de Kristen, Italia

În octombrie 2021, am început să practic udarea nou-veniților. După o săptămână, am realizat că aveam prea multe de învățat. Trebuia să mă familiarizez cu adevăruri-principii de tot felul și să practic părtășia cu privire la adevăr, ca să le rezolv diversele probleme și dificultăți, dar aveam o înțelegere superficială despre adevăr și discuțiile nu erau atuul meu. Mi se părea o datorie foarte dificilă, în special când conducătoarea echipei a vrut să rezolv rapid problemele și dificultățile nou-veniților. Toți nou-veniții aveau multe probleme, deci, ca să le rezolv, trebuia să caut multe adevăruri relevante și să mă gândesc cum să am părtășie clar. Ce preț trebuia să plătesc pentru asta? Toate acestea mi se păreau greu de realizat, așa că i-am spus conducătoarei echipei că nu aveam calibru bun și n-o puteam face bine. Conducătoarea echipei a avut părtășie cu mine, spunându-mi că trebuie să port o povară în datoria mea și că n-ar trebui să mă tem de suferință. Am acceptat cu reticență după ce i-am auzit părtășia, dar, în secret, nu voiam să plătesc un preț. La întruniri, am continuat să am părtășie cu nou-veniții, ca de obicei, dar, fiindcă nu le cunoșteam dificultățile, băteam câmpii în părtășia mea și nu obțineam rezultate, iar numărul nou-veniților care participau frecvent la întruniri a început să scadă. Când conducătoarea echipei a descoperit problema, mi-a cerut să-i ajut și să-i susțin imediat, dar eu m-am gândit: „Cei care răspândesc Evanghelia deja au avut multă părtășie cu ei despre adevărul viziunilor referitoare la lucrarea lui Dumnezeu, însă ei tot nu vin la întruniri. Așadar, rezolv eu ceva având părtășie? În plus, acei nou-veniți nu s-au mai întrunit recent, deci părtășia cu ei categoric va dura mult, iar asta va fi epuizant.” La acest gând, le-am trimis doar mesaje, salutându-i rapid și i-am abandonat pe cei care nu au răspuns, nebăgându-i în seamă. Pe aceia care aveau mai multe probleme i-am pus ultimii pe lista mea de părtășie sau i-am pasat celor care răspândesc Evanghelia, ca să-i ajute ei. În scurt timp, câțiva nou-veniți nu s-au mai întrunit, fiindcă problemele lor rămăseseră nerezolvate de mult timp. Simțeam vinovăție și supărare când observam că nu se întruneau nou-veniții și că trebuia să plătesc un preț mai mare ca să le rezolv problemele. Dar când mă gândeam ce bătaie de cap ar fi, treceam cu vederea.

Îmi amintesc o nou-venită, fostă catolică, ce căpătase noțiuni despre arătarea întrupării lui Dumnezeu și despre lucrarea Lui din zilele de pe urmă și n-a mai venit la întruniri. Indiferent cât i-am scris sau am sunat-o, m-a ignorat. După două zile, mi-a lăsat acest mesaj: „M-am născut într-o familie catolică. Sunt catolică de mică și au trecut deja 64 de ani. Cred doar în Domnul Isus, nu voi crede în Dumnezeu Atotputernic.” I-am răspuns așa: „Dumnezeu Atotputernic e Domnul Isus revenit. Nu poți fi mântuită și intra în Împărăția Cerurilor decât acceptând apariția și lucrarea Domnului din zilele de pe urmă.” Apoi, ea n-a răspuns. Am mai căutat-o de câteva ori, dar m-a ignorat în continuare. Așa că i-am pasat problema conducătoarei echipei. Pe neașteptate, mi-a trimis câteva fragmente relevante din cuvintele lui Dumnezeu, cerându-mi să caut adevărul, ca să rezolv asta. Văzând că trebuie să-mi însușesc multe adevăruri și să mă gândesc cum să am părtășie ca să obțin rezultate, mi s-a părut foarte dificil. Nou-venita nu-mi răspundea și chiar dacă petreceam timp însușindu-mi cunoștințe, era posibil să nu-mi asculte părtășia, așa că am dat-o deoparte și am ignorat-o. Exista o nou-venită care era zilnic foarte ocupată și nu avea niciodată timp să vină la întrunirile la care o invitam. La început, îi trimiteam zilnic cuvintele lui Dumnezeu și imnuri, dar de fiecare dată răspundea doar „Amin”, după care nu venea la întruniri. La un moment dat, am încetat să-i trimit cuvintele lui Dumnezeu. Credeam că e prea ocupată la muncă și că asta era situația ei reală și că, oricât timp aș fi investit, nu puteam rezolva acea problemă. De fapt, știam că ar trebui să aranjez ore adecvate pentru întruniri ținând cont de dificultățile ei și să găsesc fragmente relevante din cuvintele lui Dumnezeu, ca să am părtășie cu ea despre noțiunile ei și că doar așa puteam obține rezultate. Dar asta mi se părea prea complicat și obositor, deci nu voiam să plătesc acest preț. Totuși, dacă nu aveam părtășie cu ea și afla conducătoarea, m-ar fi emondat fiindcă nu făceam lucrare reală. Așa că a trebuit să mă forțez să am părtășie cu nou-venita de două ori și, când am văzut că tot nu venea la întruniri, am simțit că nu era însetată de adevăr și problema nu era lipsa efortului din partea mea. Așa că am ajuns s-o ignor. Fusesem mereu superficială în datoria mea, evitând toate greutățile. Când cunoșteam nou-veniți cu noțiuni sau greutăți reale, nu voiam să fac efortul de a mă gândi cum să le rezolv problemele și pur și simplu pasam aceste probleme conducătoarei echipei. După câteva luni, foarte puțini nou-veniți se mai întruneau în mod regulat. Conducătoarea m-a emondat și m-a expus după ce a descoperit această problemă. A zis că-mi făceam prea superficial datoria și că trebuia să mă schimb imediat. Așadar, m-am hotărât că mă voi răzvrăti împotriva trupului și că voi uda bine nou-veniții. Însă, confruntată cu nou-veniți cu multe probleme, tot nu am fost dispusă să plătesc un preț pentru a le rezolva problemele. În schimb, găseam o scuză și spuneam doar că nu am calibru bun și că nu eram potrivită pentru acea datorie. Văzând că am rămas superficială, nu m-am schimbat și datoria mea nu ducea nicăieri, conducătoarea m-a emondat cu asprime, spunând: „Ești prea superficială în datoria ta! Nu întrebi niciodată despre problemele nou-veniților și, chiar când afli ceva despre ele, nu faci niciun efort ca să le rezolvi. Înseamnă asta că-ți faci datoria? Doar le faci rău nou-veniților! Dacă nu te schimbi, vei fi demisă.” Fiind emondată și atenționată astfel, m-am simțit și vinovată, și speriată. Am început să reflectez asupra mea: de ce nu puteam face bine această datorie și mi se părea mereu prea grea?

Într-o zi, în devoțiunile mele spirituale, am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Unora le lipsește orice principiu când își îndeplinesc datoria. Mereu își urmează înclinațiile și acționează după bunul plac. Oare nu e asta o manifestare a superficialității? Oare nu Îl înșală pe Dumnezeu? V-ați gândit vreodată la consecințele unui asemenea comportament? Prin modul în care vă faceți datoria nu arătați deloc respect pentru intențiile lui Dumnezeu. Sunteți nechibzuiți și ineficienți în tot ce faceți, nu vă dedicați din toată inima și nu depuneți efort. Puteți dobândi aprobarea lui Dumnezeu în felul acesta? Mulți oameni își îndeplinesc datoria fără tragere de inimă și nu pot persevera. Nu pot îndura nici măcar cea mai mică suferință, având mereu impresia că li s-a făcut cel mai mare deserviciu, și nici nu caută adevărul pentru a înlătura dificultățile. Îl pot ei urma pe Dumnezeu până la capăt dacă-și îndeplinesc îndatoririle în acest fel? Este în regulă să fie superficiali în tot ce fac? Poate conștiința accepta acest lucru? Acest comportament este inacceptabil chiar și după standardele umane – așadar, poate să fie considerat o îndeplinire satisfăcătoare a datoriei? Nu vei dobândi niciodată adevărul dacă îți îndeplinești datoria astfel. Munca ta va fi nesatisfăcătoare. Atunci, cum ai putea dobândi aprobarea lui Dumnezeu? Când își îndeplinesc datoria, mulți oameni se tem de dificultăți, sunt prea leneși și tânjesc după confort trupesc. Nu depun niciodată vreun efort să deprindă competențe specializate sau să mediteze la adevărul din cuvintele lui Dumnezeu. Ei consideră că în acest mod, dacă sunt superficiali, nu au bătăi de cap. Nu e necesar să se documenteze sau să ceară sfatul altora. Nu e necesar să își pună mințile la contribuție ori să chibzuiască. Asta pare să-i scutească de mult efort și disconfort trupesc, reușind totuși să își îndeplinească sarcina. Dacă însă îi emondezi, devin sfidători și se ceartă spunând: «N-am fost leneș sau delăsător, sarcina a fost îndeplinită, de ce-mi cauți nod în papură? Nu cumva încerci să mă învinuiești pe nedrept? Deja mă descurc destul de bine îndeplinindu-mi datoria în acest fel. Cum de nu ești mulțumit?» Credeți că asemenea oameni mai pot progresa? Ei permanent își îndeplinesc îndatoririle cu superficialitate și mereu inventează scuze. Când apar probleme, nu vor să lase pe nimeni să le semnaleze. Ce fel de fire este asta? Nu e firea Satanei? Cu o astfel de fire, oare pot oamenii să-și îndeplinească datoria în mod acceptabil? Îl pot mulțumi pe Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cel care își îndeplinește bine datoria cu toată inima, mintea și sufletul este o persoană care Îl iubește pe Dumnezeu”). Dumnezeu expune mulți oameni fiindcă sunt prea leneși în datoria lor, râvnesc mereu la confortul trupesc, nu sunt sârguincioși și se mulțumesc să pară că sunt ocupați. Nu-și pot face niciodată bine datoria în acest fel. Am realizat că nu obțineam rezultate în datoria mea nu fiindcă nu aveam calibru bun, ci, mai degrabă fiindcă eram leneșă și mă temeam să sufăr. Simțeam că udarea nou-veniților însemna că trebuia să știu multe adevăruri, să învăț să le rezolv diversele probleme și dificultăți, iar asta făcea datoria foarte dificilă, așa că o făceam de mântuială. Conducătoarea echipei a vrut să rezolv urgent problemele nou-veniților și aș fi putut, dacă m-aș fi străduit. Dar, când am văzut că asta presupunea mai mult timp și efort, am pasat problema conducătoarei echipei sau celor care răspândeau Evanghelia. Vedeam că nou-veniții nu veneau la întruniri, fiindcă aveau noțiuni sau se confruntau cu greutăți și probleme, dar rămâneam indiferentă. Nu eram receptivă când alții îmi vorbeau despre căi de rezolvare. Uneori le trimiteam nou-veniților cuvintele lui Dumnezeu sau imnuri, însă, după câteva zile, nu mai puteam ține pasul și ajungeam să-i ignor. Am văzut că eram cu adevărat leneșă, dornică de plăceri trupești și că nu eram deloc sinceră în datoria mea. Eram doar înșelătoare, fără niciun scop în biserică. Pentru Dumnezeu, eram atât de dezgustătoare și nesuferită!

Ulterior, am citit asta în cuvintele Lui: „În prezent, nu există multe oportunități de a îndeplini o datorie, așa că trebuie să te ții de ea atunci când poți. Exact atunci când te confrunți cu o datorie, tu trebuie să depui efort; atunci este momentul în care trebuie să te dăruiești, să te sacrifici pentru Dumnezeu și când ți se cere să plătești prețul. Nu ascunde nimic, nu unelti nimic, nu lăsa nicio marjă de libertate și nu-ți oferi o cale de scăpare. Dacă îți iei vreo libertate, ești calculat sau șiret și trădător, atunci sigur nu vei face o treabă de calitate. Să presupunem că spui: «Nimeni nu m-a văzut acționând cu viclenie. Ce grozav!» Ce fel de gândire este aceasta? Crezi că ai tras un văl de ceață peste ochii oamenilor și peste cei ai lui Dumnezeu? De fapt, cu toate acestea, știe sau nu Dumnezeu ce ai făcut? Știe. De fapt, oricine interacționează cu tine pentru o perioadă de timp va afla despre corupția și ticăloșia ta și, deși s-ar putea să nu spună direct acest lucru, va avea evaluările lui despre tine în inima lui. Au existat mulți oameni care au fost dezvăluiți și eliminați pentru că mulți alții au ajuns să-i înțeleagă. Odată ce toți le-au văzut esența, i-au expus pe acești oameni așa cum erau de fapt și i-au dat afară. Așadar, fie că urmăresc sau nu adevărul, oamenii ar trebui să-și îndeplinească bine datoria, făcând tot ce le stă în putință; ar trebui să-și folosească conștiința pentru a face lucruri practice. S-ar putea să ai defecte, dar dacă poți să fii eficient în îndeplinirea datoriei, nu vei fi eliminat. Dacă te gândești mereu că ești bine, că ești sigur că nu vei fi eliminat, dacă tot nu reflectezi sau nu încerci să te cunoști și îți ignori sarcinile proprii, dacă întotdeauna ești superficial, atunci, când aleșii lui Dumnezeu chiar își pierd îngăduința față de tine, te vor expune așa cum ești și, cel mai probabil, vei fi eliminat. Asta pentru că toată lumea te-a văzut așa cum ești de fapt, iar tu ți-ai pierdut demnitatea și integritatea. Dacă nimeni nu are încredere în tine, ar putea Dumnezeu să aibă încredere în tine? Dumnezeu scrutează inima cea mai lăuntrică a omului: El nu ar putea sub nicio formă să aibă încredere într-o astfel de persoană. […] Oamenii de încredere sunt oameni care au umanitate, iar cei care au umanitate au conștiință și rațiune și lor ar trebui să le fie foarte ușor să-și îndeplinească bine datoria, întrucât își tratează datoria ca pe obligația lor. Oamenii lipsiți de conștiință sau rațiune își îndeplinesc, cu siguranță, slab datoria și nu au simțul răspunderii față de datoria lor, indiferent care este aceasta. Alții trebuie să-și facă întotdeauna griji pentru ei, să-i supravegheze și să întrebe despre progresul lor; dacă nu, lucrurile ar putea merge prost în timp ce își îndeplinesc datoria și lucrurile ar putea merge greșit în timp ce îndeplinesc o sarcină, ceea ce ar fi mai problematic decât merită. Pe scurt, oamenii trebuie întotdeauna să se examineze atunci când își îndeplinesc îndatoririle: «Am îndeplinit în mod adecvat această datorie? Mi-am pus inima în ea? Sau doar am făcut-o cât de cât?» Dacă ești mereu superficial, ești în pericol. Cel puțin, înseamnă că nu ai credibilitate și că oamenii nu pot avea încredere în tine. Vorbind mai serios, dacă mereu faci totul mecanic atunci când îți îndeplinești datoria și dacă Îl înșeli mereu pe Dumnezeu, ești în mare pericol! Care sunt consecințele faptului de a fi înșelător cu bună știință? Toată lumea poate să vadă că săvârșești fărădelegi cu bună știință, că trăiești doar potrivit firii tale corupte, că ești doar superficial, că nu practici adevărul deloc – ceea ce înseamnă că ești lipsit de umanitate! Dacă acest lucru se manifestă în tine în toate privințele, dacă eviți greșelile majore, dar le comiți neîncetat pe cele minore și ești nepocăit de la început până la sfârșit, atunci ești o persoană rea, un neîncrezător și ar trebui să fii îndepărtat. Asemenea consecințe sunt odioase – ești pe deplin dezvăluit și eliminat ca neîncrezător și persoană rea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”). „Felul în care privești însărcinările date de Dumnezeu este extrem de important și este o chestiune foarte serioasă. Dacă nu poți duce la bun sfârșit ceea ce a încredințat Dumnezeu oamenilor, atunci nu ești vrednic de a trăi în prezența lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit. Este perfect natural și justificat faptul că oamenii ar trebui să ducă la bun sfârșit orice însărcinări le încredințează Dumnezeu. Aceasta este responsabilitatea supremă a omului și este la fel de importantă ca propria viață. Dacă nu iei în serios însărcinările de la Dumnezeu, atunci Îl trădezi în modul cel mai cumplit. Făcând asta, ești mai jalnic decât Iuda și ar trebui să fii blestemat” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). Confruntată cu expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, am putut simți dezgustul și furia Lui față de cei care-și fac superficial datoria. Ei nu au conștiință, rațiune, integritate și demnitate și nu sunt deloc demni de încredere. Dacă rămân nepocăiți, sunt oameni răi, neîncrezători și ar trebui eliminați. Udarea nou-veniților e o slujbă importantă. Abia au acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu și au nevoie de mai multă udare, pentru a prinde rădăcini pe adevărata cale, ca să nu-i captureze Satana. În plus, cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu nu fac asta foarte ușor sau fără probleme: toate se fac prin luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu și mai mulți frați și surori trebuie să plătească un preț pentru a-i uda, a-i susține șia-i ajuta. Doar atunci pot fi ei aduși înaintea lui Dumnezeu. Ca udătoare, udarea nou-veniților era responsabilitatea mea. Mai ales când vedeam nou-veniți cu dificultăți, ar fi trebuit să simt urgența situației și să găsesc moduri în care să rezolv aceste probleme. În schimb, m-am sustras de la slujbele grele și am fost șireată. Când am văzut că nou-veniții se confruntă cu dificultăți, am ales mereu problemele ușor de rezolvat și am lăsat deoparte aspectele dificile, ignorându-le. Ba mai rău, e clar că eram șireată și iresponsabilă în datoria mea, făcând câțiva nou-veniți să nu mai participe la întruniri și chiar să se retragă, dar mă sustrăgeam de la responsabilitate spunând că nu erau însetați de adevăr sau că eu nu aveam calibru bun și nu le puteam rezolva problemele, ca să-i înșel pe alții și să găsesc scuze pentru superficialitatea mea. Nu-mi făceam eu datoria exact cum lucrează un non-credincios pentru șeful său? Înșelam, făceam lucrurile de mântuială, fără conștientizare. După toți anii mei de credință, tot încercam să-L păcălesc și să-L înșel pe Dumnezeu, fără să clipesc. Eram atât de vicleană! Nu aveam deloc umanitate. În trecut, când am acceptat Evanghelia lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, lucram din greu în fiecare zi, iar părinții mei îmi îngrădeau credința. Eram foarte stresată și chiar mă gândeam să renunț la întruniri. Dar frații și surorile au avut răbdători părtășie despre adevăr cu mine în repetate rânduri și au organizat întruniri ținând cont de programul meu. Uneori, nu puteam participa, fiindcă aveam prea mult de lucru, așa că frații și surorile străbăteau distanțe mari cu bicicletele, ca să aibă părtășie cu mine despre cuvântul lui Dumnezeu, să mă ajute și să mă susțină. Și, încet, am aflat despre lucrarea lui Dumnezeu și am văzut că nu poți fi mântuit decât căutând adevărul. Apoi, am devenit dispusă să merg la întruniri și să fac o datorie. Biserica subliniază mereu că udarea nou-veniților presupune răbdare și mult respect pentru dificultățile lor, că trebuie să-i ajutăm cu dragoste și să-i încurajăm să vină la întruniri, ca să poată prinde rădăcini cât mai repede în adevărata cale. Am văzut că Dumnezeu e plin de iubire și de milă pentru noi și că El ne mântuiește cât poate de mult. El e incredibil de conștiincios față de fiecare persoană care cercetează adevărata cale. Nu renunță, dacă există o speranță cât de mică. Însă eu eram atât de rece și nu aveam niciun simț al răspunderii față de nou-veniți. Nu-mi păsa deloc de intrarea lor în viață, deci problemele lor nu erau rezolvate prompt și unii dintre ei nu mai voiau să vină la întruniri. Pe baza purtării mele, oare îmi făceam eu vreun pic datoria? Făceam doar rău, încercam să-L păcălesc și să-L înșel pe Dumnezeu! M-am simțit foarte vinovată când am realizat asta și m-am urât, fiindcă nu aveam deloc umanitate.

Mai târziu, am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Ești mulțumit să trăiești sub influența Satanei, cu pace și bucurie și puțin confort trupesc? Nu ești tu cel mai josnic dintre toți oamenii? Nu e nimeni mai nesăbuit decât aceia care au zărit mântuirea, dar nu urmăresc să o câștige; aceștia sunt oamenii care se îmbuibă cu trupul și se bucură de Satana. Speri că a ta credință în Dumnezeu nu va presupune nicio provocare și niciun necaz și nici cea mai mică greutate. Întotdeauna urmărești acele lucruri care sunt lipsite de valoare și nu acorzi valoare vieții, în schimb, pui propriile tale gânduri extravagante înaintea adevărului. Ești așa de lipsit de valoare! Trăiești ca un porc – ce diferență este între tine și porci și câini? Nu sunt toți fiare aceia care nu urmăresc adevărul și care în schimb iubesc trupul? Nu sunt toți morții aceia fără duhuri, cadavre umblătoare? Câte cuvinte au fost rostite în mijlocul vostru? A fost făcută doar puțină lucrare în mijlocul vostru? Cât de multe am oferit în mijlocul vostru? Deci, de ce nu le-ai câștigat? Ce motiv ai să te plângi? Nu este adevărat că nu ai câștigat nimic pentru că ești prea îndrăgostit de trup? Și nu e deoarece gândurile tale sunt prea extravagante? Nu este deoarece ești prea prost? Dacă ești incapabil să câștigi aceste binecuvântări, poți să-L învinuiești pe Dumnezeu că nu te-a mântuit? […] Îți ofer adevărata cale fără să-ți cer nimic în schimb, dar tu tot n-o urmezi. Ești tu unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți acord viața umană reală, și tu tot nu cauți. Nu ești tu la fel cu un porc sau un câine? Porcii nu urmăresc viața omului, ei nu urmăresc să fie curățiți și nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Eu ți-am dat calea adevărată și tu tot nu ai câștigat-o: ești cu mâinile goale. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni? Viața ta este demnă de dispreț și josnică, trăiești în mijlocul murdăriei și desfrâului și nu urmărești niciun scop; nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Ai tupeul de a te uita la Dumnezeu? Dacă tu continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic? Adevărata cale ți-a fost oferită, dar dacă poți sau nu să o câștigi depinde de propria ta căutare personală” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Citind cuvintele dojenitoare ale lui Dumnezeu, m-am simțit foarte vinovată și mi-am făcut reproșuri. Ca să ne curețe și să ne transforme firile corupte, ca să ne dea o șansă la mântuire, Dumnezeu ne-a aprovizionat stăruitor cu multe adevăruri și a avut părtășie în detaliu despre toate aspectele adevărului, de teamă că nu-l vom înțelege. Dumnezeu a plătit un preț foarte mare în eforturile Sale pentru noi. Oricine are umanitate ar trebui să se străduiască să caute adevărul și să fie loial datoriei sale. Dar eu nu aveam deloc conștiință. Nu căutam deloc adevărul, îmi păsa doar de confortul trupesc și încă mă conduceam doar după filosofii satanice, precum „Trăiește-ți viața pe pilot automat” și „Viața este scurtă, așa că bucură-te de ea cât poți.” Am luat aceste filosofii satanice drept cuvinte înțelepte conform cărora să trăiesc, considerând că trebuie să ne tratăm bine pe noi înșine, în cele câteva decenii ale noastre pe pământ și să nu ne suprasolicităm și că trebuia să ne facem viețile lipsite de griji și fericite. Eu îmi făceam datoria cu condiția să nu sufăr vreun disconfort trupesc sau epuizare. Făceam orice era mai simplu. Oricând trebuia să-mi storc creierii cu privire la ceva, începeam să mă împotrivesc și fugeam, fie pasându-i altcuiva problema, fie abandonând-o și ignorând-o. Nu-mi luam deloc în serios datoria, așa că problemele unor nou-veniți nu erau rezolvate, iar ei nu mai veneau la întruniri. Abia atunci am văzut că acele filosofii satanice mă făcuseră tot mai depravată. Râvneam la confort întreaga zi și nu urmăream deloc adevărul, îmi băteam joc de datoria mea și nu eram câtuși de puțin preocupată de ea. Îmi neglijam îndatoririle, nu câștigam adevărurile pe care trebuia să le câștig și nu-mi îndeplineam responsabilitățile. Nu eram eu un om de nimic? Chiar am simțit că a râvni la confortul trupesc îmi făcea rău și-mi distrugea șansa la mântuire. Dificultățile dintr-o datorie sunt, de fapt, o ocazie bună de a te baza pe Dumnezeu și a căuta adevărul. Dificultățile care m-au forțat să caut adevărul și să învăț să urmez principiile în datoria mea au fost piste bune prin care să caut adevărul și intrarea în viață. Dar tratam aceste lucruri ca pe o bătaie de cap, o povară ce trebuia ignorată. Realizând asta, am regretat enorm felul cum îmi menajasem trupul și cum pierdusem așa de multe ocazii bune de a înțelege adevărul. Nu mai voiam să fac lucrurile de mântuială. Trebuia să mă răzvrătesc împotriva trupului și să pun suflet în datorie.

Într-o zi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care dă în vileag conducătorii falși, care m-a făcut să înțeleg mai bine consecințele superficialității mele în datorie. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Să spunem că există o sarcină care poate fi finalizată de o persoană într-o lună. Dacă realizarea acestei sarcini durează șase luni, irosirea celorlalte cinci luni nu reprezintă o pierdere? Să vă dau un exemplu despre predicarea Evangheliei. Să spunem că o persoană este dispusă să cerceteze adevărata cale și, probabil, ar putea fi convinsă în doar o lună, după care acea persoană s-ar alătura bisericii și ar continua să primească udare și provizii, iar după șase luni ar putea stabili o bază. Însă, dacă atitudinea persoanei care predică Evanghelia față de această chestiune este una de desconsiderare și de superficialitate, dacă, la rândul lor, conducătorii și lucrătorii își ignoră și ei responsabilitățile și durează o jumătate de an pentru a convinge persoana respectivă, nu va fi această jumătate de an o pierdere pentru viața acesteia? Dacă se confruntă cu marile dezastre și încă nu a stabilit o bază pe adevărata cale, va fi în pericol. Nu înseamnă asta că acei oamenii au dezamăgit persoana respectivă? O astfel de pierdere nu poate fi măsurată cu bani sau cu lucruri materiale. Dacă înțelegerea adevărului de către acea persoană este ținută pe loc jumătate de an, iar ei i s-a întârziat stabilirea unei fundații și începerea îndeplinirii datoriei cu jumătate de an, cine își va asuma responsabilitatea pentru asta? Își pot permite conducătorii și lucrătorii să-și asume responsabilitatea pentru acest lucru? Nimeni nu-și poate permite să-și asume responsabilitatea de a fi ținut pe loc viața cuiva” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să mă simt rușinat și cuprins de remușcări. Eram exact ca un conducător fals care nu a făcut lucrare reală, eram neglijentă în datorie și iresponsabilă, determinând nou-veniții să nu se mai întrunească și pe unii, chiar să abandoneze credința, fiindcă nu li se rezolvau problemele. Oare udarea nou-veniților în acest fel nu doar le dăuna? Chiar dacă unii n-au abandonat credința, viețile lor au suferit pierderi, fiindcă și-au păstrat noțiunile și nu s-au întrunit multă vreme. Acelea sunt pierderi pe care nu le pot compensa. Dacă nu mi-ar fi păsat atât de mult de trupul meu, aș fi fost capabilă să plătesc un preț și aș fi luat în serios problemele fiecărui nou-venit, poate că unii dintre ei ar fi putut să înțeleagă adevărul și să prindă rădăcini în adevărata cale mai devreme, să trăiască o viață bisericească, să îndeplinească o datorie, să acumuleze mai devreme fapte bune și lucrurile nu ar fi sfârșit așa. Dar atunci, deja era prea târziu pentru cuvinte. M-am simțit foarte supărată și vinovată și incredibil de îndatorată lui Dumnezeu. Asta era o fărădelege, o pată pe care o lăsasem pe datoria mea! M-au cuprins regretele, dar și teama. Simțeam că provocasem probleme uriașe. În lacrimi, m-am rugat: „Dumnezeule, mereu râvnesc la tihnă și-mi fac superficial datoria, lucru care Te dezgustă. Vreau să mă căiesc față de Tine. Te rog, cercetează-mi inima. Dacă voi continua să fiu superficială. Te rog să mă cerți și să mă disciplinezi.”

Apoi, am făcut o listă cuat pe nou-veniții care erau negativi, slabi și nu veneau la întruniri și am căutat cuvintele relevante ale lui Dumnezeu, ca să le rezolv problemele. Le-am întrebat despre principii și abordări și pe surorile care se pricepeau la udare. Mai târziu, am căutat-o pe nou-venita cu noțiuni religioase, care nu venea la întruniri. I-am trimis mai multe mesaje, dar n-a răspuns la niciunul. M-am simțit cam descurajată și m-am gândit că ar trebui să renunț la asta. Oricum, ea era cea care nu mai răspunsese, măcar asta era adevărat. Apoi, i-am trimis un mesaj și nou-venitei care lucra mult și când am văzut că mi-a respins invitația la întrunire, n-am mai vrut să plătesc niciun preț pentru a o susține. În acel moment, m-am gândit la rugăciunea mea către Dumnezeu, precum și la aceste cuvinte ale Lui: „Când oamenii își realizează datoria, aceștia fac, de fapt, ceea ce se cuvine să facă. Dacă o faci înaintea lui Dumnezeu, dacă-ți realizezi datoria și te supui lui Dumnezeu cu o atitudine de onestitate și cu inimă, nu va fi cu mult mai corectă această atitudine? Așadar, cum ar trebui să aplici această atitudine vieții tale de zi cu zi? Trebuie să faci din a te «închina la Dumnezeu cu inima și cu onestitate» realitatea ta. Ori de câte ori vrei să fii delăsător și să execuți mecanic mișcările, ori de câte ori vrei să acționezi folosind tertipuri și să fii leneș și ori de câte ori ești neatent sau ai prefera să te distrezi, ar trebui să iei în considerare următoarele: «Comportându-mă astfel, sunt eu nedemn de încredere? Asta înseamnă să-mi pun inima în îndatorirea mea? Nu cumva sunt neloial procedând astfel? Nu cumva dezamăgesc însărcinarea pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o?» Iată cum ar trebui să reflectezi asupra ta. Dacă ajungi să îți dai seama că ești mereu superficial în datoria ta, că ești neloial și că L-ai rănit pe Dumnezeu, ce ar trebui să faci? Ar trebui să spui: «Pe moment, am simțit că era ceva în neregulă aici, dar n-am tratat acest lucru ca pe o problemă; doar am trecut peste el cu nepăsare. Nu mi-am dat seama până acum că am fost cu adevărat superficial, că nu mi-am îndeplinit responsabilitatea. Chiar sunt lipsit de conștiință și rațiune!» Ai găsit problema și ai ajuns să te cunoști puțin – așa că acum trebuie să te întorci! Atitudinea ta față de îndeplinirea datoriei era greșită. Ai fost nepăsător cu ea, de parcă ar fi fost o slujbă în plus și nu ți-ai pus inima în asta. Dacă mai ești superficial în acest fel, trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să-L lași să te disciplineze și să te mustre. Trebuie să ai o astfel de voință în realizarea datoriei tale. Numai atunci te poți pocăi cu adevărat. Poți să te schimbi numai atunci când conștiința ta este limpede și atitudinea ta față de realizarea datoriei tale este transformată” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai în citirea frecventă a cuvintelor lui Dumnezeu și în contemplarea adevărului există o cale de urmat”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să văd că nu e greu să-ți faci bine datoria, că trebuie să fim onești, să acceptăm scrutarea lui Dumnezeu și să facem tot posibilul să îndeplinim ce știm, ce putem, nu să folosim artificii sau să fim superficiali și că avem nevoie de această atitudine pentru a ne face bine datoria. Așa că m-am hotărât ca de data asta, să nu-L mai dezamăgesc pe Dumnezeu. Chiar dacă acei nou-veniți n-ar mai fi venit la întruniri după ajutorul și susținerea mea, eu tot mi-aș fi îndeplinit responsabilitatea și nu aș fi avut regrete.

Am mers să discut cu altă soră în căutarea unei căi de practicare și am căutat-o și pe nou-venita cu noțiuni religioase, pentru părtășie. I-am vorbit sincer despre propriile mele experiențe legate de credință. Spre mirarea mea, mi-a răspuns la mesaje. De fapt, chiar îi plăceau întrunirile, dar avea câteva noțiuni și nedumeriri nerezolvate. M-au impresionat cuvintele din inimă ale acestei nou-venite și am avut părtășie cu privire la noțiunile ei. La final, a acceptat să participe la întruniri și, în scurt timp, a preluat o datorie. Am avut un sentiment de nedescris când am văzut cum lucrurile s-au sfârșit așa. Am simțit și bucurie, și remușcare. Fără luminarea și iluminarea cuvintelor lui Dumnezeu, care mi-au permis să mă cunosc și mi-au schimbat atitudinea față de datoria mea, aș mai fi comis o fărădelege. După asta, am căutat-o din nou pe nou-venita care lucra mult. Înainte, insistasem mereu să participe la întruniri, fără să-i iau în calcul dificultățile. De data asta, am avut părtășie cu privire la cuvintele lui Dumnezeu, ca s-o ajut pe baza situației ei reale, și am modificat orele întrunirilor în mod corespunzător. Când nu avea timp pentru o întrunire, citeam cu ea cuvintele lui Dumnezeu când avea timp și aveam, cu răbdare, părtășie cu ea. Atunci, a devenit dispusă să-și deschidă sufletul față de mine și să discute despre cuvintele lui Dumnezeu pe care le citise. De asemenea, mi-a zis fericită că, indiferent de situație, nu ar renunța pur și simplu la întruniri sau la a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu. După asta, n-a mai ratat nicio întrunire și indiferent cât de ocupată era, își făcea timp să reflecteze la cuvintele lui Dumnezeu. Cu acest tip de susținere și ajutor pentru nou-veniți, unii dintre ei au devenit dornici să participe din nou la întruniri. După ce mi-am corectat atitudinea, m-am bazat pe Dumnezeu și am făcut un efort real, am obținut rezultate mai bune în datoria mea.

Înainte, eram mereu necinstită și șireată în datoria mea. Deși nu sufeream fizic, aveam mereu dificultăți în viață. Nu puteam primi îndrumarea lui Dumnezeu, realizam tot mai puțin în datoria mea și mă temeam mereu că Dumnezeu mă va abandona și mă va elimina. Eram foarte deprimată și sufeream. Când am pus suflet în datoria mea, am putut simți prezența și îndrumarea lui Dumnezeu. Am făcut și progrese în datoria mea și am început să simt liniște și stabilitate. Am experimentat cu adevărat cât de importantă e atitudinea față de datorie. Când te confrunți cu dificultăți, doar plătind un preț real și ținând cont de intenția lui Dumnezeu putem să obținem luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt și să ne facem datoria în mod eficient.