De ce nu vreau să-mi asum o povară?

ianuarie 6, 2023

de Tongxin, Coreea de Sud

În octombrie 2021, practicam drept supraveghetoare a lucrării video. Partenerii mei erau fratele Leo și sora Claire. Amândoi făceau această datorie de mai mult timp decât mine și aveau mai multă experiență și au preluat conducerea în urmărirea și administrarea lucrării. Eu abia ajunsesem și nu înțelegeam multe aspecte ale lucrării, așa că, în mod natural, mi-am asumat un rol neînsemnat. Consideram că, atât timp cât nu erau probleme în lucrarea mea, totul avea să fie bine, iar ceilalți puteau interveni și rezolva orice altceva. Astfel, nu trebuia să-mi fac prea multe griji și nimeni nu m-ar fi tras la răspundere. Treptat, povara mea a devenit tot mai mică și am ajuns să înțeleg o parte mică a lucrării celorlalți doi și să particip puțin la ea. Oricând discutam lucrarea, nu exprimam nicio părere, iar în timpul liber, mă relaxam și urmăream filme laice. Consideram că era în regulă să-mi fac datoria în felul acela.

Într-o zi, pe la amiază, o conducătoare a venit la mine și mi-a spus că Leo și Claire plecau altundeva să-și facă datoria și că eu trebuia să-mi asum mai multă răspundere, să fac un efort mai mare și să preiau lucrarea video. Această schimbare bruscă m-a lăsat ca trăsnită. Nu făceam de mult datoria asta și trebuia să urmăresc multe lucruri, oare nu era prea multă presiune? Lucrarea de care erau responsabili era complicată și necesita atenție constantă. Trebuia să caut materiale ca să-i îndrum pe cei lipsiți de pricepere și să fac singură lucrurile, dacă ei nu puteau. Leo și Claire erau foarte pricepuți și, în mod normal, ocupați. De vreme ce abia începusem, sigur ar fi trebuit să dedic mai mult timp acestui lucru. Oare când aș mai fi avut timp liber? Dacă nu puteam face față acestei răspunderi și întârziam lucrarea, n-aș fi comis o fărădelege? Mă gândeam că ar fi mai bine să găsească conducătoarea pe cineva mai potrivit pentru această răspundere. Văzând că nu spuneam nimic, conducătoarea m-a întrebat ce credeam. Am fost foarte ostilă și n-am vrut să zic nimic. După ce am terminat de discutat lucrarea, am plecat. Când m-am gândit la toate probleme și greutățile cărora trebuia să le fac față singură, am simțit că mă sufoc din cauza presiunii și că zilele viitoare aveau să fie de nesuportat. Oricum priveam problema, tot mă simțeam incapabilă să suport această povară. Apoi, conducătoarea mi-a trimis un mesaj în care mă întreba despre starea mea, la care am răspuns repede: „Nu mă simt în stare să preiau această lucrare. Poate poți găsi pe cineva mai potrivit?” Atunci conducătoarea m-a întrebat: „Pe ce baza te consideri a fi nepotrivită?” Chiar nu am știut cum să răspund. Nici nu încercasem încă și nu știam dacă eram puteam face față. Însă gândul la presiunea lucrării și la efortul fizic necesar mă făcuse să vreau să refuz. Nu însemna că mă eschivam de la răspundere și-mi refuzam datoria? Apoi m-am gândit cum toate lucrurile pe care le înfruntam zilnic erau permise de Dumnezeu și că ar trebui să mă supun. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, partenerii mei sunt transferați, iar eu rămân să-mi asum singură toată lucrarea. Mă simt ostilă și deloc dispusă să mă supun. Știu că starea asta e greșită, dar nu-Ți înțeleg voia. Te rog să mă luminezi și să mă îndrumi, ca să mă pot supune!”

După ce m-am rugat, o soră mi-a trimis un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu care-mi descria starea. Dumnezeu spune: „Care sunt exprimările unei persoane oneste? În primul rând, să nu se îndoiască de cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta este una dintre exprimările unei persoane oneste. Pe lângă aceasta, cea mai importantă exprimare a unei persoane oneste este să caute și să practice adevărul în toate; este cea mai importantă dintre toate. Dacă spui că ești onest, dar pui întotdeauna cuvintele lui Dumnezeu în spatele minții tale și faci orice vrei tu, atunci e asta o exprimare a unei persoane oneste? Tu spui: «Calibrul meu e mic, dar am o inimă onestă.» Când e rândul tău să preiei o datorie, te temi că o să suferi sau că, dacă n-o împlinești bine, va trebui să înduri responsabilitatea, deci inventezi scuze ca să te eschivezi de la ea și recomanzi altora s-o facă. E asta o exprimare a unei persoane oneste? Clar că nu este. Cum atunci ar trebui să se poarte o persoană onestă? Ar trebui să accepte și să asculte, iar apoi să fie absolut devotată în a-și face îndatoririle la maximul abilității sale, străduindu-se să împlinească voia lui Dumnezeu. Acest lucru este exprimat pe mai multe căi. O cale este că ar trebui să-ți accepți datoria cu onestitate, să nu te gândești la interesele trupești și să nu fii fără tragere de inimă în privința ei. Nu complota pentru beneficiul propriu. Aceasta este o exprimare a onestității. O altă cale este să îți îndeplinești datoria cu toată inima și puterea, făcând lucrurile cum se cuvine, punând suflet și iubire în îndeplinirea datoriei tale pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. E ceea ce ar trebui să se exprime când oamenii onești își îndeplinesc datoria. Dacă nu duci la bun sfârșit ceea ce știi și ai înțeles, dacă dai doar 50 sau 60 la sută din tot efortul tău, atunci nu te implici cu toată inima și toată puterea ta, ci cauți modalități de a lenevi. Sunt oare onești oamenii care sunt lipsiți de scrupule în timp ce își îndeplinesc datoria? În niciun caz. Dumnezeu nu are nicio nevoie de astfel de oameni lipsiți de scrupule și înșelători; aceștia trebuie să fie alungați. Dumnezeu folosește doar oameni cinstiți pentru a îndeplini o datorie. Chiar și făcătorii de servicii loiali trebuie să fie cinstiți. Oamenii care sunt veșnic neglijenți și superficiali, care caută mereu modalități de a lenevi – acești oameni sunt cu toții înșelători, toți sunt demoni, niciunul dintre ei nu crede cu adevărat în Dumnezeu și vor fi alungați cu toții. Unii oameni se gândesc: «A fi o persoană onestă nu înseamnă altceva decât să spui adevărul și să nu spui minciuni. Este chiar ușor să fii o persoană onestă.» Ce crezi despre acest sentiment? Oare a fi o persoană onestă reprezintă o sferă atât de limitată? Categoric nu. Trebuie să-ți dezvălui inima și să I-o dai lui Dumnezeu; aceasta e atitudinea pe care ar trebui să o aibă o persoană onestă. Prin urmare, o inimă cinstită e atât de nespus de prețioasă. Care e implicația aici? E că această inimă este capabilă să-ți controleze comportamentul și să-ți schimbe stările. Te poate conduce să faci alegeri corecte și te face să fii capabil să te supui lui Dumnezeu și să-I câștigi aprobarea. Inima aceasta este atât de prețioasă. Dacă ai acest tip de inimă onestă, atunci ar trebui să trăiești în acest tip de stare, să manifești acest tip de comportament și să te sacrifici astfel(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să-mi fie rușine. Dumnezeu spune că în datoria lor, oamenii onești nu se gândesc dacă fac față sarcinii, nici nu-și fac griji cu privire la riscul presupus de preluarea datoriei și cu atât mai puțin se sustrag de la datoria lor fiindcă-și fac griji cu privire la competența lor. În schimb, ei încep prin a accepta și a face tot ce pot pentru datoria lor. Doar asta e o atitudine onestă. Apoi m-am gândit la atitudinea mea față de datorie. Imediat ce am auzit că partenerii mei erau transferați, m-am îngrijorat că volumul meu de muncă va crește, că grijile îmi vor sporti, iar presiunea asupra mea va crește. Dacă lucrarea nu era făcută bine, trebuia să-mi asum răspunderea, așadar, am încercat să folosesc scuza că eram incompetentă ca să sustrag răspunderii. Chiar am fost înșelătoare și mi-a lipsit conștiința. M-am gândit că, în rugăciune, mereu făgăduiam să țin seama de poverile lui Dumnezeu, dar când a fost vorba să fac asta, am ținut cont de trupul meu, nu am practicat niciun adevăr și doar am folosit vorbe goale ca să-L înșel pe Dumnezeu. Dacă m-aș fi supus voii lui Dumnezeu, dacă aș fi știut că nu puteam face față lucrării și n-aș fi găsit pe altcineva potrivit, atunci ar fi trebuit să-mi dezvolt aptitudinile și să cooperez cu ceilalți, ca lucrarea video să nu fie afectată. Asta ar trebui să facă o persoană cu conștiință și umanitate. Dacă nu puteam face față sarcinii și ajungeam să fiu transferată sau demisă, atunci ar fi trebuit să mă supun rânduielilor lui Dumnezeu. Doar o astfel de practică e rațională. La gândul acesta, m-am simțit mai calmă.

Am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu care m-a făcut să înțeleg atitudinea pe care o avusesem față de datoria mea. Dumnezeu spune: „Toți cei care nu urmăresc adevărul își îndeplinesc îndatoririle cu o mentalitate lipsită de responsabilitate. «Dacă o persoană conduce, eu o urmez; indiferent încotro conduce, eu merg. Voi face orice mă va pune să fac. Cât despre a-mi asuma responsabilitatea și grija sau a prelua mai multe probleme pentru a face ceva, a face un lucru din toată inima și cu toată puterea mea – pentru acest lucru, nu sunt pregătit.» Acești oameni nu sunt dispuși să plătească prețul. Sunt dispuși doar să se străduiască, nu să-și asume responsabilitatea. Nu aceasta este atitudinea cu care cineva îndeplinește cu adevărat o datorie. O persoană trebuie să învețe să-și pună inima în îndeplinirea datoriei sale, iar o persoană care are conștiință își poate pune inima în asta. Dacă cineva nu își pune niciodată inima în asta, înseamnă că nu are conștiință, iar cei lipsiți de conștiință nu pot să dobândească adevărul. De ce spun Eu că nu pot să dobândească adevărul? Ei nu știu să se roage lui Dumnezeu și să caute luminarea Duhului Sfânt, nici să țină seama de voia lui Dumnezeu, nici să-și pună inima în a medita la cuvintele lui Dumnezeu, nici nu știu încă să caute adevărul, cum să caute pentru a înțelege cerințele lui Dumnezeu și voia Lui. Asta înseamnă să nu fii capabil să cauți adevărul. Aveți astfel de stări, fiind aceia care, orice s-ar întâmpla, orice fel de datorie ați îndeplini, puteți adesea să fiți tăcuți înaintea lui Dumnezeu și să vă puneți inima în a medita la cuvintele Lui și în a căuta adevărul și în a vă gândi la modul în care trebuie să îndepliniți acea datorie pentru a fi în acord cu voia lui Dumnezeu și în ce adevăruri ar trebui să dețineți pentru a îndeplini această datorie în mod mulțumitor? Căutați de multe ori adevărul în acest fel? (Nu.) A-ți pune inima în datoria ta și a-ți putea asuma responsabilitatea îți solicită să suferi și să plătești un preț – nu e suficient doar să vorbești despre asta. Dacă nu-ți pui inima în datoria ta, dorindu-ți în schimb să depui întotdeauna efort fizic, atunci cu siguranță datoria ta nu va fi bine făcută. Vei face pur și simplu lucrurile de complezență și nimic mai mult, și nu vei ști cât de bine ți-ai făcut datoria. Dacă îți pui inima în ea, vei ajunge treptat să înțelegi adevărul; dacă nu faci asta, atunci nu-l vei înțelege. Când îți pui inima în îndeplinirea datoriei și în urmărirea adevărului, devii apoi capabil, treptat, să înțelegi voia lui Dumnezeu, să-ți descoperi propriile corupții și neajunsuri și să-ți stăpânești toate diferitele stări. Atunci când te concentrezi doar pe a depune efort și nu îți pui inima în a reflecta asupra ta, nu vei fi capabil să descoperi adevăratele stări din inima ta și nenumăratele reacții și revărsări de corupție pe care le ai în diferite împrejurări. Dacă nu ești conștient de consecințe atunci când există o problemă și nu o rezolvi, atunci ești în mare necaz. Acesta este motivul pentru care nu este în regulă să crezi în Dumnezeu într-o manieră confuză. Trebuie să trăiești înaintea lui Dumnezeu tot timpul, în toate locurile; orice ți s-ar întâmpla, trebuie să cauți întotdeauna adevărul și, în timp ce faci acest lucru, trebuie să și reflectezi asupra ta și să știi ce probleme există în starea ta, căutând imediat adevărul pentru a le rezolva. Numai în acest fel poți să-ți îndeplinești bine datoria și să nu întârzii lucrarea. Cel mai important lucru nu este doar să-ți îndeplinești bine datoria, ci și să ai intrare în viață și să fii capabil să-ți înlături firile corupte. Numai așa poți pătrunde în realitatea adevărului. Dacă ceea ce gândești adesea în inima ta nu reprezintă chestiuni legate de îndeplinirea datoriei tale, dacă nu sunt chestiuni care au de-a face cu adevărul și, în schimb, ești prins în lucruri exterioare, cu gândul la treburile trupești, atunci ești capabil să înțelegi adevărul? Ești atunci capabil să-ți îndeplinești bine datoria și să trăiești înaintea lui Dumnezeu? Cu siguranță, nu. O astfel de persoană nu are cum să fie mântuită(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind onest poți trăi ca o adevărată ființă umană”). Dumnezeu chiar mă descria expunând acest tip de atitudine. Când am început datoria asta, nu mi-am asumat nicio răspundere. Am văzut că partenerii mei aveau mai multă experiență decât mine, așa că m-am retras în spate și am considerat că totul era în regulă atât timp cât mă asiguram că nimic nu mergea prost în propria lucrare. Dacă făceam asta, păream respectabilă și nu trebuia să mă obosesc, așa că m-am axat pe propria lucrare și nu m-a preocupat lucrarea de care erau responsabili ei, nici nu am luat în serios problemele sau dificultățile care apăreau în aceasta. Când conducătoarea a întrebat de ce lucrarea noastră era ineficientă, n-am avut un răspuns. Nici nu cunoșteam problemele sau abaterile care apăreau în lucrare. Atunci mi-am dat seama că-mi făcusem datoria foarte prost. Îmi petrecusem zilele pe deplin oarbă, indiferentă la problemele pe care le înfruntam. Chiar dacă știam că erau niște probleme, imediat ce vedeam că nu-mi afectau poziția, le lăsam în pace, lucru care a afectat progresul lucrării. La fel își tratează munca și necredincioșii. Cum mă supuneam voii lui Dumnezeu în datoria mea? Când apăreau probleme în lucrarea mea, nu căutam adevărul, nu rezumam abaterile și nici nu mă gândeam cum să sporesc eficiența. Consideram că atât timp cât partenerii mei se puteau ocupa de ele, eu mă puteam relaxa. Oricând aveam timp, îmi răsfățam trupul sau urmăream filme laice. Deveneam tot mai desfrânată și mă îndepărtam de Dumnezeu. Am văzut că nu-mi făceam datoria cu sârg. O tratam ca pe o slujbă. Astfel, cum puteam să-mi fac bine datoria? Atunci am realizat că rânduielile lui Dumnezeu îmi făcuseră „planurile de rezervă” să plece, ca să-mi dea o șansă să practic, să învăț să simt grijă, să fac față responsabilității, să mă bazez pe Dumnezeu în dificultăți și să caut principiile adevărului. Mai important, asta mi-a permis să recunosc că atitudinea mea nepăsătoare și iresponsabilă față de datoria mea atrăgea dezgustul lui Dumnezeu. Presiune lucrării mă forțau să fiu sârguincioasă în datoria mea și-mi dădeau o șansă să mă căiesc și să încerc să-mi fac datoria cum se cuvine. Înțelegând intențiile lui Dumnezeu, am fost dispusă să mă supun acestor circumstanțe. În următoarele zile, m-am străduit mai mult în lucrarea mea, am încercat să descopăr mai multe probleme în lucrarea video și am căutat să le rezolv odată ce fuseseră notate. Am făcut un plan de studiu și m-am străduit să preiau lucrarea cât de curând. Odată ce starea mi s-a corectat, am avut mai mult timp pentru lucrarea mea și mi-am petrecut zilele simțindu-mă împăcată.

Ulterior, mi s-a repartizat altă soră parteneră. La început, eram atentă să fiu mai responsabilă, dar după o vreme, am descoperit că era destul de pricepută și că avea mai multă expertiză profesională decât mine, așa că i-am repartizat niște sarcini și eu nu m-am implicat mai departe în acestea. Uneori, ca să-mi păstrez reputația, participam la discuții, dar mă abțineam să fac sugestii, gândindu-mă: „Întrucât te poți ocupa de lucruri, nu-i nevoie să-mi fac griji și mă pot relaxa o vreme.” Conducătoarea m-a atenționat să am mai multă grijă de lucrarea mea și, câteva zile după ce mi-a spus asta, am făcut-o, dar curând, m-am întors la vechile obiceiuri. Uneori, apăreau probleme delicate care trebuiau rezolvate imediat, dar imediat ce vedeam că era o lucrare pe care o urmărea sora, nu voiam să mă deranjez. Marcam mesajul ca „necitit” și mă făceam că nu l-am văzut, gândindu-mă că sora se putea ocupa mai târziu de asta. Deși simțeam că era un lucru iresponsabil, de vreme ce lucrarea progresa normal, nu mă gândeam prea mult la asta. Câteva luni mai târziu, am devenit responsabile de părți diferite ale lucrării video. De data asta, nu aveam ajutor și sigur aveam să înfrunt multe dificultăți și probleme. Însă când m-am gândit la lipsa mea de răspundere în datoria mea și că acest lucru îmi putea fi benefic, mi-am spus că ar trebui să încep să mă supun. Însă după ce am început efectiv, am descoperit că erau mult mai multe de urmărit, iar numărul lucrurilor de care trebuia să mă ocup zilnic părea nesfârșit. În plus, aptitudinile mele profesionale nu erau grozave și apăreau tot mai multe probleme. Fiecare videoclip pe care îl făceam primea sugestii, iar trebuia să mă gândesc și să răspund fiecăreia. Treptat, puținul entuziasm pe care îl avusesem s-a terminat și adesea mă întrebam: „Deja mă străduiesc din greu, dar tot sunt multe probleme. Poate ar fi mai bine să găsească conducătoarea pe cineva mai potrivit.” Curând după aceea, mai multe videoclipuri ne-au fost trimise înapoi la refăcut, iar eu m-am simțit și mai deprimată. Nu mai voiam să rezolv problemele delicate pe care le înfruntam și tânjeam mult după zilele în care aveam parteneri în datoria mea, când mă puteam ascunde, indiferentă, în spatele lor și nu trebuia să suport o asemenea presiune. Nu aveam imboldul de a-mi face datoria și când mergeam, îmi simțeam picioarele ca de plumb. Atunci mi-am dat seama că nu-mi mai puteam face datoria în starea aceea, așa că m-am rugat lui Dumnezeu. Căutând, mi-am amintit de Noe. A înfruntat multe dificultăți și eșecuri când a construit arca, dar n-a renunțat niciodată și a continuat timp de 120 de ani, terminând, în cele din urmă, arca și împlinind însărcinarea de la Dumnezeu. Însă în fața câtorva dificultăți, am vrut să scap de povară și să fug. Oare nu eram o lașă? La gândul acesta, m-am adunat și am putut să-mi înfrunt lucrarea și problemele cum se cuvine.

În devoționalele mele, am citit acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Acești conducători falși indolenți tratează faptul că sunt conducători sau lucrători drept un fel de funcție de care trebuie să se bucure. Ei tratează datoria care trebuie realizată și lucrarea care trebuie făcută de un conducător drept o povară, un deranj. În inimile lor, colcăie sfidarea față de lucrarea bisericii: cere-le să supravegheze lucrarea sau să descopere problemele care există în aceasta, apoi să le urmărească și să le rezolve, și sunt plini de reticență. Aceasta este lucrarea pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să o facă, aceasta este slujba lor. Dacă nu o faci – dacă nu ești dornic să o faci – de ce mai vrei să fii conducător sau lucrător? Îți realizezi datoria pentru a ține cont de voia lui Dumnezeu sau pentru a te bucura de tentațiile unei funcții oficiale? Nu este nerușinat să fii conducător dacă vrei să deții o oarecare funcție oficială? Nimeni nu are un caracter mai josnic – acești oameni nu au niciun respect de sine, sunt fără rușine. Dacă dorești să te bucuri de comoditatea trupească, grăbește-te înapoi în lume și luptă-te pentru ea, apuc-o și smulge-o cum poți. Nimeni nu va interveni. Casa lui Dumnezeu este un loc în care aleșii Lui să-și îndeplinească îndatoririle și să-L venereze; este un loc în care oamenii să urmărească adevărul și să fie mântuiți. Nu este un loc unde oricine să savureze comoditatea trupească și cu atât mai puțin nu este un loc care să-i menajeze pe oameni. […] Indiferent ce lucrare fac unii oameni sau ce datorie realizează, sunt incapabili să reușească, este prea mult pentru ei, sunt incapabili să îndeplinească oricare dintre obligațiile sau responsabilitățile pe care oamenii ar trebui să le îndeplinească. Nu sunt gunoaie? Mai merită să fie numiți oameni? Cu excepția neghiobilor, a celor cu deficiențe mintale și a celor care suferă de handicapuri fizice, există cineva în viață care nu trebuie să-și îndeplinească îndatoririle și să-și îndeplinească responsabilitățile? Însă acest tip de persoană este mereu uneltitoare și joacă murdar și nu dorește să-și îndeplinească responsabilitățile; implicația acestui lucru este că nu doresc să se comporte precum o persoană adecvată. Dumnezeu le-a dat calibru și daruri, El le-a dat posibilitatea de a fi o ființă umană și, totuși, ei nu se pot folosi de asta în a-și îndeplini îndatoririle. Nu fac nimic, dar sunt dornici să se bucure de toate. O astfel de persoană poate fi numită ființă umană? Indiferent ce lucrare le este dată – indiferent dacă este importantă sau obișnuită, dificilă sau simplă – ei sunt întotdeauna neglijenți și superficiali, întotdeauna leneși și înșelători. Când apar probleme, încearcă să paseze altor oameni responsabilitatea pentru acestea; nu își asumă nicio responsabilitate, dorind să-și continue viața de paraziți. Nu sunt gunoaie inutile? În societate, cine nu trebuie să depindă de sine pentru a supraviețui? Odată ce o persoană a crescut, trebuie să se îngrijească de ea însăși. Părinții acesteia și-au îndeplinit responsabilitatea. Chiar dacă părinții ei ar fi dispuși s-o susțină, ea ar fi neliniștită în această privință și s-ar cuveni să poată recunoaște: «Părinții mei și-au terminat treaba de a crește copii. Sunt un adult și sunt întreg la trup – ar trebui să pot trăi independent.» Nu este aceasta rațiunea minimă pe care s-ar cuveni s-o aibă un adult? Dacă cineva are cu adevărat rațiune, nu ar putea continua să cerșească de la părinți; i-ar fi frică de râsul altora, de a se face de rușine. Prin urmare, un trântor are rațiune? (Nu.) Întotdeauna vrea răsplată fără muncă, nu vrea să-și asume responsabilitatea, caută o cină gratis, vrea trei mese bune pe zi – și pe cineva care să-l slugărească și ca mâncarea să-i fie delicioasă – fără să presteze nicio muncă. Nu este aceasta mentalitatea unui parazit? Iar oamenii care sunt paraziți, au ei conștiință și rațiune? Au ei demnitate și integritate? Categoric nu; Sunt cu toții niște umpluturi bune de nimic, fiare lipsite de conștiință sau rațiune. Niciunul dintre ei nu este apt să rămână în casa lui Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să reflectez: a supraveghea și a înțelege problemele din lucrare și a căuta adevărul pentru a le rezolva este sarcina liderilor și lucrătorilor, dar liderii falși văd asta ca pe o povară. Asta arată că ei nu sunt aici ca să-și îndeplinească datoria, ci ca să se bucure de beneficiile funcției. Am văzut că la fel era și purtarea mea. Ar fi trebuit să-mi asum răspunderea și să rezolv problemele și dificultățile, ar fi trebuit să profit de ocazie ca să caut adevărul și să-mi compensez neajunsurile, ceea ce mi-ar fi permis să progresez mai repede. Dar am vrut să refuz datoria fiindcă erau prea multe dificultăți. Ca supraveghetoare, nu am făcut o lucrare adevărată și nu am rezolvat probleme reale. Nu însemna asta că tânjeam după beneficiile statutului? Analizându-mi comportamentul, deși poate părea că lucram atunci când aveam parteneri, de fapt, lucrarea era împărțită între mai mulți oameni, iar eu nu eram responsabilă de prea multe. Datoria mea era ușoară, așa că de fapt mă simțeam bine. Când partenerii mei au fost transferați, presiunea lucrării s-a adunat, a trebuit să sufăr ca fac față responsabilității și, astfel, am devenit ostilă, până în punctul în care am vrut să-L trădez pe Dumnezeu și să refuz datoria. Ulterior, deși mi-am corectat starea citind cuvântul lui Dumnezeu, când am avut parteneră o soră cu mai multă experiență decât mine, iar mi-am asumat mai puțină responsabilitate și mi-am petrecut zilele făcându-mi datoria în tihnă, fără să vreau să-mi fac griji. Când am fost singura responsabilă pentru lucrarea video și dificultățile au crescut, am vrut iar să fug. Am văzut că atitudinea mea față de datorie fusese atât de prefăcută și că eram gata să mă retrag la primul semn de suferință fizică sau responsabilitate. Mereu am vrut să mă transfer la o slujbă ușoară și lipsită de stress, dar adevărul e că toate slujbele au dificultăți, iar dacă eu nu-mi îndepărtam firea coruptă, n-aș fi putut face cum trebuie nicio datorie. Am văzut că-mi era lehamite de adevăr și că nu iubeam lucrurile pozitive. Nu eram acolo ca să îndeplinesc o datorie, ci ca să mă bucur de binecuvântări. În final, o astfel de credință e în zadar! În special, am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „Întotdeauna vrea răsplată fără muncă, nu vrea să-și asume responsabilitatea, caută o cină gratis, vrea trei mese bune pe zi – și pe cineva care să-l slugărească și ca mâncarea să-i fie delicioasă – fără să presteze nicio muncă. Nu este aceasta mentalitatea unui parazit?” Eram exact tipul de parazit pe care Dumnezeu îl dezvăluia, voiam doar să culeg, fără să semăn și să mă bucur de roadele muncii celorlalți. Nu eram doar un gunoi? Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai greață îmi era de mine. Înainte, oamenii pe care îi urâsem cel mai mult erau acei paraziți care încă trăiesc pe spatele părinților lor, oameni în toată firea care nu pleacă de acasă, care profită de părinții lor și nu-și asumă nicio responsabilitate. Sunt oameni buni de nimic. Însă cum se deosebea purtarea mea de a lor? Făcându-mi reproșuri, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, în sfârșit văd că sunt josnică și nesinceră în datoria mea. Nu m-am gândit decât la trupul meu și am vrut să fiu un parazit. Aceste gânduri depravate mă îngrozesc! Sunt multe lucrări în biserică, iar ele necesită o cooperare urgentă, dar eu nu încerc să fac progrese sau să-mi asum vreo povară. Sunt un gunoi! O, Dumnezeule, știu că starea mea este greșită, dar nu pot birui constrângerile trupului! Te rog să mă luminezi ca să-mi pot înțelege problemele! Vreau să mă căiesc și să mă schimb!” Și eu m-am gândit în continuare. De ce mereu am vrut să fug și să refuz datoria, oricând presiunea și dificultățile din lucrarea mea creșteau? Care era cauza acestui lucru? În căutarea mea, am citit cuvântul lui Dumnezeu. „Astăzi, tu nu crezi cuvintele pe care le spun și nu le dai atenție; când vine ziua ca această lucrare să se răspândească și o vezi în întregime, vei regreta și, în acel moment, vei fi uluit. Există binecuvântări, totuși tu nu știi să te bucuri de ele, și există adevărul, totuși tu nu îl urmărești. Nu te faci singur demn de dispreț? Astăzi, deși următorul pas al lucrării lui Dumnezeu încă trebuie să înceapă, nu există nimic excepțional în privința cerințelor care îți sunt adresate și a ceea ce ți se cere să trăiești. Există atât de multă lucrare și atât de multe adevăruri; nu sunt ele demne să fie cunoscute de tine? Nu pot mustrarea și judecata lui Dumnezeu să îți trezească duhul? Nu pot mustrarea și judecata lui Dumnezeu să te facă să te urăști pe tine însuți? Ești mulțumit să trăiești sub influența Satanei, cu pace și bucurie și puțin confort trupesc? Nu ești tu cel mai josnic dintre toți oamenii? Nu e nimeni mai nesăbuit decât aceia care au zărit mântuirea, dar nu urmăresc să o câștige; aceștia sunt oamenii care se îmbuibă cu trupul și se bucură de Satana. Speri că a ta credință în Dumnezeu nu va presupune nicio provocare și niciun necaz și nici cea mai mică greutate. Întotdeauna urmărești acele lucruri care sunt lipsite de valoare și nu acorzi valoare vieții, în schimb, pui propriile tale gânduri extravagante înaintea adevărului. Ești așa de lipsit de valoare! Trăiești ca un porc – ce diferență este între tine și porci și câini? Nu sunt toți fiare aceia care nu urmăresc adevărul și care în schimb iubesc trupul? Nu sunt toți morții aceia fără duhuri, cadavre umblătoare? Câte cuvinte au fost rostite în mijlocul vostru? A fost făcută doar puțină lucrare în mijlocul vostru? Cât de multe am oferit în mijlocul vostru? Deci, de ce nu le-ai câștigat? Ce motiv ai să te plângi? Nu este adevărat că nu ai câștigat nimic pentru că ești prea îndrăgostit de trup? Și nu e deoarece gândurile tale sunt prea extravagante? Nu este deoarece ești prea prost? Dacă ești incapabil să câștigi aceste binecuvântări, poți să-L învinuiești pe Dumnezeu că nu te-a mântuit? Ceea ce urmărești tu este să fii capabil să câștigi pacea după ce ai crezut în Dumnezeu, pentru ca ai tăi copii să nu se îmbolnăvească, pentru ca soțul tău să aibă o slujbă bună, pentru ca fiul tău să-și găsească o soție bună, pentru ca fiica ta să-și găsească un soț decent, pentru ca boii și caii tăi să are pământul bine, pentru un an de vreme bună pentru recoltele tale. Asta e ceea ce cauți tu. Ce urmărești tu e doar să trăiești în confort, pentru ca niciun accident să nu se întâmple familiei tale, pentru ca vânturile să te ocolească, pentru ca fața ta să nu fie atinsă de praf, pentru ca recoltele familiei tale să nu fie inundate, pentru ca tu să nu fii afectat de vreun dezastru, să trăiești în îmbrățișarea lui Dumnezeu, să trăiești într-un cuibușor confortabil. Un laș ca tine, care întotdeauna urmărește trupul – ai o inimă, ai un duh? Nu ești o fiară? Îți ofer calea adevărată fără a cere nimic în schimb, și tu tot nu cauți. Ești tu unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți acord viața umană reală, și tu tot nu cauți. Nu ești tu la fel cu un porc sau un câine? Porcii nu urmăresc viața omului, ei nu urmăresc să fie curățiți și nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Eu ți-am dat calea adevărată și tu tot nu ai câștigat-o: ești cu mâinile goale. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni? Viața ta este demnă de dispreț și josnică, trăiești în mijlocul murdăriei și desfrâului și nu urmărești niciun scop; nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Ai tupeul de a te uita la Dumnezeu? Dacă tu continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic? Adevărata cale ți-a fost oferită, dar dacă poți sau nu să o câștigi depinde de propria ta căutare personală(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Din cuvintele aspre ale lui Dumnezeu, am înțeles că Dumnezeu e dezgustat de oamenii care tânjesc după confort, îi antipatizează și nu sunt decât animale pentru El. Sunt niște trântori, care nu vor ca lucrarea să progreseze, vor să lenevească și, în cele din urmă, nu fac cum se cuvine nicio datorie și nu câștigă niciun adevăr. Sunt gunoaie. Așa am fost eu. Îmi plăcea să-mi fac datoria fără evenimente și, atât timp cât aveam o datorie, nu eram demisă sau alungată, totul era în regulă. Dar imediat ce înfruntam dificultăți care necesitau ca eu să sufăr sau să plătesc un preț, mă eschivam. Voiam să aleg doar sarcini simple și fără complicații și susțineam principiile de viață satanice precum „Bucură-te de viață cât încă mai trăiești” și „Tratează-te bine”. Din cauza acestor păreri, am tânjit mereu după confort și m-am enervat oricând lucrarea de care eram responsabilă se aglomera, temându-mă că-mi va afecta timpul liber. Când trebuia să-mi dezvolt aptitudinile, nu am plătit cu adevărat un preț pentru asta, adică, după o vreme, nu le dezvoltasem prea mult și nu mă puteam ocupa de lucrare. Uneori mi-am neglijat îndatoririle și am urmărit filme laice sub pretextul că-mi dezvoltam aptitudinile, devenind și mai amorțită și întunecată în duhul meu. Ca supraveghetoare, când au apărut probleme în lucrare, ar fi trebuit să le urmăresc și să le rezolv, dar imediat ce am văzut că erau probleme delicate, m-am folosit de trucuri ca să le ignor, întârziind progresul lucrării. Chiar și mai gravă a fost dorința mea constantă de a găsi pe cineva să-mi ia locul și să mă elibereze de presiune. Știam că gestionarea videoclipurilor era foarte importantă pentru lucrarea evanghelică, dar îmi mulțumeam trupul și fugeam în orice moment crucial, fără să-mi asum răspunderea. M-am gândit la copiii ai căror părinți i-au crescut până la maturitate, dar când vine vremea să se sacrifice pentru familie, se tem de suferință și nu vor să-și asume răspunderea. Un astfel de om nu are conștiință și e un ticălos nerecunoscător. M-am gândit că întocmai așa mă purtasem. Dumnezeu mă îndrumase până în acest punct și-mi permisese să fac o datorie foarte importantă, dar mereu m-am temut de suferință și am ținut cont de trupul meu. Nu aveam niciun fel de conștiință! Nu puteam să văd sensul suferinței pentru datoria mea, tânjeam după confortul trupesc și nu puteam face cum se cuvine nicio datorie. Atunci am realizat că Satana le-a insuflat oamenilor aceste filosofii: „Bucură-te de viață cât încă mai trăiești” și „Tratează-te bine”, făcându-i să devină tot mai depravați, egoiști și înșelători. Dacă aș fi continuat să tânjesc după confort, oare nu mi-aș fi atras pieirea? Mereu m-am plâns de greutățile din datoria mea și am detestat să mă despart de confortul fizic. Nu numai că-mi pierdeam șansa de a câștiga adevărul, dar îmi făceam datoria de mântuială și nu lăsam decât fărădelegi în urma mea. În final, sigur aveam să fiu respinsă și alungată de Dumnezeu!

Am început să caut o cale de practică. Am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Să presupunem că biserica îți dă o treabă de făcut, iar tu spui: «Fie că treaba asta este o șansă de a ieși în evidență sau nu, din moment ce mi-a fost dată, o voi face bine. Îmi voi asuma această responsabilitate. Dacă voi fi repartizat la primire, voi da totul pentru a face bine acea lucrare; mă voi îngriji bine de frați și de surori și voi face tot posibilul să păstrez siguranța tuturor. Dacă voi fi desemnat să răspândesc Evanghelia, mă voi echipa cu adevărul, voi răspândi cu dragoste Evanghelia și îmi voi face bine datoria. Dacă voi fi desemnat să învăț o limbă străină, o voi studia cu sârguință, mă voi strădui în privința asta și o voi învăța cât mai repede posibil, în decurs de un an sau doi, ca să pot mărturisi despre Dumnezeu străinilor. Dacă mi se va cere să scriu articole despre mărturii, mă voi pregăti în mod conștiincios să fac acest lucru și voi vedea faptele potrivit principiilor adevărului; voi învăța despre limbaj și, deși s-ar putea să nu fiu în stare să scriu articole cu proză frumoasă, voi putea cel puțin să-mi comunic experiențele și mărturia în mod clar, să am părtășie despre adevăr în mod inteligibil și să ofer mărturie adevărată pentru Dumnezeu, astfel încât, atunci când oamenii îmi vor citi articolele, să fie edificați și ajutați. Orice slujbă îmi încredințează biserica, o voi prelua cu toată inima și puterea mea. Dacă există ceva ce nu înțeleg sau se ivește o problemă, mă voi ruga lui Dumnezu, voi căuta adevărul, voi înțelege principiile adevărului și voi face bine treaba. Oricare ar fi datoria mea, voi folosi tot ce am pentru a o îndeplini bine și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Pentru orice pot realiza, voi face tot posibilul să-mi asum întreaga responsabilitate pe care o am și, cel puțin, nu mă voi împotrivi conștiinței și rațiunii mele, nu voi fi neglijent și superficial, viclean și indolent, și nici nu mă voi bucura de roadele muncii altora. Nimic din ce voi face nu va fi sub standardele conștiinței». Acesta este standardul minim al comportamentului uman, iar cel care își îndeplinește datoria în acest fel se poate califica drept persoană conștiincioasă și rezonabilă. Trebuie cel puțin să ai conștiința curată în îndeplinirea datoriei tale și să simți măcar că îți câștigi cele trei mese pe zi, că nu te milogești pentru ele. Acest lucru se numește simț al responsabilității. Indiferent dacă ai un calibru bun sau slab și dacă înțelegi sau nu adevărul, trebuie să ai această atitudine: «Deoarece mi s-a dat să fac această lucrare, trebuie să o tratez cu seriozitate; trebuie să o transform în preocuparea mea și să o fac bine, din toată inima și cu toată puterea mea. În ceea ce privește posibilitatea de a o face perfect, nu pot să-mi permit să ofer o garanție, dar atitudinea mea este că mă voi strădui să văd că e bine făcută și, cu siguranță, nu voi fi neglijent și superficial în acest sens. Dacă apare o problemă, ar trebui să-mi asum responsabilitatea și să mă asigur că învăț ceva din asta și-mi îndeplinesc bine datoria». Aceasta este atitudinea corectă. Aveți o astfel de atitudine?(Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Cuvintele lui Dumnezeu chiar m-au inspirat! Întrucât biserica m-a făcut responsabilă de această lucrare, trebuia să-mi asum toate responsabilitățile pe care un adult e capabil să și le asume. Oricât de mare mi-ar fi fost calibrul, oricât de mult m-aș fi priceput la lucrarea mea și oricâte dificultăți aș fi înfruntat în datoria mea, nu puteam să mă eschivez, trebuia să continui și să fac tot ce-mi stătea în putință pentru lucrare. Ulterior, când terminam un videoclip și primeam sugestiile celorlalți, indiferent dacă era o problemă despre care nu știam sau dacă nu știam cum să mă ocup de ea, căutam mereu o cale s-o rezolv sau încercam să găsesc oameni cu experiență pe care să-i consult. Treptat, mi-am dezvoltat aceste aptitudini și am înțeles mai bine principiile. Înainte, oricând era o problemă delicată, de obicei o pasam unuia dintre partenerii mei, nu răspundeam prompt la mesaje pe grup și mă mocăiam. Acum, pot să-mi asum activ responsabilitatea și să fac față unei poveri mai mari în datoria mea. Deși vor exista dificultăți de-a lungul cooperării noastre, când mă bazez atent pe Dumnezeu și prin discuții cu ceilalți, calea pe care ar trebui să mergem devine tot mai clară. Abia după această experiență am realizat cât de egoistă și înșelătoare am fost, că am fost perfidă și leneșă în datoria mea, nedispusă să fac față responsabilității. Când mi-am îndreptat atitudinea față de lucrare și am fost dispusă să țin cont de povara lui Dumnezeu și să fac tot ce puteam ca să cooperez, am văzut conducerea și îndrumarea lui Dumnezeu, am dobândit credință în sufletul meu și am fost dispusă să practic a fi un om rațional și conștiincios, care se ocupă de îndatoririle lui.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger