de An’na, Italia

În 2020, făceam lucrări de proiectare la biserică, în special schițe. După un timp, am văzut că elaborarea schițelor era mai lentă decât alte lucrări. Supraveghetoarea mea avea și alte lucrări și nu le urmărea îndeaproape pe ale noastre. Am început să lenevesc. Nimeni nu mă grăbea și-mi făceam doar îndatoririle de rutină. M-am gândit că dacă nu trândăveam și terminam câteva schițe zilnic era în regulă. Oricum, era o muncă relaxantă. Nu trebuia să mă grăbesc sau să sufăr fizic deloc. Eram forța principală a echipei noastre; cunoșteam toate principiile și lucrarea, așa că am crezut că sigur voi fi păstrată în această datorie și mântuită în final. Cu o astfel de perspectivă, n-aveam niciun obiectiv sau plan zilnic în datoria mea. Pur și simplu, făceam cât puteam și mă mulțumeam cu oricât făceam. N-am părut niciodată leneșă, dar eram perfect relaxată. Când desenam, îmi era foarte greu să mă concentrez. Verificam imediat toate mesajele care apăreau pe chat răspunzând și rezolvând lucrurile indiferent de importanța sau urgența lor. Pierdeam destul de mult timp fără să-mi dau seama. Uneori aveam adunări dimineața, iar dacă-mi foloseam bine timpul în acea zi terminam trei schițe, dar mă simțeam foarte mulțumită după ce o terminam pe prima, gândindu-mă că adunarea de dimineață îmi luase deja jumătate de zi și era destul să fac două schițe. Așa că trăgeam de timp și ajungeam să termin doar două. Ba mai mult, îmi foloseam timpul liber pentru a mă uita la știri. Nu mă gândeam la intrarea mea în viață, nici la ce probleme ar putea fi în datoria mea. În acea perioadă, doar trudeam în datoria mea, fără să m-axez pe citirea cuvintelor lui Dumnezeu sau pe auto-reflecție. Am arătat corupție, dar n-am căutat adevărul pentru a o înlătura. M-am gândit că n-aveam dificultăți deosebite în lucrare și că făcusem un număr decent de schițe, așa că mă descurcam bine în datorie.

Volumul de muncă a continuat să crească, dar noi făceam schițele prea lent, așa că lucrarea a rămas în urmă. Unul dintre proiecte a fost întârziat o lună întreagă. Când supraveghetoarea a aflat și ne-a verificat producția zilnică, și-a dat seama ce productivitate scăzută aveam și ne-a tratat aspru pentru c-am fost leneșe și neglijente în datorie. N-aveam niciun simț al urgenței, nici când am văzut cât de întârziată era lucrarea, și nimeni nu a raportat asta. Am fost neglijente, n-am purtat o povară și am tărăgănat datoria. A fost un impediment pentru lucrarea de evanghelizare. Am fost surprinsă s-o aud pe supraveghetoare spunând asta. În general, simțeam că eram destul de ocupată și că făceam multe. De ce era atât de puțin când se calcula cu atenție? Nu mă făcea asta un parazit care profita de pe urma bisericii? Aș fi suspendată și alungată dacă aș continua așa. Apoi, sub monitorizarea supraveghetoarei, eficiența mea în datorie s-a îmbunătățit oarecum. Dar văzând toate proiectele în așteptare, m-am îngrijorat. Mai ales că supraveghetoarea urmărea mai îndeaproape lucrarea, uneori punând întrebări detaliate și analizând unde aveam dificultăți. Când a observat că iar lucram de mântuială, a folosit un ton mai dur cu noi. M-am enervat. E ușor de spus, dar greu de făcut. Am simțit că ne cerea prea mult. Credea că era ușor să faci acele proiecte? Eu deja munceam din greu. Dacă va continua să aibă astfel de pretenții? Nu eram supraom. Eram într-o stare de împotrivire. Nu mă simțeam dispusă să mai sufăr sau să plătesc un preț. Eforturile mele superficiale de a mă grăbi erau doar de ochii supraveghetoarei. Mi-era teamă că voi fi tratată dacă eram prea lentă. Mă simțeam împinsă de la spate și zilnic eram super obosită. Deseori visam ce bine ar fi dacă aș putea termina toate schițele într-o clipă și chiar le invidiam pe celelalte surori, gândindu-mă că au îndatoriri relaxante spre deosebire de ale mele, cu nenumărate schițe de făcut zilnic. Era greu și obositor și aș fi fost tratată dacă lucram încet. M-am gândit că sarcina nu era bună. Cum nu eram în starea potrivită, o vreme am fost mereu somnoroasă. Noaptea dormeam suficient de mult, dar ziua eram pe jumătate adormită. Trebuia să-mi adun energia pentru a lucra la schițe. Apoi am văzut că cele două surori cu care lucram aveau unele probleme în lucrarea lor. Una dintre ele nu înțelegea principiile, iar criticile ei cu privire la mici probleme ne împiedicau progresul. Cealaltă lucra mereu de mântuială, dar eu doar subliniasem aceste lucruri și apoi n-am mai urmărit și nu-i spusesem conducătoarei despre asta. Conducătoarea de echipă a descoperit problemele și le-a rezolvat, dar lucrarea fusese deja întârziată.

Într-o zi, conducătoarea m-a căutat pe neașteptate și mi-a spus: „Ești superficială, șireată, înșelătoare și iresponsabilă în datorie. Faci un efort doar atunci când ești presată. Nu te sacrifici cu adevărat pentru Dumnezeu. Din cauza comportamentului tău, ești suspendată. Dar, dacă vrei, poți să faci proiectare cu jumătate de normă. Te vom primi înapoi dacă vei da sincer semne de căință.” Am rămas fără cuvinte când am fost demascată de ea. Chiar așa îmi făcusem datoria, dar acea situație mi s-a părut foarte neașteptată. N-am putut accepta imediat această realitate. Am recunoscut că întârziasem lucrarea noastră și că asta adusese un prejudiciu real. Eram nefericită, plină de regrete și de remușcări și-am simțit că firea dreaptă a lui Dumnezeu nu tolerează nicio ofensă umană. Dumnezeu nu se uită la cât de bine pare cineva să se comporte, la cât de ocupat pare. El se uită la atitudinea lui față de adevăr și datoria lui. Dar eu avusesem o atitudine foarte neglijentă față de datoria mea, lucram de mântuială, tărăgănând, și mereu a trebuit să fiu presată de alții. Nu m-am schimbat după ce am fost tratată și Îl dezgustasem pe Dumnezeu cu mult înainte. Suspendarea mea a fost mustrarea și disciplina lui Dumnezeu. Doar eu eram de vină; culegeam ce semănasem. Eram gata să mă supun, să reflectez cu adevărat asupra mea și să mă căiesc pentru a-mi compensa fărădelegile. Dar nu înțelegeam un lucru. La început am vrut să fac treabă bună, atunci, de ce am ajuns să-mi fac datoria în acest fel? Care a fost motivul? M-am rugat lui Dumnezeu în confuzia mea, să mă lumineze ca să-mi înțeleg problema.

Apoi, am citit în devoționalele mele aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „De fapt, dacă v-ați îndeplini datoria în mod conștiincios și responsabil, nu ar dura nici măcar cinci sau șase ani până când ați putea să vorbiți despre experiențele voastre și să mărturisiți pentru Dumnezeu, iar diferitele lucrări ale bisericii ar fi realizate cu un mare efect – însă voi nu sunteți dornici să fiți atenți la voia lui Dumnezeu și nici nu tindeți spre adevăr. Sunt unele lucruri pe care nu știți cum să le faceți, așa că vă dau instrucțiuni exacte. Nu trebuie să vă gândiți, trebuie doar să ascultați și să-i dați drumul. Aceasta este singura responsabilitate pe care trebuie să v-o asumați – dar chiar și aceasta vă depășește. Unde este loialitatea voastră? Nu se vede nicăieri! Tot ceea ce faceți este să spuneți lucruri care sună plăcut. În inimile voastre, știți ce ar trebui să faceți, dar pur și simplu nu practicați adevărul. Aceasta este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și, la bază, stă o lipsă de iubire pentru adevăr. În inimile voastre, știți foarte bine cum să acționați în conformitate cu adevărul – pur și simplu nu îl puneți în practică. Aceasta este o problemă gravă; vă uitați la adevăr fără să-l puneți în practică. Nu sunteți deloc persoane care Îl ascultă pe Dumnezeu. Pentru a îndeplini o datorie în casa lui Dumnezeu, trebuie măcar să căutați și să practicați adevărul și să acționați conform principiilor. Dacă nu poți practica adevărul în îndeplinirea îndatoririlor tale, atunci unde poți să-l practici? Iar dacă nu practici nimic din adevăr, atunci ești un non-credincios. Care este scopul tău, cu adevărat, dacă nu accepți adevărul – cu atât mai puțin îl practici – și, pur și simplu, faci lucrurile de mântuială în casa lui Dumnezeu? Vrei să faci din casa lui Dumnezeu căminul tău de bătrâni sau o casă de caritate? Dacă da, te înșeli – casa lui Dumnezeu nu are grijă de profitori, de risipitori. Orice persoană cu o umanitate slabă, care nu își îndeplinește cu bucurie datoria, care este incapabilă să îndeplinească o datorie, trebuie să fie înlăturată; toți non-credincioșii care nu acceptă deloc adevărul trebuie să fie alungați. Unii oameni înțeleg adevărul, dar nu îl pun în practică atunci când își realizează îndatoririle. Când văd o problemă, ei nu o rezolvă și, când știu că un lucru este responsabilitatea lor, nu se dedică în totalitate acelui lucru. Dacă nici măcar nu duci la îndeplinire responsabilitățile de care ești capabil, atunci ce valoare sau efect ar putea avea realizarea datoriei tale? Are sens să crezi în Dumnezeu astfel? Cineva care înțelege adevărul, dar nu îl poate practica și care nu poate suporta greutățile pe care ar trebui să le suporte – o astfel de persoană nu este aptă să realizeze o datorie. Unii oameni care îndeplinesc o datorie o fac într-adevăr doar pentru a fi hrăniți. Sunt cerșetori. Ei cred că, dacă îndeplinesc câteva sarcini în casa lui Dumnezeu, casa și masa le vor fi asigurate și vor fi aprovizionați fără a fi nevoie să-și ia un loc de muncă. Există un astfel de chilipir? Casa lui Dumnezeu nu aprovizionează trântorii. Dacă o persoană care nu practică adevărul câtuși de puțin și care este în mod constant neglijentă și superficială în îndeplinirea datoriei sale spune că are credință în Dumnezeu, o va recunoaște Dumnezeu? Toți oamenii de acest fel sunt non-credincioși și, după cum îi vede Dumnezeu, făcători de rău” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). Gândindu-mă la cuvintele Lui, am simțit că El mă dezvăluia în mod direct. El a descris exact cum mi-am făcut datoria. Mi-am amintit de lucrurile care se întâmplaseră. Când am văzut că supraveghetoarea nu prea urmărea lucrarea, am început să profit de asta, fiind vicleană și șireată. Nu păream leneșă, dar nu făceam mare lucru. În timpul meu liber, nu mă gândeam la ce probleme erau în datoria mea sau la intrarea mea în viață, ci mă uitam la știri din curiozitate; nu era nimic bun în inima mea. Nu eram deloc conștientă că întârziam progresul lucrării. Mi-am îmbunătățit puțin randamentul după ce-am fost emondată și tratată de supraveghetoare, dar mă forțam să fac acest efort doar pentru a nu fi suspendată. Eram potrivnică și idignată de supravegherea și controlul ei și chiar mă enervam când îmi făceam datoria. Simțeam că era o muncă ingrată și dificilă. Știam că una dintre surori făcea treabă de mântuială și întârzia lucrarea, dar am închis ochii. Mi-am dat seama că nu eram deloc sinceră în datoria mea. Nu practicam deloc adevărul, nici nu țineam cont de voia lui Dumnezeu. Îmi păsa doar de confortul meu fizic și de relaxare. Eram un parazit care căuta o masă gratuită de la biserică. Nu aveam conștiință sau rațiune! Nu mă comportam diferit de acei non-credincioși preocupați doar să mănânce pe săturate și să obțină binecuvântări. Nu-mi făceam datoria în acest fel pentru că nu-mi înțelegeam sarcina sau n-aveam abilitățile necesare, ci pentru că eram lipsită de umanitate și nu urmăream adevărul și pentru că râvneam la confortul trupului. Nu eram deloc vrednică să îndeplinesc o datorie în biserică.

Reflectând asupra mea, am citit câteva cuvinte ale lui Dumnezeu. „Toți aleșii lui Dumnezeu practică acum îndeplinirea îndatoririlor, iar Dumnezeu Se folosește de faptul că oamenii își îndeplinesc îndatoririle pentru a desăvârși un grup de oameni și a alunga pe altul. Prin urmare, îndeplinirea datoriei este cea care dezvăluie fiecare tip de persoană și fiecare tip de persoană înșelătoare, non-credincioasă și rea este dezvăluită și alungată în îndeplinirea datoriei sale. Cei care își îndeplinesc datoria cu credință sunt oameni cinstiți; cei care sunt în mod constant neglijenți și superficiali sunt oameni înșelători, ageri și sunt non-credincioși; iar cei care provoacă perturbări și tulburări în îndeplinirea îndatoririlor sunt oameni răi și sunt antihriști. […] Toți oamenii sunt dezvăluiți în îndeplinirea îndatoririlor lor – doar numește o persoană responsabilă de o datorie și nu va dura mult până când se va dezvălui dacă este o persoană cinstită sau una înșelătoare și dacă este sau nu iubitoare de adevăr. Cei care iubesc adevărul își pot îndeplini îndatoririle cu sinceritate și pot susține lucrarea casei lui Dumnezeu; cei care nu iubesc adevărul nu susțin deloc lucrarea casei lui Dumnezeu și sunt iresponsabili în îndeplinirea îndatoririlor. Acest lucru este vizibil pentru cei care au ochi să vadă. Nicio persoană care își îndeplinește prost datoria nu este iubitoare de adevăr sau o persoană cinstită; toate aceste persoane sunt ținte ale dezvăluirii și ale alungării. Pentru a-și îndeplini bine datoria, oamenii trebuie să aibă simțul responsabilității și simțul poverii. În acest fel, nu există nicio îndoială că lucrarea va fi făcută cum se cuvine. Dacă, ferească, cineva nu ar avea simțul poverii sau al responsabilității și ar trebui să fie îndemnat să facă totul și ar fi întotdeauna neglijent și superficial, iar atunci când ar apărea probleme, ar încerca să paseze vina, conducând la tărăgănarea problemelor și la nerezolvarea lor, atunci ar mai putea lucrarea să fie făcută bine? Ar putea o astfel de îndeplinire a datoriei să aibă efect? Nu ar dori să facă niciuna dintre sarcinile care îi sunt rânduite și nu s-ar preocupa atunci când i-ar vedea pe alții care au nevoie de ajutor cu lucrarea lor. Ar face puțină treabă doar când i s-ar porunci, doar când i-ar ajunge cuțitul la os și nu ar avea de ales. Aceasta nu ar însemna îndeplinirea datoriei sale – aceasta ar fi forță de muncă angajată! Muncitorii angajați lucrează pentru un angajator, făcând o zi de muncă pentru o zi de salariu, o oră de muncă pentru o oră de plată. Ei așteaptă să fie plătiți. Le este frică să facă orice lucrare pe care șeful nu o vede, le este frică să nu rămână fără răsplată pentru orice fac, lucrează întotdeauna doar de dragul aparențelor – ceea ce înseamnă că sunt lipsiți de loialitate” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind onest poți trăi ca o adevărată ființă umană”). „A crede în Dumnezeu înseamnă a merge pe calea cea dreaptă în viață și a urmări adevărul. Aceasta este o chestiune de suflet și de viață și este un lucru diferit de căutarea bogăției și gloriei de către necredincioși, de a deveni celebri. Acestea sunt drumuri separate. La slujbele lor, necredincioșii se gândesc la cum pot să lucreze mai puțin și să câștige mai mulți bani, la trucurile dubioase pe care le-ar putea face pentru a câștiga mai mult. Se gândesc toată ziua la cum să se îmbogățească și să strângă avere pentru familie și chiar inventează mijloace fără scrupule pentru a-și atinge scopul. Aceasta este calea răului, calea Satanei și este calea pe care merg necredincioșii. Calea parcursă de credincioșii în Dumnezeu este cea a urmăririi adevărului și a dobândirii vieții; este calea urmăririi lui Dumnezeu și a dobândirii adevărului” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind onest poți trăi ca o adevărată ființă umană”).

Am văzut din cuvintele lui Dumnezeu că munca necredincioșilor e o tranzacție, pentru a face bani și pentru interesul personal. Ei doresc chiar să facă bani fără să facă absolut nimic. Când li se inspectează lucrarea, pretind că lucrează, dar sunt alunecoși și înșelători când nu-i vede nimeni. Nu sunt neliniștiți, indiferent de starea în care se află lucrarea lor. Ei își vor doar banii. Mi-am dat seama că eram exact la fel. Când nu era presiune sau dificultate, când nu trebuia să sufăr sau să plătesc un preț, simțeam că acea datorie chiar nu era rea. Mă gândeam că dacă nu leneveam și terminam unele sarcini, nu voi fi alungată, că voi fi calificată să rămân în biserică și mântuită în final, împușcând doi iepuri dintr-un foc. Nu păream deosebit de leneșă, iar ceilalți nu vedeau nicio problemă, dar nu depuneam toate eforturile, mă mulțumeam doar cu puțină muncă. În restul timpului, mă uitam la informații neînsemnate, căutând lucruri neimportante pentru a afla unele noutăți. Pierdeam vremea în mod constant. Eram ca un necredincios care lucrează pentru un șef. Când lucrarea noastră a fost întârziată, nu mi s-a părut mare lucru și n-am avut simțul urgenței. Când am fost tratată și demascată, am depus mai mult efort pentru a-mi salva imaginea și a nu fi suspendată, dar imediat ce standardele au fost ridicate, am fost potrivnică, m-am plâns și am vrut să trec la o datorie mai ușoară, mai relaxantă. Părea că îmi făceam datoria, dar eu îndeplineam o sarcină doar de ochii supraveghetoarei. N-aveam nicio sinceritate față de datoria mea sau de Dumnezeu. Am vrut să plătesc un preț mic pentru binecuvântările Împărăției cerurilor. Adică încercam să fac o tranzacție cu Dumnezeu. Nu mi-am imaginat că, după atâția ani de datorie, voi fi demascată drept o persoană atât de alunecoasă și șireată. Mă bucurasem de tot ce-mi dăduse Dumnezeu și de hrana cuvintelor Sale, dar am căutat doar ușurință și confort în datoria mea, făcând orice mă ferea de suferință, fără să mă gândesc deloc la lucrarea bisericii sau la voia urgentă a lui Dumnezeu. Nu aveam nicio venerație pentru Dumnezeu. Îmi făceam eu oare datoria? În mod clar, întârziam lucrarea bisericii și eram o oportunistă care profita de pe urma bisericii. În reflecția mea, mi-am dat seama că eram foarte egoistă pentru că susținusem filozofii satanice, cum ar fi: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate.” „Să devii funcționar de dragul mâncărurilor și hainelor rafinate” și „Viața e scurtă; bucură-te de ea cât mai poți.” Aceste lucruri deveniseră chiar modul meu de viață. Trăind după aceste idei, am acționat doar pentru interesele mele trupești. Am simțit că, în viața noastră, trebuie să fim buni cu noi înșine, că nu merită să ne epuizăm și să muncim prea mult. E grozav să fii liber și fără griji și o pierdere să te îngrijorezi și să te epuizezi. Mereu am avut această atitudine în datorie, fiind superficială și leneșă, ceea ce a dus la întârzierea lucrării bisericii și la ruinarea caracterului meu. Eram credincioasă, dar nu practicam cuvintele lui Dumnezeu, trăind în schimb conform sofismelor Satanei, devenind din ce în ce mai egoistă, vicleană și coruptă. Nu aveam caracter sau demnitate și nu eram vrednică de încredere. Până și un necredincios la locul de muncă, dacă ar aborda lucrurile cu o astfel de mentalitate oportunistă, ar putea scăpa cu bine o vreme, dar după un timp, ceilalți și-ar da seama cine e de fapt. Și, în plus, făceam o datorie în biserică, chiar în fața lui Dumnezeu, care vede în inimile și mințile noastre. Făceam jocuri și șiretlicuri și, chiar dacă o vreme n-am fost descoperită, Dumnezeu a văzut totul foarte clar. A văzut că nu mă sacrificam cu adevărat pentru El, ci doar făceam față. În acel moment mi-am dat seama că nu întâmplător eram somnoroasă și apatică când lucram și nu puteam simți prezența lui Dumnezeu. Se întâmpla fiindcă eram șireată și înșelătoare, lucru dezgustător și odios pentru Dumnezeu. El Își ascunsese fața de mine cu mult înainte. Fără lucrarea Duhului Sfânt, am devenit foarte amorțită, așa că, indiferent cât de bine cunoșteam lucrarea sau cât de experimentată eram, nu făceam treabă bună.

Ulterior, am citit mai multe cuvinte ale lui Dumnezeu care mi-au clarificat natura superficialității într-o datorie și am putut vedea și că firea lui Dumnezeu este intangibilă. Dumnezeu spune: „Felul în care privești însărcinările date de Dumnezeu este extrem de important și este o chestiune foarte serioasă. Dacă nu poți duce la bun sfârșit ceea ce a încredințat Dumnezeu oamenilor, atunci nu ești vrednic de a trăi în prezența lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit. Este decretat de Ceruri și recunoscut de Pământ că oamenii ar trebui să ducă la bun sfârșit orice însărcinări le încredințează Dumnezeu; aceasta este responsabilitatea lor supremă și este la fel de importantă ca propriile vieți. Dacă nu iei în serios însărcinările de la Dumnezeu, atunci Îl trădezi în modul cel mai cumplit; făcând asta, ești mai jalnic decât Iuda și ar trebui să fii blestemat. Oamenii trebuie să dobândească o înțelegere temeinică despre cum să perceapă ceea ce le încredințează Dumnezeu și, cel puțin, să înțeleagă că însărcinările pe care El le dă omenirii sunt înălțări și favoruri speciale de la Dumnezeu; ele sunt cele mai glorioase lucruri. Orice altceva poate fi abandonat; chiar dacă trebuie să îți sacrifici propria viață, tot trebuie să-ți îndeplinești însărcinarea dată de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). „Odată, i-am încredințat cuiva să facă un lucru. În timp ce i-am explicat sarcina, a notat-o cu atenție în caietul său. Am văzut cât de atent era în consemnarea acesteia – părea să aibă un sentiment de povară pentru lucrare și să aibă o atitudine atentă și responsabilă. După ce i-am transmis ce are de făcut, am început să aștept să mă pună la curent; au trecut două săptămâni și, totuși, nu a răspuns. Prin urmare, Mi-am luat responsabilitatea de a găsi persoana și am întrebat cum decurge sarcina pe care i-o dădusem. Aceasta a spus: «O, nu – am uitat de asta! Mai spune-mi o dată despre ce era vorba». Ce părere aveți de răspunsul său? Acesta era genul de atitudine pe care o avea atunci când îndeplinea o sarcină. M-am gândit: «Această persoană chiar nu este de încredere. Pleacă de lângă Mine, și repede! Nu vreau să te mai văd!» Așa am simțit Eu. Așadar, vă voi spune o realitate: nu trebuie să asociați niciodată cuvintele lui Dumnezeu cu minciunile unui șarlatan – a face acest lucru este detestabil pentru Dumnezeu. Sunt unii care spun că sunt la fel de buni precum cuvântul lor, că se țin mereu de cuvânt. Dacă așa este, atunci, când vine vorba de cuvintele lui Dumnezeu, pot ei să facă așa cum spun acele cuvinte când le aud? Pot ei să le ducă la bun sfârșit la fel de atent ca atunci când se ocupă de treburile personale? Fiecare propoziție a lui Dumnezeu este importantă. Nu vorbește în glumă. Oamenii trebuie să îndeplinească și să execute ceea ce spune El. Când Dumnezeu vorbește, Se sfătuiește cu oamenii? Cu siguranță, nu. Îți adresează El întrebări cu variante multiple de răspuns? În niciun caz. Dacă îți poți da seama că însărcinarea și cuvintele de la Dumnezeu reprezintă porunci, că omul trebuie să facă ceea ce spun acestea și să le ducă la bun sfârșit, atunci ai obligația să le îndeplinești și să le execuți. Dacă tu crezi că sunt doar o glumă cuvintele lui Dumnezeu, doar remarci ocazionale care pot fi făcute sau nu, după bunul plac, și le tratezi ca atare, atunci ești lipsit de rațiune și nu ești vrednic să fii numit o persoană. Dumnezeu nu-ți va mai vorbi niciodată. Dacă o persoană face întotdeauna propriile alegeri când vine vorba de cerințele lui Dumnezeu, de poruncile Sale și de însărcinarea dată de El și tratează aceste lucruri cu o atitudine superficială, atunci este un tip de persoană pe care Dumnezeu o detestă. În lucrurile pe care ți le poruncesc și ți le însărcinez direct, dacă ai întotdeauna nevoie de Mine să te supraveghez și să te îndemn, să te urmăresc, făcându-Mă să Mă îngrijorez și să pun întrebări mereu, fiind nevoie să te verific la fiecare pas, atunci ar trebui să fii alungat” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Anexa trei: Divagația a treia: cum Noe și Avraam au auzit cuvintele lui Dumnezeu și L-au ascultat (Partea a doua)”). Am învățat din cuvintele lui Dumnezeu că orice spune El, orice cere El trebuie să fie îndeplinit, trebuie să fie respectat de o ființă creată. Dacă nu luăm în serios cuvintele lui Dumnezeu, ci trebuie să fim mereu supravegheați și atenționați de alții în lucrarea noastră sau doar facem cu reticență câte ceva atunci când cineva ne obligă, asta înseamnă, în esență, că-L înșelăm și-L păcălim pe Dumnezeu, ceea ce este dezgustător pentru El. Acest tip de persoană nu merită să audă cuvintele lui Dumnezeu sau să rămână în biserică, ci ar trebui să fie alungată. M-am simțit foarte speriată când m-am gândit la cuvintele Lui, mai ales la partea în care spune: „Această persoană chiar nu este de încredere. Pleacă de lângă Mine, și repede! Nu vreau să te mai văd!” Am simțit regret și vină pentru răul făcut înainte în datoria mea și lacrimile îmi curgeau pe față. Privind în urmă, atitudinea mea față de datorie era exact cum a dezvăluit Dumnezeu: incredibil de nepăsătoare. E o perioadă crucială pentru extinderea Evangheliei Împărăției, iar toți ceilalți frați și surori tânjesc să facă o datorie. Dar eu râvneam la confortul meu trupesc, relaxată și superficială în datoria mea, mulțumită doar să fac un serviciu, fără să încerc să fiu eficientă, ceea ce a afectat rezultatele lucrării mele. Eram leneșă, neglijentă în datorie, trândăvind, gândindu-mă doar la propria mulțumire. Biserica mi-a încredințat o sarcină atât de importantă, dar nu am apreciat-o niciodată și n-am luat-o în serios. O vedeam ca pe un capital, ca pe o monedă de schimb pentru a trăi de pe urma bisericii, fără să sufăr sau să plătesc vreun preț, sau să mă gândesc cum să-mi îmbunătățesc lucrarea. Făceam doar strictul necesar. Nu-mi păsa cât de lent era progresul meu sau cât de urgentă era voia lui Dumnezeu. Îmi păsa doar să nu mă epuizez. Am fost neglijentă și nepăsătoare în datoria mea, vrând doar să mă descurc, tărăgănând oricând era posibil. Dumnezeu n-avea niciun loc în inima mea și n-aveam nicio reverență respect pentru El. Oare nu eram chiar mai josnică decât un câine fiind nepăsătoare în datorie? Câinii sunt loiali stăpânilor lor. Indiferent dacă stăpânul lor este alături de ei sau nu, ei își îndeplinesc responsabilitățile și veghează asupra casei lui. După cum m-am comportat, nu eram demnă să continui această datorie. Mi-am jurat că, din acea zi, mă voi căi și mă voi revanșa pentru ceea ce datoram.

Apoi, în devoționalele mele, am citit un pasaj din cuvintele Lui care mi-a dat o cale de urmat cum să-mi fac datoria pe viitor. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Ce a gândit Noe în sinea lui, odată ce Dumnezeu a dat porunca de a construi o arcă? El s-a gândit: «De astăzi înainte, nimic nu contează la fel de mult precum construirea arcei, nimic nu este la fel de important și urgent. Am auzit cuvintele din inima Creatorului, I-am simțit voia urgentă, așa că nu trebuie să amân; trebuie să construiesc arca despre care a vorbit Dumnezeu și pe care a cerut-o El cu toată graba». Care a fost atitudinea lui Noe? Aceea de a nu îndrăzni să fie neglijent. Și în ce fel a dus arca la bun sfârșit? Fără întârziere. El a îndeplinit și a dus la bun sfârșit degrabă și cu toată energia lui fiecare detaliu a ceea ce a fost rostit și instruit de Dumnezeu, fără să fie deloc neglijent sau superficial. În concluzie, atitudinea lui Noe față de porunca Creatorului a fost ascultarea. Nu a fost nepăsător față de aceasta și nu a existat nicio împotrivire în inima lui, nici indiferență. În schimb, el a încercat cu sârguință să înțeleagă voia Creatorului în timp ce consemna fiecare detaliu. Când a înțeles voia urgentă a lui Dumnezeu, a hotărât să accelereze ritmul, să ducă la bun sfârșit cu toată graba ceea ce i-a încredințat Dumnezeu. Ce însemna «cu toată grabă»? Însemna a finaliza, în cât mai puțin timp posibil, o lucrare care înainte ar fi durat o lună, a o duce la bun sfârșit cu trei sau cinci zile înainte de termen, fără a trage deloc de timp și fără cea mai mică amânare, ci a merge mai departe cu întregul proiect cât mai bine cu putință. Firește, în timpul îndeplinirii fiecărei sarcini, el avea să încerce din răsputeri să minimizeze pierderile și erorile și să nu facă nicio lucrare astfel încât să trebuiască să fie repetată; de asemenea, el avea să fi terminat fiecare sarcină și procedură la timp și să le fi făcut bine, garantând calitatea acestora. Aceasta a fost o adevărată manifestare a eficienței. Prin urmare, care a fost condiția prealabilă pentru ca el să nu tragă de timp? (Auzise porunca lui Dumnezeu.) Da, aceasta a fost condiția prealabilă și contextul pentru realizarea acestui lucru. Acum, de ce a putut Noe să nu tragă de timp? Unii oameni spun că Noe era înzestrat cu ascultare adevărată. Așadar, ce avea el care i-a permis să obțină o astfel de ascultare adevărată? (Era atent la voia lui Dumnezeu.) Așa este! Asta înseamnă să ai inimă! Oamenii care au inimă sunt în stare să fie atenți la voia lui Dumnezeu; cei lipsiți de inimă sunt cochilii goale, bufoni, nu știu să fie atenți la voia lui Dumnezeu: «Nu mă interesează cât de urgent este acest lucru pentru Dumnezeu, voi face ceea ce vreau – în orice caz, nu sunt trândav sau leneș.» Acest gen de atitudine, acest tip de negativitate, lipsa completă a caracterului întreprinzător – aceasta nu este o persoană atentă la voia lui Dumnezeu și nici nu înțelege cum să fie atentă la voia Lui. În acest caz, are ea credință adevărată? Cu siguranță, nu. Noe a avut în vedere voia lui Dumnezeu, a avut credință adevărată și a putut, astfel, să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu. Așadar, nu este suficient să accepți, pur și simplu, însărcinarea dată de Dumnezeu și să fii dispus să faci un oarecare efort. Trebuie, totodată, să fii atent la voia lui Dumnezeu, să dai totul și să fii devotat – ceea ce necesită ca oamenii să aibă conștiință și rațiune; este ceea ce oamenii ar trebui să aibă și ceea ce s-a regăsit în Noe” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Anexa trei: Divagația a treia: cum Noe și Avraam au auzit cuvintele lui Dumnezeu și L-au ascultat (Partea a doua)”). Am văzut din cuvintele lui Dumnezeu că Noe a obținut aprobarea Lui pentru că a avut credință adevărată în Dumnezeu și a luat aminte la voia Lui. Când a primit însărcinarea de la Dumnezeu, a făcut din construirea arcei prioritatea sa. Nu s-a gândit la suferința sa fizică sau la cât de greu va fi. În acea epocă preindustrială, construirea unei arce atât de mari sigur a necesitat mult efort fizic și mental, iar el a trebuit să-ndure batjocura celorlalți. În aceste circumstanțe, Noe a rămas puternic 120 de ani pentru a termina însărcinarea de la Dumnezeu, mângâind în cele din urmă inima lui Dumnezeu. Noe s-a sacrificat cu adevărat pentru Dumnezeu și a meritat încrederea Lui. Cât despre mine, nefiind nimeni care să mă preseze și să mă supravegheze, am exploatat șansa de a fi leneșă și vicleană, de a râvni la confortul meu trupesc, tărăgănând lucrarea, fără să mă îngrijoreze deloc cât de mult am întârziat lucrurile. Chiar nu aveam umanitate și nu meritam mântuirea lui Dumnezeu. Acum știam că îndeplinirea unei datorii ar trebui să fie precum construirea arcei de către Noe, că trebuie să existe o acțiune reală. Trebuie să fac fiecare secundă să conteze pentru a avansa, pentru a lucra mai eficient. Chiar dacă nimeni nu mă presează sau nu mă verifică, trebuie să fiu responsabilă și să fac tot ce pot. Doar așa puteam fi o persoană cu conștiință și umanitate.

După aceea, am început să-mi programez timpul. Când nu făceam proiectare, în timpul liber ajutam într-o altă datorie și-mi urmăream îndeaproape starea. Programul meu era încărcat zilnic, dar mă simțeam foarte împăcată și eram mai implicată în datoria mea decât înainte. Uneori, când o sarcină era aproape gata și simțeam nevoia să lenevesc din nou sau schițele erau întârziate pentru că nu coordonasem bine lucrurile voiam să mă răsfăț, gândindu-mă că nu eram membră a echipei și că nimeni nu mă împingea de la spate, plus că ajutam într-o altă sarcină, așa că era justificat să fiu puțin mai lentă în lucrarea de proiectare. Gândindu-mă la asta, mi-am dat seama că nu eram în starea potrivită și m-am grăbit să caut adevărul pentru a o înlătura. Am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Când oamenii își realizează datoria, aceștia fac, de fapt, ceea ce se cuvine. Dacă o faci înaintea lui Dumnezeu, dacă-ți realizezi datoria și te supui lui Dumnezeu cu o atitudine de onestitate și cu inimă, nu va fi cu mult mai corectă această atitudine? Așadar, cum ar trebui să aplici această atitudine vieții tale de zi cu zi? Trebuie să faci din a te «închina la Dumnezeu cu inima și cu onestitate» realitatea ta. Ori de câte ori vrei să fii delăsător și să execuți mecanic mișcările, ori de câte ori vrei să acționezi folosind tertipuri și să fii leneș și ori de câte ori ești neatent sau ai prefera să te distrezi, ar trebui să te gândești bine: «Comportându-mă astfel, sunt eu nedemn de încredere? Asta înseamnă să-mi pun inima în îndatorirea mea? Nu cumva sunt neloial procedând astfel? Nu cumva dezamăgesc însărcinarea pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o?» Iată cum ar trebui să reflectezi asupra ta. Dacă poți ajunge să afli că ești mereu neglijent și superficial în datoria ta și neloial și că L-ai rănit pe Dumnezeu, ce ar trebui să faci? Ar trebui să spui: «Am simțit pe moment că era ceva în neregulă aici, dar n-am tratat acest lucru ca pe o problemă; doar am trecut peste el cu nepăsare. Nu mi-am dat seama până acum că am fost cu adevărat neglijent și superficial, că nu mi-am îndeplinit responsabilitatea. Chiar sunt lipsit de conștiință și rațiune!» Ai găsit problema și ai ajuns să te cunoști puțin – așa că acum trebuie să te întorci! Atitudinea ta față de îndeplinirea datoriei era greșită. Ai fost nepăsător cu ea, de parcă ar fi fost o slujbă în plus și nu ți-ai pus inima în asta. Dacă mai ești neglijent și superficial în acest fel, trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să-I ceri să te disciplineze și să te mustre. O persoană trebuie să aibă o astfel de voință în îndeplinirea datoriei sale. Numai atunci se poate pocăi cu adevărat. O persoană se schimbă numai atunci când conștiința îi este limpede și atitudinea sa față de îndeplinirea datoriei este transformată” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai în citirea frecventă a cuvintelor lui Dumnezeu și în rumegarea adevărului există o cale de urmat”). Citirea cuvintelor lui Dumnezeu mi-a elucidat o cale de practică. O datorie e o însărcinare dată Dumnezeu. Fie că suntem sau nu supravegheați, ar trebui s-acceptăm examinarea lui Dumnezeu și să dăm totul. Faptul că cineva trebuia să mă împingă mereu să fac ceva era lipsă de devotament, și chiar și altora li se pare rușinos. Nu puteam să continui să fiu așa, ci trebuia s-am reverență pentru Dumnezeu și să-I accept examinarea. Ar trebui să fiu proactivă în datoria mea, fără să am nevoie de îndemnul altora. Când lucrurile au fost agitate în ambele îndatoriri și a trebuit să plătesc un preț, mi-am aranjat programul din timp și am făcut tot ce am putut, încercând să nu fac treabă de mântuială. Când am abordat lucrurile așa, la scurt timp, am văzut unele rezultate în datoria mea. A trebuit să mă implic mai mult decât înainte și am cheltuit ceva energie, dar nu m-am simțit deloc obosită, ci calmă și împăcată. Când am întâmpinat dificultăți în datoria mea, prin căutarea adevărului, am obținut câștiguri neașteptate. Abilitățile mele tehnice au progresat, la fel și intrarea mea în viață.

Într-o zi, în iunie 2021, conducătoarea a venit să-mi vorbească și mi-a spus că am fost redesemnată să fac lucrări de proiectare. De entuziasm, nici n-am știut ce să spun și I-am mulțumit din suflet lui Dumnezeu. Acea schimbare în datoria mea mi-a arătat cât de leneșă, egoistă și josnică eram și chiar m-am urât și am căpătat reverență pentru Dumnezeu. Uneori, încă mă simt leneșă, iar atunci mă rog Lui să vegheze asupra inimii mele și să mă demaște, să mă mustre și să mă disciplineze imediat când devin superficială, șireată și vicleană. De când am pus asta în practică, am devenit mult mai puțin șireată și înșelătoare și-am avut rezultate mai bune în datoria mea. Este un pic mai obositor, dar mă simt foarte împlinită. Conducătoarea mi-a spus ulterior că-mi făceam datoria mult mai bine decât înainte. Am fost foarte emoționată să aud asta, dar și motivată. Știam că încă nu făceam suficient și că trebuia să continui să lucrez din greu. Sunt recunoscătoare că Dumnezeu m-a certat și disciplinat; m-a ajutat să-mi schimb atitudinea față de datorie.