de Caitlyn, Statele Unite

La jumătatea lui mai 2021, o conducătoare de biserică m-a căutat să vorbim și m-a întrebat dacă știu ceva despre sora Lilah, dacă e corectă cu ceilalți și dacă i-a judecat vreodată. Părea atât de serioasă, încât am întrebat-o imediat ce se întâmplă. A spus că Lilah are o fire foarte arogantă și că fusese critică la adresa mai multor conducători în fața fraților și surorilor, spunând că sunt conducători falși. A mai zis că Lilah e o bună oratoare și că, la adunări, tot vorbea despre autocunoaștere, dar, de fapt, nu s-a înțeles pe sine deloc. A spus că majoritatea fraților și surorilor n-au putut s-o vadă pe Lilah așa cum e ea și că le-a plăcut părtășia ei. M-am gândit imediat că unii dintre antihriștii care fuseseră dați afară din biserică făcuseră același lucru: i-au judecat pe conducători și pe lucrători. Una e să spui că mai e câte un conducător fals, dar să spui că mai mulți sunt falși este arogant. Atunci, am zis: „Faptul că ea poate spune aceste lucruri e o chestiune serioasă. Oare judecățile pe care le emite nu sunt aceleași cu cele ale antihriștilor?” Mi-am amintit și că la alegerea conducătorului de anul trecut, Liliah discuta în secret cu o altă soră despre unul dintre candidați, spunând că acelui candidat îi păsa prea mult de imagine și statut, că făcea lucruri doar de fațadă și că n-a făcut o lucrare adevărată. N-am putut să nu încep să am prejudecăți față de Lilah și am gândit că într-adevăr judecă oamenii.

Apoi, conducătoarea m-a îndemnat să scriu o evaluare a lui Lilah. M-am gândit la interacțiunile mele recente cu ea, când unii frați și surori i-au cerut explicații pentru niște lucruri. Deși a reacționat defensiv la început, ulterior a reflectat asupra sieși, s-a cunoscut, a obținut puțină schimbare și intrare și a putut să accepte adevărul. În conversațiile cu ea, am observat că îi păsa de introspecție și autocunoaștere și că se ruga, căuta adevărurile-principii și cerceta cuvintele lui Dumnezeu pentru a le pătrunde. Am simțit că e în căutarea adevărului. Dar, când m-am gândit la felul în care conducătoarea a spus că Lilah are o fire arogantă, că e bună oratoare, pricepută la a induce oamenii în eroare iar acum îi judeca indiferentă pe conducători și pe lucrători, dacă scriam în evaluarea mea că e un om care poate accepta și urmări adevărul, oare conducătoarea ar fi spus că n-am discernământ și că sunt nechibzuită? Dacă îi lăsam conducătoarei o impresie proastă, era posibil ca, în viitor, să nu mă lase să îndeplinesc anumite îndatoriri. Având acestea în vedere, am scris în evaluarea mea că Lilah are o fire arogantă și că uneori judecă oamenii după propria ei imaginație. Am scris că îi era greu să accepte adevărul și a avut tendința să se justifice atunci când oamenii au confruntat-o cu probleme. Am menționat și câteva dintre corupțiile pe care le-a dezvăluit ocazional în viața de zi cu zi. Deși am scris și câteva dintre modalitățile prin care a căutat adevărul, am adăugat un comentariu în care spuneam că nu sunt sigură dacă ea caută adevărul cu adevărat. M-am simțit puțin neliniștită după ce am scris evaluarea; nu mi s-a părut niciodată că Lilah e așa cum a descris-o conducătoarea. Deși avea o fire arogantă și uneori vorbea într-o manieră tăioasă și greu de suportat, nu avea inimă rea. A susținut interesele bisericii când au apărut probleme și a fost suficient de curajoasă să vorbească atunci când i-a văzut pe alții încălcând adevărurile-principii. De exemplu, când a văzut că o soră își face datoria de mântuială și influențează progresul lucrării, Lilah a reușit să lase relația lor deoparte și s-o ajute, semnalându-i-o fără întârziere, spunându-i și conducătoarei despre asta. Dacă ne-am uita la comportamentul ei în general, a fost capabilă să susțină interesele bisericii și a fost o persoană corectă, însă conducătoarea a zis altceva. M-am întrebat dacă nu cumva conducătoarea e nedreaptă și dacă evaluările pe care le aduna urmau să ducă la suspendarea sau la înlăturarea ei din biserică. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai neliniștită mă simțeam, așa că am întrebat-o pe conducătoare dacă avusese părtășie cu Lilah despre problemele acesteia și cum le înțelesese. Însă conducătoarea a evitat întrebarea, spunând că Lilah mai judecase conducători și lucrători și în trecut, iar acum o făcea din nou. A spus că un conducător se gândește să demisioneze din cauza acuzațiilor lui Lilah, așa că devenise deja o perturbare. Auzind asta, m-am gândit că sigur conducătoarea înțelege mai bine problemele decât mine și că probabil mie îmi lipsește discernământul și fusesem absorbită de comportamentul aparent al lui Lilah. Așa că n-am mai zis nimic.

Câteva zile mai târziu, un conducător superior a analizat situația și a spus că Lilah nu judeca în mod arbitrar conducătorii și lucrătorii, ci dădea în vileag și raporta conducători falși cu un simț al dreptății. Acea conducătoare fusese raportată de Lilah, așa că o asuprea și o pedepsea, spunând că Lilah judeca arbitrar conducători și lucrători; ba chiar a suspendat unilateral datoria lui Lilah! Toți conducătorii falși raportați de Lilah fuseseră demiși, iar ea își primise datoria înapoi. Mi-a stat inima când am auzit asta; am fost șocată și m-am simțit cam neliniștită. I-am cântat în strună conducătoarei când a zis că Lilah are o fire arogantă, că judeca arbitrar conducătorii și că nu accepta adevărul bine. Oare n-o condamnam și eu pe Lilah? Era o problemă serioasă! Am simțit că nu este o situație neînsemnată și că trebuie să reflectez asupra mea și să mă cunosc. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă ghideze ca să mă înțeleg. Mai târziu, am citit aceasta în cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru a crede în Dumnezeu și a merge pe calea cea dreaptă în viață, trebuie cel puțin să trăiești cu demnitate și asemănare umană, trebuie să fii vrednic de încrederea oamenilor și să fii privit drept valoros; oamenii trebuie să simtă că există substanță în caracterul și integritatea ta, că duci la bun sfârșit tot ce spui și că te ții de cuvânt. […] Oamenii cu demnitate au cu toții puțină personalitate, uneori nu se înțeleg cu alții, dar sunt onești și nu există falsitate sau tertipuri în ei. În final, ceilalți îi stimează mult, pentru că sunt capabili să practice adevărul, sunt onești, au demnitate, integritate și caracter, nu profită niciodată de alții, îi ajută pe oameni când aceștia au necazuri, îi tratează pe oameni cu rațiune și conștiință și nu îi judecă pripit niciodată. Când evaluează alți oameni sau discută despre ei, tot ce spun acești indivizi este corect, spun ceea ce știu și nu trăncănesc despre ceea ce nu știu, nu înfloresc, iar cuvintele lor pot servi drept dovadă sau referință. Când vorbesc și acționează, oamenii care au integritate sunt destul de practici și demni de încredere. Nimeni nu-i consideră valoroși pe cei lipsiți de integritate, nimeni nu dă nicio atenție lucrurilor pe care le spun sau le fac sau nu le tratează cuvintele și acțiunile ca fiind importante și nimeni nu are încredere în ei. Asta pentru că spun prea multe minciuni și prea puține cuvinte oneste, pentru că le lipsește sinceritatea când interacționează cu semenii lor sau fac ceva pentru ei, încearcă să păcălească și să amăgească pe toată lumea și nimeni nu îi place. Ați găsit pe cineva care, în ochii voștri, să fie demn de încredere? Voi vă considerați vrednici de încrederea altor oameni? Pot alți oameni să aibă încredere în voi? Dacă te întreabă cineva despre situația altei persoane, nu ar trebui să apreciezi și să judeci acea persoană după voia ta, cuvintele tale trebuie să fie obiective, precise și în concordanță cu faptele. Ar trebui să vorbești despre lucrurile pe care le înțelegi și să nu vorbești despre cele pe care nu le pătrunzi. Trebuie să fii drept și corect față de acea persoană. Acesta este modul responsabil de a acționa. Dacă ai observat doar un fenomen de suprafață și ceea ce vrei să spui este doar judecata ta despre acea persoană, atunci nu trebuie să dai un verdict, orbește, cu privire la persoana aceea și cu siguranță nu trebuie să o judeci. Trebuie să începi cu: «Asta este doar judecata mea» sau «Asta este doar ceea ce simt eu». Astfel, cuvintele tale vor fi destul de obiective și, după ce va auzi ce ai spus, cealaltă persoană va fi capabilă să simtă onestitatea cuvintelor tale și atitudinea ta corectă și va fi capabilă să aibă încredere în tine. Sunteți siguri că puteți realiza acest lucru?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). Am realizat din cuvintele lui Dumnezeu că oamenii drepți și cinstiți îi evaluează pe ceilalți corect și obiectiv și nu dau din gură și atât. Spun doar ceea ce știu și nimic mai mult. Pot fi de încredere. Dar cei care nu sunt drepți au obiective personale când evaluează, scoțând pe gură ce le trece prin cap, ba chiar denaturând faptele sau răsturnând lucrurile, ca să-și atingă scopurile. Acest gen de om minte prea mult, spune prea puțin adevăr și nu poate fi de încredere. Îi lipsește demnitatea și integritatea. Am reanalizat cum am evaluat-o pe Lilah. Când am auzit-o pe conducătoare condamnând-o ca fiind arogantă, neprihănită de sine și moralizatoare, nu am făcut niciun efort să discern dacă acest lucru era sau nu real și nu am investigat dacă liderii pe care Lilah i-a raportat erau falși. Am fost de acord orbește cu conducătoarea și am condamnat-o. Deși mi-am dat seama că părerea conducătoarei despre Lilah nu se potrivea cu experiența mea și m-am simțit neliniștită, m-am temut că va zice că sunt o nechibzuită fără descernământ, că va avea o părere proastă despre mine și că s-ar putea să nu mai primesc îndatoriri importante. De aceea am scris o evaluare negativă despre Lilah. Am acționat împotriva faptelor, incriminând-o și persecutând-o; am dezvăluit o fire malițioasă. A fost corect din partea lui Lilah să raporteze și să expună conducători falși, fără să fie constrânsă de statut și putere. Eu nu doar că n-am sprijinit-o, ba chiar m-am alăturat unei conducătoare false și am condamnat-o, provocându-i doar durere. Astfel, am făcut rău și am acționat ca ajutor al Satanei. Realizând asta, am fost cuprinsă de regrete și mustrare de sine. M-am simțit profund îndatorată lui Lilah și n-am avut curaj să dau ochii cu ea. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, îmi lipsește umanitatea. Am urmat un conducător fals și am asuprit-o și am condamnat-o pe Lilah. Am comis o fărădelege în fața Ta. Dumnezeule, am greșit și vreau să mă căiesc.”

Am mai citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, care m-au ajutat să mă înțeleg mai bine. Dumnezeu Atotputernic spune: „Antihriștii sunt orbi față de Dumnezeu, El nu are loc în inima lor. Când Îl întâlnesc pe Hristos, ei nu-L tratează diferit de o persoană obișnuită, luându-și constant indiciile din expresia și tonul Său, schimbându-și textul după cum este benefic situației, nespunând vreodată ceva sincer, rostind doar cuvinte goale și doctrine, încercând să-L înșele și să-L păcălească pe Dumnezeul practic care le stă în fața ochilor. Ei nu au deloc o inimă cu frică de Dumnezeu. Nu sunt nici măcar capabili să-I vorbească lui Dumnezeu din inimă, să spună ceva real. Vorbesc precum un șarpe care se târăște, într-un mod întortocheat și indirect. Maniera și direcția cuvintelor lor sunt ca un vrej de pepene galben care se cațără pe un stâlp. De exemplu, când spui că o persoană are un calibru bun și ar putea fi promovată, vorbesc imediat despre cât de bună este și despre ceea ce se manifestă și se dezvăluie în aceasta; iar dacă spui că o persoană este rea, se reped să spună cât de rea și ticăloasă este, cum provoacă tulburări și perturbări în biserică. Când te interesezi despre unele situații reale, nu au nimic de spus; se eschivează, așteptând să ajungi la o concluzie, străduindu-se să înțeleagă sensul cuvintelor tale, astfel încât să-și alinieze cuvintele cu gândurile tale. Tot ceea ce spun ei reprezintă cuvinte plăcute auzului, măgulire și servilism; niciun cuvânt sincer nu iese din gura lor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. „Umanitatea antihriștilor este necinstită, ceea ce înseamnă că ei nu sunt deloc sinceri. Tot ceea ce spun și fac este falsificat și conține propriile lor intenții și scopuri, iar în toate acestea sunt ascunse trucurile și conspirațiile lor de nedescris și de nerostit. Prin urmare, cuvintele și acțiunile antihriștilor sunt prea contaminate și prea pline de falsitate. Oricât de mult vorbesc, este imposibil să știi care dintre cuvintele lor sunt adevărate, care sunt false, care sunt corecte și care sunt greșite. Asta se întâmplă din cauză că sunt necinstiți, iar mințile lor sunt extrem de complicate, pline de urzeli perfide și de trucuri. Nimic din ceea ce spun ei nu este direct. Ei nu spun că unu este unu, doi este doi, da este da și nu este nu. În schimb, în toate chestiunile, ei se învârt în jurul cozii și gândesc lucrurile de mai multe ori în mintea lor, cercetând consecințele, cântărind meritele și dezavantajele din fiecare unghi. Apoi, falsifică ceea ce vor să spună folosind limbajul lor, astfel încât tot ceea ce spun ei sună destul de stângaci. Oamenii cinstiți nu înțeleg niciodată ce spun și sunt ușor de înșelat și de păcălit de ei, iar cine vorbește și comunică cu astfel de oameni consideră experiența ca fiind obositoare și laborioasă. Nu spun niciodată că unu este unu și doi este doi, nu spun niciodată ceea ce gândesc și nu descriu niciodată lucrurile așa cum sunt. Tot ceea ce spun ei este de neînțeles, iar scopurile și intențiile acțiunilor lor sunt foarte complicate. Dacă adevărul iese la suprafață – dacă alți oameni văd prin ei și se prind de felul în care sunt – ei inventează rapid o altă minciună pentru a ocoli subiectul. […] Principiul și metoda prin care acești oameni interacționează cu ceilalți este păcălirea oamenilor cu minciuni. Ei au două fețe și vorbesc pentru a se potrivi publicului lor; ei îndeplinesc orice rol, în funcție de situație. Sunt pricepuți și alunecoși, gurile lor sunt pline de minciuni și nu sunt demni de încredere. Oricine are legătură cu ei pentru o vreme este indus în eroare sau perturbat și nu poate primi aprovizionare, ajutor sau edificare” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa patru: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea întâi)”]. Cuvintele lui Dumnezeu dezvăluie că antihriștii ascund mereu trucuri în cuvintele și acțiunile lor; vorbesc pe ocolite, înșelându-i pe ceilalți, și le lipsește credibilitatea. Chiar și când sunt în contact cu Hristos, ei caută indicii în cuvintele Lui, privind în ce direcție bate vântul și fiind lingușitori. Nu sunt deloc autentici. Sunt foarte vicleni, înșelători și răi. Nu am fost niciodată în contact direct cu Hristos, dar am căutat semne, m-am adaptat și am ghicit ce voiau ceilalți. Dezvăluiam o fire de antihrist. Cu câteva luni în urmă, conducătoarea îmi ceruse s-o evaluez pe Lilah. Atunci, nu știam de părerea negativă pe care o are conducătoarea despre ea; m-am gândit că poate vrea să o promoveze. Așa că am scris că Lilah poate urmări și accepta adevărul când se confruntă cu probleme, că are un simț al echității și că poate apăra interesele bisericii. Practic, am scris despre punctele ei forte și nu prea i-am menționat slăbiciunile. Însă acum, când am auzit-o pe conducătoare spunând că nu e o persoană dreaptă și că le cere altora s-o evalueze pe Lilah, am știut că am cunoscut-o pe Lilah altfel decât ea. Însă, ca să spună conducătoarea că am discernământ, i-am făcut pe plac și am scris că Lilah are o fire arogantă, că judecă lumea și că îi este greu să accepte adevărul când se întâmplă ceva. În ambele evaluări mă refeream la aceeași persoană, dar am scris lucruri total diferite. N-am fost nici pe departe corectă sau obiectivă. M-am gândit la cuvintele Domnului Isus: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» și «Nu» să fie «Nu»” (Matei 5:37). Însă, când am scris despre Lilah, am vrut să dau bine în fața conducătoarei, așa că am încercat să ghicesc ce voia să audă. A trebuit să mă gândesc de mai multe ori înainte să-mi exprim o opinie, complicându-mi gândurile. Tot ce am zis și am făcut a fost pătat de intenții personale; niciun cuvânt n-a fost sincer sau adevărat. Am fost mult prea înșelătoare și rea. Am fost lipsită de principii în vorbe și acțiuni și n-am meritat încrederea lui Dumnezeu sau a altor oameni. Îmi pierdusem total demnitatea și integritatea. M-am simțit tot mai dezgustată de mine. Înainte, când vedeam conducători falși și antihriști asuprindu-i și condamnându-i pe alții pentru a-și proteja numele și statutul, eram indignată. Nu mi-am imaginat niciodată că aș face același tip de rău. Am deformat faptele doar pentru a-mi atinge scopurile și pentru a-mi proteja interesele. Am descris greșit o persoană cu simțul dreptății, care a protejat interesele bisericii, spunând că judecă oamenii. Am incriminat și nedreptățit un om bun. Am fost de partea unui conducător fals, condamnând-o și asuprind-o pe Lilah.

Odată, la o adunare, o soră a zis că auzise că voia conducătoarea să adune evaluări ale lui Lilah, dar i se părea că Lilah nu e chiar cum o înfățișa conducătoarea. Sora nu ascultase orbește de conducătoare; în schimb, a avut discernământ asupra celor spuse și făcute de conducătoare. A spus și superiorilor și a împiedicat acest comportament la adresa lui Lilah. Când s-s confruntat cu aceeași situație ca mine, sora a putut să urmărească adevărul; avea o inimă cu frică de Dumnezeu, iar cuvintele ei erau sincere și corecte. A protejat-o pe Lilah și a susținut interesele bisericii, pe când eu am crezut minciunile și trucurile conducătoarei false și i-am încurajat răul nestăpânit, acționând ca un servitor al Satanei. M-am urât pentru asta. Am reflectat de ce am cedat atât de ușor când conducătoarea a spus acele lucruri despre Lilah. S-a întâmplat fiindcă n-am înțeles pe deplin adevărul despre ce înseamnă să judeci. De fapt, cheia de a ști dacă cineva judecă oamenii e să cauți intenția din spatele cuvintelor sale și dacă problemele pe care le raportează sunt reale. Dacă cineva descoperă conducători falși care acționează împotriva principiilor și nu fac lucrare reală, iar apoi au părtășie și discern cu frați și surori care înțeleg adevărul, dacă intenția acelei persoane este să susțină interesele bisericii, atunci ea nu judecă, ci, mai degrabă, are un simț al echității. Cei care judecă au propriul scop; ei distorsionează faptele și răstoarnă lucrurile; calomniază și atacă oamenii; găsesc lucruri cu care să-i amenințe sau exagerează corupția de care oamenii dau dovadă și îi etichetează fără să țină seama de nimic. Ei aduc doar asuprire și condamnare asupra celorlalți. Asta înseamnă să judeci. N-am înțeles prea bine ce înseamnă să judeci oamenii; prin urmare, am crezut în mod greșit că, dacă descoperim probleme cu un conducător sau lucrător, ar trebui să le-o spunem direct sau să raportăm unui superior și că, dacă le discutăm problemele cu alți frați și surori, pe la spate, asta înseamnă să judeci. Eu n-am privit contextul sau esența situației. Când am auzit că Lilah vorbise cu unele surori în privat și spusese că unii conducători nu fac lucrare reală și sunt conducători falși, am crezut că îi judecă, așa că am condamnat-o în mod arbitrar. Nu m-am gândit dacă ceea ce a spus reflecta realitatea. Însă acum faptele au arătat că ceea ce a raportat era adevărat. A îndrăznit să spună adevărul și să protejeze interesele bisericii. A avut un simț al echității, n-a judecat.

Am învățat câteva lecții din acest eșec al meu. La evaluări viitoare, trebuie să am frică de Dumnezeu și să nu mă încred orbește în ceilalți. Trebuie să discern esența lucrurilor în funcție de fapte și de cuvintele lui Dumnezeu. Dacă nu înțeleg adevărul și nu văd lucrurile cu claritate, trebuie măcar să fiu directă, să nu lingușesc și să nu distorsionez lucrurile. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Când spun «a urma calea lui Dumnezeu», la ce se referă «calea lui Dumnezeu»? Înseamnă să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. Și ce înseamnă să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău? De exemplu, atunci când evaluezi o persoană – asta se referă la teama de Dumnezeu și la ferirea de rău. Cum o evaluezi? (Trebuie să fim cinstiți, drepți și corecți, iar cuvintele noastre nu trebuie să se bazeze pe sentimentele personale.) Când spui exact ceea ce gândești și exact ceea ce ai văzut, ești sincer. În primul rând, practicarea onestității se aliniază cu faptul de a urma calea lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce Dumnezeu îi învață pe oameni; aceasta este calea lui Dumnezeu. Care este calea lui Dumnezeu? Să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. A fi sincer nu face parte din a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău? Și nu înseamnă că urmezi calea lui Dumnezeu? (Ba da.) Dacă nu ești sincer, atunci ceea ce ai văzut și ceea ce crezi nu reprezintă același lucru cu ceea ce-ți iese din gură. Cineva te întreabă: «Care este părerea ta despre acea persoană? Este el responsabil în lucrarea bisericii?», iar tu răspunzi: «Este grozav. Este mai responsabil decât mine, calibrul lui este mai bun decât al meu și, de asemenea, umanitatea lui este bună. Este matur și stabil.» Dar asta este ceea ce gândești în inima ta? Ceea ce vezi de fapt este că, deși această persoană are calibru, ea nu este de încredere, este destul de înșelătoare și foarte calculată. La asta te gândești cu adevărat în mintea ta, dar când vine timpul să vorbești, îți trece prin minte că «Nu pot spune adevărul. Nu trebuie să jignesc pe nimeni», așa că spui rapid altceva și alegi lucruri frumoase de spus despre el, dar nimic din ce spui nu este ceea ce crezi cu adevărat; totul este minciună și fals, totul. Indică acest lucru faptul că urmezi calea lui Dumnezeu? Nu. Ai luat calea Satanei, calea demonilor. Care este calea lui Dumnezeu? Este adevărul, este baza în funcție de care ar trebui să se comporte oamenii și este calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău. Deși vorbești cu o altă persoană, Dumnezeu te ascultă și El; El îți urmărește inima și ți-o examinează. Oamenii ascultă ceea ce spui, dar Dumnezeu îți cercetează atent inima. Sunt oamenii capabili să analizeze inimile oamenilor? În cel mai bun caz, oamenii pot să-și dea seama că nu spui adevărul; ei pot vedea ce este la suprafață, dar Dumnezeu poate să vadă în adâncul inimii tale. Numai Dumnezeu poate să vadă ce gândești, ce plănuiești și ce mici urzeli, căi perfide și gânduri active ai în inima ta. Când Dumnezeu vede că nu spui adevărul, care este părerea și evaluarea Lui despre tine? Că nu ai urmat calea lui Dumnezeu în această chestiune, pentru că nu ai spus adevărul” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Am realizat din cuvintele lui Dumnezeu că tot ceea ce se întâmplă se rezumă la faptul dacă suntem capabili să ne temem de Dumnezeu și să evităm răul. Dumnezeu vede în inimile și mințile noastre. Dumnezeu vede absolut tot ce gândim și ce facem. Când îi evaluăm pe alții, trebuie să avem frică de Dumnezeu. Nu trebuie să fim controlați de intenții și interese personale, ci să fim sinceri, să spunem doar ce știm și să fim cinstiți, conform cerințelor lui Dumnezeu. Dacă nu înțelegem clar comportamentul cuiva sau adevărurile-principii care se aplică situației, ar trebui să căutăm și să ne rugăm mai mult, ca să nu judecăm sau să etichetăm pe cineva arbitrar. M-am gândit și la lucrarea de curățire a bisericii. Să ai scopuri personale și să eșuezi în a-i evalua pe oameni obiectiv și în concordanță cu faptele ar putea induce în eroare. În cazuri grave, cineva ar putea fi eliminat sau expulzat din greșeală, nedreptățindu-l astfel. Să vorbești și să acționezi pe baza sentimentelor, să protejezi un neîncrezător sau un om rău ar putea însemna că cineva care ar trebui îndepărtat sau exclus este ținut în biserică, unde poate cauza și mai multă perturbare. La fel e și cu schimbările în datorie. Dacă o evaluare e greșită, ar putea împiedica promovarea și cultivarea oamenilor buni, în timp ce oamenii răi își păstrează pozițiile. Aceasta nu numai că împiedică intrarea în viață a fraților și surorilor, dar perturbă și tulbură lucrarea bisericii. În plus, am realizat că evaluările trebuie să se bazeze pe comportamentul general; ele trebuie să fie corecte și obiective. Nu ne putem fixa doar pe slăbiciunile oamenilor sau pe o manifestare momentană a corupției, exagerând-o și punând o etichetă. După ce am realizat asta, am început să-mi pun în minte că, pe viitor, trebuie să am frică de Dumnezeu când evaluez alți oameni și s-o fac sincer, corect și obiectiv. Mai târziu, a trebuit să-i mai scriu o evaluare lui Lilah, cu privire la datorie. Am știut că este un test, să văd dacă pot să practic adevărul, să pătrund în principii și s-o evaluez pe sora mea într-un mod corect și obiectiv. Așadar, mi-am liniștit inima în fața lui Dumnezeu și m-am rugat, cerându-i să se uite în inima mea. Voiam să fiu sinceră. Trebuia să spun lucrurilor pe nume și să nu vorbesc din propriul interes. A trebuit să scriu ce știam și, dacă nu știam ceva, s-o spun. M-am simțit mult mai bine când am pus asta în practică.

Acea evaluare a lui Lilah m-a ajutat să-mi văd propria fire coruptă vicleană și înșelătoare și că, dacă vorbesc și acționez în propriul interes, voi face rău și voi răni oamenii fără să vreau. Am mai văzut că, trăind după cuvintele lui Dumnezeu și după adevăr, vorbind și acționând corect după învățăturile lui Dumnezeu și fiind un om cinstit, e singura cale de a trăi o adevărată asemănare umană și de a obține aprobarea lui Dumnezeu.