de Jessica, Japonia

În ultimii ani, i-am udat în biserică pe nou-veniții dintr-o altă țară. Deoarece aveam experiență în lucrarea de udare și vorbeam puțin limba lor, frații și surorile îmi cereau adesea ajutorul atunci când aveau probleme legate de udarea nou-veniților și, de obicei, îmi acceptau sugestiile. Uneori, frații și surorile nu știau cum să rezolve unele dintre problemele nou-veniților, dar eu le puteam rezolva cu ușurință. Prin urmare, consideram că am un calibru bun și că abilitățile mele de lucru erau peste medie. Curând, am fost aleasă supraveghetoare și am fost responsabilă cu rânduielile și deciziile finale cu privire la problemele mici sau mari din lucrarea de udare. Mi-a plăcut foarte mult acest sentiment.

Ulterior, pe măsură ce numărul nou-veniților care aveau nevoie de udare a crescut, biserica a rânduit ca o soră pe nume Emily să colaboreze cu mine și să împartă responsabilitatea pentru lucrare. În timpul primei noastre adunări, Emily și-a prezentat ideile și opiniile cu privire la problemele existente în lucrarea de udare. Frații și surorile au fost cu toții de acord cu ea, dar eu m-am simțit inconfortabil. Nu mă așteptasem la asta. În ciuda faptului că făcea această datorie de puțin timp, Emily era destul de perspicace în ceea ce privește aspectele profesionale. Înainte ca ea să ni se alăture, toată lumea mă asculta în timpul discuțiilor, dar acum că apăruse ea, nu mai eram în centrul atenției. În viitor, după ce va fi petrecut mult timp cu frații și surorile, etalându-și mai multe atuuri și avantaje, cu siguranță toți o vor aprecia foarte mult, ceea ce mi-ar periclita statutul în cadrul grupului. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât eram mai îngrijorată. Într-o zi, conducătorul a revizuit lucrarea împreună cu noi. El a observat că nou-veniții pe care îi uda Emily veneau regulat la adunări și mulți își făceau îndatoririle, în timp ce mulți dintre nou-veniții pe care îi udam eu nu aveau adunări în mod regulat și puțini își făceau datoria. Văzând această situație, conducătorul m-a rugat să îi atribui lui Emily o parte din lucrarea cu care eram responsabilă. Când am auzit asta, am avut un sentiment copleșitor de împotrivire, gândindu-mă: „Deși rezultatele lucrării cu care sunt responsabilă nu sunt prea bune, dacă aș depune mai mult efort, toate aceste probleme se vor îndrepta și vor fi rezolvate mai devreme sau mai târziu. De ce ar trebui să-i încredințez lucrarea mea lui Emily? Dacă frații și surorile află despre asta, ce vor crede despre mine? Cu siguranță vor crede că abilitățile mele de lucru nu sunt satisfăcătoare. Cum aș putea rămâne atunci în grup? În plus, dacă Emily se implică în lucrarea cu care sunt responsabilă și toată lumea începe să o asculte, cine mă va mai asculta pe mine? N-aș rămâne supraveghetoare doar cu numele?” Dar conducătorul rânduise deja acest lucru, iar eu nu-l puteam respinge direct, așa că i-am atribuit lui Emily, cu reticență, câteva sarcini mai puțin importante. De obicei, nu o căutam pentru a discuta despre lucrare, iar uneori, când îmi trimitea mesaje, nu eram dispusă să răspund după ce le citeam.

La scurt timp după aceea, am aflat că un frate pe nume Hunter era într-o stare proastă, așa că m-am pregătit să-l sprijin și să-l ajut, dar, în mod neașteptat, Emily mi-a spus că avusese deja părtășie cu Hunter. M-am supărat puțin, gândindu-mă: „Eu am fost cea care a avut mereu părtășie cu Hunter și acum te-ai dus să ai părtășie cu el fără să-mi spui; nu este clar că încerci să concurezi cu mine?” Mai ales când Hunter a spus în timpul unei adunări că părtășia lui Emily a fost foarte benefică pentru el și l-a ajutat să ajungă la o anumită înțelegere a firii sale corupte, am rămas cu un gust amar. M-am gândit: „Hunter a menționat odată că părtășiile mele conțin o mulțime de doctrine, iar acum o admiră pe Emily pentru că i-a semnalat problemele prin părtășia ei. Dacă lucrurile continuă așa, nu va fi evident care dintre noi este mai bună? Cu siguranță toți vor crede că Emily înțelege adevărul și deține realitatea și o vor admira în viitor. Nu cumva asta îmi va periclita statutul în cadrul grupului?” Din acel moment, am văzut-o pe Emily drept cea mai mare amenințare a mea. Am devenit foarte protectoare față de lucrarea pentru care eram direct responsabilă și nu i-am dat nicio șansă de a participa. Conducătorul ne cerea de obicei să discutăm împreună despre lucrare, dar eu nu eram dispusă să o implic, simțind că ar fi degradant și m-ar face să par incompetentă. Nu mă descurcasem foarte bine fără ea? Așa că am inventat scuze și am refuzat participarea ei, spunându-i conducătorului că rezolvasem deja lucrurile sau că problemele nu erau atât de complicate și că le puteam rezolva singură, că discuțiile cu Emily nu ar face decât să întârzie lucrurile și așa mai departe. Am inventat tot felul de scuze pentru a o exclude din lucrarea mea. Odată, tocmai terminasem de vorbit cu o soră pe nume Joan despre situația lucrării ei, când Emily s-a dus să o întrebe despre același lucru. Joan s-a enervat puțin, spunând că i se părea o pierdere de timp să discute iar despre lucrare. Știam foarte bine că acest lucru se datora faptului că nu comunicasem corespunzător cu Emily în prealabil, dar, în loc să reflectez asupra problemei mele, am fost încântată în sinea mea, gândind: „Exact! Implicarea lui Emily este într-adevăr inutilă. Dacă toți o displac, atunci ea nu va mai fi o amenințare pentru statutul meu.” Prin urmare, am fost de acord cu Joan și am spus: „Chiar ține un pic lucrurile pe loc.” În timpul discuțiilor de lucru, când unii frați și surori au sugerat ca Emily să se implice, nu am avut de ales decât să fiu de acord, ca să nu mă fac de rușine. Dar, în sinea mea, eram extrem de reticentă. Mă gândeam: „Emily, Emily! Acum doar de ea vă pasă. Chiar nu e posibil să continuăm lucrarea fără ea? Înainte ca ea să ni se alăture, eu eram cea care lua decizii, iar lucrarea nu era deloc întârziată!” De fiecare dată când îi auzeam pe frați și pe surori menționând numele lui Emily, deveneam deosebit de sensibilă, întrebându-mă dacă toți o admirau. De îndată ce ea era prin preajmă, deveneam imediat precaută, ca un arici cu spinii ridicați, gata să-mi apăr statutul în orice moment. Din cauza eforturilor mele de a o obstrucționa, Emily nu s-a putut integra deloc în lucrare și nu avea nicio idee cum să colaboreze cu mine, ceea ce o supăra foarte tare. Mi-am dat seama că starea ei proastă avea mult de-a face cu mine și am simțit un strop de vinovăție. Totuși, am gândit apoi: „Dacă nu te poți integra, atunci stai departe de lucrarea mea. Ar fi frumos dacă ne-am putea face fiecare treaba, fără să ne intersectăm.” Chiar mi-am dorit ca Dumnezeu să aranjeze circumstanțele astfel încât Emily să fie repartizată în altă parte, pentru ca eu să pot avea liniște sufletească. În acea perioadă, am trăit într-o stare de ostilitate și excludere față de Emily, simțindu-mă adesea inexplicabil de iritabilă și obosită. Am devenit din ce în ce mai negativă, iar inima mea s-a întunecat. M-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, de când am început să colaborez cu Emily, am vrut mereu să concurez cu ea și m-am îngrijorat că m-ar putea întrece. Știu că această stare nu este corectă, dar nu pot pătrunde în esența problemei mele. Te rog să mă luminezi, astfel încât să mă pot înțelege pe mine însămi.”

Într-o zi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care îi expunea pe antihriști și am dobândit o oarecare înțelegere asupra mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Una dintre cele mai evidente caracteristici ale esenței unui antihrist este aceea că ei monopolizează puterea și își conduc propria dictatură: nu ascultă de nimeni, nu respectă pe nimeni și, indiferent de punctele forte ale oamenilor sau de punctele de vedere corecte ori opiniile înțelepte pe care le-ar putea exprima sau ce metode potrivite ar putea propune, nu le acordă nicio atenție; este ca și cum nimeni nu ar fi calificat să coopereze cu ei sau să ia parte la orice fac. Acesta este tipul de fire pe care o au antihriștii. Unii oameni spun că asta înseamnă să ai o umanitate rea – dar cum ar putea fi o banală umanitate rea? Este în întregime o fire satanică, iar o astfel de fire este extrem de feroce. De ce spun că firea lor este extrem de feroce? Antihriștii expropriază totul din casa lui Dumnezeu și proprietatea bisericii și tratează aceste lucruri ca fiind proprietăți personale care trebuie să fie gestionate doar de ei și nu permit să intervină în asta. Singurele lucruri la care se gândesc atunci când fac lucrarea bisericii sunt propriile interese, propriul statut și propria mândrie. Ei nu permit nimănui să le prejudicieze interesele, cu atât mai puțin permit cuiva de calibru sau oricui este capabil să vorbească despre mărturia sa bazată pe experiență să le amenințe reputația și statutul. Și, astfel, încearcă să-i suprime și să-i excludă drept concurenți pe aceia care pot să vorbească despre mărturii bazate pe experiențe și pe aceia care pot să aibă părtășie despre adevăr și să-i aprovizioneze pe aleșii lui Dumnezeu, și încearcă disperați să-i izoleze complet pe acei oameni de toți ceilalți, să le târască pe deplin numele prin noroi și să-i distrugă. Doar apoi se vor simți antihriștii împăcați. […] De fapt, acești oameni au o oarecare mărturie bazată pe experiență și dețin întrucâtva adevărul-realitate. Au o umanitate relativ bună, au conștiință și rațiune și sunt capabili să accepte adevărul. Și, deși pot avea unele neajunsuri sau deficiențe și dezvăluie ocazional o fire coruptă, sunt capabili să reflecteze asupra lor și să se căiască. Acești oameni sunt cei pe care îi va mântui Dumnezeu și care au speranța de a fi desăvârșiți de El. În concluzie, acești oameni sunt potriviți să realizeze o datorie. Ei îndeplinesc cerințele și principiile pentru realizarea unei datorii. Însă antihriștii gândesc în sinea lor: «Nici vorbă să suport așa ceva. Vrei să ai un rol în domeniul meu, să concurezi cu mine. Este imposibil; nici să nu te gândești la asta. Ești mai educat decât mine, te exprimi mai clar decât mine, ești mai popular decât mine și urmărești adevărul mai sârguincios decât mine. Dacă aș coopera cu tine și tu mi-ai fura strălucirea, ce aș face eu atunci?» Iau ei în considerare interesele casei lui Dumnezeu? Nu” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Dumnezeu expune faptul că antihriștii acordă o importanță deosebită statutului și puterii, nepermițând nimănui să le afecteze interesele. Dacă văd că cineva mai bun decât ei le amenință statutul, îl suprimă și exclud. Comparând această descriere cu comportamentul meu, mi-am dat seama că acționam exact ca un antihrist. Văzând că Emily nu numai că avea părtășie despre adevăr și rezolva problemele mai bine decât mine, dar era și destul de perspicace când era vorba despre profesia noastră, m-am temut că, dacă voi colabora cu ea, nu voi mai putea să mă evidențiez. Prin urmare, am exclus-o și am refuzat să o las să se implice în lucrarea mea, totul pentru a-mi proteja statutul și pentru a nu fi nevoită să împart puterea. Conducătorul a aranjat ca Emily și cu mine să împărțim lucrarea și să colaborăm una cu cealaltă, ținând cont de rezultatele lucrării de udare. Cu toate acestea, m-am împotrivit în sinea mea. Chiar dacă am fost de acord cu reticență să o implic, i-am dat doar câteva sarcini mai puțin importante, temându-mă că, dacă toți o ascultă, îmi voi pierde statutul în cadrul grupului. Când Hunter se afla într-o stare proastă, Emily a fost promptă și a avut părtășie cu el pentru a rezolva problema, dar, în loc să fiu mulțumită, am inventat tot felul de scuze ca să o suprim, să îmi protejez statutul și să o împiedic să se implice în lucrarea cu care eram responsabilă. Când Joan a criticat-o pe Emily, m-am bucurat în sinea mea, sperând că toți vor fi împotriva ei, astfel încât ea să nu mai constituie o amenințare la adresa statutului meu. Din cauză că am exclus-o, Emily nu a putut să se implice în lucrarea cu care eram responsabilă, ceea ce i-a afectat starea. Nu am reflectat asupra mea, dorindu-mi în schimb ca ea să plece imediat. Eram despotică și aveam o dorință arzătoare de statut. Ca să îmi mențin statutul și puterea, am exclus-o și am suprimat-o pe Emily în tot ceea ce am făcut, fără să mă gândesc deloc la lucrarea bisericii. Eram cu adevărat foarte egoistă și detestabilă și nu aveam pic de umanitate. Comportamentul meu era manifestarea exactă a firii unui antihrist!

Ulterior, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat să înțeleg consecințele acțiunilor mele. Cuvintele lui Dumnezeu spun: Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Când oamenii au firi satanice, se pot răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și I se pot opune oricând și oriunde. Oamenii care trăiesc după firile satanice pot să-L nege pe Dumnezeu, să I se opună și să-L trădeze în orice moment. Antihriștii sunt foarte netoți, nu își dau seama de asta și se gândesc: «Am avut destule probleme în a pune mâna pe putere, de ce aș împărți-o cu altcineva? Să o dau altora înseamnă că nu o voi mai avea pentru mine, nu-i așa? Cum îmi pot demonstra talentele și abilitățile fără putere?» Ei nu știu că ceea ce le-a încredințat Dumnezeu oamenilor nu este putere sau statut, ci o datorie. Antihriștii acceptă doar puterea și statutul, își lasă îndatoririle deoparte și nu fac o lucrare reală. În schimb, urmăresc doar faima, câștigul și statutul și vor doar să pună mâna pe putere, să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu și să se răsfețe cu beneficiile statutului. A face lucrurile în acest fel este foarte periculos – înseamnă a te opune lui Dumnezeu! Oricine urmărește faima, câștigul și statutul în loc să-și facă în mod corespunzător datoria se joacă cu focul și cu viața sa. Cei care se joacă cu focul și viețile lor se pot condamna în orice moment. Astăzi, în calitate de conducător sau lucrător, Îl slujești pe Dumnezeu, ceea ce nu este un lucru banal. Nu faci lucruri pentru o persoană oarecare, cu atât mai puțin nu lucrezi ca să plătești facturile și să pui mâncare pe masă; în schimb, îți îndeplinești datoria în biserică. Și având în vedere, în special, că această datorie a venit din însărcinarea dată de Dumnezeu, ce implică îndeplinirea ei? Faptul că ești răspunzător în fața lui Dumnezeu pentru datoria ta, indiferent dacă o faci bine sau nu; în cele din urmă, trebuie să I se dea socoteală lui Dumnezeu, trebuie să existe un final. Ceea ce ai acceptat este însărcinarea dată de Dumnezeu, o responsabilitate sfințită, așa că, indiferent de cât de importantă sau minoră ar fi această responsabilitate, este o chestiune serioasă. Cât de serioasă este? La scară mică, implică posibilitatea ta de a dobândi adevărul în această viață și modul în care te privește Dumnezeu. La scară mai mare, are legătură directă cu perspectivele și destinul tău, cu finalul tău; dacă faci rău și te opui lui Dumnezeu, vei fi condamnat și pedepsit. Tot ceea ce faci atunci când îți îndeplinești datoria este consemnat de Dumnezeu, iar Dumnezeu are propriile principii și standarde pentru modul în care acest lucru este punctat și evaluat; Dumnezeu îți stabilește finalul pe baza a tot ceea ce manifești în timp ce îți îndeplinești datoria” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Cuvintele lui Dumnezeu explică limpede consecințele urmăririi statutului de către antihriști. Ei nu urmăresc adevărul, ci doar reputația și statutul; consideră puterea și statutul mai presus de orice, se agață de putere și refuză să renunțe la ea, doresc să fie singura autoritate și nu permit nimănui altcuiva să ia parte la lucrarea lor. În cele din urmă, ei sunt dezvăluiți și eliminați pentru că se împotrivesc lui Dumnezeu. Mi-am amintit cum, după ce am fost aleasă supraveghetoare a lucrării de udare, am luat toate deciziile cu privire la lucrurile legate de lucrare, mici sau mari. Toți veneau la mine să mă întrebe despre problemele lor și mă ascultau, iar mie îmi plăcea în mod deosebit sentimentul de a avea putere de decizie. După ce ni s-a alăturat, am observat că Emily se remarca mai mult decât mine în multe domenii. Eram îngrijorată că toți vor începe să meargă la ea cu problemele lor, făcându-mă să-mi pierd vocea și puterea de decizie în rândul lor, așa că am exclus-o în toate modurile posibile. Indiferent dacă îmi cerea conducătorul să împart lucrarea și să colaborez cu ea sau dacă frații și surorile doreau ca ea să participe la discuțiile despre lucrare, eu mă împotriveam în sinea mea. Chiar am găsit scuze pentru a o îndepărta, nepermițându-i să participe la lucrare și dorind să domin grupul, astfel încât frații și surorile să mă asculte doar pe mine când aveau probleme. Biserica îmi atribuise o datorie foarte importantă, dar nu m-am gândit niciodată cum să fac bine lucrarea. Mai degrabă, mi-am petrecut tot timpul gândindu-mă cum să nu fiu eclipsată de Emily și cum să-mi mențin statutul. Dorința mea de reputație și statut era prea puternică. Dumnezeu spune: „Oricine urmărește faima, câștigul și statutul în loc să-și facă în mod corespunzător datoria se joacă cu focul și cu viața sa. Cei care se joacă cu focul și viețile lor se pot condamna în orice moment” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am început să mă tem foarte mult, realizând că firea lui Dumnezeu este dreaptă și nu tolerează să fie ofensată. De continuam să urmăresc faima, câștigul și statutul fără să mă pocăiesc, excluzând-o și atacând-o pe Emily, nu puteam decât să ajung să ofensez firea lui Dumnezeu și să fiu dezvăluită și eliminată. De asemenea, m-am gândit la acei antihriști care fuseseră excluși din biserică. Când cineva era mai bun decât ei și reprezenta o amenințare la adresa statutului lor, ei vedeau acea persoană ca pe un dușman și foloseau diferite mijloace josnice pentru a o suprima, exclude și chinui și pentru a-și atinge scopul de a deține puterea absolută. În cele din urmă, ei au fost excluși din biserică pentru numeroasele lor fapte rele. În mod similar, Partidul Comunist Chinez, în scopul consolidării regimului său, vrea cu disperare ca toată lumea să se plece în fața sa. Este nemilos față de cei care ar putea reprezenta o amenințare la adresa poziției sale și dorește să îi elimine complet, încercând să își păstreze ferm statutul și puterea pentru totdeauna. Analizându-mă pe mine, cu ce erau diferite acțiunile mele de a-mi consolida statutul prin excluderea lui Emily față de cele ale unui antihrist și ale marelui balaur roșu? Această constatare m-a speriat și m-am rugat lui Dumnezeu în semn de pocăință, cerându-I să mă călăuzească pentru a-mi rezolva problemele.

Câteva zile mai târziu, a fost emisă brusc o avertizare de taifun în regiunea lui Emily. În timpul întâlnirii noastre de dinainte ca taifunul să lovească, ea era profund emoționată, spunând: „Când lovește dezastrul, simt că oportunitatea de a-mi face datoria este atât de prețioasă. Dar nu am profitat de această ocazie și nu am dat tot ce am mai bun pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu…” Auzind asta, mi-am făcut multe reproșuri. În tot acest timp, concurasem cu Emily pentru faimă și câștig, excluzând-o în toate modurile posibile pentru a-mi menține statutul, nu am colaborat cu ea cum trebuie și nu mi-am făcut bine datoria. Brusc, mi-a părut rău atât față de Emily, cât și față de Dumnezeu. M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu în inima mea: „O, Dumnezeule, dacă nu voi mai avea ocazia să colaborez cu Emily în viitor, nu voi rămâne decât cu regrete. Dacă aș putea să o iau de la capăt, aș profita de ocazia de a colabora cu ea așa cum se cuvine.” În acea după-amiază, am aflat că taifunul trecuse și că regiunea lui Emily nu fusese afectată. I-am mulțumit întruna lui Dumnezeu pentru protecția Sa.

După aceea, m-am rugat lui Dumnezeu, căutând o cale de practică și de intrare. Am citit cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Îndiferent de direcția sau ținta căutării tale, dacă nu reflectezi asupra urmăririi statutului și a reputației și dacă ți se pare foarte dificil să lași aceste lucruri deoparte, atunci ele îți vor afecta intrarea în viață. Atâta vreme cât statutul are un loc în inima ta, va controla și influența pe deplin direcția din viața ta și țelurile pentru care te străduiești, caz în care îți va fi foarte greu să intri în adevărul-realitate, ca să nu mai vorbim despre dobândirea unor schimbări în firea ta; dacă vei fi în cele din urmă capabil să câștigi aprobarea lui Dumnezeu este, desigur, de la sine înțeles. Mai mult, dacă nu ești niciodată în stare să lași deoparte căutarea statutului, acest lucru îți va afecta capacitatea de a-ți face datoria în mod adecvat, ceea ce va face foarte dificil să devii o ființă creată acceptabilă. De ce spun asta? Nimic nu detestă Dumnezeu mai mult decât atunci când oamenii urmăresc statutul, întrucât urmărirea statutului este o fire satanică; este o cale greșită, se naște din corupția Satanei, e ceva condamnat de Dumnezeu și este chiar lucrul pe care Dumnezeu îl judecă și-l purifică. Nimic nu detestă mai mult Dumnezeu decât atunci când oamenii urmăresc statutul și, cu toate astea, tu tot concurezi cu încăpățânare pentru statut, îl prețuiești și-l protejezi în mod constant, încercând mereu să-l iei pentru tine. Și, în natură, nu sunt toate acestea potrivnice lui Dumnezeu? Statutul nu este rânduit pentru oameni de Dumnezeu; Dumnezeu le oferă oamenilor adevărul, calea și viața și, în cele din urmă, îi face să devină ființe create acceptabile, niște ființe create mărunte și insignifiante – nu cineva care are statut și prestigiu și este venerat de mii de oameni” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că urmărirea reputației și a statutului este complet contrară intențiilor lui Dumnezeu. Cu cât cineva urmărește mai mult statutul, cu atât este mai detestat de Dumnezeu și se îndepărtează de cerințele Sale. În cele din urmă, se va împotrivi tot mai mult lui Dumnezeu, ceea ce Îl va determina să îl pedepsească și să îl elimine. O ființă creată adevărată ar trebui să se supună conștiincios suveranității lui Dumnezeu și să-și facă datoria într-un mod realist pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Asta ar trebui să urmărească oamenii. Faptul că Dumnezeu mi-a arătat bunăvoință și mi-a dat ocazia să practic în lucrarea de supraveghere a fost menit să mă ajute să-mi fac datoria în mod corespunzător și să-mi valorific atuurile pentru a-mi îndeplini bine lucrarea. Nu a fost pentru a-mi acorda putere, cu atât mai puțin pentru a-mi permite să urmăresc reputația și statutul. Trebuia să renunț la ambițiile și dorințele mele, să colaborez cum se cuvine cu Emily și să-mi fac bine datoria.

Mai târziu, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu despre cum să colaborez cu alții: „Ce spuneți, este greu de cooperat cu alți oameni? De fapt, nu este. Ați putea spune chiar că este ușor. Dar de ce oamenii încă simt că este greu să facă asta? Pentru că au firi corupte. Pentru cei care dețin umanitate, conștiință și rațiune, cooperarea cu ceilalți este relativ ușoară și pot să simtă că este ceva care aduce bucurie. Asta pentru că nu este ușor pentru nimeni să realizeze lucruri pe cont propriu și, indiferent de domeniul în care este implicat sau de ceea ce face, este întotdeauna bine să aibă pe cineva alături care să scoată în evidență lucrurile și să ofere asistență – mult mai ușor decât să le facă de unul singur. De asemenea, există limite cu privire la capacitățile calibrului oamenilor sau la ceea ce ei înșiși pot experimenta. Nimeni nu poate fi bun la toate. E imposibil ca o persoană să cunoască totul, să fie capabilă de orice, să îndeplinească totul – este imposibil și toată lumea ar trebui să aibă o astfel de rațiune. Astfel, indiferent de ceea ce faci, fie că este important sau nu, vei avea întotdeauna nevoie de cineva care să te ajute, să îți dea indicații, sfaturi sau care să facă lucruri cooperând cu tine. Aceasta e singura metodă prin care să te asiguri că vei face lucrurile mai corect, că vei face mai puține greșeli și că va fi mai puțin probabil să rătăcești – este un lucru bun” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Dumnezeu vorbește foarte clar despre semnificația și importanța colaborării. Nu contează cât de capabil este cineva, nimeni nu este atotputernic; fiecare are nevoie de ajutorul celorlalți. Colaborarea ne permite să ne compensăm deficiențele unul altuia și să evităm rătăcirea, ceea ce este benefic și pentru lucrarea bisericii. O persoană cu umanitate normală și rațiune ar trebui să colaboreze cu ceilalți și să le asculte opiniile. Reflectând asupra mea, deși am fost supraveghetoarea lucrării de udare și credeam că am ceva experiență și calibru, știam puțin limba străină și păream capabilă să lucrez într-o oarecare măsură, de multe ori mi-am făcut datoria folosindu-mi mintea și experiența, rareori căutând adevărurile-principii. Bazându-mă pe puținul pe care îl aveam ca să mă descurc singură, perspectiva mea asupra problemelor nu a fost întotdeauna corectă sau cuprinzătoare, a avut abateri frecvente, iar rezultatele lucrării mele au fost mereu destul de slabe. În comparație cu mine, Emily avea un calibru mai bun și înțelegea mai bine adevărul. Ea căuta adevărurile-principii atunci când se confrunta cu probleme, reflecta asupra ei înseși și se înțelegea atunci când își dezvăluia corupții. Punctele ei forte erau exact ceea ce îmi lipsea mie. Dumnezeu mi-a adus alături pe cineva mai bun decât mine pentru a ne ajuta să ne completăm reciproc și să ne facem bine îndatoririle. Acest lucru nu a fost benefic doar pentru lucrarea bisericii, ci și pentru viața mea. Dumnezeu Își arăta iubirea pentru mine. După ce am înțeles intenția lui Dumnezeu, m-am rugat Lui: „O, Dumnezeule, întotdeauna am fost geloasă pe Emily și am concurat cu ea, chiar suprimând-o și ridiculizând-o. Acum văd în sfârșit că Tu ai rânduit ca Emily să lucreze cu mine pentru a-mi compensa neajunsurile. Îți mulțumesc din adâncul inimii mele. De acum înainte, sunt dispusă să colaborez corect cu Emily și să-mi fac bine datoria și nu voi mai urmări reputația și statutul.” După aceea, am luat inițiativa de a mă destăinui lui Emily despre dezvăluirile mele corupte. După părtășie, m-am simțit mult mai în largul meu și ne-am apropiat puțin mai mult una de cealaltă. După aceea, când mi-am făcut datoria, nu am mai văzut-o ca pe o concurentă, ci ca pe un ajutor. Când existau probleme în cadrul grupului, luam inițiativa să comunic și să discut cu ea. Căutam împreună când nu puteam înțelege ceva și ne împărtășeam părerile. În acest fel, am putut simți luminarea și călăuzirea lui Dumnezeu și am reușit să rezolvăm unele probleme reale.

Nu după mult timp, un frate a afectat lucrarea pentru că era mereu superficial în datoria sa și a trebuit să avem părtășie cu el și să-l destituim. Eram îngrijorată că nu puteam să am părtășie clară cu el și să îi semnalez problemele. M-am gândit că părtășia lui Emily despre adevăr era mai iluminatoare decât a mea și am vrut să o rog să mi se alăture în părtășie. Cu toate acestea, eram neliniștită, gândindu-mă: „Dacă aș lua inițiativa de a o implica în lucrarea mea, nu cumva asta m-ar face să par incompetentă?” La acest gând, mi-am dat seama că starea mea nu era corectă; încercam din nou să-mi protejez reputația și statutul. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu. Am citit cuvintele Sale care spun: „Oamenii obțin rezultate oricare ar fi lucrurile asupra cărora se concentrează, oriunde depun eforturi. Dacă te concentrezi întotdeauna asupra doctrinei, atunci vei obține doar doctrină; dacă te concentrezi asupra obținerii statutului și a puterii, atunci statutul și puterea ta ar putea fi stabile, dar nu vei fi obținut adevărul și vei fi eliminat. Indiferent de datoria pe care o faci, intrarea în viață este cel mai important lucru. Nu te poți relaxa în acest sens, nici nu poți fi neglijent” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). „Numai atunci când cooperează în armonie, oamenii pot fi binecuvântați înaintea lui Dumnezeu și, cu cât experimentează mai mult din asta, cu atât mai multă realitate au, calea lor devine mai luminată când o parcurg, iar ei devin din ce în ce mai liniștiți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Despre cooperarea armonioasă”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o cale clară de a practica; urmărirea reputației și a statutului este o cale de împotrivire față de Dumnezeu și nu poate duce, în final, decât la eliminare. Nu puteam să continui să-mi fac griji dacă statutul meu era asigurat și dacă frații și surorile mă admirau. Trebuia să iau în considerare lucrarea bisericii și să fac ceea ce era benefic pentru ea. Realizând acest lucru, m-am simțit ușurată și am invitat-o pe Emily să mi se alăture în părtășia cu acel frate. După părtășie, el a dobândit o anumită înțelegere cu privire la natura problemelor sale. În sfârșit, am experimentat bucuria de a colabora bine, precum și pacea și fericirea care vin din practicarea conform adevărului. Slavă Ție, Dumnezeule Atotputernic!