de Zhou Xuan, China

La sfârșitul lui 2012, am început să fiu lider de biserică. Am observat că toate proiectele progresau anevoios și că doar câțiva membri își făceau bine datoria. Întrucât credeam de puțin timp și nu înțelegeam bine cum să aleg lucrători, Îi spuneam lui Dumnezeu despre greutățile mele și căutam principii relevante. Dacă nu înțelegeam ceva, căutam și aveam părtășie cu ceilalți. Treptat, am început să judec mai bine oamenii și situațiile, le-am repartizat sarcini oamenilor pe baza calităților lor și lucrarea bisericii a început să progreseze.

Odată, când discutam lucrarea, am propus cultivarea surorii Li Zhi drept lider de grup, dar mai mulți conlucrători n-au fost de acord, argumentând că era constrânsă de familie și nu-și asuma răspunderea în datorie. Nu uda nou-veniții la timp și, nici după multe părtășii, ea tot nu se ameliorase. Cu atitudinea ei față de datorie, nu era potrivită ca lider de grup. M-am gândit: „Li Zhi e nouă în credință, iar constrângerea din partea familiei e doar o slăbiciune temporară. N-ar trebui s-o delimităm drept nepotrivită doar pe baza unei situații temporare, ar trebui s-o sprijinim și s-o ajutăm cu afecțiune.” După aceea, am spijinit-o adesea pe Li Zhi, având părtășie cu ea despre intențiile lui Dumnezeu și sensul datoriei. Treptat, starea ei a început să se îmbunătățească: nu s-a mai lăsat constrânsă de familie și a început să-și facă datoria regulat. Mai era și un frate care avea calibru bun, avea părtășie clară și lucidă despre adevăr și era responsabil în datorie. Am propus să fie instruit ca să supravegheze udarea. Dar partenera mea avea îndoieli. Credea că firea lui arogantă avea să-i constrângă pe ceilalți și că încă nu era potrivit. Mi-am amintit că unul dintre principii era: „Cei cu o fire arogantă, care pot accepta adevărul și au în plus calibru bun și sunt înzestrați, ar trebui promovați și cultivați, nicidecum excluși” (170 de principii ale practicării adevărului, Principiile de tratare a persoanelor cu diferite firi arogante). Fratele avea o fire arogantă, dar accepta adevărul și, când alții îi arătau ce probleme are, accepta critica și făcea schimbări. Așadar, îndeplinea principiile de promovare și cultivare. Mi-am explicat raționamentul despre acest principiu și mai mulți conlucrători au fost de acord. După ce a fost pus să conducă udarea, a avut rezultate bune și s-a dovedit capabil de sarcina lui. Curând, a fost promovat. Apoi, am fost mulțumită de mine și m-am gândit: „Poate cred de puțin timp, dar am calibru bun și judec oamenii și situațiile mai bine decât ceilalți. Dacă biserica n-ar avea o cunoscătoare ca mine, cine ar identifica și cultiva aceste noi talente?” Pentru fiecare proiect, am delegat cu înțelepciune membri, înlocuindu-i pe cei nepotriviți și, curând, lucrarea bisericii a luat avânt. Când frații și surorile aveau probleme, mă căutau pentru părtășie și-mi cereau părerea. Unii chiar mă lăudau, spunând: „Liderii anteriori credeau de mult timp, dar nu puteau face bine lucrarea bisericii. Tu crezi de puțin timp, dar imediat ce ai venit, lucrarea a luat avânt. Sigur ești un lider talentat, cu un calibru bun.” Când am auzit, am fost și mai mulțumită de mine, crezând că eram un talent rar în biserică.

După aceea, am condus lucrarea mai multor biserici. Uneori, când liderii superiori făceau selecții, îmi cereau sfatul. M-am convins tot mai mult că aveam ce-mi trebuia ca lider: aveam calibru bun, știam să selectez talente și să rezolv probleme principial. Aveam tot mai multă încredere în mine. După aceea, oricând consideram că evaluasem corect o situație, luam o decizie singură, fără să mă consult cu ceilalți. Simțeam că înțelegeam principiile mai bine decât ei. Chiar dacă aș fi discutat cu ei, sigur am fi urmat planul meu, așa că n-avea rost să discutăm. Când conlucrătorii aveau sugestii, consideram că nu erau la fel de bune ca ideile mele, le respingeam direct și procedam după planul meu.

Odată, când biserica avea nevoie de un membru care să țină cărțile, l-am propus pe un nou-venit, Zheng Ye, fiindcă știind că avea umanitate bună. Un conlucrător mi-a amintit: „Zheng Ye e nou în credință, iar soția lui e o non-credincioasă. Dacă se ivește o situație neașteptată, nu sunt sigur că va putea proteja cărțile.” Am considerat că mi s-a respins sugestia și m-am simțit cam deranjată. M-am gândit: „Eu sunt liderul. Chiar n-aș putea să găsesc pe cineva să țină cărțile? În fond, nu alegem un lider. De ce s-avem standarde atât de înalte?” N-am ascultat sfatul lui și l-am desemnat pe Zheng Ye să țină cărțile. Când a aflat una dintre surori, m-a tratat: „Pe baza cărui principiu l-ai desemnat pe Zheng Ye? Trebuie să găsim o casă singură pentru cărți. Zheng Ye e nou în credință, nu are o bază, iar soția i s-a opus credinței. Dacă se întâmplă ceva, asta nu va dăuna lucrării bisericii?” N-am fost de acord, gândindu-mă: „Pe baza principiului, poate că Zheng Ye nu e potrivit, dar are umanitate bună și vrea să facă această datorie. Nu vă gândiți prea departe? Chiar e atât de grav?” Așa că am zis: „Am avut deja părtășie cu el. Dacă poți găsi pe cineva mai potrivit, atunci îl vom alege pe acela.” Văzând că nu-i acceptam deloc ideea, n-a mai spus nimic. La scurt timp, Zheng Ye s-a certat cu soția lui și ea a aruncat toate cărțile, iar unele au fost deteriorate. A trebuit să stăm până târziu ca să le transferăm în alt loc. După aceea, conlucrătorii m-au tratat fiindcă n-am acționat principial, ci după convingerile mele, ducând la deteriorarea cărților. Mi-au spus să reflectez mult la ce s-a întâmplat. Am fost de acord, indiferentă, dar în sinea mea, m-am gândit: „A fost doar o greșeală. L-am desemnat pe baza situației bisericii din acel moment. Cine putea să știe că se va-ntâmpla asta?” Ulterior, am continuat să-mi fac datoria cum am vrut. Când discutam lucrarea, respingeam direct sfaturile conlucrătorilor și făceam cum consideram eu. Ulterior, conlucrătorii au fost constrânși de mine și n-au îndrăznit să-și mai spună părerea despre ce hotărâsem eu deja.

Odată, am mers la o altă biserică s-o destitui pe lidera Zhang Fan. Înainte s-o destitui, ar fi trebuit să am părtășie despre randamentul ei și să-l analizez și apoi s-o destitui. Dar apoi m-am gândit că, atunci când am făcut-o în trecut, ea nu acceptase ce-am spus și chiar a comentat. Așa c-am considerat inutilă părtășia cu ea și că trebuia doar s-o destitui direct. După aceea, am convocat o adunare cu Zhang Fan și alți diaconi și le-am explicat pe scurt de ce ar trebui destituită. Dar ea era neînduplecată, a continuat să se certe cu mine și chiar m-a întrebat: „Spune-mi clar, pe baza cărui principiu m-ai destituit?” M-am gândit: „Am explicat deja problemele cu randamentul tău, dar mă tot cicălești și încerci să-mi găsești vină. Nu te cunoști deloc și nu mă deranjez s-am părtășie cu tine.” Așa că am ignorat-o. Sora Wang Chen mi-a amintit: „Zhang Fan caută nod în papură, dar tot ar trebui s-ai părtășie cu ea despre principii, să știe clar de ce-a fost destituită.” Deși Wang Chen avea dreptate, m-am gândit că Zhang Fan, fiind lider de biserică, cunoștea bine acele principii, așa că nu trebuia să pierd timp cu ea. Așadar, doar am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu despre tratarea lucrării liderilor, dar, pe măsură ce citeam, m-am simțit vinovată. Foloseam cuvintele Lui ca s-o suprim, nu-i rezolvam problema, iar asta nu era corect. Apoi m-am gândit: „Dacă nu le citeam, nu puteam s-o controlez.” După ce le-am de citit, s-a făcut o liniște de mormânt și Zhang Fan a rămas tăcută, clocotind de furie. Am considerat chestiunea încheiată, dar, spre surpriza mea, Zhang Fan a spus că unii lideri și lucrători nu urmau principiile, iar asta i-a făcut pe alți lideri și lucrători să se simtă constrânși și să perturbe lucrarea bisericii. Mi-a fost puțin teamă. Era consecința faptului că acționasem arbitrar și nu urmasem principiile, dar numai am recunoscut că era greșit, fără să reflectez serios la această chestiune.

Ulterior, când am destituit alt lider, iar nu le-am spus fraților și surorilor motivele concrete pentru destituire. Câțiva frați și surori n-aveau discernământ față de acest lider și spuneau adesea la adunări că nu urmasem principiile în destituirea lui. Asta a dus la o situație haotică în biserică. După ce a aflat situația, o soră mi-a amintit: „Ar fi bine să te duci repede să ai părtășie cu ei, altfel situația în biserică va deveni tot mai haotică.” N-am fost de acord, gândindu-mă: „Liderii falși ar trebui destituiți, nu încercam să pedepsesc pe nimeni, deci de ce fac din țânțar armăsar?” Întrucât nu acționam conform principiilor și nu reflectam asupra mea, mi s-a părut că datoria mea era tot mai dificilă. Nu mai primeam îndrumarea lui Dumnezeu, iar când m-ocupam de lucrarea bisericii, eram adesea confuză. Nu știam ce să-I spun lui Dumnezeu în rugăciunea mea zilnică, iar bisericile pe care le conduceam nu aveau rezultate bune. Am început să realizez că poate nu mai puteam să mă ocup de acea datorie.

Curând, câțiva frați și surori m-au raportat printr-o scrisoare și m-au acuzat c-am acționat nechibzuit și n-am acceptat deloc adevărul. Când a aflat, un lider superior m-a dat în vileag și m-a tratat: „Ca lider de biserică, când a trebuit să selectezi și să destitui oameni, nu te-ai consultat cu ceilalți, n-ai căutat principiile, ci ai acționat arbitrar, urmându-ți planul. Când ceilalți te-au avertizat, ai fost neînduplecată. Ești prea arogantă. Când ai eșuat și ai fost dată în vileag, n-ai reflectat asupra ta și ai continuat la fel. Purtarea ta arbitrară a aruncat viața bisericii în haos, iar viețile fraților și surorilor au fost afectate. Procedând astfel, nu mai ești potrivită să fii lider. Pierderile aduse de tine depășesc câștigurile.” Când am auzit cum m-a dat în vileag și m-a tratat, m-am simțit groaznic și am izbucnit în lacrimi. M-am întrebat: „Cum am reușit să stric lucrarea bisericii în halul ăsta?” Nu numai că nu-mi făcusem datoria de lider, dar perturbasem și lucrarea bisericii. Voiam doar să găsesc un loc să mă ascund. Pe drumul spre casă, am fost zăpăcită. Credeam că, acționând arbitrar, fiind nechibzuită și perturbând lucrarea, Dumnezeu avea să mă disprețuiască. Ar mântui Dumnezeu pe cineva ca mine? La acest gând, m-am simțit tot mai rău. Nici nu știu cum am ajuns acasă. Am îngenunchiat pe pat și m-am rugat: „Dumnezeule! Nu știu cum am ajuns în acest punct. Nu am nicio cunoaștere despre mine. O, Dumnezeule! Știu că am de învățat din destituire, dar sunt prea amorțită. Te rog să mă luminezi și să mă îndrumi ca să mă cunosc și să-Ți înțeleg intențiile!”

În devoționalele mele, m-am gândit la un imn pe care îl cântam adesea: „Tot ceea ce primiți este mustrare, judecată și nimicire fără milă, dar să știți un lucru: în această nimicire nemiloasă nu există nici cea mai mică pedeapsă. Indiferent cât de dure ar putea fi cuvintele Mele, asupra voastră nu se abat decât câteva cuvinte care s-ar putea să vi se pară complet nemiloase și, indiferent cât de mânios aș putea fi, ce vine asupra voastră sunt tot cuvinte de învățătură, iar Eu nu vreau să vă rănesc sau să vă ucid. Nu sunt toate acestea o realitate?

Judecata dreaptă este adusă pentru a-l purifica pe om, iar rafinarea nemiloasă este pentru a-l curăți; cuvintele aspre sau mustrarea sunt pentru a-l purifica pe om și de dragul mântuirii. Ce aveți de spus în fața unei astfel de mustrări și judecăți? Nu v-ați bucurat mereu de mântuire, de la început până la sfârșit? L-ați văzut pe Dumnezeu întrupat și ați înțeles omnipotența și înțelepciunea Sa; în plus, ați experimentat nimicirea și disciplina în repetate rânduri. Dar, totuși, nu ați primit și har suprem?” (Urmați Mielul și cântați cântări noi, Judecata și mustrarea lui Dumnezeu sunt pentru a mântui oamenii). Cuvintele lui Dumnezeu m-au emoționat. Așa e. Lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este de a judeca și mustra. Fie că e certare, disciplinare, tratare sau expunere, El face toate astea ca să ne purifice și mântuiască. Chiar dacă m-am simțit groaznic după destituire, era ocazia perfectă ca să reflectez asupra mea și să mă cunosc. Erau iubirea și mântuirea lui Dumnezeu. Nu puteam înțelege greșit intenția lui Dumnezeu. Realizând asta, m-am simțit mai împăcată. Voiam doar să caut adevărul, să reflectez asupra mea și să mă căiesc cu adevărat.

Gândindu-mă la cum m-a expus și tratat liderul fiindcă am acționat arbitrar, am căutat pasaje relevante din cuvintele lui Dumnezeu la care să reflectez. Am văzut cum cuvintele Lui spun: „Unora le place să facă lucruri de unii singuri, fără să discute lucrurile cu nimeni sau să spună nimănui. Pur și simplu, fac lucrurile așa cum le vine, indiferent cum le-ar vedea alții. Se gândesc: «Eu sunt conducătorul, iar voi sunteți aleșii lui Dumnezeu, așa că trebuie să urmați ceea ce fac eu. Faceți exact ce spun eu – așa se cuvine să fie». Ei nu-i anunță pe ceilalți când acționează; acțiunile lor nu sunt transparente. Se străduiesc mereu, în privat, pentru ceva și acționează în secret. La fel ca marele balaur roșu, care își menține monopolul de partid unic asupra puterii, ei doresc întotdeauna să-i păcălească și să-i controleze pe ceilalți, pe care îi consideră nesemnificativi și lipsiți de valoare. Vor să aibă mereu ultimul cuvânt în chestiuni, fără să discute sau să comunice cu alții și nu consultă niciodată opiniile celorlalți. Ce părere ai de aceasta abordare? Are o umanitate normală? (Nu are.) Nu este aceasta natura marelui balaur roșu? Marele balaur roșu este dictatorial și arbitrar. Nu sunt cei cu acest tip de fire coruptă urmașii marelui balaur roșu?” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Despre cooperarea armonioasă”). „Pentru a-ți realiza datoria în mod adecvat, nu contează câți ani ai crezut în Dumnezeu, câte ai făcut în datoria ta și nici câte contribuții ai adus casei lui Dumnezeu și, cu atât mai puțin, cât ești de experimentat în datoria ta. Principalul lucru la care Se uită Dumnezeu este calea pe care un om merge. Cu alte cuvinte, Se uită la atitudinea omului față de adevăr și principii, la direcția, originea și elanul din spatele acțiunilor unui om. Dumnezeu Se concentrează pe lucrurile acestea; ele sunt cele care determină calea pe care mergi. Dacă, în procesul îndeplinirii datoriei tale, aceste lucruri pozitive nu se văd deloc în tine și principiile, calea și baza acțiunilor tale sunt propriile gânduri, scopuri și uneltiri; elanul tău este să-ți aperi propriile interese și să-ți protejezi reputația și funcția, modul tău de operare este să iei decizii, să acționezi singur și să ai ultimul cuvânt, să nu discuți lucrurile și să nu cooperezi armonios cu ceilalți niciodată și să nu asculți niciodată sfaturile când ai făcut o greșeală, cu atât mai puțin să cauți adevărul, atunci cum te va privi Dumnezeu? Încă nu ești conform standardului dacă îți faci datoria așa; nu ai pășit pe calea căutării adevărului fiindcă, pe măsură ce îți faci lucrarea, nu cauți principiul adevărului și acționezi mereu după bunul plac, făcând ce vrei. Acesta este motivul pentru care cei mai mulți oameni nu-și îndeplinesc datoria în mod satisfăcător” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”). Cuvintele lui Dumnezeu chiar m-au marcat când m-am gândit la ele. Ele dezvăluie că natura marelui balaur roșu e de a fi arogant, egoist și a acționa arbitrar. Părerile acestor oameni despre urmărire și căile lor sunt opuse lui Dumnezeu. Biserica îmi dăduse șansa de a sluji ca lider, nu ca birocrat. Îmi dăduse o responsabilitate și voia să țin cont de voia lui Dumnezeu, să lucrez în armonie cu ceilalți ca să facem bine lucrarea bisericii și să-mi îndeplinesc datoria. În schimb, am tratat lucrarea bisericii ca pe o afacere personală. Când am avut rezultate și am dobândit experiență în selectarea talentelor, am crezut că aveam calibru bun și că știam să judec oamenii și situațiile. Mai ales după ce frații și surorile au început să vină la mine cu întrebări, m-am urcat pe un piedestal și am crezut că înțelegeam adevărul mai bine decât ei. N-am putut să nu fiu înfumurată și credeam că lucrarea bisericii a progresat datorită mie, că frații și surorile îmi erau inferiori și n-aveau dreptul să-și spună părerea. Trebuia să se țină cont de părerile mele în orice discuție despre lucrare. Așa că atunci când ei mi-au arătat că mă rătăcisem în lucrarea mea, nu le-am dat atenție și am continuat să fac cum am vrut. Uneori, când aveau păreri diferite, le respingeam fără să mă gândesc la ele. Insistam ca ei să-mi urmeze planul și uneori făceam cum voiam, fără să mă consult cu ei. Alegând pentru păstrarea cărților o persoană neconformă principiilor și neascultând când ceilalți m-au avertizat să n-o fac, cărțile au fost deteriorate. Însă nici atunci nu am reflectat asupra mea. Am destituit-o pe Zhang Fan fără să-i arăt problemele și s-am părtășie, iar asta a făcut-o să aibă resentimente, să se împotrivească și să caute nod în papură. Asta a perturbat și a creat haos în viața bisericească. N-am căutat adevărul și nu i-am îndrumat pe ceilalți să pătrundă în realitatea lui. În schimb, i-am condus să încalce principiile, i-am forțat să-mi urmeze ordinele, nu le-am permis să aibă păreri diferite și am vrut să am ultimul cuvânt în toate. Nu mă purtam ca un despot? Ca lider de biserică, am înțeles că trebuia să lucrăm conform principiilor, dar le-am ignorat, am făcut ce am vrut și am ținut să am ultimul cuvânt. Oare nu mă împotriveam lui Dumnezeu? Fiecare acțiune îmi trăda firea antihristă. Reflectând asupra purtării mele, am văzut că aceasta Îi repugna lui Dumnezeu. Dacă nu mă căiam și nu-mi schimbam purtarea, n-aș fi avut finalul antihriștilor?

Ulterior, am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care spunea: „Fără adevăr, este ușor să faci rău și o vei face în pofida felului tău de a fi. De exemplu, dacă ai o fire arogantă și îngâmfată, atunci a ți se spune să nu te împotrivești lui Dumnezeu nu schimbă deloc situația, nu te poți abține, este dincolo de controlul tău. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui în mod constant; te-ar face să-i disprețuiești pe alții, n-ar lăsa pe nimeni în inima ta decât pe tine însuți; ar fura locul lui Dumnezeu din inima ta și, în cele din urmă, te-ar face să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună și să te facă să-ți venerezi propriile gânduri, idei și noțiuni drept adevăr. Atât de mult rău este făcut de oameni sub dominația naturii lor arogante și îngâmfate!” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că sursa principală a purtării mele aribtrare era natura mea prea arogantă. Mă apreciam prea mult, crezând că eram mai bună decât ceilalți, judecând mai bine oamenii și situațiile. N-aveam pic de respect pentru nimeni. Când discutam cu ei lucrarea, consideram mereu că aveam dreptate și, indiferent cine nu era de acord, nu ascultam niciodată. Chiar și când am provocat perturbări și haos în biserică din cauza aroganței și neprihănirii de sine, tot nu m-am smerit, crezând că e doar o greșeală de moment. Când o soră m-a avertizat, n-am reflectat asupra mea, să mă cunosc, crezând că ceilalți făceau din țânțar armăsar. Am realizat că eram foarte arogantă. Unde era raționalitatea mea? Rezultatele din lucrare și selecțiile bune pe care le făcusem se datorau îndrumării lui Dumnezeu și efectului cuvintelor Sale asupra mea. Fără luminarea și îndrumarea Lui și principiile casei Sale, n-aș fi fost capabilă de nimic. Totuși, mi-am asumat toate meritele și am folosit rezultatele drept capital pentru aroganța și neprihănirea mea de sine. Am fost nerușinată! Dacă n-aș fi fost expusă și destituită de liderul meu, n-aș fi reflectat niciodată asupra mea. Abia atunci am recunoscut că expunerea și destituirea mea erau felul lui Dumnezeu de a mă păzi. Altfel, cine știe ce rău aș mai fi săvârșit din cauza firii mele arogante? Realizând asta, m-am speriat și rușinat și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Nu vreau să mai trăiesc după firea mea arogantă și nici să acționez arbitrar și nechibzuit. Te rog să mă îndrumi ca să găsesc o cale de practică!”

Apoi, am căutat un pasaj despre problema mea și l-am găsit pe acesta: „Așadar, cum îți rezolvi arbitrarietatea și pripeala? Să spunem, de exemplu, că ți se întâmplă ceva și ai propriile idei și planuri; înainte de a stabili ce să faci, trebuie să cauți adevărul și ar trebui cel puțin să ai părtășie cu toată lumea despre ceea ce gândești și crezi în privința asta, cerând tuturor să-ți spună dacă gândurile și planurile tale sunt corecte și în conformitate cu adevărul, cerând ca toată lumea să facă verificări finale pentru tine. Aceasta este cea mai bună metodă de a rezolva arbitrarietatea și pripeala. În primul rând, poți să-ți clarifici părerea și să cauți adevărul; acesta este primul pas pe care îl pui în practică pentru a înlătura caracterul arbitrar și pripit. Al doilea pas are loc atunci când alte persoane dau voce unor păreri contrare – la ce practică poți să apelezi ca să te abții de la a fi arbitrar și pripit? Mai întâi, trebuie să ai o atitudine smerită, să lași deoparte ceea ce ți se pare că este corect și să le permiți tuturor să aibă părtășie. Chiar dacă tu crezi în corectitudinea căii tale, nu ar trebui să tot insiști în acest sens. Acesta este un tip de pas înainte; arată atitudinea celui care caută adevărul, care se neagă pe sine și care mulțumește voia lui Dumnezeu. Odată ce ai această atitudine, în același timp în care nu-ți respecți părerea, ar trebui să te rogi, să cauți adevărul de la Dumnezeu și apoi o bază în cuvintele lui Dumnezeu – să stabilești cum să acționezi în baza cuvintelor Lui. Aceasta este cea mai potrivită și precisă practică. Când oamenii caută adevărul și ridică o problemă pentru ca toți să aibă părtășie împreună și să caute un răspuns, atunci Duhul Sfânt oferă iluminare. Dumnezeu îi luminează pe oameni conform principiului, El îți cântărește atitudinea. Dacă tu îți păstrezi cu încăpățânare atitudinea, indiferent dacă perspectiva ta este corectă sau greșită, Dumnezeu Își va ascunde chipul de tine și te va ignora; te va face să te lovești de un perete, te va expune și îți va dezvălui starea urâtă. Dacă, pe de altă parte, atitudinea ta este corectă, iar tu nici nu insiști pe propriile căi și nici nu ești neprihănit de sine, nici capricios și pripit, ci ai atitudinea să cauți și accepți adevărul, dacă ai părtășie despre asta cu toată lumea, iar Duhul Sfânt va începe să lucreze printre voi și poate El te va conduce spre înțelegere prin intermediul cuvintelor cuiva. Uneori, când Duhul Sfânt te luminează, El te conduce să înțelegi cel mai important aspect al unei chestiuni cu doar câteva cuvinte sau fraze sau oferindu-ți un sens. Îți dai seama, în acea clipă, că orice lucru de care te-ai agățat este eronat și, în aceeași clipă, înțelegi cel mai potrivit mod de a acționa. Ajuns la un astfel de nivel, ai evitat cu succes să faci răul și să suporți consecințele unei greșeli? Cum se realizează un astfel de lucru? Acest lucru se realizează doar atunci când ai o inimă care se teme de Dumnezeu și când cauți adevărul cu o inimă ascultătoare. Odată ce ai primit luminarea Duhului Sfânt și ai determinat principiile de practică, practica ta va fi în linie cu adevărul și vei fi capabil să satisfaci voia lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o cale de practică. Pentru a scăpa de aroganță și nechibzuință, este esențial să ai frică de Dumnezeu, să cauți adevărul și să cooperezi armonios cu ceilalți. Când înfrunți probleme, trebuie să discuți cu ceilalți și să ajungeți la un acord înainte să acționezi. Dacă ceilalți au păreri diferite, trebuie să înveți să te smerești și să cauți adevărul și principiile cu ei. Nimeni nu-i perfect. Niciunul dintre proiectele bisericii nu poate fi îndeplinit de un singur om, toate necesită cooperare și discuții, ca să fie făcute bine. Eșecul mi-a permis să realizez cât de important este să căutăm adevărul și să lucrăm principial în datoria noastră. Lucrând astfel, aș evita să provoc întreruperi și perturbări. Dacă un om e arogant, neprihănit de sine, arbitrar și nechibzuit, atunci oricât de deștept at fi, tot nu va obține rezultate bune și va provoca doar întreruperi și perturbări în lucrarea bisericii. Ulterior, când frații și surorile au văzut că mă căisem și mă schimbasem făcându-mi datoria, m-au ales din nou lider de biserică. Amintindu-mi cum voiam mereu să am ultimul cuvânt în datoria mea, că asta le dăunase celorlalți și mă făcuse să am multe regrete, I-am promis lui Dumnezeu: nu voi acționa arbitrar, nu-i voi forța pe ceilalți să mi se supună și voi coopera armonios cu ei.

Odată, când discutam lucrarea de udare dintr-o anumită biserică, am considerat că Wang Chen era responsabilă și talentată la asta și că ar trebui cultivată ca diacon de udare. Dar doi parteneri n-au fost de acord: credeau că deși era responsabilă și talentată, n-avea multă experiență de viață și nu căuta mai întâi principiile adevărului când avea probleme, așa că nu era potrivită să supravegheze udarea. Când am auzit asta, am început să mă înfurii: „Eu sunt liderul aici. Puteți judeca oamenii mai bine decât mine?” Tocmai când eram pe cale să-mi spun părerea, am realizat că iar îmi arătam firea arogantă și voiam să acționez arbitrar. Amintindu-mi de eșecul meu, m-am rugat lui Dumnezeu, să mă ajute să mă smeresc și să acționez principial. După ce m-am rugat, am realizat că dacă alegeam persoana greșită, asta ar fi dăunat grav intrării în viață a fraților și surorilor, așa că trebuia să fiu precaută. Apoi, am căutat principiile pentru promovarea și instruirea oamenilor și, după ce am avut părtășie cu Wang Chen, am descoperit că într-adevăr îi lipsea experiența de viață, nu reflecta asupra ei când avea probleme, nu căuta adevărul ca să le rezolve și nu era potrivită pentru udare. În cele din urmă, am fost de acord cu ceilalți. Când am practicat astfel, m-am simțit mai liniștită. Amintindu-mi experiența mea, consecințele purtării mele arbitrare mi-au adus multă durere, regrete și ură față de mine. Am putut să-mi recunosc firea arogantă și să realizez că n-ar trebui să acționez singură în datoria mea, că ar trebui să caut intențiile lui Dumnezeu, să lucrez conform principiilor și să-L slăvesc. Doar așa voi primi îndrumarea lui Dumnezeu și nu mă voi rătăci. Slavă lui Dumnezeu!