de Cheng Shi, China

Curând după ce am primit lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, i-am predicat Evanghelia soțului meu. M-a surprins că, după ce a ascultat, a găsit pe internet tot felul de știri false despre Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, toate fiind calomnii și zvonuri născocite de PCC împotriva Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic. După aceea, mi-a aruncat o privire mânioasă și a urlat: „Uită-te la asta! Lucrul în care crezi este «Fulgerul de la Răsărit» împotriva căruia PCC luptă de ani de zile. În secunda în care te arestează, vei fi condamnată și trimisă la închisoare. Nu ai voie să mai crezi!” Apoi mi-a rupt toate cărțile conținând cuvântul lui Dumnezeu. Atunci am fost furioasă, dar apoi m-am gândit că e posibil ca soțul meu să mi se fi împotrivit fiindcă era, pentru moment, înșelat de zvonurile PCC, dar că va înțelege mai târziu. Totuși, știam că orice s-ar fi întâmplat, credința în Dumnezeu este calea cea corectă în viață și că nu aveam să renunț la ea niciodată. După aceea, soțul meu mă suna în fiecare zi ca să afle unde sunt. Pe atunci, eram studentă, așa că, pentru a-i evita supravegherea, am participat la adunări aproape de școală și am mers acasă numai în week-end-uri. La sfârșitul lui 2012, când PCC a lansat o campanie de suprimare și arestări maniacale împotriva Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, pe internet, la televizor și în ziare erau zvonuri și aberații care condamnau și calomniau Biserica lui Dumnezeu Atotputernic peste tot, iar PCC aresta credincioși în Dumnezeu în tot locul. Soțului meu îi era teamă că voi fi arestată pentru credința mea în Dumnezeu, ceea ce ar fi putut să-l afecteze atât pe el, cât și pe familia lui, iar restricțiile pe care mi le-a impus au devenit din ce în ce mai aspre. M-a și amenințat spunând că va divorța dacă voi continua să cred în Dumnezeu. Când l-am auzit spunând asta, m-am supărat foarte tare. În China, credința în Dumnezeu nu comportă numai un risc de a fi condamnat și închis, ci și riscul de a fi persecutat de propria familie. Lucrurile sunt foarte dificile pentru noi! M-am gândit că, dacă divorțăm, ce se va întâmpla cu fiica noastră? Timp de câteva zile, nu am avut energie să-mi fac datoria. Eram nefericită.

După aceea, una dintre surorile mele a aflat despre starea mea și mi-a citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. Asta m-a ajutat foarte mult. „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face în interiorul oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau intervenții umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost încercat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și intervenția oamenilor. În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că aceste circumstanțe dificile, din afară, păreau să fie restricțiile și persecuția soțului meu, dar de fapt erau tulburările Satanei. Dumnezeu vrea să mântuiască oamenii, iar Satana cauzează tot felul de tulburări și perturbări ca să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu, să pierd mântuirea Lui și să fiu, în cele din urmă, târâtă în iad cu Satana. Satana este atât de sinistru și vicios! Atunci, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, statura mea e prea mică, așa că Îți cer să-mi dai credință. Chiar dacă va trebui să divorțez, nu Te voi trăda și nu mă voi lăsa păcălită de comploturile Satanei.” După ce m-am rugat, a fost mai ușor de suportat și am continuat să răspândesc Evanghelia și să-mi îndeplinesc datoria.

Am auzit că la sfârșitul acelui an, ai fost arestată la o adunare. Polițiștii m-au acuzat și de „tulburarea ordinii publice” și m-au reținut pentru 30 de zile. La interogatoriu, polițiștii de la Biroul Național de Securitate m-au amenințat: „Cei de la școala ta știu deja că ai fost arestată din cauza credinței tale în Dumnezeu și plănuiesc să te exmatriculeze. Dar, dacă vei coopera cu noi și ne vei spune ce știi, vom vorbi cu decanul în numele tău și îți vei putea continua studiile. Gândește-te bine la asta!” După ce au plecat, m-am uitat la barele reci de fier ale celulei și m-am simțit complet deprimată și nefericită. Dacă aș fi fost exmatriculată din cauza credinței în Dumnezeu, asta ar fi fost o chestiune politică. Pata aceea ar fi rămas în foaia matricolă și în cazier; niciun spital nu m-ar fi angajat vreodată, iar visul meu de a deveni doctor s-ar fi spulberat. La numai 30 de ani, studiile, munca și viitorul meu ar dispărea. Cum voi trăi de acum înainte? Cum voi putea da piept cu discriminarea din partea rudelor mele și cu batjocura oamenilor din jurul meu? Timp de câteva zile, nu am putut mânca sau dormi bine. În vremea aceea, mă rugam lui Dumnezeu despre asta în fiecare zi. Într-o dimineață, mi-am dat seama că fredonam fără să știu un imn al cuvântului lui Dumnezeu: „Tu ești o ființă creată – ar trebui, desigur, să-L slăvești pe Dumnezeu și să urmărești o viață plină de sens. Deoarece ești o ființă omenească, ar trebui să te sacrifici pentru Dumnezeu și să înduri toate suferințele! Ar trebui să accepți cu bucurie și cu încredere mica suferință la care ești supus astăzi și să trăiești o viață plină de sens, ca Iov și Petru. Sunteți oameni care urmăriți calea cea dreaptă, aceia care își doresc o îmbunătățire. Sunteți oameni care vă ridicați în națiunea marelui balaur roșu, cei pe care Dumnezeu îi numește drepți. Nu este aceasta viața cea mai plină de sens?” („Cea mai însemnată viață” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). În timp ce cântam imnul cuvântului lui Dumnezeu, m-am simțit emoționată în mod special, iar lacrimi mi-au izvorât din ochi. Sunt o ființă creată și ar trebui să cred în Dumnezeu și să-L slăvesc. E normal și corect să fac asta. Dumnezeu mi-a menit să mă nasc într-o familie care credea în Domnul ca să cunosc existența lui Dumnezeu de la o vârstă fragedă. În zilele de pe urmă, Dumnezeu m-a ales și mi-a permis să aud glasul Domnului și să-L primesc. Mi-a permis să primesc udarea și aprovizionarea cuvântului lui Dumnezeu, să accept judecata și purificarea acestuia și să primesc mântuirea lui Dumnezeu. Aceasta este o binecuvântare incredibilă! M-am gândit la mulți oameni care, timp de generații, L-au urmat pe Dumnezeu. Pentru a răspândi Evanghelia lui Dumnezeu, au suferit persecuții și greutăți, iar mulți dintre ei chiar au renunțat la viețile lor. Toți au creat o mărturie frumoasă și răsunătoare pentru Dumnezeu. Asta m-a inspirat foarte mult. M-am gândit că dacă aș fi renunțat la credința în Dumnezeu pentru a-mi apăra interesele și viitorul, oare aș mai fi avut atunci o conștiință? Merit să fiu numită om? Asta mi-a dat putere și am depus un jurământ că indiferent dacă voi fi exmatriculată, indiferent de ce viitor și soartă voi avea, chiar dacă oamenii din jurul meu mă vor respinge și calomnia, nu-L voi trăda pe Dumnezeu și voi mărturisi ferm pentru El. La ultimul interogatoriu, le-am spus polițiștilor cu mult calm: „Dacă voi fi exmatriculată, vă cer numai să-i spuneți soțului meu să meargă la școală pentru a-mi strânge lucrurile.” Când au văzut cât de hotărâtă eram, polițiștii au plecat părând foarte descurajați. Îi eram foarte recunoscătoare lui Dumnezeu.

După ce am fost eliberată și trimisă acasă, soțul meu a spus furios: „Polițiștii mi-au spus că dacă vei mai fi arestată din cauza credinței în Dumnezeu, nu va mai fi numai o lună de detenție. Asta ne va afecta și pe mine și pe fiica ta. Fiica noastră nu va putea să meargă la universitate, să-și ia o slujbă sau să lucreze în servicii publice. Nu înțelegi? Din cauza arestării tale deoarece crezi în Dumnezeu, și eu am suferit timp de o lună. Nu pot să-ți spun de câte ori am plâns și aproape am făcut accident de mașină. Ca să te scot din închisoare, am umblat peste tot implorând pentru ajutor și m-am făcut de rușine complet. Nu am de gând să mai sufăr vreodată în felul acesta.” A întrebat și dacă puteam înceta să mai cred și dacă mă puteam gândi mai mult la familia mea. În plus, pentru a mă împiedica să-i contactez pe frații și surorile mele, mă supraveghea ca pe un infractor. Nu mă lăsa să plec de acasă și nu-mi oferea nicio independență. Când pleca la serviciu, o punea pe mama lui să mă supravegheze. Suna tot timpul ca să întrebe unde eram și ce făceam. De asemenea, îmi povestea tot timpul despre diversele mișcări revoluționare ale PCC și despre metodele violente de remediere folosite, ca să știu consecințele nesupunerii față de PCC și pentru a-mi elimina ideile de credință în Dumnezeu. A spus și: „Știu că zvonurile pe care PCC le născocește despre biserica ta sunt false. Tu vrei să crezi în Dumnezeu, iar ei nu-ți permit asta. Dacă nu te supui, îți vor distruge viața. Uită-te la oamenii care au murit atât de tragic în timpul Revoluției Culturale și al incidentului din 4 iunie. Dacă ofensezi PCC, nu vei putea scăpa nici în străinătate.” Soacra mea s-a alăturat discuției spunând: „PCC nu este bun, dar are puterea. Noi suntem doar niște oameni obișnuiți și nu suntem suficient de puternici ca să le ținem piept.” După aceea, am fost exmatriculată din cauza credinței mele în Dumnezeu, iar soțul meu a dat vina pe credința mea în Dumnezeu pentru toate relele care s-au întâmplat familiei noastre. Oricând îl supăra ceva, mă certa, mă ridiculiza și mă lua în batjocură. Din cauza unei astfel de vieți, eram foarte deprimată și, în plus, nu puteam citi cuvântul lui Dumnezeu și nu-mi puteam contacta frații și surorile, așa că eram extrem de nefericită și nu știam când aveau să se sfârșească acele zile.

În perioada aceea, mă rugam adesea lui Dumnezeu pentru a-I cere să mă lumineze, să mă îndrume și să-mi permită să-I înțeleg voia. Într-o zi, mi-am amintit de un pasaj al cuvântului lui Dumnezeu: „Poate că vă amintiți cu toții aceste cuvinte: «Căci necazul nostru ușor de purtat și temporar, lucrează în noi o greutate veșnică de slavă, dincolo de orice imaginație.» Cu toții ați auzit aceste cuvinte înainte, totuși nici unul dintre voi nu a înțeles adevărata lor însemnătate. Astăzi, sunteți profund conștienți de însemnătatea lor reală. Aceste cuvinte vor fi împlinite de Dumnezeu în timpul zilelor de pe urmă și vor fi împlinite în cei care au fost persecutați cu cruzime de marele balaur roșu în ținutul unde stă încolăcit. Marele balaur roșu Îl persecută pe Dumnezeu și este vrăjmașul lui Dumnezeu și deci, în acest ținut, cei care cred în Dumnezeu sunt astfel supuși umilinței și asupririi, și ca urmare, aceste cuvinte sunt împlinite în voi, acest grup de oameni. Deoarece a demarat într-un ținut care se împotrivește lui Dumnezeu, toată lucrarea lui Dumnezeu întâmpină piedici formidabile, iar îndeplinirea multora dintre cuvintele Lui ia mult timp; așadar, oamenii sunt rafinați ca rezultat al cuvintelor lui Dumnezeu, ceea ce este și o parte a suferinței. Este enorm de dificil pentru Dumnezeu să Își îndeplinească lucrarea în țara marelui balaur roșu – dar tocmai prin această dificultate Dumnezeu face o etapă a lucrării Sale, făcând ca înțelepciunea și faptele Lui minunate să se manifeste și folosind această oportunitate pentru a face complet acest grup de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). Da, din cuvântul lui Dumnezeu am înțeles că întrucât marele balaur roșu Îl urăște pe Dumnezeu și I se împotrivește cu sălbăticie, în calitate de credincioși în Dumnezeu în China, inevitabil va trebui să îndurăm multă suferință, dar această suferință este plină de însemnătate. Dumnezeu folosește astfel de suferințe și necazuri pentru a ne desăvârși credința și a ne oferi discernământ. M-am gândit că numai din cauza că aveam credință în Dumnezeu, PCC m-a reținut, a făcut să fiu exmatriculată și a folosit munca și viitorul familiei mele pentru a mă amenința și a mă forța să renunț la adevărata cale. PCC chiar este malefic! Soțul meu a încercat să mă împiedice să cred în Dumnezeu fiindcă el a crezut zvonurile și minciunile PCC și s-a temut de măsurile lui violente de remediere. Experimentând personal persecuția PCC, am putut vedea esența demonică a PCC, aceea de răutate feroce și ură față de adevăr. M-am gândit: cu cât sunt persecutată mai mult de PCC, cu atât mai mult îl voi respinge, mă voi lepăda de el și-L voi urma pe Dumnezeu până la sfârșit. Deși nu puteam să citesc cuvântul lui Dumnezeu și să-mi contactez frații și surorile, știam că Dumnezeu e credicios și îmi va deschide o cale.

Zece luni mai târziu, am găsit în sfârșit o șansă de a contacta biserica. Când am putut să citesc iar, în sfârșit, cuvântul lui Dumnezeu am fost foarte încântată și am simțit și mai mult valoarea cuvântului lui Dumnezeu. Cu cât citeam mai mult, cu atât mai ageră și revigorată mă simțeam. Într-o zi, câteva luni mai târziu, soțul meu mi-a găsit caietul cu devoționale în cameră. Când a aflat că încă mai credeam în Dumnezeu, și-a pierdut cumpătul, m-a doborât la pământ cu o lovitură și apoi m-a lovit cu pumnii în cap de cel puțin 20 de ori. Eram pe jumătate inconștientă și amețită și aveam cucuie de mărimea unui ou de porumbel pe cap. Îmi amintesc furia înghețată de pe chipul soțului meu și felul în care fiica mea în vârstă de 6 ani era atât de înspăimântată încât a început să se tânguie. „N-o lovi pe mama! N-o lovi pe mama!…” Soțul meu m-a apucat de guler și m-a aruncat afară pe ușă, spunând furios: „Dacă tot mai crezi în Dumnezeu, ieși din casa mea!” Când am văzut cum se schimbase soțul meu, cât de crud și nemilos era și cum nu-i păsa deloc de anii noștri împreună, am simțit că mi se frânge inima. Cel mai greu de suportat a fost imaginea fiicei mele înspăimântate de firea lui violentă. În clipa în care s-a apropiat de mine, ea a crezut că urmează să mă bată, așa că a fugit în fața mea, și-a ridicat brațele micuțe ca să mă apere și a spus: „Nu te apropia de mama!” Uneori, când eram la etaj, cum se apropia soțul meu de scări, fiica mea țipa la el să nu se ducă sus. De fiecare dată când vedeam chipul fiicei mele atât de îngrozit și îngrijorat și daunele psihologice cauzate de violența domestică la o vârstă atât de fragedă, simțeam că mi se învârte un cuțit în inimă și uram și mai mult marele balaur roșu. Toate aceste dezastre erau cauzate de persecuția Partidului Comunist.

Într-o zi, când soțul meu s-a întors de la muncă, și-a scos telefonul mobil și a spus furios: „Uite, PCC a arestat din nou atât de mulți oameni. Tot mai vrei să crezi? Vrei să mori? Bine, poți să crezi în Dumnezeu, dar nu ne trage în jos pe mine și pe fiica noastră. Dacă vei fi arestată din nou, viețile noastre vor deveni imposibile. Dacă aș fi știut că aveai să urmezi calea credinței în Dumnezeu, nu m-aș fi căsătorit niciodată cu tine.” Vorbele soțului meu m-au rănit foarte mult. M-am gândit la perioada anterioară, la felul în care îmi oferise mai puțină libertate decât unui infractor din cauza credinței mele în Dumnezeu, la felul în care mă bătea adesea, iar asta o rănea pe fiica noastră și mi-am dat seama că nu mai puteam face compromisuri, așa că am fost de acord cu cererea de divorț a soțului meu. Când a văzut că insist să cred în Dumnezeu în continuare, l-a sunat pe fratele meu și i-a cerut să mă convingă. Fratele meu m-a iubit și a fost mândru de mine mereu, dar fiindcă fusesem arestată de PCC, am fost exmatriculată, fiindu-mi interzis să-mi continui studiile. Dacă după aceea aș fi divorțat, aș fi devenit bătaia de joc a satului. Fratele meu ar fi fost atât de dezamăgit! Nu știam cum să dau ochii cu fratele meu. L-am strigat pe Dumnezeu în inima mea și I-am cerut să mă apere ca să pot mărturisi ferm pentru Dumnezeu, astfel încât, indiferent de mediu, să nu renunț niciodată la credința mea în Dumnezeu. Apoi, mi-am amintit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Trebuie să ai curajul Meu în tine și trebuie să ai principii când te confrunți cu rudele care nu cred. Dar, de dragul Meu, nu trebuie să cedezi în fața niciunei forțe întunecate. Bizuie-te pe înțelepciunea Mea pentru a merge pe calea perfectă; nu permite niciuneia dintre conspirațiile Satanei să preia controlul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). Așa e. Dumnezeu a creat omenirea, iar credința în Dumnezeu și urmarea Lui sunt naturale și corecte. Trebuie să rămânem fermi în alegerea căii noastre și nu trebuie să fim păcăliți de Satana. Nu trebuie să-i lăsăm să intervină nici pe apropiații noștri. Deci, după aceea, de față cu fratele meu, soțul meu m-a învinovățit pentru tot ce s-a întâmplat cu credința mea în Dumnezeu. Când soțul meu a văzut cât de calmă eram, a ridicat mâna să mă lovească, dar fratele meu l-a oprit. Fratele meu mi-a spus cu calm: „Ești adult și poți să decizi singură în legătură cu viața ta. Dar trebuie să te gândești la ce i se va întâmpla fiicei tale dacă divorțezi. Dacă te uiți la ce i s-a întâmplat fiicei mele, vei ști ce i se va întâmpla fiicei tale…” Cuvintele fratelui meu m-au întristat o perioadă fiindcă m-am gândit la divorțul lui și la felul în care fiica lui era adesea ridiculizată și desconsiderată de oamenii din jurul ei. E mare păcat de un copil fără mamă. M-am gândit că, dacă aș fi divorțat, oare nu ar fi devenit și fiica mea un copil fără mamă? Nu va suferi discriminarea și batjocura din partea profesorilor și a colegilor ei de clasă? Fără să-i fiu alături, dacă ar fi trăit cu tatăl și bunicii ei necredincioși, oare ar fi putut să meargă pe calea credinței în Dumnezeu? Când m-am gândit la cât de tânără era, am simțit că nu puteam suporta să mă despart de ea.

Eram cu adevărat nenorocită în vremea aceea, așa că mă rugam lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu pot renunța la fiica mea. Mă doare mereu când mă gândesc la viitorul ei. Îți cer să mă luminezi, să mă îndrumi și să-mi aperi inima.” După aceea, am citit două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu și acolo am găsit o cale de a practica. „În afară de naștere și de creșterea copilului, responsabilitatea părinților în viața copiilor lor este pur și simplu aceea de a le asigura un mediu formal în care să crească, pentru că nimic cu excepția predestinării Creatorului nu afectează soarta unei persoane. Nimeni nu poate controla ce fel de viitor va avea cineva; este predeterminat cu mult timp înainte și nici măcar părinții cuiva nu îi pot schimba destinul. În ceea ce privește destinul, fiecare este independent și fiecare are propriul său destin. Deci părinții niciunei persoane nu îi pot îngrădi acesteia destinul în viață sau exercita cea mai mică influență asupra rolului pe care îl joacă în viață. […] părinții niciunei persoane nu o pot asista pe aceasta la îndeplinirea misiunii sale în viață, și, de asemenea, nicio rudă nu poate ajuta pe cineva să-și asume rolul în viață. Cum își îndeplinește cineva misiunea și în ce fel de mediu de trai își joacă rolul sunt determinate în întregime de soarta pe care o are în viață. Cu alte cuvinte, nicio altă condiție obiectivă nu poate influența misiunea unei persoane, care este predestinată de către Creator. Toți oamenii se maturizează în mediile personale în care cresc; apoi treptat, pas cu pas, își stabilesc propriile drumuri în viață și își împlinesc destinele planificate pentru ei de către Creator. În mod firesc, involuntar, intră în marea imensă a omenirii și își asumă propriile poziții în viață, unde încep să-și îndeplinească responsabilitățile de ființe create de dragul predestinării Creatorului, de dragul suveranității Lui” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). Mai este un pasaj. „Planurile și fanteziile oamenilor sunt perfecte; nu știu ei că numărul copiilor pe care îi au, aspectul fizic al copiilor, abilitățile și așa mai departe nu sunt decizia lor, că nici măcar o părticică din destinele copiilor lor nu este în mâinile lor? Oamenii nu sunt stăpânii propriului lor destin, și totuși ei speră să schimbe destinele generației mai tinere; sunt lipsiți de puterea de a scăpa de propriul lor destin, și totuși încearcă să îl controleze pe acela al fiilor și fiicelor lor. Nu se supraapreciază? Nu este aceasta nesăbuință și ignoranță omenească?” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). Da, Dumnezeu a creat totul și are suveranitate peste toate, iar destinele oamenilor sunt în mâinile lui Dumnezeu. Părinții numai cresc copii, dar nu le pot schimba soarta. Am crezut întotdeauna că îi voi putea influența și controla viața fiicei mele, că va putea găsi fericirea atât timp cât îi eram alături și că o voi putea conduce pe calea credinței în Dumnezeu. Însă, gândindu-mă mai bine, nu aveam control nici măcar asupra propriului destin, deci cum l-aș fi putut controla pe cel al fiicei mele? M-am gândit la faptul că fiica mea se îmbolnăvise și leșinase cu câteva zile în urmă și nu i-am putut alina deloc durerea. Am stat doar și m-am uitat la ea. Nu am putut decât să-L implor pe Dumnezeu să-mi apere fiica. Fiica mea s-a împiedicat în timp ce se cățăra și aproape că a căzut de pe stâncă. Nu am putut face nimic. A fost salvată în mod misterios de un copac uscat de la marginea stâncii. Aceste fapte m-au făcut să înțeleg că, deși aveam grijă de fiica mea în orice mod posibil, nu exista nicio garanție că nu se va îmbolnăvi sau nu va suferi dezastre. Odată ce am înțeles aceste lucruri, m-am simțit eliberată. Mi-am dat seama că ar trebui să pun viața copilului meu în mâinile lui Dumnezeu și să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Asta trebuie să fac în calitate de ființă creată.

Mai târziu, când soțul meu a văzut că insistam să cred în Dumnezeu, a decis să divorțeze. Mi-a cerut să mă mut din casă fără să iau nimic și a refuzat să-mi dea custodia fiicei noastre. Ba chiar a vrut să-mi ia drepturile de vizitare. Când l-am întrebat despre împărțirea bunurilor, a încercat să mă lovească în cap cu o cană de oțel. M-am apărat cu mâinile, așa, dar mi-a învinețit încheieturile, ceea ce m-a împiedicat să car obiecte grele timp de două luni. M-a lovit cu ea și în spate de câteva ori, provocându-mi o tuse violentă care m-a ținut mai mult de o lună. După toate astea, a luat sutele de mii pe care le economisisem de la muncă. A spus: „Crezi în Dumnezeu, nu-i așa? Atunci du-te la Dumnezeul tău și cere-I să te hrănească și să te îmbrace.” Când am văzut că soțul meu era atât de absurd, mi-am amintit de cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă un om se înfurie și izbucnește de mânie când Dumnezeu este menționat, L-a văzut oare pe Dumnezeu? Știe cine este Dumnezeu? Nu știe cine este Dumnezeu, nu crede în El, iar Dumnezeu nu i-a vorbit. Dumnezeu nu l-a tulburat niciodată, deci de ce ar fi mânios? Am putea spune că această persoană este rea? Tendințele lumești, mâncatul, băutul, căutarea plăcerilor și goana după celebrități – niciunul dintre aceste lucruri nu l-ar deranja pe un astfel de om. Cu toate acestea, la simpla menționare a cuvântului «Dumnezeu» sau a cuvântului lui Dumnezeu adevărul, se înfurie. Oare asta nu înseamnă că ai o natură malefică? Lucrul acesta este suficient să demonstreze că asta e natura diabolică a omului” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”). Ceea ce au revelat cuvintele lui Dumnezeu mi-a permis să văd limpede natura rea și potrivnică față de Dumnezeu a soțului meu. Mi-am amintit că, la început, când soțul meu a aflat că eu credeam în Dumnezeu Atotputernic, a fost foarte ostil și chiar mi-a rupt cărțile care conțineau cuvântul lui Dumnezeu. Ulterior, a încercat să mă împiedice să cred în Dumnezeu și mi-a cerut divorțul. După ce am fost arestată și eliberată, m-a tratat ca pe o prizonieră, nu mi-a oferit nicio libertate și m-a bătut cu brutalitate. Câteodată părea că vrea să mă omoare. Când am divorțat, a pus mâna pe toate bunurile mele ca să mă forțeze să ajung disperată și să nu-mi pot trăi viața. Scopul lui era să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu. Acum am văzut limpede natura și esența soțului meu. Era un diavol care Îl ura și I se împotrivea lui Dumnezeu. Dacă trăiam cu un astfel de om, nu am fi avut nimic în comun, nu aș fi avut deloc libertate, aș fi fost bătută și aș fi trăit sub restricții. M-am gândit: cum poate fi acesta un cămin? Nu era decât o închisoare. Acesta era iadul.

După divorț, nu am mai fost stingherită și controlată de soțul meu. Am putut merge la adunări și citi cuvintele lui Dumnezeu în mod normal. Mi-am asumat repede îndatoririle în biserică. Am avut un sentiment profund de ușurare și eliberare și I-am mulțumit lui Dumnezeu că m-a salvat.