de Xiaoqian, Hong Kong

Anul trecut, udam nou-veniții din biserică. Între timp, a trebuit să aleg câțiva oameni care ar fi putut fi cultivați și să-mi consum timpul și energia pentru a-i susține. A fost un lucru cu adevărat dificil pentru mine. Pe de o parte, n-am știut pe care oameni să-i pregătesc pe baza situației lor actuale, ci doar am decis cu aroganță că nu erau destul de buni. În plus, n-am vrut să dedic atâta energie psihică și să plătesc un preț. Am simțit că era foarte extenuant. Așa că n-am reușit niciodată să pregătesc niciun nou-venit.

Dar dacă nu îi pregăteam, supraveghetoarea mea putea spune că așteptam prea multe de la ei și nu dădeam atenție cultivării lor, sau că eram incompetentă și nu îi puteam pregăti. Eram între ciocan și nicovală și nu știam ce să fac. Simțeam că poate ar trebui să o întreb pe supraveghetoare și s-o las pe ea să decidă. Apoi, dacă nu ar merge bine, n-ar fi numai responsabilitatea mea și nu aș fi tratată dacă aș lua decizii greșite. Așadar, când am luat legătura cu ea, nu i-am spus direct că nu cunoșteam bine oamenii și nu știam ce să fac, în schimb, am tot vorbit despre situațiile și greutățile acelor nou-veniți: cutare are internet slab și e greu de contactat, cutare e ocupat cu slujba și cutare nu vorbește mult la adunări… Apoi, de teamă să nu spună că îi delimitam, am bătut apa în piuă, spunând: „Dar sunt activi la adunări și în căutarea lor, așa că voi face totul să îi cultiv.” La început, am crezut că îmi va spune ce să fac, că nu meritau efortul de a fi pregătiți, deci, ar fi fost decizia ei, iar eu n-aș fi fost responsabilă, nici n-ar fi trebuit să-mi consum acel timp cu ei. Dar am fost surprinsă când nu mi-a dat un răspuns, ci doar a spus cu severitate: „Ce încerci să îmi spui? E epuizant să te ascult vorbind așa, pe ocolite. Mereu raportezi așa situația nou-veniților. Ai spus că aveau anumite probleme, așa că nu păreau să merite să fie cultivați și, apoi, ai spus că vei face totul să-i cultivi. Nu îmi dau seama ce gândești, de fapt.” Am fost destul de supărată. M-am gândit: „Insinuează că vorbesc nesincer, că sunt ca un șarpe? Șarpele nu se deplasează niciodată în linie dreaptă, ci merge în zigzag peste tot. Chiar sunt atât de rea?” Pe atunci, nu mă cunoșteam deloc, doar am bănuit că era posibil ca ea să se fi descărcat pe mine. Știam că era greșit să gândesc așa, că nu ar fi spus așa ceva fără niciun motiv, că asta trebuia să reflecteze experiența ei concretă cu mine. Dumnezeu a făcut-o să mă trateze ca să mă lase să învăț o lecție. Eu nu puteam să îmi văd corupția, așa că mi-a fost de ajutor faptul că mi-a evidențiat-o ea. Așadar, i-am spus: „Nu prea înțeleg problemele descrise de tine, dar vreau să accept și să reflectez asupra mea.”

Apoi, m-am tot gândit la ce spusese ea și m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să mă cunosc. Mi-am amintit de ceva din Biblie legat de ce i-a cerut Iahve Dumnezeu lui Satana: „«De unde vii?» Satan i-a răspuns Domnului: «De la cutreieratul pământului şi de la plimbarea ce am făcut-o pe el»” (Iov 1:7). Apoi, am citit cum a analizat Dumnezeu răspunsul Satanei. Dumnezeu spune: „Voi n-ați răspunde astfel, deci, cum vă simțiți atunci când îl vedeți pe Satana răspunzând în acest fel? (Simțim că Satana este absurd și șiret.) Poți să spui ceea ce simt? De fiecare dată când văd aceste cuvinte, sunt dezgustat, pentru că vorbește fără să spună nimic. A răspuns la întrebarea lui Dumnezeu? Cuvintele lui nu au fost un răspuns, nu a existat niciun rezultat. Nu au fost un răspuns adresat întrebării lui Dumnezeu. «De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ». Ce înțelegi din aceste cuvinte? De unde oare vine Satana? Ați primit un răspuns? (Nu.) Aceasta este «strălucirea» vicleniei Satanei, de a nu lăsa pe nimeni să descopere ceea ce spune de fapt. După ce ați auzit aceste cuvinte, tot nu puteți distinge ceea ce a spus, totuși, acesta a terminat de răspuns. El crede că a răspuns perfect. Tu cum te simți atunci? Dezgustat? (Da.) Acum începi să fii dezgustat de aceste cuvinte. Satana nu vorbește direct, lăsându-te astfel să te scarpini în cap și să nu poți înțelege sursa cuvintelor sale. Uneori, Satana vorbește în mod intenționat și uneori este dominat de propria esență, de propria natură. Aceste cuvinte au ieșit direct din gura Satanei. Nu au fost luate în considerare pentru o lungă perioadă de timp și apoi au fost rostite de Satana, gândindu-se că este deștept; el le-a exprimat în mod natural. Imediat cum îl întrebi de unde vine, el folosește aceste cuvinte pentru a-ți răspunde. Te simți foarte nedumerit, fără să știi vreodată de unde anume vine. Există vreunul printre voi care vorbește astfel? (Da.) Ce mod de a vorbi este acesta? (Este ambiguu și nu dă un anumit răspuns.) Ce fel de cuvinte ar trebui să folosim pentru a descrie acest mod de a vorbi? Este diversionist și înșelător, nu-i așa? Să presupunem că cineva nu vrea să-i lase pe ceilalți să știe unde a mers ieri. Tu îi întrebi: «Te-am văzut ieri. Unde mergeai?» Ei nu-ți răspund direct pentru a spune unde au mers ieri. Ei spun: «Ce zi a fost ieri. Atât de obosiți!» Ți-au răspuns la întrebare? Ei au făcut-o, însă acela nu este răspunsul pe care l-ai vrut. Aceasta este «strălucirea» subterfugiului omului. Tu nu poți niciodată să descoperi ceea ce vor să spună sau să înțelegi motivul sau intenția din spatele cuvintelor lor. Nu știi ce încearcă ei să evite, deoarece, în inima lor, au propria poveste – aceasta este perfidia. Voi, de asemenea, vorbiți deseori în acest fel? (Da.) Care este atunci scopul vostru? Uneori, este ca să vă protejați propriile interese, alteori, ca să vă păstrați propria poziție și imagine, să păstrați secretele vieții voastre private, să vă salvați reputația? Oricare ar fi scopul, este indisolubil și legat de interesele voastre. Nu este aceasta natura omului?” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IV”). Am văzut din cuvintele lui Dumnezeu că Satana ascunde mereu motive și șiretlicuri în cuvintele sale, deci, ca să-și ascundă intențiile nerușinate, bate apa în piuă și vorbește în dodii. E încurcat și oamenii nu știu ce vrea să spună. Mi-am dat seama că aveam tendința să vorbesc cu frați și surori cum face Satana, bătând apa în piuă și nedumerindu-i. De exemplu, când m-au întrebat câți nou-veniți pot fi pregătiți în biserica pe care o supravegheam și care erau situațiile lor, aș fi putut să răspund în câteva propoziții scurte, să descriu câți erau și situațiile lor. Dar eu n-am dat un răspuns direct. Începeam să vorbească despre problemele nou-veniților și dădeam câteva motive, astfel încât ceilalți să nu creadă că nu mă axam pe pregătirea nou-veniților, ci să creadă că ei erau problematici și nu meritau. Apoi, după ce veneam cu toate acele scuze, schimbam placa și încheiam spunând că trebuia să cultivăm nou-veniți și că voi face tot ce pot cu ei. Vorbeam o vreme despre cât de problematici erau, apoi spuneam că îi voi cizela. Nu era un răspuns deloc direct și era atât de șerpuit încât nimeni nu știa ce voiam să spun. Dumnezeu spune că Satana vorbește pe ocolite și are tot timpul motive și scopuri pentru a-și proteja interesele. Apoi, m-am întrebat ce scop aveam în minte când vorbeam așa cu frații și surorile. Gândindu-mă atent la asta, am văzut că mereu începeam prin a vorbi de probleme, astfel încât ceilalți să nu creadă că nu mă axam pe cultivarea oamenilor, ci să creadă că ei nu erau candidați buni, din diverse motive. Apoi, încheiam spunând că voi ține situația sub control și voi vedea, astfel încât ceilalți să creadă că duceam povara cultivării nou-veniților și că aveam o atitudine pozitivă. Apoi, nu ar mai fi spus că îi delimitam pe oamenii și că nu eram dornică să plătesc un preț. Eram foarte ocolitoare și aveam motive oribile ascunse în asta. Și eram indirectă, vrând ca restul să ghicească ce voiam să spun și să decidă dacă acei credincioși noi puteau fi cultivați, ca să se termine bine pentru mine orice s-ar fi întâmplat. Dacă cineva verifica de ce nu îi cultivasem, puteam foarte ușor să dau vina pe frați și surori, spunând că așa mi-au zis ei. Dacă nou-veniții chiar progresau, atunci toți vedeau că puteam să cultiv și astfel de oameni, credeau că sunt competentă și dădeam bine. Felul în care vorbeam era exact cum descrie Dumnezeu cuvintele Satanei, ca un șarpe, ascunzând-mi total motivele și scopurile, ca să pot să-mi ating țelurile, fără ca nimeni să nu știe ce se întâmpla. Am fost exact ca Satana, incredibil de perfidă și vicleană. Exact ca atunci când am întrebat-o pe supraveghetoare pe care nou-veniți să-i cultiv. Am ocolit lucrurile, menționând o grămadă de probleme de-ale lor, vrând ca ea să decidă, astfel încât, dacă nou-veniții nu progresau, să nu fie vina mea, ci să cadă pe umerii ei. Gândindu-mă în urmă la asta, mi-am dat seama că prin abordarea mea indirectă păream să cer sfaturi, dar, de fapt, îi determinam pe ceilalți să decidă pentru mine și voiam să fug de responsabilitate. A fost foarte perfid din partea mea. Dacă o persoană normală pune întrebări, vrea doar să învețe principii, ca să poată face lucrurile după principii și să-i poată cultiva pe ceilalți mai bine, să fie de folos lucrării casei lui Dumnezeu. Dar eu am vrut să scap de responsabilitate, să-mi protejez interesele, reputația și statutul propriu. Cum am putut fi atât de prefăcută? Supraveghetoarea m-a criticat așa pentru că eu calculam tot timpul și nu reflectam asupra mea niciodată. Era dezgustător pentru Dumnezeu și agasant pentru ceilalți. Realizând asta, m-am rugat și I-am jurat lui Dumnezeu că, din acel moment, chiar mă voi gândi la motivele mele când vorbesc și voi practica să fiu cinstită. Ulterior, când alții m-aui întrebat despre nou-veniți, uneori am vrut să încep iar cu problemele lor, ca ei să nu pară viabili, iar eu să nu fiu responsabilă. Dar când am realizat că aveam motivul greșit și că eram vicleană din nou, m-am rugat lucid, m-am lepădat de mine și am vorbit despre ei corect și obiectiv. Dar după câteva zile, mi-am reluat vechile obiceiuri.

Într-o zi, supraveghetoarea a spus că un nou-venit pe care îl udasem participa la adunările sorei Zhang și îi plăcea foarte mult părtășia ei. Mă gândeam că acel nou-venit era arogant, avea multe noțiuni și îi plăceau trendurile lumești. Nu participa regulat la adunările mele, iar udarea lui era foarte obositoare, așa că m-am gândit că aș avea mai puține pe cap dacă sora Zhang l-ar putea uda. Dar eu trebuia să fiu cea care să-l ude, deci, dacă doar i-l transferam sorei Zhang, supraveghetoarea putea spune că eram șireată și voiam să predau credincioșii care erau greu de udat. Dacă supraveghetoarea ar fi sugerat transferul lui, aș fi putut scăpa în mod natural de acea povară. Așa că i-am pus o întrebare oarecum retorică despre faptul că acel nou-venit prefera părtășia sorei Zhang. Mi-a confirmat asta. Am continuat repede, spunând că poate ar trebui să acceptăm ce îi place, dacă așa stăteau lucrurile. Oricum, nu participa regulat la adunările mele. Am întrebat-o ce credea. Voiam să spună că ar fi trebuit transferat. Dar ea nu a decis imediat. Mai târziu, m-am simțit stânjenită și puțin vinovată, gândindu-mă că iar vorbeam cu motive ascunse. De ce aveam întotdeauna aceste intenții rușinoase? De ce nu puteam să-mi împărtășesc ideile în mod clar și direct și să-i spun în față că n-aveam o impresie bună despre acel credincios nou, că îmi dădea prea multă bătaie de cap și voiam să-l transfere?

După aceea, am căutat cuvinte de la Dumnezeu relevante pentru starea mea și am vizionat o lectură video a unui pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Unii oameni vorbesc printr-o metodă foarte derutantă. Uneori, propozițiile lor au un început, dar niciun sfârșit, uneori au un sfârșit, dar niciun început. Nu îți poți da seama deloc ce vor să spună, nimic din ceea ce spun nu are sens pentru tine și, dacă le ceri să îți explice clar, nu o fac. Deseori, folosesc pronume în discursul lor. De exemplu, raportează ceva și spun: «Acel tip credea asta și apoi frații și surorile nu au fost foarte…» Ar putea continua ore în șir și tot nu se exprimă clar, bolborosind și bâlbâindu-se, fără să aibă sens, spunând lucruri care nu au nicio legătură între ele, fără să te facă cu nimic mai înțelept după ce îi auzi – ba chiar te neliniștesc. De fapt, au citit multe cărți și sunt bine educați – așadar, de ce sunt incapabili să rostească o propoziție întreagă? Este o problemă ce ține de fire. Oamenii sunt atât de alunecoși încât trebuie să depună un mare efort ca să spună ceva. Nu se concentrează la nimic din ceea ce spun, există întotdeauna un început, dar niciun sfârșit; după ce deschid gurile și recită începutul, își înghit finalul. De ce îl înghit? Pentru că nu vor să înțelegi ce spun, vor să ghicești. Dacă îți spun direct, îți dai seama ce spun și vezi cine sunt cu adevărat, nu-i așa? Ei nu vor asta. Ce vor ei? Vor să ghicești singur și sunt fericiți să te lase să crezi ceea ce ghicești tu că este adevărat – în acel caz, nu ei au spus-o, așa că nu au nicio responsabilitate. Mai mult decât atât, ce obțin ei când le spui ce ai ghicit tu din ce voiau să spună? Ceea ce ghicești tu este exact ceea ce vor să audă și le spune ideile și părerile tale despre acea chestiune. De acolo, pot să vorbească selectiv, alegând ceea ce să spună și ce nu și cum să o spună și apoi fac pasul următor din planul lor. Fiecare propoziție se termină cu o capcană și, în timp ce îi asculți, dacă vei continua să le pui întrebări suplimentare, vei fi căzut cu totul în capcană. Este obositor pentru ei să vorbească tot timpul așa? Aceasta este firea lor – nu se simt obosiți. Este cu totul firesc pentru ei. De ce vor să creeze aceste capcane pentru tine? Pentru că nu pot să-ți vadă clar părerile și se tem că vei vedea cine sunt cu adevărat. În același timp, încearcă să te împiedice să-i înțelegi, încearcă să te înțeleagă. Vor să smulgă de la tine părerile, ideile și metodele tale. Dacă reușesc, atunci, capcanele lor au funcționat. Unii oameni se blochează, spunând tot timpul «hm» și «ăh»; nu exprimă un punct de vedere concret. Alții se blochează spunând «ca» și «ei bine», ascunzând ceea ce cred cu adevărat, folosind aceste cuvinte în loc de ceea ce vor să spună. Există multe cuvinte de umplutură, adverbe și verbe auxiliare în fiecare propoziție. Dacă le-ai înregistra cuvintele, ai descoperi că niciunul nu le dezvăluie părerile și atitudinile față de acea chestiune. Toate cuvintele lor conțin capcane, teste și ispite ascunse. Cum este această fire? (Rea.) Foarte rea. Este vorba de duplicitate? Aceste capcane, teste și ispite pe care le creează se numesc duplicitate. Aceasta este o trăsătură comună a oamenilor cu esența rea a antihriștilor. Cum se manifestă această trăsătură comună? Ei dau vestea bună, dar nu și vestea rea, vorbesc exclusiv în termeni plăcuți, vorbesc șovăielnic, își ascund parțial adevăratul înțeles, vorbesc confuz, vag, iar cuvintele lor sunt pline de teste. Toate aceste lucruri sunt capcane și toate sunt mijloace ale duplicității” („Ei sunt răi, perfizi și înșelători (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor).

Dumnezeu ne spune că antihriștii nu vorbesc niciodată direct, iar cuvintele lor sunt neclare pentru ceilalți, că ei testează mereu terenul, încercând să-i păcălească pe ceilalți, ca să-și atingă scopurile personale, fără să-și asume nicio responsabilitate. Exact cum Satana i-a spus Evei că nu ar muri neapărat dacă ar mânca acel fruct. Cuvintele Satanei au fost pline de testare și ispită, fără să-i dezvăluie direct scopurile, ci făcându-i pe ceilalți să păcătuiască fără ca el să fie responsabil. Întocmai cum a spus Dumnezeu: „Astăzi, toți au în ei firea Satanei, toți oamenii au în ei otrăvurile Satanei care Îl ispitesc pe Dumnezeu și-l ademenesc pe om. Uneori, când oamenii vorbesc, o fac pe tonul Satanei, cu intenția de a ispiti și ademeni. Gândurile și ideile care îi copleșesc pe oameni sunt pline de otrăvurile Satanei; însăși maniera în care se poartă este un lucru al Satanei – și, uneori, chiar și o simplă clipire sau un simple gest are iz de ispită și de ademenire” („Cei care au pierdut lucrarea Duhului Sfânt sunt cei mai expuși pericolului” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Am fost la fel, vorbind întotdeauna pe ocolite, spionând și ispitind cu motivele mele josnice. Când supraveghetoarea a spus că acel credincios nou, pe care îl cunoșteam cât de cât, mersese la alte adunări, n-am vrut să-mi consum timpul și energia susținându-l și am vrut să profit de ocazie ca să scap de el. Dar n-am vrut ca supraveghetoarea să știe că-l delimitasem și respinsesem. Ca să-mi păstrez imaginea de persoană responsabilă și iubitoare față de nou-veniți, i-am sugerat cu viclenie că ar trebui să ne gândim la sentimentele lui și să facem ce voia, încercând s-o determin să sugereze transferul lui la acele adunări, ca să-mi pot atinge propriile țeluri. Felul în care vorbeam era exact ce descrie Dumnezeu: „Dacă le-ai înregistra cuvintele, ai descoperi că niciunul nu le dezvăluie părerile și atitudinile față de acea chestiune. Toate cuvintele lor conțin capcane, teste și ispite ascunse. Cum este această fire? (Rea.) Foarte rea” („Ei sunt răi, perfizi și înșelători (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). În acele situații, nu scoteam pe gură niciun cuvânt cinstit, ci ieșeau direct acele lucruri înșelătoare. Am văzut că aveam într-adevărat o natură rea. Preferam să bat apa în piuă, să nu-i las pe oameni să-mi vadă adevărata față. Credeam că era stupid să spun unele lucruri direct, că îmi tăiam craca de sub picior și doar idioții făceau asta. Am confundat faptul de a fi vicleană cu cel de a fi isteață și am crezut că eram iscusită, cu capul pe umeri și întotdeauna cu un pas înainte și, astfel, interesele personale n aveau de suferit. Am făcut din viclenie principiul meu de viață și am nesocotit total lucrurile pozitive pe care ni le spune Dumnezeu despre a fi cinstiți și transparenți în vorbă și faptă. Am simțit că ar fi un dezavantaj. Am fost prea vicleană și am văzut lucrurile într-un mod smintit, considerând regulile satanice de viață drept standarde personale, fiind mereu alunecoasă și gata să trișez și să înșel. Când am realizat asta, mi s-a făcut puțin frică, văzând cât de vicleană și rea am fost. Am văzut că Satana mă corupsese cu adevărat și nu aveam umanitate deloc. Îmi amintesc că odată mi-a plăcut o geantă de marcă cumpărată de mătușa mea. N-am vrut să cheltui atâția bani pe ea și mi-a fost jenă să i-o cer, așa că am spus, părând foarte dulceagă: „Uită-te la geanta asta pe care nici nu o folosești. Ce risipă! Aveai deja genți din marca asta. De ce ai cumpărat-o pe aceasta?” Am luat această atitudine față de mătușa mea ca să creadă că eram grijulie și nu voiam să facă risipă de bani, dar ceea ce am vrut să spun, de fapt, era că nu îi folosea la nimic acea geantă și că o irosea. Ea a răspuns: „Am cumpărat-o pentru că arăta bine și era la reducere. Îmi place marca asta de genți, dar poți să o iei.” Doar prin câteva cuvinte, am făcut-o să-mi ofere acea geantă. Întotdeauna am fost așa. Nu spuneam direct ce voiam, ci îi făceam pe ceilalți să deducă, apoi să îmi ofere. Rememorând toate astea, n-am știut cum am putut fi atât de vicleană. Chiar îmi doream să fi putut întoarce timpul și să nu fi spus niciodată lucruri atât de dezgustătoare. În acel moment, mi-am dat seama că felul în care vorbesc și se poartă antihriștii și firea lor rea, după cum i-a descris Dumnezeu, făceau parte din mine. Fusesem așa în toți acei ani. Uneori, fără să mă gândesc la asta cu adevărat, ceva viclean îmi ieșea pur și simplu pe gură. Chiar aveam o fire rea de antihriști. Ar fi foarte periculos dacă nu aș înlătura-o și nu m-aș schimba.

Am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Faptul că Dumnezeu cere oamenilor să fie cinstiți dovedește că El îi detestă cu adevărat pe cei care sunt înșelători și că Lui nu-i plac oamenii înșelători. Antipatia lui Dumnezeu față de oamenii înșelători este o antipatie față de modul în care aceștia fac lucrurile, față de firile, motivele și metodele lor de înșelăciune; Dumnezeu disprețuiește toate aceste lucruri. Dacă oamenii înșelători sunt capabili să accepte adevărul, să-și recunoască firile înșelătoare și dacă sunt dispuși să accepte mântuirea lui Dumnezeu, atunci și ei au o speranță să fie mântuiți, deoarece Dumnezeu îi tratează pe toți oamenii în mod egal, iar adevărul îi tratează pe toți la fel. Și astfel, dacă vrem să devenim cei care sunt iubiți de Dumnezeu, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să schimbăm principiile existenței noastre: nu mai putem să trăim după filosofiile Satanei, nu mai putem să umblăm cu minciuni și înșelăciune, trebuie să lăsăm în urmă toate minciunile și să devenim onești și, în acest mod, părerea lui Dumnezeu despre noi se va schimba. În prealabil, oamenii s-au bazat întotdeauna pe minciuni, prefăcătorie și înșelăciune pentru a trăi printre semeni și au folosit filosofii satanice drept bază pentru existență, viață și drept fundamentul după care s-au ghidat. Era ceva ce Dumnezeu disprețuia. Printre necredincioși, dacă vorbești sincer, spui adevărul și ești o persoană onestă, vei fi defăimat, judecat și respins, ca să urmezi tendințele lumești, să trăiești după filosofiile satanice, să devii tot mai iscusit la minciuni și tot mai înșelător. De asemenea, înveți să folosești mijloace perfide pentru a-ți atinge țelurile și a te proteja. Devii tot mai prosper în lumea Satanei și, drept rezultat, te afunzi tot mai mult în păcat, până când nu mai poți ieși. Lucrurile stau exact invers în casa lui Dumnezeu. Cu cât minți mai mult și joci feste, cu atât mai mult aleșii lui Dumnezeu se vor sătura de tine și te vor respinge. Dacă refuzi să te pocăiești și continui să fii fidel filosofiilor și logicii satanice și să folosești conspirații și să elaborezi uneltiri pentru a te ascunde și a te preface, atunci ai toate șansele să fii dezvăluit și alungat. Și asta, din cauză că Dumnezeu îi urăște pe oamenii înșelători, numai cei onești pot prospera în casa Lui, iar cei înșelători vor fi respinși și alungați în cele din urmă. Toate acestea sunt predestinate de Dumnezeu. Numai oamenii onești pot face parte din Împărăția cerurilor, așa că dacă nu încerci să fii o persoană onestă și dacă nu experimentezi și practici în direcția căutării adevărului, dacă nu îți expui hidoșenia și nu îți arăți adevărata față, atunci nu vei fi niciodată capabil să primești lucrarea Duhului Sfânt și să obții aprobarea lui Dumnezeu” („Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu m-au învățat că Lui Îi plac oamenii cinstiți și e dezgustat de cei care sunt vicleni. Doar oamenii cinstiți pot dobândi mântuirea Lui, în vreme ce oamenii vicleni vor fi expuși și eliminați. De-a lungul anilor mei de credință, văzusem că, dintre cei care au fost dați afară din biserică, unii făceau mereu totul de mântuială și erau necinstiți în datoria lor, iar alții erau mereu falși, în încercarea de a-și păstra renumele și statutul, preamărindu-se și mărturisind pentru ei. Erau prefăcuți și vicleni ca să își atingă scopurile, iar unii oameni erau păcăliți de ei pe moment. Dar Dumnezeu vede tot, așa că pusese la cale situații pentru a-i expune. Când cultivam și udam credincioși noi, găseam tot felul de scuze ca să trișez și să fiu înșelătoare, ca să-mi ascund corupția și greșelile, și nu căutam să mă schimb, ceea ce a dus la tot mai multe fărădelegi. Nu puteam sfârși decât eliminată de Dumnezeu. Și uitându-mă la acei frați și surori care erau simpli și cinstiți, ei nu înțelegeau multe lucruri în îndatoririle lor și avea scăpări, dar nu au înșelat pentru a scăpa de responsabilitate ca să-și protejeze statutul, nu s-au gândit cum le vor fi afectate interesele. S-au gândit cum să învețe adevărul și principiile ca să-și facă bine datoria și, drept rezultat, au câștigat luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu. Poate că au avut un calibru mediu, ba chiar au fost puțin ignoranți sau au avut probleme în datorie, dar Dumnezeu tot i-a îndrumat și i-a ajutat să învețe treptat principiile adevărului, să experimenteze conducerea Lui și să crească în viață zi de zi. Apoi, mi-am dat seama că să fiu cinstită și să-i las pe oameni să mă vadă clar nu e un lucru rău. Se poate să fie puțin stânjenitor pe moment, dar m-aș simți bine și lui Dumnezeu Îi place. În plus, frații și surorile nu mă disprețuiesc niciodată când îmi destăinui cu adevărat problemele. Mă ajută cu ele și mă conduc să pătrund principiile, iar acest tip de practicare nu va face niciun rău în datoria mea. Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu se extinde foarte repede acum și avem nevoie de mulți credincioși noi ca s-o răspândim. De-abia cultivasem câțiva credincioși, așadar, nu lucram ca marioneta Satanei, stând în calea lucrării lui Dumnezeu? Lucrasem împotriva lui Dumnezeu! Dumnezeu spune: „Cu cât minți mai mult și joci feste, cu atât mai mult aleșii lui Dumnezeu se vor sătura de tine și te vor respinge. Dacă refuzi să te pocăiești și continui să fii fidel filosofiilor și logicii satanice și să folosești conspirații și să elaborezi uneltiri pentru a te ascunde și a te preface, atunci ai toate șansele să fii dezvăluit și alungat. Și asta, din cauză că Dumnezeu îi urăște pe oamenii înșelători, numai cei onești pot prospera în casa Lui, iar cei înșelători vor fi respinși și alungați în cele din urmă. Toate acestea sunt predestinate de Dumnezeu. Numai oamenii onești pot face parte din Împărăția cerurilor […].” Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare. Indiferent de calea aleasă, ce fel de om caută cineva să fie are legătură directă cu finalul, soarta sa. Dumnezeu a pus la cale toate aceste situații, mari și mărunte, dar eu doar am bâjbâit, fără să caut adevărul sau să reflectez asupra mea, doar trăind condusă de natura mea satanică. N-am pătruns nici cel mai elementar adevăr despre a fi un om cinstit, n-am făcut nicio schimbarea în firile vieții mele. Am rămas un om viclean al Satanei. Cum aș putea fi astfel mântuită? A trăi ca un om cinstit e singura cale dreaptă.

După aceea, am continuat să caut adevărul despre asta și am găsit mai multă claritate pe drumul spre devenirea unui om cinstit.

Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Când oamenii se dedau înșelăciunii, ce intenții izvorăsc din asta? Și care este scopul? Fără excepție, este pentru a dobândi statut și prestigiu; pe scurt, este de dragul de intereselor lor. Și ce stă la baza urmăririi intereselor? Este faptul că oamenii își văd interesele ca fiind mai importante decât orice altceva. Ei se dedau înșelăciunii pentru a trage foloase, iar firile lor înșelătoare sunt astfel dezvăluite. Cum ar trebui rezolvată această problemă? În primul rând, trebuie să renunți la propriile interese. A-i determina pe oameni să renunțe la propriile interese este lucrul cel mai greu de făcut. Majoritatea oamenilor nu caută altceva decât profitul; interesele oamenilor sunt viața lor, iar a-i face să renunțe la aceste lucruri este echivalent cu a-i forța să renunțe la viața lor. Așadar, ce ar trebui să faci? Trebuie să accepte adevărul. Numai când oamenii înțeleg adevărul pot să vadă esența propriilor interese; numai atunci pot învăța să renunțe, să se lepede și să fie capabili să suporte durerea de-a renunța la ceea ce iubesc atât de mult. Iar când poți să faci asta și să te lepezi de propriile interese, te vei simți mai destins și mai liniștit în inima ta și, procedând așa, îți vei domina trupul. Dacă rămâi fidel intereselor tale și nu accepți câtuși de puțin adevărul – dacă, în inima ta, spui: «Ce e rău în a-mi urma interesele și a refuza să sufăr vreo pierdere? Dumnezeu nu m-a pedepsit și oamenii ce pot să-mi facă?» – atunci nimeni nu-ți va face nimic. Dar dacă aceasta este credința ta în Dumnezeu, în cele din urmă, nu vei reuși să dobândești adevărul și viața, ceea ce va fi o pierdere imensă pentru tine: nu poți fi mântuit. Există vreun regret mai mare? Asta rezultă în cele din urmă din a-ți urma interesele. Dacă oamenii urmăresc doar statutul și prestigiul – dacă își urmăresc doar interesele – atunci nu vor dobândi niciodată adevărul și viața și vor fi cei care vor suferi pierderi. Dumnezeu îi mântuiește pe cei care urmăresc adevărul. Dacă nu accepți adevărul și dacă ești incapabil să reflectezi asupra firii tale corupte și să ți-o cunoști, atunci nu te vei pocăi cu adevărat și nu vei avea intrare în viață. Să accepți adevărul și să te cunoști este calea creșterii tale în viață și cea spre mântuire, este șansa ta de a veni înaintea lui Dumnezeu ca să accepți examinarea Lui, să accepți judecata și mustrarea Lui și să dobândești viața și adevărul. Dacă renunți la a urmări adevărul de dragul urmăririi statutului, prestigiului și a intereselor proprii, acest lucru este echivalent cu a renunța la ocazia de a primi judecata și mustrarea lui Dumnezeu și la a atinge mântuirea. Alegi să urmezi statutul și prestigiul și propriile interese, dar renunți la adevăr și pierzi viața și șansa de a fi mântuit. Care contează mai mult? Dacă alegi interesele tale și te lepezi de adevăr, nu ești netot? Pentru a spune lucrurilor pe nume, este o mare pierdere pentru un mic avantaj. Prestigiul, statutul, banii și interesele: acestea sunt efemere, în vreme ce adevărul și viața sunt eterne și neschimbătoare. Dacă oamenii își înlătură firea coruptă de a urmări statutul și prestigiul, atunci au speranțe să atingă mântuirea. Ba mai mult, adevărul dobândit de oameni este etern; Satana nu li-l poate lua, nici nimeni altcineva. Ai renunțat la interesele tale, dar ceea ce ai câștigat sunt adevărul și mântuirea; aceste rezultate îți aparțin. Le-ai câștigat pentru tine. Dacă oamenii aleg să practice adevărul, atunci, chiar dacă și-au pierdut interesele, ei câștigă mântuirea și viața veșnică ale lui Dumnezeu. Acei oameni sunt cei mai deștepți. Dacă oamenii trag foloase în detrimentul adevărului, atunci ceea ce pierd sunt viața și mântuirea lui Dumnezeu; acei oameni sunt cei mai proști. Cât despre ce va alege o persoană în cele din urmă – interesele personale sau adevărul – aceasta dezvăluie o persoană mai mult decât oricare alta. Cei care iubesc adevărul vor alege adevărul; vor alege să se supună înaintea lui Dumnezeu și să-L urmeze pe El. Ar prefera să-și abandoneze propriile interese. Oricât de mult trebuie să sufere, sunt hotărâți să mărturisească ferm pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Acesta este parcursul fundamental al practicării adevărului și al intrării în adevărul-realitate” („Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă).

„Deseori, există motivații în spatele minciunilor oamenilor, dar unele nu au nicio motivație, nici nu sunt plănuite în mod deliberat, ci ies în mod firesc. Dar care tip de minciuni pot fi evitate? Mai întâi, înlătură-le pe cele care sunt ușor de evitat, apoi caută adevărul ca să le depășești pe cele mai grele, minciunile care sunt greu de îndreptat. Practicând în acest mod, nu va fi ușor să scapi de minciuni, să rezolvi problema mințitului? De exemplu, simți că aceste cuvinte conțin motivații, că sunt întinate, că sunt minciuni – ești conștient de asta în timp ce vorbești, nu? Dacă ești, mai întâi rămâi tăcut, roagă-te lui Dumnezeu în inima ta și gândește-te bine la lucruri. Du problema înaintea lui Dumnezeu, incluzând-o în rugăciunile tale și dezvăluind-o; mai întâi, pune asta în practică. După ce procedezi așa o vreme, ar trebui să te rogi din nou lui Dumnezeu și să cauți, cerându-I să te disciplineze și să te dojenească dacă mai minți vreodată, după care ar trebui să-ți destăinui treptat minciunile fraților și surorilor, pentru a fi analizate. În acest mod, puțin câte puțin, minciunile tale vor fi tot mai puține. Azi, vei spune zece minciuni, mâine s-ar putea să spui nouă, după care vei spune doar două sau trei. Vei spune tot mai mult adevărul. Fiind onest, te vei apropia mai mult de voia lui Dumnezeu, de cerințele și standardele Sale – și ce bine va fi! Ca să practici să fii onest, trebuie să ai o cale și trebuie să ai un țel. Mai întâi, rezolvă problema mințitului. Trebuie să cunoști esența care stă în spatele faptului că spui aceste minciuni. Trebuie să analizezi ce motive te împing să spui aceste minciuni, de ce ești posedat de astfel de motivații și care este esența lor. Dacă vei continua să pui asta în practică, cu siguranță va fi un final. Într-o zi, vei spune: «Este ușor să fiu onest. Să fiu înșelător este atât de obositor! Nu mai vreau să fiu înșelător niciodată. Inima mea e prea zbuciumată, iar mintea mea trebuie să tot chibzuiască lucrurile. Trebuie să mă gândesc mereu ce să spun pentru a-i păcăli pe oameni, pentru a scăpa basma curată, trebuie tot timpul să mă gândesc bine la aceste lucruri; cuvintele mele nu pot fi prea vesele, dar nu pot fi nici prea solemne – iar în inima mea nu sunt capabil să suport această presiune, nu mai vreau să trăiesc niciodată așa, este prea epuizant!» În acel moment, vei avea speranță să fii cu adevărat onest și asta dovedește că ai început să progresezi spre a fi onest. Acesta este un succes. Desigur, s-ar putea să fie câțiva dintre voi care, la început, după ce rostiți cuvinte sincere și vă dezvăluiți, veți simți: «A fost înspăimântător, m-am făcut roșu la față, a fost foarte stânjenitor!» Când vă întâlniți cu ceilalți, vă spuneți în sinea voastră: «Ceilalți au aflat lucrurile secrete pe care le fac și minciunile pe care le-am spus ca să-i păcălesc. Cât de rușinos este! Obișnuiam să cred că sunt în ordine și că le dădeam oamenilor o impresie bună – dar acum că m-am analizat și expus, nimeni nu crede că mai sunt bun de ceva. Ce mă fac?» Trebuie să te rogi înaintea lui Dumnezeu în legătură cu asta, spunând: «Dumnezeule, vreau să fiu onest. Astăzi, pun în practică să fiu onest. Te implor să mă lași să pătrund mai adânc, Te implor să îmi permiți să las deoparte mândria și să nu fiu condus și constrâns de aceste motivații înșelătoare. Vreau să trăiesc în lumină, nu vreau să trăiesc sub domeniul Satanei și să fiu constrâns de el, nu vreau să fiu înfrânat, controlat, constrâns de firea coruptă satanică sau nici măcar să fiu vătămat de ea.» Când te rogi în acest mod în inima ta va fi și mai multă lumină și îți vei spune: «Este bine să pun asta în practică. Astăzi, am pus adevărul în practică. Simt că doar acum trăiesc ca o persoană reală.» Și în timp ce te rogi așa, nu te-a luminat Dumnezeu? El a început să lucreze în inima ta, te-a atins, permițându-ți să prețuiești cum este să fii o persoană reală. Acesta este modul în care adevărul trebuie pus în practică. Chiar la început, nu ai o cale, dar, căutând adevărul, găsești una. Când oamenii încep să caute adevărul, nu au neapărat credință. Le este greu oamenilor să nu aibă o cale, dar odată ce înțeleg adevărul și au o cale de practică, inimile lor se umplu de bucurie. Dacă sunt capabili să practice adevărul și să se poarte conform principiului, inimile lor vor fi alinate, iar ei vor dobândi ușurare și libertate” („Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă).

După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că, pentru a fi cinstiți, înainte de toate trebuie să renunțăm la interesele noastre. Este extrem de important. Scopul din spatele minciunii este să-ți protejezi interesele și să-ți atingi țelurile, iar când oamenii urmăresc astfel de lucruri, controlați de firea lor satanică, vor minți și vor apela la șiretlicuri. Așadar, e vital să renunțăm la interesele noastre, fiindu-ne mai ușor să ne înlăturăm viclenia. De asemenea, e important să reflectăm des asupra noastră și să practicăm în mod conștient rostirea adevărului și cinstea, ca să-I permitem lui Dumnezeu să ne inspecteze fiecare cuvânt și faptă. Când vrem să fim vicleni în ceea ce spunem sau facem, trebuie să ne întrebăm ce încercăm să obținem, iar dacă este expresia a ceva viclean, a ceva rău, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu și să ne întoarcem imediat, să învățăm să ne destăinuim celorlalți, ca să ne dezvăluim gândurile, perspectivele, corupția și greșelile și să căutăm adevărul pentru a le înlătura. E singura cale prin care o fire satanică vicleană și rea se poate schimba treptat. Apoi, i-am destăinuit supraveghetoarei părerile mele despre nou-veniți, mi-am recunosc motivele ascunse și i-am cerut scuze. Am fost foarte surprinsă că nu m-a disprețuit, ci, în schimb, a discutat cu mine despre unele probleme din datorie. M-am simțit atât de bine după ce am făcut asta! Am încetat să mai fiu secretoasă și m-am simțit foarte împăcată. Nu am scăpat pe deplin de firea mea satanică vicleană și rea, dar am credința și voința să fiu un om cinstit care-I aduce bucurie lui Dumnezeu, să mă concentrez să fiu cinstită și să accept scrutarea Lui în fiecare lucru pe care îl fac în viață.