de Xiaoguo

Biblia ne spune povestea lui Avraam. Când Avraam avea o sută de ani, Dumnezeu i-a dat un fiu, pe Isaac. Cu toate acestea, când Isaac a crescut, Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam să îl ofere ca jertfă. Totuși, atunci când Avraam și-a pus singurul fiu pe altarul lui Dumnezeu și a ridicat cuțitul gata să îl ucidă pe băiat, Dumnezeu l-a oprit. De fapt, Dumnezeu nu numai că l-a împiedicat pe Avraam să-l jertfească pe Isaac, dar l-a și copleșit pe Avraam cu mari binecuvântări și a făcut din urmașii săi o națiune mare.

De fiecare dată când citeam această poveste, aveam întotdeauna o admirație sinceră pentru Avraam, pentru că simt că a avut o mare credință în Dumnezeu. El a fost capabil să se supună planului lui Dumnezeu și să ofere ca jertfă pe singurul său fiu, pe care îl iubea foarte mult. El s-a dovedit astfel demn de titlul de „părinte al credinței”. Cu toate acestea, ceea ce nu am înțeles a fost următorul lucru: de ce i-a dat Dumnezeu lui Avraam un fiu la vârsta de o sută de ani, iar apoi i-a poruncit să îl jertfească pe băiat? Care a fost, în cele din urmă, intenția lui Dumnezeu?

Multă vreme nu am înțeles. Abia recent, când am citit un text online, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)”, am înțeles că lucrarea lui Dumnezeu cu Avraam are o semnificație profundă și este, de asemenea, impregnată de intenția lui Dumnezeu. Acum intenționez să fac o consemnare scrisă a înțelegerii pe care am primit-o.

1. Nici o persoană sau lucru nu poate influența decizia lui Dumnezeu de a face ceva

În Biblie, în Cartea Genezei, capitolul 17, versetele 15-17, se spune: „De asemenea, Dumnezeu i-a zis lui Avraam: «În ce o priveşte pe Sarai, soţia ta, să nu o mai chemi Sarai, căci de acum numele ei va fi Sara. Eu o voi binecuvânta şi îţi voi da un fiu prin ea. O voi binecuvânta, astfel încât ea va deveni mama unor neamuri; chiar regi ai popoarelor vor ieşi din ea.» Atunci Avraam I s-a închinat până la pământ, a râs şi şi-a zis în sine: «I se poate naşte copil unui om de o sută de ani? Poate Sara, care este de nouăzeci de ani, să aibă un copil?»”.

În capitolul 17, versetul 21, se spune: „Totuşi legământul Meu îl voi încheia cu Isaac, cel pe care Sara îl va naşte la anul, pe vremea aceasta.”

În capitolul 21, versetele 2 și 3 spun: „Sara a rămas însărcinată şi i-a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea la care Dumnezeu îi spusese. Avraam i-a pus fiului său, pe care i-l născuse Sara, numele Isaac.”

Când Dumnezeu i-a spus lui Avraam că îi va da un fiu, Avraam nu L-a crezut, gândindu-se că el și soția sa, Sara, trecuseră deja de vârsta de a avea copii și că nu ar fi putut avea unul. Apoi, spre surprinderea lor, în al doilea an, Sara chiar a dat naștere unui fiu. De fiecare dată când citeam aceste versete din Scriptură, mă gândeam mereu: dacă aș fi fost eu, aș fi reacționat la fel ca Avraam.

„Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” explică în felul următor: „Ceea ce face sau gândește omul, ceea ce înțelege el, planurile sale – niciuna dintre acestea nu are legătură cu Dumnezeu. Totul se desfășoară conform planului lui Dumnezeu, în conformitate cu momentele și etapele stabilite de Dumnezeu. Astfel este principiul lucrării lui Dumnezeu. Dumnezeu nu interferează cu nimic din ceea ce omul gândește sau știe, totuși nici nu renunță la planul Său sau nu-Și abandonează lucrarea, deoarece omul nu crede sau nu înțelege. Faptele sunt astfel îndeplinite conform planului și gândurilor lui Dumnezeu. Aceasta este exact ceea ce vedem în Biblie: Dumnezeu a făcut ca Isaac să se nască la momentul pe care îl stabilise El. Faptele dovedesc oare că purtarea și conduita omului au împiedicat lucrarea Lui? Ele nu au împiedicat lucrarea Lui! Puțina credință a omului în Dumnezeu și imaginația sa și concepțiile sale despre Dumnezeu au afectat lucrarea lui Dumnezeu? Nu, nu au făcut-o! Deloc! Planul de gestionare al lui Dumnezeu (planul mântuirii) nu este afectat de niciun om, nicio chestiune sau niciun mediu. Tot ceea ce El decide să facă va fi îndeplinit și finalizat la timp și conform planului Său, iar lucrarea Sa nu poate fi deranjată de niciun om. Dumnezeu nu dă atenție unor aspecte ale nesăbuinței și ignoranței omului și chiar unor aspecte ale concepțiilor și împotrivirii omului față de El; făcând lucrarea pe care trebuie să o facă, fără a ține cont de ele, fără a șovăi. Aceasta este firea lui Dumnezeu și este o reflectare a atotputerniciei Sale.”

După ce am citit acest pasaj, am înțeles: noi, oamenii, nu înțelegem atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu; credința noastră în Dumnezeu este insuficientă. Ca atare, atunci când cuvintele sau lucrarea lui Dumnezeu nu se potrivesc cu ideile noastre sau depășesc capacitatea noastră de acceptare, atunci atitudinea noastră devine suspicioasă și ne gândim că Dumnezeu nu ar putea nicicum realiza ceea ce Își propune să facă. Cu toate acestea, Dumnezeu este atotputernic – ceea ce El Își propune să realizeze nu este supus influenței niciunei persoane sau lucru și, cu siguranță, El nu ar putea fi împiedicat de nicio putere care există. Atunci am văzut că atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu sunt cu adevărat miraculoase, cu adevărat insondabile. Lucrarea lui Dumnezeu depășește imaginația umană; noi nu avem absolut nicio modalitate de a o înțelege.

2. Dumnezeu prețuiește și iubește sinceritatea oamenilor; Dumnezeu îi binecuvântează pe cei care Îi ascultă cuvintele și se supun Lui

Biblia spune: „Dumnezeu i-a spus: «Ia-l pe fiul tău Isaac, pe singurul tău fiu, fiul pe care-l iubeşti, du-te în ţinutul Moria şi jertfeşte-l acolo ca ardere de tot pe unul dintre munţii despre care îţi voi spune»” (Geneza 22:2).

„Până au ajuns la locul pe care Dumnezeu i-l indicase lui Avraam. Acolo Avraam a zidit un altar şi a aranjat lemnele pe el, după care l-a legat pe fiul său Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. Apoi şi-a întins mâna şi a luat cuţitul ca să-l înjunghie pe fiul său” (Geneza 22:9-10).

„Am jurat pe Mine Însumi, a spus Iahve, căci, deoarece ai făcut acest lucru și nu ți-ai păstrat fiul, unicul tău fiu: te voi binecuvânta cu binecuvântare și îți voi înmulți urmașii precum stelele cerului și precum nisipul de pe malul mării; iar urmașii tăi vor cuceri poarta dușmanilor lor; iar prin urmașii tăi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate; pentru că Mi-ai ascultat vocea” (Geneza 22:16-18).

Din aceste pasaje scripturale, putem vedea că atunci când Iahve Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam să-și jertfească fiul ca ardere de tot, Avraam s-a supus poruncii Sale cu supunere deplină. Cu toate acestea, în cele din urmă, Dumnezeu nu i-a cerut deloc lui Avraam să îl ucidă pe Isaac. În schimb, Dumnezeu a promis că va face din urmașii lui Avraam o națiune mare. În trecut, nu înțelesesem: de ce i-a cerut Dumnezeu lui Avraam să-l jertfească pe Isaac, pentru ca apoi să-l oprească pe Avraam atunci când a ridicat cuțitul pentru a-și ucide fiul? Mai mult decât atât, de ce Dumnezeu a revărsat apoi binecuvântări asupra lui Avraam?

Aceste două secțiuni ale textului, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)” spun astfel: „Când Avraam a întins mâna și a luat cuțitul să își omoare fiul, erau acțiunile sale văzute de Dumnezeu? Erau. Întregul proces – de la început, când Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să îl sacrifice pe Isaac, până la momentul când Avraam a ridicat efectiv cuțitul pentru a-și omorî fiul – I-a arătat lui Dumnezeu inima lui Avraam și, indiferent de nechibzuința anterioară, ignoranța și înțelegerea greșită a lui Dumnezeu, în acel moment, inima lui Avraam pentru Dumnezeu era sinceră și cinstită și el chiar avea să îl trimită pe Isac, fiul dat lui de Dumnezeu, înapoi la Dumnezeu. În el, Dumnezeu a văzut ascultare – exact ascultarea pe care El o dorea.”

„Pentru om, Dumnezeu face multe lucruri care sunt de neînțeles și chiar de neconceput. Când Dumnezeu dorește să orchestreze pe cineva, această orchestrare este deseori în conflict cu noțiunile omului și de neînțeles pentru el, totuși exact această nepotrivire și acest caracter incomprehensibil reprezintă încercarea și testarea omului de către Dumnezeu. Avraam, între timp, a putut să Îi demonstreze lui Dumnezeu ascultarea din sinea sa, care era cea mai fundamentală condiție pentru a putea satisface cerința lui Dumnezeu. […] În momentul când Avraam și-a ridicat cuțitul pentru a-l omorî pe Isaac, l-a oprit Dumnezeu? Dumnezeu nu l-a lăsat pe Avraam să-l sacrifice pe Isaac, căci Dumnezeu pur și simplu nu avea intenția de a-i lua viața lui Isaac. Prin urmare, Dumnezeu l-a oprit pe Avraam chiar la timp. Pentru Dumnezeu, ascultarea lui Avraam trecuse deja testul, ceea ce a făcut el era suficient și Dumnezeu deja văzuse rezultatul a ceea ce El intenționa să facă. Era acest rezultat satisfăcător pentru Dumnezeu? Se poate spune că acest rezultat era satisfăcător pentru Dumnezeu, că era ceea ce Dumnezeu voia și ceea ce Dumnezeu tânjise să vadă. Este acest fapt adevărat? Deși, în diferite contexte, Dumnezeu utilizează diferite feluri de a testa fiecare persoană, în Avraam Dumnezeu a văzut ce voia, a văzut că inima lui Avraam era sinceră și că ascultarea sa era necondiționată. Exact această «necondiționare» era ceea ce Își dorea.”

După ce am contemplat aceste două secțiuni, am înțeles: ceea ce Dumnezeu a vrut tot timpul a fost ca oamenii să fie sinceri față de El. Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam să îl jertfească pe Isaac, cu siguranță nu pentru că voia ca Avraam să își ucidă fiul, ci mai degrabă pentru că voia să folosească această poruncă pentru a-l testa pe Avraam, pentru a vedea dacă Avraam se va încrede cu adevărat în Dumnezeu și va asculta de El. Fiul lui Avraam, Isaac, i-a fost dat când avea o sută de ani, așa că ne putem imagina cât de mult l-a iubit. Am putea spune chiar că Avraam a considerat viața lui Isaac mai importantă decât a lui. Cu toate acestea, atunci când Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam să-l jertfească pe Isaac, Avraam nu s-a plâns lui Dumnezeu și nici nu I-a cerut să-i explice motivele Sale, chiar dacă inima lui era îndurerată. Avraam știa că Isaac era un dar de la Dumnezeu. Dacă Dumnezeu voia acum ca el să îl jertfească, Avraam știa că trebuie să se supună. Astfel, fără ezitare, Avraam l-a dus pe Isaac la locul unde se făceau arderile de tot. Și-a ridicat cuțitul, pregătit să-l înapoieze pe Isaac lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu a putut vedea acum sinceritatea și ascultarea lui Avraam, așa că în acel moment l-a oprit, i-a dat binecuvântările Sale și i-a promis că urmașii lui vor deveni o națiune mare. Am văzut în binecuvântarea lui Dumnezeu și în promisiunea făcută lui Avraam că Dumnezeu prețuiește sinceritatea oamenilor. Ceea ce vrea Dumnezeu este ca oamenii să poată veni înaintea Lui fără condiții, să I se închine și să I se supună fără să ceară ceva în schimb.

3. Găsirea inspirației în povestea lui Avraam

Văzând cum Avraam a primit un fiu la vârsta de o sută de ani, am înțeles cu adevărat ceva din atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu; am înțeles că atunci când Dumnezeu a hotărât să facă ceva, nicio persoană sau lucru nu Îl poate distrage sau împiedica. În același timp, am identificat și câteva reguli pe care să le pun în practică: chiar și atunci când cuvintele sau lucrarea lui Dumnezeu nu se potrivesc cu ideile noastre sau când nu le înțelegem sau nu le putem accepta, totuși, nu trebuie să abordăm cuvintele sau lucrarea lui Dumnezeu în funcție de propriile noastre concepte și gândire. În schimb, ar trebui să păstrăm în inimile noastre reverența față de Dumnezeu și să căutăm să cunoaștem intenția Sa. Ar trebui să acceptăm lucrarea lui Dumnezeu și să ne supunem orchestrațiilor și aranjamentelor Sale. Acesta este tipul de raționalitate pe care ar trebui să o avem ca oameni.

Văzând cum Dumnezeu i-a poruncit lui Avraam să-l jertfească pe Isaac, am înțeles și intenția sinceră a lui Dumnezeu din spatele încercărilor. Prin mediile care nu se potrivesc cu noțiunile noastre, Dumnezeu testează dacă suntem sinceri față de El, transformă perspectiva noastră greșită de urmărire din credința noastră și ne permite să ne supunem cu adevărat orchestrațiilor și aranjamentelor lui Dumnezeu și să mărturisim ferm și să fim martori pentru Dumnezeu. Astfel, putem să venim în fața lui Dumnezeu și să reflectăm cu seriozitate asupra noastră înșine. L-am urmat întotdeauna pe Dumnezeu, dar ce fel de atitudine am avut față de El? În viața noastră, care a fost atitudinea noastră atunci când am trecut prin încercările Sale?

Când mă gândesc la mine și la frații și surorile din jurul meu, atunci când viața noastră de familie este liniștită și munca noastră merge bine, cântăm adesea imnuri de laudă lui Dumnezeu, ne rugăm Lui și Îi mulțumim și ieșim să predicăm mântuirea Domnului nostru Isus. Dar când munca nu merge bine și viața noastră de familie nu este liniștită, ne plângem lui Dumnezeu și Îl învinuim că nu are grijă de noi și nu ne protejează. Când ne confruntăm cu boala, ne rugăm lui Dumnezeu și, pe măsură ce timpul trece fără niciun semn de însănătoșire, atunci ne pierdem credința în El. Nici măcar nu mai avem chef să citim Scriptura sau să ne rugăm… Din aceasta putem vedea că atunci când ne confruntăm cu dificultăți, nu Îl acceptăm pe Dumnezeu și nu ne supunem Lui așa cum a făcut Avraam. Mai degrabă, ne plângem lui Dumnezeu și încercăm să-L înduplecăm. Pur și simplu nu există nicio comparație între noi și Avraam. Când Avraam a trecut prin încercare, el s-a supus de bunăvoie lui Dumnezeu. El nu s-a plâns. Și nu a acționat în acest fel pentru că dorea binecuvântări sau recompense în schimb – tot ceea ce voia era să-L mulțumească pe Dumnezeu. Dar nu și noi – când avem credință în Dumnezeu, este pentru că vrem să primim binecuvântările și harul lui Dumnezeu. Atunci când ne confruntăm cu vreo încercare sau dificultate, nu venim la Dumnezeu cu respect sau ascultare adevărată. Credința noastră în Dumnezeu este atât de încurcată. Chiar și atunci când renunțăm la lucruri care sunt importante pentru noi și ne luăm angajamente dificile de dragul lui Dumnezeu, tot încercăm să facem o înțelegere cu El. Cum ar putea acest tip de „credință” să ne aducă aprobarea lui Dumnezeu?

Abia atunci mi-am dat seama că, în credința în Dumnezeu, ar trebui să urmăm exemplul lui Avraam – să respectăm măreția lui Dumnezeu și să venim la cuvintele lui Dumnezeu și la toate aranjamentele Sale pământești cu o inimă curată, loială și ascultătoare. Atunci când trecem prin încercările lui Dumnezeu, nu ar trebui să ne plângem Lui. În schimb, ar trebui să ne ocupăm locul de ființe create înaintea Domnului creației și să mărturisim ferm și să fim martori pentru Dumnezeu. Numai în acest fel putem primi aprobarea lui Dumnezeu.

Datorită conducerii lui Dumnezeu și citind „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)”, am recunoscut în lucrarea lui Dumnezeu cu Avraam un pic din autoritatea și intenția lui Dumnezeu. Amin!