Ce anume eviți când nu îndrăznești să supraveghezi lucrarea?

septembrie 20, 2022

de Xunqiu, Olanda

În luna mai a anului trecut, am preluat udarea nou-veniților. Înainte, credeam că aceasta era o sarcină relativ ușoară – tot ce aveai de făcut era să ai părtășie cu ei în privința viziunilor și să îi faci să participe la întruniri cu regularitate. Dar odată ce am început, mi-am dat seama că udarea nou-veniților presupune, de fapt, multă muncă. În afară de părtășia adevărului pentru a-i ajuta să pună o temelie solidă pe adevărata cale, a trebuit, de asemenea, să cultiv lideri, lucrători și tot felul de talente din rândurile lor, astfel încât aceștia să poată lucra independent. Liderul meu m-a îndemnat să supraveghez și să țin pasul cu lucrarea udătorilor noștri, căci de îndată ce amânam sau aveam probleme, acest lucru avea să influențeze direct progresul general al lucrării. Am ajuns să înțeleg importanța supravegherii și am început să verific cu regularitate progresul fraților și al surorilor mele.

Când am început prima oară să programez întâlniri cu ei pentru a discuta lucrarea, trecea mult timp și cu toate acestea, niciunul nu răspundea mesajelor mele și chiar dacă o făceau, amânau constant acest lucru. Odată, am aranjat să mă întâlnesc cu o soră pentru a discuta despre un proiect. Inițial a reprogramat de dimineață pentru după-amiază și apoi a amânat din nou întâlnirea pentru seara respectivă. În cele din urmă, după două zile, tot nu avuseserăm întrevederea. M-am gândit: „Oare mă evită intenționat, pentru că mă privesc de sus și consideră că nu le pot rezolva problemele? La cât sunt de ocupați cu lucrarea, chiar nu au deloc timp să discute cu mine? Dacă situația persistă, cum voi mai putea să-mi îndeplinesc sarcina?” Ulterior, am aranjat în cele din urmă câteva întruniri cu ei, dar când i-am întrebat despre detalii specifice sau i-am chestionat referitor la progresul lor, unii dintre ei au oferit răspunsuri destul de arțăgoase și au fost oarecum refractari. M-am gândit: „Dacă în mod constant le verific lucrarea, oare vor crede că încerc să le îngreunez situația și că eșuez în a lua în calcul lucrurile cu care se confruntă? Dacă mă interesez cu privire la progresul lor după ce tocmai le-am atribuit lucrarea, oare vor crede frații și surorile că îi tratez ca pe niște mașinării și că îmi lipsește căldura umană?” Gândindu-mă la asta, nu am mai fost în stare să continui interogările. Cu altă ocazie, am văzut că majoritatea nou-veniților pe care îi uda o soră nu participau în mod regulat la întruniri. Am întrebat-o dacă le împărtășise adevărul și dacă le rezolvase problemele. Sora a răspuns imediat: „Toți nou-veniții au spus că sunt ocupați, nu îi pot forța să vină la întruniri.” Mi-am făcut griji că sora va crede că nu țin cont de ea și de problemele ei propriu-zise, așa că nu am îndrăznit să forțez nota. Asta nu este tot, unii dintre ei chiar au avut o atitudine negativă după ce ne-am întâlnit ca să discutăm despre lucrarea lor, simțind că deși lucrau până noaptea târziu, încă existau atât de multe probleme, nu făcuseră niciun progres și nu corespundeau cerințelor. La momentul acela, voiam să evidențiez următoarea problemă: dacă aveau o atitudine negativă și se eschivau de la îndatoririle lor când apăreau probleme, asta însemna că nu-și înfruntau în mod direct problemele și nu erau în stare să accepte adevărul. Dar m-am temut și că vor spune că nu eram înțelegătoare față de ei și că doar îi mustram tot timpul. Așa că mi-am analizat purtarea chiar în momentul în care urma să vorbesc. După aceea, am devenit și mai precaută și nu eram dornică să supraveghez și să verific lucrarea. Mi-am spus: „Sunt credincioși de mulți ani, vor prelua inițiativa pentru a-și îndeplini îndatoririle. Unii frați și surori sunt atât de ocupați, că nici măcar nu au timp pentru devoționale, cu siguranță nu vor deveni delăsători. Tot ce trebuie să fac e să comunic în mod clar principiile lucrării și să deleg sarcini. Nu ar trebui să le suflu în ceafă toată ziua, altfel se vor simți constrânși.” După aceea, am încetat să mai supraveghez și să verific cu minuțiozitate lucrarea celorlalți și doar mi-am format o idee generală asupra progresului lucrării la finalul fiecărei luni. Dar mai târziu, mi-am dat seama că deși toată lumea părea prinsă până peste cap cu munca, atunci când am cerut detalii specifice, majoritatea oamenilor nu au putut să îmi dea un răspuns clar și multă lume nu reținuse corect detaliile. Așa că le-am spus tuturor despre problemele și abaterile pe care le observasem, dar nu mi-a răspuns nimeni. M-am temut că dacă mai discutam despre asta, era posibil ca ei să devină refractari și negativi, așa că doar am rezumat în treacăt problemele și le-am cerut să aducă schimbări cu promptitudine, înainte de a menționa câteva fragmente din cuvintele lui Dumnezeu și de a avea părtășie pe tema propriei mele înțelegeri.

La scurt timp după aceea, au început să iasă la suprafață probleme legate de lucrare. Cineva a raportat că anumiți udători nu își asumau responsabilitatea pentru nou-veniți. Nu îi verificau pe nou-veniții care nu participau la întruniri. Când cineva a menționat asta, udătorii s-au simțit jigniți și au refuzat să accepte criticile. Drept urmare, unii nou-veniți nu au fost verificați și au părăsit biserica. Odată, în timpul unei întruniri, un lider superior s-a interesat cu privire la stadiul lucrării lunare de udare a nou-veniților, întrebând câți nou-veniți nu participau în mod regulat la întruniri și de ce. Câteva dintre surori au spus că nu știu. Așa că liderul ne-a tratat, spunând: „Ați fost atât de iresponsabili față de nou-veniți! Nu i-ați udat bine, așa că au părăsit biserica. Nu luați în serios însărcinarea!” Cuvintele liderului chiar m-au afectat profund. Avea dreptate. Frații și surorile au depus mari eforturi pentru a-i aduce pe acești nou-veniți. Când nu participau la întruniri, udătorii nu erau lămuriți în privința situației lor, cu atât mai puțin nu și-au dat toată silința pentru a-i uda și sprijini, așa că au părăsit biserica. Acesta e un caz grav de neglijență. Mi-am dat totodată seama că aceste probleme care ieșiseră la suprafață îmi expuneau propriile probleme. Nu ținusem pasul cu lucrarea fraților și a surorilor, nu am înțeles ce probleme practice aveau, cu atât mai puțin nu le-am supravegheat îndeaproape lucrarea. Ca atare, ei nu și-au trecut în revistă problemele și abaterile. Din cauza lipsei mele de responsabilitate, lucrurile au luat acea întorsătură. Așa că m-am rugat la Dumnezeu, cerându-I să mă ajute să cuget și să mă cunosc.

În timpul devoționalelor mele, am dat peste un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a ajutat să-mi înțeleg starea actuală. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Întrucât conducătorii falși nu înțeleg statutul progresului lucrării, sunt incapabili să identifice prompt – cu atât mai puțin să rezolve – problemele care apar în lucrare, ceea ce duce adesea la întârzieri repetate. În anumite lucrări, întrucât oamenii nu înțeleg principiile și nu există nicio persoană potrivită care să conducă lucrarea, cei care o execută trăiesc adesea într-o stare de negativism, pasivitate și expectativă, lucru care afectează grav progresul lucrării. Dacă liderul și-ar fi îndeplinit responsabilitățile – dacă ar fi preluat conducerea, ar fi accelerat lucrarea, ar fi zorit oamenii și ar fi găsit pe cineva care înțelege acest fel de lucrare pentru a oferi îndrumare, atunci lucrarea ar fi progresat mai repede în loc să sufere întârzieri repetate. Atunci, pentru conducători este vital să înțeleagă și să stăpânească situația efectivă a lucrării. Bineînțeles, este imperios ca acești conducători să înțeleagă și să stăpânească felul în care lucrarea progresează – deoarece progresul are legătură cu eficiența lucrării și rezultatele pe care această lucrare trebuie să le obțină. Dacă unui conducător îi lipsește până și înțelegerea felului în care lucrarea progresează și nu o verifică și nu o supraveghează, atunci majoritatea persoanelor care îndeplinesc o datorie vor avea o atitudine negativă și pasivă, vor fi extrem de apatici și nu vor avea niciun simț al poverii, vor fi neglijenți și superficiali și, astfel, e sigur că lucrarea va progresa încet. Dacă nu există nimeni cu un simț al poverii și care să se priceapă la lucrare, care să ofere îndrumări și supraveghere – și să disciplineze și să trateze oamenii – atunci eficiența și eficacitatea lucrării vor fi, în mod firesc, foarte scăzute. Dacă liderii și lucrătorii nici măcar nu pot vedea asta, sunt netoți și orbi. Prin urmare, este de o importanță vitală ca liderii și lucrătorii să fie prompți în a afla mai multe despre progresul lucrării, a-l verifica și a se familiariza cu el. Oamenii sunt indolenți, așa că fără îndrumare, îndemnare și supraveghere din partea conducătorilor și a lucrătorilor, care au o înțelegere actualizată a progresului lucrării, oamenii sunt predispuși să nu-și mai dea interesul, să devină leneși și să fie superficiali – dacă aceasta e atitudinea pe care o au față de lucrarea lor, progresul acestei lucrări va fi grav afectat, la fel ca eficacitatea sa. Date fiind aceste circumstanțe, conducătorii și lucrătorii calificați ar trebui să țină prompt socoteala fiecărui element al lucrării și să fie informați cu privire la situația personalului și a lucrării; categoric, nu ar trebui să fie ca liderii falși. Conducătorii falși sunt neglijenți și necugetați în lucrarea lor; ei nu au simțul responsabilității, nu rezolvă probleme când acestea apar și, indiferent ce fel de lucrare este, ei «admiră mereu florile de pe un cal în galop»; ei sunt neglijenți și superficiali; tot ceea ce spun e pompos și vid, perorează doctrine și fac lucrurile mecanic. În general, acesta este felul în care lucrează conducătorii falși. În comparație cu antihriștii, deși ei nu fac lucruri malefice fățișe și nu sunt răi în mod intenționat, din perspectiva eficienței, este echitabil să-i definim ca fiind neglijenți și superficiali, lipsiți de simțul poverii, al responsabilității sau ca neavând loialitate față de lucrarea lor” (Cuvântul, Vol. 4: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Cuvintele lui Dumnezeu expun modul în care falșii lideri își fac lucrarea cu superficialitate, doar perorând sloganuri și doctrine, nesupraveghind și neverificând lucrarea, și nereușind să dobândească o înțelegere practică a progresului lucrării. Lucrarea e năpădită de multe probleme care nu sunt descoperite și rezolvate în timp util, cauzând întârzieri în progresul lucrării. Aplicând cuvintele lui Dumnezeu propriei mele stări, rezulta că mi-am văzut pur și simplu de propria convingere că frații și surorile erau credincioși de multă vreme și că adesea erau atât de ocupați, că nici nu mai aveau timp pentru devoționale, așa că probabil își îndeplineau atribuțiile cum se cuvine. Ca atare, i-am lăsat pur și simplu în pace și nu le-am supravegheat lucrarea îndeaproape, nu am observat abaterile din lucrarea lor sau dacă lucrau conform principiului, nu mi-am dat seama de ce unele proiecte nu dădeau rezultate. Nu am înțeles așa cum trebuie nimic din toate acestea. Chiar dacă am descoperit unele probleme, nu i-am ajutat să facă un rezumat al problemelor și abaterilor lor și să caute adevărul și soluția, cu atât mai puțin nu i-am tratat și nu i-am îndrumat cu promptitudine. Eu doar am vorbit despre doctrină, cu superficialitate, și nu le-am rezolvat problemele practice deloc. Drept urmare, unii dintre nou-veniți nu au fost udați la timp și au părăsit biserica. Făceam rău! Mi-am dat seama că dincolo de îndeplinirea aranjamentelor lucrării, sarcina cea mai importantă a liderilor și a lucrătorilor este de a supraveghea progresul întregii lucrări, de a ține pasul cu situația lucrării fiecăruia și de a comunica prompt adevărul pentru a rezolva probleme. Dar nu am reușit să îndeplinesc rolul care îi revine unui lider, acesta a fost un caz grav de neglijență!

Cugetând, mi-am mai dat seama că aveam o convingere tare nesăbuită. Am crezut că frații și surorile care erau credincioși de mult timp nu trebuiau supravegheați. Am crezut că de vreme ce erau cu toții ocupați, cu siguranță munceau cu sârg să-și facă datoria, așa că pur și simplu i-am lăsat să-și vadă de treabă și nu i-am supravegheat sau nu mi-am făcut griji, crezând că, procedând astfel, nu îi constrângeam. În realitate, acesta era rodul propriilor mele concepții și închipuiri. Ulterior, am dat peste un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat să înțeleg semnificația supravegherii. Dumnezeu spune: „Cu toate că, astăzi, mulți oameni îndeplinesc o datorie, sunt doar câțiva care urmăresc adevărul. Oamenii urmăresc rareori adevărul și intră în realitatea lui pe măsură ce își îndeplinesc datoria; pentru majoritatea, tot nu există principii în modul în care fac lucrurile, ei tot nu sunt oameni care ascultă cu adevărat de Dumnezeu; gurile lor doar spun că iubesc adevărul și că sunt dispuși să urmărească adevărul și să lupte pentru el, totuși, încă nu se știe cât de mult va dura hotărârea lor. Oamenii care nu urmăresc adevărul sunt susceptibili de a exterioriza o fire coruptă oricând și oriunde. Oamenii care nu urmăresc adevărul sunt lipsiți de orice simț al responsabilității față de datoria lor, sunt adesea neglijenți și superficiali, acționează așa cum doresc și sunt chiar incapabili să accepte emondarea și tratarea. De îndată ce devin pesimiști și slabi, oamenii care nu urmăresc adevărul sunt predispuși să se dea bătuți – acest lucru se întâmplă des, nimic nu este mai obișnuit; așa se comportă toți cei care nu urmăresc adevărul. Prin urmare, atunci când oamenii încă trebuie să obțină adevărul, nu sunt de încredere și nu sunt serioși. Ce înseamnă că nu sunt de încredere? Înseamnă că, atunci când întâmpină dificultăți sau eșecuri, este probabil să cadă și să devină pesimiști și slabi. Este cineva care e adesea pesimist și slab o persoană de încredere? Cu siguranță, nu. Dar oamenii care înțeleg adevărul sunt diferiți. Oamenii care înțeleg realmente adevărul trebuie să aibă o inimă care se teme de Dumnezeu și o inimă care ascultă de Dumnezeu și numai oamenii cu o inimă care se teme de Dumnezeu sunt oameni de încredere; oamenii fără o inimă care se teme de Dumnezeu nu sunt de încredere. Cum ar trebui abordați oamenii fără o inimă care se teme de Dumnezeu? Desigur, ar trebui să li se acorde asistență și sprijin iubitor. Ar trebui să fie verificați mai mult pe măsură ce își îndeplinesc datoria și să li se acorde mai mult ajutor și îndrumare; numai atunci se poate garanta că își vor îndeplini datoria în mod eficient. Și care este scopul în a face asta? Scopul principal este de a susține lucrarea casei lui Dumnezeu. În al doilea rând, pentru identificarea cu promptitudine a problemelor, trebuie să fie aprovizionați prompt, sprijiniți, tratați și emondați, corectând abaterile și compensând neajunsurile și deficiențele lor. Acest lucru este benefic pentru oameni; nu este nimic răuvoitor în asta. Supravegherea oamenilor, urmărirea lor, aflarea mai multor lucruri despre ceea ce fac – toate acestea sunt pentru a-i ajuta să pășească pe calea corectă a credinței în Dumnezeu, pentru a le permite să-și îndeplinească datoria așa cum le cere Dumnezeu și conform principiilor, astfel încât să nu provoace nicio tulburare sau întrerupere, pentru a nu pierde timpul. Scopul în a face acest lucru se naște în întregime din responsabilitate față de ei și față de lucrarea casei lui Dumnezeu; nu există răutate în acest lucru” (Cuvântul, Vol. 4: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Cuvintele lui Dumnezeu sunt cum nu se poate mai limpezi. Toți oamenii au firi corupte și nimeni nu este de încredere până nu ajunge să fie desăvârșit. E posibil să avem un anume entuziasm și să fim dornici de a ne face datoria, dar firile noastre corupte nu au fost pe deplin transformate și încă suntem inerți. Dacă nimeni nu ne supraveghează lucrarea, nu ne tratează și nu ne emondează, putem ceda firilor noastre corupte în orice clipă a lucrării noastre și putem acționa cu superficialitate și nepăsare, sau putem fi perturbatori fără intenție, prejudiciind lucrarea bisericii. Lucrarea este supravegheată pentru a-ți face o idee despre progresul lucrării, pentru a identifica abaterile din lucrarea oamenilor și pentru a avea părtășie ca să le rezolvi problemele, astfel încât lucrarea bisericii să nu fie afectată. Supravegherea nu înseamnă să le găsești oamenilor vină în mod intenționat, ci mai degrabă înseamnă să fii responsabil și devotat datoriei tale, asumându-ți răspunderea pentru pătrunderea în viață a oamenilor, ținând cont de voia lui Dumnezeu și sprijinind lucrarea bisericii. Dacă frații și surorile au probleme în lucrarea lor și cineva se face că nu vede acest lucru și nu are părtășie pentru a-i ajuta sau pentru a-i trata și a-i emonda, aceasta constituie o gravă neglijență și indică o lipsă de responsabilitate. Ulterior, am pus în practică cuvintele lui Dumnezeu în mod conștient. Mai târziu, sora mea parteneră și cu mine am sintetizat problemele curente ale lucrării noastre și apoi, după ce am clasificat problemele, i-am chemat pe frații și surorile noastre la părtășie. Cu ajutorul părtășiei, aceștia și-au dat seama că au avut atitudinea greșită față de îndatoririle lor și au ajuns să înțeleagă importanța supravegherii. După aceea, atitudinea și starea tuturor s-a îmbunătățit puțin și am încercat în mod conștient să țin mai bine pasul cu stadiul lucrării lor, să le acord o supraveghere mai atentă și să le monitorizez progresul. I-am ajutat, de asemenea, în ce privește dificultățile și inadvertențele lor. După o perioadă de timp, am aflat că obțineam rezultate mai bune în cadrul lucrării noastre și că toată lumea făcuse progrese în propriile îndatoriri.

Ulterior, am continuat să cuget: de ce nu acord importanță supravegherii? Ce alte firi corupte sugerează acest fapt? În căutarea mea, am dat peste un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii conducători ai bisericii nu își dojenesc frații sau surorile când văd că-și îndeplinesc îndatoririle neglijent și superficial, deși ar trebui. Atunci când văd ceva care în mod clar este în detrimentul intereselor casei lui Dumnezeu, ei închid ochii și nu fac anchete, pentru a nu-i ofensa câtuși de puțin pe ceilalți. De fapt, nu țin cu adevărat cont de slăbiciunile oamenilor; în schimb, intenția lor este să-i câștige pe oameni și sunt pe deplin conștienți de aceasta: «Dacă voi continua astfel și nu voi ofensa pe nimeni, vor crede că sunt un bun conducător. Vor avea o părere foarte bună despre mine. Mă vor aprecia și le voi fi pe plac.» Indiferent cât de mult se dăunează intereselor casei lui Dumnezeu și indiferent cât de mult sunt împiedicați aleșii lui Dumnezeu în intrarea lor în viață sau cât de tulburată este viața lor bisericească, asemenea conducători persistă în filosofia lor satanică și nu jignesc pe nimeni. În inima lor, nu-și fac niciodată reproșuri. Cel mult, când văd pe cineva că provoacă perturbări și tulburări, s-ar putea să menționeze întâmplător această problemă și apoi să nu mai deschidă subiectul. Ei nu au părtășie despre adevăr și nici nu scot evidențiază acestei persoane esența problemei sale și cu atât mai puțin analizează cu atenție starea acesteia. Ei nu comunică niciodată care este voia lui Dumnezeu. Conducătorii falși nu expun și nu analizează cu atenție niciodată ce tip de greșeli fac oamenii deseori sau firile corupte pe care oamenii le dezvăluie deseori. Ei nu rezolvă nicio problemă reală, ci, în schimb, întotdeauna tolerează comportamentele greșite ale oamenilor sau revărsările corupției lor și rămân nepăsători, indiferent cât de negativi sau slabi sunt oamenii, doar predicând câteva cuvinte doctrinare, dând câteva îndemnuri superficiale, încercând să evite conflictele. Drept urmare, aleșii lui Dumnezeu nu reflectă asupra lor înșiși și nu încearcă să se cunoască, nu câștigă nicio rezolvare privind revărsările diferitelor tipuri de corupție și trăiesc înconjurați de cuvinte, fraze, noțiuni și închipuiri, fără vreo intrare în viață. Ei chiar cred în inimile lor astfel: «Conducătorul nostru are chiar mai multă înțelegere pentru slăbiciunile noastre decât are Dumnezeu. Statura noastră poate fi prea mică pentru a ne ridica la nivelul cerințelor lui Dumnezeu, dar noi trebuie să îndeplinim doar cerințele conducătorului nostru; ascultând de conducătorul nostru, Îl ascultăm pe Dumnezeu. Dacă vine o zi în care cel de mai sus îl va înlocui pe conducătorul nostru, atunci ne vom face auziți; pentru a ne păstra conducătorul și pentru a opri înlocuirea lui de către cel de mai sus, vom negocia cu acesta și-l vom forța să fie de acord cu solicitările noastre. Astfel, îi vom face dreptate conducătorului nostru.» Când oamenii au astfel de gânduri în inimile lor, ei simt dependență, admirație și venerație față de conducătorul lor, apoi vor ajunge să aibă o încredere din ce în ce mai mare în acest conducător, cuvintele acestuia sunt ceea ce vor dori să audă și nu vor mai căuta adevărul în cuvintele lui Dumnezeu. Un astfel de conducător aproape că I-a luat locul lui Dumnezeu în inimile oamenilor. Dacă un conducător este dornic să mențină o astfel de relație cu aleșii lui Dumnezeu, dacă obține în inima sa un sentiment de satisfacție din asta și dacă el crede că aleșii lui Dumnezeu ar trebui să-l trateze astfel, atunci nu există nicio diferență între el și Pavel și deja a pășit pe calea antihriștilor. […] Antihriștii nu fac o lucrare reală, nu au părtășie despre adevăr și nu soluționează probleme, nu îndrumă oamenii să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu și să intre în realitatea adevărului. Lucrează doar pentru statut și renume, le pasă doar să-și consolideze reputația, să protejeze locul pe care-l au în inima oamenilor și să-i facă pe toți să se închine la ei, să-i venereze și să-i urmeze; acestea sunt obiectivele pe care vor să le atingă. Acesta este modul în care antihriștii încearcă să câștige oamenii de partea lor și să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu. Nu este malefic un astfel de mod de a lucra? Este oribil!” (Cuvântul, Vol. 3: Demascarea antihriștilor, „Punctul unu: Ei încearcă să tragă oamenii de partea lor”). Antihriștii au firi rele, nu lucrează decât pentru a câștiga statut și când frații și surorile au probleme, ei nu le expun și nu le corectează, în schimb, sunt întotdeauna binevoitori și plini de compasiune față de ei, pentru a le intra în grații și pentru a-i ademeni și pentru a-i face pe toți să-i adore și să-i venereze și să vină înaintea lor. Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu în lumina recentei mele purtări privind lucrarea mea, mi-am dat seama că m-am purtat la fel ca cei pe care i-a expus Dumnezeu: pentru a-mi menține statutul și imaginea în inimile oamenilor, de câte ori am supravegheat sau am chestionat lucrarea și ceilalți s-au plâns sau au fost refractari, nu am îndrăznit să pun în continuare întrebări, cu atât mai puțin nu i-am tratat și nu i-am emondat, temându-mă că vor crede că îmi lipsea căldura umană, eu doar îndemnându-i insistent și oprimându-i, fără să țin cont de problemele cu care se confruntau, așa încât aduceam în discuție problemele lor doar în treacăt, fără să analizez substanța acestora. Uneori, observam de asemenea că, deși toată lumea era ocupată, nu se înregistrase niciun progres în lucrare, așa că trebuia să fi existat vreo problemă. Dar ori de câte ori frații și surorile deveneau tăcuți după ce îi corectam, mă simțeam constrânsă și nu îndrăzneam să mai continui părtășia. Drept urmare, nu s-a făcut niciun progres în lucrare timp îndelungat, ei nu erau deloc conștienți de esența superficialității lor și nu făcuseră niciun progres în pătrunderea în viață. Am trăit în virtutea filosofiei satanice conform căreia „nu lovești niciodată oamenii sub centură”, păstrându-mi relațiile cu oamenii, făcându-i să creadă că țineam cont de problemele lor și că eram un lider înțelegător, ca să îmi facă loc în inimile lor. Pentru că nu am practicat adevărul și i-am tolerat întotdeauna pe frați și pe surori, ei nu și-au dat seama cât de serioase erau problemele lor, iar acest lucru a prejudiciat grav lucrarea bisericii. Am fost atât de egoistă și vrednică de dispreț! Casa lui Dumnezeu le cere tuturor liderilor și lucrătorilor să supravegheze și să monitorizeze progresul lucrării, să protejeze interesele bisericii, să identifice și să rezolve rapid probleme ce țin de lucrare și să facă lucrare practică. În ce mă privește, eu doar mi-am menținut statutul și reputația proprie, dând la o parte interesele bisericii, îngăduindu-le fraților și surorilor să trăiască după propriile lor firi corupte, abordând o atitudine lejeră față de îndatoririle mele și întârziind lucrarea. Am eșuat realmente în a trăi conform intențiilor lui Dumnezeu. Cugetând și dându-mi seama de asta, mi-a părut rău, așa că m-am rugat la Dumnezeu, dorind să mă pocăiesc și să-mi îmbunătățesc atitudinea față de datoria mea.

Puțin mai târziu, când un lider a venit să verifice cum stăm cu lucrarea și a văzut că unele proiecte încă trenau și nu dădeau rezultate, ne-a rugat să ținem o evidență mai strictă a progresului fiecăruia, identificând problemele și rezolvându-le rapid. M-am gândit: „Lucrarea aceasta a fost atribuită abia de curând. Dacă îi chestionăm acum cu privire la progresul lor, oare nu vor crede frații și surorile că suntem prea aspri și că nu avem niciun strop de căldură umană?” Mi-am dat seama că iar eram constrânsă de renume și statut și că nu practicam adevărul. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația sau statutul tău. Mai întâi trebuie să ții cont de interesele casei lui Dumnezeu și să le consideri prima ta prioritate. S-ar cuveni să ții seama de voia lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă ai fost sau nu impur în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost loial, ți-ai îndeplinit responsabilitățile, și dacă ai dat totul, precum și dacă ai chibzuit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să iei în considerare aceste lucruri. Gândește-te la ele frecvent și înțelege-le și îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria” (Cuvântul, Vol. 2: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Mi-am dat seama că cei care țin cu adevărat cont de voia lui Dumnezeu se vor lepăda de propriile lor interese, punând pe primul loc interesele bisericii. Ei cumpănesc care strategie se va dovedi oportună pentru lucrarea bisericii și pentru pătrunderea în viață a celorlalți. Doar făcându-ți astfel datoria respecți voia lui Dumnezeu. Dându-mi seama de asta, a doua zi m-am interesat de progresul lucrării tuturor și am descoperit că erau asaltați de tot felul de probleme, așa că am avut părtășie referitor la principii, am căutat o cale și am făcut planuri pentru a rezolva problemele. Două săptămâni mai târziu, deja obțineam rezultate mai bune decât înainte. Slavă lui Dumnezeu! Datorită experiențelor trăite în aceste câteva luni, am înțeles importanța supravegherii. Sunt dispusă să accept scrutarea lui Dumnezeu și să-mi fac bine datoria pe viitor.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

O bătălie spirituală

de Yang Zhi, Statele Unite Dumnezeu Atotputernic spune: „Din momentul credinței lor în Dumnezeu până astăzi, oamenii au nutrit în ei multe...

O renaștere

de Yang Zheng, provincia Heilongjiang M-am născut într-o familie săracă rurală, a cărei gândire era înapoiată. Am fost orgolios de la o...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger