Să nu mai fii „expertul” este atât de eliberator

decembrie 5, 2024

de Zhang Wei, China

Eram director adjunct al secției de ortopedie dintr-un spital. Timp de patru decenii am fost complet dedicată muncii mele și aveam o experiență clinică vastă. Expertiza mea medicală era recunoscută de toți pacienții și colegii și oriunde mergeam eram admirată și respectată. Simțeam că mă distingeam din mulțime și că eram mai presus de ceilalți oameni. După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu atotputernic din zilele de pe urmă, am văzut că unii frați și surori slujeau în calitate de conducători de biserică și diaconi și adeseori aveau părtășie cu ceilalți despre adevăr, pentru a ajuta la rezolvarea problemelor. Unii frați și surori făceau lucrare bazată pe text sau produceau videoclipuri. Îi invidiam foarte mult și simțeam că oamenii trebuie să aibă o părere foarte bună despre ei pentru că făceau aceste îndatoriri. Eu desconsideram găzduirea sau gestionarea treburilor generale, deoarece simțeam că acele îndatoriri erau banale și anonime. Mă gândeam: „Nu aș putea niciodată să fac acest gen de datorie. Am statut social și o educație bună. Datoria mea trebuie să fie pe măsura identității și statutului meu.”

După Anul Nou Chinezesc în 2020, o conducătoare de biserică mi-a spus: „Sunt câteva surori care fac lucrare bazată pe text care nu au un loc sigur unde să stea. Credința ta în Dumnezeu nu este foarte cunoscută, deci casa ta ar trebui să fie destul de sigură. Ai putea găzdui aceste surori?” M-am gândit: „Sunt dispusă să îmi fac datoria, dar cum poate un director adjunct respectabil ca mine, expertă în domeniul meu, să fie redusă la a găzdui frați și surori, ocupându-se oale și tigăi și spetindu-se în fiecare zi deasupra aragazului? Nu e ca și cum aș fi bonă?” Nu eram dispusă și m-am gândit: „Orice datorie este mai respectabilă decât găzduirea. Orice ai face, trebuie să-mi aranjezi o datorie care are statut sau necesită niște aptitudini. Așa, nu îmi voi pierde demnitatea! Găzduirea surorilor nu este o risipire a talentului meu? Dacă prietenii și familia mea ar ști că am renunțat la statutul de expert doar ca să stau acasă și să gătesc pentru alți oameni, nu vor râde în hohote?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai ofensată mă simțeam. Dar, în acel moment, biserica avea nevoie urgentă de o casă gazdă. Astfel, chiar dacă acea datorie nu era pe placul meu, nu puteam refuza într-un moment atât de critic; aș fi dat dovadă de lipsă de umanitate. Mai târziu, mi-a trecut prin minte că statura mea era mică și aveam puțină înțelegere despre adevăr. Dar, dacă interacționam încontinuu cu aceste surori care fac lucrare bazată pe text, puteam învăța de la ele. Apoi, poate că biserica ar aranja să fac și eu acea datorie. Găzduirea surorilor ar fi temporară. În plus, în acel moment, beneficiile economice ale slujbei de la spital nu erau foarte bune și nu voiam să merg la lucru. Așa că am demisionat din funcția mea și mi-am asumat prompt datoria de găzduire.

Înainte, fusesem întotdeauna ocupată cu slujba și găteam rar. Dar, ca să mă asigur că surorile se bucurau de mese gustoase, am început cu mult entuziasm să învăț cum să gătesc. Dar, după ce găteam mâncarea, nu voiam să o duc la masă, deoarece simțeam mereu că aceasta era sarcina de a-i servi pe alții. Când lucram la spital, alte persoane îmi pregăteau mesele, colegii din toate secțiile se ridicau în picioare ca să vorbească cu mine atunci când apăream și eram apreciată oriunde mergeam. Dar acum, în fiecare zi purtam un șorț și haine pătate de ulei și curățam oale și tigăi unsuroase, în timp ce surorile purtau haine curate și stăteau în fața calculatoarelor. Simțeam durere în inimă și mă simțeam ofensată, gândindu-mă: „«Cei ce trudesc cu mintea lor îi guvernează pe alții și cei ce trudesc cu mâinile lor sunt guvernați de ceilalți» și «Cine se aseamănă se adună». Gătitul și găzduirea reprezintă muncă fizică și nu sunt la același nivel cu ceea ce făceau surorile.” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai rău mă simțeam. Era ca și cum aș fi purtat o povară grea pe care nu o puteam lăsa jos și nu voiam să fac acea datorie pe termen lung. M-am gândit: „Sunt autoare de lucrări medicale și am fost lăudată în domeniul meu, așa că abilitățile mele de scriere nu pot fi prea rele. Dacă pot scrie niște articole bune cu mărturii bazate pe experiențe, poate conducătoarea va vedea că am talent și va aranja să fac lucrare bazată pe text.” Așa că am început să mă trezesc devreme și să stau trează până târziu ca să scriu articole bazate pe experiență. Surorile le-au citit și au spus că textele mele era destul de bune. Am fost încântată și am trimis articolele la conducătoare. Am așteptat și așteptat, dar conducătoarea tot nu a aranjat ca eu să fac lucrare bazată pe text. Am fost atât de dezamăgită și, treptat, mi-am pierdut entuziasmul pentru scrierea articolelor.

Câteva zile mai târziu, am auzit că biserica avea nevoie de personal pentru a produce videoclipuri și m-am gândit: „Producția de videoclipuri este un rol care necesită o oarecare pricepere. Aceasta este o oportunitate și dacă pot învăța cum să produc videoclipuri, voi avea o abilitate specializată.” Așa că am început din nou să mă trezesc devreme și să stau trează până târziu și am lucrat ca să-mi însușesc abilitățile de producție video. Dar, pentru că sunt bătrână, nu am putut lucra destul de repede ca să țin pasul cu tinerii. Așa că și această speranță a fost spulberată. Eram descurajată. Se părea că nu îmi era scris să primesc o datorie de „nivel mai înalt” și eram nevoită să fac muncă fizică. Mă simțeam disprețuită și timp de câteva zile nu am mâncat sau dormit bine. În plus, uitam încontinuu ceea ce făceam în mijlocul gătitului și nu mă puteam concentra la nimic. Uneori mă tăiam în timp ce feliam legume sau mă ardeam la mână. Scăpam mereu pe podea castroane și linguri și capace, făcând un zgomot teribil care mă speria. Când surorile auzeau agitația, lăsau baltă orice lucrau și se grăbeau să mă ajute să curăț. Când am văzut ce impact aveam asupra surorilor în timp ce ele își făceau datoria, m-am simțit foarte vinovată. În toiul nefericirii mele, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Faptul că trebuie să le găzduiesc pe aceste surori mă face să mă simt veșnic inferioară celorlalți. Mă simt nedreptățită și nu mă pot supune. Nu știu cum să o scot la capăt. Te rog, călăuzește-mă!”

Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Oricare ar fi datoria ta, nu face discriminare între cele înalte și cele joase. Să presupunem că spui: «Deși această sarcină este o însărcinare din partea lui Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu, dacă o fac, s-ar putea ca oamenii să mă disprețuiască. Alții ajung să facă o lucrare ce le permite să iasă în evidență. Mi s-a dat această sarcină, care nu îmi permite să ies în evidență, ci mă face să mă străduiesc din răsputeri în culise, e nedrept! Nu voi face această datorie. Datoria mea trebuie să fie una care să mă facă să ies în evidență în fața celorlalți și care îmi permite să îmi fac un nume – și, chiar dacă nu îmi fac un nume sau nu ies în evidență, tot trebuie să beneficiez de pe urma acesteia și să mă simt, fizic, în largul meu.» Este aceasta o atitudine acceptabilă? A fi mofturos înseamnă să nu accepți lucrurile de la Dumnezeu; înseamnă să faci alegeri în funcție de propriile preferințe. Asta înseamnă că nu îți accepți datoria; este un refuz al datoriei tale, o manifestare a răzvrătirii tale față de Dumnezeu. Un astfel de moft este denaturat de preferințele și dorințele tale individuale. Când te gândești la propriul beneficiu, la propria reputație și așa mai departe, atitudinea față de datoria ta nu este una de supunere(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”). Ceea ce au expus cuvintele lui Dumnezeu era o reflectare perfectă a stării mele. Mă consideram o expertă cu statut înalt, apreciată și admirată oriunde mergeam. De aceea, simțeam că mă disting din mulțime. Când am primit sarcina de a găzdui surorile, am simțit că mi-am pierdut statutul de „expert” și că asta era o nedreptate. Prin judecata și expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că motivul pentru care desconsideram atât de mult lucrarea de găzduire era acela că văzusem întotdeauna îndatoririle din punctul de vedere al unui non-credincios. Vedeam îndatoririle ca superioare sau inferioare, clasificându-le într-o ierarhie. Eram bucuroasă să fac orice datorie care îmi putea aduce recunoaștere și faimă, dar desconsideram îndatoririle modeste. Deoarece eram limitată de acele perspective, îmi făceam datoria fără tragere de inimă și chiar mă gândeam să renunț complet. Mi-am dat seama că, atunci când îmi făceam datoria, nu luam deloc în considerare intențiile lui Dumnezeu. Era clar vorba doar despre a mă distinge din mulțime și a urmări reputația și statutul. Harul lui Dumnezeu îmi oferise oportunitatea de a-mi face datoria, dar eu făceam mofturi în funcție de preferințele mele personale. Îmi lipsea cu adevărat orice simț al rațiunii. Când mi-am dat seama de acest lucru, m-am simțit foarte îndatorată față de Dumnezeu și am luat calm hotărârea să mă liniștesc și să încerc să fac tot posibilul pentru a-mi face datoria.

După aceea, am mâncat și băut în mod conștient cuvintele lui Dumnezeu și m-am rugat Lui despre starea mea și am putut să mă calmez și să găzduiesc surorile. Dar ceea ce s-a întâmplat apoi m-a zdruncinat din nou. Una dintre surorile pe care o găzduiam a fost aleasă conducătoare de biserică. O invidiam foarte tare și m-am gândit: „Îmi dau seama că oamenii care fac lucrare bazată pe text sunt apreciați. Sunt bine văzuți și ies în evidență și pot fi chiar conducători de biserică. Dar iată, eu găzduiesc surori, ce șansă am eu de a mă face remarcată? În fiecare zi purtam un șorț și miroseam mereu a ulei și fum de la gătit.” De fiecare dată când ieșeam să fac provizii de alimente, mă temeam să nu fiu recunoscută de cineva cunoscut și întrebată de ce un medic bun ca mine, cu abilități medicale excelente, nu lucrează. Așa că, de fiecare dată când ieșeam, țineam capul plecat, stăteam aproape de zid și încercam să mă strecor neobservată. Când am ajuns acasă, am putut într-un final să respir ușurată. În trecut, luam atitudine ori de câte ori aveam ocazia și adeseori țineam discursuri pe scenă. Și oriunde mergeam, toți aveau inițiativa de a-mi strânge mâna. Dar acum nu voiam să mă vadă nimeni și, când am cumpărat legume, am simțit că mă furișam. Cu cât mă gândeam mai mult la acest lucru, cu atât mai mult sufeream în sinea mea. Nu mă puteam abține să nu mă gândesc la fosta mea glorie în societatea profană și îmi lipseau în special titlurile precum „expert”, „director” și „profesor”. Nu mă puteam abține să nu-mi aduc aminte despre conducătorii care aveau o stimă deosebită pentru mine, colegii care mă lăudau și pacienții care mă înconjurau cu vorbe de mulțumire, făcându-mă să simt că trăiam o viață decentă și demnă. Simțeam că am ajuns din vârful lumii pe cea mai joasă treaptă și mă întrebam când se va încheia datoria mea actuală. Nu puteam să-mi stăpânesc tristețea. Vedeam că surorile mâncau cu plăcere, dar eu nu aveam poftă de mâncare și în curând am slăbit destul de mult. Apoi, am primit un telefon neașteptat de la directorul spitalului, care mă invita să revin la lucru. Asta m-a dezechilibrat din nou și m-am gândit: „Ar fi mai bine să mă întorc la serviciu, să trăiesc genul de viață în care oamenii mă admiră și să-mi recâștig prestigiul ca expert. Dar găzduirea este destul de importantă. Trebuie să fiu acasă și să protejez siguranța surorilor și dacă m-aș întoarce la lucru, nu aș putea face această datorie.” M-am grăbit să mă rog lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Nu pot renunța la statutul și gloria trecutului meu. Te rog, călăuzește-mă să mă cunosc și să mă supun!”

În timp ce căutam, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Gândiți-vă la următoarele – cum ar trebui să abordați valoarea, statutul social și mediul familial al omului? Care este atitudinea corectă pe care ar trebui să o aveți? Mai întâi, ar trebui să vedeți din cuvintele lui Dumnezeu cum abordează El această chestiune; numai așa veți ajunge să înțelegeți adevărul și să nu faceți nimic contrar adevărului. Așadar, cum privește Dumnezeu mediul familial, statutul social, educația primită și averea pe care o deține cineva în societate? Dacă nu vezi lucrurile pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și nu poți să stai de partea Lui și să accepți lucrurile de la Dumnezeu, atunci modul în care vezi lucrurile va fi cu siguranță departe de ceea ce intenționează El. Dacă nu există o mare deosebire, ci doar o mică discrepanță, nu este o problemă; dacă modul în care vezi lucrurile contrazice în totalitate intențiile lui Dumnezeu, atunci e în dezacord cu adevărul. În ceea ce Îl privește pe Dumnezeu, ceea ce le dă oamenilor și cât de mult le dăruiește depinde de El, iar statutul pe care îl au oamenii în societate este, de asemenea, rânduit de Dumnezeu, nefiind în niciun caz planificat de oameni. Dacă Dumnezeu face așa încât cineva să sufere durere și sărăcie, înseamnă că nu are nicio speranță să fie mântuit? Dacă are puțină valoare și o poziție socială modestă, nu-l va mântui Dumnezeu? Dacă are un statut modest în societate, oare are un statut modest în ochii lui Dumnezeu? Nu neapărat. De ce depinde acest lucru? Depinde de calea pe care merge această persoană, de ceea ce urmărește și de atitudinea sa față de adevăr și de Dumnezeu. Dacă statutul social al cuiva este foarte modest, dacă familia sa este foarte săracă și nu are multă educație, dar el crede în Dumnezeu într-un mod realist și iubește adevărul și lucrurile pozitive, atunci, în ochii lui Dumnezeu, are o valoare mare sau mică, este valoros sau lipsit de valoare? Este valoros. Privind din această perspectivă, de ce depinde valoarea cuiva, fie că este mare sau mică, nobilă sau abjectă? Depinde de modul în care te vede Dumnezeu. Dacă Dumnezeu te vede ca pe cineva care urmărește adevărul, atunci ai valoare și ești valoros – ești un vas valoros. Dacă Dumnezeu vede că nu urmărești adevărul și nu te consumi sincer pentru El, atunci ești inutil și lipsit de valoare – ești un vas abject. Indiferent câte studii ai sau cât de înalt e statutul tău în societate, dacă nu urmărești sau nu înțelegi adevărul, valoarea ta nu poate fi niciodată mare; chiar dacă mulți oameni te susțin, te laudă și te adoră, ești tot un mizerabil vrednic de dispreț. Așadar, de ce îi vede Dumnezeu pe oameni în acest mod? De ce o persoană atât de «nobilă», cu un statut atât de înalt în societate, lăudată și admirată de atât de mulți oameni, având chiar și un prestigiu atât de mare, este văzută de Dumnezeu drept abjectă? De ce modul în care îi vede Dumnezeu pe oameni este total opus opiniilor pe care le au ei despre ceilalți? Se opune Dumnezeu oamenilor în mod intenționat? Categoric nu. Cauza este că Dumnezeu e adevărul, Dumnezeu e dreptatea, în timp ce omul este corupt și nu are adevăr sau dreptate, Dumnezeu evaluează omul după propriul standard, iar standardul Său pentru evaluarea omului este adevărul[Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea întâi)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au luminat inima. Cauza principală a suferinței mele era faptul că nu vedeam lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului. În schimb, foloseam punctul de vedere al Satanei pentru a clasifica îndatoririle ca superioare sau inferioare și o ierarhie de ranguri, și foloseam statutul social, reputația, educația și realizările profesionale ca standarde ale succesului. Dominată de aceste perspective, mă vedeam mai presus de ceilalți și nobilă. Simțeam că sunt un expert cu statut și o poziție bună, că mă distingeam din mulțime și eram mai bună decât ceilalți. Chiar și după ce am ajuns să cred în Dumnezeu, am păstrat acest punct de vedere. Astfel, consideram îndatoririle de conducător și lucrător, precum și pe cele care necesitau competențe înalte, ca fiind importante. Dar, pentru mine, găzduirea sau gestionarea treburilor generale erau neimportante și simțeam că sunt poziții cu statut inferior, care nu se potriveau cu poziția mea socială. Când conducătoarea a vrut ca eu să găzduiesc surorile, nu m-am putut supune. În timp ce îmi făceam datoria, duceam dorul prestigiului de altădată, așa că nu puteam mânca sau dormi bine. Eram tulburată și am slăbit mult. Era insuportabil de dureros. Dar prin expunerea și judecata cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut dreptatea Lui. Lui nu Îi pasă dacă statutul cuiva este superior sau inferior sau de calificările ori realizările educaționale. Lui Dumnezeu Îi pasă dacă oamenii urmăresc adevărul și pe ce cale se află aceștia. Indiferent cât de înalt este statutul lor sau cât de mărețe le sunt realizările academice și reputația, dacă nu iubesc adevărul și sunt scârbiți de adevăr, ei sunt inferiori în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu îi apreciază pe cei care urmăresc și dobândesc adevărul, chiar dacă nu au niciun statut. Am aflat că, indiferent câți oameni mă susțin și mă laudă și indiferent cât de înalt este statutul meu, dacă nu mă pot supune lui Dumnezeu și nu pot face datoria unei ființe create, sunt lipsită de orice valoare.

Mai târziu, m-am întrebat care era motivul pentru care, în ciuda faptului că știam clar că aveam perspectiva greșită, tot nu mă puteam abține să nu urmăresc îndatoriri care erau mai prestigioase și m-ar fi scos în evidență. În timp ce căutam, am văzut un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care spunea: „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut că Satana mă victimiza și mă constrângea prin faimă și câștig, controlându-mă îndeaproape. De când eram tânără am acceptat lucrurile insuflate de părinții mei, învățate în școală și transmise de societatea profană, precum: „Omul se luptă în sus; apa curge în jos”, „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” și „Cei ce trudesc cu mintea lor îi guvernează pe alții și cei ce trudesc cu mâinile lor sunt guvernați de ceilalți”. Aceste filosofii și sofisme satanice au prins foarte devreme rădăcini în inima mea. Acest lucru m-a determinat să consider că faima și câștigul erau obiectivele corecte în viață și să simt că dacă le obțineam, ceilalți oameni vor avea o părere bună despre mine și mă vor sprijini. Așadar, indiferent dacă era la școală, în societate sau în biserică, puneam preț pe rang și statut. Am lucrat din greu pentru a-mi dezvolta competențe specializate, în speranța de a obține un statut mai înalt și prestigiu în cadrul grupului. Simțeam că este singurul tip de viață care ar reflecta valoarea existenței mele. Când nu am putut obține faimă și statut, am simțit că viitorul părea sumbru, jalnic, și îmi făceam datoria cu indiferență. Statutul, faima și câștigul erau ca niște lanțuri care mă controlau constant, așa că nu mă puteam abține de la a mă feri și a-L trăda pe Dumnezeu. În plus, mi-am dat seama că deși găzduirea surorilor părea destul de banală, acel mediu m-a ajutat să-mi dau seama că perspectiva mea asupra a ceea ce trebuia să urmăresc era falsă și să pot căuta adevărul în îndeplinirea datoriei mele și să mă eliberez de lanțurile faimei și câștigului. Odată ce am înțeles bunele intenții ale lui Dumnezeu, I-am mulțumit din adâncul inimii și m-am umplut de remușcări. M-am rugat Lui: „O, Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru că ai creat acest mediu pentru a dezvălui perspectiva mea greșită asupra urmăririi. Vreau să mă căiesc și să încetez să mai urmăresc statutul și reputația. Vreau să mă supun și să îmi fac bine datoria.” Apoi am refuzat politicos oferta spitalului și am continuat să stau acasă și să îmi fac datoria.

Ulterior, am citit încă două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu: „Ce fel de persoană Își dorește Dumnezeu? Își dorește El o persoană de seamă, o celebritate, o persoană nobilă sau o persoană care să schimbe lumea? (Nu.) Atunci, ce fel de persoană Își dorește Dumnezeu? (O persoană cu picioarele bine înfipte în pământ, care îndeplinește rolul unei ființe create.) Da, și ce altceva? (Dumnezeu Își dorește o persoană onestă, care se teme de El, se ferește de rău și I se supune Lui.) (O persoană care stă alături de Dumnezeu în toate chestiunile, care se străduiește să-L iubească pe Dumnezeu.) Aceste răspunsuri sunt, de asemenea, corecte. Este vorba despre orice persoană care este trup și suflet cu Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O fire coruptă poate fi înlăturată doar prin acceptarea adevărului”). „În cele din urmă, dacă oamenii pot să obțină mântuirea nu depinde de ce datorie îndeplinesc, ci de faptul dacă pot să înțeleagă și să dobândească adevărul și dacă poate, în final, să se supună cu desăvârșire lui Dumnezeu, să se lase în voia rânduielii Sale, să nu țină cont deloc de viitorul și destinul lor și să devină o ființă creată calificată. Dumnezeu este drept și sfânt și acestea sunt standardele pe care le folosește El pentru a măsura întreaga omenire. Aceste standarde sunt imuabile, iar tu trebuie să-ți amintești lucrul acesta. Întipărește-ți aceste standarde în minte și nu te gândi, în niciun moment, să găsești vreo altă cale, să cauți vreun lucru ireal. Cerințele și standardele pe care Dumnezeu le are pentru toți cei care vor să atingă mântuirea sunt veșnic neschimbătoare. Ele rămân aceleași, indiferent cine ești(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Mi-am dat seama că Dumnezeu nu vrea persoane care sunt nobile. Vrea persoane care pot îndeplini datoria unei ființe create cu picioarele bine înfipte pe pământ. Cu toate că aveam o anumită identitate și un statut în lumea profană, înțelegeam adevărul prea superficial. Pentru a fi conducător sau lucrător, ori pentru a face lucrare bazată pe text, trebuie să înțelegi adevărul și nu se poate face doar prin deținerea de statut, cunoștințe și educație. Ar trebui să fiu rezonabilă și să fac orice datorie de care eram capabilă. Având în vedere că locuința mea era adecvată pentru găzduire, ar trebui să găzduiesc surorile într-un mod practic și să fac tot posibilul pentru a urmări adevărul. Aceasta era rațiunea pe care ar trebui să o am. Indiferent ce datorie facem, cu toate că titlurile și sarcinile sunt diferite, identitatea și esența unei ființe create rămân neschimbate. Aveam o părere exagerat de bună despre mine și credeam că sunt atât de nobilă. Mereu mă consideram expertă și un medic recunoscut, ca și cum aș fi fost mai bună decât toți ceilalți. Simțeam că găzduirea fraților și surorilor are un statut inferior și tânjeam la o datorie mai prestigioasă și mai importantă. Simțeam că ceilalți o duceau întotdeauna mai bine și nu puteam să rămân cu picioarele pe pământ și să îmi fac bine datoria. În inima mea, chiar mă opuneam lui Dumnezeu. Eram atât de arogantă, încât aproape deveneam complet irațională. M-am gândit la Iov, cel mai măreț dintre toți oamenii din Orient. Avea un statut înalt și era foarte renumit, dar nu se definea în funcție de statutul său și nu îi păsa de prestigiul astfel obținut. Indiferent dacă avea sau nu statut, Iov putea să se teamă și să Îl cinstească pe Dumnezeu ca fiind măreț. Iov era rațional. Cu toate că nu mă pot compara cu Iov, vreau să îi urmez exemplul și să urmăresc să fiu o ființă creată calificată. După ce am încetat să urmăresc faima, câștigul și statutul, și atitudinea mea s-a schimbat. Am văzut că fiecare datorie este importantă și chiar indispensabilă. Dacă nimeni nu este gazdă, frații și surorile nu vor putea avea un mediu potrivit în care să se simtă în largul lor și să-și facă datoria. Ulterior, am făcut un efort conștient de a mă răzvrăti împotriva mea și mi-am dedicat eforturile pregătirii unor mese bune și protejării siguranței surorilor, astfel încât ele să-și poată face datoria liniștite. Treptat, nu am mai simțit nicio diferență de statut între noi și îmi cântam încetișor imnuri în timp ce găteam. După ce îmi terminam lucrarea, citeam rugându-mă cuvintele lui Dumnezeu, cu liniște în inimă, și cugetam la ce câștigasem prin experiența mea, iar apoi îmi scriam articolele bazate pe experiență. În fiecare zi duc o viață care îmi oferă destul de multă împlinire. Simt că acesta este un mod pașnic de a trăi, iar inima mea a fost eliberată.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

O decizie de neșters

de Bai Yang, ChinaCând aveam 15 ani, tatăl meu a murit din cauza unei boli subite. Mama nu a putut suporta această lovitură și s-a...

Un mod minunat de a trăi

de Xunqiu, Japonia Când eram mică, părinții mei m-au învățat să nu fiu prea directă cu ceilalți și să nu tulbur apele, aceasta fiind o...