de Ye Yuan, Myanmar

Într-o zi, în biserică, se țineau alegeri pentru cineva care să se ocupe de lucrarea evanghelică. Spre surprinderea mea, când au anunțat rezultatele, am văzut că frații și surorile mă aleseseră pe mine. Eram, cumva, încântată. Credeam că alegerea mea însemna că aveam calibru mai bun și că eram mai capabilă decât alții. Aveam și ceva emoții, mă temeam că aș trăda încrederea tuturor dacă nu aș face treabă bună, că nu m-ar considera aptă pentru supraveghere. Nu voiam să-i dezamăgesc pe frați și pe surori. Dacă mă aleseseră, voiam să dovedesc că aveam calibru bun și că eram capabilă, că puteam da avânt lucrării noastre evanghelice. M-am cufundat în lucrarea mea după aceea. Pe atunci, Corina îmi supraveghea lucrarea, dar nu discutasem cu ea mai deloc. Nu-i spuneam ce aveam de gând, ci făceam mereu totul de una singură. Uneori, când voia să ne consultăm, nu putea să dea de mine și când întreba pe unde fusesem, găseam tot soiul de metode să o păcălesc, să nu-i dau detalii despre lucrarea ce o făcusem. Mă gândeam să-i spun, după ce urma să-mi îndeplinesc câteva îndatoriri cu succes. Așa, avea să-mi laude calibrul și competența și faptul că puteam face treabă bună fără ajutor de la alții. Frații și surorile și-ar fi zis că au luat hotărârea corectă alegându-mă, că puteam să fac față acelei lucrări. Pe atunci, Jerry, membrul echipei noastre, era foarte zelos cu îndatoririle sale și era mai eficient decât mine în lucrarea lui evanghelică. M-am simțit neliniștită când am auzit-o pe Corina lăudându-l că își face bine datoria. Eram supraveghetoare și el era doar un membru obișnuit al personalului evanghelic. Dacă era atât de proactiv în îndatoririle lui, oare avea să mă facă de ocară? Ceilalți l-ar fi ales oare pe el supraveghetor? Ar fi fost o mare umilință pentru mine. Nu puteam accepta deloc asta.

O dată, Corina ne-a dat o sarcină comună mie și lui Jerry. N-am vrut să-l însoțesc, ci voiam să mă descurc singură. Înainte, ceilalți îl lăudaseră că era motivat să-și facă datoria, așa că, dacă ar fi venit cu mine, ar fi cules jumătate din lauri, iar frații și surorile ar fi putut să-l admire și mai mult. Cu aceste gânduri, am făcut totul singură. Voiam să-mi înmulțesc realizările imediat, crezând că, dacă aveam să fac treabă bună, toată lumea avea cu siguranță să mă admire și să mă laude. M-am dedicat pe deplin îndatoririlor după aceea. Dar oricât de mult aș fi trudit, oricâtă energie aș fi investit, era degeaba. Eram nemulțumită de Dumnezeu; de ce nu mă binecuvânta, oricât de mult trudeam? Eram într-o stare foarte proastă și nu voiam să-mi mai fac datoria. Când Corina a aflat ce se întâmpla, a avut părtășie cu mine. „Nu obții rezultate bune în îndatoririle tale. E vreo problemă cu felul în care lucrezi? Trebuie să cântărești ce se petrece și să te perfecționezi. Întotdeauna vrei să lucrezi de una singură. Nu așa ar trebui să procedezi. Trebuie să colaborezi cu alții.” Am fost ostilă când mi-a semnalat problema. Era vreo problemă cu stilul meu de lucru? Mai lucrasem așa și mă descurcasem foarte bine. Însemna că abordarea mea era corectă. Nu era nimic greșit în ea! Am continuat să lucrez la fel după aceea. În acest timp, indiferent cum aveau părtășie ceilalți cu mine, arătându-mi calea cea bună de a practica, nu am vrut să ascult și nu eram dispusă să accept. Mă gândeam că, dacă aș fi procedat cum îmi spuneau ei, odată ce aș fi obținut niște rezultate, ar fi putut să spună că realizările mele se datorau faptului că dădusem curs sfaturilor lor. Și atunci ei ar fi cules laurii. Cine m-ar mai fi lăudat pe mine? Eram foarte încăpățânată și voiam să acționez singură. Două săptămâni au trecut într-o clipită și tot nu aveam nicio reușită. Eram foarte nefericită. Munceam zi de zi, fără odihnă, așa că de ce nu obțineam rezultate? Nu știam care era sursa problemei, dar tot nu reflectam asupra mea. Peste vreo două săptămâni, un frate m-a întrebat, mustrându-mă: „Ești supraveghetoare, dar nu lucrezi cu alții, ci întotdeauna singură. Cum să realizezi ceva în acest fel? Nu bați pasul pe loc?” M-am amărât auzind cuvintele sale, dar apoi mi-am dat seama că avea dreptate, că așa stăteau lucrurile. Frații și surorile îmi reaminteau în repetate rânduri că trebuia să lucrez cu alții, dar eu continuam să lucrez singură, prin urmare, lucrarea mea nu dădea roade și rămânea în urmă. M-am simțit vinovată când mi-am dat seama și am vrut să schimb ceva.

I-am destăinuit mai târziu conducătoarei problema mea. Mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă, în casa lui Dumnezeu, oamenii trăiesc după filosofiile lor lumești și dacă se bazează pe propriile noțiuni, înclinații, dorințe, motive egoiste, pe darurile și istețimea lor în privința felului în care se înțeleg cu ceilalți, atunci acesta nu este un mod de a trăi înaintea lui Dumnezeu și sunt incapabili să dobândească unitatea. De ce se întâmplă asta? Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că, atunci când oamenii trăiesc după o fire satanică, nu pot dobândi unitatea. Atunci, care este consecința finală a acestui lucru? Dumnezeu nu lucrează asupra lor. Fără lucrarea lui Dumnezeu, dacă oamenii se bazează pe istețimea și abilitățile lor slabe, pe puțina lor expertiză și pe acele fracțiuni de cunoștințe și deprinderi pe care le-au dobândit, atunci le va fi foarte dificil să fie pe deplin folositori în casa lui Dumnezeu și le va fi foarte greu să acționeze conform voii Sale. Fără lucrarea lui Dumnezeu, nu poți înțelege niciodată voia lui Dumnezeu, cerințele lui Dumnezeu sau principiile de practicare. Nu vei cunoaște calea și principiile îndeplinirii îndatoririlor tale și nu vei ști niciodată cum să acționezi în conformitate cu voia lui Dumnezeu sau ce acțiuni încalcă principiile adevărului și se împotrivesc lui Dumnezeu. Dacă niciunul dintre aceste lucruri nu îți va fi clar, tu doar vei respecta și vei urma regulile orbește. Când îți îndeplinești îndatoririle într-o astfel de confuzie, cu siguranță vei eșua. Nu vei dobândi niciodată aprobarea lui Dumnezeu și sigur Îl vei face pe Dumnezeu să te deteste și să te respingă și vei fi eliminat” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Despre cooperarea armonioasă”). Mi-am dat seama, din cuvintele lui Dumnezeu, că nu-mi pot face datoria în mod egoist, ascultând de dorințele mele, bazându-mă pe priceperea mea și pe mici trucuri viclene. Trebuie să lucrez în armonie cu frații și cu surorile, să discut și să cad de acord cu toată lumea. Altfel, Duhul Sfânt nu-și va face lucrarea și îndatorirea mea nu va fi binecuvântată de Dumnezeu. Dar eu, de când fusesem aleasă supraveghetoare, mă simțeam o persoană specială și asta însemna că aveam niște puncte forte. Am acționat independent și nu am cooperat cu frații și cu surorile, ca să ies în evidență și să dobândesc admirația și aprobarea celorlalți. De asemenea, nu am discutat prea mult despre lucrarea mea cu supraveghetoarea și chiar am plecat să lucrez la proiecte fără să-i spun. Voiam să-i zic doar după o realizare, ca să mă laude pentru calibru și aptitudini și să creadă că merit funcția de supraveghetoare. Dar îndatoririle mele nu dădeau roade pentru că nu căutam principiile și eram chiar irațională, certându-mă cu Dumnezeu și învinuindu-L că nu mă binecuvântează. Voiam chiar să renunț la îndatoririle mele. Eram de-a dreptul nesăbuită! În sfârșit, mi-am dat seama că să-mi îndeplinesc singură îndatoririle pentru a-mi satisface dorințele egoiste, fără să caut principiile și fără să lucrez cu alții, înseamnă că n-aveam niciodată să-mi fac datoria cum se cuvine. Purtarea mea Îi displăcea lui Dumnezeu și El avea să mă părăsească dacă nu aveam să mă schimb la timp. Dându-mi seama de asta, am spus imediat o rugăciune: „Dumnezeule, acum pot vedea că să lucrez singură, fără să colaborez cu alții, nu e pe placul Tău. Te rog să mă îndrumi și să mă ajuți să mă îndrept la timp, să-mi fac lucrarea în armonie cu ceilalți.”

Am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Cuvintele «cooperare armonioasă» sunt ușor de înțeles în sens propriu, dar sunt greu de pus în practică. Nu este un lucru ușor să trăiești latura practică a acestor cuvinte. De ce nu este ușor? (Oamenii au firi corupte.) Așa este. Omul are firi corupte de aroganță, răutate, intransigență și așa mai departe, iar acestea îi împiedică practicarea adevărului. Când cooperezi cu alții, dezvălui tot felul de firi corupte. De exemplu, te gândești: «M-ai pune să cooperez cu acea persoană, dar este ea în stare de asta? Oare oamenii nu mă vor privi cu dispreț dacă eu cooperez cu cineva căruia îi lipsește calibrul?» Și, uneori, s-ar putea chiar să te gândești: «Acea persoană este atât de lipsită de minte și nu înțelege ce spun eu!» sau «Ceea ce am de spus este cugetat și profund. Dacă i-aș spune și aș lăsa-o să preia ce am spus, aș mai ieși în evidență? Propunerea mea este cea mai bună. Dacă i-aș spune-o, pur și simplu, și as lăsa-o să defileze cu asta, cine ar ști că a fost contribuția mea?» Asemenea gânduri și opinii – asemenea cuvinte diavolești – sunt auzite și văzute în mod obișnuit. Dacă ai astfel de gânduri și opinii, ești dispus să cooperezi cu alții? Ești capabil să obții o cooperare armonioasă? Nu este ușor; este, într-o oarecare măsură, o provocare! Cuvintele «cooperare armonioasă» sunt ușor de spus – doar deschide gura și ies imediat. Dar când vine timpul să le practici, piedicile din interiorul tău se întrevăd a fi mari. Gândurile tale merg dintr-un loc în altul. Uneori, când ești într-o dispoziție bună, s-ar putea, totuși, să fii capabil să ai un pic de părtășie cu ceilalți; dar, dacă ești într-o stare proastă și ești blocat de firi corupte, nu vei fi deloc capabil să le practici. Unii oameni, în calitate de conducători, nu pot coopera cu nimeni. Îi privesc mereu cu dispreț pe ceilalți, sunt mereu selectivi cu ceilalți și, când văd neajunsurile altora, îi judecă și îi atacă. Acest lucru îi face mere putrede pe astfel de conducători și ei sunt înlocuiți. Oare ei nu înțeleg ce înseamnă cuvintele «cooperare armonioasă»? De fapt, le înțeleg destul de bine, dar, pur și simplu, nu sunt în stare să le pună în practică. De ce nu le pot pune în practică? Pentru că prețuiesc prea mult statutul, iar firea lor este prea arogantă. Ei vor să se dea în spectacol și, când au obținut statutul, nu-l vor lăsa să le scape, de teamă ca acesta să nu cadă pe mâna altuia și să nu rămână ei înșiși fără putere reală. Le este frică să nu fie lăsați pe dinafară de ceilalți și să nu fie puși la loc de cinste, se tem că vorbele lor nu au putere sau autoritate. De asta se tem ei. Cât de departe ajunge aroganța lor? Își pierd rațiunea și întreprind acțiuni arbitrare și pripite. Și ce rezultă din asta? Nu numai că își îndeplinesc prost datoria, dar și acțiunile lor constituie o perturbare și o tulburare și sunt repartizați din nou și înlocuiți. Spune-Mi, există vreun loc unde o astfel de persoană, cu o asemenea fire, să fie aptă să îndeplinească o datorie? Mi-e teamă că, oriunde ar fi repartizată, nu își va îndeplini cum se cuvine datoria. Ea nu poate să coopereze cu ceilalți – ei bine, atunci înseamnă asta că va fi capabilă să își îndeplinească bine o datorie pe cont propriu? Cu siguranță nu. Dacă își îndeplinește o datorie pe cont propriu, va fi și mai puțin reținută, chiar mai capabilă de acțiuni arbitrare și pripite. Măsura în care îți poți îndeplini bine datoria nu este o chestiune care ține de aptitudinile tale, măreția calibrului tău, umanitatea, abilitățile sau priceperile tale; se rezumă la măsura în care ești o persoană care acceptă adevărul și în care ești capabil să pui adevărul în practică” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Cuvintele lui Dumnezeu spun că refuzul de a colabora cu alții în îndatoriri vine dintr-o fire arogantă. Dumnezeu vrea să ne facem lucrarea în armonie ca să ne ajutăm reciproc, ca alții să compenseze slăbiciunile noastre. Asta ne ajută și să ne ținem stricăciunea sub control. Este benefic pentru noi și pentru lucrarea noastră. Dar eram prea trufașă. Credeam că nu am nevoie să colaborez cu nimeni, că pot face treabă bună de una singură. Perspectiva mea era că trebuia să-mi fac lucrarea singură ca să-mi fie puse în lumină capacitățile, așa că nu voiam să-mi fac lucrarea cu alții sau să accept vreo sugestie. Voiam să strălucesc doar eu. Îmi lipsea îndrumarea în îndatoriri, dar tot nu căutam metode să rezolv. Când Corina mi-a spus de ce lucrarea mea nu dădea roade și care ar trebui să fie abordarea mea, știam că avea dreptate, dar nu am vrut să o ascult. Mă temeam că, dacă aveam s-o fac și aveam să încep să mă descurc mai bine, altcineva ar fi cules laurii și nimeni nu m-ar fi lăudat. Când Corina l-a numit pe Jerry să lucreze împreună cu mine, mă temeam că-mi va fura momentul de glorie și că, atunci când aveam să realizăm ceva, ceilalți l-ar fi admirat pe el și ar fi simțit că sunt incompetentă ca supraveghetoare, că nu sunt la fel de bună ca un membru obișnuit al echipei. Ca să-mi mențin renumele și statutul, nu voiam să-mi fac lucrarea cu alții, ci de una singură. Făceam paradă că-mi fac datoria, dar de fapt căutam statut, voiam doar să mă dau mare. Asta vădea o fire arogantă.

Am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu după aceea: „Ca lider sau lucrător, dacă te crezi mereu mai presus de ceilalți și te bucuri de datoria ta ca un funcționar guvernamental, răsfățându-te întotdeauna cu decorurile postului tău, făcându-ți mereu planuri, ținând cont și bucurându-te mereu de faima și statutul tău, conducându-ți mereu propria operațiune și căutând întotdeauna să obții un statut mai înalt, să gestionezi și să controlezi mai mulți oameni și să extinzi sfera puterii tale, asta este o problemă. Este periculos să tratezi o datorie importantă drept o șansă de a te bucura de poziția ta, de parcă ai fi un funcționar guvernamental. Dacă așa te comporți întotdeauna, nedorindu-ți să lucrezi cu alții, nevrând să-ți diminuezi puterea și să o împarți cu nimeni altcineva, nedorindu-ți ca altcineva să capete superioritate, să fie în centrul atenției, dacă vrei doar să te bucuri de putere pe cont propriu, atunci ești un antihrist” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au revelat cu precizie starea. Mi-am tratat îndatoririle ca pe un post oficial, la stat. Când am avut rol de supraveghere, voiam doar să mă bucur de aura luminoasă a statutului meu. Nu voiam să colaborez cu nimeni, ca să mă pot bucura de admirația și aprobarea celorlalți, ca să spună că am calibru și că sunt capabilă în lucrarea mea. Temându-mă că-mi vor fura gloria și că-mi vor smulge aura, voiam să fac totul de una singură, ca să culeg toți laurii când aș fi realizat ceva și ca toți să fie cu ochii pe mine. Sperând să-mi protejez numele și statutul, n-am luat în considerație rezultatele generale ale lucrării noastre, nici n-am acceptat ajutorul altora. Am fost atât de arogantă! Sunt o persoană coruptă, deci cu siguranță trebuie să fie multe abateri și probleme în lucrarea mea și multe aspecte pe care nu le iau în considerație. Dar eram arogantă, mă purtam de parcă aș fi fost superioară, crezând că nu-i nimic în neregulă cu mine și nu voiam să colaborez cu nimeni. Dacă lucrurile ar fi rămas așa, probabil că ar fi îngreunat lucrarea bisericii. Și dacă aș fi continuat să refuz să mă căiesc, aș fi devenit un antihrist. Această revelație m-a înspăimântat. Voiam cu adevărat să mă schimb, să mă lepăd de dorința de statut și să-mi fac îndatoririle bine.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația sau statutul tău. Mai întâi trebuie să ții cont de interesele casei lui Dumnezeu și să le consideri prima ta prioritate. S-ar cuveni să ții seama de voia lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă ai fost sau nu impur în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost loial, ți-ai îndeplinit responsabilitățile, și dacă ai dat totul, precum și dacă ai chibzuit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să iei în considerare aceste lucruri. Gândește-te la ele frecvent și înțelege-le și îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria. Dacă ai un calibru slab, dacă experiența ta este superficială sau dacă nu ești competent în lucrarea ta profesională, pot exista unele greșeli sau lipsuri în lucrarea ta, iar rezultatele pot să nu fie foarte bune – dar vei fi depus cel mai mare efort. În tot ceea ce faci, nu îți satisfaci propriile dorințe egoiste sau preferințe. În schimb, acorzi mereu atenție lucrării bisericii și intereselor casei lui Dumnezeu. Deși s-ar putea să nu-ți îndeplinești bine datoria, inima ta s-a îndreptat; dacă, în plus, poți să cauți adevărul ca să rezolvi problemele din datoria ta, atunci aceasta va fi conform standardelor, iar tu vei putea să intri în realitatea adevărului. Asta înseamnă să fii mărturie” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat limpede că datoria nu e un proiect personal și că nu trebuie făcută pentru a satisface interese personale sau dorința de renume și de statut. Trebuie să pui suflet, să te gândești în toate aspectele la interesele casei lui Dumnezeu și să nu le întinezi cu motivații personale. Dar eu mă gândeam doar la renumele și la poziția mea și lucram doar de dragul statutului meu, de aceea deveneam tot mai puțin eficientă și întârziam lucrarea evanghelică. Știam că nu trebuia să mai lucrez de dragul imaginii și statutului meu, ci să mă gândesc întotdeauna la interesele Bisericii. După aceea, m-am străduit să las deoparte reputația și statutul, să lucrez bine cu ceilalți și să mă gândesc sincer cum să-mi fac bine lucrarea și să-mi îndeplinesc îndatoririle. M-am simțit mai împăcată după ce am pus ideile acestea în practică.

Odată, am plecat să răspândesc Evanghelia cu câteva surori, iar potențialii destinatari erau cu adevărat dornici să afle mai multe. Mi-am zis că, dacă m-aș fi dus singură, frații și surorile m-ar fi lăudat pentru priceperea mea la părtășie. Am regretat că am venit însoțită de acele surori. Când mi-au trecut acestea prin minte, am știut că nu trebuia să gândesc așa. Aveam iar în vedere renumele și statutul meu, dorind să lucrez singură. Așa că m-am rugat în sinea mea lui Dumnezeu, pregătită să las deoparte interesele personale. M-a cuprins treptat pacea și m-am concentrat asupra părtășiei și a mărturiei pentru Dumnezeu. Sub îndrumarea lui Dumnezeu, șapte sau opt oameni au acceptat lucrarea lui Dumnezeu. Am fost foarte emoționată și m-am gândit la cuvintele Domnului Isus: „Din nou, adevărat vă spun că, dacă doi dintre voi se înțeleg pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, Care este în ceruri. Căci unde sunt adunați doi sau trei în Numele Meu, acolo, în mijlocul lor, sunt și Eu!” (Matei 18:19-20). Atunci mi-am dat seama că nimeni nu este desăvârșit, că oricine are calități și slăbiciuni. Trebuie să cooperăm armonios, să discutăm cu frații și cu surorile și să ne compensăm reciproc slăbiciunile, ca să reducem treptat greșelile din lucrarea noastră și ca îndatoririle noastre să dea mai multe roade. Acum că-mi îndeplinesc îndatoririle împreună cu ceilalți, văd că pun mare preț pe detaliile lucrării lor și sunt foarte atenți la potențialii primitori ai Evangheliei. Acestea sunt calitățile care îmi lipsesc. Am învățat multe de la ei. Când îmi lipsește îndrumarea în îndatoririle mele, cercetez cu ei, discut despre ce ar trebui să fac și obțin rezultate mai bune în lucrarea mea. Slavă lui Dumnezeu! Am văzut cu ochii mei că e esențial să colaborez cu ceilalți când îmi îndeplinesc îndatoririle.