Reflecțiile unui „lider bun”

octombrie 14, 2022

de Rubylen, Filipine

Din copilărie, părinții m-au învățat să fiu prietenoasă cu oamenii, să fiu o persoană abordabilă și înțelegătoare. Dacă cei din jur aveau probleme sau defecte, nu eram capabilă să le expun în față și trebuia să mă gândesc la demnitatea lor. Datorită acestei educații, niciodată nu am avut conflicte sau certuri, iar cei din anturaj mă considerau un om bun și doreau să se asocieze cu mine. Și eu gândeam la fel, că era bine să te porți așa cu oamenii. Tot astfel am relaționat cu frații și surorile și după ce am crezut în Dumnezeu. Mai ales după ce am devenit lider de biserică, m-am gândit că trebuie să fiu prietenoasă cu alții și niciodată să nu-i acuz de greșeli cu ușurință. Astfel, buna relație dintre noi nu avea să fie stricată, iar ei aveau să dorească să relaționeze cu mine și să mă laude ca lider amabil și bun.

Mai târziu, am descoperit că un lider de grup, sora Joan, își făcea datoria fără nicio povară. I-am amintit de multe ori: „Ca lider de grup, ar trebui să înțelegi starea fraților și surorilor tale și să urmărești lucrarea grupului.” Dar ea tot n-a făcut-o, deci a trebuit să-i reamintesc și s-o întreb de ce. A zis că nu avea decât o oră de timp liber, însă ea o folosea pe Facebook și ca să vadă filme, deci nu se interesa de nimic. Când am auzit asta, m-am înfuriat și m-am gândit: „Ești atât de leneșă și nu duci nicio povară! Când frații și surorile tale nu participă la adunări, nu te gândești să-i susții!” Am vrut să o tratez pentru că-și făcea datoria superficial și era iresponsabilă, dar m-am gândit că, dacă aș trata-o, s-ar putea îndepărta de mine și ar spune că nu sunt un lider bun, abordabil. N-am vrut să stric relația noastră armonioasă, așa că, în loc să o tratez, am încurajat-o. Am zis: „Poți folosi ora aceasta de timp liber încercând să înțelegi starea fraților și surorilor, și atunci vei putea să-ți faci bine datoria.” A lucrat bine câteva zile, dar mereu a reapărut aceeași problemă. Modul superficial în care își îndeplinea datoria a făcut ca tot mai mulți nou-veniți să participe neregulat la adunări, iar unii nou-veniți nici nu s-au mai deranjat să vină. Eram foarte furioasă! Această lideră de grup era atât de iresponsabilă! Chiar am vrut să o tratez, însă, gândindu-mă că se va îndepărta de mine, n-am zis nimic și a trebuit să ud și să susțin eu însămi acești nou-veniți. După ce am vorbit cu acești nou-veniți, am aflat că nu au venit la adunări fiindcă existau multe dificultăți care nu au fost rezolvate. Joan, însă, îmi spusese că ei nu au răspuns la mesaje. Văzând ce atitudine avea Joan față de datoria ei, chiar am vrut să o tratez. Am vrut s-o informez despre urmările grave ale iresponsabilității ei. Numai că am vrut și să fiu un lider bun, care e amabil și abordabil, așa că m-am răzgândit și i-am spus cuvinte de încurajare. Și astfel, ea nu s-a mai schimbat. La o adunare, Joan s-a plâns: „Sunt de mult timp în grup. De ce nu am fost promovată?” Auzind ce-a zis Joan, m-am gândit: „Ești atât de leneșă, îți faci datoria superficial și ești iresponsabilă. Cum să fii promovată?” Deși eram furioasă pe ea, am consolat-o, zicând: „Orice îndatorire ne-o îndeplinim pe baza rânduielilor suverane ale lui Dumnezeu. Chiar dacă îndatoririle noastre sunt diferite, toți udăm nou-veniții și experimentăm lucrarea lui Dumnezeu.” Am crezut că asta o va face să simtă că o înțeleg și țin la ea și că sunt un lider bun. Astfel, deși vedeam problemele altora, niciodată nu i-am expus ori tratat. În loc să fac asta, le-am spus lucruri drăguțe, ca să-i consolez și să-i încurajez. M-am gândit că astfel mi-aș putea păstra în inimile tuturor imaginea bună, de persoană abordabilă.

Altă dată, Edna, diacon de evanghelizare, și Anne, lider de grup, nu se înțelegeau bine. Edna mi-a spus, furioasă: „Anne e prea leneșă. Am întrebat-o de starea și dificultățile celor din grup și a răspuns foarte târziu. Dacă eu nu sunt la curent cu starea lor, ea nu-și face bine datoria.” Știam că Edna avea o fire cam arogantă și că tonul îi era adesea de poruncă sau pretenție, lucru greu de acceptat pentru alții, iar Anne era preocupată de mândria ei. Probabil a auzit tonul Ednei și nu l-a putut accepta, așa că nu a vrut să răspundă. Voiam să-i semnalez Ednei lucrul acesta, dar nu voiam să se simtă jignită ori să simtă că nu o înțeleg, așa că i-am spus prietenește: „Poate Anne era ocupată și nu ți-a văzut mesajul.” Apoi, m-am dus la Anne și Anne mi-a zis, nefericită: „Edna e prea arogantă, are pretenții în legătură cu modul în care îmi fac datoria. De aceea, nu vreau să-i răspund la mesaje.” Am văzut că nu primea sfaturi de la alții și am vrut să-i amintesc despre asta, dar mi-am făcut griji că nu va dori să recunoască și că asta va distruge armonia dintre noi. Așa că i-am spus: „Poate ai înțeles-o greșit pe Edna. Ea vrea doar să-ți faci bine datoria.” Le-am oferit numai cuvinte de consolare și îndemnuri și nu le-am atras atenția asupra problemelor lor. Niciuna dintre ele nu se înțelegea pe sine. Edna tot nu putea urmări lucrarea lui Anne, iar Anne simțea că era nedreptățită și că nu putea îndeplini această datorie. Știam că nu-mi îndeplineam responsabilitățile ca lider, adică ele nu-și dădeau seama de propriile probleme. Eu provocasem aceste urmări. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze ca să mă pot cunoaște.

În cuvântul lui Dumnezeu am citit: „Practicarea adevărului nu înseamnă să spui cuvinte goale și să reciți fraze fixe. Indiferent ce întâmpină cineva în viață, atât timp cât implică principiile comportamentului omenesc, perspectivele asupra evenimentelor sau chestiunea îndeplinirii datoriei sale, se confruntă cu o alegere și ar trebui să caute adevărul, ar trebui să caute o bază și un principiu în cuvintele lui Dumnezeu și apoi ar trebui să caute o cale de practică; cei care pot practica în acest fel sunt oameni care urmăresc adevărul. A fi capabil să urmărești adevărul în acest fel, indiferent cât de mari sunt dificultățile pe care le întâmpini, înseamnă să mergi pe calea lui Petru și pe calea căutării adevărului. De exemplu: ce principiu ar trebui urmat în interacțiunea cu ceilalți? Punctul tău de vedere inițial este că nu ar trebui să jignești pe nimeni, ci să menții pacea și să eviți să faci pe cineva să-și piardă reputația, pentru ca, pe viitor, toată lumea să se poată înțelege. Constrâns de acest punct de vedere, când vezi pe cineva făcând ceva rău, făcând o greșeală sau comițând o faptă care contravine principiilor, ai prefera să tolerezi acel lucru decât să discuți despre el cu acea persoană. Constrâns de punctul tău de vedere, devii potrivnic jignirii vreunei persoane. Indiferent cu cine te asociezi, stânjenit cum ești de gândurile tale despre reputație, emoții sau de sentimentele care s-au dezvoltat după mulți ani de interacțiuni, vei spune mereu lucruri frumoase pentru a face persoana fericită. Și când există lucruri pe care le consideri nesatisfăcătoare, tot ești tolerant; doar te descarci puțin în privat, arunci câteva cuvinte grele, dar atunci când o întâlnești în persoană, nu faci valuri și continui să menții o relație cu aceasta. Ce părere ai despre un astfel de comportament? Nu este acela al unui lingușitor? Nu este cam șiret? Încalcă principiile conduitei. Așadar, nu este josnic să acționezi astfel? Cei care acționează astfel nu sunt oameni buni, nici nu sunt nobili. Indiferent cât de mult ai suferit și indiferent ce preț ai plătit, dacă te comporți fără principii, atunci ai eșuat și nu vei primi aprobări înaintea lui Dumnezeu, nici nu vei fi ținut minte de El și nici nu-L vei mulțumi(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). După ce am cugetat la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles: a practica adevărul înseamnă să acționezi după principiile adevărului orice ar fi și să nu te temi că ofensezi lumea. Dar în relația mea cu frații și surorile, mereu voiam ca alții să mă stimeze, să păstrez armonia cu ei, și urmăream să fiu o persoană abordabilă și înțelegătoare, ca să fiu lăudată de frați și surori. În schimb, neglijam să practic adevărul. Când am văzut-o pe Joan fâcându-și datoria fără să ducă o povară, fiind leneșă și vicleană, am vrut să o tratez pentru că era iresponsabilă. Numai că, pentru a-mi păstra buna relație cu ea și ca s-o fac să mă considere un lider bun și abordabil, nu i-am expus problema. Ca urmare, din cauza iresponsabilității ei, unii nou-veniți nu și-au putut rezolva problemele, deci nu au venit la adunări. Iar în cazul cu Edna și Anne, am văzut că nu puteau coopera armonios și că nu se cunoșteau pe ele însele, dar, în loc să le semnalez problemele ori să le ajut să se cunoască, eu am reacționat ambiguu, încercând să reduc conflictele dintre ele spunându-le cuvinte de consolare și sfaturi. În consecință, Edna tot nu a reușit să urmărească situația, iar Anne nu și-a făcut bine datoria și voia să lase pe altcineva în locul ei. Am văzut că, pentru a-mi păstra imaginea de lider bun, amabil și abordabil, eu nu am apărat deloc interesele bisericii. Am preferat să las lucrarea să aibă de suferit, ca eu să-mi mențin relațiile cu oamenii. Am fost atât de egoistă și demnă de dispreț! Am fost lingușitoare și falsă. Modul în care am acționat și m-am comportat s-a bazat în totalitate pe firea mea coruptă. Eu nu practicam adevărul. Chiar dacă alții mă lăudau, Dumnezeu nu m-ar lăuda deloc. În plus, nu am expus ori semnalat problemele fraților și surorilor și nu am avut părtășie despre adevăr pentru a le rezolva, deci, ei nu și-au dat seama de firea lor coruptă sau nu și-au îndeplinit bine îndatoririle, ceea ce a afectat lucrarea de evanghelizare. Abia când am realizat asta, am înțeles că nu eram deloc un om bun, fiindcă nu-mi ajutam frații și surorile să avanseze în intrarea în viață. Dimpotrivă, i-am făcut pe toți să mă apere, să mă laude și să mă admire, ceea ce e dezgustător pentru Dumnezeu. Când mi-am dat seama de asta, am fost foarte tristă, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-i călăuzire în înlăturarea firii mele corupte.

Ulterior, aflând de starea mea, o soră mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Esența din spatele comportamentului «bun», precum a fi abordabil și amabil, poate fi descrisă într-un singur cuvânt: prefăcătorie. Un astfel de comportament «bun» nu se naște din cuvintele lui Dumnezeu și nici ca rezultat al practicării adevărului sau al acționării conform principiilor. Ce anume îl produce? Provine din motivele, uneltirile oamenilor, din prefăcătoria lor, jucarea unui rol, din faptul că sunt înșelători. Când oamenii se agață de aceste comportamente «bune», scopul este să obțină lucrurile pe care și le doresc; în caz contrar, ei nu s-ar mâhni niciodată în acest fel și ar trăi contrar propriilor dorințe. Ce înseamnă a trăi contrar propriilor dorințe? Înseamnă că adevărata lor natură nu este pe atât de manierată, lipsită de viclenie, blândă, bună și virtuoasă pe cât își imaginează oamenii. Ei nu trăiesc după conștiință și rațiune; în schimb, trăiesc pentru a atinge un anumit scop sau cerință. Adevărata lor natură este dezordonată și ignorantă. Fără legile și poruncile date de Dumnezeu, oamenii nu ar avea idee ce este păcatul. Oare nu așa era omenirea în trecut? Abia atunci când Dumnezeu a emis legile și poruncile, oamenii au avut un concept despre păcat. Însă tot nu aveau conceptul de bine și rău sau de lucruri pozitive și negative. Și, în acest caz, cum ar putea ei să fie conștienți de principiile corecte pentru a vorbi și a acționa? Ar putea ei să știe ce moduri de a acționa, ce comportamente bune ar trebui să se regăsească în umanitatea normală? Ar putea ei să știe ce produce un comportament cu adevărat bun, ce fel de cale ar trebui să urmeze pentru a trăi o asemănare umană? N-ar putea. Din cauza naturii satanice a oamenilor, din cauza instinctelor lor, ei n-ar putea decât să se prefacă și să pretindă că trăiesc decent și cu demnitate – ceea ce a dat naștere la înșelăciuni precum a fi rafinat și sensibil, gentil, politicos, respectuos față de bătrâni și cu grijă față de tineri, amabil și abordabil; astfel au apărut aceste trucuri și tehnici de înșelăciune. Și, odată ce au apărut, oamenii s-au agățat selectiv de una sau două dintre aceste înșelăciuni. Unii au ales să fie amabili și abordabili, alții au ales să fie rafinați, sensibili și gentili, unii au ales să fie politicoși, să-i respecte pe cei bătrâni și să aibă grijă de cei tineri, alții au ales să fie toate aceste lucruri. Și totuși, Eu îi definesc pe oamenii cu astfel de comportamente «bune» printr-un singur termen. Care este acel termen? «Pietre netede.» Ce sunt pietrele netede? Sunt acele pietre netede de la marginea râului care au fost erodate și lustruite de orice margini ascuțite după ani și ani de trecere a apei. Și, deși s-ar putea să nu îi doară când calcă pe ele, oamenii pot aluneca pe ele dacă nu au grijă. Ca aspect și formă, aceste pietre sunt foarte frumoase, dar odată ce le-ai luat acasă, sunt destul de inutile. Nu te înduri să le arunci, dar nici nu are rost să le păstrezi – asta este ceea ce reprezintă o «piatră netedă». Pentru Mine, oamenii care au aceste comportamente aparent bune sunt lipsiți de entuziasm. Ei pretind că sunt buni la exterior, dar nu acceptă deloc adevărul, spun lucruri care sună frumos, dar nu fac nimic real. Nu sunt altceva decât pietre netede(Cuvântul, Vol. 6: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (3)”). Înainte, întotdeauna mi s-a părut că cei abordabili și amabili sunt oameni buni. Niciodată nu m-am gândit că în spatele unor astfel de fapte bune stau firi satanice corupte și scopuri și intenții personale. Din copilărie am urmărit să fiu o persoană abordabilă și amabilă, iar prietenii, frații și surorile mă lăudau toți că sunt grijulie și amabilă. În adâncul inimii mele, însă, nu făceam decât să-i determin pe ceilalți să mă admire și să mă laude. M-am folosit de aparența de a fi abordabilă și amabilă pentru a-mi orbi și amăgi frații și surorile. Am văzut că Dumnezeu caracterizează oamenii cu astfel de purtare bună ca „pietre netede”. Aceste pietre arată bine la suprafață și nu te doare când calci pe ele, dar e foarte ușor să aluneci pe ele și să cazi. Sunt plăcute la privit, dar nu au niciun folos practic. Mi-am dat seama că aceasta eram eu, cineva care părea abordabil și amabil, însă nu oferea niciun ajutor practic fraților și surorilor. Inima mea era plină de amăgire și viclenie. Eram bună cu toți și nu ofensam pe nimeni. Eram doar o „piatră netedă”, o lingușitoare ce prefera calea de mijloc și o ipocrită vicleană. Este exact cum dezvăluie cuvântul lui Dumnezeu: „Toți cei care rămân la o cale de mijloc sunt cei mai siniștri. Ei încearcă să nu jignească pe nimeni, le fac pe plac oamenilor, acceptă cu ușurință lucrurile și nimeni nu-i poate descifra. O persoană ca aceasta e o Satană vie!(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin practicarea adevărului putem rupe cătușele unei firi corupte”). Înainte credeam că Dumnezeu și oamenii îi plac și îi aprobă pe cei care sunt abordabili. Acum, însă, mi-am dat seama că acțiunile mele nu au fost deloc în consens cu principiile adevărului și cu cuvântul lui Dumnezeu. Nu făceam decât să-mi arăt firea amăgitoare. Asemenea oameni nu au demnitate ori caracter, și Dumnezeu îi urăște. Am știut: dacă nu aveam să mă căiesc și să mă schimb, într-o zi Dumnezeu mă va da în vileag și mă va lepăda. Nu voiam să fiu o astfel de persoană. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, m-am căit, și I-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să-mi schimb firea, să-mi dea putere să practic adevărul și să mă ajute să am o inimă sinceră față de Dumnezeu, de frați și de surori.

Într-o zi, o soră mi-a trimis două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Care este standardul după care sunt judecate faptele unei persoane drept bune sau rele? Acest lucru depinde de întrebarea dacă aceasta, în gândurile, expresiile și acțiunile sale, deține sau nu mărturia punerii în practică a adevărului și a trăirii realității adevărului. Dacă nu ai această realitate sau nu o trăiești, atunci, fără nicio îndoială, ești un făcător de rele(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor: 1. Conduceți oamenii să mănânce și să bea din cuvintele lui Dumnezeu, să le înțeleagă și să pătrundă în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu. 2. Familiarizați-vă cu stările fiecărui tip de persoană și rezolvați diferitele dificultăți legate de intrarea în viață pe care le întâmpină în viața lor. 3. Aveți părtășie despre principiile adevărului care ar trebui înțelese pentru a îndeplini fiecare datorie cum se cuvine. 4. Țineți-vă la curent cu situația persoanelor care supraveghează diverse lucrări și a personalului responsabil de diverse sarcini importante și realocați-i sau înlocuiți-i cu promptitudine dacă este necesar, pentru a evita sau reduce pierderile cauzate de angajarea necorespunzătoare a oamenilor și pentru a asigura eficiența și progresul lin al lucrării. 5. Mențineți un control și o înțelegere actualizate a stării și progresului fiecărui proiect al lucrării și fiți capabili să rezolvați cu promptitudine problemele, să corectați abaterile și să remediați omisiunile din lucrare, astfel încât aceasta să progreseze fără probleme(Cuvântul, Vol. 4: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles: standardul lui Dumnezeu în evaluarea umanității noastre nu este câte fapte bune exterioare facem sau câți oameni ne admiră, ci dacă putem asculta de Dumnezeu și dacă gândurile și faptele noastre dovedesc practicarea adevărului. Doar astfel de oameni au o bună umanitate. Am văzut-o pe Joan făcându-și datoria superficial și fiind iresponsabilă. Le-am văzut și pe Edna și Anne trăind în firile lor corupte și ignorându-se una pe alta. Toate acestea au afectat lucrarea bisericii. Ca lider de biserică, ar fi trebuit să am părtășie, să expun și să analizez natura faptelor lor. În loc de asta, eu le-am spus cuvinte amabile și am încercat să fac pace. Deși vedeam că lucrarea bisericii suferă, a trebuit să-mi păstrez imaginea bună. Nu doar că nu am dovedit practicarea adevărului, ci am ratat îndeplinirea răspunderilor mele ca lider de biserică și nu am ajutat câtuși de puțin intrarea în viață a fraților și surorilor. Înainte credeam că, dacă puteam trăi în armonie cu frații și surorile și puteam să-i fac să mă considere abordabilă și amabilă, eram un lider bun. Acum, reflectând, acest mod de înțelegere e incorect. Un lider cu adevărat bun poate avea părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme, poate acționa conform principiilor, nu se teme că ofensează și este responsabil față de viețile fraților și surorilor. Confruntată cu problemele fraților și surorilor mele, în loc să le semnalez și să-i ajut să pătrundă în realitățile adevărului, m-am folosit de trucuri ca să-mi apăr propria imagine, ca să le ofer consolare și încurajare, și nu am rezolvat problemele reale. Nu-i așa că doar îmi păcăleam și îmi amăgeam frații și surorile? Am realizat că modul meu anterior de înțelegere a faptului de-a fi un lider bun a fost greșit și nu a fost deloc în consens cu cerințele lui Dumnezeu. Toate cuvintele și faptele mele ar trebui să se întemeieze pe principiile cuvântului lui Dumnezeu. Dacă nu practic adevărul, eu merg pe calea împotrivirii față de Dumnezeu. Dumnezeu dorește oameni care pot vorbi și acționa potrivit cuvintelor și cerințelor Lui, nu care aderă la virtuți ale culturii tradiționale, nu care caută lauda, vorbesc și acționează necinstit și nu practică adevărul. Gândindu-mă la aceasta, am realizat că trebuia să-mi schimb modul de a relaționa cu alții. Ca lider de biserică, nu mai puteam să-mi fac datoria după propriile dorințe. Dimpotrivă, trebuia să acționez după voia lui Dumnezeu și să-mi ajut frații și surorile să rezolve dificultățile după cuvântul lui Dumnezeu, ca să-și poată îndeplini îndatoririle conform adevărului și principiilor. Aceasta era responsabilitatea mea. În cuvântul lui Dumnezeu am găsit o cale de a practica. Deci, m-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să mă călăuzească în practicarea adevărului pentru îndepărtarea corupției mele.

Mai târziu, am citit cuvântul lui Dumnezeu. „Lucrul pentru care oamenii ar trebui să se lupte cel mai mult să-l obțină este acela de a face din cuvintele lui Dumnezeu baza lor, iar din adevăr, criteriul lor; numai atunci vor putea să trăiască în lumină și asemeni unei ființe umane normale. Dacă îți dorești să trăiești în lumină, ar trebui să acționezi conform adevărului; dacă vrei să fii sincer, ar trebui să spui vorbe sincere și să faci lucruri cinstite. Numai cu principiile adevărului există o bază pentru conduita ta; odată ce oamenii pierd principiile adevărului și se concentrează doar asupra unui comportament bun, acest lucru dă inevitabil naștere la falsitate și prefăcătorie. Dacă nu există niciun principiu în conduita oamenilor, atunci oricât de bun este comportamentul lor, sunt niște ipocriți; s-ar putea să fie capabili să-i păcălească pe ceilalți pentru un timp, dar nu vor fi niciodată de încredere. Numai atunci când oamenii acționează și se comportă conform cuvintelor lui Dumnezeu au o bază adevărată. Dacă nu se comportă conform cuvintelor lui Dumnezeu și se concentrează doar pe a pretinde că se comportă bine, pot, prin urmare, să devină oameni buni? În niciun caz. Un comportament bun nu poate schimba esența oamenilor. Numai adevărul și cuvintele lui Dumnezeu pot schimba firile, gândurile și opiniile oamenilor și pot deveni viața lor. […] Uneori, este necesar să subliniem și să criticăm direct neajunsurile, deficiențele și greșelile celorlalți. Acest lucru este foarte benefic pentru oameni. Nu-i așa că le este de un real ajutor și că e constructiv pentru ei?(Cuvântul, Vol. 6: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (3)”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat calea pentru a-mi schimba firea, adică să acționez după cuvintele lui Dumnezeu, să folosesc adevărul drept criteriu al meu, să nu mă ascund în spatele unor fapte bune la suprafață, să practic adevărul, să fiu o persoană onestă. Când văd întâmplându-se lucruri care contravin principiilor adevărului sau când văd frați și surori îndeplinindu-și îndatoririle înrădăcinați în firi corupte, trebuie să fiu onestă cu ei, să-i tratez potrivit principiilor și să avem părtășie, să le semnalez lucrurile ori să-i tratez, după cum e nevoie. Numai astfel frații și surorile pot să-și dea seama de abaterile lor în îndeplinirea îndatoririlor și pot redresa lucrurile în timp. Asta înseamnă să-mi ajut într-adevăr frații și surorile și să am relații cu ei pe baza cuvântului lui Dumnezeu. Asta înseamnă relații normale între oameni. După ce am înțeles cum să practic adevărul, mi-am zis: „Nu te teme să vorbești despre greșelile altora și nu spune întotdeauna lucruri bune! Dumnezeu îi urăște pe cei care se prefac și amăgesc. Cuvintele și faptele mele trebuie să fie în acord cu cuvintele lui Dumnezeu și principiile adevărului.” Mai târziu, când am văzut-o pe Joan că iar este leneșă, am vrut să-i atrag atenția, dar când a sosit momentul să acționez, mi s-a părut foarte dificil. Încă eram îngrijorată că-mi voi pierde buna imagine în inima ei. M-am gândit la cuvântul lui Dumnezeu pe care-l citisem și am realizat că eu mă bazam în continuare pe ideea de a fi abordabilă și amabilă în maniera de a mă comporta. M-am rugat lui Dumnezeu cerându-I să mă călăuzească în practicarea adevărului. Apoi, m-am dus la Joan și i-am spus: „Soră, nu știu dacă-ți dai seama, însă, din cauză că-ți faci datoria superficial și ești iresponsabilă, mulți nou-veniți nu vin la adunări. Modul acesta de a-ți face datoria provoacă prea multă întârziere în udarea nou-veniților…” După ce i-am semnalat problema ei, i-am și împărtășit experiența mea. Am crezut că se va înfuria și mă va ignora, dar ce s-a întâmplat m-a surprins. Nu doar că nu a fost furioasă, ci a reflectat la ea însăși și a spus: „Acesta e defectul meu și trebuie să mă schimb.” După aceea, sora Joan a început să-și facă datoria cu sinceritate și nou-veniții pe care îi uda ea au participat la adunări mai regulat. Relația dintre noi nu s-a rupt, ca urmare a călăuzirii și ajutorului pe care i le-am dat. A devenit mai bună! Ulterior, când am văzut iarăși corupția ei, i-am semnalat-o direct, iar ea a fost capabilă să accepte și să se cunoască. Acum, atitudinea ei față de datoria proprie s-a schimbat mult și mai târziu a fost promovată ca lider de biserică. Am semnalat și problemele Ednei și ale lui Anne. Edna și-a dat seama de aroganța ei și a spus că trebuie să schimbe modul în care discuta cu alții, iar Anne și-a recunoscut firea coruptă și a zis că vrea să se schimbe. Asta m-a făcut foarte fericită! Slavă lui Dumnezeu! Numai cuvântul lui Dumnezeu poate schimba oamenii!

Experimentarea acestor lucruri mi-a permis să văd că o persoană cu adevărat bună nu e cineva care se poartă la suprafață cum consideră lumea că e bine. Înseamnă să acționezi după cuvântul lui Dumnezeu, să practici adevărul și să fii o persoană onestă. Dumnezeu iubește o astfel de persoană. Am mai văzut că, dacă observ probleme la alții, trebuie să am părtășie și să-i ajut repede, să-i expun și să-i tratez când e nevoie. Numai astfel își pot da seama de corupția și defectele proprii și pot să caute adevărul și să-și îndeplinească îndatoririle conform principiilor. Acesta e cel mai bun mod de a-i ajuta. Acum, nu mă mai tem să semnalez problemele fraților și surorilor. Indiferent ce cred ei despre mine, eu vreau să practic onestitatea, să respect principiile și să apăr lucrarea bisericii. Slavă lui Dumnezeu!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

O durere de care nu pot scăpa

de Qiu Cheng, China Când am împlinit 47 de ani, vederea a început să mi se deterioreze rapid. Doctorul a spus că dacă nu aveam grijă, aveam...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger