de Owen, Spania

În 2018, realizam videoclipuri în biserică. Fiindcă mi-am îmbunătățit repede abilitățile profesionale și-mi ajutam frații și surorile să rezolve unele probleme și dificultăți, toată lumea avea o părere bună despre mine, iar conducătorii îmi încredințau unele sarcini importante. Să primesc aprecierea conducătorilor și stima deosebită a fraților și surorilor mi-a dat un puternic sentiment de împlinire și mi-a sporit entuziasmul. Deși nu eu eram liderul de echipă, identificam și analizam prompt problemele din lucrarea noastră. Mereu îmi dădeam silința să îndeplinesc sarcinile atribuite de conducători și de liderii de echipă, așa că simțeam că am o povară destul de mare pentru datoria mea și eram relativ ascultător. Mai ales când am văzut că unii frați și unele surori din jurul meu au devenit negativi și delăsători în îndatoririle lor și nu-și făceau bine îndatoririle fiindcă erau nemulțumiți de sarcinile atribuite de biserică, m-am gândit că, dacă aș întâlni o astfel de situație, nu m-aș comporta ca ei; aș fi tot ascultător.

Într-o zi în 2022, liderul de grup mi-a zis că n-au destui oameni pentru lucrarea bazată pe texte. Fiindcă în grupul nostru nu era mult de muncă și eram destul de priceput la scris și puteam de obicei să am părtășie despre adevăr ca să rezolv unele probleme, după o evaluare cuprinzătoare, conducătorii au decis ca eu să fac lucrare bazată pe text. Când am auzit această veste, pur și simplu nu mi-a venit să cred. M-am gândit: „Îmi vor schimba datoria? Mi-e bine în grupul ăsta. Frații și surorile mă acceptă și oameni din alte grupuri vin să-mi ceară sfaturi. Asta mă face să dau bine! Dacă plec să fac lucrare bazată pe text, nu înțeleg principiile și nu știu cât îmi va lua să ajung la nivelul celorlalți, având în vedere că încep de la zero, nu cumva o să fiu cel mai slab din grup? Pur și simplu nu înțeleg. De ce au trebuit să mă aleagă pe mine?” M-am gândit la unele surori pe care le cunoșteam și se pricepeau la scris. La scurt timp după ce au început să facă lucrare bazată pe text, au fost transferate fiindcă nu erau potrivite pentru post. Am simțit că nu eram la fel de bun ca ele și, dacă nu puteam să fac lucrarea bine, avea să fie umilitor. Indiferent cum comparam cele două îndatoriri, simțeam că actuala e mai stabilă și mai prestigioasă. Cu cât mă gândeam mai mult așa, cu atât simțeam că erau prea pripiți conducătorii în decizia lor, că nu-mi înțeleseseră clar punctele forte înainte să mă transfere. M-am plâns la lidera de echipă: „Conducătorii n-au evaluat situația aceasta cu atenție? Mă pricep mai bine să fac videoclipuri. Lucrarea bazată pe text nu e punctul meu forte; dacă ar fi să mă duc, nu m-aș descurca bine. N-ar trebui să se mai gândească, luând în calcul punctele mele forte?” Am crezut că lidera de echipă va empatiza cu mine din perspectiva mea și că poate le va vorbi conducătorilor, ca să se mai gândească la mutarea mea. Dar ea a avut părtășie că ar trebui să iau în calcul mai întâi nevoile lucrării bisericii. Mi-am dat seama că n-ar trebui să mă opun, ci în primul rând să mă supun.

Mai târziu, am căutat principiile despre ajustarea îndatoririlor. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Casa lui Dumnezeu rânduiește ca oamenii să îndeplinească anumite îndatoriri nu pe baza preferințelor acestora, ci pe baza nevoilor lucrării și ținând cont dacă o persoană poate obține rezultate îndeplinind acea datorie. Ați spune că ar trebui casa lui Dumnezeu să rânduiască îndatoriri pe baza preferințelor individuale? Ar trebui să folosească oamenii cu condiția de a le satisface preferințele personale? (Nu.) Care dintre aceste aspecte se aliniază la principiile casei lui Dumnezeu privind folosirea oamenilor? Care se aliniază la adevărurile-principii? Este vorba de alegerea oamenilor conform nevoilor lucrării din casa lui Dumnezeu și rezultatelor obținute de oameni în îndeplinirea îndatoririlor lor” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu au statut sau nu au speranța de a câștiga binecuvântări”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles următorul lucru: în biserică, să atribui îndatoriri în funcție de priceperile individului este doar un aspect. Cel mai important lucru e să faci asta în funcție de nevoile din lucrarea bisericii. Acum nu sunt destui oameni pentru lucrarea bazată pe text, iar în grupul meu nu e multă treabă de făcut. Chiar și fără mine, progresul nu va fi întârziat. Ar trebui să iau în calcul mai întâi lucrarea bisericii și să las deoparte alegerile și cerințele personale. Dacă îmi satisfac doar propriile preferințe, sunt prea egoist. Recunoscând acest lucru, nu m-am mai simțit atât de potrivnic în inima mea.

Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă o persoană crede în Dumnezeu, dar nu ține seama de cuvintele Sale, nu acceptă adevărul sau dacă nu se supune aranjamentelor și orchestrărilor Sale; dacă doar manifestă anumite comportamente bune, dar nu e capabilă să se răzvrătească împotriva trupului și să renunțe la nimic din mândria sau interesele sale; dacă, deși după aparențe își îndeplinește datoria, trăiește încă în conformitate cu firile sale satanice și nu a renunțat în niciun fel la filosofiile și modurile de existență ale Satanei și nu și le-a schimbat, atunci cum ar putea să creadă în Dumnezeu? […] Indiferent de câți ani cred, ei nu au stabilit o relație normală cu Dumnezeu; indiferent ce fac sau ce li se întâmplă, primul lucru la care se gândesc este: «Ce vreau să fac, ce ar fi în interesul meu și ce nu ar fi, ce s-ar putea întâmpla dacă aș face un lucru sau altul» – acestea sunt lucrurile la care se gândesc mai întâi. Ei nu se gândesc deloc la ce fel de practică L-ar slăvi pe Dumnezeu și ar fi mărturie pentru El sau I-ar satisface intențiile și nici nu se roagă pentru a căuta care sunt cerințele lui Dumnezeu și ce spun cuvintele Sale. Ei nu acordă niciodată atenție intențiilor sau cerințelor lui Dumnezeu și modului în care oamenii trebuie să practice pentru a-L mulțumi. Deși uneori se roagă înaintea lui Dumnezeu și au părtășie cu El, ei doar vorbesc cu ei înșiși, nu caută sincer adevărul. Atunci când se roagă lui Dumnezeu și Îi citesc cuvintele, nu le raportează la problemele pe care le întâlnesc în viața reală. Așadar, cum tratează ei suveranitatea, rânduielile și orchestrările lui Dumnezeu, în mediul rânduit de El? Când se confruntă cu lucruri care nu le mulțumesc propriile dorințe, le evită și se împotrivesc în inima lor. Când se confruntă cu lucruri care provoacă o pierdere pentru interesele lor sau împiedică realizarea intereselor lor, ei încearcă prin toate mijloacele să caute o cale de ieșire, străduindu-se să își maximizeze propriile beneficii și luptând pentru a evita orice pierderi. Ei caută să își mulțumească propriile dorințe, nu să satisfacă intențiile lui Dumnezeu. Oare este aceasta credință în Dumnezeu? Au astfel de oameni o relație cu Dumnezeu? Nu, nu au. Ei trăiesc într-o manieră josnică, dezgustătoare, intransigentă și urâtă. Nu numai că nu au nicio relație cu Dumnezeu, dar se și opun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu la fiecare pas. Ei spun adesea: «Fie ca Dumnezeu să dețină suveranitatea peste toate și să domnească în viața mea. Sunt dispus să-L las pe Dumnezeu să ia tronul, să domnească și să guverneze în inima mea. Sunt dispus să mă supun rânduielilor și orchestrărilor lui Dumnezeu.» Însă, atunci când lucrurile cu care se confruntă le dăunează propriilor interese, ei nu se pot supune. În loc să caute adevărul într-un mediu rânduit de Dumnezeu, ei caută să se abată din drum și să evite acel mediu. Nu vor să se supună rânduielilor și orchestrărilor lui Dumnezeu, ci să facă lucrurile după propria lor voință, doar în măsura în care nu le sunt afectate interesele. Ignoră complet intențiile lui Dumnezeu, preocupându-se doar de propriile interese, de propriile circumstanțe și de propriile stări de spirit și sentimente. Asta înseamnă să crezi în Dumnezeu? (Nu.)” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O persoană nu poate fi mântuită prin credință în religie sau prin implicarea în ceremonii religioase”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că, atunci când credincioșii sinceri în Dumnezeu întâlnesc lucruri care nu sunt în acord cu noțiunile lor sau când interesele lor au de suferit, ei vor căuta activ adevărul ca să-și înlăture corupția, vor găsi răspunsuri în cuvintele lui Dumnezeu și vor aștepta luminarea și îndrumarea Lui. Cei care nu caută adevărul și sunt iraționali se vor concentra doar asupra oamenilor sau asupra situațiilor când întâlnesc lucruri care nu sunt în acord cu noțiunile lor și poate chiar se vor plânge de Dumnezeu și vor refuza să se supună orchestrărilor și rânduielilor Lui. Raportând acest lucru la mine, de câte ori mă gândeam că nu pot fi apreciat de ceilalți când fac lucrare bazată pe text și că sunt dezvăluit ca inutil, am încercat să mă justific și să caut scuze, ascunzându-mă în spatele lipsei de aptitudini, subliniindu-mi intenționat slăbiciunile, sperând că lidera de echipă îmi va arăta compasiune și înțelegere, astfel încât să pot să rămân în acel grup și să-mi păstrez statutul. Când nu mi se întâmplase asta și mă bucuram de prestigiul meu, am pretins că mă supun lui Dumnezeu și că accept lucruri de la El. Însă, când m-am confruntat cu lucruri care nu erau în acord cu noțiunile mele sau care îmi prejudiciau interesele personale, am protestat și m-am împotrivit, m-am simțit sfidător și nemulțumit față de orchestrările lui Dumnezeu. În plus, am dat vina pe alții, pretinzând că rânduielile conducătorilor nu sunt rezonabile. Gândindu-mă atent, era clar că liderii făceau schimbări chibzuite bazate pe nevoile lucrării, iar eu mă pricepeam puțin la scris; nu era ca și cum eram total nepriceput. Dar, fiindcă am simțit că această schimbare urma să-mi afecteze reputația și statutul, m-am plâns și m-am împotrivit. Am fost cu adevărat absurd! Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, dispus să accept asta de la El și să mă supun și să-mi dau silința să fac lucrarea bazată pe text.

După schimbarea datoriei mele, am văzut că majoritatea fraților și surorilor de acolo aveau abilități de scriere mai bune decât mine. Unii fuseseră conducători, iar alții făcuseră lucrarea bazată pe text timp de ani de zile, înțelegeau bine principiile, discutau probleme și-și exprimau părerile clar și intuitiv. Eram destul de invidios. Fără să știu, am devenit puțin frustrat, gândindu-mă că doar ce începusem și că eram deja cu mult în urma lor și m-am întrebat: „Când o să pot să ajung la nivelul lor?” Dar nu m-am descurajat prea tare. Știind că nu prea cunoșteam principiile, profesia și alte aspecte, am stat să mă familiarizez cu principiile, am căutat îndrumare și am învățat de la frați și surori când n-am înțeles ceva. Dar, fiind nou la această datorie, nu înțelegeam nimic când discutam probleme cu frații și surorile. Ocazional, când mi-am exprimat niște păreri, au fost nepotrivite și m-am simțit destul de rușinat. În ritmul acesta, cu cât lucram mai mult, cu atât mai rău păream… să nu mai zic că nu-i făceam pe oameni să mă respecte. Mi-am făcut griji că frații și surorile vor crede că am un calibru slab și că nu merit să fiu cultivat. Văzând cât de importantă și de solicitantă era această lucrare, m-am îngrijorat și mai tare că n-o să mă descurc și că o să fiu transferat. Ar fi fost foarte umilitor. De atunci, mi-am făcut mereu datoria fără tragere de inimă. Mă holbam la ecranul calculatorului, cu mintea goală. Îmi lipsea interesul și motivația să învăț profesia. În inima mea era un sentiment constant și inexplicabil de deznădejde. Uneori, chiar mi-am imaginat că liderii se pot răzgândi și mă pot trimite înapoi, gândindu-mă că ar fi mai bine decât să fiu dezvăluit ca inutil și să trec neobservat aici. Ulterior, sora care mă instruia în profesie a identificat unele probleme de principiu în îndatoririle mele. Când le-a analizat, chiar a subliniat aceste probleme și abateri în cadrul grupului. M-am simțit foarte jenat. Fără să vreau, mi-au venit în minte amintiri de când făceam videoclipuri. Pe atunci, eram renumit. Oamenii veneau la mine cu întrebări și, de cele mai multe ori, eu eram cel care le arăta greșelile celorlalți. Acum, însă, devenisem un exemplu negativ și mi se evidențiau constant greșelile. Erau pur și simplu două extreme! Acest contrast m-a făcut să fiu și mai negativ. M-am gândit chiar să le zic conducătorilor că nu sunt capabil de această lucrare și că vreau să mă întorc la făcut videoclipuri. Dar m-am temut că alții vor zice că nu sunt ascultător, așa că mi-am îndeplinit îndatoririle fără tragere de inimă.

Într-o zi, mi-am amintit brusc cuvintele lui Dumnezeu care ziceau: „Dacă nu rezolvi problemele în timp util atunci când apar, odată ce aceste probleme din interiorul tău se acumulează și devin din ce în ce mai grave, iar entuziasmul sau hotărârea ta deja nu mai este suficientă pentru a te sprijini în îndeplinirea îndatoririlor tale, vei cădea în negativitate, chiar până în punctul în care există pericolul să-L părăsești pe Dumnezeu, și cu siguranță nu vei mai putea rămâne ferm” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (11)”]. Mi-am dat seama că e foarte periculos să nu abordezi starea asta. Deși, în aparență, îmi făceam datoria, nu o făceam cu entuziasm. Îmi aminteam adesea vremurile când eram stimat și lăudat de alții și n-am făcut niciodată tot ce-mi stătea în putință. Mi-am dat seama că această problemă trebuia rezolvată și că nu puteam continua să fiu superficial și să mă amăgesc așa. Mai târziu, când reflectam, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Nicio persoană nu trebuie să se considere perfectă sau distinsă, nobilă, ori diferită de alții; toate acestea sunt provocate de firea arogantă a omului și de ignoranță. Să te crezi întotdeauna deosebit – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu-ți poți accepta niciodată neajunsurile și să nu-ți poți confrunta niciodată greșelile și eșecurile – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să fie mai presus decât tine sau mai buni decât tine – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată calităților altora să le depășească pe ale tale – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să aibă idei, sugestii și puncte de vedere mai bune decât ale tale, iar când descoperi că alții sunt mai buni decât tine, să devii negativ, să nu vrei să vorbești, să te simți tulburat și abătut și să te superi – toate acestea sunt cauzate de o fire arogantă. O fire arogantă te poate face să devii grijuliu cu reputația ta, incapabil să accepți să fii corectat de alții, incapabil să-ți confrunți neajunsurile și incapabil să-ți accepți eșecurile și greșelile. Mai mult decât atât, când cineva este mai bun decât tine, asta poate face ca ura și gelozia să se ivească în inima ta și te poți simți constrâns, astfel încât să nu dorești să-ți faci datoria și să devii superficial când o îndeplinești. O fire arogantă poate face aceste comportamente și practici să se ivească în tine” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să găsesc motivul negativității mele. Mereu am crezut că sunt capabil și am avut o părere bună despre mine, vrând să fiu într-o postură preeminentă, cu oameni care să mă înconjoare și să mă laude oriunde mă duc. Când n-am putut să câștig stima celorlalți sau să fiu în centrul atenției, am devenit negativ și am vrut să scap din situația asta. Totul s-a întâmplat din cauza naturii mele prea arogante. Doar ce începusem să practic lucrarea bazată pe text și erau multe lucruri pe care nu le înțelegeam și pe care nu știam cum să le fac. Niciun principiu nu poate fi învățat doar ascultându-l sau citindu-l de câteva ori; e nevoie de o perioadă de învățare practică. În acest timp, greșelile și eșecurile sunt inevitabile. Oamenii care chiar au rațiune pot aborda corect aceste lucruri. Dar eu n-aveam deloc conștiință de sine. Oriunde mă duceam, voiam să arăt că sunt special. Era clar că eram la început, dar eram nerăbdător să realizez ceva ca să-mi etalez abilitățile, astfel încât frații și surorile să vadă că am calibru bun. Când nu m-am putut descurca bine, n-am fost la înălțime sau n-am fost în centrul atenției, am devenit negativ și delăsător, pierzându-mi motivația de a învăța profesia. M-am gândit chiar să renunț la datoria mea și să plec. Mi-am dat seama că eram cu adevărat arogant și mă consideram mare și tare. Eram singurul responsabil de suferința pe care o înduram.

Am început să gândesc: „De ce eram așa motivat când făceam videoclipuri în trecut, iar acum, că fac lucrare bazată pe text, nu reușesc să mă entuziasmez deloc?” Ulterior, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și mi-am înțeles întrucâtva starea. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă oamenii au o inimă care iubește adevărul, vor avea puterea să urmărească adevărul și vor putea munci din greu la practicarea adevărului. Ei pot să abandoneze ceea ce ar trebui să fie abandonat și să renunțe la lucrurile la care ar trebui renunțat. În special, ar trebui să renunți la lucrurile care privesc faima, câștigul și statutul tău. Dacă nu renunți la acestea, înseamnă că nu iubești adevărul și nu ai puterea să urmărești adevărul. Când ți se întâmplă lucruri, trebuie să cauți adevărul și să practici adevărul. Dacă, în acele momente în care trebuie să practici adevărul, ai mereu o inimă egoistă și nu poți să renunți la propriul interes, vei fi incapabil să pui adevărul în practică. Dacă nu cauți sau nu practici niciodată adevărul în nicio circumstanță, nu ești o persoană care iubește adevărul. Indiferent câți ani ai crezut în Dumnezeu, nu vei dobândi adevărul. Unii oameni urmăresc mereu faima, câștigul și interesul propriu. Indiferent de lucrarea pe care le-o rânduiește biserica, ei deliberează mereu, gândindu-se: «Va fi acest lucru în beneficiul meu? Dacă va fi, îl voi face; dacă nu, atunci nu-l voi face.» O persoană ca aceasta nu practică adevărul – prin urmare, își poate îndeplini bine datoria? Cu siguranță, nu poate. Chiar dacă nu ai făcut rău, tot nu ești o persoană care practică adevărul. Dacă nu urmărești adevărul, nu iubești lucrurile pozitive și orice ți s-ar întâmpla, îți pasă doar de reputația și statutul propriu, de interesul personal și de ceea ce este bun pentru tine, atunci ești o persoană condusă doar de interesul propriu și care este egoistă și josnică” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu spun că, dacă oamenii au o inimă care iubește adevărul, când li se întâmplă lucruri care le afectează vanitatea, statutul și interesele, ei pot să renunțe la ele și să se răzvrătească împotriva trupului lor ca să practice adevărul. Am reflectat la felul în care, atunci când făceam videoclipuri, am crezut că sunt împovărat și ascultător și m-am considerat o persoană care urmărea adevărul. Abia când m-am confruntat cu realitatea am realizat că, înainte, nu încercam să-L mulțumesc pe Dumnezeu, ci doar făceam o lucrare când aceasta nu implica interesele proprii. Acum, îmi tot doream să mă întorc la realizat videoclipuri nu pentru că iubeam acea datorie, ci pentru că nu puteam renunța la susținerea și stima fraților și surorilor. Deși, în aparență, nu aveam titlu de conducător de echipă, frații și surorile aveau o impresie bună despre mine în inimile lor. De câte ori rezolvam o problemă sau făceam ceva bine, primeam stima și lauda lor, de care mă bucuram enorm. Așadar, indiferent ce preț am plătit sau cât de mult am suferit, nu m-am plâns deloc. Pe de altă parte, lucrarea bazată pe text m-a făcut să mă simt umilit. Aici, a trebuit să învăț totul de la zero și nimeni nu-mi acorda atenție. Mi-a fost imposibil să fiu profesor pentru alții, ca înainte. Nu doar că a trebuit să mă las deoparte pe mine și să le pun întrebări de bază altora, aveam atâtea neajunsuri în profesia aceasta, încât a trebuit și să accept constant îndrumare. Nu voiam să-mi înfrunt neajunsurile; voiam doar să mă delectez cu buchete și aplauze și să mă bucur de stima și lauda celorlalți. Mi-am imaginat chiar că, într-o zi, liderii mă vor lăsa să încep să fac iar videoclipuri, ca să continui să fiu înconjurat și lăudat de oameni. Dar acest rezultat n-a venit niciodată. În schimb, a venit dezvăluirea continuă a corupției și neajunsurilor mele. Așadar, am ajuns să fiu negativ și supărat și mi-am pierdut motivația în îndeplinirea datoriei. Atunci am realizat că, în trecut, îmi făcusem datoria doar de dragul reputației și al statutului și că nu-mi privisem deloc datoria ca pe o responsabilitate.

În acel timp, am căutat frecvent și am reflectat asupra stării mele. Am citit cuvintele lui Dumnezeu, care spuneau: „Pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure măreață, adânc în munți, și tot n-ar lăsa deoparte urmărirea reputației și a statutului. Îi poți pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că și antihriștii cred în Dumnezeu, ei văd urmărirea reputației și a statutului ca echivalând cu credința în Dumnezeu și îi acordă aceeași importanță. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își și urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile lor, antihriștii consideră urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu ca fiind căutarea reputației și a statutului; căutarea reputației și a statutului e și căutarea adevărului, iar a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au reputație, câștiguri sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i stimează sau nu-i urmează, sunt foarte dezamăgiți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și își spun în sinea lor: «Este o astfel de credință în dumnezeu un eșec? Este lipsită de speranță?» Ei chibzuiesc adesea la astfel de lucruri în inimile lor, plănuiesc cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, astfel încât oamenii să-i asculte când vorbesc, să-i sprijine când acționează și să-i urmeze oriunde merg; astfel încât ei să aibă ultimul cuvânt în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni. De ce se gândesc mereu la astfel de lucruri? După ce citesc cuvintele lui Dumnezeu, după ce aud predici, chiar nu înțeleg, chiar nu sunt în stare să discearnă toate acestea? Oare cuvintele lui Dumnezeu și adevărul chiar nu sunt capabile să le schimbe noțiunile, ideile și opiniile? Situația nu e deloc așa. Problema este în ei, este în întregime cauzată de faptul că ei nu iubesc adevărul pentru că, în inima lor, le este scârbă de adevăr și, drept urmare, sunt total nereceptivi la adevăr – ceea ce este determinat de natura-esența lor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Cuvintele lui Dumnezeu expun că antihriștii iubesc îndeosebi reputația și statutul. Ei cred în Dumnezeu, se leapădă de lucruri și se consumă doar de dragul reputației și al statutului. Odată ce-și pierd statutul, e ca și cum le-ar fi luată viața; își pierd interesul și motivația în toate. Reflectând asupra propriului comportament, am realizat că eram exact ca un antihrist, tânjind după admirație și venerație din partea altora și chiar considerând că urmărirea reputației și a statutului este un lucru pozitiv. Timp de mulți ani am alergat după asta. Acasă, tata îmi spunea adesea „să te distingi” și „să aduci onoare familiei” și că poți avea un viitor doar dacă ești un om de succes. La școală, profesorii mi-au insuflat ideea că „Omul se luptă în sus; apa curge în jos.” Aceste lucruri mi-au fost continuu insuflate în gânduri, făcându-mă să iubesc tot mai mult reputația și statutul și să fiu dispus să îndur orice greutate pentru acestea. În timpul anilor de școală, pentru a lua note mari și pentru a câștiga lauda și admirația profesorilor și colegilor, beam cafea ca să stau să fac teme până târziu și chiar mergeam la ore când eram bolnav. În ultimii câțiva ani la biserică, în timp ce făceam videoclipuri, în aparență, am îndurat greutăți și am plătit prețul, dobândind abilități și muncind mai mult, totul cu scopul de a câștiga admirația celorlalți. Când datoria mi s-a schimbat și n-am mai primit admirație de la ceilalți și, din cauza greșelilor, chiar mi-am dezvăluit propriile neajunsuri și deficiențe, m-am descurajat, neînțelegând și fiind nemulțumit de circumstanțele rânduite de Dumnezeu, și mi-am pierdut motivația de a-mi face datoria. Am văzut că trăiam pentru reputație și statut, gândindu-mă constant cum să câștig admirația celorlalți. Ceea ce am urmărit era complet contrar cerințelor lui Dumnezeu. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care zic: „Nimic nu detestă mai mult Dumnezeu decât atunci când oamenii urmăresc statutul și, cu toate astea, tu tot concurezi cu încăpățânare pentru statut, îl prețuiești și-l protejezi în mod constant, încercând mereu să-l iei pentru tine. Și, în natură, nu sunt toate acestea potrivnice lui Dumnezeu?” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Deși n-am recurs încă la a-i cuceri pe oameni, la a mă impune sau la a crea o împărăție independentă de dragul statutului, ca un antihrist, și încă n-am comis fapte rele evidente, intențiile și perspectivele mele despre urmărire erau greșite. Mereu am căutat să am un loc în inimile oamenilor. Să continui pe această cale e periculos și e un lucru detestat de Dumnezeu. Realizând asta, am fost foarte recunoscător pentru protecția lui Dumnezeu.

Prin această ajustare a îndatoririlor mele, am fost îndemnat să reflectez asupra căii greșite pe care mergeam și să mă întorc în timp. Aceasta e mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. Deși nu mai aveam oportunitatea să ies în evidență și să fiu în centrul atenției, am fost capabil să mă supun cu sinceritate. Am simțit și regret pentru că am irosit atât de mult timp în ultimii câțiva ani. Dacă aș fi depus același efort în urmărirea adevărului și în a mă cunoaște în loc să caut statut, aș fi mai rezonabil, mai ascultător față de Dumnezeu și mai puțin răzvrătit și corupt decât sunt acum. Ca să abordez aceste probleme, am mai citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă dorești să-ți oferi toată loialitatea în toate lucrurile pentru a mulțumi intențiile lui Dumnezeu, nu poți să faci asta realizând doar o datorie; trebuie să accepți orice însărcinare pe care Dumnezeu ți-o acordă. Fie că ea corespunde gusturilor tale și se potrivește intereselor tale, fie că este ceva de care nu te bucuri, ceva ce n-ai mai făcut niciodată ori e ceva dificil, tot ar trebui să o accepți și să te supui. Nu doar că trebuie să o accepți, ci trebuie și să cooperezi proactiv și să înveți despre ea în timp ce experimentezi și pătrunzi. Chiar dacă înduri greutăți, ești obosit, umilit sau marginalizat, tot trebuie să-ți oferi toată loialitatea. Doar practicând în acest fel, vei reuși să-ți oferi toată loialitatea în toate lucrurile și să mulțumești intențiile lui Dumnezeu. Trebuie să o privești ca pe datoria pe care o ai de făcut, nu ca pe o afacere personală. Cum ar trebui să înțelegi îndatoririle? Ca pe ceva ce Creatorul – Dumnezeu – i-l dă cuiva de făcut; așa iau naștere îndatoririle oamenilor. Însărcinarea pe care ți-o dă Dumnezeu este datoria ta și este perfect natural și justificat ca tu să-ți îndeplinești datoria așa cum cere Dumnezeu. Dacă îți este clar că această datorie este însărcinarea dată de Dumnezeu și că reprezintă iubirea lui Dumnezeu și binecuvântarea lui Dumnezeu care vin asupra ta, atunci vei putea să-ți accepți datoria cu o inimă iubitoare de Dumnezeu și vei putea să ții cont de intențiile lui Dumnezeu în timp ce-ți îndeplinești datoria și vei putea depăși toate dificultățile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Cei care se sacrifică într-adevăr pentru Dumnezeu nu ar putea refuza niciodată însărcinarea dată de Dumnezeu; nu ar putea refuza nicio datorie. Indiferent de datoria pe care ți-o încredințează Dumnezeu, indiferent ce dificultăți presupune, nu ar trebui să o refuzi, ci să o accepți. Aceasta este calea de practică, care înseamnă să practici adevărul și să-ți oferi toată loialitatea în toate lucrurile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Care este miezul aici? Este în cuvintele «în toate lucrurile». «Toate lucrurile» nu înseamnă neapărat lucruri care-ți plac sau la care ești bun, cu atât mai puțin lucruri care îți sunt familiare. Uneori vor fi lucruri la care nu ești bun, pe care e nevoie să le înveți, lucruri dificile sau în care trebuie să suferi. Cu toate acestea, indiferent ce lucru este, atâta vreme cât Dumnezeu ți l-a încredințat, tu trebuie să-l accepți de la El; trebuie să accepți și să îndeplinești bine acea datorie, oferindu-i toată loialitatea ta și mulțumind intențiile lui Dumnezeu. Aceasta este calea de practică” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Să te faci de râs este un lucru bun. Te ajută să-ți vezi neajunsurile și iubirea de vanitate. Îți arată unde sunt problemele tale și să înțelegi clar că nu ești o persoană perfectă. Nu există oameni perfecți și este foarte normal să te faci de râs. Toți oamenii trec prin momente când se fac de râs sau sunt stânjeniți. Toți au eșecuri, întâlnesc obstacole și au slăbiciuni. Să te faci de râs nu este un lucru rău. Când te faci de râs, dar nu ești stânjenit și nu te simți deprimat în adâncul sufletului, asta nu înseamnă că ai obrazul gros; înseamnă că nu-ți pasă dacă asta îți va afecta reputația și înseamnă că vanitatea nu-ți mai acaparează gândurile. Înseamnă că te-ai maturizat în umanitatea ta. E minunat! Nu este acesta un lucru bun? Ba este. Nu te gândi că nu ai procedat bine sau că ai ghinion și nu căuta cauzele obiective din spatele acestui lucru. Este normal. Te poți face de râs, alții se pot face de râs, toată lumea se poate face de râs – în cele din urmă, vei descoperi că toți sunt la fel, toți sunt oameni obișnuiți, muritori, nimeni nu este mai presus sau mai bun decât ceilalți. Uneori toată lumea se face de râs, deci nimeni n-ar trebui să râdă de ceilalți. Odată ce ai trecut prin numeroase eșecuri, te maturizezi treptat în umanitatea ta; așadar, oricând întâlnești iar aceste lucruri, nu vei mai fi constrâns și ele nu-ți vor afecta modul normal în care îți îndeplinești datoria. Umanitatea ta va fi normală și atunci când umanitatea ta este normală, și rațiunea ta va fi normală” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (2)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am găsit o cale de a practica în situația asta. Indiferent dacă voi fi sau nu admirat de alții sau dacă voi avea șanse de a mă face remarcat, trebuie să mă supun mediului rânduit de Dumnezeu și să-mi tratez datoria cu sinceritate și să o fac din toată inima și cu toată puterea mea. Era responsabilitatea mea și ceea ce ar trebui să fac. Ulterior, deși uneori lucrarea pe care o terminasem tot avea greșeli și, când alții subliniau mai multe probleme, mă simțeam prost, n-am mai reacționat negativ. Cu cât înfruntam mai multe greșeli și eșecuri, cu atât mă determinau să mă întorc către Dumnezeu în timp util ca să-mi cunosc corupția, analizând și reflectând asupra abaterilor și neajunsurilor mele. De asemenea, în felul acesta, anumite principii mi s-au întipărit în memorie, ceea ce mi-a adus beneficii atât în îndeplinirea datoriei, cât și în pătrunderea mea în viață. Înțelegând asta, mentalitatea mi s-a îmbunătățit și nu mi-a mai păsat atât de mult de părerea celorlalți. În ceea ce privește profesia, mi-am analizat abaterile și problemele, am cerut ajutor fraților și surorilor când n-am înțeles ceva și am căutat și am pătruns în principii relevante. Am învățat și din bunele practici ale celorlalți. În ceea ce privește starea mea, mi-am folosit timpul liber pentru a reflecta și a chibzui, cunoscându-mă pe baza cuvintelor lui Dumnezeu despre corupțiile pe care le-am dezvăluit. După ce am practicat asta o vreme, a început să-mi placă datoria pe care o aveam, iar rezultatele acesteia s-au îmbunătățit. Privind în urmă la acest proces, mi-am dat seama de intențiile serioase ale lui Dumnezeu. Am avut multe de câștigat făcându-mi datoria în acest mediu. Datorită acestor eșecuri și dezvăluiri, am putut să-mi văd clar lipsurile și adevărata statură, să învăț să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și să caut mai mult principiile în îndatoririle mele. În plus, să fiu constant temperat în acest mediu m-a maturizat în ce privește umanitatea mea, făcându-mă mai puțin impulsiv și fragil, mai capabil să-mi tratez corect lipsurile și să încep să învăț cum să caut intențiile lui Dumnezeu și adevărurile-principii. Pentru mine, toate acestea reprezintă instruire și desăvârșire.

Trecând prin această ajustare a îndatoririlor mele, am ajuns să înțeleg că, orice datorie am face, fie că reputația ne e recunoscută, fie că suntem admirați de ceilalți, aceste lucruri nu sunt importante. Ceea ce contează e dacă noi putem să ne supunem lui Dumnezeu și să avem mărturii de practicare a adevărului. În trecut, când îi vedeam pe alții că devin negativi și neascultători după ce li se ajustau îndatoririle, îi disprețuiam și mă consideram mai bun. Recunoscând acum realitatea, am văzut că natura mea era prea arogantă și că nu Îi eram mai supus lui Dumnezeu decât alții. Datorită situațiilor rânduite de Dumnezeu, am ajuns să mă cunosc și am trecut prin niște schimbări. Sunt cu adevărat recunoscător, din adâncul inimii, pentru mântuirea de la Dumnezeu!