de Xiaorui, Suedia

În iulie anul trecut, am răspuns de partea de lucrare video. La început, verificam adesea lucrarea fraților și surorilor mele. Am aflat despre problemele și dificultățile lor în îndeplinirea îndatoririlor, iar apoi am lucrat cu liderul de echipă pentru a căuta adevărul și a găsi soluții. Cu îndrumarea lui Dumnezeu, după un timp, a existat o îmbunătățire evidentă în rezultatele lucrării. M-am gândit: „Acum că lucrarea se îmbunătățește constant, n-ar trebui să existe probleme majore. Chiar dacă se va ivi o problemă, nu va afecta rezultatele lucrării noastre și vom avea timp s-o rezolvăm. Toți sunt proactivi în îndatoririle lor și pot plăti un preț, așa că nu e nevoie să-mi fac prea multe griji. În această perioadă, verificarea tuturor lucrurilor înseamnă deseori ore suplimentare și uneori sunt prea ocupată ca să mănânc la timp. N-am fost în cea mai bună stare de sănătate, așa că ar trebui s-o las mai moale.” După aceea, am început să mă relaxez cu privire la lucrare și nu o mai verificam cu atâta sârguință. Umeori, doar întrebam de formă, verificam arareori detaliile din îndatoririle fraților și surorilor și nu mă gândeam cum să îmbunătățesc rezultatele lucrării noastre pe viitor.

Curând, mai multe materiale video produse de noi au avut probleme și trebuiau refăcute, ceea ce a afectat în mod direct progresul lucrării. Când am văzut această situație, am fost foarte îngrijorată. Mi-am dat seama, totodată, că nu s-a întâmplat accidental și că aveam lecții de învățat din asta, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să-I înțeleg voia. După ce m-am rugat, l-am întrebat pe liderul de echipă de ce avem aceste probleme. El a spus: „Unii frați și surori caută succesul rapid și își îndeplinesc îndatoririle fără principii. Se axează doar pe progres, nu pe calitate. Un alt motiv este că eu n-am urmărit lucrarea și n-am descoperit problemele la timp.” Acest lucru m-a făcut să gândesc cu furie: „De câte ori ți-am spus despre aceste probleme? De ce se mai întâmplă încă?” Am vrut să-l dojenesc pe liderul de echipă, dar apoi m-am gândit: „Nu am eu aceleași probleme ca el? Nici eu n-am verificat.” Așa că mi-am înghițit cuvintele. Apoi, am verificat repede materialele video făcute de toți în acea perioadă. Am descoperit că unii oameni nu făcuseră progrese în îndatoririle lor, iar unii chiar regresaseră. Acestea erau probleme evidente, dar eu nu le descoperisem. Eram perfect conștientă că acest lucru era din cauză că eu nu am făcut lucrare practică. Aveam remușcari, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume în reflectare și cunoaștere de sine.

A doua zi, în devoționalele mele, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Dacă nu citești asiduu cuvintele lui Dumnezeu și nu înțelegi adevărul, atunci nu poți reflecta asupra ta; vei fi satisfăcut doar să depui un efort simbolic și să nu comiți nicio fărădelege și vei folosi acest lucru drept capital. Vei petrece fiecare zi într-un talmeș-balmeș, vei trăi într-o stare de confuzie, făcând lucrurile pur și simplu conform programului, fără a te implica, fără a-ți pune vreodată mintea la contribuție, și întotdeauna vei fi superficial și pripit. Astfel, nu-ți vei realiza niciodată datoria la un standard acceptabil. Ca să depui tot efortul pentru un lucru, trebuie mai întâi să-i dedici toată inima ta; doar când îți dedici, mai întâi, toată inima unui lucru poți să depui toate eforturile pentru acel ceva și să dai tot ce poți. În ziua de astăzi, există unii care au început să-și îndeplinească datoria cu asiduitate și să se gândească la modul în care să desfășoare în mod adecvat datoria unei ființe create pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Ei nu sunt negativi și leneși, nu așteaptă pasiv să emită ordine cel de mai sus, ci au o oarecare inițiativă. Judecând după modul în care vă îndepliniți datoria, sunteți puțin mai eficienți decât înainte și, deși încă se află sub nivelul standardului, a existat un oarecare progres – ceea ce este bine. Însă nu trebuie să fiți satisfăcuți cu această stare de fapt, trebuie să continuați să căutați, să continuați să vă dezvoltați – doar atunci vă veți face datoria mai bine și veți ajunge la un standard acceptabil. Însă, când unii oameni își realizează datoria, ei niciodată nu îndepărtează toate piedicile și dau tot ce pot, depun doar 50-60% din efortul lor și doar se descurcă până este gata lucrul de care se ocupă. Ei nu pot menține niciodată o stare de normalitate: când nu există nimeni care să-i supravegheze sau să le ofere sprijin, ei se culcă pe-o ureche și se descurajează; când există cineva care să aibă părtășie despre adevăr, se înviorează, însă, dacă nu au părtășie despre adevăr o perioadă, devin indiferenți. Care este problema când oscilează astfel? Așa sunt oamenii când nu au câștigat adevărul, toți trăiesc în funcție de pasiune – o pasiune care este incredibil de dificil de menținut: cineva trebuie să le predice și să aibă părtășie cu ei în fiecare zi; imediat ce nu mai există nimeni care să-i ude și să le dea provizii și nimeni care să-i sprijine, inimile li se răcesc din nou și iarăși se culcă pe-o ureche. Și, când inimile le slăbesc, devin mai puțin eficienți în datoria lor; dacă muncesc mai din greu, eficacitatea sporește, devin mai productivi în realizarea datoriei lor și câștigă mai mult. Asta este experiența voastră? Ați putea spune: «De ce ne deranjăm întotdeauna să ne realizăm datoria? Când aceste probleme se rezolvă, suntem revigorați; când nu, devenim indiferenți. Atunci când există un oarecare final când ne realizăm datoria, când Dumnezeu ne laudă pentru dezvoltarea noastră, suntem încântați și simțim că, în sfârșit, ne-am maturizat, însă, nu după mult timp, când întâmpinăm o dificultate, devenim negativi din nou – de ce este mereu inconsecvent acest tip de stare?» De fapt, principalele motive sunt că înțelegeți prea puține adevăruri, vă lipsește profunzimea experiențelor și pătrunderii, încă nu înțelegeți multe adevăruri, vă lipsește voința și sunteți satisfăcuți chiar și dacă abia vă puteți realiza datoria. Dacă nu înțelegeți adevărul, cum vă puteți realiza datoria în mod adecvat? De fapt, tot ce le cere Dumnezeu oamenilor le este accesibil acestora; atât timp cât permiteți conștiinței voastre să-și joace rolul și v-o puteți urma în realizarea datoriei voastre, atunci va fi ușor să acceptați adevărul – și dacă puteți accepta adevărul, vă puteți realiza datoria în mod adecvat. Trebuie să gândiți astfel: «Crezând în Dumnezeu în acești ani, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu în acești ani, am câștigat extraordinar de mult și Dumnezeu mi-a dăruit mult har și binecuvântări. Trăiesc în mâinile lui Dumnezeu, trăiesc în puterea lui Dumnezeu, sub stăpânirea Lui, iar El mi-a dat această răsuflare, așa că ar trebui să-mi implic mintea și să mă străduiesc să-mi realizez datoria din toate puterile – asta este cheia.» Oamenii trebuie să aibă o voință; doar cei care au voință se pot strădui cu adevărat pentru adevăr și, doar odată ce au înțeles adevărul, își pot realiza datoria adecvat, Îl pot mulțumi pe Dumnezeu și aduce rușine Satanei. Dacă ai acest tip de sinceritate și nu faci planuri pentru binele tău, ci doar pentru a câștiga adevărul și a-ți realiza datoria în mod adecvat, atunci realizarea datoriei tale va deveni normală și va rămâne constantă pe tot parcursul; indiferent ce împrejurări întâlnești, vei putea stărui în realizarea datoriei tale. Indiferent cine sau ce poate veni să te inducă în eroare sau să te tulbure, indiferent dacă ești într-o stare bună sau rea, tot vei putea să-ți realizezi datoria normal. Astfel, Dumnezeu poate să nu Se mai gândească la tine și Duhul Sfânt va putea să te lumineze să înțelegi principiile adevărului, să te îndrume să pătrunzi realitatea adevărului și, drept urmare, cu siguranță realizarea datoriei tale va fi conform standardului. Atât timp cât te sacrifici sincer pentru Dumnezeu, îți faci datoria într-un mod realist, nu acționezi șiret și nu păcălești, vei fi acceptat ca satisfăcător de Dumnezeu. Dumnezeu observă mintea, gândurile și motivele oamenilor. Dacă inima ta tânjește după adevăr și poți căuta adevărul, Dumnezeu te va lumina și ilumina” („Pătrunderea în viață este cea mai importantă pentru credința în Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am meditat la cuvântul lui Dumnezeu, mi-am dat seama că obținusem ceva rezultate în datoria mea recent, așa că am început să mă simt mulțumită de sine și să țin cont de trupul meu. Eram obosită după ce am fost ocupată atât de mult timp, așa că m-am gândit că ar trebui să fiu mai blândă cu trupul meu, deci am început să mă relaxez și să lenevesc în datoria mea. Am adoptat o abordare lipsită de implicare și n-am reușit să verific și să aflu felul în care își îndeplineau ceilalți îndatoririle. Deși știam că încă mai existau câteva probleme de rezolvat în lucrarea noastră, nu m-am grăbit. M-am gândit că era în regulă, atât timp cât nu ne afecta rezultatele curente, iar materialele video produse aveau prea multe probleme și trebuiau refăcute. În plus, toți au natura de a face lucrurile de mântuială și tind să lenevească în ceea ce privește îndatoririle, dar, în ciuda acestui lucru, n-am verificat, mi-am făcut datoria de mântuială și eram neatentă și iresponsabilă. Cum să nu apară probleme în lucrare? Biserica m-a promovat să fiu supraveghetoare și mi-a dat ocazia de a practica, în speranța că aș putea fi atentă, responsabilă și conștiincioasă în datoria mea. Indiferent de circumstanțe, n-ar trebui să evit niciun efort în îndatoririle mele și să-mi îndeplinesc responsabilitățile. Aceasta e singura cale de a progresa. Însă eu mi-am tratat datoria de parcă era locul meu de muncă și lucram pentru altcineva. Am profitat de fiecare ocazie să-mi fac mai puține griji și să contribui mai puțin. N-am avut niciun simț al grijii sau al urgenței. Nu m-am gândit niciodată cum să fac lucrurile mai bine sau să obțin cele mai bune rezultate. M-am gândit doar la trupul meu, să nu aibă de suferit prea mult și să nu obosească. Nu țineam cont deloc de voia lui Dumnezeu. Atunci mi-am dat seama că atitudinea mea față de îndeplinirea datoriei era greșită. Îmi ascundeam inima de Dumnezeu și tăinuiam o ingeniozitate meschină.

În timpul unei adunări, am văzut un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu dezvăluind falși lideri, care m-a afectat profund. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Întrucât conducătorii falși nu înțeleg statutul progresului lucrării, sunt incapabili să identifice prompt – cu atât mai puțin să rezolve – problemele care apar în lucrare, ceea ce duce adesea la întârzieri repetate. În anumite lucrări, întrucât oamenii nu înțeleg principiile și nu există nicio persoană potrivită care să conducă lucrarea, cei care o execută trăiesc adesea într-o stare de negativism, pasivitate și expectativă, lucru care afectează grav progresul lucrării. Dacă liderul și-ar fi îndeplinit responsabilitățile – dacă ar fi preluat conducerea, ar fi accelerat lucrarea, ar fi zorit oamenii și ar fi găsit pe cineva care înțelege acest fel de lucrare pentru a oferi îndrumare, atunci lucrarea ar fi progresat mai repede în loc să sufere întârzieri repetate. Atunci, pentru conducători este vital să înțeleagă și să stăpânească situația efectivă a lucrării. Bineînțeles, este imperios ca acești conducători să înțeleagă și să stăpânească felul în care lucrarea progresează – deoarece progresul are legătură cu eficiența lucrării și rezultatele pe care această lucrare trebuie să le obțină. Dacă unui conducător îi lipsește până și înțelegerea felului în care lucrarea progresează și nu o verifică și nu o supraveghează, atunci majoritatea persoanelor care îndeplinesc o datorie vor avea o atitudine negativă și pasivă, vor fi extrem de apatici și nu vor avea niciun simț al poverii, vor fi neglijenți și superficiali și, astfel, e sigur că lucrarea va progresa încet. Dacă nu există nimeni cu un simț al poverii și care să se priceapă la lucrare, care să ofere îndrumări și supraveghere – și să disciplineze și să trateze oamenii – atunci eficiența și eficacitatea lucrării vor fi, în mod firesc, foarte scăzute. Dacă liderii și lucrătorii nici măcar nu pot vedea asta, sunt netoți și orbi. Prin urmare, este de o importanță vitală ca liderii și lucrătorii să fie prompți în a afla mai multe despre progresul lucrării, a-l verifica și a se familiariza cu el. Oamenii sunt indolenți, așa că fără îndrumare, îndemnare și supraveghere din partea conducătorilor și a lucrătorilor, care au o înțelegere actualizată a progresului lucrării, oamenii sunt predispuși să nu-și mai dea interesul, să devină leneși și să fie superficiali – dacă aceasta e atitudinea pe care o au față de lucrarea lor, progresul acestei lucrări va fi grav afectat, la fel ca eficacitatea sa. Date fiind aceste circumstanțe, conducătorii și lucrătorii calificați ar trebui să țină prompt socoteala fiecărui element al lucrării și să fie informați cu privire la situația personalului și a lucrării; categoric, nu ar trebui să fie ca liderii falși. Conducătorii falși sunt neglijenți și necugetați în lucrarea lor; ei nu au simțul responsabilității, nu rezolvă probleme când acestea apar și, indiferent ce fel de lucrare este, ei «admiră mereu florile de pe un cal în galop»; ei sunt neglijenți și superficiali; tot ceea ce spun e pompos și vid, perorează doctrine și fac lucrurile mecanic. În general, acesta este felul în care lucrează conducătorii falși. În comparație cu antihriștii, deși ei nu fac lucruri malefice fățișe și nu sunt răi în mod intenționat, din perspectiva eficienței, este echitabil să-i definim ca fiind neglijenți și superficiali, lipsiți de simțul poverii, al responsabilității sau ca neavând loialitate față de lucrarea lor” (Cuvântul Se arată în trup, Vol. 4: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). După citirea cuvintelor lui Dumnezeu, m-am simțit foarte vinovată. Nu era comportamentul meu același cu al unui fals lider? Întrucât eram leneșă și indulgentă cu trupul meu, nu am urmărit, nici monitorizat lucrarea, ceea ce a afectat grav progresul general și rezultatele lucrării noastre. Mi-am imaginat că lucrarea era făcută bine și nu erau multe probleme, dar, de fapt, erau încă numeroase probleme de rezolvat. Pentru că nu am purtat o povară și eram iresponsabilă, am închis ochii la toate problemele noastre. Prin reflecție, am realizat totodată că am păstrat o perspectivă greșită. Când mi-am văzut frații și surorile proactivi și făcând progrese în îndatoririle lor, m-am gândit că toți erau foarte motivați în îndatoririle lor și nu aveau nevoie de monitorizare. Cuvântul lui Dumnezeu a revelat cu mult timp în urmă că oamenii sunt indolenți, au firi corupte adânc înrădăcinate. Înainte ca oamenii să dobândească adevărul și să li se schimbe firile, ei își răsfață mereu trupul și râvnesc la comoditate, fac lucrurile de mântuială, folosesc viclenia și trucurile în îndatoririle lor, acționează după propriile idei și nu practică în conformitate cu principiile. Eu nu eram o excepție. Fără judecata și mustrarea de la Dumnezeu și fără notele de reamintire și supravegherea fraților și surorilor noastre, pot lenevi cu ușurință și e probabil să apară probleme în îndatoririle mele. Așadar, trebuie să urmăresc și să supraveghez lucrarea, precum și să descopăr rapid problemele și abaterile din îndatoririle noastre, pentru ca lucrarea să decurgă lin. Însă perspectiva mea asupra lucrurilor era absurdă. Nu am înțeles natura coruptă a oamenilor și n-am văzut oamenii și lucrurile prin cuvântul lui Dumnezeu. M-am bazat pur și simplu pe propria imaginație, n-am verificat, nici urmărit lucrarea, n-am rezolvat problemele la timp și totuși mi-am dorit să obțin rezultate bune. Aceasta era o manifestare a unui lider fals care nu face lucrare practică. Deși nu am făcut niciun rău evident, iresponsabilitatea mea a făcut ca eficiența lucrării să intre în declin, iar pierderea este ireparabilă. Mai târziu, m-am destăinuit și am avut părtășie cu frații și surorile mele despre starea mea. De asemenea, am subliniat felul în care toți și-au tratat îndatoririle superficial și n-au reușit să caute progresul în privința acestora și am căutat soluții împreună. După aceea, am fost puțin mai serioasă în datoria mea. De câte ori terminam o lucrare, meditam dacă mai exista loc de mai bine. Am verificat adesea lucrarea fraților și surorilor și a existat o oarecare îmbunătățire în rezultatele noastre.

Curând după aceea, am întâmpinat o problemă cu producția de materiale video și liderul de echipă m-a întrebat dacă aveam vreo metodă sau soluție bună. N-am știut cum să răspund, așa că am spus: „Nu m-am gândit încă la nicio soluție bună, așa că haideți să ne mai gândim.” După aceea, mi-am dat seama că ieșirea din această dificultate nu era o chestiune care se putea rezolva prin simpla rostire a unor cuvinte. Ar trebui să caut informații, să cercetez și să găsesc o cale de a practica. Acest lucru mi-ar lua mult timp și efort și ar trebui să încerc constant lucruri și să evaluez rezultate. E greu de spus dacă aș avea succes în cele din urmă. Dacă nu reușeam, n-ar fi tot efortul meu în zadar? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai tare mi se părea a fi o sarcină obositoare. M-am gândit: „Uită de asta, lucrurile sunt bine așa cum sunt. Rezultatele lucrării noastre sunt bune pentru moment, așa că nu e nicio grabă.” Și apoi am lăsat deoparte materialul video. La vremea aceea, m-am simțit puțin neliniștită. Nu era vorba că n-aveam nicio cale de rezolvare. Tot ce trebuia să fac era să investesc un pic mai mult în asta. Mai târziu, liderul de echipă mi-a spus din nou: „Frații și surorile au dificultăți și trebuie să rezolvăm problema.” Reamintirea din partea liderului de echipă m-a făcut să reflectez: „Ca supraveghetoarer, n-ar trebui să preiei tu conducerea în gestionarea dificultăților și rezolvarea problemelor oamenilor? Dar când văd dificultăți, le evit și n-am niciun simț al responsabilității.” M-am simțit vinovată, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, când întâmpin dificultăți în lucrare, nu vreau niciodată să-mi dau silința și țin mereu cont de interesele mele trupești. Știu că acest lucru nu este în concordanță cu voia Ta. Te rog, îndrumă-mă să reflectez asupra-mi și să-mi schimb starea greșită.”

În timpul devoționalelor mele, m-am întrebat: „De ce țin mereu cont de trup în datoria mea? De ce nu pot plăti un preț pentru a face lucrare practică?” Într-o zi, am văzut două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care m-au făcut să înțeleg. Dumnezeu Atotputernic spune: „Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi exprimată în cuvinte? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine, iar pentru ceilalți, diavolul». Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine, iar pentru ceilalți, diavolul» – aceasta este viața și filosofia omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte, adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă, iar această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte; vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre” („Cum să mergi pe calea lui Petru” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Trupul omului este ca șarpele: esența acestuia este să le facă rău vieților lor – și atunci când toate îi reușesc pe deplin, viața ta devine confiscată. Trupul aparține Satanei. În interiorul acestuia sunt dorințe extravagante, se gândește doar la sine, își dorește să se bucure de confort și de timpul liber, să se desfete în lene și în trândăvie și, satisfăcându-l până la un anumit punct, în cele din urmă, vei termina prin a fi mâncat de acesta. Adică, dacă îl satisfaci de data aceasta, data viitoare îți va cere mai mult. Acesta are întotdeauna dorințe extravagante și noi cerințe și profită de înclinația ta spre trup pentru a te face să-l prețuiești și mai mult și să trăiești în confortul acestuia – și, dacă nu-l biruiești, în cele din urmă te vei distruge. Dacă poți să câștigi viață înaintea lui Dumnezeu și care va fi finalul tău depinde de modul în care îți desfășori răzvrătirea împotriva trupului. Dumnezeu te-a mântuit și te-a ales și te-a predestinat, dar dacă astăzi nu ești dispus să-L mulțumești, să pui adevărul în practică și să te răzvrătești împotriva propriului trup cu o inimă care-L iubește cu adevărat pe Dumnezeu, în cele din urmă vei sfârși prin a te ruina și vei suferi amarnic. Dacă te dedai mereu trupului, Satana te va înghiți treptat și te va lăsa fără viață sau atingerea Duhului, până când va veni ziua când în tine nu va fi decât întuneric. Când vei trăi în întuneric, înseamnă că vei fi fost luat captiv de Satana, nu vei mai avea pe Dumnezeu în inima ta, iar în acel moment Îi vei nega existența și Îl vei părăsi” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). După citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut cât de periculoasă era starea mea! Am trăit după filosofia satanică „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate.” Eram deosebit de egoistă și, indiferent ce se întâmpla, am ținut mereu cont în primul rând de interesele mele trupești. Când am întâmpinat o problemă care necesita rezolvare în datoria mea, nu m-am gândit niciodată cum să aduc beneficii lucrării bisericii. Eram mereu preocupată de propriul trup și am vrut mereu să sufăr mai puțin și să plătesc un preț mai mic. De fapt, unele probleme, atât timp cât plăteam un preț și-mi făceam timp să studiez și să le dau de capăt, le puteam rezolva, însă pentru că mi-a păsat de trupul meu și nu eram dispusă să sufăr, am simțit că cercetarea profesională presupunea prea mult efort mental. Prin urmare, problema n-a fost niciodată rezolvată și lucrarea nu s-a îmbunătățit nicicând. Cuvântul lui Dumnezeu relevă că trupul oamenilor aparține în principal Satanei și are mereu numeroase dorințe și cerințe. Cu cât îl satisfacem mai mult, cu atât mai mare îi e dorința, iar când este un conflict între interesele noastre trupești și îndatoririle noastre, dacă oamenii râvnesc la confort, vor fi interesați de trup și vor lăsa deoparte lucrarea bisericii. Acest lucru satisface trupul, dar dăunează lucrării bisericii și, în final, ofensează firea lui Dumnezeu, așa că El ne detestă și ne alungă. Consecințele răsfățării trupului și ale dorinței de confort sunt grave. N-am putut să văd esența trupului și am tânjit mereu după confort. Am considerat plăcerile trupești mai importante decât orice. Nu erau oare țintele și perspectivele mele aceleași cu ale necredincioșilor? Necredincioșii spun deseori „fii bun cu tine însuți,” ceea ce înseamnă nu-ți lăsa trupul să sufere și satisface-i toate dorințele și cererile. Ei trăiesc numai pentru trup, nu înțeleg deloc valoarea și sensul vieții umane și nu au o direcție și un scop drept în viață. Nu simt deloc confort în inimile lor și își petrec viețile în gol, trăind cu totul în zadar. Unii oameni din biserică tânjesc mereu după plăcere trupească, nu urmăresc adevărul, își neglijează îndatoririle, joacă feste și lenevesc, ceea ce dăunează grav lucrării bisericii și, în cele din urmă, sunt demiși. Unii erau în mod constant neglijenți în datoria lor și nu puteau face nicio datorie bine și, în final, au fost alungați. Este îngrozitor să te gândești la asta! Atunci m-am gândit la mine. Crezusem în Dumnezeu de ani de zile, dar perspectivele nu mi se schimbaseră deloc. Puneam mai mult preț pe interesele mele trupești decât pe adevăr. Am tânjut doar după confort și am făcut lucrurile doar de formă pentru a mă descurca în datoria mea. Dacă acest lucru continua, n-aș fi oare și eu respinsă și alungată de Dumnezeu? Când mi-am dat seama de asta, mi s-a făcut foarte frică. Nu puteam să continui să țin cont de trupul meu. Voiam să-mi fac cu seriozitate datoria și să-mi îndeplinesc responsabilitățile.

Într-o zi, am vizionat o lectură video din cuvintele lui Dumnezeu și am găsit o cale de practică. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă ești o persoană care crede cu adevărat în Dumnezeu, atunci trebuie să te bazezi pe conștiință și rațiune și să muncești din greu atunci când îți îndeplinești datoria. Ce înseamnă să muncești cu adevărat din greu? Dacă te mulțumești doar să faci un efort simbolic și să înduri puține greutăți fizice, dar nu îți iei datoria deloc în serios sau nu cauți principiile adevărului, atunci asta nu înseamnă altceva decât că ești neglijent și superficial – nu înseamnă că depui cu adevărat un efort. Cheia pentru a face un efort este să-ți pui toată inima în acest lucru, să te temi de Dumnezeu în inima ta, să fii atent la voia lui Dumnezeu, să fii îngrozit de ideea de a nu asculta de Dumnezeu și de a-L răni pe Dumnezeu și să înduri orice greutăți pentru a-ți îndeplini bine datoria și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu: dacă ai o inimă care Îl iubește pe Dumnezeu în acest fel, îți vei putea îndeplini datoria în mod corespunzător. Dacă nu există frică de Dumnezeu în inima ta, nu vei avea nicio povară atunci când îți îndeplinești datoria, nu vei fi deloc interesat de ea și vei fi inevitabil neglijent și superficial și vei face lucrurile mecanic, fără a produce niciun efect real – ceea ce nu înseamnă a îndeplini o datorie. Dacă ai cu adevărat un simț al poverii și crezi că a-ți îndeplini datoria este responsabilitatea ta personală și că, dacă nu o faci, nu ești apt să trăiești și ești o fiară, dacă crezi că numai dacă îți îndeplinești datoria în mod corespunzător ești demn de a fi numit ființă umană și te poți confrunta cu propria conștiință – dacă ai acest simț al poverii atunci când îți îndeplinești datoria – atunci vei putea să faci totul cu conștiință și vei putea să cauți adevărul și să faci lucrurile în conformitate cu principiile și astfel vei putea să-ți faci datoria în mod corespunzător și să-L mulțumești pe Dumnezeu. Dacă ești demn de misiunea pe care Dumnezeu ți-a dat-o și de tot ceea ce Dumnezeu a sacrificat pentru tine și de așteptările Sale de la tine, atunci asta înseamnă cu adevărat să încerci din răsputeri” („Buna îndeplinire a datoriei necesită, cel puțin, o conștiință” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Când egoismul și oportunismul apar în tine și îți dai seama de asta, ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul pentru a soluționa problema. Primul lucru de care trebuie să fii conștient este că, în esență, să acționezi astfel este o încălcare a principiilor adevărului, este dăunător pentru lucrarea bisericii, este un comportament egoist și josnic, nu este ceea ce oamenii normali ar trebui să facă. Ar trebui să-ți lași deoparte interesele și egoismul și ar trebui să te gândești la lucrarea bisericii – asta este ceea ce vrea Dumnezeu. După ce reflectezi asupra ta prin rugăciune, dacă într-adevăr îți dai seama că este egoist și josnic să acționezi astfel, va fi ușor să-ți lași deoparte egoismul. Când îți vei lăsa deoparte egoismul și oportunismul, te vei simți fundamentat, vei fi împăcat, vesel și vei simți că ar trebui să existe conștiință și rațiune în modul în care te comporți, că ar trebui să te gândești la lucrarea bisericii, că ar trebui să nu te concentrezi pe interesele proprii, ceea ce este un lucru atât de egoist, josnic și lipsit de conștiință sau rațiune. Să acționezi altruist, gândindu-te la lucrarea bisericii și făcând doar ceea ce Îl mulțumește pe Dumnezeu este drept, onorabil, și va aduce valoare existenței tale. Trăind astfel pe pământ, ești deschis și cinstit, trăiești umanitatea normală și adevăratul chip al omului, și nu doar că ai o conștiință clară, ci ești și demn de toate lucrurile pe care ți le-a dăruit Dumnezeu. Cu cât trăiești astfel mai mult, cu atât mai fundamentat te vei simți, cu atât mai împăcat și vesel vei fi și cu atât mai luminos te vei simți. Astfel, nu vei fi pășit pe calea corectă a credinței în Dumnezeu?” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Am înțeles că pentru a-mi îndeplini bine datoria trebuia să lucrez din greu conform cuvântului lui Dumnezeu. Nu puteam doar în aparență să lucrez din greu și să plătesc un preț. Ce contează cel mai mult este să port această povară în inima mea, să pun lucrarea bisericii mai presus de orice, să fac tot ce pot și să reușesc lucrurile pe care ar trebui să le fac. Numai în acest fel pot fi vrednică de efortul minuțios pe care Dumnezeu îl sacrifică pentru mine și pot trăi cu adevărat ca ființele umane. Lucrarea de mărturisire pentru Dumnezeu prin materiale video este atât de importantă! Ar trebui să mă bazez pe Dumnezeu și să fac tot posibilul să-mi îndeplinesc bine datoria. Deși sunt diverse dificultăți și probleme în datoria mea, prin aceste dificultăți, mi-am văzut clar starea depravată de a râvni la confort și de a ignora progresul. Mi-am dat seama de perspectivele mele greșite despre urmărire astfel încât să mă pot căi și schimba. Acestea sunt o șansă ca eu să dobândesc adevărul și să-mi înlătur firile corupte. În același timp, m-au făcut să-mi văd neajunsurile profesionale. Trebuie să ne îmbunătățim aptitudinile profesionale pentru a progresa în îndatoririle noastre. După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, m-am simțit motivată. Mai târziu, m-am rugat lui Dumnezeu cu privire la problemele și dificultățile noastre, I-am căutat îndrumarea și am discutat soluții cu frații și surorile. Din adâncul inimii mele, n-am mai vrut să fiu leneșă sau delăsătoare și m-am străduit totodată să deprind aptitudini profesionale. Când m-am simțit blocată și am vrut să renunț, m-am rugat lui Dumnezeu, m-am lepădat de trup și m-am dedicat datoriei mele. După un timp, am găsit, în sfârșit o soluție, problema a fost rezolvată rapid, rezultatele noastre s-au îmbunătățit puțin comparativ cu cele anterioare. Făcându-mi datoria în acest mod, m-am simțit mult mai sigură. De fapt, a rezolva probleme și a face lucrare practică nu e atât de dificil și n-am suferit foarte mult. A trebuit doar să fiu mai conștiincioasă în datoria mea pentru a primi îndrumarea și binecuvântările lui Dumnezeu. Intrarea mea este încă foarte limitată, așa că în viitor mă voi axa pe înlăturarea firilor mele corupte în datoria mea și mi-o voi îndeplini cu toată inima pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu!