Am renunțat la despotismul meu

ianuarie 21, 2022

de Cheng Nuo, Franța

De fapt, la început, când conducătoarea a desemnat-o pe sora Lin pentru a uda împreună cu mine o biserică de nou-veniți, nu am fost prea încântată. Credeam că am administrat două biserici singură, deci de ce aș fi avut nevoie de o parteneră pentru a administra doar una? Orice realizări ar fi cu siguranță văzute drept obținute de doi oameni și apoi nu aș mai fi în lumina reflectoarelor și nimeni nu m-ar admira. Dacă mă ocupam singură de asta, frații și surorile ar vedea că sunt capabilă să-mi asum multe lucruri singură. Aș fi coloana vertebrală a acelei datorii, indispensabilă. Chiar aș străluci! În plus, cu o parteneră, n-aș putea avea ultimul cuvânt, deci atunci nu aș avea numai jumătate din putere? Ar trebui să-i cer părerea partenerei în toate lucrurile și aș părea ineptă. Gândind în felul acela, am devenit foarte potrivnică acelui aranjament și mă întrebam dacă a greșit conducătoarea sau dacă mă disprețuia. Știam că toate celelalte biserici aveau doi oameni responsabili, dar simțeam că eu sunt deosebit de capabilă, nu ca alții. Chiar o dădeam pe sora Lin la o parte și nici măcar nu i-am spus despre multe dintre lucrurile pe care le-am făcut. Odată, două grupuri au trebuit să se unească fiindcă plecaseră câțiva membri. M-am gândit că puteam face singură un lucru atât de simplu. Mă ocupasem de astfel de lucruri înainte, deci nu erau necesare discuții. Așa că le-am unit. Când sora Lin a întrebat despre asta, i-am spus încrezătoare că mă ocupasem eu. Altă dată, o conducătoare a vrut să vedem care dintre nou-veniți puteau fi cultivați pentru a răspândi Evanghelia, așa că am format direct un grup de candidați buni. Când învățau principiile pentru acea lucrare, am observat că unul dintre ei tindea să fie ocupat cu slujba sa. L-am transferat unilateral din acel grup și i-am revocat eligibilitatea de a face o datorie. Când fratele Zhang, care era responsabil de lucrarea evanghelică, a aflat, el m-a tratat, spunând că eram autoritară și arbitrară, luând decizii fără s-o implic pe partenera mea. La vremea aceea, am spus numai că avea dreptate, dar în inima mea nu credeam că sunt atât de profund coruptă.

După ce astfel de lucruri se întâmplaseră de multe ori, într-o zi, sora Lin m-a căutat și a spus: „Suntem partenere. Chiar dacă poți face lucrurile singură, ar trebui să mă informezi ca să știu și eu cum progresează lucrarea noastră. Sora Zhang face mereu efortul de a discuta lururile cu partenera ei. Discută orice împreună.” M-am gândit: „Dacă îți spun, doar îmi vei urma sfatul, deci nu e asta o formalitate? Oamenii întreabă fiindcă nu știu cum să facă un lucru. Ce să mă deranjez când mă descurc foarte bine? O parteneră e o mare bătaie de cap, să trebuiască să vorbesc cu tine despre toate. Ar părea că sunt un subordonat raportând superiorului, făcându-mă să par ineptă.” Mi-a mai spus asta de mai multe ori, dar am continuat să fac lucrurile în același fel. Uneori mă întreba despre anumite lucruri, dar eu o dojeneam. Mă gândeam că întreba despre lucruri pe care le discutaserăm deja, așa că o ignoram. În discuțiile despre lucrare, uneori o auzeam oftând adesea și mă întrebam dacă se simțea constrânsă de mine. Mă simțeam cam prost. Însă apoi mă gândeam că nu-i făcusem nimic, așa că nu am luat situația în serios. Într-o zi, m-a întrebat: „Ai putea să administrezi singură această biserică, nu-i așa?” Atunci nu mi-am dat seama de ce m-a întrebat asta și m-am întrebat dacă avea să fie transferată. M-am gândit că ar fi grozav, că nu ar mai trebui să-i raportez, ci aș putea fi la conducere. Am spus doar: „Aș putea.” N-a spus un cuvânt. Ulterior, am aflat că simțea într-adevăr că o țin pe loc, că nu putea face nimic și voia să demisioneze. Atunci mi-am dat seama că nu aveam o atitudine bună față de ea, dar nu am reflectat asupra mea prea mult.

Conducătoarea a pus-o pe sora Lin să-și dozeze eforturile asupra altui proiect, așa că eram responsabilă de o parte mai mare a lucrării bisericii. În secret, eram încântată, gândindu-mă că în sfârșit puteam să-mi etalez aptitudinile și să am ultimul cuvânt. Dar lucrurile nu s-au întâmplat deloc așa. În mod evident, datoria mea a devenit mult mai dificilă, iar când frații și surorile aveau o problemă în datoria lor, eu nu-i puteam vedea esența, așa că nu o puteam rezolva de la rădăcină. După o vreme, din ce în ce mai mulți nou-veniți nu mai veneau regulat la adunări, iar conducătoarea mi-a spus că lucrarea mea avea cele mai proaste rezultate. De asemenea, sora Lin mi-a evidențiat problemele de multe ori, spunînd că eram o singuratică, nu mă consultam cu ceilalți și nu căutam adevărul în lucruri. Pe atunci eram foarte rigidă, nu am ascultat și nici nu am reflectat asupra mea. Starea mea s-a înrăutățit din ce în ce mai mult după aceea și eram zăpăcită. Într-o zi, conducătoarea a zis că voia să discutăm despre starea mea și a stabilit o întâlnire cu o altă soră. Auzisem că rezultatele lucrării acelei surori erau slabe, așa că m-am gândit că lidera credea că sunt exact ca acea soră. Mi-era cam teamă. Era problema mea atât de gravă? Aveam să-mi pierd datoria? Totul mergea bine înainte, când administram două biserici și acum, cu numai una, făcând o lucrare cu care eram familiarizată, pe care o mai făcusem, de ce nu mă descurcam bine? Trebuia să fie ceva în neregulă cu mine. Am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să mă îndrume ca să reflectez și să-mi înțeleg problema. Apoi, într-o zi, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când doi oameni sunt responsabili de ceva, iar unul din ei are esența unui antihrist, ce se manifestă în această persoană? Indiferent despre ce e vorba, doar el e cel care ia inițiativa, care adresează întrebări, care rezolvă lucrurile, care vine cu o soluție. Și, de cele mai multe ori, își ține partenerul complet în întuneric. Ce este partenerul, pentru el? Nu adjunctul său, ci pur și simplu o vitrină. În ochii antihristului, pur și simplu nu este partenerul lui. Ori de câte ori există o problemă, antihristul se gândește la aceasta în mintea sa, meditează la ea și, odată ce s-a hotărât asupra unui plan de acțiune, îi informează pe toți ceilalți că așa trebuie procedat și nimeni nu are voie să aibă îndoieli asupra deciziei lui. Care este esența cooperării sale cu ceilalți? Adevărul este că el e cel care ia hotărârile. El acționează singur, vorbind, rezolvând probleme și asumându-și singur munca, partenerii lui nefiind altceva decât de decor. Și fiind incapabil să lucreze cu cineva, are părtășie cu alții despre munca lui? Nu. În multe cazuri, alți oameni află doar după ce el a terminat deja sau a rezolvat o problemă. Alți oameni îi spun: «Toate problemele trebuie discutate cu noi. Când ai avut de-a face cu acea persoană? Cum te-ai descurcat cu ea? Cum de noi nu am știut despre asta?» El nici nu oferă o explicație, și nici nu acordă atenție; pentru el, partenerul lui nu are rost. Când se întâmplă ceva, se gândește la acel lucru și ia o hotărâre, acționând cum consideră de cuviință. Indiferent câți oameni sunt în jurul lui, este ca și cum acești oameni nu ar fi acolo; pentru antihrist, ei ar putea la fel de bine să fie invizibili. În acest fel, rezultă ceva real din cooperarea lui cu ceilalți? Nu, el doar face totul mecanic, jucând un rol. Alți oameni îi spun: «De ce nu ai părtășie cu toți ceilalți când întâmpini o problemă?» La care el răspunde: «Ce știu ei? Eu sunt liderul echipei, de mine depinde să decid.» Ceilalți spun: «Și de ce nu ai avut părtășie cu partenerul tău?» El răspunde: «I-am spus, nu a avut nicio părere». Folosește faptul că partenerul său nu are o opinie sau nu poate gândi singur drept scuză pentru a acoperi că el acționează ca o lege pentru sine. Și lucrul acesta nu este urmat nici de cea mai mică introspecție, cu atât mai puțin de acceptarea adevărului – asta ar fi imposibil. Aceasta este o problemă cu natura antihristului(„I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). Acest pasaj m-a emoționat foarte tare. Prin fiecare cuvânt simțeam că Dumnezeu mă expune direct. În sfârșit am văzut că vrând mereu să am ultimul cuvânt în toate, tratând-o pe sora Lin de parcă nu exista și neconsultându-mă cu ea sub pretextul că puteam face lucrurile singură, eram dictatorială și luasem calea unui antihrist. Îmi făcusem datoria în felul acela tot acel timp. Când acele două grupuri s-au unit, am făcut-o fără să discut cu sora Lin. Nici măcar nu i-am spus că s-a făcut. Când am văzut că un nou-venit era ocupat cu slujba lui, nu am discutat despre cel mai bun mod de a acționa, ci l-am dat afară din grup direct și i-am luat datoria. Când sora Lin a întrebat despre proiecte și nou-veniți, nu am răspuns cu răbdare, ci m-am enervat, gândindu-mă că era ca și cum raportam unui superior, de parcă îi eram inferioară și am tratat-o cu dispreț. Voiam să am mereu ultimul cuvânt, voiam să am autoritate. Eram autoritară și arbitrară în datoria mea, nedorind să lucrez cu nimeni, și am ținut-o pe loc. Asta nu însemna că îmi făceam datoria. Perturbam lucrarea casei lui Dumnezeu și mă purtam ca un lacheu al Satanei.

Ulterior, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Unii antihriști spun: «Când întâmpin o problemă, îmi place să iau deciziile. Nu-mi place să o discut cu nimeni altcineva – m-ar face să par prost și incompetent!» Ce fel de punct de vedere este acesta? Este o fire arogantă? Ei cred că a coopera și a discuta lucrurile cu ceilalți, a căuta răspunsuri de la ei și a le pune întrebări, este nedemn și înjositor, un afront la respectul lor de sine. Și astfel, pentru a-și proteja respectul de sine, nu permit transparența în nimic din ceea ce fac și nici nu le spun altora despre asta, cu atât mai puțin discută cu ei. Consideră că a discuta cu alții înseamnă a se arăta ca fiind incompetenți; că a solicita întotdeauna opiniile altor oameni înseamnă că sunt proști și incapabili să gândească singuri; că a lucra cu alții în îndeplinirea unei sarcini sau rezolvarea unei probleme îi face să pară inutili. Nu acesta e punctul de vedere ridicol din inimile lor? Și este aceasta firea lor coruptă? Când mintea lor este guvernată de o astfel de fire, ei sunt incapabili să lucreze bine cu ceilalți. Sunt aroganța și neprihănirea de sine implicate aici? Fără îndoială. Cred întotdeauna că au dreptate, că ei sunt cei care ar trebui să fie la conducere și să ia decizii – e aceasta mentalitatea lor? Pe de o parte, este mentalitatea și motivația lor coruptă; mai presus de toate, este firea lor coruptă. Ca parte a firii lor corupte, ei cred că a lucra cu alții reprezintă diminuarea și fragmentarea puterii lor, că atunci când munca este împărțită cu alții, propria lor putere este minimalizată. A avea mai puțin de spus echivalează cu o lipsă de putere reală, ceea ce pentru ei este o pierdere enormă. Și astfel, indiferent ce problemă întâmpină, dacă au ocazia și sunt capabili să o facă ei înșiși, atunci nu o vor discuta cu nimeni altcineva, preferând să greșească decât să-i informeze pe alții, preferând să facă greșeli în detrimentul împărțirii puterii cu altcineva, preferând concedierea decât a-i lăsa pe alți oameni să pună mâna pe lucrarea lor. Acesta este un antihrist. Mai degrabă ar dăuna intereselor casei lui Dumnezeu, mai degrabă ar juca la pariuri interesele casei lui Dumnezeu decât să-și împartă puterea cu oricine altcineva. El crede că, atunci când face o lucrare sau se ocupă de o chestiune, atât timp cât înțelege adevărul și e capabil să o rezolve singur, nu este nevoit să colaboreze cu nimeni altcineva și nici nu trebuie să caute principiile; crede că ar trebui să o realizeze și finalizeze singur și că numai asta îl face competent. Sub acest pretext, își atinge scopul: face tot ce îi stă în putință pentru a-și face reclamă, a ieși în evidență și a deține puterea. Astfel, antihriștii se fixează asupra puterii pe care o dețin și nu vor renunța nicicând la aceasta(„I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). Când am citit asta, m-am gândit că motivul pentru care eram atât de despotică și refractară în a lucra cu alții era că îmi făceam griji că dacă mai mulți oameni erau implicați în lucrarea bisericii, puterea mea ar fi divizată și nu aș fi singura responsabilă, luând decizii sau câștigând admirația celorlalți. În timp ce lucram cu sora Lin, de vreme ce îmi asumasem și înainte responsabilitatea pentru bisericile nou-veniților, m-am gândit că sunt experimentată, că am o minte potrivită pentru asta și că sunt capabilă. Am profitat de asta și am devenit arogantă, gândindu-mă că sunt specială și ar trebui să fiu pe o treaptă mai înaltă. Ea voia să o informez înainte să fac ceva, dar simțeam că dacă aș fi discutat lucrurile cu ea, aș fi părut incompetentă, așa că făceam lucrurile singură. Ocazional, mă întrebam dacă ar trebuie să mă consult cu ea, dar ca să mă dau în spectacol și să câștig admirația celorlalți, am născocit scuza că nu ar avea păreri de împărtășit, că ar fi fost de acord cu mine oricum. Biserica rânduise ca noi două să facem lucrarea bisericii împreună. Avea dreptul să ia parte în orice fel de lucrare, să-i cunoască detaliile și progresul, dar eu am dat-o la o parte pentru a face lucrurile singură, luându-i dreptul de a cunoaște lucrurile și de a vorbi, transformând-o într-o conducătoare numai cu numele. Am ținut toată lucrarea în mâinile mele, nelăsând-o să participe. Nu devenisem un antihrist care își ridica propriul imperiu? M-am gândit la dictatura și controlul absolut al marelui dragon roșu, că oamenii trebuie să asculte de el fără să pună întrebări. Iar eu voiam să dețin controlul în tot ce făceam, despotică și refractară să discut lucrurile cu ceilalți. Eram dictatorială în biserică și dețineam controlul decisiv. Cum eram eu diferită de marele dragon roșu? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai gravă vedeam că este problema mea de a refuza să cooperez cu ceilalți și mi-a fost puțin frică. Hristos și adevărul dețin puterea în biserică. Orice s-ar întâmpla, ar trebui să căutăm adevărul și să facem lucrurile conform principiului. Însă mereu am vrut să am ultimul cuvânt în biserica de care mă ocupam. Nu voiam pur și simplu să fiu șefă? Nu mă gândeam cum să practic adevărul sau să apăr interesele casei lui Dumnezeu, ci numai dacă dorințele personale aveau să-mi fie satisfăcute. În cele din urmă, nu a existat niciun progres în lucrarea bisericii pe care o conduceam, ci doar stăteam complet în calea ei. Dumnezeu m-a înălțat să fac acea datorie, sperând că voi urmări adevărul, că voi lucra bine cu frații și surorile și voi uda nou-veniții ca să găsească repede un sprijin pe calea adevărată. Dar eu am luat-o ca pe o șansă de a mă da în spectacol, de a-mi exercita puterea și de a-i face pe alții să mă admire. Eram mereu poruncitoare, etalându-mi aptitudinile. Asta nu doar că a stat în calea lucrării casei lui Dumnezeu, dar i-a și rănit pe frați și surori și, în plus, a dăunat propriei mele vieți.

Am văzut o lectură video a cuvintelor lui Dumnezeu care mi-a schimbat părerile greșite. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cooperarea armonioasă necesită să-i lași pe alții să își spună cuvântul și să le permiți să facă sugestii alternative și înseamnă să înveți cum să accepți ajutorul și sfaturile altora. Uneori oamenii nu spun nimic, iar tu ar trebui să îi îndemni să-și spună părerea. Indiferent de problemele pe care le întâmpini, ar trebui să cauți principiile adevărului și să încerci să ajungeți la un consens. A face lucrurile în acest fel va duce la o cooperare armonioasă. Ca lider sau lucrător, dacă te crezi mereu mai presus de ceilalți și te bucuri de datoria ta ca un funcționar guvernamental, râvnind mereu la decorurile postului tău, făcându-ți mereu propriile planuri, conducându-ți întotdeauna propria operațiune, luptându-te mereu pentru succes și promovare, atunci aceasta este o problemă: a acționa ca un funcționar guvernamental în acest fel este extrem de riscant. Dacă așa acționezi mereu și nu vrei să cooperezi cu nimeni altcineva, să împarți altora autoritatea ta, să ți-o ia cineva înainte, să ți se fure laurii – dacă vrei doar să ai lucruri numai pentru tine, atunci ești un antihrist. Cu toate acestea, dacă tu cauți adesea adevărul, dacă întorci spatele trupului și propriilor tale motivații și planuri și dacă poți să iei inițiativa în cooperarea cu ceilalți, să-ți deschizi adeseori inima pentru a te consulta cu ceilalți și a le cere sfatul și dacă poți să adopți sugestiile altora și să le asculți cu atenție gândurile și cuvintele, atunci ești pe calea cea bună, în direcția cea bună. Vezi-ți de lungul nasului și lasă-ți titlul deoparte. Nu acorda atenție acestor lucruri, tratează-le ca pe nimic important și nu le privi ca pe un semn al statutului, ca pe un laur. Crede în inima ta că tu și ceilalți sunteți egali; învață să te pui pe picior de egalitate cu ceilalți și să fii chiar în stare să te apleci pentru a cere părerea altora. Să fii capabil să asculți cu seriozitate, grijă și atenție ceea ce au de spus alții. În acest fel, vei da naștere unei cooperări pașnice între tine și ceilalți. Ce funcție are, așadar, cooperarea pașnică? Are o funcție grozavă, într-adevăr. Vei câștiga lucruri pe care nu le-ai avut niciodată înainte, lucruri noi, lucruri dintr-un tărâm superior; vei descoperi virtuțile altora și vei învăța din punctele lor forte. Și mai este și altceva: aspectele din miezul noțiunilor tale, în care îi consideri pe ceilalți prostănaci, proști, nesăbuiți, inferiori ție – când asculți sugestiile altora sau când alții își deschid inima ca să-ți vorbească, vei ajunge, pe nesimțite, să-ți dai seama că nimeni nu este simplu, că toată lumea, indiferent cine ar fi, are câteva gânduri remarcabile. Și în acest fel, nu vei mai fi atotștiutor, nu te vei mai considera mai deștept și mai bun decât toți ceilalți. Te împiedică să trăiești mereu într-o stare narcisică, de auto-admirare. Servește pentru a te proteja, nu-i așa? Acesta este rezultatul și beneficiul lucrului cu ceilalți(„I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). Când am văzut asta, mi-am dat seama că motivul pentru care nu voiam să cooperez cu sora Lin și mi-era frică să împart puterea era că nu am văzut datoria pe care mi-a dat-o Dumnezeu drept însărcinarea de la El și misiunea mea. Am luat-o drept funcția mea oficială, de parcă era poziția și coroana mea. Refuzam să cooperez cu ceilalți, dar eram mereu mare și tare, vrând să ies în evidență de una singură. Aceea era calea greșită. Ceea ce a revelat acea perioadă de timp a fost că aveam o înțelegere a adevărului și un mod de abordare a problemelor superficiale. Nu mă gândeam la lucrarea noastră într-un mod holistic și făceam puțină lucrare practică. Era un chin pentru mine să ajut frații și surorile cu problemele lor de pătrundere în viață și era foarte multă treabă pe care nu o puteam face singură. Aveam nevoie de altcineva acolo cu care să lucrez, să discut lucrurile și din partea căruia să primesc păreri, să învăț din calitățile lui pentru a-mi sprijini slăbiciunile. M-am gândit la Dumnezeu întrupat care a exprimat atât de multe adevăruri pentru mântuirea omenirii, dar nu S-a plasat niciodată în locul lui Dumnezeu. El ascultă sugestiile oamenilor în multe lucruri. Nu are nici urmă de aroganță și nu Se dă în spectacol niciodată. Mereu exprimă în liniște adevăruri pentru a uda și a hrăni omenirea. Am văzut cât de bună și încântătoare este esența lui Dumnezeu. Dar eu eram coruptă de Satana, plină de firi satanice și nu înțelegeam adevărul. Erau multe lucruri pe care nu le puteam înțelege. Dar tot eram mare și tare, gândindu-mă că eram specială, că îmi puteam asuma multă muncă singură, fără o parteneră, fără să mă gândesc la nimeni. Eram incredibil de arogantă. De fapt, să discuți lucrurile și să ai părtășie mai des în datoria ta este rezonabil și înțelept, nu o manifestare a incompetenței. Înseamnă să câștigi lucruri de la ceilalți pe care nu le poți vedea sau înțelege și să eviți calea greșită datorită vanității tale. Este singura cale de a face o datorie bine și de a câștiga apărarea lui Dumnezeu. Acum înțeleg voia lui Dumnezeu. Să discuți lucrurile, să cooperezi și să sprijini slăbiciunile celorlalți este singura cale de a-ți face datoria bine și de a-L mulțumi pe Dumnezeu.

Mai este un pasaj pe care l-am citit: „Când vă coordonați cu alții pentru a vă îndeplini îndatoririle, sunteți în stare să fiți deschiși la opinii diferite? Puteți accepta ceea ce spun alții? Credeți că cineva este perfect? Indiferent cât de puternici sunt oamenii sau cât de capabili și talentați, tot nu sunt perfecți. Oamenii trebuie să recunoască asta; este o realitate. Aceasta este, totodată, cea mai potrivită atitudine a oricui își analizează corect punctele tari și avantajele sau neajunsurile; aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Cu o asemenea rațiune, poți să-ți tratezi așa cum trebuie propriile puncte tari și slăbiciuni, la fel de bine ca pe ale altora, iar acest lucru te va abilita să lucrezi în armonie alături de ei. Dacă te înarmezi cu acest aspect al adevărului și poți să pătrunzi în acest aspect al realității adevărului, atunci te poți înțelege armonios cu frații și surorile tale, pliindu-vă după punctele tari și slăbiciunile fiecăruia dintre voi. În acest fel, indiferent de datoria pe care o îndeplinești sau ce întreprinzi, vei deveni mereu din ce în ce mai bun și vei avea binecuvântarea lui Dumnezeu(„Doar prin practicarea adevărului, omul poate deține umanitatea normală” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). E adevărat. Dacă ești grozav și capabil nu înseamnă că ești complet. Fiecare are calități și slăbiciuni și ar trebui abordate cum se cuvine. Trebuie să învățăm să ascultăm sugestiile celorlalți și să ne sprijinim unii pe alții ca să avem bunul simț de a coopera bine cu ceilalți. Înainte, eram atentă numai la udarea noilor credincioși, iar sora Lin și-a asumat lucrarea evanghelică. Dacă mi-aș fi asumat toată acea lucrare, ar fi fost imposibil s-o administrez sau s-o fac bine. Iar perspectiva mea era limitată în multe lucruri din datoria mea. Eram repezită. De fiecare dată când un conducător mă întreba despre lucrarea mea, existau multe greșeli și lucruri care nu erau făcute corect. Mi-am dat seama că aveam într-adevăr nevoie de o parteneră în acea datorie. Nu înțelesesem asta până atunci și nu mă cunoșteam pe mine însămi. Eram arogantă, voiam să dețin controlul și nu puteam lucra cu ceilalți. Asta a ținut pe loc lucrarea bisericii. M-am simțit foarte vinovată, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, nedorind să mai trăiesc în corupție, pregătită să lucrez bine cu sora Lin în datoria mea.

În lucrarea noastră de după aceea, am văzut că avea multe calități. Era mai atentă ca mine și căuta principiile adevărului când se întâmpla ceva. Părtășia ei despre probleme era detaliată. Nu fusesem conducătoare de mult timp, așa că aveam doar o idee vagă despre felul în care să administrez lucrarea bisericii. Mie îmi cam lipsea claritatea când era vorba despre detaliile lucrării și despre părtășie. Nu mă puteam compara cu ea în acele privințe. Și era mai iubitoare ca mine când uda noii credincioși. Când îi ajuta, avea părtășie de multe ori și continua să urmărească situația. Când credeam că făcuse deja o treabă grozavă, spunea că trebuia să mai urmărească situația. M-am gândit cum nu cooperasem cu ea, ci o tratasem de parcă era de prisos. Uneori fusese negativă, dar își schimba repede gândirea și continua să-și facă datoria. Deși o tratasem cu dispreț, ea continua să pună întrebări. Era iubitoare și răbdătoare și-și asuma cu adevărat responsabilitatea pentru datoria ei. Acestea erau calități care îmi lipseau. M-am simțit groaznic când am realizat asta. Am văzut cât de mult o rănise firea mea coruptă pe sora Lin și dăunase lucrării casei lui Dumnezeu. Dacă aș fi fost dornică să cooperez cu ea de la bun început, dicutând totul cu ea, lucrurile nu s-ar fi petrecut în felul acela. Plină de regrete, am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, îmi pot vedea corupția și defectele și acum Îți înțeleg voia. De acum înainte, voi coopera cu sora Lin și voi trăi o asemănare umană.”

După aceea, în lucrarea mea cu sora Lin, m-am asigurat că o întreb lucruri precum: „Asta ți se pare în regulă? Ai altă sugestie?” Odată, când discutam despre lucrarea noastră, m-a întrebat cum mergea udarea noilor veniți. M-am gândit: „Abia am vorbit despre asta acum două zile, de ce să discutăm iar? Dacă există vreo problemă, mă pot ocupa de ea.” Voiam să o dau iar la o parte. Apoi mi-am dat seama că vechea mea problemă se ivea din nou, că voiam să dețin controlul. Am spus repede o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume ca să nu acționez din corupție. După ce m-am rugat, m-am gândit la toate eșecurile mele de-a lungul drumului, cum eram dictatorială și despotică, vrând mereu să fac lucrurile de una singură și să mă dau în spectacol. Eram întru totul o expresie a Satanei. Trebuia să mă lepăd de mine, să practic cuvintele lui Dumnezeu și să cooperez cu ea. Așadar, i-am împărtășit cu sinceritate tot ce știam despre lucrarea mea și, când am terminat, mi-a spus ce gândea. Am învățat niște lucruri din părtășia ei și am simțit că era o cale minunată de a face o datorie. După aceea, o căutam ca să discutăm despre datoria noastră, căutam adevărul și aveam părtășie împreună despre problemele nou-veniților. După o vreme în care am făcut asta, starea mea și rezultatele din datoria mea s-au îmbunătățit. Îi sunt atât de recunoascătoare lui Dumnezeu. Și am văzut cum practicarea adevărului în datoria mea, cum a lucra bine cu ceilalți și a ne sprijini unul pe altul este un lucru binecuvântat de Dumnezeu!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

O durere de care nu pot scăpa

de Qiu Cheng, China Când am împlinit 47 de ani, vederea a început să mi se deterioreze rapid. Doctorul a spus că dacă nu aveam grijă, aveam...

O denunțare greșită

de Xiaojie, Australia Timp de mai mult de un an, Dumnezeu a avut părtășie despre adevărurile discernerii liderilor falși. La întruniri,...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger