Cuvintele lui Dumnezeu mi-au trezit sufletul

ianuarie 24, 2021

de Nannan, Statele Unite

Dumnezeu Atotputernic spune: „În etapa actuală a lucrării lui Dumnezeu din aceste zile de pe urmă, El nu mai dăruiește pur și simplu har și binecuvântări omului, așa cum a făcut înainte, nici nu-l convinge pe om să înainteze. În timpul acestei etape a lucrării, ce au văzut oamenii din toate aspectele lucrării lui Dumnezeu pe care le-au experimentat? Ei au văzut dragostea lui Dumnezeu și judecata și mustrarea lui Dumnezeu. În această perioadă, Dumnezeu furnizează, sprijină, luminează și îndrumă omul, astfel încât omul ajunge treptat să-I cunoască intențiile, să cunoască cuvintele pe care le rostește El și adevărul pe care îl acordă omului. […] Judecata și mustrarea lui Dumnezeu le permit oamenilor să ajungă treptat să cunoască stricăciunea omenirii și esența ei satanică. Ceea ce oferă Dumnezeu, luminarea omului de către El și îndrumarea Sa, toate îi permit omenirii să cunoască din ce în ce mai mult esența adevărului și să cunoască tot mai mult ceea ce au nevoie oamenii, pe ce drum ar trebui să apuce, pentru ce trăiesc, valoarea și semnificația vieții lor și cum să meargă pe calea dinainte. […] Când inima omului este reînviată, omul nu mai dorește să trăiască având o fire degenerată și coruptă, ci dorește în schimb să urmărească adevărul spre a-L mulțumi pe Dumnezeu. Când inima omului a fost trezită, omul este capabil atunci să se rupă definitiv de Satana. Nu va mai fi rănit de către Satana, nu va mai fi controlat sau păcălit de el. În schimb, omul poate coopera proactiv la lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu pentru a-I mulțumi inima, dobândind astfel frica de Dumnezeu și ferindu-se de rău. Acesta este scopul original al lucrării lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Am ceva experiență referitoare la acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu.

În iunie 2016, am fost desemnată să-mi fac datoria în echipa de recitări în engleză și eram foarte fericită, deoarece aveam, în sfârșit, ocazia de a-mi pune competențele de engleză la treabă. Abilitățile mele ar fi în centru atenției. De-abia așteptam să le spun fraților și surorilor mele de acasă și să le dau vestea cea bună. Visam până și la privirile invidioase de pe chipurile lor când aflau despre asta.

După ce mi-am început datoria, am obsevat că alți frați și surori citeau foarte fluent în engleză și aveau o pronunție grozavă. Vorbeau adesea unii cu ceilalți în engleză și, chiar și în timpul adunărilor și în timp ce-și îndeplineau îndatoririle, comunicau tot în engleză. Engleză mea nu era nici pe-aproape la fel de bună ca a lor. M-am simțit atât invidoasă, cât și agitată, însă mi-am spus: atâta vreme cât studiez din greu, într-o zi voi fi la fel de bună sau poate chiar mai bună decât ei! Așa că am început să mă trezesc foarte devreme și să stau trează până târziu pentru a învăța engleza și pentru a-mi dezvolta vocabularul. Mă gândeam mereu la cum aș putea să-mi îmbunătățesc performanța. De fiecare dată când auzeam pe cineva împărtășindu-și experiența de lucru, îmi scoteam stiloul și începeam să iau notițe. Însă cât ai zice pește, au trecut multe luni și eu tot progresam în cel mai lent mod și aveam cea mai slabă performanță din echipă. Știind că nu-mi îndeplineam îndatoririle și că adesea eram nevoită să caut sfaturi și ajutor la frați și surori mai tineri, în plus, conducătoarea echipei îmi dădea adesea de făcut treburi casnice, de rutină, în acest timp, m-a făcut să mă simt ca și cum echipa se putea lipsi complet de mine. Am devenit foarte abătută și tristă. Mai târziu, o soră nouă a venit să lucreze în echipa noastră. Nu era obișnuită cu îndatoririle echipei noastre, așa că mi s-a cerut mie să o ajut. M-am bucurat în secret că nu mai eram cea mai puțin pricepută din echipa noastră. Însă, spre surprinderea mea, această soră era talentată și învăța repede, așa că engleza ei s-a îmbuătățit rapid. În două sau trei luni, ea deja mă întrecea. Asta m-a făcut să intru în panică: „În ritmul acesta, voi fi iarăși, în curând, cel mai slab membru din echipa noastră. Este de înțeles că nu am performanțe la fel de bune ca alți membri care au lucrat de mai mult timp. Acum această începătoare a intrat în echipă și mi se cere să o ajut, însă într-un timp foarte scurt ea este deja mai bună decât mine. Era umilitor!” Trăiam zi de zi concurând pentru statut și prestigiu și mă simțeam neliniștită în mod constant. Mi-am petrecut zilele în nefericire absolută. Au început să-mi lipsească vremurile în care îmi îndeplineam îndatoririle în orășelul meu natal. Obișnuiam să fiu cea care conducea discuțiile și planurile. Frații și surorile mele erau cu toții de acord cu viziunile mele și conducătorii Bisericii mă favorizau. Obișnuiam să fiu o persoană importantă, însă acum decăzusem atât de mult. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai îndurerată și mai nedreptățită. Odată, am ajuns să mă ascund în baie plângând. În acea noapte, în patul meu, m-am zvârcolit, m-am sucit și n-am putut să adorm. Nu puteam înceta să mă gândesc: „Am fost cel mai slab membru al echipei din prima zi. Ce-or fi gândit frații și surorile despre mine? Nu vreau să rămân aici.” Dar apoi m-am gândit la cum I-am făcut lui Dumnezeu un jurământ solemn, de a mă consuma pentru El, pentru a-I recompensa iubirea până când voi muri. Dacă aveam să-mi abandonez cu adevărat îndatoririle, nu mi-aș încălca promisiunea? Nu L-aș înșela și trăda pe Dumnezeu? M-am simțit atât de supărată, deci m-am rugat lui Dumnezeu spunând: „Dumnezeule iubit, nu sunt sigură de cum să rezolv această situație sau ce să învăț din ea. Te rog, îndrumă-mă și luminează-mă.”

După aceea, am intrat pe telefonul meu și am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În căutarea voastră, aveți prea multe noțiuni individuale, speranțe și așteptări. Lucrarea actuală este pentru a trata dorința voastră de statut și dorințele voastre extravagante. Speranțele, statutul și noțiunile sunt toate reprezentări clasice ale firii satanice. Motivul pentru care aceste lucruri există în inimile oamenilor este numai pentru că otrava Satanei întotdeauna atacă gândurile oamenilor și oamenii sunt întotdeauna incapabili să scape de aceste ispite ale Satanei. Ei trăiesc în mijlocul păcatului, dar nu cred că este păcat și, totuşi, ei încă gândesc: «Noi credem în Dumnezeu, așa că El trebuie să reverse binecuvântări asupra noastră și să aranjeze totul pentru noi într-un mod adecvat. Noi credem în Dumnezeu, așa că sigur suntem superiori față de ceilalți și trebuie să avem mai mult statut și mai multe așteptări decât oricine altcineva. Din moment ce credem în Dumnezeu, El trebuie să ne dea binecuvântări nelimitate. Altfel, nu s-ar numi credință în Dumnezeu.» De mulți ani, gândurile pe care oamenii s-au bazat pentru supraviețuirea lor le-au atacat inimile până în punctul în care au devenit înșelători, josnici și lași. Nu numai că le lipsesc voința și hotărârea, dar au devenit și lacomi, aroganți și încăpățânați. Le lipsește cu desăvârșire orice hotărâre care să depășească sinele și, cu atât mai mult, nici măcar nu au curaj să scape de constrângerile acestor influențe întunecate. Gândurile și viețile oamenilor sunt atât de putrede încât perspectivele lor despre credința în Dumnezeu sunt încă insuportabil de hidoase și, chiar și atunci când oamenii vorbesc despre perspectivele asupra credinței în Dumnezeu, este pur și simplu ceva insuportabil de auzit. Oamenii sunt toți lași, incompetenți, josnici și fragili. Ei nu simt dezgust față de forțele întunericului și nu simt dragoste pentru lumină și adevăr; în schimb, ei fac tot posibilul pentru a le elimina” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „De ce nu ești dispus să fii un contrast?”).

Cuvintele lui Dumnezeu mi-au explicat perfect situația! Nu cumva sufeream atât de mult și chiar mă împotriveam îndeplinirii îndatoririlor mele și voiam să le abandonez și să-L trădez pe Dumnezeu pentru că dorința mea pentru statut nu fusese satisfăcută? De când m-am alăturat echipei, motivul pentru care studiasem engleza atât de mult pentru a-mi îmbunătăți performanța era că voiam doar să demonstrez ce pot și să ies în evidență în echipă. Văzând că sora cea nouă evolua atât de repede, m-am îngrijorat că mă va întrece și că voi fi, din nou, cea mai slabă din echipă. Mi-am petrecut ziua întreagă îngrijorându-mă pentru statut și am trăit în nefericire absolută. Privind cuvintele lui Dumnezeu „gândurile pe care oamenii s-au bazat pentru supraviețuirea lor le-au atacat inimile…” M-am întrebat: „De ce tind spre statut? Ce gânduri îmi provoacă toată această nefericire?” Numai după ce am cântărit cuvintele lui Dumnezeu mi-am dat seama că trăiam conform maximelor satanice precum „A fi om înseamnă a merge înainte”, „Omul se chinuiește în amonte; apa curge în naval” și „Sunt propriul meu domn în cer și pe întregul pământ.” De la o vârstă fragedă suntem învățați de profesorii noștri să excelăm, să fim cei mai buni dintre cei mai buni. Dintotdeauna i-am admirat cu adevărat și i-am invidiat pe oamenii prestigioși și faimoși și voiam să fiu exact ca ei. Oriunde eram, voiam mereu ca oamenii să mă aprecieze și, dacă mă admirau, sprijineau și lăudau cu toții, era și mai bine. Mă gândeam că aceasta era calea de a avea o viață plăcută și care să merite trăită. Când nu câștigam admirația și lauda altora, viața era nefericită și mă simțeam atât de demoralizată. După ce am început să-mi îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, tot am urmărit aceste lucruri. Dar când nu prea vedeam îmbunătățiri sau nu dobândeam laude și admirația celorlalți, deveneam pesimistă, abătută și descurajată. M-am gândit până și la a-mi abandona îndatoririle și a-L trăda pe Dumnezeu. Devenisem complet consumată de obsesia mea pentru prestigiu. Înduram orice povară și purtam orice bătălie pentru a-l obține, până în punctul în care întreaga mea lume se învârtea în jurul acestui singur lucru. Atunci mi-am dat seama că tind spre un lucru greșit. Nu-mi îndeplineam îndatoririle pentru a urmări adevărul și pentru a-I răsplăti iubirea lui Dumnezeu, ci o făceam doar pentru a-mi satisface propria dorință pentru prestigiu și statut.

Revelațiile din cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat în ce fel era greșită ținta mea: „Pentru fiecare dintre voi care vă împliniți datoria, oricât de profund înțelegi adevărul, dacă dorești să pătrunzi în realitatea adevărului, atunci calea cea mai simplă de a practica este să te gândești la interesele casei lui Dumnezeu în tot ceea ce faci și să renunți la dorințele tale egoiste, la intențiile, motivele și mândria ta. Pune pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu – măcar atâta lucru ar trebui să faci. […] În plus, dacă poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și îndatoriile, să lași deoparte dorințele tale egoiste, să-ți lași deoparte intențiile și motivele, să ai considerație pentru voia lui Dumnezeu și să pui interesele lui Dumnezeu și ale casei Sale pe primul loc, atunci, după ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a trăi. înseamnă să trăiești deschis și onest, fără să fii o persoană meschină sau bună de nimic, și să trăiești cu dreptate și onoare, în loc să fii îngust la minte sau răutăcios. Vei simți că așa ar trebui să trăiască și să acționeze o persoană. Treptat, dorința din inima ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama nu ne important să fii admirat de ceilalți. Supunerea în fața planului și suveranității lui Dumnezeu, susținerea lucrării casei lui Dumnezeu, practicarea adevărului și îndeplinirea îndatoririlor – asta este ceea ce contează cu adevărat și acesta este modul de a trăi deschis și onest. După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, am avut un sentiment de eliberare grozav. Eram în continuare membrul cu cea mai slabă performanță din echipa noastră, dar nu mă mai simțeam atât de rău din cauza asta. Și când ceva îmi afecta prestigiul și statutul, nu eram atât de slabă cum fusesem înainte. Mă rugam conștiincios la Dumnezeu și mă lepădam de rațiunile mele greșite și eram capabilă să mă liniștesc și să-mi îndeplinesc îndatoririle. Însă veninul Satanei prinsese rădăcini adânci în mine și a devenit însăși natura mea. Doar înțelegerea nu era suficientă pentru a-l dezrădăcina. Încă mai era nevoie să experimentez mai multă judecată și rafinare pentru a fi curățită și schimbată.

Conducătoarea echipei noastre le-a desemnat pe sora Liu și Zhang să ne supravegheze lucrarea, întrucât ambele aveau seturi de aptitudini profesionale însemnate. Eram atât invidioasă, cât și geloasă. Părea o semnificativă marcă a prestigiului să instruiești alți frați și surori. De ce nu puteam fi asemeni lor? Tot ce puteam să fac era munca aglomerată care nu necesita nicio aptitudine. Mai târziu, am fost recomandată să îndeplinesc datoria de udare în echipă, ajutându-i pe alții să-și resolve dificultățile. Însă nu eram deloc entuziasmată de această perspectivă și chiar subestimam această îndatorire. Mi se părea că doar persoanele lipsite de aptitudini reale erau desemnate pentru această îndatorire. Dacă echipa noastră se descurca bine, toată lumea ar spune că e totul datorită celor două surori. Cine mă va remarca vreodată pe mine lucrând în spatele scenei, având părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme? Întrucât aveam un mod de gândire greșit și nu puteam dobândi lucrarea Sfântului Duh, pur și simplu nu mă puteam simți motivată să-mi îndeplinesc îndatoririle și uneori mă gândeam în sinea mea: „De ce calibrul meu nu se ridică la înălțimea calibrului tuturor celorlalți? La ce mă pricep? Când voi avea ocazia să-mi etalez aptitudinile?” Treptat, am început să mă simt din ce în ce mai potrivnică și mai agitată. Destul de curând, oricând îmi cerea sora Zhang, în trecere, să închid o ușă sau să deschid un geam, simțeam că-mi pierd cumpătul. M-am gândit: „De câtă vreme ești o credincioasă? Ești doar puțin mai pricepută, atât. Asta te califică să faci pe-a șefa cu mine?” În final, o ignoram pur și simplu pe sora Zhang când îmi vorbea. Uneori, când îmi adresa o întrebare, mă prefăceam, pur și simplu, că nu am auzit-o. Dacă chiar îi răspundeam, nu o făceam pe un ton frumos. Când am văzut că, drept rezultat, se simțea reținută, m-am simțit prost, însă când venea vorba de chestiuni de statut și prestigiu, tot îmi lăsam emoțiile să scoată ce e mai rău din mine.

Într-o dimineață, le-am văzut pe sora Liu și pe sora Zhang ieșind cu o însărcinare de lucru. Arătau foarte stilate și la modă în ținutele lor, iar eu m-am mâhnit și am devenit invidioasă pe ele. M-am gândit în sinea mea: „Voi primiți toată gloria în timp ce eu rămân să muncesc fără mulțumire aici, în spatele scenei. Nimeni nu va ști vreodată cât de mult muncesc…” Noaptea, când surorile s-au întors, toți ceilalți din echipa noastră s-au grăbit să le întâmpine și unii le-au pregătit până și cina. Inițial, am vrut și eu să merg să le întâmpin și să le întreb cum a mers cu treburile lor, dar când am văzut cum au reacționat toți, am devenit invidioasă din nou și m-am gândit: „Acelea două primesc toată gloria încă o dată și acum par și mai lipsită de valoare.” Cu acel gând în minte, m-am întors și am plecat direct înapoi în camera mea. Nu m-am putut liniști, așa că m-am rugat la Dumnezeu. Am spus: „Dumnezeule iubit, obsesia mea pentru statut și-a arătat din nou chipul său urât. Vreau să renunț la dorința mea pentru prestigiu și statut, dar pur și simplu, nu pot. Te rog, arată-mi cum să mă eliberez de legăturile reputației și statutului.”

A doua zi, una dintre surori a văzut că sunt într-o stare proastă și mi-a citit următorul pasaj: „Imediat ce este vorba de funcție, renume sau reputație, inima tuturor tresare de nerăbdare și fiecare dintre voi își dorește mereu să iasă în evidență, să fie faimos și recunoscut. Nimeni nu este dispus să cedeze, mereu dorindu-și în schimb să se certe – deși cearta este stânjenitoare și nepermisă în casa lui Dumnezeu. Cu toate acestea, fără ceartă, tot nu ești mulțumit. Când vezi că cineva se remarcă, simți invidie și ură și acest lucru este nedrept. «De ce nu pot să mă remarc? De ce se remarcă mereu altcineva și mie nu-mi vine niciodată rândul?» Atunci ai ceva resentimente. Încerci să le reprimi, dar nu poți. Te rogi lui Dumnezeu și te simți mai bine puțin timp, dar apoi, când întâlnești din nou acest gen de situație, nu o poți depăși. Nu arată asta statură imatură? Nu este căderea unei persoane în aceste stări o capcană? Acestea sunt lanțurile naturii corupte a Satanei care îi încătușează pe oameni” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos).

Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că nu schimbasem cu adevărat țelul urmărit. Încă mai căutam reputația, statutul și să excelez în fața celorlalți. Posedată de aceste lucruri, mi-am dorit mereu să ies în evidență și să fiu remarcată și să îndeplinesc îndatoriri importante sau care necesitau pricepere. Credeam că asta este singura cale de a fi respectată și prețuită de ceilalți, de a fi aprobată și, în cele din urmă, binecuvântată de Dumnezeu. Respingeam orice sarcină pe care o consideram neimportantă și priveam până și îndatoririle mele de udare cu dispreț. Văzând cum cele două surori primeau îndatoriri importante în timp ce eu primeam sarcini mărunte care nu ar fi remarcate niciodată, mă simțeam invidioasă și indignată și chiar mă plângeam, învinuindu-L pe Dumnezeu pentru că nu mi-a dat un calibru sau niște aptitudini mai bune. Cât de absurdă eram! Pentru că dorința mea de statut nu a fost satisfăcută, nu am depus mult efort în datoria mea și chiar îmi vărsam nervii pe surorile mele pentru a-mi arăta nemulțumirea. Asta era, fără îndoială, constrângător și dureros pentru surorile mele. Cu cât reflectam mai mult la acest lucru, cu atât mă simțeam mai vinovată. Mi-am dat seama cât fusesem de egoistă și de lipsită de umanitate.

Ulterior, am dat peste acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii își doresc întotdeauna să aibă un renume sau să fie celebrități; își doresc să câștige faimă și prestigiu și să aducă onoare strămoșilor lor. Sunt pozitive aceste lucruri? Acestea nu sunt deloc în conformitate cu lucrurile pozitive; în plus, contravin legii prin care soarta omenirii se află sub stăpânirea lui Dumnezeu. De ce spun asta? Ce fel de persoană Își dorește Dumnezeu? Își dorește oare o persoană de rang înalt, o celebritate, o persoană nobilă sau una care zguduie lumea? (Nu.) Așadar, ce fel de persoană Își dorește Dumnezeu? El Își dorește o persoană cu picioarele pe pământ, care caută să fie o creatură destoinică a lui Dumnezeu, care poate îndeplini datoria unei creaturi și care poate păstra locul unui om” (Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Reflectând la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că El nu vrea oameni nobili sau talente răsunătoare, ci oameni cu picioarele pe pământ care-și pot îndeplini îndatoririle în calitate de creaturi ale Sale. Dumnezeu nu îmi cere să am un calibru grozav sau aptitudini profesionale de top, El cere doar să-mi păstrez locul și să fac tot ce pot pentru a-mi îndeplini îndatoririle. Și asta era ceva ce puteam să fac. Dumnezeu înzestrează fiecare persoană cu un calibru diferit și cu talente diverse. Atât timp cât facem ce putem mai bine cu abilitățile noastre, ne ajutăm reciproc și lucrăm împreună, ne vom îndeplini îndatoririle și-L vom mulțumi pe Dumnezeu.

Am citit, de asemenea, aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Eu decid destinația fiecărei persoane nu pe baza vârstei, a vechimii, a cantității de suferință, și cu atât mai puțin pe baza gradului în care cerșește mila, ci ținând cont de faptul că posedă sau nu adevărul. Nu există nicio altă alegere în afara acesteia. Voi trebuie să realizați că toți cei care nu respectă voința lui Dumnezeu vor fi pedepsiți. Este un adevăr care nu poate fi schimbat. Prin urmare, toți cei care sunt pedepsiți, sunt pedepsiți întru dreptatea lui Dumnezeu și ca răsplată pentru numeroasele lor fapte rele. Nu am făcut nicio modificare la planul Meu încă de la începuturile sale” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”).

Dumnezeu este un Dumnezeu drept; pe cine laudă Dumnezeu și ce final și destinație stabilește El pentru fiecare persoană, nu se bazează pe faptul că are prestigiu sau renume, pe câte persoane o sprijină sau o aprobă sau de ce anume se apropie. Mai degrabă, se bazează toate pe faptul că practică adevărul, se supune lui Dumnezeu și-și îndeplinește îndatoririle drept creatură a lui Dumnezeu. Ia, de exemplu, preoții cei mai de seamă, cărturarii și fariseii. Aceștia aveau statut și influență, numeroși oameni îi idolatrizau și îi urmau, însă când Domnul Isus a venit să-Și înfăptuiască lucrarea, ei nu au căutat adevărul și nu au acceptat deloc lucrarea lui Dumnezeu. Ba mai mult, L-au condamnat cu sălbăticie și s-au împotrivit Domnului Isus pentru a-și apăra propriul statut și venitul, răstignindu-L, în cele din urmă, și îndurând blestemele și pedeapsa lui Dumnezeu. M-am gândit, de asemenea, la Noe – el a contruit o arcă după cum l-a instruit Dumnezeu. La acel moment, toți l-au crezut nebun, însă pentru că L-a ascultat pe Dumnezeu și I s-a supus, a primit lauda lui Dumnezeu și a supraviețuit potopului. Apoi era văduva săracă din Biblie. Cele două monede pe care le-a dat poate nu păreau mult pentru toți ceilalți, însă Dumnezeu a lăudat-o, pentru că ea I-a dat lui Dumnezeu tot ce avea. Reflectând la aceste istorisiri, am văzut că Dumnezeu este cu adevărat drept. Dumnezeu prețuiește sinceritatea oamenilor. Numai ascultând de cuvântul lui Dumnezeu, supunându-te Lui, practicând cuvintele și îndeplinindu-ți îndatoririle drept creatură a lui Dumnezeu, poți trăi o viață cu sens. Străduindu-ne să fim lăudați de alții ne va conduce numai la a face rău, a ne împotrivi lui Dumnezeu și la a-I primi pedeapsa. Mi-am dat seama că Dumnezeu nu a rânduit ca eu să-mi fac datoria în acea împrejurare pentru că voia să mă facă să sufăr sau să fiu umilită, ci pentru că El avea un plan pentru mine. Eram, pur și simplu, prea obsedată de statut, așa că a trebuit să experimentez să fiu expusă și rafinată pentru a mă cunoaște cu adevărat și pentru a mă lepăda de penele prestigiului și statutului și pentru a trăi o viață liberă și nereținută înaintea lui Dumnezeu. Aceasta era cea mai bună cale pentru ca Dumnezeu să mă transforme și să mă purifice, era iubirea și mântuirea lui Dumnezeu. Gândindu-mă la asta, m-am rugat la Dumnezeu: „O, Dumnezeule, slavă Ție pentru că ai rânduit atât de minuțios aceste împrejurări pentru a mă mântui și a mă curăți. Nu mai vreau să trăiesc pentru prestigiu și statut, indiferent de datoria care-mi va fi atribuită, indiferent cât de joasă este în ochii celorlalți, sunt dispusă să mă supun și să colaborez cu frații și surorile întru îndeplinirea îndatoririlor noastre.”

Mai târziu, echipa mea a avut nevoie de niște oameni care să iasă pentru treburile Bisericii. Când am auzit despre asta, dorința a izvorât încă o dată în interiorul meu. M-am gândit că poate, în sfârșit, aveam o șansă să mă afirm. În timp ce frații și surorile mele se hotărau cine să meargă, eu tot speram că aveam să fiu aleasă, dar în cele din urmă, s-a decis să fie trimise sora Liu și sora Zhang. Am fost puțin dezamăgită. Părea că nu voi avea niciodată momentul meu de glorie. Am realizat că, din nou, luptam pentru faimă, așa că m-am rugat la Dumnezeu și am renunțat la motivele mele greșite. M-am gândit la faptul că, în tot acest timp, nu m-am focusat pe lucrarea mea, ci am risipit tot acest timp și energie valoroase pretinzând statut și nu mi-am îndeplinit cât de puțin îndatoririle. Am luptat zilnic pentru faimă și statut și a fost un sentiment realmente îngrozitor. M-am simțit de parcă fusesem păcălită de Satana. Statutul și prestigiul pot distruge cu adevărat oamenii. De fapt, toți frații și surorile din echipa noastră au diferite aptitudini și calibre. Dumnezeu a rânduit ca noi să lucrăm împreună, deoarece a vrut ca fiecare dintre noi să-și folosească priceperile, să învățăm și să ne completăm unii pe ceilalți și să lucrăm bine împreună pentru a ne îndeplini îndatoririle. Dumnezeu mi-a decis calibrul și statura cu mult timp în urmă. Ce rol joc în echipă și ce funcție servesc au fost, de asemenea, preordonate de Dumnezeu. Așa că ar trebui să fiu, pur și simplu, fericită unde sunt, să fac tot ce pot pentru a-mi îndeplini datoria și să fiu o persoană sensibilă, capabilă să mă supun lui Dumnezeu. După ce mi-am da seama de asta, m-am simțit mult mai relaxată. De câte ori cele două surori ieșeau pentru datoria lor, eu mă rugam pentru ele și dădeam ce era mai bun pentru a-mi termina munca de rutină pentru ca celelalte surori să se poată concentra pe propriile lor îndatoriri. Totodată, i-am îndemnat pe frații și surorile mele să participe la devoționalele lor spirituale pentru ca și ei să-și găsească timp, pe lângă lucrare, pentru intrarea în viață. Când am început să fac asta cu atenție, m-am simțit mai motivată și împăcată. Am simțit că m-am apropiat de Dumnezeu și că relațiile cu frații și surorile mele s-au normalizat, de asemenea. Nu am mai dat atât de multă importanță prestigiului și statutului și am devenit mai deschisă. Inima îmi era plină de recunoștință pentru Dumnezeu pentru acestă mică transformare. Judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu au fost cele care mi-au trezit inima, mi-au arătat goliciunea și suferința căutării faimei și statutului și m-au ajutat să înțeleg că, numai crezând în Dumnezeu, urmărind adevărul și îndeplinind datoria unei creații putem trăi o viață plină de sens!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger