de Shi Fang, Coreea de Sud

În 2014, m-am pregătit ca producător video pentru biserică. Atunci a început producția unui nou videoclip. În etapa de pregătire, erau câteva sarcini și tehnici pe care nu le stăpâneam. Când apăreau dificultăți, aveam părtășie cu ceilalți despre principii și căutam soluții. Cu timpul, am început să cunosc tehnicile și să le stăpânesc mai bine. Când alții aveau dificultăți, veneau să le discute cu mine. Apoi, am fost ales conducător de grup și am reușit să rezolv unele probleme ale grupului. Credeam că îmi făceam treaba foarte bine; altfel, de ce-aș fi fost ales conducător de grup? Când grupul discuta despre lucrare, eu aveam mereu un rol esențial. Când existau opinii diferite în timpul unei discuții, împărtășeam cu grupul experiența mea profesională anterioară, ca toți să știe că părerea mea era întemeiată și, în final, făceam cum voiam eu.

Ulterior, biserica a ales două supraveghetoare noi. Am văzut că erau partenerele mele din trecut, sora Claire și sora Lily. Eram șocat: „Niciuna nu e deosebit de pricepută și nici nu prea are experiență. Pot ele face față lucrării de supraveghetor? Eu sunt mult mai priceput decât ele. Cine ar trebui să îndrume pe cine?” Așa că, atunci când supraveghetoarele urmăreau lucrarea noastră, priveam totul cu dispreț. Odată, Claire a venit să vorbească cu mine, spunând că un film al grupului de care răspundeam avea unele probleme și a sugerat câteva schimbări. Am fost puțin jignit să aud asta și am spus nervos: „Modificările tale nu vor funcționa. Dacă folosim ideea ta, începutul și sfârșitul nu se vor potrivi. Ar trebui să vezi mai întâi ideile generale când pui probleme, nu doar partea asta. Trebuie să mai înveți despre lucrare și să studiezi mai des.” Atunci, s-a înroșit toată și a fost atât de jenată încât n-a mai putut vorbi. Alți doi frați mi-au dat dreptate. Văzând că toți mă aprobă, eram destul de satisfăcut: „Vezi, raționamentul nostru inițial era mai bun decât al tău. Când e vorba de producția video, sunt mult mai priceput decât oricare dintre voi!” Ulterior, când aveau sugestii despre filmele pe care le produceam, eram și mai puțin dispus să le accept și le desconsideram, gândindu-mă: „Nu sunteți pricepute ca mine. Mai bine nu mă încurcați cu sugestiile voastre.” Supraveghetoarele au ajuns să fie constrânse de mine. Odată, o supraveghetoare a avut părtășie cu mine, spunând: „Suntem constrânse de tine când lucrăm împreună. Știm că nu suntem pricepute la lucrare. Când vezi vreun neajuns de-al nostru, te rog să ne ajuți, semnalându-l. Așa vom lucra împreună în mod armonios. În plus, sper că nu-ți vei impune mereu opiniile. Dacă poți căuta mai mult când dai de opinii diferite, putem s-avem părtășie despre principii, să ne completăm și să facem filme bune.” Auzind asta, am recunoscut formal că manifestasem o fire arogantă, dar în sinea mea n-am acceptat asta. M-am gândit: „Eu înțeleg mai multe principii decât tine, așa că eu ar trebui să te corectez când greșești. Da, am manifestat un pic de fire arogantă, dar de dragul lucrării. Te-ai simțit constrânsă pentru că ești prea vanitoasă.” În privința asta, nu am reflectat asupra mea, agravând lucrurile.

Într-o seară, grupul discuta idei despre producția unui film. Deoarece ideile pentru film erau relativ complicate și dificile, nu se decisese nimic, nici după mai multe ore de discuții. Mi-am pierdut răbdarea, gândind: „Ce e cu voi, supraveghetoarelor? Înțeleg că nu puteți să ne îndrumați profesional, dar nici să găsiți un plan conform principiilor?” Le-am spus supraveghetoarelor: „Ce se întâmplă cu voi? După ore în șir, cum de nu ați stabilit nici măcar o idee? Voi sunteți inutile!” Auzind reclamația mea, și alții au spus: „Da, cu toții așteptăm. Nu stați aici doar să pierdeți timpul.” Alții au spus: „Luați odată o decizie. Este deja târziu.” Reclamațiile noastre le-au intimidat și mai mult, împiedicându-le să vorbească.

Aflând de comportamentul meu, conducătorul bisericii m-a tratat, spunând: „Firea ta e prea arogantă și-ți place să-i constrângi pe ceilalți. Nu poți coopera normal cu ei. Ești conducător de grup, dar nu protejezi lucrarea bisericii. În schimb, ești primul care se plânge și îi critică, dezbinând grupul, împiedicându-le pe supraveghetoare să-și facă treaba, întârziind astfel producția video. Acțiunile tale tulbură și perturbă lucrarea bisericii.” După ce m-a tratat conducătorul, am fost foarte afectat: „Ce?” M-am gândit: „Eu tulbur și perturb lucrarea? E clar că supraveghetoarele lasă de dorit și nu pot face lucrare reală. Capacitatea mea de lucru e mai bună decât a lor și stăpânesc mai multe principii. Am observat că făceau lucrurile greșit, așa că le-am corectat. Așa am tulburat și perturbat?” Văzând că sunt intransigent și refractar, conducătorul mi-a citit pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Dacă în inima ta chiar înțelegi adevărul, atunci vei ști cum să practici adevărul și să asculți de Dumnezeu și vei porni în mod firesc pe calea urmăririi adevărului. Dacă este corectă calea pe care mergi și în conformitate cu voia lui Dumnezeu, atunci lucrarea Duhului Sfânt nu te va părăsi – caz în care vor fi din ce în ce mai puține șanse să-L trădezi pe Dumnezeu. Fără adevăr, este ușor să faci rău și o vei face în pofida felului tău de a fi. De exemplu, dacă ai o fire arogantă și îngâmfată, atunci a ți se spune să nu te împotrivești lui Dumnezeu nu schimbă deloc situația, nu te poți abține, este dincolo de controlul tău. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui în mod constant; te-ar face să-i disprețuiești pe alții, n-ar lăsa pe nimeni în inima ta decât pe tine însuți; ar fura locul lui Dumnezeu din inima ta și, în cele din urmă, te-ar face să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună și să te facă să-ți venerezi propriile gânduri, idei și noțiuni drept adevăr. Atât de mult rău este făcut de oameni sub dominația naturii lor arogante și îngâmfate!” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta”).

„Există numeroase tipuri de firi corupte care sunt incluse în firea Satanei, dar cea mai limpede dintre ele și care iese cel mai mult în evidență este o fire arogantă. Aroganța este rădăcina firii corupte a omului. Cu cât oamenii sunt mai aroganți, cu atât sunt mai iraționali și, cu cât sunt mai iraționali, cu atât sunt mai predispuși să I se împotrivească lui Dumnezeu. Cât de gravă este această problemă? Nu numai că oamenii cu firi arogante îi consideră pe toți ceilalți inferiori, dar cel mai grav este că sunt chiar condescendenți față de Dumnezeu și nu au deloc teamă de Dumnezeu în inimile lor. Chiar dacă e posibil ca unii să pară că ei cred în Dumnezeu și că Îl urmează, nu Îl tratează deloc ca pe Dumnezeu. Simt întotdeauna că au adevărul și au o părere foarte bună despre ei înșiși. Acestea sunt rădăcina și esența firii arogante și vin de la Satana. Prin urmare, problema aroganței trebuie rezolvată” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au răscolit inima. Am văzut că o persoană cu o natură satanică face neintenționat lucrurile potrivit unei firi corupte și poate tulbura și perturba lucrarea bisericii. Firea mea arogantă era extremă. Credeam c-aveam experiență în producția video și că înțelegeam principiile, având mare încredere în mine. Simțeam că trebuie să am ultimul cuvânt în toate și că ceilalți trebuie să mă asculte. Colaborând supraveghetoarele, nici măcar nu le-am acordat atenție, crezând că eram mai bun în orice privință. Oricând aveam opinii diferite, prima mea reacție era să gândesc ceva de genul: „Tu nu înțelegi, eu da”, sau „Tu nu ești calificată”, și să iau în derâdere sugestiile lor. Uneori chiar ripostam fără să gândesc mai întâi, fără nicio atitudine de căutare și acceptare, făcându-le să se simtă constrânse și să se teamă să-mi dea sugestii. Și ceilalți aveau o părere proastă despre supraveghetoare, împiedicându-le să urmărească lucrarea grupului. Cum putea asta să nu perturbe lucrarea bisericii? Când eu și supraveghetoarele am făcut echipă, indiferent ce sugestii aveau, niciodată nu căutam să procedez conform principiilor. M-am agățat de propria opinie. Cum putea opinia mea să fie întotdeauna corectă? Putea fi conform cu principiile adevărului tot ce credeam eu a fi corect? De fapt, priveam lucrurile doar din perspectiva calităților și experienței mele. Opiniile mele nu prea erau conforme cu principiile. Cu cât trăiam mai mult potrivit acestor lucruri, cu atât mă credeam mai valoros și că aveam dreptate. Când făceam echipă cu ceilalți, îi subestimam constant și mă lăudam. Eram arogant până la pierderea oricărei rațiuni! Mereu am procedat în felul meu în datorie. M-am agățat de propriile opinii și concepții ca de adevăr, n-am acceptat sugestiile altora și n-am permis ca ideile lor să fie mai presus, ca și cum aș fi fost stăpânul adevărului. Oare asta însemna să crezi în Dumnezeu? Cu siguranță credeam în mine. Când am realizat asta, am fost îngrozit și plin de remușcări. Natura mea fiind atât de arogantă, am făcut fără intenție lucruri rele care se împotriveau lui Dumnezeu. Am văzut că era extrem de periculos să-mi fac datoria cu o fire arogantă.

După o vreme, producția filmului s-a încheiat, dar fiindcă n-am putut coopera cu ceilalți, i-am constrâns și am perturbat lucrarea video, am fost suspendat. Ulterior, alt lot de filme video trebuia produs, dar eu n-am participat. Am început iar să mă împotrivesc și m-am gândit: „Ultima mea experiență m-a făcut să-mi înțeleg puțin natura arogantă. De ce nu mă lasă să particip?” Și mai surprinzător a fost că n-am mai participat la producerea niciunui alt film. Mi-a fost foarte greu să accept asta. Dacă lucrurile continuau așa, nu cumva nu mai eram de niciun folos bisericii? Mi-a venit în minte un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Dacă ești de calibru bun, dar ești mereu arogant și vanitos, gândind mereu că orice spui tu este corect și tot ceea ce spun alții este greșit, refuzând orice sugestie propusă de ceilalți și chiar neacceptând adevărul, indiferent de părtășia despre el, ci împotrivindu-te mereu adevărului, atunci poate o persoană ca tine să obțină aprobarea lui Dumnezeu? Va lucra Duhul Sfânt asupra unei persoane ca tine? Nu o va face. Dumnezeu va spune că ai o fire rea și nu ești vrednic să primești luminarea Lui, iar dacă nu te pocăiești, va lua de la tine ceea ce ai avut cândva. Asta se înțelege prin a fi expus” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Inima mi-a tresărit. Cuvintele lui Dumnezeu vorbeau direct stării mele. În toți anii de credință în Dumnezeu, îmi făcusem datoria cu o fire arogantă. Fusesem emondat și tratat nu de puține ori. Dar nu căutasem niciodată adevărul, iar firea mea nu se schimbase. Acum, perturbasem lucrarea bisericii și săvârșisem o fărădelege. Aveam să fiu demascat și alungat de Dumnezeu? Gândindu-mă la comportamentul meu, oriunde mă duceam, mereu voiam să ies în evidență. Dacă eram mai capabil decât alții, eram mulțumit de mine și le vorbeam de sus fraților și surorilor. Când alții erau mai capabili decât mine, mă gândeam cum să-i întrec. Nu puteam accepta când sugestiile mele nu erau folosite și îmi frământam mintea pentru a găsi contraargumente, ca toți să folosească sugestiile mele. Când alții îmi arătau neajunsurile, nu spuneam nimic, dar în sinea mea mă împotriveam. Mă gândeam că erau niște nulități, fără nicio calificare, ca și cum eu aș fi fost cineva. Acest gând mă speria tot mai tare. Îmi făcusem datoria cu o fire arogantă în toți acei ani. Nu acceptasem adevărul, nu reflectasem asupra mea și nu mă cunoscusem, firea mea devenind tot mai coruptă. Suspendarea mea a fost revelația dreptății lui Dumnezeu! Îndurerat, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Știu că n-am căutat adevărul în toți anii în care am crezut în Tine. Când am fost emondat și tratat, n-am reflectat asupra mea și nu m-am înțeles. Am făcut lucruri rele care au perturbat lucrarea bisericii. Dumnezeule, Te rog, ajută-mă să-mi înțeleg corupția, să iau calea căutării adevărului și să-mi plătesc fărădelegile și datoriile.”

În devoționalele mele, am găsit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „În cazul în care cunoașterea de sine a oamenilor este prea superficială, li se va părea imposibil să rezolve probleme, iar firile vieții lor pur și simplu nu se vor schimba. Este necesar să te cunoști la un nivel profund, ceea ce înseamnă să-ți cunoști natura: ce elemente sunt incluse în acea natură, cum au luat naștere aceste lucruri și de unde au venit. Mai mult decât atât, chiar ești capabil să urăști aceste lucruri? Ți-ai văzut vreodată sufletul urât și natura malefică? Dacă ești într-adevăr în stare să vezi adevărul despre tine, atunci te vei detesta. Atunci când te vei detesta și, apoi, vei pune cuvântul lui Dumnezeu în practică, vei putea să te lepezi de trup și să ai puterea de a îndeplini adevărul fără a crede că este obositor. De ce mulți oameni își urmează preferințele trupești? Deoarece se consideră a fi destul de buni, simțind că acțiunile lor sunt corecte și îndreptățite, că nu au defecte și că au întru totul dreptate, ei sunt, prin urmare, capabili să acționeze presupunând că dreptatea este de partea lor. Când o persoană recunoaște care este adevărata sa natură – cât de urâtă, cât de demnă de dispreț și cât de demnă de milă este – atunci ea nu este peste măsură de mândră de sine, nu este prea arogantă și nu este prea încântată de ea însăși ca înainte. O astfel de persoană simte: «Trebuie să fiu cinstit și realist în a practica ceva din cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu, atunci nu mă voi ridica la standardul de a fi uman și mă voi rușina să trăiesc în prezența lui Dumnezeu». Ea se vede cu adevărat ca fiind măruntă, cu adevărat neînsemnată. În acest moment, devine ușor pentru ea să îndeplinească adevărul și va părea că este oarecum așa cum trebuie să fie un om. Oamenii sunt în stare să se lepede de trup numai atunci când se detestă cu adevărat. Dacă nu se detestă, nu vor putea să se lepede de trup. Să te detești cu adevărat nu este o chestiune simplă. Există multe lucruri care trebuie găsite în tine: în primul rând, să-ți cunoști propria natură; și, în al doilea rând, să te vezi nevoiaș și jalnic, să te vezi ca fiind extrem de mic și nesemnificativ și să-ți vezi sufletul deplorabil și murdar. Când cineva vede pe deplin ceea ce este cu adevărat, iar acest rezultat este obținut, atunci câștigă într-adevăr cunoașterea de sine și se poate spune că a ajuns să se cunoască pe deplin. Doar atunci poate să se urască cu adevărat, mergând atât de departe până la a se blestema, și poate să simtă cu adevărat că a fost profund corupt de Satana, încât nici măcar nu mai seamănă cu o ființă umană” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi-a fost rușine. El a spus că numai recunoscându-ți natura, văzând cu claritate cum te aprovizionezi, sărăcia și mila ta, poți să fii dezgustat de tine, să te urăști și să te căiești în fața Lui. Am început să analizez de ce eram atât de arogant. M-am gândit cum, după ce m-am alăturat grupului video, am produs câteva filme importante și am primit respectul și laudele tuturor, am crezut că aveam experiență și că stăpâneam multe principii. Am crezut și că aveam calibru bun, că învățam repede și că eram un talent rar în biserică. Asta mi-a agravat tot mai mult firea arogantă. M-am gândit la cât de puțin știam când am început producția video și cum frații și surorile m-au luat de mână și mi-au arătat. Uneori tot nu reușeam să mă descurc, deși îmi explicau clar detaliile, și adesea aveam nevoie de îndrumare înainte să pot produce ceva corect. Așa am văzut că nu era vorba că eram deștept sau de calibru înalt, ci doar că avusesem multe ocazii de a exersa și acumulasem experiență. Dar am văzut-o ca pe un capital și nu mi-am făcut datoria în mod realist. Mai ales când eram oarecum eficient în datoria mea, credeam că știam ce făceam și, astfel, îi disprețuiam cu aroganță pe ceilalți, nefiind dispus să colaborez cu ei. Unde erau umanitatea și rațiunea mea? Gândindu-mă la cele două supraveghetoare, întotdeauna le-am desconsiderat. De fapt, prin interacțiunile mele cu ele, am descoperit că aveau multe merite. Deși erau relativ lipsite de pricepere și experiență în producția video, erau bine intenționate și proactive în depășirea dificultăților. În plus, erau istețe și nu se țineau de reguli. Îndrăzneau să inoveze și erau dornice să învețe lucruri noi. Când se confruntau cu dificultăți sau probleme, puteau să se detașeze și să ceară sfatul altora. Dar firea mea era prea arogantă și nimeni nu se compara cu mine. Eram orb la meritele celorlalți. M-am gândit că Pavel era deosebit de arogant. El credea că avea calibru, calități și inima lui era nesupusă. Mereu mărturisea că era mai presus de ceilalți ucenici, spunând cuvinte teribile, precum că pentru el a trăi era Hristos. Era arogant până la lipsa rațiunii. Am reflectat că natura mea era ca a lui Pavel. Mereu le-am desconsiderat pe supraveghetoare și îi obligam pe ceilalți să facă totul cum spuneam eu. Urmam calea lui Pavel. Recunoscând asta, am regretat enorm. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Abia acum am o oarecare înțelegere a naturii și esenței mele. În acești ani de credință în Dumnezeu, casa Lui m-a udat mereu și mi-a oferit adevărul. Dar eu n-am căutat adevărul și am urmat calea unui antihrist, ignorând grija Ta minuțioasă. Tu ai orchestrat oameni, evenimente și lucruri pentru a-mi aminti, dar eu m-am încăpățânat și n-am știut să mă căiesc. Mi-am urmat firea arogantă pe o cale greșită și Te-am făcut să mă disprețuiești. Dumnezeule, sunt gata să mă căiesc. Indiferent de rânduielile pe care le va face biserica, voi asculta.”

Când am realizat asta, spre surprinderea mea, a doua zi, o soră mi-a adus vestea că lucrarea noilor membri ai grupului nu a fost la înălțime și că spera ca eu să-i instruiesc. M-a întrebat dacă accept. Inima mi-era recunoscătoare lui Dumnezeu. Tocmai când voiam să mă căiesc, biserica mi-a dat o șansă să-mi fac datoria. Trebuia s-o prețuiesc acum, așa că am acceptat cu bucurie. Și mai surprinzător a fost că, la câteva zile, conducătorul a rânduit să iau parte la producția unui nou film. Îi eram sincer recunoscător lui Dumnezeu!

Gândindu-mă cum urma să fac echipă cu ceilalți în curând, am căutat o cale de a coopera cu alții. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Când cooperați cu alții pentru a vă îndeplini îndatoririle, sunteți în stare să fiți deschiși la opinii diferite? Îi puteți lăsa pe alții să vorbească? (Eu pot, puțin. Înainte, de multe ori nu ascultam sugestiile fraților și surorilor și insistam să procedez așa cum voiam. Doar mai târziu, când faptele au dovedit că nu aveam dreptate, am văzut că majoritatea sugestiilor lor fuseseră corecte, că rezultatul pe care toată lumea îl discutase era, de fapt, potrivit, că părerile mele erau incorecte și deficitare. După ce am avut această experiență, mi-am dat seama cât de importantă este cooperarea armonioasă.) Și ce putem vedea din asta? După ce ați avut această experiență, ați primit vreun beneficiu și ați înțeles adevărul? Credeți că cineva este perfect? Indiferent cât de puternici sunt oamenii sau cât de capabili și talentați, tot nu sunt perfecți. Oamenii trebuie să recunoască asta, este o realitate. La fel este și atitudinea pe care oamenii ar trebui s-o aibă față de propriile merite și puncte tari sau neajunsuri; aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Cu o asemenea rațiune, poți să-ți tratezi așa cum trebuie propriile puncte tari și slăbiciuni, la fel de bine ca pe ale altora, iar acest lucru te va abilita să lucrezi în armonie alături de ei. Dacă ai înțeles acest aspect al adevărului și poți să pătrunzi în acest aspect al realității adevărului, atunci te poți întelege armonios cu ceilalți, bazându-te pe punctele lor tari pentru a compensa orice slăbiciuni ai. În acest fel, indiferent de datoria pe care o îndeplinești sau ce întreprinzi, vei deveni mereu din ce în ce mai bun și vei avea binecuvântarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că nimeni nu e perfect. Toți avem neajunsuri și defecte. Orice calități sau experiență ar avea cineva nu înseamnă că deține adevărul sau că acțiunile sale sunt mereu conforme cu adevărul. Trebuie să cooperăm în armonie și să ne compensăm punctele slabe. Mai ales când există opinii diferite, trebuie să ne lăsăm ego-ul deoparte, s-avem părtășie și să investigăm împreună problema cu o atitudine de căutare. Doar așa putem s-avem umanitate și rațiune, să primim lucrarea Duhului Sfânt, să diminuăm scăpările din datoria noastră și, în final, să ne realizăm bine datoria. Noi nu înțelegem adevărul. Trebuie să lucrăm împreună, să ne compensăm punctele slabe. E singura cale de a ne comporta rațional. Înțelegând asta, aveam să continui să practic această cale. Dacă iar existau opinii diferite când investigam cu ceilalți, îmi negam intenționat punctul de vedere și ascultam opiniile celorlalți. Dacă existau dezacorduri, aveam părtășie cu toți despre principiile aplicabile și, în final, practicam respectând principiile. După un timp, relația mea cu ceilalți s-a îmbunătățit considerabil și am înțeles că numai lăsând deoparte ego-ul și cooperând armonios puteam să obțin ușor lucrarea și îndrumarea Duhului Sfânt și să fiu eficient în realizarea datoriei mele.

Prin experimentarea acestor situații, am dobândit ceva înțelegere a firii mele arogante și am făcut unele schimbări. Asta doar pentru că am mâncat și am băut din cuvântul lui Dumnezeu! Îi sunt foarte recunoscător!