De Clara, Statele Unite

Acum ceva vreme am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care spunea: „Lingușirea, măgulirea și cuvintele plăcute auzului – la suprafață, toți ar trebui să știe ce înseamnă acești termeni, iar indivizii care îi întruchipează sunt obișnuiți. Utilizarea lingușirii, măgulirii și a cuvintelor plăcute auzului reprezintă cel mai adesea moduri de a vorbi adoptate pentru a obține favoruri, laude sau un soi de beneficiu de la alții. Acesta este cel mai comun mod de a vorbi pentru cei care folosesc lingușirea și măgulirea. Se poate spune că, într-o anumită măsură, toți oamenii corupți au această manifestare, care reprezintă o manieră de a vorbi aparținând filosofiei satanice” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. Pe atunci, când citeam cuvintele lui Dumnezeu care expuneau astfel de oameni, nu le aplicam asupra mea. Astfel de oameni mă dezgustau, nu-mi erau pe plac și nu voiam să petrec timp cu ei, așa că mă consideram superioară lor. Pe neașteptate, când faptele m-au dezvăluit, am văzut că, pentru propriile interese, făceam la fel, încercând să mulțumesc oamenii, să-i ridic în slăvi și să spun lucruri plăcute, purtându-mă de asemenea într-un mod viclean și înșelător.

Acum câteva zile am participat la o adunare de grup. După adunare, conducătorul meu a trimis un mesaj, întrebându-mă cum a fost părtășia fratelui Caleb. Privind mesajul, m-am neliniștit puțin: „De ce îmi pune brusc conducătorul această întrebare? Cum ar trebui să răspund? Dacă răspund greșit, ce va crede despre mine? Oare va crede că nici măcar nu pot discerne cât de bună e părtășia celorlalți, că am calibru slab și n-am deloc experiență reală? Dacă e așa, oare va mai avea vreodată încredere în mine și mă va folosi în roluri importante pe viitor? În curând s-ar putea chiar să-mi pierd funcția de conducătoare de grup.” Ca să-mi mențin imaginea și statutul în fața conducătorului și să-l fac să creadă că pot discerne lucrurile, am început să presupun ce voia să spună cu asta. De vreme ce a întrebat, probabil credea că era o problemă cu părtășia lui Caleb, deci ce puteam spune pentru a-i obține aprobarea? De fapt, credeam că, deși parte din părtășia lui Caleb erau cuvinte și doctrine, în unele locuri era practică. Însă m-am îngrijorat că nu vedeam lucrurile corect, așa că nu i-am spus conducătorului adevăratele mele gânduri. În schimb, am zis: „Caleb a avut părtășie despre multe doctrine.” Conducătorul meu a răspuns: „Mare parte din ceea ce a spus el au fost într-adevăr vorbe și doctrine. Asigură-te că-i vei aminti și-l vei ajuta mai mult în viitor.” După ce am citit răspunsul conducătorului, m-am gândit: „Din fericire, nu mi-am exprimat adevăratele gânduri. Altfel nu mi-aș fi făcut o imagine proastă? Atunci conducătorul meu mi-ar fi văzut adevărata față!”

Imediat după aceea, am participat la o altă adunare de grup. După adunare, conducătorul a trimis din nou un mesaj în care mă întreba: „Ce crezi despre părtășia surorii Jemma?” Când am văzut mesajul, am rămas înmărmurită. Nu fusesem atentă la adunare, așa că nu ascultasem deloc cu atenție părtășia ei. Cum trebuia să răspund? Dacă eram sinceră, ce-ar fi crezut conducătorul despre mine? Mi-am amintit că, înainte, l-am auzit pe conducător spunând că Jemma vorbea deseori despre cuvinte și doctrine, deci îmi cerea să confirm această problemă? Ultima dată m-a întrebat deoarece credea că fratele Caleb vorbea mult despre doctrine. M-am gândit că s-ar putea să fie același motiv și de data asta. Așadar, am răspuns: „Din părtășia Jemmei, nu am auzit ce cunoaștere de sine are sau care dintre perspectivele ei s-au schimbat.” După ce mi-a citit răspunsul, conducătorul nu a mai spus nimic. Atunci nu m-am putut liniști și am început să presupun: „Oare conducătorul e nemulțumit de răspunsul meu? Am răspuns greșit? Dacă da, atunci va crede că am calibru slab?” În zilele acelea, acest lucru îmi tulbura gândurile din când în când.

Câteva zile mai târziu, în timpul unei adunări, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a făcut să-mi simt inima străpunsă. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Acei oameni înșelători care acționează într-un fel doar în fața altora și în alt fel pe la spatele lor, nu sunt dispuși să fie desăvârșiți. Toți sunt fii ai pierzării și distrugerii; ei nu-I aparțin lui Dumnezeu, ci Satanei. Ei nu sunt tipul de oameni aleși de Dumnezeu!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu”). Nu mă puteam abține să mă gândesc la ce se întâmplase deunăzi. Când conducătorul m-a întrebat ce credeam despre părtășia fratelui și a surorii, n-am îndrăznit să-mi expun părerea reală fiindcă-mi făceam griji că un răspuns greșit mi-ar fi afectat imaginea și statutul în inima conducătorului, așa că am răspuns într-un mod înșelător. Am ghicit ceea ce credea conducătorul meu și apoi am încercat să răspund într-un mod potrivit gândurilor lui. Am crezut că, făcând asta, aș fi mai puțin înclinată către erori, că nu mi-ar vedea adevărata față și că funcția mi-ar fi asigurată. Credeam că am fost isteață păcălindu-mi conducătorul și ascunzându-mi gândurile, dar Dumnezeu e drept și scrutează tot. Dumnezeu mi-a văzut limpede intențiile înșelătoare și trucurile și le-a condamnat. Cu cât contemplam mai mult cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai frică îmi era. Mă întrebam cum puteam să am asemenea gânduri ticăloase, detestabile și rușinoase. Mi-am amintit și cum Dumnezeu a expus manifestările antihriștilor despre cum „Utilizarea lingușirii, măgulirii și a cuvintelor plăcute auzului reprezintă cel mai adesea moduri de a vorbi adoptate pentru a obține favoruri, laude sau un soi de beneficiu de la alții”, așa că am căutat niște cuvinte ale lui Dumnezeu.

Dumnezeu Atotputernic spune: „Antihriștii sunt orbi față de Dumnezeu, El nu are loc în inima lor. Când Îl întâlnesc pe Hristos, ei nu-L tratează diferit de o persoană obișnuită, luându-și constant indiciile din expresia și tonul Său, schimbându-și textul după cum este benefic situației, nespunând vreodată ce se întâmplă de fapt sau vreun lucru sincer, rostind doar cuvinte goale și doctrine, încercând să-L înșele și să-L păcălească pe Dumnezeul practic care le stă în fața ochilor. Ei nu au deloc o inimă cu frică de Dumnezeu. Nu sunt nici măcar capabili să-I vorbească lui Dumnezeu din inimă, să spună ceva real. Vorbesc precum un șarpe care se târăște, într-un mod întortocheat și indirect. Maniera și direcția cuvintelor lor sunt ca un vrej de pepene galben care se cațără pe un stâlp. De exemplu, când spui că o persoană are un calibru bun și ar putea fi promovată, vorbesc imediat despre cât de bună este și despre ceea ce se manifestă și se dezvăluie în aceasta; iar dacă spui că o persoană este rea, se reped să spună cât de rea și ticăloasă este, cum provoacă tulburări și perturbări în biserică. Când te interesezi despre unele situații reale, nu au nimic de spus; se eschivează, așteptând să ajungi la o concluzie, străduindu-se să înțeleagă sensul cuvintelor tale, astfel încât să-și alinieze cuvintele cu gândurile tale. Tot ceea ce spun ei reprezintă cuvinte plăcute auzului, măgulire și servilism; niciun cuvânt sincer nu iese din gura lor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a doua)”].

„Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți și îi detestă pe cei înșelători și alunecoși. Dacă ești o persoană vicleană și acționezi într-un mod alunecos, nu cumva te va detesta Dumnezeu? Te va lăsa oare casa lui Dumnezeu să scapi nepedepsit, pur și simplu? Mai devreme sau mai târziu, vei fi tras la răspundere. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți, nu cei vicleni. Toată lumea ar trebui să înțeleagă clar acest lucru, să nu mai fie confuză și să nu mai facă lucruri nesăbuite. Ignoranța temporară este scuzabilă, dar dacă o persoană nu acceptă deloc adevărul, atunci ea este prea încăpățânată. Oamenii cinstiți își pot asuma responsabilitatea. Nu țin cont de propriile câștiguri și pierderi; doar protejează lucrarea și interesele casei lui Dumnezeu. Au inimi bune și oneste, care sunt ca niște boluri cu apă limpede, al căror fund se poate vedea dintr-o privire. Acțiunile lor sunt, de asemenea, transparente. O persoană înșelătoare acționează întotdeauna într-un mod alunecos, este mereu prefăcută, mușamalizează și ascunde lucruri și este incredibil de secretoasă. Nimeni nu poate vedea acest tip de persoană exact așa cum e de fapt. Oamenii nu îți pot pătrunde gândurile lăuntrice, dar Dumnezeu poate scruta lucrurile din adâncul inimii tale. Când vede că nu ești o persoană cinstită, că ești alunecos, că nu accepți niciodată adevărul, că ești mereu înșelătoare față de El și că nu Îi dăruiești niciodată inima, lui Dumnezeu nu Îi place de tine, te detestă și te abandonează. Ce fel de oameni sunt toți cei care prosperă printre non-credincioși și cei care sunt volubili și ageri la minte? Vă este clar? Care este esența lor? Se poate spune că sunt extraordinar de impenetrabili, toți sunt extrem de înșelători și vicleni, sunt diavoli autentici și satane. Ar putea Dumnezeu să mântuiască asemenea oameni? Dumnezeu îi detestă pe diavoli mai mult decât orice – oameni care sunt înșelători și vicleni – și, cu siguranță, nu îi va mântui pe astfel de oameni. În niciun caz nu trebuie să fiți acest tip de persoană. Cei care sunt întotdeauna atenți și vigilenți atunci când vorbesc, care sunt fini și alunecoși și joacă un rol potrivit ocaziei atunci când se ocupă de chestiuni – îți spun Eu, Dumnezeu îi detestă cel mai mult pe astfel de oameni, asemenea oameni nu pot fi mântuiți. În ceea ce-i privește pe toți cei care fac parte din categoria oamenilor înșelători și vicleni, oricât de bine ar suna cuvintele lor, sunt toate înșelătoare, cuvinte diavolești. Cu cât sună mai frumos cuvintele lor, cu atât mai mult acești oameni sunt diavoli și satane. Aceștia sunt exact genul de oameni pe care Dumnezeu îi detestă cel mai mult. Acest lucru este întru totul corect. Ce spuneți? Pot oare oamenii înșelători, oamenii care mint adesea, cei volubili, să obțină lucrarea Duhului Sfânt? Pot obține luminarea și iluminarea Duhului Sfânt? Categoric nu. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de oamenii care sunt înșelători și vicleni? El îi disprețuiește și îi respinge, îi dă la o parte și nu le acordă nicio atenție, îi consideră ca fiind din aceeași tagmă cu animalele. În ochii lui Dumnezeu, asemenea oameni au doar piele de om și, în esență, sunt diavoli și satane, sunt cadavre ambulante, iar Dumnezeu nu îi va mântui sub nicio formă” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”].

Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că antihriștii au o fire deosebit de rea. Pentru a-și atinge țelurile, Îl flatează pe Hristos și urmăresc de unde bate vântul, crezând că Hristos nu le va descoperi trucurile, că Îl vor putea înșela. Prin urmare, îndrăznesc să-L înșele cu obrăznicie pe Dumnezeu și să-L trateze ca pe o ființă umană. Dumnezeu găsește această atitudine față de El extrem de dezgustătoare și detestabilă. Deși nu eram în contact direct cu Hristos, firea pe care o dezvăluiam era aceeași ca a antihristului. Întrebarea conducătorului despre ceea ce credeam referitor la părtășia fratelui și a surorii mele era una foarte normală și puteam spune pur și simplu orice gândeam cu adevărat, dar eu aveam gânduri complicate, iar mintea mea mergea pe căi alambicate. Chiar am presupus că îmi testa abilitatea de a discerne și m-am temut că, dacă greșeam, el m-ar fi desconsiderat și nu m-ar mai fi prețuit și cultivat. Ca să-mi păstrez imaginea și poziția din inima lui, mi-am ascuns adevăratele gânduri și am încercat voit să îi spun ce voia să audă. Comportamentul meu era exact cum expun cuvintele lui Dumnezeu, ca un șarpe alunecos și o viță de pepene agățătoare, care se curbează și se răsucește. Tratându-i pe oameni și înțelegându-mă cu ei în această manieră, îi înșelam și mă jucam cu ei. Am fost foarte șireată și vicleană. Și când am spus aceste cuvinte, nu le-am spus din neștiință. Am vorbit după ce m-am gândit și am calculat. Am făcut-o cu bună știință. Ba chiar am crezut că Dumnezeu nu știa despre trucurile mele, așa că am îndrăznit să mint și să înșel cu obrăznicie. Nu aveam deloc o inimă cu frică de Dumnezeu. Am îndrăznit să-i mint și să-i înșel pe ceilalți când interacționam cu ei, așa că, dacă m-aș fi întâlnit vreodată cu Hristos, cu siguranță L-aș fi înșelat ostentativ și I-aș fi ofensat firea. În special când am citit cuvintele lui Dumnezeu „În ochii lui Dumnezeu, asemenea oameni au doar piele de om și, în esență, sunt diavoli și satane, sunt cadavre ambulante, iar Dumnezeu nu îi va mântui sub nicio formă”, am simțit că înțepenesc pe loc. Dumnezeu îmi expunea natura și-mi caracteriza acțiunile. Mi-am amintit că, atunci când interacționam cu ceilalți, de obicei aveam propriile motive și le observam cuvintele și expresiile. Mai ales cu conducătorii și lucrătorii, încercam mereu să le ghicesc gândurile și ceea ce voiau să spună, ba mai mult, spuneam lucruri plăcute auzului. Credeam că acesta era un mod isteț de a trăi, fiindcă nimeni nu putea să mă vadă așa cum eram. Dar Dumnezeu o făcuse deja. De data aceasta am înțeles, în sfârșit, de ce Dumnezeu spune că Îi plac oamenii cinstiți și îi detestă pe cei vicleni. E pentru că inimile oamenilor onești sunt simple, pure ca apa limpede, ei îi tratează cinstit pe oameni și pe Dumnezeu și nu-și ascund niciodată intenționat neajunsurile sau pe ei înșiși. Astfel de oameni nu trăiesc vieți epuizante, celorlalți le place să se înțeleagă cu ei și sunt pe placul lui Dumnezeu. Dar mințile oamenilor înșelători sunt complexe, ei complotează și au propriile motive pentru orice, iar chestiuni și cuvinte foarte simple devin foarte complicate pentru ei. Cuvintele și acțiunile oamenilor înșelători sunt toate ca să-i inducă în eroare și să-i înșele pe ceilalți pentru a-și atinge propriile țeluri. Ei dezvăluie o asemănare demonică, iar Dumnezeu nu mântuiește niciodată astfel de oameni. M-am speriat puțin la gândul acesta. Am văzut că natura mea era la fel de înșelătoare și rea ca a Satanei și că, dacă tot nu mă căiam, aș fi fost eliminată și pedepsită de Dumnezeu. Dumnezeu e sfânt și drept, iar toți cei care vor trăi în Împărăția lui Dumnezeu sunt oameni onești, care sunt dornici să practice adevărul. Un om înșelător nu va intra niciodată în Împărăția lui Dumnezeu. Gândindu-mă la aceste lucruri, am avut remușcări profunde și nu am mai vrut să trăiesc după firile mele înșelătoare și rele. M-am rugat lui Dumnezeu, spunându-I că voiam să practic să fiu un om onest, destăinuindu-mă și vorbind sincer cu fiecare, oricine ar fi fost. După aceea, la o adunare, m-am destăinuit cu privire la intențiile mele detestabile și la corupția pe care o dezvăluisem în aceste două chestiuni. După ce am făcut asta, m-am simțit mult mai ușurată și liniștită.

După aceea m-am întrebat și de ce-mi păsa mereu ce gândea conducătorul despre mine și de ce puteam minți și înșela pentru a-i crea o impresie bună despre mine. Într-o zi am citit în cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de nivelul unui conducător sau lucrător, dacă îl venerați pentru că înțelege un pic din adevăr și pentru că are câteva daruri, dacă voi credeți că se află în posesia adevărului-realitate și vă poate ajuta, dacă îl admirați și depindeți de acesta în toate lucrurile și încercați să obțineți mântuirea prin asta, atunci e nesăbuit și ignorant din partea voastră. În final, asta nu va duce la nimic, pentru că punctul vostru de pornire este inerent greșit. Indiferent câte adevăruri înțelege cineva, nu poate sta în locul lui Hristos și, indiferent cât de înzestrat este cineva, asta nu înseamnă că are adevărul – și, astfel, în cele din urmă, oricine îi venerează, îi admiră și îi urmează pe alți oameni va fi eliminat și condamnat. Cei care cred în Dumnezeu, pot să-L admire și să-L urmeze doar pe Dumnezeu. Conducătorii și lucrătorii, oricare le-ar fi rangul, rămân oameni obișnuiți. Dacă îi vezi drept superiorii tăi imediați, dacă simți că îți sunt superiori, că sunt mai competenți decât tine și că ar trebui să te conducă și că sunt, din toate punctele de vedere, cu un pas înaintea tuturor, atunci te înșeli – este o iluzie. […] Dacă tu crezi în Dumnezeu și Îl urmezi, trebuie să iei aminte la cuvântul Lui și, dacă cineva vorbește și acționează corect și este în conformitate cu adevărurile-principii, supune-te, pur și simplu, adevărului – nu este oare foarte ușor? De ce ești atât de ticălos? De ce insiști să găsești pe cineva căruia să i te închini pentru a-l urma? De ce îți place să fii sclavul Satanei? De ce să nu fii în schimb un slujitor al adevărului? În asta se vede dacă o persoană are rațiune și demnitate. Ar trebui să începi cu tine însuți: echipează-te cu adevăruri de toate felurile, fii capabil să identifici variatele moduri în care se manifestă diferite chestiuni și persoane, află care este natura comportamentului diverșilor oameni și ce firi scot la iveală, învață să distingi esențele diferitelor tipuri de oameni, clarifică-ți ce tipuri de oameni te înconjoară, ce tip de om ești tu și ce tip de om este conducătorul tău. Odată ce vei vedea clar toate acestea, vei fi capabil să abordezi oamenii în modul potrivit, conform adevărurilor-principii: dacă sunt frați și surori, îi vei trata cu dragoste, dacă nu sunt frați și surori, ci oameni răi, antihriști sau neîncrezători, vei păstra distanța și-i vei părăsi. Și dacă sunt oameni care au adevărul-realitate, deși i-ai putea onora, nu îi vei venera. Nimeni nu-I poate lua locul lui Hristos, doar Hristos este Dumnezeul practic. Numai Hristos îi poate mântui pe oameni și doar urmându-L pe Hristos poți obține adevărul și viața. Dacă poți vedea aceste lucruri în mod clar, atunci ai statură și nu ai șanse să fii indus în eroare de antihriști și nici nu trebuie să îți fie teamă că vei fi indus în eroare de antihriști” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șase”). Cuvintele lui Dumnezeu au expus starea mea. Deși credeam de mulți ani în Dumnezeu, nu aveam un loc pentru El în inima mea. Lucrurile pe care mă axam erau puterea și statutul oamenilor, iar ceea ce susțineam era filosofia Satanei: „Oficialii locali au mai mult control decât cei statali.” Am simțit mereu că suveranitatea lui Dumnezeu era departe de mine; în ochii mei, conducătorul era cel care decidea totul pentru mine și de cuvintele lui depindea dacă puteam fi prețuită, cultivată și-mi puteam face datoria în vreun fel. Nu este aceasta perspectiva non-credincioșilor? Pentru a câștiga aprecierea conducătorilor lor și a-și păstra funcțiile și slujbele, non-credincioșii îi mulțumesc în toate pe conducătorii lor și-i flatează peste tot, fără caracter sau demnitate, ca niște căței de salon. Care era diferența dintre ei și mine? Pentru a obține aprecierea conducătorului meu și a-mi menține statutul, voiam mereu să-l mulțumesc, speculam și îi satisfăceam preferințele. Eram foarte rea și mă pricepeam să-mi ajustez velele după direcția vântului. Pentru propriile interese, mi-am pierdut complet demnitatea umană și mi-a lipsit orice asemănare umană. De fapt, casa lui Dumnezeu are principii pentru selectarea și cultivarea oamenilor, spre deosebire de lumea non-credincioșilor. Non-credincioșii practică: „Omul nu realizează nimic fără lingușire și flatare.” Atât timp cât pot linge cizmele superiorului lor, chiar și fără talent și cunoaștere reale, pot fi favorizați și promovați și se pot îmbogăți. Dar adevărul conduce în casa lui Dumnezeu. Oamenii sunt selectați și cultivați pe baza adevărurilor-principii. Dacă avem umanitate bună, putem accepta adevărul, inima ne e întoarsă către casa lui Dumnezeu și putem apăra lucrarea casei lui Dumnezeu, atunci nu contează dacă avem un calibru cam sărac. Biserica tot va rândui o datorie potrivită pentru noi. Dacă avem un caracter rău, nu urmărim adevărul, ne folosim de trucuri și complotăm, chiar dacă îl flatăm și îl ridicăm în slăvi pe conducător, nu vom avea niciodată un rol important. Odată ce frații și surorile noastre ne discern și ne văd așa cum suntem, vom fi disprețuiți și respinși. Chiar dacă unii conducători falși și antihriști încalcă principiile și îi promovează pe cei care îi lingușesc și le ling cizmele, mai devreme sau mai târziu, ei vor fi dezvăluiți, ca să nu mai poată obține poziții importante în casa lui Dumnezeu. Odată ce am înțeles asta, nu m-am mai îngrijorat cu privire la părerea conducătorului despre mine. Nu contează ce cred oamenii despre mine. Dacă pot continua în datoria mea depinde de măsura în care urmăresc adevărul și-mi fac bine datoria. Lucrul pe care ar trebui să mă axez acum e să-mi fac bine datoria și să caut adevărul în datoria mea, pentru a-mi rezolva problemele și dificultățile. Asta înseamnă să mă ocup de lucrarea mea corespunzătoare.

După aceea, am căutat o cale de practică în cuvintele lui Dumnezeu și am găsit aceste două fragmente: „A fi o persoană cinstită reprezintă o cerință pe care Dumnezeu o are de la om. Este un adevăr pe care omul trebuie să-l practice. În acest caz, care sunt principiile pe care ar trebui să le respecte omul în legăturile sale cu Dumnezeu? Fiți sinceri: acesta este principiul care ar trebui urmărit când interacționați cu Dumnezeu. Nu vă implicați în practica non-credincioșilor de a linguși sau de a măguli; Dumnezeu nu are nevoie de lingușeala și măgulirea din partea omului. Este suficient să fiți sinceri. Și ce înseamnă să fiți sinceri? Cum ar trebui pus în practică acest lucru? (Pur și simplu să vă deschideți în fața lui Dumnezeu, fără a vă pune o mască, a ascunde ceva sau a păstra secrete, să interacționați cu Dumnezeu cu o inimă cinstită și să fiți direcți, fără intenții rele sau vicleșuguri.) Așa este. Pentru a fi sincer, trebuie să-ți lași mai întâi deoparte dorințele personale. În loc să te concentrezi asupra modului în care Dumnezeu te tratează, ar trebui să te destăinui în fața Lui și să spui orice e în inima ta. Nu cumpăni ori lua în considerare care vor fi consecințele cuvintelor tale; spune orice crezi, lasă-ți deoparte motivațiile și nu spune lucruri doar pentru a atinge un oarecare obiectiv. Ai prea multe intenții personale și falsități; ești întotdeauna calculat în modul în care vorbești, gândindu-te că: «Ar trebui să vorbesc despre asta și nu despre aia, trebuie să fiu atent la ce spun. O s-o formulez într-un mod care-mi este benefic, care-mi acoperă neajunsurile și care îi va lăsa o impresie bună lui dumnezeu.» Nu înseamnă acest lucru ascunderea unor motive? Înainte să deschizi gura, mintea îți este plină de gânduri viclene, corectezi ceea ce spui de mai multe ori, astfel încât, atunci când cuvintele îți ies din gură, nu mai sunt atât de pure, nu sunt deloc autentice și conțin propriile tale motive și comploturile Satanei. Nu asta înseamnă să fii sincer; asta înseamnă a avea motive sinistre și intenții rele. Mai mult decât atât, când vorbești, întotdeauna îți iei indiciile din expresiile faciale ale oamenilor și din expresia din ochii lor: dacă au o expresie pozitivă pe chip, continui să vorbești; dacă nu, te abții și nu spui nimic; dacă expresia din ochii lor este rea și dacă pare că nu le place ceea ce aud, chibzuiești și-ți spui: «Ei bine, o să spun ceva ce te interesează, care te face fericit, care-ți place și care te face să ai o dispoziție bună față de mine.» Asta înseamnă să fii sincer? Nu” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. „Lui Dumnezeu nu-I plac oamenii care lingușesc, măgulesc sau rostesc lucruri plăcute auzului. Prin urmare, ce fel de persoană Îi place lui Dumnezeu? Cum Îi place lui Dumnezeu să interacționeze și să aibă părtășie oamenii cu El? Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți, care sunt sinceri cu El. Nu trebuie să iei în considerare tonul vocii și expresia Lui sau să încerci să-I intri în grații; trebuie doar să fii sincer, să ai o inimă sinceră, fără ascunzișuri, paravane sau deghizări și să lași ca aspectul tău exterior să se potrivească cu inima ta” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. Cuvintele lui Dumnezeu fac foarte clară calea de practică. Atât în interacțiunile cu Dumnezeu, cât și cu oamenii, trebuie să fii franc și onest nu trebuie să ai motive personale și trebuie să accepți scrutarea lui Dumnezeu și să fii un om cinstit. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au amintit de întrebarea pusă de Domnul Isus lui Petru: „Simon Barjona, M-ai iubit tu vreodată?” Petru a răspuns sincer: „Doamne! Odată L-am iubit pe Tatăl din cer, dar recunosc că nu Te-am iubit niciodată pe Tine.” Petru a fost pur și onest. Nu s-a gândit cum să-L lingușească pe Domnul Isus, a spus pur și simplu exact ce gândea. Inima lui Petru era pură și sinceră, și a putut fi onest cu Domnul Isus, așa că a câștigat aprobarea lui Dumnezeu. Odată ce am înțeles aceste lucruri, am văzut mai clar calea de practică și am început să practic în mod conștient cum să fiu un om onest în viața mea.

Într-o zi, după o adunare, conducătorul ne-a cerut mie și altor doi conducători de grup s-o evaluăm pe o soră. M-am neliniștit puțin când am auzit asta și am început să speculez din nou: „Conducătorul meu vrea o evaluare a surorii, deci crede oare că sora aceasta are o problemă? Ne cere nouă să o facem fiindcă vrea să ne testeze abilitatea de a discerne? Conducătorul a spus ultima dată că acești doi conducători de grup aveau calibru bun și că voia să-i cultive, așadar, dacă nu văd oamenii și lucrurile la fel de bine ca ei, oare voi mai fi prețuită și cultivată în viitor?” Atunci am realizat că eram pe cale să săvârșesc o viclenie și să speculez din nou cu privire la gândurile lui. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Lui Dumnezeu nu-I plac oamenii care lingușesc, măgulesc sau rostesc lucruri plăcute auzului. Prin urmare, ce fel de persoană Îi place lui Dumnezeu? Cum Îi place lui Dumnezeu să interacționeze și să aibă părtășie oamenii cu El? Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți, care sunt sinceri cu El. Nu trebuie să iei în considerare tonul vocii și expresia Lui sau să încerci să-I intri în grații; trebuie doar să fii sincer, să ai o inimă sinceră, fără ascunzișuri, paravane sau deghizări și să lași ca aspectul tău exterior să se potrivească cu inima ta” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece: Ei disprețuiesc adevărul, sfidează cu obrăznicie principiile și ignoră rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. Dumnezeu veghează ce gândesc și ce intenționez să fac. Dumnezeu speră să fiu onestă și să spun ce gândesc de fapt fără nicio prefăcătorie, ascundere sau incompatibilitate cu gândurile mele lăuntrice. Trebuia să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu și să fiu onestă cu ceilalți. Așadar, i-am spus conducătorului ce gândeam. Când am terminat, m-am simțit foarte relaxată și am simțit că practicarea onestității m-a liniștit și m-a făcut să mă simt de asemenea foarte calmă și în siguranță. Era un lucru pe care nu-l mai experimentasem niciodată. Așa ar trebui să se poarte oamenii. Slavă lui Dumnezeu!