Reflecții asupra constrângerii altora

aprilie 27, 2023

de Ding Li, Statele Unite

Acum câțiva ani, compuneam cântece la biserică. Înțelegând mai bine această lucrare și principiile, am obținut rezultate mai bune în datorie. În timp, oamenii au început să mă aprecieze. Veneau să mă întrebe, când întâmpinau probleme în compunerea de cântece. În general, toți erau de acord cu părerile împărtășite de mine, așa că mă felicitam. Mă credeam mai bună decât ei, geniul fără de care echipa nu se putea descurca. Am avut mereu un simț al superiorității. Apoi, sora Sheila a venit să compună cântece cu noi. Supraveghetoarea a repartizat-o să lucreze cu mine și m-a rugat s-o îndrum și s-o ajut. La început, chiar am încercat s-o învăț. I-am rezumat experiența mea și i-am spus la ce să fie atentă, dar ea tot greșea unele lucruri pe care eu insistasem. M-am cam supărat pe ea, gândindu-mă că deja îi spusesem aceste lucruri, dar ea încă greșea. Punea suflet în ce făcea? După aceea, când îi arătam unde greșise, o mustram cu vehemență: „Ți-am mai spus de problema asta. De ce încă faci aceeași greșeală? Te străduiești vreun pic?” La o adunare, Sheila a spus că se temea să nu greșească în datorie și să nu fie tratată. Auzind asta, m-am neliniștit. Recent, îi semnalasem des probleme în datoria ei și o și certasem. O făceam să se simtă constrânsă? Dar apoi, m-am gândit că ea făcea mereu greșeli, deci nu era deplasat să i le semnalez. Dacă nu spuneam nimic, oare era conștientă de ele și le corecta repede? Doar nu aveam intenții rele. Voiam doar să se obișnuiască și să evite să compromită lucrarea. Cu timpul, am văzut că atunci când Sheila întâmpina greutăți în datorie, sau avea orice gânduri sau idei, nu-mi mai spunea. În plus, era negativă și nu se simțea niciodată în stare să facă lucrarea. De fapt, nu doar cu Sheila lucram astfel. La fel făceam și cu ceilalți frați și surori. Tindeam să-mi dedic datoriei mele tot timpul și energia și uneori chiar lucram până noaptea târziu, ca să fac o treabă bună. Simțeam că îmi asumam o povară și eram devotată datoriei mele. Când îi vedeam pe cei din jur culcându-se devreme, simțeam că ei nu poartă o povară în datoria lor și-i certam: „Trebuie să porți o povară și să fii capabil să plătești un preț, nu să râvnești la confort!” Când surorile erau obosite și se ridicau ca să se dezmorțească sau stăteau puțin de vorbă, consideram că nu se concentrau la datoria lor. Strâmbam din nas și le mustram: „Când e timpul să vă faceți datoria, acolo ar trebui să vă concentrați energia. Nu întârziați lucrarea cu discuțiile astea?” Ceilalți frați și surori au început încet-încet să se îndepărteze de mine și n-au mai venit să discute cu mine când aveau vreo problemă sau dificultate. Mă simțeam foarte izolată și deloc în ton cu ceilalți. Eram indispusă dar nu știam ce provoca problema.

Într-o zi, după câteva luni, conducătorul a venit brusc să discute cu mine și mi-a spus sever: „Mi s-a spus recent că tinzi să cerți și constrângi oamenii. Frații și surorile se simt foarte reprimați de tine și nu se simt liberi în datorie. E manifestarea unei umanități slabe.” Auzind asta de la conducător, parcă am luat o palmă peste față și-mi țiuiau urechile. Mai ales cuvintele „constrângi oamenii” și „umanitate slabă” mi-au străpuns inima ca un cuțit. Eram extrem de derutată. Cum devenisem eu cineva cu umanitate slabă, care-i constrânge pe alții? Cum anume îi reprimam? În acea noapte, n-am putut dormi deloc. Revedeam totul în minte și eram foarte nedumerită. Mă gândeam că sunt directă din fire – spun lucrurile pe șleau. Dar tot ce spun e adevărat. Când văd la cineva o problemă, am curajul s-o spun direct; nu mă tem că ofensez. Credeam că asta era dreptatea. Cum s-a putut transforma asta în a constrânge și a avea o umanitate slabă? Cum liderul spunea că-i constrângeam pe alții, urma să lucrez la schimbarea mea, toți aveau să-mi vadă transformarea. Așa, n-ar mai fi spus nimeni că-l constrâng sau că am umanitate slabă. Ulterior, am început să mă concentrez la tonul meu și mi-am prelucrat felul de-a vorbi. Mă gândeam mereu cum să spun lucrurile mai cu tact, ca să nu umilesc oamenii și să nu-i fac de râs. Uneori, vedeam câte o problemă, dar nu o semnalam eu, de teamă să nu spună că îi constrângeam. Dar o rugam pe supraveghetoare să aibă părtășie despre ea. Treptat, n-am mai mustrat și certat oamenii ca înainte, iar ceilalți au spus că mă schimbasem puțin. Dar nu mă simțeam nici împăcată, nici relaxată. Eram des deprimată și nu aveam senzația de libertate. Eram precaută, cântăream fiecare cuvânt pe care-l spuneam. În acel moment, a trebuit să mă întreb: „Purtarea asta arată căință și schimbare adevărată? Ceilalți nu se mai simt constrânși când interacționez cu ei, dar de ce mă simt eu constrânsă?” Îndurerată și derutată, am venit în fața lui Dumnezeu să mă rog și să caut, cerându-I să mă lumineze și să mă îndrume, ca să pot să reflectez cu adevărat la starea mea și să mi-o înțeleg.

În devoțiunile mele, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. „Primul lucru care trebuie făcut atunci când te pocăiești este să recunoști ce ai făcut greșit, să vezi unde era greșeala ta, esența problemei și firea coruptă pe care ai arătat-o; trebuie să chibzuiești la aceste lucruri și să accepți adevărul, apoi să practici în conformitate cu adevărul. Doar aceasta este o atitudine de pocăință. Dacă, pe de altă parte, te gândești exhaustiv la moduri viclene, devii mai alunecos decât înainte, tehnicile tale sunt mai istețe și tainice și ai mai multe metode de a trata lucrurile, atunci aceasta nu este atât de simplă ca a fi doar înșelător. Folosești mijloace necinstite și ai secrete pe care nu poți să le divulgi. Este rău. Nu doar că nu te-ai pocăit, ci ai devenit mai alunecos și mai șiret. Dumnezeu vede că ești extrem de intransigent și rău, un om care recunoaște la suprafață că a greșit și acceptă tratarea și emondarea, dar care, în realitate, nu are câtuși de puțin atitudinea unuia care se pocăiește. De ce spunem asta? Deoarece, în timp ce acest eveniment se desfășura sau după finalul său, nu ai căutat deloc adevărul, nu ai reflectat, nu ai încercat să te cunoști și nu ai practicat conform adevărului. Atitudinea ta este una de a folosi filosofiile, logica și metodele Satanei pentru a rezolva problema. De fapt, ocolești problema și o prezinți într-un ambalaj frumos ca ceilalți să nu poată vedea nicio urmă a acesteia, fără să-ți scape nimic. În cele din urmă, simți că ești foarte deștept. Acestea sunt lucrurile pe care le vede Dumnezeu și nu faptul că ai reflectat cu adevărat, ți-ai mărturisit păcatul și că te-ai pocăit în fața chestiunii care s-a abătut asupra ta, și apoi că ai plecat să cauți adevărul și să practici conform acestuia. Atitudinea ta nu este una de căutare a adevărului sau de practicare a adevărului și nici una de supunere față de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, ci una de folosire a tehnicilor și metodelor Satanei pentru a-ți rezolva problema. Le dai celorlalți o impresie falsă, te împotrivești să fii expus de Dumnezeu și ești beligerant și defensiv în privința circumstanțelor pe care Dumnezeu le-a orchestrat pentru tine. Inima ta este mai închisă și mai separată de Dumnezeu ca înainte. Prin urmare, poate să rezulte vreun lucru bun din asta? Mai poți trăi în lumină, bucurându-te de pace și veselie? Nu poți. Dacă te ferești de adevăr și de Dumnezeu, cu siguranță vei cădea în întuneric, vei plânge și vei scrâșni din dinți(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Un om poate să-și rezolve noțiunile și neînțelegerile despre Dumnezeu numai urmărind adevărul”). Am învățat din cuvintele lui Dumnezeu că adevărata căință și schimbare necesită o introspecție reală și o înțelegere a firii tale corupte și a esenței problemelor tale. Trebuie să afli sursa greșelii și să cauți adevărul pentru a-ți îndepărta corupția. În cazul meu, când conducătorul mi-a semnalat că îi constrâng pe alții, nu am reflectat deloc, nici n-am căutat adevărul, ca să înțeleg ce înseamnă să-i constrângi pe alții, ce purtări ale mele erau constrângătoare, ce dezvăluie cuvintele lui Dumnezeu despre această problemă, ce atitudine are Dumnezeu față de o astfel de persoană și așa mai departe. În schimb, m-am bazat doar pe ce mi-am imaginat, că alții se simțeau constrânși fiindcă eram prea directă și nu aveam un ton plăcut. Ca să-i fac pe toți să vadă că mă schimbasem, am lucrat la tonul vocii și la comportamentul meu. Nu mai eram directă când vedeam o problemă; în schimb, eram blândă, spunând orice ar fi salvat imaginea cuiva. Uneori, vedeam clar că cineva încălca principiile, dar mă temeam că, spunând ceva, ceilalți vor zice că-i constrâng, așa că închideam ochii sau îi spuneam supraveghetoarei, ca să se ocupe ea. După ce am practicat o vreme astfel, deși ceilalți spuneau că nu-i mai constrângeam ca înainte, îmi schimbam doar comportamentul, nu și firea vieții. Când am fost tratată, n-am căutat adevărul ca să-mi înlătur firea coruptă. Doar am practicat stăpânirea de sine, prefăcându-mă. De aceea mă simțeam atât de deprimată și de reprimată. Îmi alegeam cu grijă și cu prudență excesivă fiecare cuvânt rostit. Era un mod de viață epuizant. Mi-am adus asupra mea doar suferință, fiindcă n-am căutat adevărul și n-am urmat regulile. Așadar, m-am gândit că nu mai puteam continua așa. Trebuia să vin în fața lui Dumnezeu ca să caut adevărul, să reflectez la propriile probleme și să ies din acea stare negativă.

Mai târziu, am căutat cuvinte de la Dumnezeu despre constrângerea altora și am aplicat acele revelații când am reflectat asupra mea. Într-o zi, am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu. „Poți să-i faci pe oameni să înțeleagă adevărul și să pătrundă în realitatea lui, dacă doar repeți cuvinte doctrinare, le ții morală oamenilor și îi tratezi? Dacă adevărul despre care ai părtășie nu este real, dacă nu reprezintă nimic altceva decât cuvinte doctrinare, atunci, oricât de mult i-ai trata și le-ai face morală, nu vei avea niciun rezultat. Crezi că faptul că oamenii se tem de tine și fac ceea ce le spui și nu îndrăznesc să obiecteze este același lucru cu a înțelege adevărul și a fi ascultători? Aceasta este o greșeală majoră; intrarea în viață nu este atât de simplă. Unii conducători sunt ca noii directori care încearcă să lase o impresie puternică; ei încearcă să-și impună nou găsita autoritate asupra aleșilor lui Dumnezeu, astfel încât toți să li se supună, gândindu-se că asta le va ușura munca. Dacă îți lipsește realitatea adevărului, atunci, în scurt timp, adevărata ta statură va fi expusă, adevăratul tău caracter va fi dezvăluit și, la fel de bine, ai putea fi alungat. În unele lucrări administrative, un pic de tratare, un pic de emondare și un pic de disciplină sunt acceptabile. Dar dacă nu ești capabil să ai părtășie despre adevăr, în cele din urmă, tot nu vei putea să rezolvi problema și vei afecta rezultatele lucrării. Dacă, indiferent de problemele care apar în biserică, tu continui să ții prelegeri oamenilor și să arunci vina – dacă tot ce faci vreodată este să îți pierzi cumpătul – atunci aceasta este firea ta coruptă care se dezvăluie și ai arătat fața urâtă a corupției tale. Dacă stai mereu pe un piedestal și le faci astfel morală oamenilor, atunci, pe măsură ce timpul trece, oamenii vor fi incapabili să primească aprovizionarea cu viață de la tine, nu vor câștiga nimic real și, în schimb, te vor respinge și vor fi dezgustați de tine. În plus, vor exista și unii oameni care, după ce au fost influențați de tine din cauza lipsei de discernământ, vor ține și ei prelegeri altora, îi vor trata și-i vor emonda. În același mod, ei se vor enerva și își vor pierde cumpătul. Nu numai că vei fi incapabil să rezolvi problemele oamenilor – totodată, le vei întreține și firile corupte. Și nu înseamnă asta a-i conduce pe calea pierzaniei? Nu este aceasta o răutate? Un lider ar trebui să conducă, în principal, prin părtășie cu privire la adevăr și prin aprovizionarea cu viață. Dacă stai mereu pe un piedestal și le ții prelegeri altora, vor putea ei să înțeleagă adevărul? Dacă lucrezi în acest fel pentru o perioadă, atunci când oamenii vor ajunge să te vadă în mod clar așa cum ești, te vor părăsi. Poți să aduci oamenii înaintea lui Dumnezeu lucrând în acest fel? Cu siguranță, nu poți; tot ce poți face este să întinezi lucrarea bisericii și să-i faci pe toți aleșii lui Dumnezeu să te deteste și să te părăsească(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Reflectând la cuvintele Lui, mi-a devenit clar că a vedea problemele altora, fără să ai părtășie despre adevăr ca să-i ajuți, fără să le dai o cale de practică, mustrându-i în schimb cu aroganță pentru greșelile lor și forțându-i să facă ce vrei tu e un comportament constrângător. Prin cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că așa eram eu. Când Sheila a început să compună cântece, nu cunoștea multe procese ale lucrării, deci era normal să greșească. Fiindu-i parteneră, ar fi trebuit s-o ajut și s-o susțin cu afecțiune, rezumând împreună motivele greșelilor ei și apoi corectându-le. Dar eu nu-i luam în considerare statura și dificultățile reale. Nu eram deloc înțelegătoare sau atentă la ea și nu căutam sursa greșelilor ei. Doar am disprețuit-o și am etichetat-o ca nefiind devotată datoriei. Ba chiar o criticam și o mustram mereu cu vehemență, ceea ce o constrângea, iar starea ei proastă îi afecta datoria. Eram la fel și în interacțiunile cu ceilalți frați și surori. Dacă vedeam pe cineva culcându-se mai devreme decât mine, luând pauză și plimbându-se sau stând de vorbă, mi se părea că e neglijent în datorie, prea preocupat de trup și îl desconsideram. Mereu îi mustram pe alții, făcându-i să-mi poarte pică și chiar să mă evite. Nu numai că interacțiunile de acest fel cu alții nu le-au adus edificări sau beneficii, ci i-au făcut să se simtă chiar speriați și constrânși. Nu eram deloc afectuoasă cu alții și eram lipsită de umanitate. De fapt, a te ridica și a te mișca după ce ai muncit mult timp, sau a sta de vorba și a te relaxa o clipă sunt lucruri normale. Dar eu am vrut ca toți să fie ca mine, să se culce târziu și să nu stea la taclale. Eram atât de arogantă și de neprihănită de sine. Acționam din corupție față de toți, nu-mi bazam acțiunile pe cuvintele lui Dumnezeu sau pe principiile adevărului. Iar asta îi făcea pe oameni să se simtă reprimați și constrânși. În acest punct al analizei mele, m-am simțit vinovată și supărată. Am văzut că eram cu adevărat irațională și incredibil de lipsită de umanitate.

Am mai citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a ajutat să văd mai clar cauza problemei. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă în inima ta chiar înțelegi adevărul, atunci vei ști cum să practici adevărul și să asculți de Dumnezeu și vei porni în mod firesc pe calea urmăririi adevărului. Dacă este corectă calea pe care mergi și în conformitate cu voia lui Dumnezeu, atunci lucrarea Duhului Sfânt nu te va părăsi – caz în care vor fi din ce în ce mai puține șanse să-L trădezi pe Dumnezeu. Fără adevăr, e ușor să faci rău și o vei face în ciuda ta. De exemplu, dacă ai o fire arogantă și îngâmfată, atunci a ți se spune să nu te împotrivești lui Dumnezeu nu schimbă deloc situația, nu te poți abține, este dincolo de controlul tău. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui în mod constant; te-ar face să-i disprețuiești pe alții, n-ar lăsa pe nimeni în inima ta decât pe tine însuți; ar fura locul lui Dumnezeu din inima ta și, în cele din urmă, te-ar face să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună și te-ar face să-ți venerezi propriile gânduri, idei și noțiuni drept adevăr. Atât de mult rău este făcut de oameni sub dominația naturii lor arogante și îngâmfate!(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta”). Din cuvintele Lui, am înțeles că eram atât de autoritară și de restrictivă cu alții exclusiv din cauza naturii mele satanice arogante. Compuneam cântece de mult timp, deci cunoșteam principiile și aptitudinile, iar supraveghetoarea m-a pus să-i ajut și să-i îndrum mult pe alții. Am considerat asta un capital personal, crezându-mă deosebită și mai bună decât toți ceilalți. Cât ai clipi, m-am urcat singură pe un piedestal și i-am disprețuit pe toți. Cum Sheila tot făcea greșeli când compunea cântece, mi-am pierdut cumpătul și am mustrat-o, dar, de fapt, o discreditam pe ea și mă preamăream pe mine, făcându-i pe toți să mă creadă mai bună decât ea. Ea făcea greșeli și cauza probleme pe care eu le-aș fi evitat, era neatentă și iresponsabilă, în timp ce eu eram serioasă și responsabilă în datoria mea. Dar acum că mă gândesc, Sheila avea și multe atuuri. Avea calibru bun, progresa rapid la compunerea cântecelor și făcea multe sugestii bune. Dar eu mă axam doar pe defectele ei și nu-i vedeam meritele. Aveam standarde înalte și cerințe stricte pentru ea. Nu-i permiteam să facă greșeli dacă o corectasem deja. Uneori, când îi vedeam pe alții vorbind sau culcându-se devreme, le făceam și lor morală. Mi-am considerat cerințele și standardele personale drept principii ale adevărului și i-am forțat pe alții să le urmeze, certându-i când lăsau de dorit. Mă purtam de parcă eu nu aveam defecte și eram perfectă, inegalabilă. Eram atât de arogantă și de irațională. De fapt, și eu greșeam adesea în datorie. De câteva ori, neatenția și neglijența mea ne-au afectat negativ lucrarea. În plus, deveneam pasivă și mă retrăgeam când aveam greutăți în datorie; nu voiam să plătesc un preț. Nu eram cu nimic mai bună decât ceilalți, dar nu-mi puteam vedea propriile probleme și defecte. Mă simțeam mereu superioară celorlalți. Nu aveam pic de conștiință de sine. Mi-a fost foarte rușine când mi-am dat seama de asta. În plus, uram cât de exagerat de arogantă eram și că nu trăiam cu umanitate.

Căutând ulterior, mi-am dat seama că mereu simțeam că putând să semnalez problemele văzute și doar spunând lucruri adevărate însemna că aveam curaj să vorbesc și nu mă temeam să ofensez oamenii și că asta demonstra un simț al dreptății. Dar, de fapt, nu vedeam diferența dintre dreptate și aroganță. Am dus această dilemă în fața lui Dumnezeu, în rugăciune și căutare. Odată, la o adunare, un lider de biserică a avut părtășie despre propria înțelegere a acestui lucru. În esență, a spus că dreptatea se referă la susținerea adevărului și protejarea lucrării lui Dumnezeu. Dacă realmente înțelegi adevărul și știi ce e conform acestuia și cuvintelor lui Dumnezeu, ar trebui să susții asta. Dar a nu îndrăzni să susții cuvintele lui Dumnezeu sau adevărul înseamnă că-ți lipsește simțul dreptății. A fi arogant și îngâmfat se referă la firea satanică de a te răzvrăti împotriva lui Dumnezeu. A ignora cuvintele, lucrarea și cerințele lui Dumnezeu, a te stima prea mult, a-ți susține propriile păreri, propriile noțiuni, a crede că știi totul, asta înseamnă să fii arogant și îngâmfat. Aroganța e în totală contradicție cu dreptatea și cu aderarea la principii. Nu au nicio legătură între ele. Auzind părtășia liderului, am căpătat un oarecare discernământ asupra diferenței dintre aroganță și dreptate. O persoană dreaptă poate susține principiile adevărului și proteja lucrarea bisericii. Când vede pe cineva lezând interesele bisericii, ia atitudine, are părtășie și dezvăluie problemele altora. Uneori, poate vorbi dur, dar ce spune e obiectiv și practic și în beneficiul lucrării bisericii. E benefic intrării altora în viață și nu ascunde intenții personale. E o expresie a dreptății. M-am gândit că liderul, când vede pe cineva iresponsabil în datorie și aducând prejudicii lucrării, uneori, e posibil să-l emondeze și să-l trateze. Deși tonul său poate fi dur și direct, el subliniază natura și consecințele problemei, ca oamenii să poată să reflecteze și să se căiască rapid, iar asta împiedică prejudicierea lucrării și îi ajută să reflecteze și să învețe despre ei. Are un final pozitiv. Dar a-i constrânge pe alții e o manifestare a aroganței. Înseamnă să forțezi oamenii să facă lucruri conform standardelor și ideilor tale. Intenția ta e să-ți etalezi superioritatea. În consecință, impui oamenilor multe reguli, ceea ce-i sperie și-i face să se simtă constrânși, îngrădiți și negativi. Lucrând cu Sheila, când am văzut-o făcând multe greșeli, n-am aflat ce-i cauza greșelile, n-am avut părtășie pozitivă cu ea și n-am ajutat-o. În schimb, m-am agățat de problemele ei și am mustrat-o, făcând-o să se simtă foarte constrânsă. Manifestam foarte clar o fire arogantă, nesusținând cu dreptate lucrarea bisericii. Dacă cineva are intenția corectă, e principial, încearcă să susțină lucrarea bisericii și poate semnala obiectiv probleme pe care le vede, chiar dacă vorbește dur, nu este arogant. Practica de acest tip e edificatoare pentru alții și benefică pentru lucrare. Asta e practicarea adevărului și demonstrarea dreptății. Deci dacă vrei să rezolvi problema aroganței și a constrângerii altora, nu poți să te concentrezi doar la a vorbi cu tact, sau să nu spui nimic când vezi probleme. Trebuie să te axezi pe introspecție și înlăturarea firii tale arogante, pe analiza intenției din spatele cuvintelor tale și păstrarea locului potrivit și să nu le mai ceri altora lucruri și să-i judeci conform preferințelor și noțiunilor tale.

Am mai citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a dat mai multă claritate pe o cale de practicare. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Aleșii lui Dumnezeu trebuie să aibă cel puțin conștiință și rațiune și trebuie să intre în contact cu oamenii și să interacționeze cu ei – și să se ocupe de lucruri – conform standardelor umanității normale. În mod firesc, cel mai bine este să practice conform principiilor adevărului cerute de Dumnezeu, acest lucru Îl mulțumește pe Dumnezeu. Prin urmare, care sunt principiile adevărului cerute de Dumnezeu? Ca oamenii să înțeleagă slăbiciunea și negativitatea altora atunci când aceștia sunt slabi și negativi, ca oamenii să fie conștienți de durerea și dificultățile altora și apoi să întrebe despre aceste lucruri și să le ofere ajutor și sprijin și să le citească cuvintele lui Dumnezeu pentru a-i ajuta să rezolve problemele, astfel încât să nu mai fie slabi și să fie aduși înaintea lui Dumnezeu. Este acesta un mod de a practica în conformitate cu principiul? Practicarea în acest fel este în conformitate cu principiul adevărului. În mod firesc, relațiile de acest fel sunt, de asemenea, în conformitate cu principiul. Atunci când oamenii sunt în mod deliberat băgăcioși și perturbatori sau în mod deliberat neglijenți și superficiali atunci când își îndeplinesc datoria, dacă vezi acest lucru și ești capabil să gestionezi problemele conform principiilor și poți să le evidențiezi aceste lucruri, să îi admonestezi și să-i ajuți, atunci acest lucru este în conformitate cu principiile adevărului. Dacă închizi ochii sau ești tolerant față de ei, îi acoperi și chiar mergi atât de departe încât să spui lucruri frumoase ca să-i lauzi și să-i aplauzi, menajându-i folosind cuvinte false, atunci astfel de comportamente, astfel de moduri de a interacționa cu oamenii, de a trata și de a gestiona problemele sunt în mod clar în contradicție cu principiile adevărului și nu au nicio bază în cuvintele lui Dumnezeu – în acest caz, aceste comportamente și moduri de a interacționa cu oamenii și de a gestiona problemele sunt evident nelegitime(Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). M-am gândit la ce a spus Dumnezeu și mi-am dat seama că în interacțiunile cu frații și surorile, trebuie să învățăm să-i tratăm corect și să le vedem atuurile. Nu putem disprețui oamenii doar fiindcă au câteva defecte și probleme. Nu e rațional. Fiecare are o statură, un calibru și o capacitate de înțelegere diferită. Nu putem cere și evalua pe baza preferințelor noastre, nu există soluții universale. Când observăm problemele altora, ar trebui să-i ajutăm și să avem afectuos părtășie despre adevăr pentru a-i susține, ca ei să înțeleagă principiile adevărului și să găsească o cale de practică. Acesta e cel mai bun mod de a rezolva probleme. Iar cei care sunt frecvent superficiali și perturbatori în datorie pot fi tratați și expuși. Asta înseamnă să acționezi responsabil pentru lucrarea bisericii, nu să constrângi. Înțelegând toate astea, am început să practic cuvintele lui Dumnezeu. Ulterior, când am văzut probleme în îndatoririle altora, mai întâi am mers să discut cu ei și să aflu ce provoca problema, dacă se datora neglijenței lor sau neînțelegerii principiilor. Apoi, găseam cuvintele relevante ale lui Dumnezeu pentru părtășie și căutam o cale de rezolvare. Dacă nu se schimbau după multe părtășii despre același lucru și întârziau și afectau lucrarea bisericii, îi emondam și îi tratam în mod corespunzător. Nu mă mai simțeam constrânsă.

Îmi amintesc că membra echipei noastre, sora Clara, nu purta o povară în datorie și nu se implica total. Asta a dus la rezultate slabe în compunerea cântecelor. I-am semnalat problemele, dar n-a vrut să accepte și a găsit tot soiul de scuze pentru a se justifica. Am realizat că era într-o stare periculoasă și că dacă nu făcea o schimbare și nu pătrundea, lucrarea avea să sufere. Dacă era suficient de grav, putea chiar să fie demisă. Așadar, de atunci, am fost directă cu ea despre problemele ei, expunând natura purtării ei și consecințele continuării în acest fel. Atunci a realizat, în sfârșit, cât de gravă era problema ei și a vrut să se căiască și să se schimbe. Apoi, atitudinea Clarei față de datoria ei s-a schimbat mult, iar ea a devenit mult mai eficientă. Acum, când îi văd pe alții încălcând principiile și făcând lucruri care compromit lucrarea bisericii, încă sunt tentată să manifest aroganță. Dar mă rog degrabă lui Dumnezeu și-mi reamintesc să-i tratez corect pe alții și să caut cel mai bun mod de a-i ajuta și de a le fi de folos. Practicând astfel o vreme, relațiile mele cu ceilalți s-au normalizat treptat. Într-o zi, am auzit o soră spunând că părtășia mea a ajutat-o și i-a permis să-și schimbe puțin starea. M-am simțit incredibil de fericită.

Rememorând ultimii doi ani, experimentarea tratării mi-a permis să reflectez și să-mi înțeleg comportamentul constrângător și mi-a oferit câteva căi de practică pentru a interacționa cu ceilalți și pentru a trăi o umanitate normală. Această mică înțelegere și schimbare se datorează mântuirii lui Dumnezeu pentru mine!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger