Un lider de biserică nu este un oficial

ianuarie 24, 2022

de Matthew, Franța

Mă numesc Mathieu, iar acum trei ani am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Am devenit lider al bisericii în octombrie 2020. Am realizat că era o mare responsabilitate și m-am simțit puțin stresat, dar eram și foarte mândru. Simțeam că am fost ales pentru acea datorie fiindcă aveam un calibru mai bun ca ceilalți. Mi-am luat datoria în serios, făcând tot ce mi-a stat în putință să am părtășie cu ceilalți pentru a-i ajuta cu problemele din îndatoririle lor. Cu timpul, am început să mă simt capabil să rezolv multe probleme și oriunde era nevoie să am părtășie, mă grăbeam acolo fără să ezit. Voiam să le dovedesc tuturor că eram un lider excelent și că puteam rezolva problemele eficient.

Apoi, niște antihriști au început să răspândească zvonuri în biserică. Răspândeau minciunile Partidului Comunist, hulindu-L pe Dumnezeu în adunări, denaturând faptele și întorcând lucrurile cu susul în jos când judecau lucrarea casei lui Dumnezeu. Voiau să-i inducă pe oameni în eroare, departe de Dumnezeu. Eu țineam adunări, aveam părtășie cât de des puteam și mă simțeam ca un comandant militar, conducând trupele împotriva facțiunilor inamice! Voiam să dovedesc că îi puteam apăra pe toți, ca ei să vadă că îmi puteam asuma o povară grea, că eram responsabil. Însă în realitate mă simțeam foarte slab. Eu însumi nu știam cum să combat câteva dintre aberațiile antihriștilor, iar acestea mă afectau și pe mine. Însă nu voiam să-mi dezvălui slăbiciunea celorlați. Voiam să par mare și puternic, crezând că asta însemna să fii un lider adevărat. Nu am vorbit niciodată deschis despre starea mea întrucât credeam că dacă aș fi dat semne de slăbiciune ca lider, mi-aș fi pierdut aparența forței. Ce ar fi crezut despre mine? Ar fi crezut că puteam doar să perorez doctrine și că îmi lipsea realitatea adevărului? Credeam că, drept lider de biserică, trebuia să fiu dur ca un președinte sau un comandant militar. Nu puteam lăsa pe nimeni să-mi vadă slăbiciunea! Așadar, în adunări, vorbeam mereu despre „profunda” mea înțelegere a cuvintelor lui Dumnezeu și despre experiența mea, despre cum frații și surorile puteau fi mai eficienți, cu ajutorul meu, în eforturile lor de evanghelizare. Însă treceam peste eșecurile și corupțiile mele, trecând repede la lucrurile pe care le făceam bine. Dacă mi se făcea somn într-o adunare, nu recunoșteam asta și dacă aveam o problemă, spuneam că găsisem imediat o cale de a-mi rezolva slăbiciunea. Vorbeam despre cum udam noii credincioși și cum le ofeream ocazii de a învăța ca să mă laud cu faptele mele bune. Când îmi împărtășeam experiența, îmi plăcea să vorbesc despre sacrificiile mele pentru Dumnezeu, povestind cum nu dormisem nopțile pentru datoria mea, sperând ca toți să mă admire. Sora Marinette, partenera mea, chiar mă admira fiindcă o ajutam mereu oferindu-i cuvinte ale lui Dumnezeu relevante pentru starea ei. Am fost foarte mulțumit și bucuros când și-a exprimat admirația. Frații și surorile care se pregăteau pentru datoria de udare mă admirau mult și ei, iar odată, o soră m-a sunat ca să-mi spună că devenise capabilă în datoria ei datorită lucrurilor învățate de la mine. Asta chiar mi-a hrănit vanitatea. Nu i-am spus niciodată că părtășie mea folositoare era toată îndrumarea lui Dumnezeu, că venea din luminarea lui Dumnezeu, așa că toată gloria ar fi trebuit să I se cuvină. Unii frați și surori au spus „Amin” după părtășia mea sau „Mathieu are mare dreptate” sau „Sunt foarte recunoscător pentru părtășia lui Mathieu.” Uneori vorbeau cu mine pe un ton admirativ și îmi cereau mereu părerea cu privire la deciziile din îndatoririle lor, întrebându-mă: „Mathieu, e bine așa?” Îmi dădeam seama că ocupam un loc important în inimile lor. Când am văzut cât de mult mă admirau, m-am simțit puțin neliniștit, dar îmi plăcea acel sentiment de a fi admirat. Mă făcea fericit. Apoi, într-o zi, am văzut o mărturie video intitulată „Daunele produse de lăudăroșenie”. A fost foarte emoționantă. O soră, lider și ea, s-a înălțat mereu pe sine în datoria ei. A ofensat firea lui Dumnezeu și a fost disciplinată cu o boală. Esențialul era că felul în care s-a purtat L-a dezgustat pe Dumnezeu. Când am văzut acel video, am început să plâng și mi-am dat seama că, dându-mă în spectacol ca ceilalți să mă admire, mă împotriveam lui Dumnezeu. Eram pe calea unui antihrist. Niciodată nu realizasem că lăudăroșenia putea fi o problemă atât de gravă. Îmi tot spuneam: „Am stârnit mânia lui Dumnezeu.” Mi-era foarte frică și nu știam ce să fac.

Apoi am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat să-mi înțeleg corupția. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Să se înalțe și să mărturisească pentru sine, să se grozăvească, încercând să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre ei – omenirea coruptă este capabilă de aceste lucruri. Acesta este modul în care reacționează oamenii instinctiv atunci când sunt conduși de naturile lor satanice și este comun întregii omenirii corupte. Cum se înalță oamenii de obicei și mărturisesc pentru ei înșiși? Cum ating acest obiectiv? O modalitate este de a mărturisi cât de mult au suferit, cât de mult au lucrat și cât s-au sacrificat. Ei vorbesc despre aceste lucruri ca despre o formă de capital personal. Adică, ei folosesc aceste lucruri drept capital prin care se înalță, ceea ce le conferă un loc mai înalt, mai ferm, mai sigur în mintea oamenilor, astfel încât mai mulți oameni să-i aprecieze, să-i admire, să-i respecte și chiar să-i venereze, să-i idolatrizeze și să-i urmeze. Acesta este efectul suprem. Sunt rezonabile lucrurile pe care le fac pentru a atinge acest scop – toate exaltările și mărturisirea lor pentru sine? Nu sunt. Acestea depășesc sfera raționalității. Acești oameni nu au nicio rușine: mărturisesc nestingheriți ce au făcut pentru Dumnezeu și cât au suferit pentru El. Ba chiar își etalează darurile, talentele, experiența și abilitățile speciale sau tehnicile lor inteligente de a se purta și mijloacele pe care le folosesc pentru a se juca cu oamenii. Metoda lor de a se exalta și a aduce mărturie pentru ei înșiși este de a se da în spectacol și a-i desconsidera pe alții. De asemenea, se prefac și se camuflează, ascunzându-și punctele slabe, neajunsurile și eșecurile în fața oamenilor, astfel încât ei să le vadă doar strălucirea. Nici nu îndrăznesc să le spună altor oameni când se simt negativi; le lipsește curajul să se deschidă și să aibă părtășie cu ei și, atunci când greșesc ceva, fac tot posibilul să ascundă și să țină secret acel lucru. Nu menționează niciodată răul pe care l-au făcut casei lui Dumnezeu în cursul îndeplinirii datoriei lor. Cu toate acestea, atunci când au avut o contribuție minoră sau au obținut un mic succes, se grăbesc să se fălească. Abia așteaptă să anunțe întreaga lume cât de capabili sunt, cât de înalt este calibrul lor, cât de excepționali sunt și cât de mult mai buni sunt decât oamenii normali. Nu este acesta un mod de a se înălța și a mărturisi pentru ei înșiși? A te înălța și a mărturisi pentru tine se încadrează în limitele raționale ale umanității normale? Nu. Așadar, atunci când oamenii fac acest lucru, ce fire este de obicei dezvăluită? Firea arogantă este una dintre manifestările principale, urmată de înșelăciune, care presupune a face tot posibilul pentru a-i determina pe ceilalți să-i stimeze. Poveștile lor sunt întru totul ireproșabile; cuvintele lor conțin în mod clar motivații și urzeli, iar ei au găsit o modalitate de a ascunde faptul că se dau în spectacol, dar rezultatul spuselor lor este că oamenii încă sunt făcuți să simtă că ei sunt mai buni decât ceilalți, că nimeni nu este egalul lor, că toți ceilalți le sunt inferiori. Și acest rezultat nu este atins prin mijloace viclene? Ce fire se află în centrul acestor mijloace? Și există elemente ale răutății? Acesta este un tip de fire rea” („Ei se înalță și mărturisesc despre ei înșiși” în Demascarea antihriștilor). Să citesc cuvintele lui Dumnezeu a fost ca o lovitură direct în inimă. Puteam vedea foarte clar ce se ascundea în mine. Voiam să-mi contruiesc imaginea unui om puternic, o persoană perfectă. Când aveam părtășie despre experiența mea, mă lăudam cu faptele mele „eroice”, vorbind despre succesele mele și rareori despre eșecurile mele. Dacă eram slab sau pesimist sau mă confruntam cu ceva probleme sau chiar când eram în cea mai proastă stare, spuneam doar: „Sunt bine. Trec printr-o mică încercare, dar voi răzbi cu ajutorul lui Dumnezeu.” Dar de fapt chiar sufeream. Vorbeam mereu despre cum suferisem pentru datoria mea, lăudându-mă cu cât eram de responsabil. Dar de fapt nu așa stăteau lucrurile. Când făceam sarificii în datoria mea, era mai mult de dragul renumelui și al statutului. Când vedeam admirația celorlalți pentru mine, se stârnea ceva în inima mea și știam că nu era bine. Însă tot nu am făcut nimic să opresc acest lucru. Nu le spusesem oamenilor să nu mă admire fiindcă îmi doream admirația și lauda lor și chiar să-I iau locul lui Dumnezeu în inimile lor. Oare nu eram la fel de arogant ca arhanghelul? Nu-i aduceam pe ceilalți înaintea lui Dumnezeu, dar îi aduceam înaintea mea. Când mi-am dat seama că I-aș putea lua locul lui Dumnezeu în inimile semenilor, am tremurat de frică și am știut în inima mea că Dumnezeu îmi detesta comportamentul. În fața faptelor, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, m-am dat în spectacol, vrând ca toată lumea să mă vadă drept un adevărat maestru și un om capabil să le rezolve problemele. Îți uzurp gloria. Dumnezeule, vreau să mă căiesc în fața Ta.” Eram plin de regrete. Apoi am scris o scrisoare de iertare, dezvăluindu-mi adevărata față și lauda de sine și am trimis-o fiecărei adunări. De asemenea, le-am spus tuturor fără echivoc că nu ar trebui să mă admire. Cunoșteam câțiva oameni care mă admirau în mod special, așa că le-am trimis mesaje individuale în care mă analizam. Câteva zile mai târziu, sora Marinette mi-a spus sincer că mă admirase înainte și că deținusem un loc important în inima ei. Mi-a fost foarte rușine să aud asta și am simțit că era o dovadă a faptelor mele rele. În clipa aceea, mi-am văzut urâțenia. Mă dădusem în spectacol pentru a câștiga admirația celorlalți. Îmi pierdusem toată rațiunea. Cum însemna asta că-mi fac datoria? Dumnezeu mă înălțase într-o funcție de conducere, iar eu cum Îl răsplătisem? Am simțit o rușine cum nu simțisem niciodată. Însă tot nu am căutat adevărul pentru a-mi rezolva corupția, așadar în curând făceam din nou asta.

A fost o adunare pe internet la care participau și alți lideri de biserică. Am simțit că părtășia fraților și surorilor era simplistă și eram neliniștit. Mă gândeam că părtășia lor era superficială și că ceilalți lideri nu spuneau nimic elevat. Voiam să le arăt ce înseamnă o părtășie bună, să-mi împărtășesc înțelegerea cu toată lumea ca ei să poată învăța multe din ce aveam de spus. Voiam să le arăt calea. Așa că am pregătit în gând ce voiam să spun. M-am gândit să spun ceva mai edificator, ca să mă disting din mulțime și să am o părtășie importantă. Chibzuiam felul în care să formulez pentru a-mi pune în evidență părtășia. Chiar voiam să dovedesc că aveam o înțelegere mai elevată ca ceilalți să o aprecieze. Am folosit multe exemple și matafore ca ei să știe că puteam oferi o părtășie detaliată și bogată. Când am terminat, am fost foarte fericit să-i aud pe toți spunând „Amin”. Apoi am verificat fereastra de chat ca să văd dacă frații și surorile au avut ceva frumos de spus despre părtășia mea. Când ne apropiam de sfârșit, fratele Ze'en a avut părtășie fără să citeze cuvintele lui Dumnezeu cum făceam mereu, construind totul pe baza lor, dar a făcut referire la părtășia mea, spunând că ar trebui să facem lucrurile pe baza ei. A folosit părtășia mea drept întreaga baza a înțelegerii lui. Am văzut că iarăși mă preamăream, făcându-i pe ceilalți să mă idolatrizeze. M-am simțit foarte neliniștit în clipa aceea. Mi-am amintit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu despre care avuseserăm părtășie recent. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă e ca frații și surorile să reușească să aibă încredere unii în alții, să se ajute reciproc și să se aprovizioneze unul pe altul, atunci fiecare persoană trebuie să vorbească despre experiențele reale ale lui sau ale ei. Dacă nu spui nimic despre propriile experiențe reale – dacă doar repeți cuvintele clare ale doctrinei și spui pe de rost sloganuri și platitudini despre credința în Dumnezeu și nu vorbești liber despre ce e în inima ta – atunci nu ești o persoană cinstită și nu ești capabil să fii o persoană cinstită” („Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Când aduceți mărturie pentru Dumnezeu, ar trebui în special să vorbiți mai mult despre modul în care Dumnezeu judecă și mustră oamenii, ce încercări folosește El pentru a rafina oamenii și a le schimba firea. Ar trebui să vorbiți și despre cât de multă corupție a fost dezvăluită în experiența voastră, cât de mult ați îndurat și cum ați fost cuceriți în cele din urmă de Dumnezeu; să vorbiți despre cât de multă cunoaștere adevărată aveți cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și cum ar trebui să aduceți mărturie pentru Dumnezeu și să Îi răsplătiți dragostea. Ar trebui să dați substanță unui astfel de limbaj și, în același timp, să spuneți lucrurile în manieră simplă. Nu discutați despre teorii goale. Vorbiți mai pragmatic; vorbiți din inimă. Așa ar trebui să experimentați. Nu vă echipați cu teorii aparent profunde, dar goale, în efortul de a ieși în evidență; făcând astfel, ajungeți să păreți aroganți și lipsiți de sens. Ar trebui să vorbiți mai mult despre lucruri reale din experiența voastră concretă, care să fie sincere și din inimă; asta este cel mai benefic pentru ceilalți și lucrul pe care se cuvine cel mai mult să-l vadă” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Dacă nu urmărești adevărul și încerci întotdeauna să-i câștigi pe oameni de partea ta, vrei mereu să-ți satisfaci propriile ambiții și dorințe și să-ți îndeplinești dorința de statut, atunci mergi pe calea antihriștilor. Este ceva ce ține de calea antihriștilor în armonie cu adevărul? (Nu.) Ce anume cu privire la aceasta este în contradicție cu adevărul? De dragul cărui lucru acționează acești oameni? (De dragul statutului.) Ce se manifestă în oamenii care fac lucruri de dragul statutului? Unii spun: «Ei rostesc mereu cuvinte doctrinare, nu au niciodată părtășie despre realitatea adevărului, vorbesc întotdeauna de dragul lor, nu Îl înalță niciodată pe Dumnezeu și nici nu mărturisesc pentru El. Oamenii în care sunt dezvăluite astfel de lucruri acționează de dragul statutului.» De ce rostesc ei cuvinte doctrinare? De ce nu Îl înalță pe Dumnezeu și nu mărturisesc pentru El? Pentru că, în inimile lor, există doar statut și rang – Dumnezeu este cu desăvârșire absent. Astfel de oameni idolatrizează statutul și autoritatea, rangul are o importanță enormă pentru ei, statutul și rangul au devenit viața lor; Dumnezeu este absent din inimile lor, ei nu se tem de Dumnezeu, și cu atât mai puțin Îl ascultă; nu fac decât să se înalțe pe sine, să mărturisească pentru ei înșiși și să se grozăvească pentru a câștiga admirația celorlalți. Astfel, se laudă adesea cu propria persoană, cu ceea ce au făcut, cu cât de mult au suferit, cum L-au mulțumit pe Dumnezeu, cât de răbdători au fost când au fost tratați, totul pentru a câștiga simpatia și admirația oamenilor. Acești oameni sunt același tip de oameni ca și antihriștii, merg pe calea lui Pavel. Și care este finalul lor suprem? (Devin antihriști și sunt eliminați.)” („Ca să-și resolve propria fire coruptă, omul trebuie să aibă o cale specifică de practicare” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Din cuvintele lui Dumnezeu am văzut că trebuie să-mi deschid inima și să-mi împărtășesc adevărata experiență, să vorbesc sincer, să evit vorbele goale și platitudinile inutile ca să mă dau în spectacol. Un lider adevărat își împărtășește propria experiență și înțelegere a cuvintelor lui Dumnezeu, îndrumându-i pe ceilalți să înțeleagă adevărul și aducându-i înaintea lui Dumnezeu. Un antihrist are părtășie cu vorbe goale ca să se dea în spectacol pentru laude și admirație și că să-i aducă pe ceilalți înaintea lui însuși. Cât despre mine, doar peroram teorii goale fără să le ofer oamenilor o cale de a practica. Nu rezolvasem nicio problemă practică. Scopul meu nu era să-i ajut să înțeleagă adevărul și să intre în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu, ci să-i fac să mă admire. Consecințele lăudăroșeniei erau foarte clare. Ceilalți mă admirau și nu erau martori pentru cuvintele lui Dumnezeu, ci foloseau părtășie mea drept referință. Oamenii spuneau mereu lucruri precum: „Datorită părtășiei lui Mathieu” sau „Întocmai precum a spus fratele Mathieu”. M-am gândit la Pavel care era mereu ostentativ și nu era martor pentru cuvintele Domnului Isus. Asta i-a făcut pe credincioși să-l aduleze și să fie martori pentru cuvintele lui Pavel timp de 2000 de ani. Oare eu nu făceam același lucru ca Pavel și nu eram pe aceeași cale a antihriștilor împotriva lui Dumnezeu? Îmi era foarte frică și pur și simplu mă uram. Am spus o rugăciune: „O, Dumnezeule, fac aceeași greșeală. Cuvintele Tale mi-au arătat calea, dar eu tot îl urmez pe Satana, satisfăcându-mi îngâmfarea. Iarăși joc rolul Satanei. Dumnezeule, Te rog să mă ajuți, Te rog să mă mântuiești!”

Într-o seară, în timp ce mă pregăteam pentru o întrunire, am văzut acest pasaj: „Care este cel mai mare tabu al slujirii lui Dumnezeu de către om? Știți? Unii oameni care slujesc ca lideri întotdeauna vor să încerce să fie diferiți, să fie mai presus de ceilalți și să găsească niște noi trucuri care să-L facă pe Dumnezeu să vadă exact cât de capabili sunt ei într-adevăr. Totuși, ei nu se concentrează pe înțelegerea adevărului și pe intrarea în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu; ei încearcă întotdeauna să se fălească. Nu este asta exact revelarea unei naturi arogante? […] Când Îl slujesc pe Dumnezeu, oamenii doresc să facă pași mari, să realizeze fapte mărețe, să rostească cuvinte mari, să realizeze o lucrare importantă, să țină întâlniri grandioase și să fie mari conducători. Dacă ai mereu astfel de ambiții mărețe, atunci vei încălca decretele administrative ale lui Dumnezeu; oamenii care fac asta vor muri rapid. Dacă nu ești cuminte, devotat și prudent în slujirea lui Dumnezeu, atunci mai devreme sau mai târziu Îi vei ofensa firea” („Fără adevăr, un om este predispus să-L ofenseze pe Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Aceste cuvinte de la Dumnezeu m-au lăsat perplex. Prin această revelație mi-am văzut ambiția și dorința nebună de a realiza lucruri mărețe. Voiam să prezidez adunările pentru a-mi etala elocvența. Adoram să mă dau în spectacol și nu pierdeam nicio ocazie să o fac. Voiam admirație și ca ceilalți să spună: „Fratele Mathieu ține întruniri atât de minunate! Nu există lider mai bun ca el!” Mânat de aceste dorințe, alergam de la o întrunire la alta, lucrând, participând la întruniri, rezolvând probleme. Iubeam acea manieră de conducere. Însă când am citit „Dacă ai mereu astfel de ambiții mărețe, atunci vei încălca decretele administrative ale lui Dumnezeu; oamenii care fac asta vor muri rapid.” tremuram și aveam un sentiment profund de frică în inima mea. Credeam că Îl mulțumisem pe Dumnezeu, dar mi-am dat seama că Îl dezgustasem. Și eu eram dezgustat de mine însumi. Voiam numai să fac ceva măreț, să predic ceva cu greutate. Nu eram motivat de calitatea de martor pentru Dumnezeu sau de practicarea adevărului și nu-mi asumam o povară pentru viețile fraților și surorilor. Totul era ca să mă înalț pe mine și să am un loc special în inimile celorlalți. Acesta este o ofensă a decretelor administrative ale lui Dumnezeu care spun: „Omul nu ar trebui să se preamărească, nici să se înalțe pe sine. El ar trebui să se închine și să-L înalțe pe Dumnezeu.” „Oamenii care cred în Dumnezeu ar trebui să se supună lui Dumnezeu și să se închine Lui. Nu înălța sau admira pe nimeni; nu-L pune pe Dumnezeu primul, oamenii pe care-i admiri pe locul doi și pe tine pe al treilea. Nicio persoană nu ar trebui să aibă un loc în inima ta și nu ar trebui să consideri că oamenii – în special cei pe care îi venerezi – sunt comparabili cu Dumnezeu sau că sunt egalii Săi. Acest lucru este intolerabil pentru Dumnezeu” („Cele zece decrete administrative care trebuie respectate de aleșii lui Dumnezeu în Epoca Împărăției” din Cuvântul Se arată în trup). Nu numai înălțarea de sine a ofensat decretele administrative, ci, mai rău, îi dusesem pe ceilalți pe calea greșită de împotrivire față de Dumnezeu fiindcă admirau o persoană. Consecințele sunt grave și cu siguranță L-ar mânia pe Dumnezeu. Eram îngrozit. Mă gândeam că Dumnezeu nu are cum să mă ierte pentru că Îi ofensasem firea. Sufeream enorm. M-am rugat: „Dumnezeule, sufăr foarte mult. Nu știam că-Ți stârneam mânia și aș vrea să mă căiesc. O, Dumnezeule, Te rog să mă ajuți să-Ți înțeleg voia.”

Pierdut în frica mea, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Astăzi, Dumnezeu vă judecă, vă mustră și vă condamnă, dar să știi că scopul acestei condamnări este ca tu să te cunoști pe tine. El condamnă, blestemă, judecă și mustră pentru ca tu să poți să te cunoști pe tine însuți, astfel încât firea ta să se poată schimba și, în plus, pentru ca tu să îți poți cunoaște valoarea și să vezi că toate acțiunile lui Dumnezeu sunt drepte, în conformitate cu firea Sa și cu cerințele lucrării Sale, că El lucrează potrivit planului Său pentru mântuirea omului și că este Dumnezeul drept care îl iubește, îl mântuiește, îl judecă și îl mustră pe om. Dacă tu știi doar că ai un statut umil, că ești corupt și neascultător, dar nu știi că Dumnezeu vrea să-Și facă mântuirea clară prin judecata și mustrarea pe care El le săvârșește în tine astăzi, atunci nu ai cum să capeți experiență, și cu atât mai puțin ești capabil să mergi mai departe. Dumnezeu nu a venit să omoare sau să distrugă, ci să judece, să blesteme, să mustre și să mântuiască. Până la încheierea planului Său de gestionare de 6000 de ani – înainte ca El să arate clar sfârșitul fiecărei categorii de oameni – lucrarea lui Dumnezeu pe pământ va fi de dragul mântuirii; scopul acesteia este doar de a-i face compleți pe cei care Îl iubesc – pe deplin – și de a-i aduce la supunere sub stăpânirea Lui” („Ar trebui să lăsați deoparte binecuvântările statutului și să înțelegeți voia lui Dumnezeu de a aduce mântuirea omului” din Cuvântul Se arată în trup). Citind asta am căpătat un sentiment de pace. Credeam că ofensasem firea lui Dumnezeu într-un mod de neiertat, dar nu era cazul. Dumnezeu mă disciplina, dar nu mă ura. Voia să mă schimb. Puteam vedea dreptatea lui Dumnezeu și toleranța și iertarea Sa. Știam că de data asta trebuia să caut adevărul și să-mi rezolv corupția.

Am citit încă un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă vrei să fii o persoană cinstită, trebuie, mai întâi, să-ți deschizi inima, astfel încât toți să poată să o cerceteze, să vadă tot ceea ce gândești și să îți zărească adevărata față; nu trebuie să încerci să te ascunzi sau să pretinzi că ești altfel ca să fii văzut bine. Doar atunci oamenii vor avea încredere în tine și te vor considera cinstit. Aceasta este practica cea mai importantă și premisa pentru a fi o persoană cinstită. Tot timpul te prefaci, tot timpul simulezi sfințenia, virtutea, măreția, simulezi înalte calități morale. Nu-i lași pe oameni să-ți vadă corupția și eșecurile. Le prezinți oamenilor o imagine falsă, astfel încât ei să creadă că ești integru, măreț, că te sacrifici, că ești imparțial și altruist. Aceasta este înșelăciune. Nu te ascunde și nu te arăta altfel decât ești; în schimb, deschide-te și deschide-ți inima pentru ca ceilalți să vadă. Dacă poți să îți deschizi inima, astfel încât ceilalți să vadă, și să-ți dezvălui toate gândurile și planurile – atât pozitive, cât și negative – nu ești atunci cinstit? Dacă poți să te deschizi pentru ca ceilalți să vadă, atunci și Dumnezeu te va vedea și va spune: «Te-ai deschis pentru ca ceilalți să te vadă, așa că și înaintea Mea ești, negreșit, cinstit.» Dacă doar te deschizi înaintea lui Dumnezeu când alții nu te văd, iar când te afli în compania lor pretinzi mereu că ești măreț și virtuos sau drept și altruist, atunci ce va gândi și va spune Dumnezeu? El va spune: «Ești într-adevăr înșelător; ești pur și simplu ipocrit și mărunt; și nu ești o persoană cinstită.» Așadar, Dumnezeu te va condamna. Dacă dorești să fii o persoană cinstită, atunci, indiferent când te afli înaintea lui Dumnezeu sau a altor oameni, ar trebui să poți oferi o explicație sinceră și deschisă pentru ceea ce se manifestă în tine și pentru cuvintele din inima ta. Este ușor de realizat asta? Necesită timp; necesită o luptă interioară și noi trebuie să practicăm constant. Puțin câte puțin, inimile noastre se vor deschide și noi ne vom putea dezvălui” („Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Acest pasaj m-a ajutat să înțeleg ce voia Dumnezeu de la mine. Voia ca eu să fiu un om sincer. Adică trebuia să învăț să-mi dezvălui corupția și gândurile sincere celorlalți ca ei să-mi poată vedea slăbiciunile și greutățile. Dacă aș fi continuat să mă preaslăvesc fără să-mi dezvălui eșecurile sau neajunsurile, ci numai construind o imagine falsă a mea prin părtășie, asta ar fi fost o minciună. N-ar fi fost cinstit față de ceilalți sau de Dumnezeu. În ziua aceea, am văzut că trebuia neapărat să fiu un om cinstit. De asemenea, am câștigat o oarecare înțelegere a propriilor idei greșite. Am crezut că un lider trebuie să fie un erou fără slăbiciuni, ca un fel de director în lume, pe o treaptă mai înaltă decât ceilalți, mai bun ca ei. Dar nu asta vrea Dumnezeu. Dumnezeu vrea oameni simpli și cinstiți. Astfel de oameni pot vorbi deschis despre defectele lor, iubesc și practică adevărul. Ei se axează pe intrarea în viață a fraților și surorilor și caută principiile adevărului, nu caută să-și împlinească ambițiile. Mi-am amintit ce a spus Domnul Isus: „Voi însă să nu vă numiți «Rabbi», căci Unul singur este Învățătorul vostru, iar voi toți sunteți frați. […] Nu vă puteți numi învățători: căci unul este învățătorul vostru, și anume Hristos. Însă acela care e mai mare printre voi va fi slujitorul vostru. Și oricine se va înălța pe sine va fi smerit, iar acela care se va smeri va fi înălțat” (Matei 23:8-12). M-am prefăcut tot timpul cât am fost lider, sperând ca oamenii să mă idolatrizeze. Mi-am dat seama că eram departe de cerințele lui Dumnezeu. Un lider joacă rolul unui slujitor, un slujitor cu o responsabilitate enormă. El trebuie să țină mereu cont de responsabilitatea sa, aceea de a uda și a sprijini frații și surorile și de a căuta adevărul pentru a-i ajuta în rezolvarea problemelor. Un lider nu este un oficial și nu e superior nimănui. Dumnezeu e Creatorul și toți oamenii sunt ființe create, indiferent de funcția lor. Cu toții ar trebui să ne închinăm Creatorului. În clipa aceea, mi-am înțeles rolul și responsabilitatea, că ar trebui să stau în locul unei ființe create și să-mi fac datorie cum trebuie. De atunci, a trebuit să-mi schimb modul de gândire și am început să mă străduiesc să fiu cinstit. Când observam că mă preaslăveam, vorbeam deschis și îmi expuneam corupția și defectele. Uneori asta era dureros, dar îmi arăta cât de necinstit eram de fapt. M-am jucat cu alții și i-am păcălit atât de mult. Cu cât eram mai deschis, cu atât mă vedeam cum sunt cu adevărat și-mi vedeam adevărata statură. Am realizat că eram un nimic. În toate părtășiile mele, mă înălțasem pe mine însumi, încurajând și ajutând oamenii cu doctrine. Însă acum începeam să-mi împărtășesc adevărata stare cu frații și surorile, fiind sincer. Aveam aceleași greutăți ca ei, aceleași feluri de corupție și eram un lider, dar eram la fel ca ei. Doar că aveam îndatoriri diferite. Când am făcut asta, nu am simțit că sunt mai deștept ca alții. În schimb, am fost capabil să învăț din experiențele lor și să câștig luminare din părtășia celorlalți. Înainte, rareori dădeam atenție părtășiei celorlalți, presupunînd cu aroganță că eu eram cel care le oferea luminare celorlalți. Mulțumită cuvintelor lui Dumnezeu, am dezvoltat o relație mai apropiată cu ceilalți, așa că i-am înțeles mai bine și le-am putut vedea adevărata stare. Am văzut că rânduielile lui Dumnezeu mi-au permis să câștig multe de la ei în timp ce-i ajutam. Am învățat atât de multe lucruri prin părtășia noastră colectivă. Am încetat să mai fiu atât de trufaș și încrezut. Eram capabil să-i tratez pe ceilalți ca pe egalii mei, în mod rezonabil și normal și uneori uitam cu desăvârșire despre statutul meu de lider când aveam părtășie. Îi sunt atât de recunoscător lui Dumnezeu pentru această schimbare a mea.

Uneori încă mă mai surprind dându-mă în spectacol, iar asta îmi arată cât de profund m-a corupt Satana. Nu este doar un lucru trecător, ci este în oasele mele, în sângele meu. Fără hrana adevărului, fără judecata și mustrarea lui Dumnezeu, i-aș fi ținut pe frați și surori sub controlul meu și aș fi continuat să concurez cu Dumnezeu. Cu siguranță. Să nu te poți schimba e foarte periculos. Numai adevărul m-a ajutat să mă eliberez de firea mea satanică. Fără acesta, aș fi devenit un antihrist și aș fi fost condamnat. Mulțumită îndrumării lui Dumnezeu, mi-am schimbat perspectiva și acum aveam o concepție mai pură despre datoria mea de lider. Mai important, Dumnezeu mă salvează de la a fi controlat de firea mea satanică. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Cum mi-am schimbat sinele arogant

de Jingwei, Statelor Unite Dumnezeu Atotputernic spune: „Fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu – fie că sunt cuvinte dure ori judecată sau...

Această încercare a mea

de Zhongxin, China Dumnezeu Atotputernic spune: „Faptele Mele sunt mai numeroase decât firele de nisip de pe plajă, și înțelepciunea Mea...

M-am bucurat de un banchet îmbelşugat

25 şi 26 iunie 2013 au fost zile de neuitat. Regiunea noastră a trăit un eveniment monumental, cu majoritatea liderilor regionali şi lucrătorilor dominaţi de marele balaur roşu.

Afară din casa de nebuni

de Xiaocao, Tsina Era ianuarie, 2012. O vecină a mi-a împărtășit Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă Mă epuizasem...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger