de Ramses Fernando Murillo, Mexic

Am crescut într-o familie catolică și de mic am crezut în Domnul, alături de familia mea. Crescând, am ajuns să-mi dau seama că unii credincioși doar mergeau la biserică duminica, dar totuși fumau, beau și petreceau în mod obișnuit la fel ca necredincioșii. Am simțit că ei nu urmau cerințele Domnului, că păcătuiau. Și eu trăiam adesea în păcat. Mințeam, îmi pierdeam cumpătul și deveneam gelos. Chiar dacă îmi mărturiseam păcatele în fața preotului, tot nu puteam să ies din acel cerc al păcătuirii, spovedaniei și iar păcătuirii. Eram într-un mare impas. Așadar, am decis să părăsesc biserica noastră și să mă alătur altei confesiuni pentru a căuta calea de-a mă elibera de păcat.

Ulterior, în timp ce lucram, l-am cunoscut pe fratele Raul, un creștin cu vechime. A spus că fusese la multe biserici diferite, dar încetase să le frecventeze fiindcă predicile pastorilor nu erau pătrunzătoare, iar ei cereau mereu ofrande. Îi interesau doar banii, iar când frații și surorile aveau de nevoie de ajutorul lor la anumite probleme, ei spuneau doar: „Du-te și întreabă-l întâi pe predicator, apoi anunță-mă dacă tot n-ai găsit o soluție”. Acest lucru m-a derutat foarte tare. De ce s-ar întâmpla asemenea lucruri într-o biserică? Apoi, am mers la alte cinci sau șase biserici creștine și am văzut că erau exact cum descrisese fratele Raul. Mi-am amintit că, la o slujbă, câțiva credincioși jucau șah și țineau o petrecere. Am văzut că bisericile nu aveau lucrarea Duhului Sfânt și păreau mai degrabă locuri de distracție pentru oameni religioși. Nu am mai vrut să merg la biserică. Dar mi-am amintit că Biblia spune: „Să nu renunțăm să ne adunăm laolaltă, așa cum obișnuiesc unii, ci să ne încurajăm unii pe alții, cu atât mai mult cu cât vedeți că Ziua se apropie!” (Evrei 10:25). Așa că mă simțeam cu adevărat pierdut. Unde să mă duc să iau parte la adunare? Sunt peste 1.000 de confesiuni creștine, așadar, prin urmare ar fi extrem de greu să găsesc una care are într-adevăr îndrumarea lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt. Nici fratele Raul nu știa unde să meargă. Așa că am decis să ne părăsim congregația și ne folosim timpul liber ca să studiem Biblia. Am citit-o mult împreună și ne-am împărtășit înțelegerea, ajutându-ne și sprijinindu-ne.

Au trecut așa mai mulți ani și, chiar dacă mă rugam și citeam Scriptura zilnic, ceea ce m-a frustrat cu adevărat era faptul că, atunci când se întâmpla ceva ce nu-mi plăcea sau îmi erau periclitate interesele, tot nu-mi puteam controla furia. Uneori, când lucram cu fratele Raul, dacă îmi cerea să fac ceva și nu îl înțelegeam pe deplin, îmi vorbea cam aspru, iar eu mă înfuriam tare. Mă gândeam că era clar că n-a comunicat bine, dar striga la mine, tratându-mă ca pe un idiot, iar eu nu eram obligat să suport asta. Așa că imediat strigam și eu la el. Ne aprindeam foarte tare și nu ne puteam stăpâni furia deloc. Până la urmă, nu puteam decât să plecăm furioși. Nu eram dispus să-l ascult sau să-i explic lucrurile. Dar, după ce ne calmam, ne recunoșteam greșelile și ne ceream scuze unul altuia. Știam că nu mă eliberasem de păcat, că aveam să păcătuiesc și să mă răzvrătesc în continuare împotriva lui Dumnezeu, așa că m-am rugat și m-am spovedit lui Dumnezeu și am vrut să mă temperez. Dar, oricât de mult încercam, continuam să dau greș, păcătuind ziua și spovedindu-mă noaptea. Mă cufundasem în suferință și vinovăție în acest cerc necontenit și eram foarte dezamăgit de mine. Mă întrebam de ce nu pot înceta să păcătuiesc. Vorbisem de multe ori despre asta cu fratele Raul și știam că pur și simplu nu ne puteam abține, că neprihănirea de sine, aroganța și suficiența noastră ne orbeau, așa că nu puteam dobândi sfințenie.

Odată, în timp ce studiam împreună Biblia, am văzut versetele acestea: „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt!” (1 Petru 1:16). „Fără sfințire, nimeni nu-L va vedea pe Domnul” (Evrei 12:14). Aceste versete ne-au pus pe gânduri. Domnul ne-a spus că trebuie să fim sfinți, totuși noi trăiam în păcat. Cum puteam dobândi sfințenie? Nu aveam o cale. L-am întrebat asta pe un pastor și mi-a spus: „Atâta timp cât trăim în trup, nu vom dobândi niciodată sfințenie. Dar Domnul Isus ne-a răscumpărat de păcatele noastre. Acestea ne-au fost deja iertate, iar Domnul nu ne vede ca fiind păcătoși. Când va coborî pe un nor, ne va înălța în Împărăția Cerurilor.” A fost mai degrabă încurajator să aud asta, dar eram tot confuz: Domnul e sfânt, totuși acum noi trăim mereu în păcat. Oare chiar ne va lua în Împărăția Lui când Se va întoarce?

Într-o zi din iulie 2019, aveam cu fratele Raul unul dintre obișnuitele noastre studii biblice. Am căutat pe internet cuvântul „Biblia” și am găsit un film al Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, numit „Am prins ultimul tren”. După ce am urmărit filmul, am fost foarte surprins. Era un film grozav, iar părtășiile despre adevăr pe care le conținea erau foarte luminătoare, mai ales partea în care o soră spune: „Domnul Isus a făcut lucrarea de răscumpărare. El pur și simplu a iertat păcatele oamenilor, dar nu ne-a înlăturat natura păcătoasă, prin urmare, continuăm să păcătuim și să ne împotrivim lui Dumnezeu. Uitându-ne la cei care cred în Domnul, de la cler până la credincioșii de rând, care dintre ei poate pretinde că este liber de păcat? Nici măcar unul. Fără nicio excepție, oamenii sunt înrobiți și constrânși de păcat. Suntem plini de aroganță, egoism, viclenie și lăcomie. Nu ne putem abține și păcătuim chiar și când nu vrem. Unii pot să pară smeriți și blânzi, dar inimile le sunt pline de corupție. Nu suntem oamenii sfinți care fac voia lui Dumnezeu, pe care El vrea să-i câștige la final, și nu suntem vrednici să intrăm în Împărăția Cerurilor. De aceea, Dumnezeu trebuie să-Și continue lucrarea de mântuire a umanității în zilele de pe urmă, conform planului Său, să facă o etapă a lucrării de judecată pe temelia iertării păcatelor, pentru a ne curăți și mântui pe deplin, ca să putem scăpa de păcat și deveni puri, apoi să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu și să dobândim viață veșnică.” Tot ce se spunea în film era adevărat. Am fost foarte încântat, pentru că nu mai auzisem așa ceva. Cum puteau ei împărtăși atâta iluminare nouă? De unde au dobândit-o? Am văzut că citeau o carte numită Cuvântul Se arată în trup. Conținutul ei era plin de putere și autoritate și de lucruri de care nu mai auzisem. Voiam cu adevărat să cercetez mai departe. După film, am contactat Biserica lui Dumnezeu Atotputernic și am început să participăm la adunări pe internet, citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și având părtășie despre ele.

Am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Înainte ca omul să fie răscumpărat, multe dintre otrăvurile Satanei fuseseră deja plantate în interiorul său și, după mii de ani în care a fost corupt de către Satana, are în interiorul lui o natură stabilită, care I se opune lui Dumnezeu. Prin urmare, atunci când omul a fost răscumpărat, nu este altceva decât un caz de răscumpărare în care omul este cumpărat la un preț ridicat, dar natura otrăvitoare din el nu a fost eliminată. Omul, care este atât de întinat, trebuie să sufere o schimbare înainte de a deveni vrednic să-L slujească pe Dumnezeu. Cu ajutorul acestei lucrări de judecată și mustrare, omul va ajunge să cunoască pe deplin esența întinată și coruptă din propriul sine și va putea să se schimbe complet și să devină neprihănit. Doar în felul acesta poate deveni omul vrednic să se întoarcă înaintea tronului lui Dumnezeu. Întreaga lucrare făcută în această zi este astfel încât omul să poată fi curățat și schimbat; prin judecata și mustrarea prin cuvânt, precum și prin rafinare, omul poate să-și înlăture corupția și să fie făcut pur. Decât să considerăm că această etapă a lucrării este cea a mântuirii, mai degrabă ar fi mai potrivit să spunem că este lucrarea purificării. Într-adevăr, această etapă este cea a cuceririi, precum și a doua etapă în lucrarea de mântuire” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (4)”). „Hristos al zilelor de pe urmă folosește o multitudine de adevăruri pentru a-i învăța pe oameni, pentru a demasca substanța omului și pentru a-i analiza cuvintele și faptele. Aceste cuvinte cuprind diferite adevăruri, precum datoria omului, cum ar trebui el să asculte de Dumnezeu, cum ar trebui să Îi fie credincios lui Dumnezeu, cum ar trebui să trăiască umanitatea normală, precum și înțelepciunea și firea lui Dumnezeu și așa mai departe. Aceste cuvinte sunt toate îndreptate către substanța omului și firea sa coruptă. În special, cele care dezvăluie cum Îl nesocotesc oamenii pe Dumnezeu vizează modul în care oamenii sunt o întruchipare a Satanei și o forță inamică față de Dumnezeu. În realizarea lucrării Sale de judecată, Dumnezeu nu clarifică pur și simplu natura oamenilor în doar câteva cuvinte; El o demască, o tratează și o emondează pe termen lung. Toate aceste diferite metode de demascare, tratare și emondare nu pot fi înlocuite prin cuvinte obișnuite, ci prin adevărul de care oamenii sunt complet lipsiți. Doar metodele de acest fel pot fi considerate judecată; doar prin acest tip de judecată oamenii pot să fie supuși și pe deplin convinși cu privire la Dumnezeu și, mai mult decât atât, să câștige adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. Ceea ce aduce cu sine lucrarea judecății este faptul că omul înțelege adevăratul chip al lui Dumnezeu și adevărul despre răzvrătirea proprie. Lucrarea judecății îi permite omului să înțeleagă mai bine voia lui Dumnezeu, scopul lucrării lui Dumnezeu și tainele de neînțeles pentru el. De asemenea, îi permite omului să își recunoască și să își cunoască esența coruptă și rădăcinile stricăciunii sale, precum și să descopere urâțenia omului. Aceste efecte sunt toate aduse de lucrarea judecății, deoarece esența acestei lucrări este de fapt lucrarea de dezvăluire a adevărului, căii și vieții lui Dumnezeu în fața tuturor celor care au credință în El. Această lucrare este lucrarea de judecată realizată de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr”).

După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că Domnul Isus făcuse lucrarea de răscumpărare, prin care doar ne-a răscumpărat ca să nu mai fim păcătoși, dar natura păcătoasă a umanității n-a fost înlăturată. De aceea continuăm să mințim, să păcătuim și să dezvăluim corupție. Gândindu-mă la asta, mi-am dat seama că era adevărat. De fiecare dată când îmi pierdeam calmul, mai târziu regretam. Dar oricând se întâmpla ceva ce nu-mi plăcea, tot nu mă puteam abține să nu-mi pierd cumpătul. Am realizat că, dacă nu-mi înlăturam natura păcătoasă, n-aveam să fiu niciodată liber de păcat și apoi aveam să fiu împotriva lui Dumnezeu cu gândul, cuvântul și fapta. Din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic am mai văzut că în zilele de pe urmă Dumnezeu a exprimat adevărul pentru a expune și a curăți umanitatea. Plin de curiozitate față de lucrarea de judecată a lui Dumnezeu, mai târziu am citit mult mai mult din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și am văzut că El dezvăluie totul despre natura păcătoasă a umanității. Ne arată cum îi corupe Satana pe oameni, cum putem să scăpăm de păcat și să fim curățiți, cine poate intra în Împărăția Cerurilor, cine va fi pedepsit și finalurile diferitelor tipuri de oameni. Cuvintele lui Dumnezeu care judecă și expun umanitatea conțin iubirea și mântuirea Lui. Oricât de aspru ar părea El, totul e pentru ca noi să înțelegem adevărul, să vedem clar adevărul despre modul în care Satana ne-a corupt, să ne urâm cu adevărat, apoi să ne căim și să ne schimbăm. După ce am înțeles toate astea, m-am umplut de bucurie și am tânjit după mai multe cuvinte ale lui Dumnezeu Atotputernic. Îmi plăcea foarte mult și să particip la adunări și să am cu frații și surorile părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și speram să experimentez judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, astfel încât să-mi pot schimba natura păcătoasă.

Mai târziu, am fost ales conducătorul unei biserici pentru nou-veniți. Odată, o soră m-a căutat ca s-o ajut la probleme pe care le întâlnise în timp ce își îndeplinea datoria și i-am dat câteva sfaturi despre ce ar trebui să facă. După ce ea și o altă soră mi-au auzit sfatul, au fost de acord să acționeze în consecință. În momentul acela, ne-a chemat o conducătoare, iar cele două surori mi-au cerut să-mi împărtășesc și cu ea ideile. După ce am explicat, conducătoarea n-a spus nimic, ne-a dat doar un document de revizuit și apoi ne-a spus cum să procedăm. Eram puțin iritat. Am simțit că nu prea înțelesese ce-am vrut să zic. Discutasem deja cu cele două surori ce să facă și investisem mult timp gândindu-mă cum ar trebui îndeplinită datoria. Toată truda mea chiar era în van? I-am spus nervos conducătoarei: „Ai înțeles ce am spus? Am căzut deja de-acord în privința asta și avem o înțelegere reciprocă.” Conducătoarea mi-a spus: „Soluția pe care ai sugerat-o tu e bună, dar nu va fi prea eficientă.” Apoi ne-a spus despre o cale mai rapidă și mai simplă de a îndeplini datoria aceea. M-am gândit că soluția ei era într-adevăr bună, dar n-am fost prea mulțumit. Mă întrebam ce ar crede cele două surori despre mine dacă abordarea la care mă gândisem atât de mult timp nu era folosită. Ar crede oare că sunt chiar inutil și nu pot rândui nici măcar o lucrare mică? Ar fi foarte jenant. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, mai prost mă simțeam. Mai târziu, conducătoarea mi-a cerut să îndeplinesc datoria aceea împreună cu cele două surori. Am fost foarte potrivnic și nu i-am vorbit prea amabil. Mai târziu, am îndeplinit datoria, dar în timpul acesta arătasem corupție, ceea ce m-a făcut să mă simt tulburat și vinovat. După aceea, m-am gândit în sinea mea cum conducătoarea își asuma răspunderea și ne oferea câteva sugestii bune, ca să ne îmbunătățim eficiența lucrării. Era bine pentru lucrarea casei lui Dumnezeu. Dar eu n-am putut să accept asta, ba chiar m-am înfuriat. M-am întrebat de ce n-am putut să accept păreri adecvate, ba chiar m-au enervat. Trebuia să aflu cauza, ca să pot să mă eliberez de starea asta cât mai repede cu putință.

În acea seară, am căutat pe site-ul bisericii fragmente din cuvintele lui Dumnezeu referitoare la furie și l-am găsit pe acesta: „Odată ce un om are statut, îi va fi deseori dificil să-și controleze dispoziția și, astfel, se va bucura să găsească ocazii pentru a-și exprima lipsa de satisfacție și a-și descărca emoțiile; el își va pierde firea deseori, aparent fără niciun motiv, pentru a-și dezvălui abilitatea și pentru a le arăta celorlalți că statutul și identitatea sa sunt diferite de cele ale oamenilor obișnuiți. Desigur, oamenii corupți fără niciun statut își pierd, de asemenea, controlul. Furia lor este frecvent cauzată de daune aduse intereselor lor private. Pentru a-și proteja propriul statut și propria demnitate, omenirea coruptă își va descărca frecvent emoțiile și își va dezvălui natura arogantă. Omul se va pierde cu firea și își va descărca emoțiile pentru a apăra și sprijini existența păcatului, iar aceste acțiuni sunt modurile prin care omul își exprimă lipsa de satisfacție; sunt pline de impurități; pline de uneltiri și intrigi, de corupția și răutatea omului și, mai mult decât atât, sunt pline de ambițiile și dorințele sălbatice ale omului” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că există un motiv pentru care oamenii tind să răbufnească. Când ne sunt compromise interesele sau reputația, deseori ne dăm frâu liber nemulțumirii, ne arătăm toanele și ne lipsește rațiunea umană normală. Arătăm firi satanice, lucruri negative. Reflectând asupra mea prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut că, atunci când îmi erau respinse ideile, deveneam foarte potrivnic. Am știut clar că abordarea conducătoarei a fost mai bună decât a mea, că ar fi rapidă și simplă, dar tot m-am înfuriat și mi-am făcut griji că ceilalți m-ar considera efectiv inutil. Prin urmare, i-am vorbit nepoliticos conducătoarei. În acel moment, am văzut că eram foarte arogant și eram prea concentrat pe renume și statut. Am simțit mereu că punctul meu de vedere era măreț și nu voiam să ascult de ceilalți. Nu m-am gândit deloc la ce ar fi benefic pentru lucrarea casei lui Dumnezeu. Am văzut că eram arogant dincolo de rațiune și chiar îmi era foarte greu să accept un sfat bun. După ce mi-am dat seama de asta, am avut mustrări de conștiință. M-am rugat lui Dumnezeu ca să mă căiesc, cerându-I să mă îndrume să mă cunosc mai bine și să scap de aroganța mea.

Mai târziu, am mai citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Aroganța este rădăcina firii corupte a omului. Cu cât oamenii sunt mai aroganți, cu atât sunt mai predispuși să I se împotrivească lui Dumnezeu. Cât de gravă este această problemă? Nu numai că oamenii cu firi arogante îi consideră pe toți ceilalți inferiori, dar cel mai grav este că sunt chiar condescendenți față de Dumnezeu. Chiar dacă, din afară, e posibil ca unii să pară că ei cred în Dumnezeu și că Îl urmează, nu Îl tratează deloc ca pe Dumnezeu. Simt întotdeauna că au adevărul și au o părere foarte bună despre ei înșiși. Acestea sunt rădăcina și esența firii arogante și vin de la Satana. Prin urmare, problema aroganței trebuie rezolvată. A crede că unul este mai bun decât ceilalți este o chestiune banală. Problema esențială este că firea arogantă a omului îl împiedică pe acesta să se supună lui Dumnezeu, stăpânirii Lui și rânduielilor Sale; o astfel de persoană se simte mereu înclinată să concureze cu Dumnezeu pentru puterea asupra altora. Acest tip de persoană nu-L slăvește câtuși de puțin pe Dumnezeu, ca să nu mai spunem că nu-L iubește și nici nu I se supune. Persoanele care sunt arogante și vanitoase, mai ales cele care sunt atât de arogante încât și-au pierdut judecata, nu se pot supune lui Dumnezeu în credința lor în El și chiar se preamăresc și sunt martore pentru ele însele. Astfel de oameni se împotrivesc cel mai mult lui Dumnezeu. Dacă oamenii își doresc să ajungă să Îl slăvească pe Dumnezeu, atunci trebuie mai întâi să-și înlăture firile arogante. Cu cât mai temeinic îți înlături firea arogantă, cu atât Îl vei slăvi mai mult pe Dumnezeu și numai atunci poți să I te supui și să fii în stare să dobândești adevărul și să-L cunoști” (Părtășia lui Dumnezeu). Am chibzuit puțin la fragmentul ăsta și mi-am dat seama că nu puteam gestiona adecvat sugestiile celorlalți pentru că aveam o fire arogantă. Voiam ca alții să mă asculte, dar eu nu eram dispus să le accept sfaturile sau să le aud. Așa am fost când am lucrat cu fratele Raul. Fiindcă fusesem atât de arogant, n-am fost dispus să-i urmez instrucțiunile, cu atât mai puțin am putut suporta să-mi vorbească pe un ton atât de dur. Iar în interacțiunile mele din viața cotidiană, cu soția mea sau cu ceilalți, am crezut mereu că am dreptate, că am cele mai bune idei, așa că ei ar trebui să asculte de mine și să facă ce am spus. După ce am dobândit credință și am preluat o datorie cu frați și surori, am continuat să trăiesc în aroganță și n-am vrut să accept sugestiile altora. Chiar și când am știut că abordarea mea nu era grozavă, tot am vrut să fac lucrurile în felul meu și să-i fac pe ceilalți să mă asculte. Am fost atât de arogant, încât nu se poate spune că aveam vreo raționalitate. Din cauza naturii mele arogante, n-am putut să văd lucrurile rațional. Mi se părea că am mereu dreptate, dar deseori alți oameni chiar aveau idei mai bune și o perspectivă mai cuprinzătoare decât a mea. De exemplu, considerând mereu că eu am dreptate, deseori îmi puneam soția să facă lucrurile conform planului meu, dar ieșeau prost. La fel și de data asta. Abordarea pe care o sugerase conducătoarea era simplă, economisea timp și ne putea aduce rezultate mai bune, în timp ce abordarea despre care avusesem eu părtășie cu cele două surori era complicată și, în plus, ne-ar fi luat mult timp. Faptele mi-au arătat că nu aveam motive să fiu atât de arogant. Ar trebui să fiu cu picioarele pe pământ, discret și să-mi cunosc locul. Dacă aș continua să trăiesc într-o astfel de aroganță, aș sfârși ca arhanghelul, nesocotindu-L pe Dumnezeu, împotrivindu-mă Lui și ofensându-I firea, fapt pentru care El m-ar pedepsi și m-ar blestema. După ce mi-am dat seama de asta, am spus repede o rugăciune către Dumnezeu: „Dumnezeule, nu mai vreau să trăiesc după firea mea arogantă. Vreau să trăiesc o umanitate normală, să ascult sugestiile fraților și surorilor în datoria mea, să lucrez bine cu ei și să-mi fac datoria ca să-Ți împlinesc voia.”

Apoi, am mai citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu: „O natură arogantă te face îndărătnic. Când oamenii au această fire îndărătnică, nu sunt oare predispuși să fie arbitrari și repeziți? Așadar, cum îți rezolvi arbitrarietatea și pripeala? Să spunem, de exemplu, că ți se întâmplă ceva și ai propriile idei și planuri; după ce stabilești ce să faci, trebuie să cauți adevărul și să ai părtășie cu toată lumea despre ceea ce gândești și crezi în privința asta, cerând tuturor să-ți spună dacă gândurile și planurile tale sunt corecte și în conformitate cu adevărul, cerând ca toată lumea să facă verificări finale pentru tine. Aceasta este cea mai bună metodă de a rezolva arbitrarietatea și pripeala. În primul rând, poți să-ți clarifici părerea și să cauți adevărul; acesta este primul pas pe care îl pui în practică pentru a birui această fire de a fi arbitrar și pripit. Al doilea pas are loc atunci când alte persoane dau voce unor păreri contrare – la ce practică poți să apelezi ca să te abții de la a fi arbitrar și pripit? Mai întâi, trebuie să ai o atitudine smerită, să lași deoparte ceea ce ți se pare că este corect și să le permiți tuturor să aibă părtășie. Chiar dacă tu crezi în corectitudinea căii tale, nu ar trebui să tot insiști în acest sens. Acesta este, în primul rând, un tip de pas înainte; arată atitudinea celui care caută adevărul, care se neagă pe sine și care mulțumește voia lui Dumnezeu. Odată ce ai această atitudine, în același timp în care nu-ți respecți părerea, ar trebui să te rogi, să cauți adevărul de la Dumnezeu și apoi o bază în cuvintele lui Dumnezeu – să stabilești cum să acționezi în baza cuvintelor Lui. Aceasta este cea mai potrivită și precisă practică” (Părtășia lui Dumnezeu). „Pentru omenirea coruptă, cea mai dificilă problemă de rezolvat este cea de a nu mai face aceleași vechi greșeli. Pentru a preveni acest lucru, oamenii trebuie mai întâi să fie conștienți că încă nu au obținut adevărul, că nu a existat o schimbare în firea vieții lor și că, deși cred în Dumnezeu, ei încă trăiesc sub domeniul Satanei și nu au fost mântuiți; sunt predispuși să-L trădeze pe Dumnezeu și să se îndepărteze de El în orice moment. Dacă au acest sentiment al crizei în inimă – dacă, după cum se spune, sunt pregătiți de război în timp de pace – atunci vor putea să se înfrâneze oarecum și, când li se va întâmpla ceva, se vor ruga lui Dumnezeu, se vor bizui pe El și vor reuși să evite să facă aceleași vechi greșeli. Dacă oamenii sunt lipsiți de conștiință de sine și nu știu că natura lor satanică este încă adânc înrădăcinată în ei, atunci tot sunt supuși riscului de a-L trăda pe Dumnezeu și se confruntă cu posibilitatea constantă a pierzaniei. Acest lucru este real; ei trebuie să fie atenți. Există trei chestiuni extrem de importante de reținut: în primul rând, încă nu-L cunoști pe Dumnezeu; în al doilea rând, nu s-a petrecut nicio schimbare în firea ta; și în al treilea rând, încă nu ai trăit adevărata imagine a omului. Aceste trei lucruri sunt în concordanță cu realitatea, sunt adevărate, iar tu trebuie să fii lămurit în privința lor și conștient de tine. Dacă ai hotărârea de a remedia această problemă, atunci ar trebui să-ți alegi propria deviză: de exemplu, «Eu sunt diavolul» sau «Revin adesea la vechile mele obiceiuri» sau «Sunt mereu în pericol» sau «Eu sunt băligarul de pe pământ». Oricare dintre acestea este potrivită să-ți servească drept deviză personală, și-ți va fi de folos dacă ți-o amintești în orice moment. Continuă să ți-o repeți, cugetă asupra ei și s-ar putea să reușești să nu mai greșești sau să faci mai puține greșeli, dar cel mai important este să petreci mai mult timp citind cuvintele lui Dumnezeu și înțelegând adevărului, cunoscându-ți propria natură și eiberându-te de firea ta coruptă; numai atunci vei fi în siguranță” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă).

Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să înțeleg că, pentru a-mi înlătura aroganța, trebuie să învăț să cooperez cu ceilalți, să caut și să am părtășie. Ar trebui să-mi împărtășesc gândurile cu frații și surorile la discuțiile de lucru și să caut cu modestie părerile celorlalți. Chiar dacă diferă de sugestiile mele, ar trebui să las la o parte ce cred eu că e bine. Ar trebui să mă rog și să caut pe baza spuselor lor și să-L las pe Dumnezeu să mă îndrume și să mă lumineze, să-mi arate ce este bine, ce este adecvat și să-mi arate neajunsurile și defectele mele. Chiar și atunci când cred că e corect ceea ce spun, nu pot să mă cramponez de ideile mele, trebuie să caut adevărul și să caut voia lui Dumnezeu. Iar când văd că altcineva are o idee mai bună, mai potrivită decât mine, ar trebui să învăț să mă las la o parte și să accept ce spune. E în acord cu voia lui Dumnezeu și mă împiedică să greșesc. În plus, am scris un motto pentru mine, despre natura mea arogantă: „Sunt doar balegă și nu trebuie să fiu arogant. Mă pun mereu în pericol din cauza lipsei mele de autocontrol.” M-a ajutat să-mi amintesc de rușinea stărilor mele arogante și mi-a amintit de pericolul și consecințele unei vieți trăite în aroganță. După aceea, m-am concentrat să practic cuvintele lui Dumnezeu și să ascult ideile celorlalți. Când cineva venea cu o sugestie sau opinie diferită de a mea, fie acasă, fie într-o datorie cu frații și surorile la biserică, am început să renunț la egoul meu. Am văzut că alți oameni chiar aveau idei mai cuprinzătoare decât mine și am învățat să le accept din inimă ideile și să implementez sugestii potrivite. După ce am pus asta în practică, am descoperit că îmi pierdeam mai rar cumpătul cu frații și surorile și am putut să ascult și să accept ce aveau de spus ceilalți oameni. În plus, m-am simțit mult mai relaxat decât înainte. I-am fost recunoscător lui Dumnezeu din adâncul inimii!

Mai târziu, am mai citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii nu își pot schimba singuri firea; ei trebuie să fie supuși judecății, mustrării, suferinței și rafinării cuvintelor lui Dumnezeu sau să fie tratați, disciplinați și emondați prin cuvintele Lui. Doar după aceea pot să ajungă la ascultarea și devotamentul față de Dumnezeu și să nu mai fie superficiali față de El. Sub rafinarea cuvintelor lui Dumnezeu se schimbă firile oamenilor. Doar prin dezvăluirea, judecata, disciplinarea și tratarea cuvintelor Lui nu vor mai îndrăzni ei să acționeze nechibzuit și, în schimb, vor deveni calmi și liniștiți. Cel mai important lucru este că sunt capabili să se supună cuvintelor actuale ale lui Dumnezeu și lucrării Sale și, chiar dacă nu este conform noțiunilor umane, ei pot să lase la o parte aceste noțiuni și să se supună de bunăvoie” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei a căror fire s-a schimbat sunt aceia care au intrat în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic mi-au arătat că nu ne putem baza pe puterea sau perseverența noastră spre a ne controla sau schimba firile. Tot acest efort de a ne controla poate doar să schimbe câteva comportamente, iar acele schimbări nu vor dura prea mult. Dacă vrem să trecem printr-o adevărată schimbare a firii, trebuie să acceptăm judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, tratarea și emondarea, certarea și disciplinarea, precum și încercările și rafinarea. E singura cale de-a ne cunoaște cu adevărat natura satanică și de-a vedea clar consecințele periculoase ale traiului conform firilor noastre satanice. Apoi putem să ne urâm și să ne lepădăm de noi cu adevărat, să dobândim căință și schimbare autentică.

Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu Atotputernic pentru că mi-a dat șansa de a-I experimenta judecata și mustrarea din zilele de pe urmă, ca să pot afla adevăruri și să ajung să mă cunosc și să-mi înlătur corupția. Mă simt incredibil de norocos. Nu mă mai simt atât de confuz și pierdut, deoarece cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic au dezvăluit rădăcina păcatului nostru și manifestările diverselor noastre firi corupte. Ne-a dat și o cale de-a alunga păcatul și de-a dobândi schimbări ale firii vieții. Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic sunt bogate și abundente și ne dau tot ce ne trebuie. Ne dau răspunsuri la toate întrebările și greutățile noastre. Câtă vreme citim și acceptăm din inimă cuvintele lui Dumnezeu, putem să ne înțelegem corupția și răzvătirea și să găsim calea de a ne înlătura firea coruptă. Slavă Ție, Dumnezeule Atotputernic!