de Xinkao, China

Când aveam cincizeci de ani, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Niciodată nu am visat că în timpul vieții mele aveam să aud cuvântările personale ale lui Dumnezeu și să întâmpin întoarcerea Domnului Isus. Faptul că vedeam speranța de a intra în Împărăția Cerurilor mi-a dat un adevărat scop în viață. În fiecare zi mă trezeam devreme și stăteam trează până târziu citind cuvintele lui Dumnezeu și acceptam și mă supuneam oricărei datorii rânduite de biserică. M-am gândit: „Atât timp cât perseverez în datoria mea, voi fi mântuită și voi intra în Împărăția Cerurilor.” În 2023, am ajuns la vârsta de 75 de ani. Eram bătrână, memoria îmi era slabă, nu mai auzeam bine, vedeam ca-n ceață și nu mai eram prea sigură pe picioare. Biserica a rânduit ca eu să fac datoria de găzduire, conform condiției mele. M-am gândit că îmbătrâneam și că starea mea de sănătate se înrăutățea. Tot uitam lucruri din cauza memoriei mele slabe și, uneori, amintirile mele erau confuze. Peste câțiva ani, dacă mă senilizam și nu mai puteam să-mi fac datoria, oare nu deveneam o persoană inutilă? Mai puteam fi mântuită? Odată, tocmai mă mutasem și m-am rătăcit încercând să găsesc drumul spre casă. O soră a spus în treacăt, după ce a aflat: „Ai început să fii confuză?” Am zis repede: „Nu sunt confuză.” M-am gândit: „Sper să nu creadă că am început să fiu confuză și să mă oprească din a-mi face datoria. Dacă nu am nicio datorie de făcut, nu s-ar termina cu mine? Cum aș putea fi mântuită atunci?” Dar gândindu-mă mai târziu, mi-am dat seama că adesea uitam să adaug sare sau ceapă verde când găteam și că uneori mă dezorientam pe stradă și nu mai găseam drumul înapoi spre casă. A început să-mi fie frică. M-am gândit: „Oare chiar am început să fiu confuză? Mă mai poate folosi biserica să fac o datorie? Dacă nu pot face o datorie, mai pot fi mântuită?” Am început să mă cufund în îngrijorare și anxietate.

În iunie 2023, am găzduit o adunare pentru frați și surori. Pe atunci, apartamentul de deasupra era în renovare și se auzeau lovituri constante în fiecare zi. După aceea, o bună bucată de vreme nu i-am mai văzut pe frați și pe surori venind la adunări și am fost nedumerită: „De ce n-au mai venit în ultimul timp? Nu mai au nevoie de mine ca gazdă? La vârsta mea, tot ce pot face este datoria de găzduire. Dacă nu pot face nici măcar îndatoririle de găzduire, nu-mi voi pierde șansa de a fi mântuită?” Eram foarte anxioasă și speram cu nerăbdare ca ei să vină din nou. Într-o seară, o soră a venit și a bătut la ușă, iar nora mea i-a deschis. Sora a spus că veniseră de trei sau de patru ori, dar că nu răspunsese nimeni. M-am simțit foarte prost. M-am gândit: „Oare nu din cauză că sunt bătrână și nu aud bine nu i-am auzit? Nu mi-am îndeplinit bine datoria. Acum nu aud bine, văd slab, reacționez lent și sunt nesigură pe picioare. Chiar nu pot face nimic bine! Nu pot face bine nici măcar îndatoririle de găzduire! A îmbătrâni chiar te face inutilă!” Îi invidiam profund pe tineri pentru cât de repede puteau învăța și pentru că puteau face orice datorie. Am simțit că lui Dumnezeu Îi plac tinerii și că ei vor fi cu siguranță mântuiți în cele din urmă. M-am gândit că, dacă aș fi putut să dau timpul înapoi măcar zece ani, aș mai fi putut face unele îndatoriri pe la șaizeci de ani. Treptat, starea mea s-a înrăutățit și în fiecare zi mă cufundam în suferință și anxietate. Rugăciunile mele nu erau normale, iar faptul că citeam cuvintele lui Dumnezeu nu-mi aducea nicio lumină sau luminare. Inima mea se îndepărta tot mai mult de Dumnezeu. Într-o zi, în timp ce mergeam, m-am împiedicat și mi-am întins un tendon la picior. Deși asta nu a întârziat adunările, am devenit și mai îngrijorată. Deși de data aceasta căderea mea nu întârziase adunările, dacă într-o zi m-aș fi îmbolnăvit, ar fi fost posibil să nu mai pot participa la adunări sau să fac o datorie. Mai târziu, chiar m-am îmbolnăvit și a trebuit să fiu spitalizată. Eram foarte negativă în acel moment. M-am gândit: „De data asta chiar s-a terminat pentru mine – nu pot nici măcar să particip la adunări, darămite să fac vreun fel de datorie. Oare asta nu mă face cu adevărat inutilă?” După ce am fost externată, starea mea a rămas proastă. Mă îngrijoram dacă puteam fi sau nu mântuită, în caz că nu puteam face nici măcar datoria de găzduire. Oare n-ar fi însemnat că toți anii mei de credință ar fi fost în zadar? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai cu inima frântă și mai mâhnită. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze și să mă ilumineze ca să pot ieși din starea mea negativă.

Într-o zi, am citit un articol cu o mărturie bazată pe experiență, scris de o soră în vârstă, și reflecta exact starea mea. Un fragment din cuvintele lui Dumnezeu citat în el m-a mișcat profund: Dumnezeu spune: „Printre frați și surori, mai există și oameni mai în vârstă, de la 60 până pe la 80 sau 90 de ani și care, din cauza vârstei lor înaintate, experimentează și ei anumite dificultăți. În ciuda vârstei lor, gândirea nu le este neapărat foarte corectă și rațională, iar ideile și părerile lor nu sunt, în mod necesar, în conformitate cu adevărul. Acești oameni mai în vârstă au și ei probleme și se îngrijorează mereu: «Sănătatea mea nu mai este atât de bună și sunt limitat în privința datoriei pe care o pot îndeplini. Dacă îndeplinesc doar această datorie neînsemnată, oare Dumnezeu Își va aminti de mine? Uneori mă îmbolnăvesc și am nevoie de cineva care să aibă grijă de mine. Când nu este nimeni să o facă, nu sunt capabil să-mi îndeplinesc datoria, deci ce pot face? Sunt bătrân și nu-mi amintesc cuvintele lui Dumnezeu după ce le citesc și îmi este greu să înțeleg adevărul. Când am părtășie despre acesta, vorbesc încâlcit și fără logică și nu am nicio experiență demnă de menționat. Sunt bătrân și nu am destulă energie, vederea nu îmi este foarte bună și nu mai sunt în putere. Totul e dificil pentru mine. Nu numai că nu-mi pot îndeplini datoria, dar uit ușor lucruri și greșesc. Uneori, sunt derutat și provoc probleme bisericii și fraților și surorilor mele. Îmi este foarte greu să urmăresc adevărul și să obțin mântuirea. Ce pot să fac?» Când se gândesc la aceste lucruri, încep să se frământe, zicându-și: «Cum de am început să cred în Dumnezeu abia la vârsta aceasta? Cum de nu am început să cred când aveam 20 sau 30 de ani, așa cum au făcut alții? Ar fi fost bine să fi început să cred când aveam 40 sau 50 de ani! Cum de am găsit lucrarea lui Dumnezeu abia acum, când sunt atât de bătrân? Nu e vorba că soarta mea este rea; cel puțin acum am întâlnit lucrarea lui Dumnezeu. Soarta mea este bună, iar Dumnezeu a fost bun cu mine! Nu sunt mulțumit de un singur lucru, iar acela este că sunt prea bătrân. Memoria nu-mi este foarte bună și nici sănătatea nu-mi este grozavă, dar am o forță interioară de neclintit. Doar că trupul meu nu mă ascultă și, la adunări, mi se face somn după ce ascult o vreme. Uneori închid ochii ca să mă rog și adorm. Mintea mea rătăcește când citesc cuvintele lui Dumnezeu și, după ce citesc puțin, mi se face somn și ațipesc, iar cuvintele nu mi se întipăresc în minte. Ce pot face? Cu astfel de dificultăți practice, oare mai sunt capabil să urmăresc și să înțeleg adevărul? Dacă nu și dacă nu sunt capabil să practic în conformitate cu adevărurile-principii, nu cumva toată credința mea va fi în van? Nu voi eșua să obțin mântuirea? Ce pot să fac? Sunt atât de îngrijorat! La vârsta asta, nimic nu mai este important. Acum că am credință în Dumnezeu, nu mai am griji sau anxietăți, iar copiii mei sunt mari și nu mai au nevoie de mine ca să am grijă de ei sau să-i cresc, cea mai mare dorință a mea în viață este să urmăresc adevărul, să îndeplinesc datoria unei ființe create și, în final, să obțin mântuirea, în anii care mi-au rămas. Totuși, uitându-mă la situația mea actuală, miop din cauza vârstei și cu mintea încețoșată, cu o sănătate precară, fără să fiu capabil să-mi îndeplinesc bine datoria și creând uneori probleme când încerc să fac atât cât pot, se pare că obținerea mântuirii nu va fi un lucru ușor pentru mine.» Se gândesc necontenit la aceste lucruri și devin tot mai anxioși și apoi își spun: «Se pare că lucrurile bune li se întâmplă numai tinerilor, nu bătrânilor. Se pare că indiferent de cât de bune sunt lucrurile, nu voi mai fi capabil să mă bucur de ele.» Cu cât se gândesc mai mult la aceste lucruri, cu atât se frământă mai mult și devin tot mai anxioși. Nu numai că își fac griji pentru ei înșiși, dar se simt și răniți. Dacă plâng, simt că de fapt nu au pentru ce să plângă și dacă nu o fac, acea durere, acea suferință este mereu cu ei. Așadar, ce ar trebui să facă? […] Oare chiar așa să fie? Nu există nicio soluție? (Oamenii în vârstă ar trebui să-și îndeplinească și ei îndatoririle, atât cât sunt capabili.) Este acceptabil ca oamenii în vârstă să-și îndeplinească îndatoririle atât cât sunt capabili, nu-i așa? Oare oamenii în vârstă nu mai pot urmări adevărul din cauza vârstei lor? Nu sunt capabili să înțeleagă adevărul? (Ba da, sunt.) Pot oamenii în vârstă să înțeleagă adevărul? Pot înțelege o parte din el și nici tinerii nu-l pot înțelege pe deplin. Oamenii în vârstă au mereu o concepție greșită, crezând că sunt confuzi, că memoria nu-i ajută și că, astfel, nu pot înțelege adevărul. Oare așa stau lucrurile? (Nu.) Deși tinerii au mult mai multă energie decât bătrânii și, fizic, sunt mai puternici, de fapt, capacitatea lor de a înțelege, a pătrunde și a cunoaște este exact la fel ca aceea a oamenilor în vârstă. N-au fost și bătrânii cândva tineri? Nu s-au născut bătrâni, iar tinerii vor îmbătrâni și ei într-o zi. Oamenii în vârstă nu trebuie să se gândească mereu că, pentru că sunt bătrâni, slabi din punct de vedere fizic, nu se simt bine și nu au memoria bună, sunt diferiți de tineri. De fapt, nu există nicio diferență. Ce înseamnă când spun că nu există nicio diferență? Fie că un om este bătrân sau tânăr, firile lui corupte sunt la fel, atitudinile și părerile lui despre tot felul de lucruri sunt la fel, iar perspectivele și punctele lui de vedere despre tot felul de lucruri sunt la fel. […] Nu este vorba că oamenii în vârstă nu au nimic de făcut și nici că sunt incapabili să-și îndeplinească îndatoririle, cu atât mai puțin că sunt incapabili să urmărească adevărul – există multe lucruri pe care le pot face. Diversele erezii și sofisme, precum și diversele idei și noțiuni tradiționale, lucruri ignorante și încăpățânate, conservatoare, iraționale și denaturate pe care le-ai acumulat în timpul vieții s-au adunat în inima ta și ar trebui să petreci și mai mult timp decât tinerii ca să scoți la iveală, să analizezi și să recunoști aceste lucruri. Nu se pune problema că nu ai nimic de făcut sau că ar trebui să te simți tot timpul tulburat, anxios și îngrijorat – aceasta nu este nici sarcina, nici responsabilitatea ta. În primul rând, oamenii în vârstă ar trebui să aibă mentalitatea corectă. Deși avansezi în vârstă și ești relativ îmbătrânit fizic, tot ar trebui să ai o mentalitate de tânăr. Deși îmbătrânești, gândirea îți este încetinită, iar memoria îți este slabă, dacă încă te poți cunoaște pe tine însuți, dacă încă poți înțelege cuvintele pe care le spun și încă poți înțelege adevărul, atunci asta demonstrează că nu ești bătrân și că nu-ți lipsește calibrul. Dacă un om are 70 de ani, dar nu este capabil să înțeleagă adevărul, atunci asta arată că statura lui este prea mică și nu este pe măsura sarcinii. Prin urmare, vârsta este irelevantă când este vorba despre adevăr” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Am citit de mai multe ori acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu și, cu cât citeam mai mult, cu atât inima mea se simțea mai luminată. Dumnezeu chiar observă cele mai tainice unghere din inimile oamenilor. Oare aceste cuvinte nu vorbeau direct despre mine? Mă îngrijoram pentru că eram bătrână, aveam o sănătate precară, nu auzeam și nu vedeam bine, iar memoria mi se deteriorase. Mă temeam că, pe măsură ce îmbătrâneam, nu aveam să mai fiu capabilă să-mi fac datoria și că mi-aș pierde șansa de a fi mântuită. Îmi petreceam zilele cufundându-mă în suferință și anxietate. După ce am citit acel fragment din cuvintele lui Dumnezeu, inima mea s-a simțit brusc liberată. Dumnezeu cunoaște dificultățile persoanelor în vârstă și El a exprimat aceste cuvinte pentru ca vârstnicii să-I poată înțelege intenția. Fie că sunt tineri sau bătrâni, Dumnezeu le oferă tuturor șansa de a urmări adevărul și de a fi mântuiți, iar eu am văzut că El este drept. Din cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică. Deși sunt bătrână, pot încă să înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și ar trebui să caut adevărul în lucrurile care mi se întâmplă și să ajung să-mi cunosc corupția și neajunsurile. Ar trebui, de asemenea, să urmăresc adevărul și să ajung la căință și transformare, deoarece vârstnicii nu sunt mai puțin corupți în fire decât tinerii. De exemplu, aveam o fire extrem de arogantă și, uneori, când frații și surorile îmi atrăgeau atenția asupra problemelor mele, nu voiam să accept acest lucru. În viața de familie de zi cu zi, când nora mea nu mă asculta, mă înfuriam și îi vorbeam de sus, cu un sentiment de superioritate. Toate acestea erau dezvăluiri ale unei firi corupte, iar eu trebuia să caut adevărul pentru a le soluționa, deci nu era ca și cum nu aș fi putut face nimic. Acum aveam mult timp în fiecare zi să citesc mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu acasă, să caut adevărul în oamenii, lucrurile și evenimentele pe care le întâlneam și să-mi îndrept firea coruptă. Puteam, de asemenea, să vizionez videoclipuri cu mărturii bazate pe experiențe și să învăț lecții din experiențele fraților și ale surorilor. Puteam și să scriu articole cu mărturii bazate pe experiențe, redând experiențele mele reale ca să aduc mărturie lui Dumnezeu. Toate acestea erau lucruri pe care se cuvenea să le fac. Acum, că am înțeles intenția lui Dumnezeu, nu L-am mai înțeles greșit, nu m-am mai cufundat într-o stare negativă și nu m-am mai îngrijorat dacă puteam sau nu să fac o datorie. Am hotărât că, indiferent dacă biserica îmi rânduia sau nu o datorie, aveam să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. De atunci, am putut să stau liniștită în fiecare zi și să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu, iar când mi s-au întâmplat lucruri, am putut să mă rog și să caut intențiile lui Dumnezeu.

Mai târziu, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Eu decid destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii, a suferinței îndurate și cu atât mai puțin pe baza gradului în care provoacă milă, ci Mă uit dacă posedă sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). „Dorința lui Dumnezeu este ca fiecare persoană să fie desăvârșită, să fie în final câștigată de El, să fie complet curățită de El și să devină un om pe care El îl iubește. Nu contează dacă vă spun că sunteți înapoiați sau de calibru slab – acestea sunt toate adevărate. Faptul că Eu spun aceasta nu dovedește că intenționez să vă abandonez, că mi-am pierdut speranța în voi, cu atât mai puțin că nu sunt dispus să vă mântuiesc. Astăzi, am venit să fac lucrarea mântuirii voastre, ceea ce înseamnă că lucrarea pe care o fac Eu este o continuare a lucrării de mântuire. Fiecare persoană are șansa de a fi desăvârșită: dacă ești dispus, dacă urmărești, în final vei putea să obții acest rezultat, și niciunul dintre voi nu va fi abandonat. Dacă ești de calibru slab, cerințele Mele pentru tine vor fi conform calibrului tău slab; dacă ești de calibru înalt, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu calibrul tău înalt; dacă ești ignorant și analfabet, cerințele Mele vor fi în conformitate cu analfabetismul tău; dacă ești un om cu știință de carte, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu faptul că ai carte; dacă ești în vârstă, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu vârsta ta; dacă ești capabil să oferi ospitalitate, cerințele Mele pentru tine vor fi în conformitate cu această abilitate; dacă spui că nu poți oferi ospitalitate și poți doar să îndeplinești o anumită funcție, fie ea propovăduirea Evangheliei sau îngrijirea bisericii, ori participarea la celelalte treburi generale, desăvârșirea ta de către Mine va fi în conformitate cu funcția pe care o îndeplinești. Să fii credincios, să te supui până la sfârșit și să cauți să ai iubirea supremă pentru Dumnezeu – aceasta este ceea ce trebuie să realizezi și nu există practici mai bune decât aceste trei lucruri. În final, omul trebuie să obțină aceste trei lucruri și, dacă el le poate obține, atunci va fi desăvârșit. Dar, mai presus de toate, trebuie să urmărești cu adevărat, trebuie în mod activ să înaintezi cu hotărâre, înainte și în sus, și să nu fii pasiv în privința asta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că El nu stabilește finalul unei persoane pe baza vârstei sale, a vechimii sau a suferinței îndurate, ci uitându-Se dacă deține sau nu adevărul. M-am gândit că eram bătrână și nu mai eram de folos și, prin urmare, m-am temut că voi fi eliminată de Dumnezeu – acest lucru a arătat că nu-I înțelegeam intenția în a-i mântui pe oameni sau standardul Său necesar pentru a stabili finalurile oamenilor. Mântuirea și desăvârșirea oamenilor de către Dumnezeu nu se bazează pe vârsta sau pe calibrul lor, ci pe faptul dacă urmăresc sau nu adevărul. Dacă cineva poate accepta adevărul și Îi este loial lui Dumnezeu și se supune orchestrărilor și rânduielilor Lui, El nu îl va abandona. Privisem casa lui Dumnezeu la fel ca pe lumea non-ncrezătorilor. În societate, vârstnicii sunt trecuți cu vederea și ignorați, iar eu am presupus că la fel era și în casa lui Dumnezeu – că, odată ce îmbătrânești, Dumnezeu nu te mai vrea. Aceasta a fost o înțelegere greșită în ceea ce-L privește pe Dumnezeu și o blasfemie la adresa Lui. Lumea este condusă de Satana, iar diavolul Satana îi folosește pe oameni ca să muncească pentru el. Odată ce oamenii îmbătrânesc și nu mai pot munci, sunt aruncați. Dar în casa lui Dumnezeu, adevărul deține puterea. Dumnezeu le oferă oamenilor șansa de a-și face datoria și de a urmări adevărul; în cursul îndeplinirii datoriei lor, oamenii ajung să se cunoască, să se schimbe și se eliberează de firile lor satanice corupte. M-am gândit la cât de bătrână eram, și totuși Dumnezeu nu îmi răpise ocazia de a mânca și de a bea cuvintele Lui sau de a urmări adevărul. Dumnezeu exprimă în mod constant cuvinte pentru a ne uda și a ne aproviziona. De asemenea, El Și-a folosit cuvintele pentru a mă lumina și a mă îndruma atunci când mi s-au întâmplat lucruri, și eu am fost cea care nu a înțeles intenția lui Dumnezeu. M-am gândit că, de vreme ce eram bătrână și confuză, Dumnezeu nu avea să mă mântuiască. În realitate însă, atât timp cât cineva crede sincer în Dumnezeu și este dispus să urmărească adevărul, chiar dacă într-o zi nu poate face o datorie, casa lui Dumnezeu nu îl va îndepărta sau elimina. Mulți frați și multe surori în vârstă din jurul meu sunt cam de-o seamă cu mine. Deși nu pot face multe îndatoriri acum, ei persistă în a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu și în a trăi o viață bisericească, iar biserica nu i-a îndepărtat. Totuși, există unii tineri care au îndeplinit continuu îndatoriri, dar, pentru că nu urmăresc adevărul, iar firile lor corupte rămân cumplite și neschimbate, ei comit în cele din urmă multe fapte rele și sunt îndepărtați din biserică. Din asta, am văzut firea dreaptă a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu-i mântuiește pe oameni pe baza faptului că sunt tineri sau bătrâni, ci uitându-Se la inimile lor și dacă urmăresc sau nu adevărul. De atunci înainte, indiferent dacă aveam sau nu o datorie, am hotărât să mănânc și să beau cu sârguință cuvintele lui Dumnezeu, să-I experimentez lucrarea, să ajung să-mi cunosc neajunsurile și carențele, să-mi înțeleg firea coruptă și să nu-L mai înțeleg greșit sau să mă mai plâng de Dumnezeu.

În timpul unei adunări, după ce o soră a aflat de starea mea, m-a rugat să citesc un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu există o corelare între datoria omului și dacă primește binecuvântări sau îndură nenorociri. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și ar trebui să o îndeplinească fără să caute recompensă și fără condiții sau motive. Doar asta se poate numi a-și îndeplini datoria. A primi binecuvântări se referă la binecuvântările de care se bucură când este desăvârșit după ce a experimentat judecata. A îndura nenorociri se referă la pedeapsa pe care o primește cineva atunci când nu-și schimbă firea după ce trece prin mustrare și judecată, adică atunci când nu este desăvârșit. Dar, indiferent dacă primesc binecuvântări sau îndură nenorociri, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți îndeplinești datoria doar pentru a primi binecuvântări și nu ar trebui să refuzi să-ți îndeplinești datoria din teama de a îndura nenorociri” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El este Creatorul, iar omul este o ființă creată; este absolut firesc și justificat ca omul să-și facă datoria. Aceasta este responsabilitatea și obligația omului și nu are nicio legătură cu a primi binecuvântări sau a îndura nenorociri. Doar experimentând judecata și mustrarea din cuvintele lui Dumnezeu în timp ce-și face datoria și obținând o schimbare a firii poate o persoană să primească binecuvântările Lui. Dar eu am crezut că, atât timp cât îmi făceam datoria, voi fi binecuvântată de Dumnezeu și am considerat mereu că a face o datorie însemna că voi fi binecuvântată. Acestea nu erau altceva decât noțiunile și închipuirile mele. Gândindu-mă în urmă, făcusem destul de multe îndatoriri, dar nu am urmărit adevărul în datoria mea și am acționat mereu după cum am vrut și rareori m-am rugat pentru a căuta intențiile lui Dumnezeu sau adevărul, așa că, drept urmare, până în acest punct, firea mea abia dacă se schimbase. Indiferent cât de mult mi-am făcut datoria în acest fel, tot nu am obținut aprobarea lui Dumnezeu. Irosisem mulți ani fără să urmăresc adevărul. Începând cu acel moment, trebuia să caut intențiile lui Dumnezeu atunci când mi se întâmplau lucruri, să accept judecata și mustrarea din cuvintele lui Dumnezeu și să urmăresc adevărul pentru a obține o schimbare a firii. Chiar dacă în cele din urmă nu pot fi mântuită, acest lucru ar fi din cauza faptului că firea mea nu s-a schimbat, și nu pentru că eram bătrână și Dumnezeu nu mă mai voia. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, acum Îți înțeleg intenția. Sunt dispusă să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Tale și să nu Te mai înțeleg greșit sau să mă mai plâng de Tine. Indiferent ce datorie fac, vreau să o fac din toată inima și din tot cugetul meu pentru a Te mulțumi.”

Mai târziu, sora a găsit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu care avea legătură cu starea mea. Dumnezeu spune: „Oamenii cred în Dumnezeu pentru a fi binecuvântați, răsplătiți, încoronați. Nu există acest lucru în inima fiecăruia? Este cert că există. Deși oamenii nu vorbesc deseori despre asta, ba chiar își ascund motivul și dorința de a obține binecuvântări, această dorință și acest motiv din adâncul inimilor oamenilor au fost întotdeauna de nezdruncinat. Indiferent câtă teorie spirituală înțeleg oamenii, ce cunoștințe bazate pe experiență au, ce datorie pot să îndeplinească, câtă suferință îndură sau cât de mare e prețul pe care-l plătesc, ei nu renunță niciodată la motivația pentru binecuvântări adânc ascunsă în inimile lor și întotdeauna trudesc în tăcere în folosul ei. Nu este acesta lucrul cel mai adânc îngropat în inimile oamenilor? Fără această motivație de a primi binecuvântări, cum te-ai simți? Cu ce atitudine ți-ai îndeplini datoria și L-ai urma pe Dumnezeu? Ce ar deveni oamenii dacă le-ar fi luată această motivație de a primi binecuvântări care este ascunsă în inimile lor? E posibil ca mulți oameni să devină negativi, în vreme ce unii ar deveni demotivați în îndatoririle lor. Și-ar pierde interesul în credința lor în Dumnezeu, de parcă sufletul lor ar fi dispărut. Ar părea că le-a fost smulsă inima. De aceea spun că motivația pentru binecuvântări este ceva ascuns adânc în inimile oamenilor. Poate că, în timp ce își realizează datoria sau trăiesc viața bisericească, simt că sunt în stare să-și părăsească familiile și să se consume cu bucurie pentru Dumnezeu și că acum își cunosc motivația de a primi binecuvântări și au lăsat-o deoparte și că nu mai sunt conduși sau constrânși de aceasta. Atunci, ei cred că nu mai au motivația de a fi binecuvântați, dar Dumnezeu crede altceva. Oamenii văd lucrurile doar în mod superficial. Fără încercări, sunt încântați de ei. Atât timp cât nu părăsesc biserica sau nu-L neagă pe Dumnezeu și continuă să se consume pentru El, ei cred că s-au schimbat. Simt că nu mai sunt conduși de entuziasmul personal sau de impulsuri de moment în îndeplinirea datoriei lor. În schimb, cred că pot să caute adevărul și că pot să caute și să practice adevărul încontinuu în timp ce-și îndeplinesc datoria, astfel încât firile lor corupte să fie purificate, iar ei să obțină o oarecare schimbare autentică. Cu toate acestea, când se întâmplă lucruri care au legătură directă cu destinația și finalul lor, cum se comportă oamenii? Adevărul se dezvăluie în întregime” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). Dumnezeu a expus intenția ascunsă a oamenilor de a obține binecuvântări. Oamenii cred în Dumnezeu nu pentru a-L mulțumi, ci pentru a dobândi binecuvântări și beneficii. Chiar și atunci când par să-și abandoneze familiile și carierele pentru a face o datorie, totul este doar pentru a încerca să facă o înțelegere cu Dumnezeu. Gândindu-mă la momentul în care L-am găsit pentru prima dată pe Dumnezeu, am simțit că aveam speranța de a intra în Împărăția Cerurilor și astfel, m-am consumat cu entuziasm. M-am supus oricărei datorii mi-a rânduit biserica și aveam o energie nesfârșită în fiecare zi. Dar pe măsură ce am îmbătrânit și am putut să-mi asum mai puține îndatoriri, am început să mă îngrijorez că nu voi primi binecuvântări și, astfel, am devenit negativă. Am încetat, de asemenea, să mă axez pe a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu. Nu am mai căutat intențiile lui Dumnezeu atunci când mi s-au întâmplat lucruri și mi-am petrecut zilele cufundându-mă în suferință și anxietate. Am ajuns să văd că în toți acești ani îmi făcusem datoria în urmărirea binecuvântărilor și a intrării în Împărăția Cerurilor, nu pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Crezând în Dumnezeu și îndeplinindu-mi datoria în acest mod, încercam să fac înțelegeri cu Dumnezeu și să-L înșel. Eram cu adevărat lipsită de umanitate! Reflectând la acești ani, am ajuns să înțeleg unele adevăruri citind cuvintele lui Dumnezeu și am dobăndit o oarecare înțelegere a naturii mele satanice. De asemenea, am ajuns să înțeleg puțin din intenția minuțioasă a lui Dumnezeu de a mântui omul. Primisem atât de mult de la Dumnezeu și totuși încă încercam să fac înțelegeri cu El. De îndată ce am simțit că nu voi primi binecuvântări, am devenit negativă și nu am mai vrut să mă străduiesc să progresez. Eram cu adevărat lipsită de conștiință sau rațiune! Eram cu adevărat egoistă și detestabilă! M-am uitat la cei de vârsta mea care nu credeau în Dumnezeu: ei își petrec zilele mâncând, bând și căutând plăcerea și, dacă nu bârfesc, joacă cărți sau mahjong. Habar nu au care este sensul vieții și tot ce fac în fiecare zi este doar să stea degeaba și să aștepte moartea. De-a lungul anilor mei de credință în Dumnezeu, ajunsesem să înțeleg ce este o viață plină de sens și nu mai urmăream plăcerile lumești, ci în schimb, voiam să urmăresc adevărul, să-mi fac bine datoria și să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Găsisem scopul vieții. M-am simțeam împlinită și liniștită și, chiar dacă aș fi murit în acest moment, viața mea ar fi meritat. Nu ar trebui să mai încerc să fac înțelegeri cu Dumnezeu sau să urmăresc doar să fiu binecuvântată.

Nu după mult timp, sora a venit să mă roage să-mi reiau datoria de găzduire. Am fost foarte fericită. Dumnezeu îmi dăduse încă o șansă de a face o datorie, iar eu am vrut să o prețuiesc în mod corespunzător. Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Pe lângă a fi capabili să-și îndeplinească datoria cât de bine posibil, există multe lucruri pe care vârstnicii le pot face. Dacă nu ești prost, dement și nu poți înțelege adevărul și dacă nu ești incapabil să ai grijă de tine, există multe lucruri pe care ar trebui să le faci. Exact ca tinerii, poți urmări adevărul, îl poți căuta și ar trebui să vii adesea înaintea lui Dumnezeu ca să te rogi, să cauți adevărurile-principii, să te străduiești să vezi oamenii și lucrurile, să te porți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Aceasta este calea pe care ar trebui s-o urmezi și nu ar trebui să te simți tulburat, anxios sau îngrijorat pentru că ești bătrân, ai multe boli sau trupul tău îmbătrânește. Nu este corect să te simți tulburat, anxios și îngrijorat – sunt manifestări iraționale. […] De vreme ce vârstnicii au firi corupte, la fel ca tinerii, și le dezvăluie adesea în viață și când își îndeplinesc îndatoririle, la fel ca tinerii, atunci de ce nu fac vârstnicii ceea ce se cuvine și, în schimb, se simt mereu tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu vârsta lor și ceea ce li se întâmplă după moarte? De ce nu-și îndeplinesc îndatoririle la fel ca tinerii? De ce nu urmăresc adevărul ca tinerii? Ți-a fost oferită această șansă, așa că, dacă nu profiți de ea și chiar ajungi atât de bătrân încât să nu poți auzi sau vedea sau avea grijă de tine, atunci vei regreta și, în felul acesta, viața va trece pe lângă tine” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că nu ar trebui să mă cufund în suferință privind posibilitatea de a fi mântuită, nici nu ar trebui să continui să-L înțeleg greșit pe Dumnezeu și să mă plâng de El, așa cum făcusem. Ceea ce trebuie să fac este să urmăresc adevărul pentru a-mi rezolva firea coruptă și nu trebuie să aștept până când voi fi cu adevărat confuză și imobilă, deoarece atunci va fi prea târziu să regret că nu am urmărit adevărul. Vreau să profit de această ultimă perioadă de timp pentru a urmări adevărul și a obține o schimbare a firii. Gândindu-mă în urmă, am citit mereu cuvintele lui Dumnezeu în grabă, fără a le asimila pe deplin, și nu I-am înțeles intențiile. Acum că sunt mai în vârstă, nu am memoria unei persoane tinere, dar pot citi cuvintele lui Dumnezeu în mod repetat și pot cugeta mai mult la ele, iar când se întâmplă lucruri, pot căuta intențiile lui Dumnezeu și pot găsi o cale de practică în cuvintele Sale. Așa cum spune Dumnezeu: „[…] să te străduiești să vezi oamenii și lucrurile, să te porți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu.” Trebuie să mă străduiesc să îndeplinesc cerințele lui Dumnezeu și să mă concentrez asupra intrării mele în viață și nu pot continua să-mi neglijez datoria care-mi revine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a îndrumat să depășesc suferința!

Ulterior, fie în îndatoririle mele, fie în interacțiunea cu familia, când mi s-au întâmplat lucruri, am învățat să le accept din partea lui Dumnezeu, I-am căutat intențiile și am practicat conform cuvintelor Sale. Firea mea arogantă a început să se schimbe puțin câte puțin, iar fiul meu a spus că nu mai eram la fel de autoritară ca înainte. M-am simțit cu adevărat recunoscătoare lui Dumnezeu în inima mea. Dumnezeu a fost Cel care m-a îndrumat spre această schimbare și, din acel moment, în viața mea de zi cu zi, am devenit dispusă să practic și să experimentez cuvintele lui Dumnezeu și să-I aduc mărturie pentru a-L slăvi.