de Xidan, Statele Unite

La mijlocul lui mai 2021, sora Chen, o conducătoare, a venit să-mi vorbească și m-a întrebat dacă o cunoșteam bine pe sora Lu, dacă era corectă cu ceilalți, dacă părea critică. Era atât de severă încât am întrebat-o imediat ce se întâmpla cu sora Lu. A spus că sora Lu era foarte arogantă și criticase mai mulți lideri, spunând că erau lideri falși. A spus și că sora Lu era un bun orator, că în adunări putea vorbi despre cunoașterea de sine, dar că, de fapt, nu se înțelegea deloc. A zis că cei mai mulți frați și surori n-o vedeau clar, că le plăcea părtășia ei. M-am gândit imediat că unii antihriști, care fuseseră alungați din biserică, făcuseră același lucru. Nu așa se purtau antihriștii? Una e să spui că mai există câte un lider fals, dar să spui că mai mulți lideri sunt falși este o aroganță. Și mi-am amintit de alegerile pentru lideri de anul trecut, când sora Lu și altă soră discutau în taină despre una dintre candidate, spunând că îi păsa de imagine și de statut, că făcea lucrurile de fațadă și nu lucra cu adevărat. N-am putut să nu am prejudecăți față de sora Lu și m-am gândit că era cu adevărat critică.

Apoi conducătoarea m-a îndemnat să scriu o evaluare a surorii Lu. Mi-am amintit și o interacțiune recentă cu ea, când unii oameni au subliniat niște lucruri despre ea, iar ea, la început, a fost în defensivă, dar după aceea, a reflectat, s-a schimbat puțin și a pătruns. A acceptat adevărul. În conversațiile cu ea, puteam să văd că-i păsa de autoreflecție și de cunoașterea de sine, că se ruga, căuta principiile adevărului și găsea cuvinte ale lui Dumnezeu în care să pătrundă. În plus, scrisese câteva mărturii și am simțit că era un căutător al adevărului. Dar când m-am gândit cum conducătoarea a spus că era arogantă, că vorbea mieros, era foarte înșelătoare și îi judeca cu dezinvoltură pe lideri, dacă spuneam că era un om care putea accepta și căuta adevărul, oare conducătoarea avea să spună că-mi lipsea discernământul, că eram o nesăbuită? Dacă îi lăsam o impresie proastă, mi-aș fi putut pierde șansa de a face anumite îndatoriri. Cu asta în gând, în evaluarea mea, am spus că sora Lu se chinuia să accepte adevărul și că avea tendința de a se justifica atunci când se confrunta cu probleme. Am scris și despre o anumită corupție pe care a dezvăluit-o în viața de zi cu zi. Am scris și despre niște feluri în care, în mod clar, căuta adevărul, dar am adăugat o remarcă, spunând că nu eram sigură că era cu adevărat un căutător al adevărului. După ce am scris evaluarea, nu prea m-am simțit în largul meu. Experiențele mele cu sora Lu nu fuseseră niciodată așa cum le-a descris conducătoarea. Avea o fire puțin arogantă, uneori era francă și spunea lucruri greu de înghițit, dar nu era rea la inimă și susținea interesele casei lui Dumnezeu. Era destul de curajoasă încât să spună ceva atunci când vedea că ceilalți încălcau principiile adevărului. De exemplu, când a văzut că o soră își făcea datoria de mântuială, iar progresul lucrării era afectat, a fost capabilă să lase la o parte relația dintre ele, a subliniat acest lucru imediat și, de asemenea, a informat conducătoarea. Uitându-mă la comportamentul obișnuit al surorii Lu, ea susținea interesele casei lui Dumnezeu și era o persoană corectă, dar conducătoarea susținea contrariul. M-am întrebat dacă aceasta avea prejudecăți. Întrucât aduna evaluări despre sora Lu, m-am întrebat dacă aceasta avea să fie demisă sau înlăturată din biserică. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai neliniștită, așa că am întrebat-o pe conducătoare dacă avusese părtășie cu sora Lu despre problemele ei și dacă ea le-a înțeles. Dar conducătoarea a evitat întrebarea, spunând că sora Lu mai avusese tendința de a judeca liderii și că a început să o facă din nou. A spus că un lider se gândea să demisioneze din cauza ei, așa că deja devenise un factor perturbator. Când am auzit asta de la conducătoare, m-am gândit că ea avea o înțelegere mai bună a problemei, că mie îmi lipsea discernământul și că fusesem amăgită de purtarea exterioară a surorii Lu. N-am mai spus nimic.

Câteva zile mai târziu, un lider superios a analizat situația și a spus că sora Lu nu judeca la întâmplare liderii, ci expunea corect liderii falși. Sora Chen fusese denunțată de sora Lu, așa că s-a răzbunat pe ea, condamnând-o că ar judeca aleatoriu liderii și i-a sistat unilateral datoria surorii Lu. Liderii falși denunțați de sora Lu fuseseră demiși cu toții, iar ea și-a reluat datoria. Când am auzit asta, inima a început să-mi bată cu putere; am avut un șoc! Mă simțeam și puțin neliniștită. Mă luasem după conducătoare condamnând-o pe sora Lu pentru că era arogantă, judeca fără motiv liderii și nu accepta prea bine adevărul. Și eu o condamnasem pe sora Lu. Asta era o problemă gravă. Am considerat cu nu era o chestiune minoră, că trebuia să reflectez cu adevărat asupra mea. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să mă înțeleg. Ulterior, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru a merge pe calea cea dreaptă a vieții umane în credința ta în Dumnezeu, trebuie măcar să trăiești cu demnitate și cu o asemănare umană; trebuie să-i faci pe alții să aibă încredere în tine, să aibă un mare respect pentru tine și trebuie să-i faci să simtă că integritatea și caracterul tău au greutate, că îți ții mereu promisiunea și că ești la fel de bun precum cuvântul tău. […] Oamenii cu demnitate au personalitate; uneori nu se înțeleg cu ceilalți, dar sunt cinstiți, nu sunt falși sau înșelători și, în cele din urmă, alți oameni îi vor aprecia în continuare foarte mult, pentru că sunt capabili să practice adevărul, sunt onești și demni, au integritate și caracter, nu profită niciodată de ceilalți, îi ajută pe oameni atunci când sunt anumite probleme cu ei, se înțeleg cu alții cu conștiință și cu rațiune și nu emit niciodată judecăți necugetate despre ceilalți; ei vorbesc cu acuratețe atunci când îi evaluează pe alții sau când îi discută pe alții, spun ceea ce știu, iar când nu știu ceva, nu vorbesc cu nepăsare și nu adaugă înflorituri inexacte din punct de vedere al faptelor. Lucrurile pe care le spun pot fi considerate ca având credibilitate și pot fi luate în considerare. Cuvintele și faptele celor cu caracter sunt mai reale și mai vrednice de încrederea oamenilor. Nimeni nu are o părere bună despre oamenii fără caracter, nimeni nu acordă atenție cuvintelor și faptelor lor, nimeni nu îi ia în serios și nimeni nu are încredere în ei, pentru că spun prea multe minciuni și nu spun suficiente lucruri adevărate; sunt nesinceri și susceptibili de a fi înșelători și superficiali atunci când interacționează cu oamenii și când fac lucruri pentru alții și nimeni nu-i place. Ai găsit acum pe cineva care, în mintea ta, este vrednic de încrederea ta? Vă considerați vrednici de încrederea altora? Ești capabil să-i faci pe alții să aibă încredere în tine? Dacă cineva te întreabă despre o persoană, nu ar trebui să te bazezi pe propria ta minte pentru a emite evaluări și judecăți; ceea ce spui trebuie să se bazeze pe fapte, trebuie să fie obiectiv și corect. Trebuie să taci cu privire la ceea ce nu îți este clar și să spui doar cât ai înțeles. Trebuie să fii drept și corect cu oamenii. Doar asta înseamnă asumarea responsabilității. Dacă, pur și simplu, ai observat un fenomen superficial, dacă este propria ta judecată, atunci nu ar trebui să cataloghezi orbește oamenii, cu atât mai puțin să lansezi critici. Trebuie să începi spunând: «Propria mea judecată este că…» sau «Sentimentul meu este că…». Acesta este un mod mai obiectiv de a vorbi și, după ce va auzi asta, cealaltă persoană va simți că vorbele tale sunt sincere, că atitudinea ta este dreaptă și că poate avea încredere în tine. Ești sigur că poți face asta? (Nu.) Atunci, asta dovedește că nu ești suficient de cinstit față de ceilalți și că nu ai o inimă cinstită sau o atitudine cinstită în conduita ta” („Doar fiind onest poți trăi o adevărată asemănare umană” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că oamenii integri și onești îi evaluează corect și obiectiv pe ceilalți și nu vorbesc prostii. Spun doar ceea ce știu, nimic mai mult. Sunt de încredere. Dar cei care nu sunt integri au motive personale în evaluările pe care le fac, turuind din închipuirile lor, ba chiar denaturând faptele, întorcând lucrurile cu susul în jos ca să-și atingă țelurile. O astfel de persoană minte prea mult, spune prea puțin adevăr și nu e de încredere. Chiar îi lipsește demnitatea și integritatea. Am regândit evaluarea pe care i-am făcut-o surorii Lu. Când am auzit conducătoarea condamnând-o drept arogantă și critică, n-am discernut dacă avea sau nu dreptate și nu am știut dacă liderii denunțați de sora Lu erau sau nu lideri falși. Pur și simplu m-am luat orbește după conducătoare. Deși mi-am dat seama că părerea conducătoarei despre sora Lu nu se potrivea cu experiența mea și m-am simțit neliniștită, mi-a fost teamă că avea să spună că-mi lipsea discernământul și să aibă o impresie proastă despre mine, iar apoi era posibil să nu mai primesc îndatoriri importante. Acesta era motivul pentru care am scris o evaluare negativă despre sora Lu. Am contrazis faptele, incriminând-o. Asta înseamna că am exclus-o și am oprimat-o, lucru care dezvăluie o fire foarte malițioasă. Faptul că sora Lu denunța și expunea lideri falși fără să fie constrânsă de statutul lor e un lucru drept. Eu nu numai că nu reușisem să o sprijin, dar am condamnat-o alături de conducătoare, spunând despre un lucru bun că era rău. Asta chiar a rănit-o pe sora Lu. Însemna că făceam rău, acționam ca ajutorul Satanei. Am regretat mult și m-am învinovățit. Simțeam că am nedreptățit-o cu adevărat pe sora Lu și nu suportam s-o văd. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, îmi lipsește umanitatea. Am urmat un lider fals, oprimând-o și condamnând-o pe sora Lu. Am comis o fărădelege înaintea Ta. Dumnezeu, am greșit, vreau să mă căiesc…”

Am mai citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care m-au ajutat să mă înțeleg mai bine. Dumnezeu Atotputernic spune: „Antihriștii sunt orbi față de Dumnezeu, El nu are loc în inima lor. Când Îl întâlnesc pe Hristos, ei nu-L tratează diferit de o persoană obișnuită, luându-și constant indiciile din expresia și tonul Său, schimbându-și textul după cum este benefic situației, nespunând vreodată ceva sincer, rostind doar cuvinte goale și doctrine, încercând să-L înșele și să-L aburească pe adevăratul Dumnezeu care le stă în fața ochilor. Ei nu au nici cea mai mică teamă de Dumnezeu. Sunt efectiv incapabili să vorbească cu Dumnezeu din inimă, să spună ceva real. Vorbesc precum un șarpe care se târăște, într-un mod întortocheat și indirect. Maniera și direcția cuvintelor lor sunt ca un vrej de pepene galben care se cațără pe un stâlp. Când spui că o persoană este are un calibru bun și ar putea fi promovată, vorbesc imediat despre cât de buni sunt și despre ceea ce se manifestă și se dezvăluie în ei; iar dacă spui că o persoană este rea, se reped să spună cât de rea și ticăloasă este, cum provoacă tulburări și întreruperi în biserică. Când vrei să afli adevărul despre ceva, nu au nimic de spus; se eschivează, așteptând să ajungi la o concluzie, străduindu-se să înțeleagă sensul cuvintelor tale, pentru a-ți putea spune ceea ce vrei să auzi. Tot ceea ce spun ei este măgulire, lingușire și servilism; niciun cuvânt adevărat nu iese din gura lor” („Ei disprețuiesc adevărul, batjocoresc principiile în mod deschis și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). „Umanitatea antihriștilor este necinstită, ceea ce înseamnă că ei nu sunt deloc sinceri. Tot ceea ce spun și fac este falsificat și conține propriile lor intenții și scopuri, iar în toate acestea sunt ascunse trucurile și conspirațiile lor nespuse și de nerostit. Prin urmare, cuvintele și acțiunile antihriștilor sunt prea contaminate și prea pline de falsitate. Oricât de mult vorbesc, este imposibil să știi care dintre cuvintele lor sunt adevărate, care sunt false, care sunt corecte și care sunt greșite. Pentru că sunt necinstiți, mințile lor sunt extrem de complicate, pline de urzeli perfide și de trucuri. Nimic din ceea ce spun ei nu este direct. Ei nu spun că unu este unu, doi este doi, da este da și nu este nu. În schimb, în ​​toate chestiunile, ei se învârt în jurul cozii și gândesc lucrurile de mai multe ori în mintea lor, cercetând consecințele, cântărind meritele și dezavantajele din fiecare unghi. Apoi, manipulează lucrurile cu limbajul lor, astfel încât tot ceea ce spun ei sună destul de stângaci. Oamenii cinstiți nu înțeleg niciodată ce spun și sunt ușor de înșelat și de păcălit de ei, iar cine vorbește și comunică cu astfel de oameni consideră experiența ca fiind obositoare și laborioasă. Nu spun niciodată că unu este unu și doi este doi, nu spun niciodată ceea ce gândesc și nu descriu niciodată lucrurile așa cum sunt. Tot ceea ce spun ei este de neînțeles, iar scopurile și intențiile acțiunilor lor sunt foarte complicate. Dacă acoperirea lor este îndepărtată – dacă alți oameni văd prin ei și se prind de felul în care sunt – ei inventează rapid o altă minciună pentru a ocoli subiectul. […] Principiul și metoda prin care acești oameni interacționează cu ceilalți este păcălirea oamenilor cu minciuni. Ei au două fețe și vorbesc pentru a se potrivi publicului lor; ei îndeplinesc orice rol, în funcție de situație. Sunt pricepuți și alunecoși, gurile lor sunt pline de minciuni și nu sunt demni de încredere. Oricine are legătură cu ei pentru o vreme devine înșelat sau perturbat și nu poate primi aprovizionare, ajutor sau edificare” („Rezumând caracterul antihriștilor și esența firii lor (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). Cuvintele lui Dumnezeu dezvăluie că antihriștii ascund mereu trucuri în cuvintele și acțiunile lor, vorbesc fără cap și fără coadă, înșelându-i pe ceilalți și n-au nicio credibilitate. Chiar și când intră în contact cu Hristos, ei caută indicii, să vadă din ce parte bate vântul și sunt lingușitori. Nu sunt deloc sinceri. Sunt foarte alunecoși și răi. Eu nu intrasem niciodată în contact cu Hristos, dar ascultam semnele, vedeam care e atmosfera dintr-o încăpere și ghiceam ce voiau ceilalți. Dezvăluiam firea unui antihrist. Cu câteva luni înainte, conducătoarea mi-a cerut evaluarea surorii Lu și, pe atunci, nu credeam că avea o părere negativă despre ea, ci m-am gândit că probabil voia s-o promoveze. Așa că am spus că sora Lu putea să caute și să accepte adevărul în fața problemelor, că avea simțul dreptății și putea susține interesele bisericii. În fond, am scris despre calitățile ei, abia menționându-i slăbiciunile. Însă când conducătoarea a criticat-o pe sora Lu și a adunat informații despre purtarea ei, știam că aveam o experiență diferită de a ei cu sora Lu, dar mi-a fost teamă că avea să spună că-mi lipsea discernământul, așa că m-am luat după ea, spunând că sora Lu era arogantă și critică și că se chinuia să accepte adevărul. Am evaluat aceeași persoană, dar am spus lucruri complet diferite despre ea. Nu am fost deloc corectă sau obiectivă. M-am gândit cum ne-a instruit Domnul Isus: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» și «Nu» să fie «Nu»” (Matei 5:37). Dar când am scris despre ea, vrând să-i fac o impresie bună conducătoarei, am ghicit ce voia aceasta, așa că am luat-o pe ocolite în părerile mele, fără să văd lucrurile simplu. Tot ce spuneam și făceam era întinat de motive personale, fără un singur motiv adevărat și sincer. Eram foarte cleană și rea. Eram neprincipială în cuvintele și acțiunile mele și nu meritam nici încrederea lui Dumnezeu, nici a omului. Îmi pierdusem complet demnitatea. Mă simțeam din ce în ce mai dezgustată de mine însămi. Înainte, când văzusem lideri falși și antihriști suprimându-i pe ceilalți pentru propriul renume și statut, am fost indignată. Nu mi-am imaginat niciodată că aveam să fac același fel de rău. Mi-am răsucit cuvintele doar pentru propriile țeluri, ca să-mi apăr interesele. Am reprezentat greșit o persoană bună ca pe una rea. Am descris o persoană integră, care apăra interesele casei lui Dumnezeu, drept una critică. Eram incriminatoare, tratând greșit o persoană bună. Am stat de partea unui lider fals, condamnând-o și oprimând-o pe sora Lu.

Odată, în timpul unei adunări, o soră a spus că auzise despre conducătoare că voia să strângă evaluări ale surorii Lu și că ea considera că sora Lu nu era așa cum a descris-o conducătoarea. N-a ascultat-o orbește pe conducătoare, ci a avut discernământ asupra spuselor și faptelor conducătoarei. De asemenea, le-a spus liderilor superiori despre asta și a oprit tratamentul la care era supusă sora Lu. Dumnezeu a rânduit același mediu pentru noi. Acea soră putea căuta adevărul, avea venerație pentru Dumnezeu în inima ei și era directă. A ținut partea surorii Lu și a susținut interesele casei lui Dumnezeu, dar eu m-am lăsat păcălită de minciunile și uneltirile conducătoarei false, încurajându-i răutatea năvalnică și acționând ca un lacheu al Satanei. Chiar m-am urât când am văzut asta. Apoi m-am întrebat de ce am cedat atât de ușor când conducătoarea a spus acele lucruri despre sora Lu. Moticul era că nu înțelegeam pe deplin adevărurile despre ce înseamnă să fii critic. De fapt, cheia ca să vezi dacă un om e critic este să știi care sunt motivele lui, dacă problemele pe care le raportează sunt reale. Dacă cineva descoperă lideri falși care încalcă principiile și nu fac lucrare adevărată, apoi are părtășie cu ceilalți care înțeleg adevărul pentru a-i discerne, iar intenția lui este să sprijine lucrarea bisericii, asta nu înseamnă că e critic, ci integru. Cei care sunt de fapt critici au propriile motive, denaturează faptele, calomniază și atacă oamenii. Găsesc lucruri cu care să-i șantajeze pe ceilalți sau fac mare caz și critică pe oricine arată puțină corupție. Toate aceste lucruri sunt opresive și condamnatorii. Asta înseamnă să fii critic. Eu nu aveam o înțelegere pură a ceea ce înseamnă să fii critic. Credeam greșit că, dacă descoperim problemele unui lider, trebuie să-i spunem direct sau să raportăm unui lider superior, dar dacă vorbim în particular cu frații și surorile, asta înseamnă că suntem critici. Nu m-am uitat la context sau la esența lucrurilor. Când am auzit că sora Lu a vorbit în particular cu alte surori, spunând că unii lideri nu făceau lucrare adevărată, că erau lideri falși, am crezut că era critică, așa că am condamnat-o după bunul plac. Nu m-am gândit deloc dacă ceea ce spunea reflecta realitatea. Dar faptele au arătat că a raportat adevărul. A îndrăznit să spună adevărul și să apere interesele casei lui Dumnezeu. Asta însemna că susținea dreptatea, nu că era critică. Par asemănătoare din exterior, dar când te uiți la motive, sunt foarte diferite. Dacă urmăm principiile adevărului și cuvintele lui Dumnezeu și analizăm contextul unei situații, vom fi mai puțin înclinați să calomniem oamenii.

Am învățat câteva lecții din acest eșec al meu. În evaluările viitoare, trebuie să am venerație în inima mea, nu să-i ascult orbește pe ceilalți. Trenuie să urmez faptele, să discern esența lucrurilor conform cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă nu pot să văd lucrurile clar, imediat, în lumina adevărului, trebuie cel puțin să fiu directă, nu să lingușesc pe cineva și să denaturez lucrurile. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Urmează calea lui Dumnezeu: La ce se referă «calea lui Dumnezeu»? Să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. Și ce înseamnă să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău? De exemplu, atunci când evaluezi o persoană – asta se referă la teama de Dumnezeu și la ferirea de rău. Cum o evaluezi? (Trebuie să fim cinstiți, drepți și corecți, iar cuvintele noastre nu trebuie să se bazeze pe emoție.) Când spui exact ceea ce gândești și exact ceea ce ai văzut, ești sincer. Și, mai presus de toate, practicarea onestității înseamnă a urma calea lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce Dumnezeu îi învață pe oameni; aceasta este calea lui Dumnezeu. Care este calea lui Dumnezeu? Să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. A fi sincer face parte din a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău? Și înseamnă că urmezi calea lui Dumnezeu? (Da.) Dacă nu ești sincer, atunci ceea ce ai văzut și ceea ce crezi nu reprezintă același lucru cu ceea ce-ți iese din gură. Cineva te întreabă: «Care este părerea ta despre acea persoană? Își asumă responsabilitatea pentru lucrarea bisericii?», iar tu răspunzi: «E destul de bună, își asumă mai multă responsabilitate decât mine, calibrul ei este mai bun decât al meu și, de asemenea, umanitatea ei este bună, este matură și stabilă.» Dar ce gândești în inima ta? Ceea ce gândești de fapt este că, deși această persoană are calibru, ea nu este de încredere, ci mai degrabă vicleană și foarte calculată. La asta te gândești cu adevărat în mintea ta, dar când vine timpul să vorbești, îți trece prin minte că «Nu pot spune adevărul, nu trebuie să jignesc pe nimeni», așa că spui rapid altceva, alegi lucruri frumoase de spus despre acea persoană și nimic din ce spui nu este ceea ce crezi cu adevărat, totul este minciună și ipocrizie. Indică acest lucru faptul că urmezi calea lui Dumnezeu? Nu. Ai luat calea Satanei, calea demonilor. Care este calea lui Dumnezeu? Este adevărul, este baza comportamentului oamenilor, este calea de a te teme de Dumnezeu și de a te feri de rău. Deși vorbești cu o altă persoană, Dumnezeu te ascultă și El și îți urmărește inima, El îți examinează inima. Oamenii ascultă ceea ce spui, dar Dumnezeu îți cercetează atent inima. Sunt oamenii capabili să analizeze inimile oamenilor? În cel mai bun caz, oamenii pot să-și dea seama că nu spui adevărul. Ei pot vedea ce este la suprafață. Numai Dumnezeu poate să vadă în adâncul inimii tale, numai Dumnezeu poate să vadă ce gândești, ce plănuiești, ce mici urzeli ai în inima ta, ce căi perfide, ce gânduri viclene. Și văzând că nu spui adevărul, care este părerea lui Dumnezeu despre tine, care este evaluarea Lui pentru tine? Că, în această privință, nu ai urmat calea lui Dumnezeu, pentru că nu ai spus adevărul” („Cea mai importantă parte a credinței în Dumnezeu este punerea adevărului în practică” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că tot ce se întâmplă are legătură cu capacitatea noastră de a ne teme de Dumnezeu și de a ne feri de rău. Dumnezeu vede în inimile și mințile noastre. Dumnezeu poate să vadă absolut tot ce gândim și facem. Ar trebui să avem venerație în inimile noastre când facem evaluări, nu să ne luăm după sentimente sau să fim controlați de propriile motive, ci să căutăm adevărul din fapte, spunând numai ceea ce știm și fiind sinceri conform cerințelor lui Dumnezeu. Dacă nu putem vedea clar natura comportamentului cuiva sau nu putem pătrunde principiile, ar trebui să căutăm și să ne rugăm mai mult, ca să nu judecăm pe cineva pe negândite sau să-l etichetăm orbește. Și m-am gândit la lucrarea de curățare a bisericii. Faptul că avem motive personale, nu reușim să ne luăm după fapte sau să evaluăm oamenii obiectiv îi poate induce în eroare pe ceilalți. În cazuri grave, cineva ar putea fi dat afară din biserică fără motiv, fiind nedreptățit. Sau dacă vorbim pe baza sentimentelor, protejând un non-credincios, un răufăcător ar putea însemna că cineva care ar trebui să fie îndepărtat din biserică este păstrat acolo, ca să facă rău în continuare. Același lucru e valabil în schimbarea îndatoririlor. Dacă o evaluare e greșită, ar putea împiedica oamenii buni să fie promovați și sultivați, în timp ce oamenii răi rămân în funcție. Asta nu numai că ține pe loc intrarea în viață a celorlalți, dar afectează și lucrarea casei lui Dumnezeu. De asemenea, mi-am dat seama că evaluările trebuie să se bazeze pe un comportament consecvent. Ca să evaluăm corect pe cineva, nu putem să facem o fixație pentru slăbiciunile lor sau pentru un moment în care au dat dovadă de corupție, trântindu-le o etichetă. După ce am înțeles asta, am început să-mi amintesc că trebuia să continui să am venerație pentru Dumnezeu în inima mea atunci când făceam evaluări, ca să le fac faptic, corect și obiectiv.

Ulterior, a trebuit să scriu altă evaluare a surorii Lu din cauza nevoilor lucrării. Știam că Dumnezeu mă testa astfel, ca să vadă dacă puteam să practic adevărul și să pătrund în principii, ca să îi fac o evaluare corectă. Așa că mi-am liniștit inima înaintea lui Dumnezeu și am spus o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să-mi analizeze inima și să mă ajute să fiu onestă. Trebuia să spun lucrurilor pe nume, nu să mă iau după sentimentele sau motivele mele. Trebuia să spun ce știam și să recunosc că nu știam ceea ce nu știam. M-am simțit mult mai bine când am pus aceste lucruri în practică. Această evaluare a surorii Lu m-a ajutat să-mi văd propria fire vicleană, uneltitoare și coruptă, faptul că dacă vorbesc și acționez cu motive ascunse, voi face rău, rănind și judecând oamenii fără să-mi dau seama. Am văzut și că să trăim doar după cuvintele lui Dumnezeu, să facem lucrurile așa cum ne învață El și să fim persoane oneste este singura cale de a trăi o adevărată asemănare umană și de câștiga aprobarea lui Dumnezeu.