de Steven, Coreea de Sud

Gestionez cărți și obiecte bisericești. De obicei verific dacă diversele articole sunt clasificate și aranjate cu grijă și dacă registrele de intrare și ieșire sunt în regulă. Mi-e teamă că s-ar produce dezordine dacă aș fi neglijent. Fratele Cameron, care lucra cu mine, era cam neglijent și nu se concentra pe ordine. Uneori arunca lucrurile pe jos sau le punea într-o grămadă, așa că mereu îmi făceam griji pentru el și mereu trebuia să-i verific munca. De fiecare dată când îl vedeam pe Cameron rătăcind lucrurile sau când vedeam că registrele de intrare și ieșire pentru piesele scrise de el nu erau clare, deveneam atât de nerăbdător și furios, încât îmi pierdeam cumpătul și n-aveam părtășie să-l ajut. La început, mă gândeam la sentimentele lui și eram atent la ton și exprimare, dar pe măsură ce timpul trecea, nu mi-a mai păsat de acele lucruri și, cu fiecare ocazie, îi spuneam că a făcut lucrurile greșit. Uneori mă enervam și îl dojeneam spunându-i „De ce pui iar lucrurile în locul greșit? Ai pus un lucru aici și unul acolo. Nu poți pune lucrurile înapoi de unde le-ai luat? Durează o clipă să faci curat după tine, dar tu trebuie să le lași nefăcute și niciodată nu faci ordine după aceea.”

Atitudinea mea față de Cameron s-a înrăutățit. Uneori îi spuneam pe un ton poruncitor să strângă mizeria. Țin minte că odată, când treceam în revistă registrele de intrare și ieșire, am observat că a corectat unele atât de mult încât erau iligibile. Am luat foc imediat și m-am gândit: „Nu pot nici măcar să ghicesc ce a scris aici!” M-am dus direct la Cameron. Ca un profesor care ceartă un elev, am întins registrele și l-am intrebat ce e fiecare. I-am spus: „Știi ce vreau să fac chiar acum? Vreau să duc aceste registre la lider ca să vadă cum îți faci datoria și cât de neglijent poți să fii!” Cameron avea o privire vinovată și a spus că va fi mai atent în viitor. A spus că a fost un accident de data asta și că, în timp ce făcea înregistrarea, cineva l-a chemat să se ocupe de o treabă urgentă, așa că a uitat despre asta. Dar nu l-am lăsat să explice. I-am spus nervos: „Dacă se mai întâmplă așa ceva, voi da fișa de înregistrare liderului și o voi lăsa pe ea să se ocupe de asta!” Nu după mult timp, am văzut că una dintre fișele de înregistrare ale lui Cameron avea o pată neclară din nou. De data asta, m-am enervat și mai tare. M-am dus la Cameron să-l chestionez: „Ți-am spus deja, dacă faci o greșeală, rescrie în alt loc, nu scrie peste. Uită-te la corectură. Cine știe ce ai scris? Dacă nu pot să văd clar, trebuie să vin să te întreb. Nu crezi că e enervant? Chiar dacă nu crezi, este!” Când a văzut că iar sunt nervos, a luat fișa de înregistrare și a zis: „Atunci o voi corecta din nou.” Am strigat nervos: „Nu te deranja! Nu se va rezolva nimic!” Am plecat după ce-am spus asta, lăsându-l singur cu fișa de înregistrare și în impas. În acel moment mi-am dat seama că am mers puțin prea departe. Dar nu m-am gândit prea mult la asta și momentul a trecut. După câteva zile, iar m-am enervat pe Cameron pentru o chestiune trivială. Și el s-a enervat pe mine și ne-am certat.

Liderul a aflat că nu puteam lucra împreună în armonie, așa că a avut părtășie cu mine și mi-a citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Indiferent ce datorie face un antihrist, indiferent cu cine este partener, vor exista mereu conflicte și dispute. Unii ar putea spune: «Dacă se ocupă de curățenie și face ordine înăuntru în fiecare zi, ce motiv are să nu coopereze cu alții?» Există o problemă privind firea: indiferent cu cine interacționează sau cu cine face o muncă, îl va disprețui mereu, dorind întruna să-i facă morală, să-l pună să facă lucrurile pe care le spune el. Ați spune că o astfel de persoană poate coopera cu alții? Nu poate coopera cu nimeni; aceasta fiindcă firea ei coruptă este prea gravă. Nu doar că nu poate coopera cu alții, ci le face mereu morală și îi constrânge pe alții de mai sus – vrea mereu să stea pe umerii oamenilor și să-i forțeze să asculte de ea. Aceasta nu e doar o problemă legată de fire – este și o problemă gravă privind umanitatea sa. Nu are conștiință sau rațiune. […] Există anumite condiții care trebuie îndeplinite pentru ca oamenii să se înțeleagă între ei în mod normal: înainte de a putea coopera unii cu alții, trebuie să aibă cel puțin conștiință și rațiune și să fie răbdători și toleranți. Oamenii trebuie să fie în asentiment pentru a putea coopera în îndeplinirea unei datorii; trebuie să se bazeze pe punctele forte ale celuilalt și să-și compenseze propriile slăbiciuni, să fie răbdători și toleranți și să aibă o bază pentru comportamentul lor. Așa se pot înțelege în mod armonios și, deși pot exista uneori conflicte și dispute, cooperarea poate continua și cel puțin nu va lua naștere nicio dușmănie. Dacă o persoană nu are o astfel de bază, dacă nu este conștiincioasă sau rezonabilă și face lucrurile axându-se pe profit, căutând doar profitul, dorind mereu să profite în detrimentul altora, cooperarea va fi imposibilă. Așa se întâmplă între oamenii răi și între regii diavolilor, care se luptă între ei fără încetare. Diferitele spirite rele din tărâmul spiritual nu se înțeleg între ele. Deși diavolii pot uneori să formeze consorții, totul se rezumă la exploatarea reciprocă pentru a-și atinge propriile scopuri. Consorțiile lor sunt temporare și, în scurt timp, se spulberă de la sine. La fel se întâmplă și între oameni. Cei fără umanitate sunt mere stricate care le strică și pe celelalte; doar cu cei care au umanitate normală este ușor de cooperat, fiind răbdători și toleranți cu ceilalți, capabili să țină seama de opiniile altora și să-și lase deoparte statutul în lucrarea pe care o fac, pentru a o realiza discutând cu ceilalți. Și ei au firi corupte și doresc mereu să-i facă pe alții să țină seama de ei – și ei au această intenție – dar, întrucât au conștiință și rațiune, pot căuta adevărul, se cunosc pe ei înșiși și simt că astfel de acțiuni sunt inadecvate, simțind reproșuri din cauza acestora, și sunt capabili să se înfrâneze, modalitățile și mijloacele lor de a face lucrurile se vor schimba puțin câte puțin. Și, astfel, vor fi în stare să coopereze cu alții. Ei dezvăluie o fire coruptă, dar nu sunt oameni răi și nu au esența antihriștilor. Nu vor avea probleme majore în cooperarea cu alții. Dacă ar fi oameni răi sau antihriști, n-ar fi capabili să coopereze cu alții. Așa sunt toți oamenii răi și antihriștii pe care îi îndepărtează casa lui Dumnezeu. Nu pot coopera cu nimeni și, drept urmare, sunt cu toții dezvăluiți și eliminați” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. După ce mi-a citit cuvântul lui Dumnezeu, liderul mi-a reamintit, spunând: „Ca să ne înțelegem cu oamenii, trebuie cel puțin să-i respectăm. Dacă strigi la Cameron așa și îl mustri de fiecare dată, îți lipsește un minim de respect. Nu e extrem de arogant din partea ta? Te uiți de sus la tot ce face și niciodată nu-i treci cu vederea problemele. E cuviincios? Cameron e ocupat cu lucrarea lui și memoria lui nu e bună. Unele probleme nu pot fi evitate. N-ar trebui să-l tratezi cum se cuvine și să-l ajuți mai mult? Mai mult de-atât, el se perfecționează constant. Dar tu ai țipat tot timpul la el. Aceasta e o fire coruptă; e și o problemă cu umanitatea. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu observi bârna din ochiul tău?” Apoi, liderul mi-a citit un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu, care spunea: „Ce spuneți, este greu de cooperat cu alți oameni? De fapt, nu este. Ați putea spune chiar că este ușor. Dar de ce oamenii încă simt că este greu să facă asta? Pentru că au firi corupte. Pentru cei care dețin umanitate, conștiință și rațiune, cooperarea cu ceilalți este relativ ușoară și pot să simtă că este ceva care aduce bucurie. Asta pentru că nu este ușor pentru nimeni să realizeze lucruri pe cont propriu și, indiferent de domeniul în care este implicat sau de ceea ce face, este întotdeauna bine să aibă pe cineva alături care să scoată în evidență lucrurile și să ofere asistență – mult mai ușor decât să le facă de unul singur. De asemenea, există limite cu privire la capacitățile calibrului oamenilor sau la ceea ce ei înșiși pot experimenta. Nimeni nu poate fi bun la toate. E imposibil ca o persoană să cunoască totul, să fie capabilă de orice, să îndeplinească totul – este imposibil și toată lumea ar trebui să aibă o astfel de rațiune. Astfel, indiferent de ceea ce faci, fie că este important sau nu, vei avea întotdeauna nevoie de cineva care să te ajute, să îți dea indicații, sfaturi sau care să facă lucruri cooperând cu tine. Aceasta e singura metodă prin care să te asiguri că vei face lucrurile mai corect, că vei face mai puține greșeli și că va fi mai puțin probabil să rătăcești – este un lucru bun” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. După ce mi-a citit cuvintele lui Dumnezeu, liderul a mai avut puțină părtășie și m-a întrebat într-un final: „Dacă ar fi să gestionezi singur articolele, ai putea să o faci fără nicio greșeală?” Cu rușine, am spus: „Nu.” Liderul a spus: „Așa e. Nimeni nu știe totul și toată lumea are nevoie de un partener pentru a-și face datoria. Dacă nu poți coopera în armonie, cum poți să-ți faci bine datoria? Trebuie să te gândești la asta și să reflectezi asupra problemelor tale.”

Când m-am întors, m-am simțit cu adevărat îngrozitor. Cum să nu fi fost conștient de ce problemă mare aveam? Obișnuiam să cred că umanitatea mea era bună și că puteam să mă înțeleg cu frații și surorile, dar de când cooperam cu Cameron în datoria mea, eram neprihănit de sine, crezând că ideile și acțiunile mele sunt drepte. Mi-am impus voința asupra lui și l-am pus să facă ce voiam. Nu l-am ajutat având părtășie despre adevăr, doar m-am enervat, l-am acuzat și l-am mustrat. N-am avut nici umanitate, nici rațiune. Mereu am simțit că eram mai bun decât fratele meu, așa că l-am privit cu superioritate. Îl găseam neplăcut și nu puteam să-i abordez punctele forte și slăbiciunile în mod corect. Mă lăudam la tot pasul și îl subestimam. Inițial, eu și Cameron eram responsabili să gestionăm obiectele bisericești, dar n-am discutat nimic cu el. Mereu eram egoist și aveam ultimul cuvânt de spus și îi dădeam ordine lui Cameron. Deseori îl mustram și îi țineam morală de parcă era un copil. Firea mea era prea arogantă și Dumnezeu ura asta! Știam că eram arogant și că mereu îi forțam pe alții să mă asculte, dar nu știam cum să rezolv această problemă. M-am rugat lui Dumnezeu și-am căutat fragmente relevante din cuvântul Lui. Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Antihriștii au mereu ambiția și dorința de a controla și cuceri oamenii. Această problemă este mai gravă decât cea a incapacității lor de a coopera cu ceilalți. Ce fel de oameni ați spune că sunt cei cărora le place să-i controleze și să-i cucerească pe alții? Ce fel de persoană are ambiția și dorința de a-i controla și cuceri pe alții? Vă voi da un exemplu. Celor care apreciază în mod deosebit statutul le place să-i controleze și să-i cucerească pe alții? Nu sunt ei de teapa antihriștilor? Îi induc în eroare, îi controlează și îi supun pe alți oameni, care li se închină apoi și țin seama de ei. Astfel, câștigă stima și respectul oamenilor și îi determină să li se închine și să-i privească cu admirație. Nu există atunci un loc pentru ei în inimile oamenilor? Dacă oamenii n-ar fi convinși de ei și nu i-ar aproba, li s-ar închina ei? Categoric nu. Așadar, după ce acești indivizi au statut, tot trebuie să-i convingă pe alții, să-i cucerească pe deplin și să-i facă să-i admire. Doar atunci li se vor închina oamenii. Acesta e un fel de persoană. Există și altul – cei care sunt deosebit de aroganți. Ei îi tratează pe oameni în același mod: încep prin a-i supune, făcându-i pe toți să li se închine și să-i admire. Doar atunci sunt mulțumiți. Și celor foarte răi le place să-i controleze pe alții, să aibă oameni care țin seama de ei, care sunt pe orbita lor și fac lucruri pentru ei. Când vine vorba atât de oamenii foarte aroganți, cât și de cei cu firi rele, odată ce au preluat puterea, devin antihriști. Antihriștii au mereu ambiția și dorința de a-i controla și cuceri pe alții; în interacțiunile lor cu oamenii, vor mereu să determine cum sunt văzuți de alții, dacă există un loc pentru ei în inimile altora și dacă alții îi admiră și li se închină. Dacă întâlnesc pe cineva care se pricepe să lingușească, să flateze și să măgulească, devin foarte fericiți; apoi se vor urca pe un piedestal, ținând morală oamenilor și turuind idei pompoase, inculcându-le reglementări, metode, doctrine și noțiuni. Îi determină pe oameni să accepte aceste lucruri ca fiind adevărul și chiar le fac să pară frumoase: «Dacă poți accepta aceste lucruri, ești o persoană care iubește și urmărește adevărul.» Oamenii fără discernământ vor crede că spusele lor sunt rezonabile și, chiar dacă le sunt neclare și nu știu dacă sunt conforme cu adevărul, simt doar că nu e nimic în neregulă cu spusele lor și că nu încalcă adevărul. Prin urmare, ascultă de antihriști. Dacă cineva este capabil să discearnă un antihrist și poate să-l dea în vileag, antihristul se va enerva, îl va învinovăți fără menajamente, îl va condamna și amenința, făcând o demonstrație de forță. Cei fără discernământ devin pe deplin subjugați de antihrist și îl admiră din adâncul inimii lor, ceea ce dă naștere în sinea lor la venerarea antihristului, la încrederea în el și chiar la groază. Au senzația că sunt înrobiți de antihrist, ca și cum ar fi neliniștiți în sufletul lor dacă ar pierde conducerea, învățăturile și reproșurile antihristului. Fără aceste lucruri, este ca și cum nu ar avea senzația de siguranță și s-ar putea ca Dumnezeu să nu-i mai vrea. Apoi, toată lumea a învățat să privească expresia antihristului atunci când acționează, de teamă ca antihristul să nu fie nefericit. Încearcă cu toții să-i facă pe plac; astfel de oameni sunt absolut hotărâți să-l urmeze pe antihrist. În lucrarea lor, antihriștii predică doctrine și cuvinte. Se pricep să-i învețe pe oameni să respecte anumite reglementări; nu le spun niciodată oamenilor care sunt adevărurile-principii pe care ar trebui să le respecte, de ce trebuie să se comporte în acest fel, care sunt intențiile lui Dumnezeu, ce rânduieli a făcut casa lui Dumnezeu pentru lucrare, care este lucrarea esențială și cea mai importantă sau care lucrarea principală ce trebuie făcută. Antihriștii nu spun nimic despre aceste lucruri importante. Ei nu au niciodată părtășie despre adevăr atunci când realizează și rânduiesc lucrarea. Nici măcar ei nu înțeleg adevărurile-principii, așa că nu pot decât să-i învețe pe oameni să respecte câteva reglementări și doctrine – iar dacă oamenii se împotrivesc spuselor și reglementărilor lor, vor înfrunta mustrarea și dojenile antihriștilor. Deseori antihriștii lucrează sub stindardul casei lui Dumnezeu, dojenindu-i pe alții și ținându-le morală dintr-o poziție înaltă. Unii oameni chiar devin atât de tulburați de lecțiile lor încât simt că-I sunt îndatorați lui Dumnezeu fiindcă nu acționează potrivit cerințelor antihriștilor. Nu au ajuns asemenea oameni sub controlul antihriștilor? (Ba da.) Ce fel de comportament este acesta din partea antihriștilor? Este un comportament de înrobire” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Ce a descris Dumnezeu era fix starea mea. Când lucram cu Cameron, îl găseam relaxat. Dacă ceva nu mergea bine la muncă, el accepta când îl criticam și nu încerca să dezmintă. Am crezut că era slab și ușor de manevrat, așa că eram autoritar față de el și aveam ultimul cuvânt în toate. De multe ori, când discutam cu el, doar făceam totul mecanic. În final, eu decideam ce e de făcut. De asemenea, unele măsuri de precauție pe care le-am luat pentru gestionarea articolelor nu păreau a fi problematice și erau de ajutor pentru gestiune, dar nu le-am formulat bazându-mă pe principii relevante. Mai degrabă le-am creat pentru a aborda problemele lui Cameron. S-ar putea spune că au fost create pentru el. De câte ori nu reușea să urmeze aceste măsuri, aveam o scuză ca să-l acuz și să-l dojenesc și el nu avea cum să protesteze. La fel ca data trecută, când nu făcuse fișa de înregistrare așa cum îl instruisem, l-am mustrat fără ezitare și l-am forțat să facă ce îmi doream. Îmi amintesc ce a spus în acea zi: „De îndată ce te văd făcând ordine, încerc să te evit. Mi-e teamă că mă vei critica din nou dacă nu fac cum trebuie.” Gândul m-a făcut să mă simt mizerabil. Firea satanică pe care am dezvăluit-o a umbrit inima fratelui meu și l-a îngrădit. E precum expune cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă oamenii se împotrivesc spuselor și reglementărilor lor, vor înfrunta mustrarea și dojenile antihriștilor. Deseori antihriștii lucrează sub stindardul casei lui Dumnezeu, dojenindu-i pe alții și ținându-le morală dintr-o poziție înaltă. Unii oameni chiar devin atât de tulburați de lecțiile lor încât simt că-I sunt îndatorați lui Dumnezeu fiindcă nu acționează potrivit cerințelor antihriștilor. Nu au ajuns asemenea oameni sub controlul antihriștilor?” În sfârșit îmi dădusem seama că problema mea era serioasă. De când m-am asociat cu Cameron, s-a dezvăluit firea mea antihristică. Nu aveam statut în acel moment, dar dacă aș fi avut, n-ar fi fost și mai ușor să constrâng și să controlez oamenii? Nu aș fi fost un antihrist în acel moment? Nu mă prea concentram să caut adevărul sau să reflectez asupra mea. Deseori arătam o fire coruptă fără să fiu conștient de ea. Eram incredibil de amorțit. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ești membru al casei lui Dumnezeu, dar totuși ești mereu impetuos în acțiunile tale, dezvălui întotdeauna ceea ce este natural în tine și-ți dezvălui mereu firea coruptă, făcând lucrurile cu mijloace umane și cu o fire coruptă, satanică, consecința finală va fi că faci rău și că te împotrivești lui Dumnezeu – și, dacă rămâi nepocăit tot timpul și nu poți păși pe calea căutării adevărului, va trebui să fii dezvăluit și eliminat” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O fire coruptă poate fi înlăturată doar prin acceptarea adevărului”). Mi-am amintit cum l-am tratat pe Cameron. Ca să-mi descarc nemulțumirea, pentru o alinare temporară, am nesocotit complet sentimentele fratelui meu. Când m-am enervat pentru că registrul lui nu era lizibil, i-am ținut o predică lui Cameron ca unui copil care a făcut o greșeală. El doar a stat acolo fără să spună nimic și, când a recunoscut c-a greșit, l-am respins cu răceală. Acea imagine a înghețat în mintea mea, imposibil de uitat. Când m-am gândit la asta, nu mi-am putut exprima vina și durerea din inimă. M-am întrebat: „Cum am putut să-mi tratez fratele în felul ăsta? Niciodată nu am avut părtășie cu el și nu l-am ajutat, deci cine sunt eu să-l dojenesc? Cum de am obrăznicia să-l numesc fratele meu?” Fiecare întrebare m-a lăsat fără cuvinte. În trecut, mereu am crezut că era vina lui Cameron, că el era cel care făcea prea multe greșeli și îmi cauza atâtea probleme. Acum am realizat că la mine era problema reală. Eu eram cel care nu se schimbase nici după mai multe atenționări și eu eram cel care era prea arogant și nu avea umanitate! Am simțit remușcări intense, așa că m-am rugat lui Dumnezeu în liniște și am spus că vreau să mă căiesc.

Ulterior am căutat să îmi tratez frații și surorile în concordanță cu principiile. În cuvântul lui Dumnezeu am citit acest fragment: „Trebuie să existe principii în modul în care interacționează frații și surorile. Nu vă concentrați întotdeauna asupra greșelilor celorlalți, în schimb, trebuie să vă examinați frecvent, iar apoi să recunoașteți în mod proactiv în fața celorlalți lucrurile pe care le-ați făcut, punându-le piedici sau făcându-le rău și să învățați să vă destăinuiți și să aveți părtășie. Astfel, veți reuși să vă înțelegeți unii pe alții. În plus, indiferent ce vi se întâmplă, ar trebui să priviți lucrurile pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă sunt capabili să înțeleagă adevărurile-principii și să găsească o cale de practicare, oamenii vor fi uniți în gând și-n simțire, iar relația dintre frați și surori va fi normală și nu vor fi la fel de nepăsători, reci și cruzi ca non-credincioșii și vor renunța la mentalitatea de precauție și suspiciune reciprocă. Frații și surorile vor deveni mai apropiați unul de celălalt; vor fi capabili să se sprijine și să se iubească reciproc; va exista bunăvoință în inimile lor și vor avea îngăduință și compasiune unul față de celălalt și se vor sprijini și se vor ajuta reciproc, în loc să se înstrăineze, să fie invidioși unul pe celălalt, să se măsoare unul cu celălalt și să concureze în secret, sfidându-se unii pe alții. Cum pot oamenii să-și îndeplinească bine îndatoririle dacă sunt asemeni non-credincioșilor? Acest lucru nu numai că va afecta intrarea lor în viață, ci îi va afecta și pe alții și le va face rău. […] Când oamenii trăiesc după firile lor corupte, le este foarte greu să fie împăcați înaintea lui Dumnezeu și le este foarte greu să practice adevărul și să trăiască după cuvintele lui Dumnezeu. Pentru a trăi înaintea lui Dumnezeu, trebuie să înveți mai întâi să reflectezi asupra ta și să te cunoști și să te rogi cu adevărat lui Dumnezeu, iar apoi trebuie să înveți cum să te înțelegi bine cu frații și surorile. Trebuie să fiți toleranți unul cu celălalt, îngăduitori unul cu celălalt și să fiți capabili să vedeți care sunt calitățile și punctele forte ale celorlalți – trebuie să învățați să acceptați opiniile celorlalți și lucrurile care sunt corecte. Nu te răsfăța, nu avea ambiții și dorințe și nu te crede mereu mai bun decât ceilalți oameni, iar apoi nu te gândi la tine ca fiind o figură măreață, forțându-i pe alții să facă ceea ce spui, să ți se supună, să te admire, să te preamărească – acest lucru este anormal. […] Așadar, cum îi tratează Dumnezeu pe oameni? El nu se uită la înfățișarea oamenilor, la cât de înalți sau scunzi sunt aceștia. În schimb caută să vadă dacă inimile lor sunt bune, dacă iubesc adevărul și dacă-L iubesc pe El și I se supun. Dumnezeu își bazează comportamentul față de oameni pe aceste criterii. Dacă și oamenii pot face asta, vor fi capabili să-i trateze corect pe ceilalți și conform cu adevărurile-principii. Înainte de toate, trebuie să înțelegem intențiile lui Dumnezeu și să știm cum se comportă El cu oamenii, apoi vom avea și noi un principiu și o cale pentru felul în care să ne comportăm cu oamenii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Da. Când interacționăm unii cu ceilalți în datoriile noastre, ar trebui să trăim măcar în umanitate normală, să ne sprijinim și ajutăm unii pe ceilalți, să fim toleranți și răbdători, să avem grijă unii de alții, să avem părtășie despre adevăr pentru a-i ajuta pe oameni când merg împotriva principiilor și, în cazuri serioase, să-i putem expune și emonda. Este singura cale de a face lucrurile în concordanță cu principiile. Frații și surorile vin din locuri diferite și circumstanțele de trai ale fiecăruia, experiența, vârsta și calibrul sunt diferite. Indiferent de deficiențele și neajunsurile lor, ar trebui să-i tratăm cuviincios, să nu cerem niciodată prea mult de la ei și să fim grijulii și toleranți cu ei. Cameron era de obicei ocupat cu mentenanța. Totodată, nu era bun în a face registrele de intrări și ieșiri. Ar fi trebuit să fiu mai responsabil și mai înțelegător și nu ar fi trebuit să-l forțez să facă lucrurile după cum îmi doream eu. A fost cu totul lipsit de umanitate. Fratele meu era bun la mentenanță, conștiincios în datoria lui de a repara și nu îi era frică să sufere în datoria lui. În această privință, îmi era net superior. Dar nu m-am uitat la puterile fratelui meu. M-am concentrat pe lacunele lui, l-am acuzat și l-am mustrat. Am fost atât de arogant și prost!

Mai târziu, mi-am schimbat starea în mod conștient și am practicat în concordanță cu principiile. Când lucrurile s-au întâmplat din nou, am fost mult mai calm și mult mai înțelegător cu Cameron. O dată am ieșit să fac un comision și a fost nevoie să rămân acolo un timp. Cameron a rămas să se ocupe de treabă singur. După câteva zile l-am sunat pe Cameron să-l întreb cum mergea procesul. Calm și precaut, mi-a spus: „Cum crezi? Exact cum crezi tu că merge.” Auzind asta, m-am simțit foarte supărat. De ce ar spune fratele meu una ca asta? Nu pentru că felul în care l-am tratat în trecut s-a revărsat din firea mea coruptă și mereu l-am făcut să se simtă ca un nimic și că nu putea face nimic bine? Cu cât m-am gândit mai mult la asta, cu atât m-a durut mai mult, dar mi-a întărit determinarea de-a practica adevărul și de-a mă schimba. L-am liniștit pe Cameron, spunându-i: „Uită-te în jur la ce nu e la locul său și fă-ți timp să faci ordine. De obicei ești ocupat cu alte lucruri, așa că puțină dezordine e inevitabilă. Dacă chiar n-ai timp să faci curat, putem să facem împreună după ce mă întorc.” După telefon, am crezut că el nu va fi capabil să se descurce singur, așa că i-am rugat pe alții să-l ajute. Când s-au întâmplat în trecut lucruri similare, mereu l-am dojenit și mustrat pentru greșelile lui. Acum, când se întâmplă din nou aceleași lucruri, le pot aborda corect și pot de asemenea să am părtășie și să-l ajut. Asta mă face să fiu împăcat și ușurat. Deși e o schimbare mică, sunt fericit pentru că cred că e un început bun. Cred că dacă practic și pătrund prin cuvintele lui Dumnezeu, voi fi capabil să îmi lepăd firea coruptă. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!