de Ye Ying, Myanmar

Din copilărie, părinții m-au învățat să fiu corectă, rezonabilă, amabilă cu alții, înțelegătoare față de dificultățile altora și să nu despic firul în patru. Spuneau că asta te făcea un om bun și că ți-ar câștiga respectul și stima altora. Și eu credeam că este bine să fii așa și deseori îmi reaminteam să dau dovadă de compasiune și blândețe. Cu familia mea și alți săteni, nu intram niciodată în conflicte cu alții și eram foarte preocupată de părerea celorlalți despre mine. Consătenii mei mă lăudau deseori, spunând că aveam o umanitate bună, eram înțelegătoare și nu mă certam cu nimeni când mă jignea. Acest tip de laudă mă făcea foarte fericită. Credeam că ar trebui, ca om, să fiu binevoitoare și înțelegătoare, chiar când cineva greșea. Eram sigură că acesta era standardul pentru a fi un om bun. Am continuat să procedez astfel și după ce am devenit credincioasă.

Apoi, în luna noiembrie 2021, am fost aleasă diacon de biserică și am început să răspândesc Evanghelia cu alți câțiva frați și surori. Unul dintre ei, fratele Wang, era un consătean de-al meu. Avea calibru, iar părtășia lui în timpul răspândirii Evangheliei avea un raționament foarte clar. Putea folosi exemple pentru explicații, ca să-i ajute să înțeleagă pe cei care investigau adevărata cale. Însă am descoperit că era cam arogant și nu-i plăcea să accepte sugestiile altora. În plus, de multe ori nu urma principiile în datoria sa, nu-L preamărea pe Dumnezeu și nu Îi era martor în lucrarea sa evanghelică, ci vorbea mult despre câți oameni convertise. Tuturor fraților și surorilor le plăcea să-l asculte predicând și chiar îl adulau. Odată, cineva care căuta adevărata cale l-a lăudat că avea un calibru bun și predica bine. Observasem că se preamărea pe sine, se dădea mare destul de mult și că, în timp ce împărtășea Evanghelia, nu se concentra pe a fi martor lucrării din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu sau pe-ndepărtarea noțiunilor religioase ale oamenilor. Am vrut să-i menționez acest lucru fratelui Wang, însă, după puțină chibzuință, am decis să mai aștept puțin. Voiam ca fratele Wang să știe că eram o persoană amabilă, rezonabilă, care nu atrăgea atenția asupra fiecărei mici probleme pe care o vedea. M-am gândit că ar trebui să-l încurajez și să-l ajut mai mult. Mai târziu, conducătoarea trimitea adesea grupului nostru principiile relevante pentru împărtășirea Evangheliei și, indirect, am avut puțină părtășie despre lucruri legate de comportamentul fratelui Wang. Speram că va ajunge să-și vadă problemele prin acea părtășie. Am vrut să abordez din nou problemele lui, dar apoi m-am gândit că, fiind o persoană arogantă, era posibil să nu-mi accepte sfatul. Mă temeam că mă va crede nerezonabilă și lipsită de amabilitate și că-și va face o impresie proastă despre mine. Dacă ajungeam la un impas în relația noastră și nu puteam lucra bine împreună, imaginea mea de om bun s-ar fi năruit. La acest gând, pur și simplu mi-am înghițit cuvintele. M-am simțit cam prost atunci, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog, cerându-I tăria să practic adevărul. Apoi, eu, fratele Wang și alți câțiva frați și surori am mers toți într-un sat să împărtășim Evanghelia. Am observat că fratele Wang încă se dădea mare în părtășia lui, spunând că nu-i păsa de bani și că muncea din greu pentru Dumnezeu, dar nu se concentra pe a avea părtășie despre adevăr. Pe drumul spre casă, mi-am făcut curaj și i-am spus: „Nu ai pătruns în principii în predica și mărturia ta. Trebuie să te concentrezi pe a avea părtășie despre adevăr cu potențialii destinatari ai Evangheliei, pe a-i aduce înaintea lui Dumnezeu –” Înainte să pot termina, mi-a răspuns: „Nu e nimic în neregulă cu părtășia mea. Analizezi lucrurile prea mult.” Mă temeam că îi răneam mândria dacă mai spuneam ceva, deteriorând astfel relația dintre noi. În plus, eram îngrijorată că va avea o părere proastă despre mine și că-mi va strica imaginea pozitivă, așa că nu am mai spus nimic. Simțeam că era suficient și că putea ajunge treptat să vadă și el acest lucru. Mai târziu, am aflat că, deși eram ocupați tot timpul, nu obțineam rezultate bune în lucrarea noastră evanghelică. Unii oameni din acel sat erau interesați, dar tot nu înțelegeau, după ce ascultaseră de câteva ori părtășia fratelui Wang. De asemenea, erau afectați de zvonuri, aveau noțiuni și nu voiau să mai cerceteze. Unii oameni chiar îl admirau pe fratele Wang și voiau să asculte doar părtășia lui, dar pe a nimănui altcuiva. Când am văzut asta, m-am simțit foarte incomod și destul de vinovată. Aceste probleme aveau mult de-a face cu fratele Wang. Dacă i-aș fi adus în discuție mai devreme problemele, ar fi putut să le vadă și să se schimbe, atunci lucrarea noastră evanghelică n-ar fi fost compromisă. Însă ulterior, când chiar am vrut să aduc subiectul în discuție, m-am îngrijorat din nou că asta ne va deteriora relația și m-am simțit foarte nesigură. M-am gândit că aș putea vorbi cu conducătoarea și să o rog să aibă părtășie cu el, iar atunci cooperarea în datorie nu ne-ar fi afectată, iar noi ne-am putea încă înțelege. Așa că am vorbit cu ea despre ceea ce se întâmpla cu fratele Wang. A găsit câteva cuvinte relevante ale lui Dumnezeu, ne-a pus să pătrundem împreună în ele și părea că fratele Wang s-a schimbat puțin. Așa că am abandonat subiectul.

Odată, am menționat problema altei surori, care mi-a indicat că întotdeauna îmi protejam relațiile cu alții și că acesta era un semn că eram cineva care îi mulțumește pe ceilalți. Însă, la început, nu am văzut lucrurile așa. Credeam că n-aveam cum să fiu cineva care îi mulțumește pe ceilalți, pentru că aceștia sunt vicleni, iar eu nu făcusem niciodată ceva viclean, deci cum aș fi putut fi așa? Atunci nu am vrut să-i accept reacția, dar știam și că aveam ceva de învățat din ceea ce spusese. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să mă cunosc pe mine însămi. Mai târziu, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Comportamentul oamenilor și tratarea celorlalți trebuie să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu; acesta este principiul cel mai fundamental pentru conduita umană. Cum pot oamenii să practice adevărul dacă nu înțeleg principiile conduitei umane? Practicarea adevărului nu înseamnă să spui cuvinte goale și să reciți fraze fixe. Indiferent ce întâmpină cineva în viață, atât timp cât implică principiile comportamentului omenesc, perspectivele asupra evenimentelor sau chestiunea îndeplinirii datoriei sale, se confruntă cu o alegere și ar trebui să caute adevărul, ar trebui să caute o bază și un principiu în cuvintele lui Dumnezeu și apoi ar trebui să caute o cale de practică; cei care pot practica în acest fel sunt oameni care urmăresc adevărul. A fi capabil să urmărești adevărul în acest fel, indiferent cât de mari sunt dificultățile pe care le întâmpini, înseamnă să mergi pe calea lui Petru și pe calea căutării adevărului. De exemplu: ce principiu ar trebui urmat în interacțiunea cu ceilalți? Punctul tău de vedere inițial este că nu ar trebui să jignești pe nimeni, ci să menții pacea și să eviți să faci pe cineva să-și piardă reputația, pentru ca, pe viitor, toată lumea să se poată înțelege. Constrâns de acest punct de vedere, când vezi pe cineva făcând ceva rău, făcând o greșeală sau comițând o faptă care contravine principiilor, ai prefera să tolerezi acel lucru decât să discuți despre el cu acea persoană. Constrâns de punctul tău de vedere, devii potrivnic jignirii vreunei persoane. Indiferent cu cine te asociezi, stânjenit cum ești de gândurile tale despre reputație, emoții sau de sentimentele care s-au dezvoltat după mulți ani de interacțiuni, vei spune mereu lucruri frumoase pentru a face persoana fericită. Și când există lucruri pe care le consideri nesatisfăcătoare, tot ești tolerant; doar te descarci puțin în privat, arunci câteva cuvinte grele, dar atunci când o întâlnești în persoană, nu faci valuri și continui să menții o relație cu aceasta. Ce părere ai despre un astfel de comportament? Nu este acela al unui lingușitor? Nu este cam șiret? Încalcă principiile conduitei. Așadar, nu este josnic să acționezi astfel? Cei care acționează astfel nu sunt oameni buni, nici nu sunt nobili. Indiferent cât de mult ai suferit și indiferent ce preț ai plătit, dacă te comporți fără principii, atunci ai eșuat și nu vei primi aprobări înaintea lui Dumnezeu, nici nu vei fi ținut minte de El și nici nu-L vei mulțumi” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). Am reflectat asupra mea în lumina cuvintelor lui Dumnezeu. Simțisem că nu eram cineva care îi mulțumește pe ceilalți, dar cum mă purtam de fapt? În acea perioadă, văzusem că fratele Wang se dădea adesea mare în lucrarea sa evanghelică și ar fi trebuit să semnalez acea problemă pentru a-l ajuta să se cunoască și să-și facă datoria conform principiilor, însă eram îngrijorată că, dacă eram directă, avea să ne afecteze relația. Așa că întotdeauna țineam cont de sentimentele lui și nu îndrăzneam să spun nimic prea direct. Chiar voiam să-l încurajez mai mult, să-i dau impresia că eram o persoană bună și să-l fac să aibă o părere bună despre mine. Dar, de fapt, știam că, atunci când cooperam cu frații și surorile într-o datorie, când observăm probleme, trebuie să le semnalăm, să compensăm punctele slabe ale altora și să susținem lucrarea bisericii împreună. Însă eu, cu bună știință, procedam incorect și nu practicam adevărul. Drept urmare, fratele Wang nu și-a recunoscut problemele și se tot dădea mare împărtășind Evanghelia, fără să se concentreze pe părtășia despre adevăr. Asta a însemnat că noțiunile religioase ale oamenilor care cercetau adevărata cale n-au fost înlăturate și unii oameni n-au mai participat la adunări când au fost deranjați. Am văzut efectul asupra lucrării noastre și m-am simțit cumva vinovată, însă m-am temut că ar fi devenit părtinitor față de mine dacă eram directă, iar asta ne-ar fi afectat relația. Așa că, vicleană, am făcut o conducătoare de biserică să aibă părtășie cu el, ca să nu fiu nevoită să-l jignesc. Am văzut că am încercat să protejez relațiile cu alții și să-i menajez în datoria mea, că nu susțineam deloc interesele bisericii și nu aveam un simț al dreptății, nu aveam absolut deloc principii. Nu eram deloc cineva care practica adevărul. Nu este acesta exact modul în care acționează cineva care îi mulțumește pe ceilalți? Apoi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care expunea antihriștii. „După toate aparențele, cuvintele antihriștilor par deosebit de amabile, rafinate și distinse. Oricine încalcă principiile, cine este amestecat și intruziv în lucrarea bisericii, nu este dat în vileag sau criticat, indiferent cine ar fi; antihristul închide ochii, lăsându-i pe oameni să creadă că este generos în toate privințele. Fiecare stricăciune și faptă odioasă a oamenilor este întâmpinată cu binefacere și toleranță. Ei nu se enervează și nu se înfurie, nu se vor supăra și nu vor da vina pe oameni atunci când fac ceva greșit și dăunează intereselor casei lui Dumnezeu. Indiferent cine săvârșește răul și perturbă lucrarea casei lui Dumnezeu, ei nu acordă atenție, de parcă acest lucru nu ar avea nimic de-a face cu ei și nu vor jigni niciodată oamenii din cauza asta. Ce îi preocupă cel mai mult? Câți oameni îi apreciază și câți oameni îi văd când suferă și îi admiră pentru asta. Antihriștii cred că suferința nu trebuie să fie niciodată în zadar; indiferent de greutățile pe care le îndură, de prețul pe care îl plătesc, de faptele bune pe care le fac, de cât de grijulii, de atenți și de iubitori sunt față de ceilalți, toate acestea trebuie realizate în fața altora, mai mulți oameni trebuie să vadă asta. Și care este scopul lor când acționează astfel? Este de a câștiga oamenii de partea lor, de a-i face pe oameni să simtă admirație și aprobare față de acțiunile, comportamentul și caracterul lor” (Cuvântul, Vol. 3: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a zecea)”). M-am simțit atât de vinovată după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, de parcă El era chiar în fața mea, expunându-mi firea satanică. Am reflectat că întotdeauna încercam să fiu o persoană plină de compasiune, amabilă, pentru că simțeam că, făcând asta, aș fi fost respectată, lăudată și plăcută de ceilalți. Așa mă purtam și când făceam o datorie cu alți frați și surori. Nu voiam să spun nimic fățiș pentru a expune problemele fratelui Wang, temându-mă că-i voi afecta reputația și că nu ne vom înțelege bine apoi. Dar, de fapt, tot ce făceam era pentru a-mi proteja numele și statutul. Foloseam o amabilitate superficială ca să mă deghizez și să dau bine, ca să obțin favoruri, pentru ca oamenii să creadă că eram iubitoare, răbdătoare și tolerantă, că eram o persoană bună, amabilă. Însă nu prea puneam la suflet dacă lucrarea bisericii sau viețile fraților și surorilor erau afectate. Avia atunci am văzut cât de înșelătoare și vicleană eram. Părea că nu jigneam niciodată pe nimeni, că eram o persoană bună, dar, de fapt, la baza acțiunilor mele erau doar propriile motive josnice. Îi păcăleam pe oameni și-L înșelam pe Dumnezeu. Am văzut că aveam aceeași fire ca un antihrist, că-mi susțineam imaginea și statutul în detrimentul lucrării bisericii și că ar fi fost extrem de periculos să rămân pe calea aceea. M-aș fi distanțat tot mai mult de Dumnezeu și aș fi ajuns alungată de El! Chiar m-am disprețuit când mi-am dat seama de asta și-n plus m-am supărat foarte mult. Am spus o rugăciune: „Dumnezeule, întotdeauna mă prefac și vreau să dau bine, concentrându-mă pe crearea unei imagini pozitive. Nu vreau să rămân pe această cale. Te rog, îndrumă-mă să-mi lepăd firea coruptă.”

Apoi, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu. „Criteriul după care omul judecă alți oamenii se bazează pe comportamentul lor; cei al căror comportament este bun sunt persoane drepte și cei al căror comportament este abominabil sunt răi. Criteriul după care Dumnezeu judecă oamenii se bazează pe capacitatea esenței lor de a se supune sau nu Lui; o persoană care se supune lui Dumnezeu este o persoană dreaptă, în vreme ce una care nu I se supune este un dușman și o persoană rea, indiferent dacă comportamentul acesteia este bun sau rău și indiferent dacă cuvintele sale sunt corecte sau incorecte” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). „Poate că, în toți anii tăi de credință în Dumnezeu, nu ai blestemat niciodată pe nimeni sau nu ai săvârșit o faptă rea, totuși, în asocierea ta cu Hristos, nu poți spune adevărul, nu poți să acționezi onest sau să dai ascultare cuvântului lui Hristos; în acest caz, Eu spun că ești cea mai sinistră și mai malițioasă persoană din lume. Poți să fii extrem de cordial și devotat rudelor tale, prietenilor tăi, soției tale (sau soțului tău), fiilor tăi și fiicelor tale și părinților tăi și să nu profiți niciodată de alții, dar, dacă ești incapabil de a fi compatibil cu Hristos, dacă ești incapabil de a interacționa în armonie cu El, atunci, chiar dacă cheltuiești tot ce ai pentru ajutorarea vecinilor tăi sau ai grijă cu meticulozitate de tatăl tău, de mama ta și de membrii familiei tale, aș spune că tot ești rău și, în plus, plin de trucuri viclene” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”). Am putut vedea din cuvintele lui Dumnezeu că standardul oamenilor pentru a-i evalua pe alții se bazează pe cât de bine se comportă. Cei care se comportă bine sunt oameni buni, iar cei care se comportă rău sunt oameni răi. Însă standardul lui Dumnezeu pentru asta se bazează pe faptul dacă o persoană Îi urmează calea, pe esența și pe atitudinea persoanei cu privire la supunerea față de Dumnezeu. Nu ar trebui determinat în funcție de cât de plăcut îi este comportamentul exterior. Revelațiile cuvintelor lui Dumnezeu mi-au mers drept la inimă. Din copilărie, niciodată nu m-am certat cu membrii familiei sau cu alții și nu am stârnit nicio ceartă. Chiar dacă cineva începea să se certe cu mine, rezolvam situația împăcându-l. Consătenii mei mă lăudau întotdeauna că eram un om bun și, în plus, eu credeam că a fi așa însemna că atinsesem standardul de om bun. Acum a devenit evident pentru mine că nu părea că fac rău, dar nu eram cinstită în vorbă sau faptă. Am văzut că fratele Wang și-a făcut datoria într-un mod neprincipial și că întotdeauna se dădea mare, afectându-ne eficacitatea în lucrare. Și, pentru a-mi proteja imaginea de om bun, nu l-am expus sau ajutat și nu am susținut interesele bisericii. Așa că, deși alții credeau că eram un om bun, înaintea lui Dumnezeu eram tot în contradicție cu El și cu adevărul și nu făceam altceva decât fapte rele. Am văzut că a judeca dacă un om este bun sau rău în baza comportamentelor exterioare nu era standardul corect. Unii oameni par să facă multe lucruri bune, dar se opun lucrării și cuvintelor lui Dumnezeu și le condamnă din răsputeri. Ei sunt răufăcători. Mi-am adus aminte de o soră cu care lucram. Din câte mi-am putut da seama, nu-i păsa dacă vorbea cald sau amabil, dar putea accepta adevărul și căuta cum să-și facă datoria conform principiilor adevărului. Spunea ceea ce trebuia spus când vedea că alții nu acționau conform adevărului. Putea semnala probleme altora și avea un simț al dreptății. Gândindu-mă la asta, m-am hotărât întrucâtva să nu-mi mai urmez perspectivele greșite încercând să par o persoană amabilă, ci trebuia să trăiesc conform adevărului cuvintelor lui Dumnezeu și să urmăresc a fi cu adevărat un om bun.

Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a dat o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Lucrul pentru care oamenii ar trebui să se lupte cel mai mult să-l obțină este acela de a face din cuvintele lui Dumnezeu baza lor, iar din adevăr, criteriul lor; numai atunci vor putea să trăiască în lumină și asemeni unei ființe umane normale. Dacă îți dorești să trăiești în lumină, ar trebui să acționezi conform adevărului; dacă vrei să fii sincer, ar trebui să spui vorbe sincere și să faci lucruri cinstite. Numai cu principiile adevărului există o bază pentru conduita ta; odată ce oamenii pierd principiile adevărului și se concentrează doar asupra unui comportament bun, acest lucru dă inevitabil naștere la falsitate și prefăcătorie. Dacă nu există niciun principiu în conduita oamenilor, atunci oricât de bun este comportamentul lor, sunt niște ipocriți; s-ar putea să fie capabili să-i păcălească pe ceilalți pentru un timp, dar nu vor fi niciodată de încredere. Numai atunci când oamenii acționează și se comportă conform cuvintelor lui Dumnezeu au o bază adevărată. Dacă nu se comportă conform cuvintelor lui Dumnezeu și se concentrează doar pe a pretinde că se comportă bine, pot, prin urmare, să devină oameni buni? În niciun caz. Un comportament bun nu poate schimba esența oamenilor. Numai adevărul și cuvintele lui Dumnezeu pot schimba firile, gândurile și opiniile oamenilor și pot deveni viața lor. […] Uneori, este necesar să subliniem și să criticăm direct neajunsurile, deficiențele și greșelile celorlalți. Acest lucru este foarte benefic pentru oameni. Nu-i așa că le este de un real ajutor și că e constructiv pentru ei? Să spunem, de exemplu, că ești deosebit de îndărătnic și arogant. Nu ai fost niciodată conștient de acest lucru, dar cineva care te cunoaște bine vine imediat și îți expune problema. Te gândești în sinea ta: «Sunt îndărătnic? Sunt arogant? Nimeni altcineva nu a îndrăznit să-mi spună asta, dar el mă înțelege. Faptul că a putut spune așa ceva sugerează că acest lucru este chiar adevărat. Trebuie să petrec ceva timp reflectând la acest lucru». După aceea îi spui persoanei: «Alți oameni îmi spun doar lucruri frumoase, îmi cântă laude, nimeni nu discută deschis cu mine niciodată, nimeni nu mi-a subliniat vreodată aceste neajunsuri și probleme. Numai tu ai fost în stare să-mi spui, să fii sincer cu mine. A fost atât de grozav, de mare ajutor pentru mine». Asta însemna să ai o discuție sinceră, nu-i așa? Încetul cu încetul, cealaltă persoană ți-a comunicat ce avea în minte, gândurile despre tine și experiențele despre cum a avut noțiuni, închipuiri, negativitate și slăbiciune în această chestiune și a putut să le înlăture prin căutarea adevărului. Asta înseamnă a avea o discuție sinceră, este o comuniune de suflete. Și, în fond, care este principiul din spatele discuției? Acesta este: spune ce ai în inima ta și vorbește despre experiențele tale reale și despre ceea ce gândești cu adevărat. Aceste cuvinte sunt cele mai benefice pentru oameni, îi aprovizionează pe oameni, îi ajută, sunt pozitive. Refuză să spui acele cuvinte false, acele cuvinte care nu oferă beneficii oamenilor și nu îi edifică; acest lucru va evita rănirea sau împiedicarea lor, aruncarea lor în negativitate și obținerea unui efect negativ. Trebuie să spui lucruri pozitive. Trebuie să te străduiești să ajuți oamenii cât poți de mult, să-i avantajezi, să-i aprovizionezi, să produci în ei credință adevărată în Dumnezeu; și trebuie să le permiți oamenilor să fie ajutați și să câștige mult din experiențele tale cu privire la cuvintele lui Dumnezeu și la modul în care rezolvi problemele și să poată înțelege calea de a experimenta lucrarea lui Dumnezeu și de a pătrunde în realitatea adevărului, permițându-le să intre în viață și făcându-le viața să crească – toate acestea reprezentând efectul faptului că există principii în cuvintele tale și sunt edificatoare pentru oameni” (Cuvântul, Vol. 6: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (3)”). Am găsit în cuvintele lui Dumnezeu principiile pentru comportamentul meu. Trebuie să fim oameni cinstiți conform cuvintelor lui Dumnezeu. Când vedem problemele altora, ar trebui să le semnalăm și să-i ajutăm, fapt care le poate aduce beneficii. Ar trebui să sprijinim lucrarea bisericii și să fim edificatori pentru alții. Am vrut să pun adevărul în practică de îndată ce am înțeles această cale, să am o discuție sinceră cu fratele Wang și să-i aduc în discuție problemele. Știam că scopul era ca să-și poată rectifica atitudinea față de datorie, să afle despre firea sa coruptă și despre lacunele din datoria sa. Scopul ca să-l ajute. Așa că l-am căutat, pregătită să discut cu el despre problemele sale. Chiar atunci, m-am simțit din nou preocupată, îngrijorată de ce va crede despre mine. Însă m-am gândit că, recent, nu practicasem adevărul, ceea ce ne afecta lucrarea, și m-am simțit foarte vinovată. Știam că Dumnezeu îmi examinează gândurile și faptele și că trebuia să fiu o persoană cinstită. Nu-mi mai puteam proteja imaginea și întoarce spatele adevărului. Acest gând mi-a dat curajul să mă lepăd de firea mea coruptă și să discut cinstit cu fratele Wang despre problemele sale. Spre surpriza mea, m-a ascultat, a putut să le accepte și mi-a spus: „Nu am înțeles pe deplin unele principii. Pe viitor, te rog să-mi spui despre orice probleme vezi. Ne putem ajuta unul pe celălalt și ne putem face datoria bine împreună.” Am fost încântată să-l aud spunând asta și atât de recunoscătoare lui Dumnezeu. În plus, m-am simțit stânjenită și am regretat că înainte n-am pus adevărul în practică. Dacă i-aș fi semnalat problema înainte, am fi putut să ne îmbunătățim rezultatele mai curând și ar fi aflat mai devreme despre firea lui coruptă. Atunci am aflat cu adevărat că practicarea adevărului e în beneficiul celorlalți, al tău și al datoriei tale. Acum, când văd problemele fraților și surorilor, le semnalez proactiv pentru că știu că asta înseamnă să practici adevărul și îi ajută. În plus, am experimentat că a trăi conform cerințelor lui Dumnezeu și a acționa conform principiilor adevărului este singurul mod în care să practici adevărul și să fii un om bun.