de Tara, Taiwan

De mică, am practicat alături de mama credința în Domnul Isus și m-am bucurat de harul Lui îmbelșugat și de binecuvântările Sale. Asta m-a făcut să simt adânc mila și iubirea profunde ale Domnului Isus pentru omenire. Obișnuiam să mă rog Lui pentru har. Oricând aveam probleme, mă rugam Domnului, iar când păcătuiam, veneam înaintea Lui să mă spovedesc. Eram încredințată că, întrucât Domnul este milostiv și iubitor, El avea să-mi ierte mereu păcatele.

Într-o zi din mai 2019, le-am cunoscut pe Facebook pe surorile Diana și Vanessa. Am participat împreună la un studiu biblic și am văzut că părtășia Vanessei despre Biblie era foarte pătrunzătoare. Odată, în timpul unei adunări, Vanessa a spus: „Domnul a spus că Se va întoarce în zilele de pe urmă, deci cum Îl putem întâmpina? Domnul Isus a spus: «Oile Mele ascultă glasul Meu» (Ioan 10:27). «Iată, Eu stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi mânca cu el, și el cu Mine» (Apocalipsa 3:20). Și: «Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!» (Apocalipsa 2:7). Din aceste fragmente, putem vedea că, atunci când Domnul va veni în zilele de pe urmă, El Își va exprima cuvintele. Ca să-L întâmpinăm pe Domnul în zilele de pe urmă, trebuie să ascultăm cu luare-aminte glasul lui Dumnezeu, iar aceia care Îl pot întâmpina pe Domnul auzindu-I glasul sunt fecioarele înțelepte.” Părtășia Vanessei m-a surprins foarte tare. Nu mai auzisem niciodată asemenea cuvinte pătrunzătoare. Găsise cheia întâmpinării Domnului. Nu-mi dădusem seama de asta până atunci. După aceea, Vanessa ne-a arătat un videoclip dinamic cu imnuri. Am văzut că la sfârșitul videoclipului scria: „Biserica lui Dumnezeu Atotputernic”, iar asta m-a făcut curioasă. Când s-a terminat adunarea, m-am dus să caut pe internet. Am văzut multe informații negative, așa că m-am grăbit să iau legătura cu Diana ca să aflu mai multe. Diana spus că întâmpinarea Domnului e foarte importantă și m-a îndemnat să nu mă las influențată de zvonuri. Mi-a sugerat ca mai întâi să las grijile deoparte și să caut cu smerenie să văd dacă asta e adevărata cale. Câteva zile mai târziu, Diana m-a invitat la o adunare. Aveam o dilemă: să mă duc sau nu? Părtășia Vanessei despre Biblie era pătrunzătoare, iar eu voiam să aflu mai multe, dar în același timp îmi făceam griji că ceea ce predica ea nu era adevărata cale. Ezitând, m-am rugat Domnului, cerându-I îndrumarea. După aceea, am participat la adunare.

În timpul adunării, Vanessa mi-a spus încântată: „Domnul Isus S-a întors deja, El este Dumnezeu Atotputernic întrupat. Dumnezeu Atotputernic a încheiat Epoca Harului și a instaurat Epoca Împărăției, a exprimat milioane de cuvinte și, pe baza lucrării de răscumpărare a Domnului Isus, El face lucrarea de judecată începând din casa lui Dumnezeu, ca să purifice și să mântuiască pe deplin omenirea. Cuvintele exprimate de Dumnezeu Atotputernic sunt toate adevărul și dezvăluie taina întrupării lui Dumnezeu, cele trei etape ale lucrării Lui și povestea ascunsă a Bibliei. Cuvintele Lui ne vorbesc și despre sursa păcătoșeniei omenirii, despre felul în care Satana corupe omenirea, despre cum mântuiește Dumnezeu omenirea în etape progresive și despre sensul lucrării de judecată a lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. Dumnezeu Atotputernic ne-a arătat și cum pot obține credincioșii mântuirea. De pildă, El ne explică amănunțit cum să experimentăm judecata cuvintelor Sale ca să ne eliberăm de firea noastră coruptă, cum să practicăm adevărul și să fim oameni onești, cum să ne temem de El și să ne ferim de rău, cum să devenim oameni care urmează voia Lui și așa mai departe.” De asemenea, ea a spus că aceste cuvinte și lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic au împlinit profeția Domnului Isus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteți purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi și vă va anunța lucrurile ce urmează să vină” (Ioan 16:12-13). „Pe cel ce Mă respinge și nu acceptă cuvintele Mele are cine să-l judece: cuvântul pe care l-am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă” (Ioan 12:48). „Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4:17). Simțeam că lucrurile spuse de Vanessa erau edificatoare, dar tot aveam multe îndoieli în inima mea. Prin urmare, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu și m-am gândit cum Dumnezeu a spus: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția Cerurilor!” (Matei 5:3). M-am gândit: „Întoarcerea lui Dumnezeu e importantă, nu pot trage concluzii orbește. Ar trebui să caut smerită și să mai ascult.”

După aceea, Vanessa mi-a dat să citesc un fragment din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Hristos al zilelor de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a adevărului. Acest adevăr este cărarea prin care omul dobândește viața și este singura cărare prin care omul Îl va cunoaște pe Dumnezeu și va fi aprobat de Dumnezeu. Dacă nu cauți calea vieții oferită de Hristos al zilelor de pe urmă, atunci nu vei obține niciodată aprobarea lui Isus și nu te vei califica niciodată să intri pe porțile Împărăției cerurilor, deoarece tu ești atât o marionetă, cât și un prizonier al istoriei. Cei care sunt controlați de reglementări, de cuvinte și de cătușele istoriei, nu vor fi niciodată capabili să dobândească viața, nici să câștige calea veșnică a vieții. Asta deoarece tot ceea ce au ei este o apă tulbure de care s-au agățat timp de mii de ani, în loc de apa vieții care se revarsă din tron. Cei cărora nu li se dau provizii din apa vieții vor rămâne pentru eternitate cadavre, jucării ale Satanei și fii ai iadului. Atunci cum pot ei să-L vadă pe Dumnezeu? Dacă doar încerci să te agăți de trecut, doar încerci să stai nemișcat și să menții lucrurile așa cum sunt și nu încerci să schimbi starea de fapt și să renunți la istorie, atunci nu vei fi mereu împotriva lui Dumnezeu? Pașii lucrării lui Dumnezeu sunt uriași și puternici, precum valurile furtunoase și tunetele care bubuie – totuși, tu stai și aștepți pasiv pieirea, agățându-te de nebunia ta, fără să faci nimic. În felul acesta, cum poți fi considerat cineva care urmează pașii Mielului? Cum poți justifica Dumnezeul de care te agăți ca pe un Dumnezeu mereu nou și niciodată vechi? Și cum pot cuvintele din cărțile tale îngălbenite să te poarte către o nouă epocă? Cum pot ele să te conducă pentru a căuta pașii lucrării lui Dumnezeu? Și cum te pot duce ele sus la cer? Ceea ce ții în mâinile tale sunt cuvinte care pot oferi doar o consolare temporară, nu adevăruri care sunt capabile să dea viață. Cuvintele Scripturilor pe care le citești pot doar să îți îmbogățească limbajul și nu sunt cuvinte filosofice care te pot ajuta să cunoști viața oamenilor, cu atât mai puțin căile care te pot conduce către desăvârșire. Oare aceste discrepanțe nu îți oferă un motiv de a reflecta? Oare nu te fac să înțelegi tainele conținute în interior? Ești capabil să te trimiți singur în cer pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu pe cont propriu? Fără venirea lui Dumnezeu, te poți ridica în cer să te bucuri de fericirea în familie cu Dumnezeu? Încă mai visezi acum? Îți sugerez atunci să te oprești din visare și să te uiți la cine lucrează acum – uită-te să vezi cine săvârșește acum lucrarea de mântuire a omului în zilele de pe urmă. Dacă nu faci asta, nu vei obține niciodată adevărul și nu vei obține niciodată viața” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”). Citindu-l, am început să simt că aceste cuvinte aveau ceva aparte și nu m-am putut opri să nu încerc o anumită teamă față de de ele: aceste cuvinte erau atât de severe și de pătrunzătoare, din fiecare cuvânt și din fiecare frază se revărsau autoritate și putere. Nu păreau cuvinte pe care le-ar fi putut rosti un simplu muritor. Numai Dumnezeu putea vorbi astfel. Apoi, mi-am mai zis: „Nu este corect. Dumnezeu e milostiv și iubitor. Cuvintele Lui sunt mângâietoare și pline de blândețe. Dar aceste cuvinte erau atât de aspre, ca un blestem sau o condamnare a omenirii. Oare chiar sunt acestea cuvintele lui Dumnezeu? Având în vedere cât sunt de autoritare, trebuie să fie ale Lui, nu? Dar dacă Dumnezeu Atotputernic chiar este Domnul Isus reîntors, ar trebui să vorbească la fel ca El. El ar trebui să se arate milostiv și iubitor față de omenire, iar cuvintele Lui ar trebui să fie blânde și grijulii. Dar discursul lui Dumnezeu Atotputernic este foarte aspru. Să fie El cu adevărat Domnul Isus reîntors?” Eram foarte derutată, așa că i-am spus Vanessei despre îndoielile mele.

Răbdătoare, Vanessa a avut părtășie cu mine, spunând: „Am crezut mereu că Dumnezeu e milostiv și iubitor, că ne vorbește cu blândețe și grijă și că, prin urmare, dacă vorbele Lui sunt aspre, înseamnă că nu vin de la Dumnezeu. Ne-am gândit însă vreodată dacă această idee este conform faptelor și adevărului? De fapt, în fiecare epocă, Dumnezeu nu a rostit doar cuvinte grijulii și încurajatoare, ci și cuvinte aspre care dojenesc, judecă și blestemă oamenii. Numai că noi n-am fost atenți. Să ne uităm cum este consemnat acest lucru în Biblie. Iahve Dumnezeu a spus: «Străjerii lui Israel sunt orbi, sunt toţi fără cunoaştere. Toţi sunt nişte câini de pază muţi, care nu pot să latre, care stau tolăniţi şi visează şi cărora le place să doarmă. Sunt nişte câini foarte lacomi, niciodată sătui. Sunt nişte păstori fără pricepere, fiecare urmându-şi propriul drum, fiecare, fără excepţie, umblând după propriul câştig» (Isaia 56:10-11). Iar Domnul Isus a spus: «Șerpilor! Pui de vipere! Cum veți scăpa de condamnarea la Gheenă?!» (Matei 23:33). «Să nu le daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu vă aruncaţi mărgăritarele înaintea porcilor, ca nu cumva porcii să le calce în picioare, şi apoi câinii să se întoarcă să vă sfâşie» (Matei 7:6). Mai sunt multe astfel de versete. Din aceste versete, putem vedea că, în Epoca Legii și în Epoca Harului, Dumnezeu a certat, a condamnat și a blestemat oamenii. Deși cuvintele Lui sunau aspru și tăiau în carne vie, toate erau adevărate și expuneau esența potrivnică și răzvrătită a oamenilor față de Dumnezeu. De fapt, fie că sunt blânde sau aspre, cuvintele lui Dumnezeu sunt toate expresii ale firii Sale. Totuși, dacă nu înțelegem firea lui Dumnezeu, vom fi înclinați să-L limităm ca fiind milostiv și iubitor; ne vom forma anumite noțiuni când El vorbește cu asprime, crezând că Dumnezeu vorbește doar cu blândețe, că n-ar trebui să vorbească pe un ton atât de neînduplecat și că, prin urmare, asemenea cuvinte nu ar putea fi ale lui Dumnezeu. E greșit să decidem bazându-ne pe blândețea sau asprimea lor și e o consecință a propriilor noastre noțiuni și închipuiri. De exemplu, dacă ne-am recunoaște părinții drept părinți numai când ne vorbesc blând, dar nu i-am recunoaște când vorbesc aspru sau ne ceartă pentru că am greșit, n-ar fi asta o prostie?” După ce am auzit părtășia surorii, m-am simțit mult mai lămurită asupra acestei chestiuni. M-am gândit: „Așa e, chiar dacă părinții ne vorbesc cu blândețe sau cu asprime, nu rămân ei tot părinții noștri? Iavhe Dumnezeu și Domnul Isus au vorbit aspru în trecut. Cum de n-am observat asta până acum? Chiar e greșit să decidem dacă astea sunt cuvintele lui Dumnezeu pe baza blândeții sau asprimii lor.” După ce-am realizat asta, n-am mai fost potrivnică. Însă oricând citeam cuvinte ale lui Dumnezeu Atotputernic care expuneau și judecau omenirea, le resimțeam tăioase, de parcă fusesem condamnată. Mă tot gândeam și răzgândeam: Domnul Isus e milostiv și iubitor, de ce e Dumnezeu Atotputernic atât de neînduplecat?

La o adunare, am pus această întrebare surorii Susie: „Pur și simplu, nu-I pot considera pe Dumnezeu Atotputernic și pe Domnul Isus ca fiind același Dumnezeu. Firile lor sunt prea diferite. Când mi-L închipui pe Domnul Isus, mă gândesc cum Dumnezeu e milostiv și iubitor, dar Dumnezeu Atotputernic pare foarte aspru și multe dintre lucrurile pe care le spune expun și disecă oamenii. De ce sunt Dumnezeu Atotputernic și Domnul Isus atât de diferiți?” Sora a spus în părtășie: „Oamenii sunt adesea confuzi în privința asta, și este din cauză că ei nu înțeleg firea lui Dumnezeu. Să ne uităm la lucrarea lui Dumnezeu din trecut. Odată ce dobândim o oarecare înțelegere asupra firii drepte a lui Dumnezeu, această problemă se va rezolva de la sine. Cu toții știm că, atunci când Dumnezeu a observat faptele rele ale oamenilor din Sodoma și Ninive, firea Lui s-a mâniat și El a decis să distrugă aceste două cetăți. Înainte să le distrugă, a trimis doi îngeri în Sodoma, iar Lot a fost singurul care i-a găzduit. Ceilalți locuitori nu numai că nu i-au întâmpinat bine pe îngeri, ci au vrut să-i omoare. Dumnezeu a văzut că fac rău și S-a mâniat. După ce îngerii i-au salvat pe Lot și ai lui, Dumnezeu a pogorât foc din ceruri, distrugând toți oamenii și toate animalele și plantele din cetate. Acum să ne uităm la Ninive. Dumnezeu a plănuit să distrugă și această cetate, așa că l-a trimis pe Iona să transmită mesajul Său: «Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!» (Iona 3:4). Când regele din Ninive a auzit vestea, și-a pus supușii să poarte haine din pânză de sac, să se acopere cu cenușă, să țină post și să se roage, să se lepede de rău și să se căiască înaintea lui Dumnezeu. Când a văzut Dumnezeu asta, Și-a retras mânia și i-a cruțat de la distrugere. Din atitudinile diferite ale lui Dumnezeu față de Ninive și Sodoma, putem vedea că firea Lui e adevărată și vie. El nu e doar iubitor și milostiv, ci și măreț și mânios. Când oamenii păcătuiesc, Dumnezeu le dă o șansă să se căiască, arătându-le firea Sa iubitoare și milostivă. Când oamenii sunt încăpățânați și nu vor să se căiască, când se împotrivesc îndărătnici lui Dumnezeu și strigă împotriva Lui, Dumnezeu Își dezlănțuie furia asupra lor, arătându-Și firea dreaptă și măreață. Asta ne permite să vedem că firea dreaptă a lui Dumnezeu nu e doar iubitoare și milostivă, ci și măreață și mânioasă. Ambele aspecte sunt cuprinse în firea inerentă a lui Dumnezeu. Acum să ne gândim la Epoca Harului, în care și-a săvârșit lucrarea Domnul Isus. Când oamenii păcătuiau și veneau înaintea Domnului ca să mărturisească și să se căiască, El îi ierta de păcate și le oferea harul Lui îmbelșugat. Prin urmare, mulți oameni cred că firea Domnului e doar iubitoare și milostivă, nu mânioasă și blestemătoare. De fapt, astea sunt doar noțiunile și închipuirile oamenilor. Față de fariseii care L-au condamnat pe Domnul și I s-au împotrivit, ba chiar au protestat public împotriva Lui, Domnul Isus a fost plin de mânie. I-a condamnat, i-a blestemat și a proclamat asupra lor cele șapte vaiuri. Nu le-a arătat pic de milă. Din vremea Creației până-n prezent, Dumnezeu Și-a exprimat mereu firea dreaptă față de omenire. Dumnezeu e iubitor și milostiv, dar și măreț, mânios, blestemător și pedepsitor. Așa cum spune Dumnezeu Atotputernicl: «Mila și îngăduința lui Dumnezeu există într-adevăr, dar sfințenia și dreptatea Lui când Își dezlănțuie mânia îi arată, de asemenea, omului, latura lui Dumnezeu care nu suportă nicio ofensă. Când omul este pe deplin capabil să asculte poruncile lui Dumnezeu și se comportă conform cerințelor Lui, mila Sa față de om este din belșug; când omul s-a umplut de corupție, ură și dușmănie față de El, Dumnezeu este deosebit de furios. În ce măsură este deosebit de furios? Mânia Sa va dura până când Dumnezeu nu va mai vedea împotrivirea și faptele rele ale omului, până când acestea nu vor mai fi înaintea ochilor Săi. Doar atunci va dispărea furia lui Dumnezeu. […] El este îngăduitor și milos față de lucrurile care sunt generoase, frumoase și bune; față de lucrurile care sunt rele, păcătoase și vicioase, El este deosebit de mânios, în așa fel încât mânia Sa este fără sfârșit. Acestea sunt cele două aspecte principale și cele mai proeminente ale firii lui Dumnezeu și, în plus, acestea au fost dezvăluite de El de la început până la sfârșit: milă îmbelșugată și mânie profundă» (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, putem vedea că «mila îmbelșugată și mânia profundă» sunt cele două aspecte ale firii lui Dumnezeu pe care El le arată continuu omenirii. Aceste două aspecte ale firii Lui nu sunt contradictorii. Ele sunt ambele parte din firea Lui inerentă. Nu trebuie să-L limităm pe Dumnezeu ca fiind capabil doar să ofere milă îmbelșugată, și nu să și manifeste mânie profundă pe baza faptului că, în trecut, ne-am bucurat de harul Său. O astfel de înțelegere e unilaterală.” Când am auzit asta, am realizat că Dumnezeu nu e doar iubitor și milostiv, ci și măreț, mânios și blestemător. Toate acestea sunt aspecte ale firii inerente a lui Dumnezeu. Întrucât înțelegeam prea puțin firea lui Dumnezeu, îmbrățișam convingerea unilaterală că Dumnezeu e doar milostiv și iubitor. Astea chiar erau noțiunile și închipuirile mele și nu erau în conformitate cu realitatea. Mi-am dat seama că am nevoie de mai multă părtășie ca să-mi aprofundez înțelegerea.

Susie a mai spus și că firea pe care Dumnezeu o manifestă în fiecare epocă se bazează pe cerințele lucrării de mântuire a lui Dumnezeu, precum și pe nevoile omenirii corupte. Apoi, am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, care m-au ajutat să obțin o înțelegere mai clară a adevărului în această privință. Dumnezeu Atotputernic spune: „Lucrarea pe care a făcut-o Isus a fost pe potriva nevoilor omului din acele vremuri. Sarcina Lui a fost aceea de a răscumpăra omenirea, de a-i ierta păcatele, astfel că firea Lui a fost întru totul una de umilință, răbdare, iubire, evlavie, îngăduință, milă și bunătate iubitoare. El le-a adus oamenilor har și binecuvântări din abundență și le-a oferit acestora toate lucrurile de care puteau să se bucure spre desfătarea lor: pacea și fericirea, răbdarea și iubirea Lui, mila și bunătatea Lui iubitoare. În acele zile, tot ceea ce oamenii întâlneau era o abundență de lucruri de care să se bucure: inimile lor erau împăcate și netulburate, sufletele lor erau mângâiate și ei Îl aveau alături pe Isus Mântuitorul. Faptul că puteau obține aceste lucruri era urmarea vremurilor în care trăiau” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Povestea adevărată din spatele lucrării din Epoca Răscumpărării”). „În lucrarea Sa finală de a încheia epoca, firea lui Dumnezeu este una de mustrare și judecată, în care El dezvăluie tot ceea ce este nedrept, pentru a judeca în mod public toate popoarele și pentru a-i desăvârși pe aceia care Îl iubesc cu o inimă sinceră. Doar o fire ca aceasta poate finaliza o epocă. Zilele de pe urmă deja au sosit. Toate lucrurile din creație vor fi separate conform tipului lor și separate în diferite categorii pe baza naturii lor. Acesta este momentul când Dumnezeu dezvăluie rezultatul omenirii și destinația fiecăruia. Dacă oamenii nu ar trece prin mustrare și judecată, atunci nu ar fi niciun mod de a le dezvălui răzvrătirea și nedreptatea. Doar prin mustrare și judecată poate fi dezvăluit rezultatul întregii creații. Omul își arată adevăratul fel doar când este mustrat și judecat. Răul va fi pus cu răul, binele cu binele și, întreaga omenire va fi separată conform tipului său. Prin mustrare și judecată va fi dezvăluit rezultatul întregii creații, astfel încât răul să poată fi pedepsit și binele răsplătit și toți oamenii să se predea stăpânirii lui Dumnezeu. Toată această lucrare trebuie obținută prin mustrare și pedeapsă dreaptă. Deoarece corupția omului a atins apogeul și răzvrătirea sa devine extrem de gravă, doar firea dreaptă a lui Dumnezeu, una care este în principal compusă din mustrare și judecată și care este dezvăluită în timpul zilelor de pe urmă, poate transforma și îl poate întregi pe om. Doar această fire poate expune răul și, astfel, îi poate pedepsi sever pe toți cei nedrepți. De aceea, o fire precum aceasta este impregnată cu semnificația epocii, iar revelația și arătarea firii Sale se manifestă pentru lucrarea fiecărei noi epoci. Dumnezeu nu Își dezvăluie firea în mod arbitrar și fără semnificație. Presupunând că, în dezvăluirea rezultatului omului în timpul zilelor de pe urmă, Dumnezeu încă ar acorda omului infinită milă și iubire și ar continua să fie iubitor față de el, și nu l-ar supune pe om judecății drepte, ci i-ar arăta mai degrabă toleranță, răbdare și iertare, și ar ierta omul indiferent cât de grave ar fi păcatele sale, fără nicio urmă de dreaptă judecată: atunci, când ar putea fi încheiată întreaga gestionare a lui Dumnezeu? Când ar putea o fire ca aceasta să poată să conducă oamenii către destinația corespunzătoare omenirii? Luați, spre exemplu, un judecător care este întotdeauna iubitor, un judecător cu o față binevoitoare și o inimă blândă. El îi iubește pe oameni indiferent de infracțiunile pe care le-ar fi comis și este iubitor și indulgent cu ei indiferent cine ar fi. În acel caz, când ar putea el să ajungă la un verdict drept? În timpul zilelor de pe urmă, doar judecata dreaptă poate separa omul conform tipului său și poate aduce omul într-un nou ținut. În acest mod, întreaga epocă este finalizată prin firea dreaptă a lui Dumnezeu de judecată și mustrare” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)”].

După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, Susie a avut părtășie și a spus: „În Epoca Legii, Iahve Dumnezeu S-a exprimat prin firi în care predominau blestemele, arderea și mânia. În acea vreme, oamenilor le lipsea profund înțelegerea. Nu știau ce era păcatul, cum ar trebui să trăiască sau cum să-L venereze pe Dumnezeu, așa că, pe baza nevoilor lor de pe atunci, Dumnezeu a dat legi și porunci ca să-i îndrume pe oameni în viața lor. Cei care s-au supus legilor lui Dumnezeu au primit mila Lui, dar cei care au încălcat legea au fost pedepsiți, fiind chiar arși de focul ceresc al lui Dumnezeu sau omorâți cu pietre. Totuși, spre sfârșitul Epocii Legii, oamenii au devenit tot mai corupți și adesea păcătuiau și încălcau legea fără voia lor, iar ei ar fi fost cu toții osândiți la moarte conform legii, dacă acțiunile lor ar fi fost judecate după legea de pe-atunci. Așadar, în Epoca Harului, Însuși Dumnezeu S-a întrupat ca să răscumpere omenirea conform nevoilor ei, arătându-Și firea milostivă și iubitoare și oferindu-le oamenilor har din belșug. I-a tratat cu milă și iubire fără margini, le-a tolerat și iertat păcatele și, în final, a fost răstignit, ca să răscumpere păcatele tuturor oamenilor. I-a iertat de toate osândele prevăzute de lege și le-a îngăduit să trăiască în continuare. În Epoca Harului, dacă Dumnezeu ar fi continuat să-Și exprime firea sub formă de blesteme, ardere și mânie, păcatele oamenilor n-ar fi fost iertate niciodată, oamenii supuși legii n-ar fi fost răscumpărați, iar omenirea ar fi fost distrusă și n-ar fi fost unde este azi. Așadar, Dumnezeu Și-a exprimat firea milostivă și iubitoare în Epoca Harului. Câtă vreme oamenii veneau înaintea Lui și Îi acceptau răscumpărarea, spovedindu-se și căindu-se, El îi ierta de păcate. În zilele de pe urmă, oamenii au devenit tot mai corupți. Deși am primit răscumpărarea Domnului Isus și iertarea păcatelor, natura noastră păcătoasă, marcată de aroganță, înșelătorie, răutate, intransigență și ticăloșie, este încă adânc înrădăcinată în noi. Firea noastră satanică tot nu a fost eradicată complet, așa că adesea mințim, păcătuim, ne răzvrătim și ne împotrivim lui Dumnezeu. Tot nu suntem vrednici să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Ca să mântuiască omenirea și să ne scape complet de păcat, Dumnezeu S-a întrupat iar, face lucrarea de judecată și purificare prin cuvintele Sale pe baza lucrării Domnului Isus, ca să ne stârpească pe deplin firile satanice, să ne purifice de păcat și să ne îngăduie să ne supunem lui Dumnezeu și să avem frică de El și, în final, să ne conducă în Împărăția Lui. Datorită necesităților lucrării Lui, Dumnezeu nu-Și mai exprimă firea milostivă și iubitoare, ci alege să-Și manifeste firea dreaptă, măreață și mânioasă, ca să judece și să expună firile corupte ale oamenilor. Doar astfel poate transforma și purifica omenirea. Deși firea manifestată de Dumnezeu în fiecare epocă e diferită, esența Lui nu se schimbă niciodată. Dumnezeu Își face lucrarea și Își exprimă firea conform nevoilor lucrării Sale și ale omenirii corupte, îngăduindu-le oamenilor să-L înțeleagă și să-L cunoască mai bine, ca să nu-L limiteze și să nu-I limiteze firea. N-ar trebui să credem că Dumnezeu Atotputernic și Domnul Isus nu sunt același Dumnezeu doar fiindcă exprimă firi diferite.” Abia după ce am auzit părtășia surorii Susie mi-am dat seama că Dumnezeu decide ce fel de fire să manifeste în fiecare epocă pe baza cerințelor lucrării Lui de mântuire și a nevoilor omenirii corupte. În lucrarea Lui de judecată în zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic Își manifestă firea dreaptă și măreață ca să purifice și să mântuiască omenirea. Deși firea pe care o exprimă este diferită de cea a Domnului Isus, ea este manifestată tot ca să răspundă nevoilor omenirii corupte. Dumnezeu Atotputernic și Domnul Isus sunt unul și același Dumnezeu. Părtășia surorii Susie a fost foarte clară și mi-a risipit complet confuzia.

La următoarea adunare, Vanessa mi-a citit alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Prin ce mijloace este împlinită desăvârșirea omului de către Dumnezeu? Este îndeplinită prin intermediul firii drepte a lui Dumnezeu. Firea Lui cuprinde în primul rând dreptate, mânie, măreție, judecată și blestem, iar El îl desăvârșește pe om în primul rând prin intermediul judecății Sale. Unii oameni nu înțeleg și întreabă de ce Dumnezeu este capabil să desăvârșească omul doar prin judecată și blestem. Ei spun: «Dacă Dumnezeu ar blestema omul, omul nu ar muri? Dacă Dumnezeu l-ar judeca, nu ar fi omul condamnat? Atunci cum mai poate el să fie desăvârșit?» Astfel sunt cuvintele oamenilor care nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu. Ceea ce blestemă Dumnezeu este răzvrătireaomului, iar ceea ce El judecă sunt păcatele omului. Deși vorbește cu asprime și fără încetare, expune tot ce este în om și expunând prin aceste cuvinte severe ceea ce e esențial în om, totuși, printr-o astfel de judecată, El dă omului o cunoaștere profundă a esenței trupului și, astfel, omul se supune înaintea lui Dumnezeu. Trupul omului este al păcatului și al Satanei, este răzvrătit și este obiectul mustrării lui Dumnezeu. Astfel, pentru a-i permite omului să se cunoască pe sine, cuvintele judecății lui Dumnezeu trebuie să se abată asupra lui și trebuie să fie folosite toate felurile de rafinare; doar atunci lucrarea lui Dumnezeu poate fi eficientă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). După ce a citit cuvintele lui Dumnezeu, Vanessa a avut părtășie și a spus: „În zilele de pe urmă, lucrarea de judecată și purificare înfăptuită de Dumnezeu e ultima etapă din lucrarea Sa de mântuire a omenirii și ultima parte a planului Său de gestionare de 6000 de ani. Exprimându-și firea dreaptă și măreață, El încheie întreaga epocă și îi sortează pe toți după felul lor, cei buni cu cei buni și cei răi cu cei răi. Dacă Dumnezeu Și-ar exprima doar firea milostivă și iubitoare, fiind mereu tolerant, îngăduitor și iertător oricât de multe păcate am comite, n-am scăpa niciodată de păcătoșenia noastră și am rămâne mereu sub stăpânirea Satanei și a distrugerilor lui. În plus, lucrarea de mântuire înfăptuită de Dumnezeu nu ar fi dusă la bun sfârșit, iar binele și răul n-ar fi niciodată distinse cum se cuvine. Așadar, în zilele de pe urmă, Dumnezeu Își exprimă firea dreaptă, măreață și mânioasă în lucrarea Lui și expune naturile satanice ale oamenilor cu vorbele Lui aspre. Cei care iubesc adevărul ajung să se cunoască pe ei și acceptă judecata și mustrarea din cuvintele lui Dumnezeu, Îi înțeleg firea dreaptă care nu tolerează ofensă și, astfel, ajung să aibă o inimă cu frică de Dumnezeu și să se ferească de rău, dobândind în final schimbarea firii. Cât despre cei care sunt scârbiți de adevăr și resping judecata și mustrarea lui Dumnezeu, ei sunt dezvăluiți și eliminați de Dumnezeu. Astfel, toți sunt triați după felul lor.” Mi-am dat seama că, dacă Dumnezeu Atotputernic și-ar înfăptui lucrarea de judecată în zilele de pe urmă în același fel în care Domnul Isus Și-a făcut lucrarea de răscumpărare, arătând numai milă și iubire și fără să-i judece cu asprime pe oameni, El n-ar putea să-i trieze după felul lor, natura noastră păcătoasă și potrivnică lui Dumnezeu n-ar fi îndepărtată, iar noi n-am fi mântuiți și n-am intra în Împărăția lui Dumnezeu. Așadar, faptul că Dumnezeu exprimă o fire caracterizată de dreptate, măreție, judecată și mustrare în zilele de pe urmă are o mare însemnătate!

Ulterior, am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, care m-au făcut să-I înțeleg mai bine lucrarea și firea pe care o exprimă în zilele de pe urmă. Dumnezeu Atotputernic spune: „Astăzi, Dumnezeu vă judecă, vă mustră și vă condamnă, dar să știi că scopul acestei condamnări este ca tu să te cunoști pe tine. El condamnă, blestemă, judecă și mustră pentru ca tu să poți să te cunoști pe tine însuți, astfel încât firea ta să se poată schimba și, în plus, pentru ca tu să îți poți cunoaște valoarea și să vezi că toate acțiunile lui Dumnezeu sunt drepte, în conformitate cu firea Sa și cu cerințele lucrării Sale, că El lucrează potrivit planului Său pentru mântuirea omului și că este Dumnezeul drept care îl iubește, îl mântuiește, îl judecă și îl mustră pe om. […] Dumnezeu nu a venit să omoare sau să distrugă, ci să judece, să blesteme, să mustre și să mântuiască” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să lăsați deoparte binecuvântările statutului și să înțelegeți intenția lui Dumnezeu de a aduce mântuirea omului”). „Deși cuvintele Mele pot fi stricte, toate sunt zise pentru mântuirea omului, deoarece Eu doar spun cuvinte, și nu pedepsesc trupul omului. Aceste cuvinte îl determină pe om să trăiască în lumină, să știe că lumina există, să știe că lumina este prețioasă și, chiar mai mult, să știe cât de benefice sunt aceste cuvinte pentru om, cât și faptul că Dumnezeu este mântuire. Deși am rostit multe cuvinte de mustrare și judecată, ceea ce acestea reprezintă nu s-a făcut, în fapt, asupra voastră. Am venit să-Mi fac lucrarea și să-Mi rostesc cuvintele și, deși cuvintele Mele pot fi stricte, sunt rostite drept judecată a corupției și răzvrătirii voastre. Scopul acestor acțiuni ale Mele rămâne acela de a-l mântui pe om de sub controlul Satanei; Îmi folosesc cuvintele pentru a mântui omul. Scopul Meu nu este de a-i face rău omului prin cuvintele Mele. Cuvintele Mele sunt stricte ca, în lucrarea Mea, să dobândesc rezultate. Doar printr-o astfel de lucrare poate omul să se cunoască pe sine și să se rupă de firea sa răzvrătită” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să lăsați deoparte binecuvântările statutului și să înțelegeți intenția lui Dumnezeu de a aduce mântuirea omului”). Vanessa a avut părtășie și a spus: „Prin cuvintele lui Dumnezeu, putem vedea că, în zilele de pe urmă, Dumnezeu Își folosește cuvintele ca să judece și să purifice oamenii. Oricât de aspre și de tăioase ar fi cuvintele Lui, toate au drept scop să ne ajute să recunoaștem adevărul corupției noastre, să ne eliberăm de influența întunecată a Satanei și să primim mântuirea lui Dumnezeu. Toți știm că firea lui Dumnezeu e dreaptă și sfântă, pe când noi, oamenii, care am fost atât de profund corupți de Satana, urmărim tendințe lumești, ne luptăm între noi și uneltim unii împotriva altora, urmărind banii și profitul personal, fără nici cea mai mică asemănare cu o persoană reală. Nici măcar cei care cred în Domnul nu pot practica ceea ce cere El și adesea cer har și binecuvântări de la El. Orice contribuție a lor e doar ca să între în Cer și să câștige viața veșnică, nu ca să-L iubească pe Domnul și să-L mulțumească. Fac totul doar ca să-L folosească pe Domnul pentru a-și atinge țelurile detestabile. Din afară, unii lideri religioși par slujitori smeriți, răbdători și entuziaști ai lui Dumnezeu, dar, în predicile lor, adesea se înalță și mărturisesc pentru ei înșiși, ca să câștige admirația și respectul celorlalți. Când Dumnezeu S-a reîntors în trup și S-a arătat ca să-Și îndeplinească lucrarea, nimeni nu L-a întâmpinat, iar lumea religioasă s-a raliat guvernului ateu ca să condamne întoarcerea Sa și să i se împotrivească, răspândind minciuni ca să discrediteze Biserica lui Dumnezeu Atotputernic și să-i împiedice pe oameni să cerceteze adevărata cale. Cu alte cuvinte, întreaga omenire L-a condamnat pe Dumnezeu și I s-a împotrivit, respingându-I venirea. Întocmai cum spune Biblia: «Lumea întreagă zace în cel rău» (1 Ioan 5:19). Omenirea coruptă I se opune lui Dumnezeu în toate felurile. Ei sunt la fel ca Satana și șerpii veninoși. Când Dumnezeu Își exprimă cuvintele aspre ca să expună realitatea corupției omenirii, doar cei care iubesc adevărul își pot recunoaște cu adevărat natura satanică, potrivnică și trădătoare față de Dumnezeu și realizează că nu caută să-L cunoască pe Dumnezeu în credința lor și că au doar intenții josnice: să câștige binecuvântări și să facă târguri cu Dumnezeu. Ei văd clar adevărul hâd al coruperii lor profunde de către Satana, se căiesc sincer, decid să se poarte conform cerințelor lui Dumnezeu și, în final, dobândesc o anumită asemănare umană. De aici, putem vedea că, oricât de aspre și tăioase sunt cuvintele lui Dumnezeu, ele expun toate realitatea corupției noastre și au scopul de a ne ajuta să ne revigorăm duhurile amorțite, să ne recunoaștem esențele corupte, să ne eliberăm cu totul de păcat și să fim purificați. Cuvintele aspre de expunere și judecată rostite de Dumnezeu ne ajută mult să ajungem să ne cunoaștem și să fim mântuiți!” După ce am auzit părtășia Vanessei, am realizat în final că Dumnezeu a exprimat atât de multe cuvinte aspre în zilele de pe urmă ca să ne dezvăluie sinele nostru real. Prin aceasta, El ne mântuiește, nu ne condamnă. M-am gândit cum am crezut în Dumnezeu numai ca să obțin binecuvântări și har, ba chiar L-am limitat drept milostiv și blând și nu am vrut să-L recunosc când a vorbit aspru. Am fost atât de absurdă! De atunci, am putut să accept cuvintele aspre și de judecată ale lui Dumnezeu și mi-am dorit și mai mult să citesc cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. M-am convins că Dumnezeu Atotputernic era Domnul Isus reîntors.

După confirmarea că lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă e adevărată, am participat activ la adunări și am citit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic în fiecare zi. Într-o zi, am văzut un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă oamenii rămân blocați în Epoca Harului, atunci nu vor fi niciodată eliberați de firea lor stricată, și cu atât mai puțin vor cunoaște firea inerentă a lui Dumnezeu. Dacă oamenii trăiesc mereu în mijlocul unei abundențe de har, dar nu au calea vieții care le permite să Îl cunoască pe Dumnezeu sau să-L mulțumească, atunci ei nu Îl vor câștiga niciodată cu adevărat în credința lor în El. Acest tip de credință e de-a dreptul deplorabil. După ce vei fi terminat de citit această carte, după ce vei fi trăit fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu întrupat în Epoca Împărăției, vei simți că dorințele pe care le-ai avut ani la rând s-au realizat în sfârșit. Vei simți că doar acum L-ai văzut pe Dumnezeu față în față; doar acum I-ai zărit înfățișarea, I-ai auzit cuvântările personale, ai apreciat înțelepciunea lucrării Lui și ai simțit cu adevărat cât de practic și atotputernic este El. Vei simți că ai câștigat multe lucruri pe care oamenii din vremurile trecute nici nu le-au văzut, nici nu le-au avut vreodată. În clipa aceea, vei ști clar ce înseamnă să crezi în Dumnezeu și ce înseamnă să te aliniezi intențiilor lui Dumnezeu. Bineînțeles, dacă te agăți de părerile din trecut și respingi sau negi faptul celei de-a doua întrupări a lui Dumnezeu, atunci vei rămâne cu mâna goală, fără a obține nimic și, în cele din urmă, vei fi declarat vinovat de a I te împotrivi lui Dumnezeu. Cei care sunt capabili să se supună adevărului și lucrării lui Dumnezeu vor fi revendicați sub numele celui de-al doilea Dumnezeu întrupat – Atotputernicul. Ei vor putea accepta îndrumarea personală a lui Dumnezeu, dobândind adevăruri din ce în ce mai înalte, precum și viață adevărată. Vor vedea viziunea ce nu a fost văzută vreodată de oamenii din trecut: «M-am întors să văd ce glas vorbea cu mine; și când m-am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur, iar printre sfeșnice, pe „Cineva Care era ca un fiu al omului”. Era îmbrăcat într-o mantie care-I ajungea până la picioare și era încins la piept cu un brâu de aur. Capul și părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului, picioarele Îi erau ca bronzul încins, ars în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari. În mâna dreaptă avea șapte stele, și din gură Îi ieșea o sabie ascuțită, cu două tăișuri. Fața Lui era ca soarele atunci când strălucește în toată puterea lui» (Apocalipsa 1:12-16). Viziunea aceasta este expresia întregii firi a lui Dumnezeu, iar expresia întregii Sale firi este și expresia lucrării lui Dumnezeu în întruparea Sa prezentă. În torenții mustrărilor și ai judecăților, Fiul Omului Își exprimă firea inerentă prin intermediul cuvântărilor, permițându-le tuturor celor care Îi acceptă pedeapsa și judecata să vadă adevăratul chip al Fiului Omului, care este o descriere fidelă a chipului Fiului Omului văzut de Ioan. (Bineînțeles, toate acestea vor fi invizibile pentru cei care nu acceptă lucrarea lui Dumnezeu în Epoca Împărăției.) Adevăratul chip al lui Dumnezeu nu poate fi pe deplin descris folosind limbajul omenesc, așa că Dumnezeu folosește metoda de a-Și exprima firea inerentă pentru a-i arăta omului adevăratul Său chip” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că viziunea lui Ioan din Apocalipsă este exprimarea întregii firi a lui Dumnezeu și a prevestit cum cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă sunt ca o flacără sau o sabie ascuțită și sunt pline de firea dreaptă a lui Dumnezeu. Doar cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă pot înțelege cu adevărat firea dreaptă a lui Dumnezeu și Îi pot aprecia intenția sinceră de a-Și folosi cuvintele ca să judece și să mântuiască omenirea. Nu m-am putut abține să nu simt recunoștință și laudă din inimă pentru Dumnezeu și i-am oferit o rugăciune sinceră, „Dumnezeule Atotputernic! Prin expunerea și judecata din cuvintele Tale, am ajuns să văd că nu ești numai iubitor și milostiv, ci și măreț și mânios. Toate acestea sunt aspecte ale firii Tale drepte și inerente. Dumnezeule Atotputernic! Cuvintele Tale chiar sunt prețioase. Trebuie cu orice preț să accept judecata și mustrarea din cuvintele Tale ca să mă cunosc! De acum înainte, Îți voi mânca și Îți voi bea cu sârguință cuvintele, voi accepta judecata și mustrarea din cuvintele Tale și voi merge pe calea urmăririi adevărului!”