Nu e ușor să scapi de vanitate

august 3, 2022

de Huan'ai, Japonia

În iulie 2020, datorită nevoilor lucrării video, supraveghetorul meu a rânduit să fac videoclipuri. Pe atunci, am fost foarte fericită, dar am realizat și că aveam să întâmpin câteva probleme și dificultăți în noua mea datorie, așa că avea să trebuiască să învăț și să întreb când nu înțelegeam. Dar când sora Liu, care făcea videoclipuri, mi-a predat lucrarea, a spus că avea o nouă datoria, cu un volum mare de lucru, și că voia să termine repede cu mine. Mi-am dat seama că nu plănuia să aștepte să plece până stăpâneam eu lucrarea. N-am putut decât să mă îngrijorez. „Lucrarea aceasta e foarte complicată. Oare chiar o pot prelua pe toată odată?” Înainte să se termine apelul, sora Liu m-a întrebat dacă aveam dificultăți. Eram pe cale să-mi exprim grijile, dar apoi m-am gândit: „Abia ne-am cunoscut și prima impresie e importantă. Se grăbește să preia noua ei datorie, așa că nu pot s-o rețin. Dacă întreb despre dificultăți și fac pretenții înainte să încep lucrarea, ce va crede despre mine? Oare nu va crede că o nesăbuită îi preia slujba și că sunt persoana nepotrivită pentru asta?” Așadar, împotriva voinței mele, am spus: „N-am nicio întrebare.” Ca să dovedesc că aveam calibru și puteam descoperi probleme, am avut și câteva sugestii despre procesele profesionale pe care mi le-a prezentat. Pe atunci, mi-am dat seama că-mi foloseam calitățile ca să-mi acopăr neajunsurile. Dacă ea credea eronat că aveam un calibru bun și scurta timpul în care mă învăța, oare faptul că stăpâneam lent lucrarea nu ar fi întârziat lucrurile? Dar apoi m-am gândit că, de vreme ce o spusesem deja, nu-mi puteam lua cuvintele înapoi. În viitor, o puteam întreba dacă aveam probleme.

A doua zi, sora Liu mi-a spus că, în viitor, sora Wang avea să-mi fie parteneră în datoria mea. A spus că sora Wang începuse să facă videoclipuri de mai puțin de o lună, învățase repede și acum își putea face datoria singură. Ulterior, când am discutat lucrarea cu sora Wang, mi-a explicat, cu mare pricepere, volumul de muncă și a discutat despre cum să împărțim muncă, să cooperăm și așa mai departe. Părea că sigur știa ce făcea. Știam că eram mai puțin competentă decât sora Wang, dar ca să-o împiedic pe sora Liu să vadă diferența dintre mine și sora Wang, am devenit foarte atentă în preajma ei și mi-am făcut griji cu privire la dezvăluirea neajunsurilor mele. Când aveam probleme pe care nu le puteam rezolva, încercam să citesc cât mai multe informații posibil și să le rezolv eu, în loc să o întreb pe ea. Deși munceam din greu, progresam lent. Când liderul nostru a venit să ne verifice lucrarea, erau multe detalii pe care nu le puteam înțelege. Sora Wang a răspuns la aproape toate întrebările liderului nostru. Asta m-a deprimat și m-am simțit ca și cum eram inutilă. Curând, trecuse mai mult de o săptămână și, întrucât nu puteam lucra singură, sora Liu nu putuse să-și înceapă nouă datorie. Asta m-a stânjenit și mai mult. Dar m-am gândit și că, dacă afla că devenisem deprimată ușor, fiindcă nu învățam repede, ar fi putut crede că statura mea era mică, la fel ca și calibrul meu și că eram incompetentă. În perioada aceea, mă simțeam ca și cum mă ascundeam într-o căpiță de fân. Nu voiam să las pe nimeni să-mi vadă starea groaznică. Voiam numai să mă familiarizez cu lucrurile și să încep să lucrez în grup cât mai repede, ca sora Liu să poată pleca, în sfârșit, și să nu mă mai fac de râs în fața ei, în fiecare zi. Dar progresul meu tot era foarte lent și nu puteam simți deloc îndrumarea lui Dumnezeu. Suferind, am venit înaintea lui Dumnezeu ca să mă rog și să caut și I-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să mă cunosc. Într-o zi, am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „Ce fire e aceea în care oamenii se prefac mereu, se scot basma curată întotdeauna, par mereu altfel, astfel încât ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să nu poată să le vadă defectele sau neajunsurile, când încearcă veșnic să le prezinte oamenilor cea mai bună parte a lor? Aceasta este aroganță, falsitate, ipocrizie, este firea Satanei, este ceva rău(„Principiile care ar trebui să îndrume conduita unei persoane” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Oamenii înșiși sunt obiecte ale creației. Pot obiectele creației dobândi omnipotența? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur? Pot ele să dobândească excelența în toate, să ajungă să înțeleagă toate lucrurile, să-și dea seama de toate lucrurile și să fie capabile de toate lucrurile? Nu pot. Însă, în oameni, sunt firi corupte și o slăbiciune fatală: de îndată ce deprind o meserie sau o profesie, oamenii au sentimentul că sunt capabili, că au poziție și valoare personală, că sunt profesioniști. Oricât de obișnuiți sunt, toți vor să pară altfel, niște figuri faimoase sau mărețe, să devină niște mici celebrități și să-i facă pe oameni să creadă că ei sunt perfecți și fără niciun defect; în ochii celorlalți, își doresc să devină cunoscuți, puternici, figuri importante și grandioși, capabili de orice, fără să existe niciun lucru pe care ei să nu-l poată face. Ei simt că, dacă ar căuta ajutorul altora, ar părea incapabili, slabi și inferiori și că oamenii i-ar privi de sus. Din acest motiv, ei doresc întotdeauna să păstreze aparențele. Unii oameni, când li se cere să facă ceva, spun că știu cum să facă acel lucru, când, de fapt, nu știu. După aceea, în secret, cercetează și încearcă să învețe cum să îl facă, dar după ce l-au studiat câteva zile, tot nu înțeleg cum să facă. Când sunt întrebați cum se descurcă cu asta, ei spun: «În curând, în curând!» Însă, în inimile lor, se gândesc: «Nu am ajuns încă acolo, habar n-am, nu știu ce să fac! Nu trebuie să mă dau de gol, trebuie să continui să păstrez o aparență, nu pot lăsa oamenii să-mi vadă neajunsurile și ignoranța, nu îi pot lăsa să mă privească cu dispreț!» Ce problemă este aceasta? Este iadul pe pământ în încercarea de a păstra imaginea cu orice preț. Ce fel de fire este aceasta? Aroganța unor astfel de oameni nu cunoaște limite, și-au pierdut complet rațiunea! Ei nu își doresc să fie ca toți ceilalți, nu vor să fie oameni obișnuiți, oameni normali, ci supraoameni, vreun individ măreț, vreo persoană extraordinară. Aceasta este o problemă atât de uriașă! În ceea ce privește slăbiciunile, neajunsurile, ignoranța, nesăbuința și lipsa de înțelegere în cadrul umanității normale, ei le vor împacheta pe toate și nu-i vor lăsa pe alții să vadă aceste lucruri, iar apoi vor continua să se deghizeze(„Cele cinci condiții ale oamenilor înainte de a intra pe drumul cel bun al credinței în Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dezvăluit întocmai starea. După ce am preluat lucrarea, nu m-am gândit decât cum s-o stăpânesc cât mai curând, ca toți să poată vedea că aveam calibru bun și eram capabilă să lucrez. Când am preluat-o, am aflat că sora Liu se grăbea să plece. Era evident că nu puteam stăpâni atât de multe aptitudini și procese într-un timp atât de scurt, dar până și ceva de genul: „Nu-mi pot aminti atât de multe, aș vrea să mă mai înveți câteva zile” era un lucru pe care nu îndrăzneam să-l spun. Ba chiar am folosit trucuri și am avut, în mod voit, sugestii pentru sora mea ca să dovedesc că aveam un calibru profesional. Nu voiam ca sora Liu să vadă că îi eram inferioară surorii Wang, așa că m-am ascuns și deghizat și mai mult și am fost mereu foarte atentă în preajma surorii Liu, de teamă să nu-mi dezvălui, din greșeală, neajunsurile. De asemenea, credeam că acela era momentul să preiau lucrarea, așa că liderul, precum și frații și surorile mele, îmi urmăreau cu toții randamentul și, odată ce calibrul și adevărata statură mi-ar fi fost dezvăluite, oamenii aveau să mă desconsidere. Dacă liderul observa că nu aveam calibru, nu eram potrivită să fac videoclipuri și mă înlătura, asta ar fi fost foarte stânjenitor. Așadar, n-am vrut să întreb când aveam întrebări sau dificultăți. M-am ascuns mereu și m-am deghizat astfel, deci cum aș fi putut să progresez? Când oamenii încep o nouă datoria, totul este necunoscut, așa că e normal să fie multe lucruri pe care ei nu le înțeleg. În plus, abilitățile mele de a lucra nu erau prea bune, așa că trebuia să pun întrebări și să caut mai mult, dar eram mult prea arogantă. Voiam să demonstrez că mă descurcam bine singură și mă puteam ocupa de lucrare, așa că m-am prefăcut mereu că înțelegeam lucrurile și m-am deghizat, lucru care mi-a împiedicat înțelegerea lucrurilor pe care ar fi trebuit să le știu, au întârziat preluarea lucrării și a împiedicat-o să plece pe sora Liu. Ceea ce făceam era, de fapt, dăunător. Am întârziat lucrarea și nu m-am simțit deloc vinovată, în tot acest timp, făcându-mi griji că oamenii aveau să-mi vadă adevăratele abilități sau că aveam să fiu desconsiderată. Eram complet absurdă!

Ulterior, am găsit o cale de practică în cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi, de asemenea, capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină. A învăța cum să fii sincer când ai părtășie este primul pas către intrarea în viață. Apoi, trebuie să înveți să îți analizezi gândurile și acțiunile ca să vezi care sunt greșite și care nu Îi plac lui Dumnezeu și trebuie să le schimbi și să le rectifici imediat. Care este scopul rectificării lor? Este acela de a accepta și a lua adevărul de partea ta, respingând în același timp lucrurile din tine ce aparțin Satanei și înlocuindu-le cu adevărul. Înainte, făceai totul potrivit firii tale șirete, care este nesinceră și înșelătoare; simțeai că nu puteai face nimic fără să minți. Acum că înțelegi adevărul și disprețuiești felurile Satanei de a face lucrurile, nu mai acționezi așa, ci acționezi cu mentalitatea unei persoane oneste, pure și ascultătoare. Dacă nu ascunzi nimic, dacă nu te prefaci, nu amăgești, dacă nu afișezi o fațadă, dacă te expui înaintea fraților și surorilor, nu îți ascunzi cele mai tainice idei și gânduri, ci, în schimb, permiți altora să-ți vadă atitudinea cinstită, atunci adevărul se va înrădăcina treptat în tine, va înflori și va rodi, va da rezultate încetul cu încetul. Dacă inima ta este din ce în ce mai sinceră și din ce în ce mai orientată către Dumnezeu și dacă știi să aperi interesele casei lui Dumnezeu atunci când îți îndeplinești datoria, iar conștiința ta este tulburată atunci când nu reușești să aperi aceste interese, atunci aceasta este dovada că adevărul a avut un efect în tine și a devenit viața ta(„Doar cei care practică adevărul sunt temători de Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că, dacă ai neajunsuri sau o fire coruptă și te deghizezi mereu ca să creezi o iluzie pentru ceilalți, asta e viclenie și înșelătorie și un lucru făcut dintr-o natură satanică. Dacă faci asta, nu vei pătrunde niciodată în adevăr. Ar trebui să fiu directă și deschisă atât despre părțile mele bune, cât și despre cele rele și ar trebui să fiu onestă cu ceilalți și cu Dumnezeu. Astfel, inima mea ar deveni din ce în ce mai onestă, iar eu aș putea trăi în prezența lui Dumnezeu, problemele și abaterile mele ar putea dispărea în timp, iar asta m-ar putea împiedica s-o iau pe calea greșită de a urmări faima și statutul. După ce am avut o cale de practică, m-am destăinuit și am vorbit cu sora Liu despre starea mea. Pe neașteptate, sora Liu a spus, după ce m-am destăinuit, că și ea și-a dat seama că nu-și îndeplinise responsabilitățile. Se gândea numai să-și preia noua datorie, așa că nu-mi transmisese cum trebuie lucrarea. A spus și că avea să plece numai după ce înțelegeam lucrurile. Am fost foarte emoționată când am auzit asta. Acum am experimentat că dacă te destăinui și le arăți celorlalți neajunsurile și lipsurile tale, poți obține ajutorul și sprijinul fraților și surorilor tale, poți face echipă cu aceștia în îndatoririle tale și, mai important, poți face lucrurile cu o atitudine onestă și ascultătoare. Asta înseamnă să trăiești în prezența lui Dumnezeu și să fii responsabil cu însărcinarea de la El, lucru ce poate dobândi aprobarea lui Dumnezeu. După aceea, i-am spus surorii mele adevărul despre cât înțelegeam din lucrare, iar ea m-a ajutat într-o manieră precisă, ceea ce m-a făcut să învăț multe. Mi-am dat seama și că motivul pentru care îmi era atât de greu să-mi fac datoria era că voiam să mă familiarizez și să stăpânesc toată lucrarea deodată, ca să dovedesc că aveam capacitatea de a o face, lucru care m-a făcut să pierd abilitatea de a prioritiza sarcinile și mi-a întârziat progresul. După aceea, am împărțit lucrarea pe categorii și după prioritate, ca să pot face lucrurile într-o manieră țintită și organizată și m-am familiarizat rapid cu lucrarea. Prin această experiență, am gustat dulceața de a practica adevărul și de a acționa după cuvântul lui Dumnezeu. Am văzut și importanța de a avea intențiile corecte și o atitudine onestă în datoria mea. Numai în felul acesta pot câștiga îndrumarea și binecuvântările lui Dumnezeu. După aceea, când am întâmpinat probleme pe care nu le înțelegeam, am căutat proactiv cu frații și surorile mele pentru a găsi soluții. După ce am practicat astfel o vreme, am crezut că dorința mea de reputație și statut se diminuase și că, în practica mea de a mă destăinui și a fi onestă, am obținut o anumită pătrundere. Dar curând, Dumnezeu a rânduit un media ca să mă dezvăluie, iar asta m-a făcut să neg perspectiva pe care o aveam despre mine.

După aproximativ o lună, întrucât nu puteam face lucrarea și din cauza reducerii personalului odată a scăzut volumul lucrării de videoclipuri, liderul meu a rânduit să continui să ud nou-veniții. Asta mi s-a părut rușinos și n-am vrut să dau ochii cu frații și surorile cu care am udat nou-veniți în trecut. Voiam să scap și, în schimb, să predic Evanghelia, dar întoarcerea la datoria mea de a uda nou-veniți era bătută în cuie. M-am simțit ca un balon dezumflat, cu capul plecat, incapabilă să mă ridic. În acel moment, o soră din apropierea mea, care a văzut că starea mea nu era corectă, mi-a trimis un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu despre ascultare și a spus că voia să-mi vorbească. M-am pus în gardă imediat. „Oare sora mea a văzut că eram într-o stare proastă? Oare m-ar desconsidera dacă ar ști că fusesem exclusă din grupul video? Dacă ar fi știut că eram negativă fiindcă nu puteam renunța la imaginea mea, oare ar fi crezut că eu credeam în Dumnezeu de ani întregi fără să câștig niciuna dintre realitățile adevărului? Avea să creadă că eram un om care nu urmărea adevărul?” Așadar, m-am apărat politicos: „Acum că lucrarea video se încheie, aveam să fiu transferată mai devreme sau mai târziu. Și sora Zhou a fost transferată înapoi.” Am menționat-o pe sora Zhou fiindcă ea supraveghease inițial lucrarea de udare și, dacă se întorsese, era normal ca și eu să mă fi întors. După ce sora mea a auzit asta, n-a mai întrebat nimic. Mi-am spus că, în acel moment, nu puteam fi slabă. Trebuia să fiu puternică și să-mi îndeplinesc în mod activ datoria, ca toți să poată vedea că nu mă deranja că am fost transferată și că mă puteam supune acestui lucru. Pur și simplu, mi-am dat silința să mă deghizez și să mă prefac că sunt puternică, dar, de fapt, mă simțeam nefericită și deprimată. Uneori mă gândeam cum am respins ajutorul surorii mele și regretam asta: „S-a oferit, amabilă, să mă ajute, deci de ce am respins-o ca sămi protejez imaginea? De ce nu puteam, pur și simplu, să fiu deschisă cu ea?”

Ulterior, un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu, trimis de o soră, mi-a oferit o anumită înțelegere a stării mele. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ființele umane corupte se pricep la deghizare. Indiferent ce fac sau ce corupție afișează, trebuie întotdeauna să se deghizeze. Dacă ceva nu merge bine sau fac ceva greșit, vor să dea vina pe alții. Vor să primească meritul pentru lucrurile bune, iar vina pentru lucrurile rele să o poarte alții. Nu există o mulțime de astfel de deghizări care au loc în viața reală? Sunt prea multe. A face greșeli sau a te deghiza: care dintre acestea se referă la fire? Deghizarea este o chestiune care ține de fire, implică o fire arogantă, răutate și trădare; este disprețuită de ceilalți și de Dumnezeu. De fapt, atunci când te deghizezi, toată lumea înțelege ce se întâmplă, dar tu crezi că ceilalți nu văd asta și faci tot posibilul să te cerți și să te justifici într-un efort de a-ți salva imaginea și de a-i face pe toți să creadă că nu ai făcut nimic rău. Nu este asta o prostie? Ce cred alții despre asta? Cum se simt? Scârbiți și dezgustați. Dacă, după ce ai făcut o greșeală, o poți trata corect și le poți permite tuturor celorlalți să vorbească, să discute, să discearnă și să comenteze liber despre ea și poți să te destăinui cu privire la aceasta și să o analizezi, care va fi părerea tuturor despre tine? Vor spune că ești o persoană cinstită, pentru că inima ta este deschisă lui Dumnezeu. Prin acțiunile și comportamentul tău, ei vor putea să îți vadă inima. Dar dacă încerci să te deghizezi și să înșeli pe toată lumea, oamenii te vor disprețui și vor spune că ești un nesăbuit și o persoană nechibzuită. Dacă nu încerci să te prefaci sau să-ți găsești scuze, dacă îți poți recunoaște greșelile, toată lumea va spune că ești sincer și înțelept. Și ce te face înțelept? Toată lumea greșește. Toată lumea are defecte și lipsuri. Și, de fapt, toată lumea are aceeași fire coruptă. Nu te considera mai nobil, desăvârșit și mai bun decât ceilalți; asta înseamnă să fii complet irațional. Odată ce firile corupte ale oamenilor și esența și adevărata față a corupției omului îți sunt clare, nu vei încerca să îți acoperi propriile greșeli și nici nu vei pune presiune pe alții atunci când aceștia greșesc, ci vei înfrunta ambele situații în mod corect. Abia atunci vei fi intuitiv și nu vei face lucruri prostești, ceea ce te va face o persoană înțeleaptă. Cei care nu sunt înțelepți sunt oameni nesăbuiți și se opresc mereu asupra greșelilor lor minore, fiind meschini în culise. Este dezgustător să vezi așa ceva. De fapt, ceea ce faci este imediat evident pentru alți oameni și totuși joci în continuare un rol în mod ostentativ. Pentru alții, pare spectacolul unui clovn. Nu este o prostie? Chiar este. Oamenii proști nu au pic de înțelepciune. Oricâte predici aud, ei tot nu înțeleg adevărul și nu văd niciun lucru așa cum este de fapt. Ei se fălesc mereu crezând că sunt diferiți de toți ceilalți și că sunt mai respectabili; aceasta este aroganță și neprihănire de sine, aceasta este nesăbuință(„Principiile care ar trebui să îndrume conduita unei persoane” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Eu eram nesăbuita dezvăluită în cuvântul lui Dumnezeu, jucând mereu un rol în fața celorlalți, exact ca un clovn. În zilele acelea, din cauza transferului meu, am crezut că am pierdut faima și statutul și am ajuns să am neînțelegeri și negativism. Sora mea a vrut să mă ajute, dar eu nu m-am destăinuit ca să caut adevărul împreună cu ea, pentru a-mi rezolva problemele și dificultățile. În schimb, m-am pus imediat în gardă. Aveam suspiciuni că a văzut că eram negativă și neascultătoare, așa că am încercat să-mi dau seama cum să-mi ascund slăbiciunea și să-mi fac viața ușoară. Eram atât de înșelătoare! Deși îmi amăgisem sora făcând asta și-mi păstrasem imaginea și statutul, nu am putut primi sprijin și ajutor de la ea. Starea mea negativă nu a putut fi înlăturată la timp și am trăit în întuneric și durere. Nu era o nesăbuință? Mi-am făcut-o cu mâna mea și meritam să sufăr! În toți anii mei de credință în Dumnezeu, firea mea coruptă nu se schimbase mult și oricând era vorba despre imaginea sau statutul meu, mă ascundeam și mă deghizam involuntar. Nu mă destăinuiam niciodată fraților și surorilor mele și petreceam fiecare zi în întuneric, ca un prizonier în robia Satanei. Eram nefericită și slabă și nu puteam să scap. Eram într-o stare jalnică. M-am rugat neîncetat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, mereu mă deghizez ca să fiu admirată și trăiesc în suferință. Te rog să mă ajuți și să mă conduci ca să mă pot înțelege, să mă pot urî, să mă căiesc și să mă schimb sincer.”

Într-o zi, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu, care dezvăluia antihriștii. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent de context, indiferent ce datorie îndeplinește, antihristul va încerca să dea impresia că nu este slab, că e mereu puternic, plin de încredere, niciodată negativ. Nu-și dezvăluie niciodată statura reală sau atitudinea reală față de Dumnezeu. De fapt, în adâncul inimii lui, chiar crede că nu există nimic ce nu poate face? Crede cu adevărat că e lipsit de slăbiciuni, negativitate sau revărsări de corupție? Categoric nu. Se pricepe să se prefacă, e specialist în a ascunde lucruri. Îi place să le arate oamenilor latura sa puternică și onorabilă; nu vrea ca aceștia să-i vadă partea slabă și adevărată. Scopul lui este evident: este, pur și simplu, să-și păstreze imaginea, să protejeze locul pe care îl are în inimile oamenilor. El crede că, dacă se deschide în fața altora în ceea ce privește propria negativitate și slăbiciune, dacă-și dezvăluie acea parte care este răzvrătită și coruptă, asta va fi o deteriorare gravă la adresa statutului și reputației lui – e mai multă bătaie de cap decât merită. Așadar, preferă să-și păstreze slăbiciunea, răzvrătirea și negativitatea strict pentru el însuși. Și, dacă vine o zi când toată lumea îi vede partea slabă și răzvrătită, când vede că este corupt și că nu s-a schimbat deloc, el se va preface în continuare. El crede că, dacă recunoaște că are o fire coruptă, că e o persoană de rând, cineva mic și insignifiant, atunci își va pierde locul în inimile oamenilor, va pierde venerația și adorația tuturor și, așadar, va fi eșuat total. Și astfel, orice s-ar întâmpla, pur și simplu nu se va deschide înaintea oamenilor; orice s-ar întâmpla, nu își va da puterea și statutul nimănui altcuiva; în schimb, încearcă tot ce se poate ca să concureze și nu va renunța niciodată. […] Ei nu-și dezvăluie niciodată slăbiciunile fraților și surorilor și nici nu își recunosc niciodată propriile deficiențe și neajunsuri; în schimb, fac tot posibilul pentru a le acoperi. Oamenii îi întreabă: «Crezi în Dumnezeu de atâția ani, ai avut vreodată îndoieli cu privire la Dumnezeu?» Ei răspund: «Nu.» Sunt întrebați: «Ai crezut în Dumnezeu în toți acești ani, ai renunțat la atât de multe și te-ai sacrificat atât de mult, ai avut vreodată regrete?» Ei răspund: «Nu.» «Când erai bolnav și nefericit, ți-a fost dor de casă?» Și ei răspund: «Niciodată.» Așadar, vezi tu, antihriștii se înfățișează ca fiind devotați, cu voință de fier și capabili să se lepede de sine și să se sacrifice, asemeni cuiva care este pur și simplu impecabil și lipsit de defecte sau probleme. Dacă cineva le scoate în evidență corupția și neajunsurile, tratează acea persoană în mod egal, ca pe un frate sau o soră normală și se destăinuie și are părtășie cu ea, cum tratează ei problema? Ei fac tot posibilul pentru a se explica și justifica, pentru a dovedi că au dreptate și, în cele din urmă, pentru a-i face pe oameni să vadă că nu au nicio problemă și că sunt tot persoane desăvârșite, spirituale, așa cum îi cred oamenii. Nu este totul o prefăcătorie? Oricine se crede desăvârșit și omnipotent doar se preface. De ce spun că doar se preface? De ce spun că sunt toți o apă și-un pământ? Credeți că cineva este desăvârșit? Este cineva omnipotent? Ce înseamnă «omnipotent»? Înseamnă atotputernic? Există cineva în acest univers-lume care este omnipotent? (Nu.) În niciun caz. Numai Dumnezeu este omnipotent și numai Dumnezeu este atotputernic. Prin urmare, ce sunt oamenii dacă pretind că sunt omnipotenți și atotputernici? Sunt demoni, sunt arhanghelul și sunt antihriștii printre oameni. Antihriștii pretind că sunt omnipotenți, că sunt desăvârșiți(„Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a zecea)” în Demascarea antihriștilor). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, m-am simțit foarte tulburată. Ca să-și mențină poziția și imaginea printre oameni, antihriștii folosesc deghizarea și falsitatea ca să înșele și să inducă în eroare oamenii și să se facă pe ei înșiși să pară oameni perfecți și spirituali, care nu simt niciodată slăbiciune și nu dezvăluie corupție. Fac asta ca să ocupe o funcție printre oameni și să-i facă pe aceștia să-i admire. M-am uitat la comportamentul meu și am văzut că era la fel cu al unui antihrist. Mă prefăceam mereu și mă deghizam când vorbeam și acționam. Când am făcut un video, nu m-am destăinuit să caut despre întrebările și dificultățile mele și am preferat să întârzii lucrarea ca să-mi mențin statutul și imaginea. Când am fost transferată, m-am temut că sora mea avea să afle că eram menită să am aptitudini nesatisfăcătoare, așa că am inventat o scuză pentru a-mi ascunde starea negativă și am insinuat că am fost transferată fiindcă era nevoie de mine să fac lucrarea de udare. Metoda mea era demnă de dispreț și rea. Am reflectat asupra ocaziilor când, atât atunci când am avut dificultăți, cât și stări negative, rareori m-am destăinuit de teamă să nu fiu desconsiderată și, chiar dacă am făcut-o, era doar superficial. Cea mai mare parte a timpului, vorbeam doar despre practica mea pozitivă, ca să-i fac pe oameni să creadă că aveam statură și puteam practica adevărul odată ce-l înțelegeam. Am trudit atât de mult ca să-mi gestionez imaginea și statutul, încât tot ce spuneam și făceam era deghizare și prefăcătorie. Când întâmpinam eșecuri și obstacole, trebuie să arăt o statură mai măreață decât ceilalți, ca să-i fac pe oameni să mă admire. M-am gândit la antihriștii excluși din casa lui Dumnezeu. Foarte mulți dintre ei vorbeau adesea în cuvinte doctrinare și strigau sloganuri, se distingeau ca adepți devotați ai adevărului, ca și cum nu fuseseră corupți de Satana. Deși erau admirați și venerați o vreme, în cele din urmă, din cauza naturii lor care ura și disprețuia adevărul și a faptului că făceau mult rău, au fost dezvăluiți și alungați de Dumnezeu. Dumnezeu nu tolerează nicio ofensă a firii Sale. Dumnezeu condamnă astfel de ipocriți și nu mântuiește deloc astfel de oameni. Dacă refuzam să urmăresc adevărul și mă deghizam mereu pe baza firii mele satanice, nu era doar o chestiune care dăuna vieții mele. Aveam să fiu condamnată și alungată de Dumnezeu! Pe atunci, am realizat că starea mea era foarte periculoasă. Nu mai voiam să fiu ipocrită. Voiam doar să mă căiesc și să mă schimb.

În zilele care au urmat, am căutat în mod conștient părți din cuvântul lui Dumnezeu referitoare la urmărirea reputației și a statutului și la cum să fii un om onest. Un pasaj pe care l-am găsit spunea: „Orice s-ar întâmpla, dacă e să nu minți, dacă e să fii o persoană onestă, atunci trebuie să-ți lași deoparte mândria și vanitatea. Dacă nu înțelegi ceva, spune; dacă ceva nu îți este clar, spune. Nu-ți fie teamă că oamenii te-ar subestima sau disprețui. Dacă vorbești mereu din inimă și ești sincer, va exista bucurie și pace în inima ta, și eliberare și libertate și nu vei mai fi controlat de propria vanitate și mândrie. O atitudine sinceră înseamnă că, indiferent cu cine interacționezi, ești capabil să exprimi ceea ce ai în inima ta, ești capabil să-ți dezvălui inima și să nu te prefaci niciodată când nu înțelegi ceva. Și ce ar trebui să faci dacă există momente în care oamenii te privesc cu dispreț și spun că ești prost, pentru că tot ceea ce spui este sincer? Spune: «Chiar dacă spuneți cu toții că sunt prost, voi fi onest și nu viclean, voi vorbi cu sinceritate. Și, deși sunt un nimic înaintea lui Dumnezeu, tot nu voi minți, nici nu mă voi preface, nici nu voi fi fals.» Când vorbești astfel, în inima ta vei fi împăcat și statornic. A fi cinstit presupune să-ți lași deoparte vanitatea și mândria, să nu-ți fie frică de a fi ridiculizat sau privit cu dispreț de către alții, deoarece cuvintele tale sunt autentice și rostite din inimă; înseamnă să nu te cerți sau să încerci să te justifici atunci când oamenii te tratează ca pe un idiot. Dacă poți practica adevărul în acest fel, vei putea deveni o persoană cinstită(„Doar fiind onest poți trăi o adevărată asemănare umană” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a oferit o cale de practică. Orice corupție sau slăbiciune avem sau dacă sunt lucruri pe care nu le înțelegem și orice cred ceilalți, doar destăinuindu-ne, căutând adevărul și urmărind să fim oameni onești putem să scăpăm treptat de legăturile și controlul firilor noastre corupte și să trăim cu libertate și ușurare. Mi-am jurat că eram pregătită să practic conform cuvântului lui Dumnezeu și să urmăresc să fiu un om care se poate pur și simplu destăinui. După ce m-am întors la udarea nou-veniților, n-am vrut să mă deghizez așa cum făceam înainte. La întruniri, m-am destăinuit fraților și surorilor despre adevărata mea stare din acea perioadă. Deși le-am dezvăluit tuturor faptul hidos că-mi menținusem imaginea și statutul, cel puțin mi-au cunoscut adevărata stare. Făcând asta, am simțit că o mare greutate mi s-a ridicat de pe inimă și am avut un sentiment profund de eliberare și ușurare. În plus, frații și surorile mele nu m-au desconsiderat și au fost capabili să învețe niște lecții din experiența mea. Liderul meu a avut părtășie, m-a ajutat și m-a sprijinit după ce a aflat despre starea mea, lucru care mi-a oferit o anumită conștientizare a pericolelor și consecințelor urmăririi faimei și statutului.

Prin această experiență, mi-am dat seama că destăinuirea nu e doar un comportament exterior, ci înseamnă să practici sincer adevărul și reprezintă o atitudine de adevărată căință înaintea lui Dumnezeu. Este calea practică de a căuta drumul luminii. Doar dacă ești cinstit și practici adevărul, drumul va deveni tot mai larg și luminos.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Cum mi-am schimbat sinele arogant

de Jingwei, Statelor Unite Dumnezeu Atotputernic spune: „Fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu – fie că sunt cuvinte dure ori judecată sau...

O alegere chinuitoare

de Chen Min, Spania Am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă în 1999 și la scurt timp am început să slujesc ca...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger