de Moran, China

Anul trecut în iunie, am fost aleasă diacon de udare și-i udam pe cei ce-acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Mi-am spus: „Dumnezeu mă preamărește cu o mare datorie, așa că trebuie să o fac bine și să-I răsplătesc iubirea.” La început, am avut multe probleme. Unii frați și surori erau ocupați cu serviciul și nu veneau mereu la întâlniri, alții erau înșelați de defăimările religioase și ale PCC-ului și erau reticenți să mai vină, iar alții erau pasivi și slabi din cauza piedicilor puse de familie și nu-și puteau face datoria. Am simțit multă presiune când m-am gândit la toate astea. Ca să îi ud bine pe acești frați și surori, astfel încât să poată înțelege adevărul și să prindă rădăcini pe calea dreaptă, trebuia să muncesc mult. În acea perioadă, m-am rugat lui Dumnezeu, m-am bazat pe El și am căutat adevărul pentru a rezolva problemele și greutățile lor. După o vreme, majoritatea au venit normal la întâlniri și unii au învățat sensul îndeplinirii datoriei, așa că și-au asumat-o. Când am văzut aceste rezultate, am fost încântată, nu m-am putut abține să nu mă apreciez. „Sigur sunt bună la asta. Cum altfel aș putea obține rezultate atât de bune?” După aceea, când i-am auzit pe frați și surori vorbind de stările și greutățile lor, fără să vreau, am început să mă laud că eram mai bună și mai experimentată decât ei.

Odată, la o întâlnire, câteva surori care tocmai își începuseră datoria de udare au menționat că unii nou-veniți au îndurat suprimare și arestări frenetice din partea PCC-ului și erau pesimiști, slabi și temători. Ele nu știau s-aibă părtășie ca să rezolve asta. Fiindcă eu rezolvasem recent astfel de probleme, obținând rezultate, m-am gândit că era o ocazie bună să le spun cum am avut eu părtășie despre adevăr pentru a rezolva aceste lucruri și să le arăt că eu am înțeles cel mai bine adevărul și că eram cea mai capabilă. Așadar, am spus încrezătoare: „Recent, am udat câțiva frați și surori care erau în aceeași stare. Am fost foarte neliniștită atunci și, ca să-i ud bine, am ținut multe întâlniri cu ei, am citit cuvântul lui Dumnezeu și am avut părtășie despre adevărul stării lor. A trebuit să merg cu bicicleta peste 50 de kilometri până acolo și înapoi. După ce i-am udat o dată, au obținut cunoștințe despre lucrarea, omnipotența și înțelepciunea lui Dumnezeu, au înțeles cum îl folosește pe marele balaur roșu în lucrarea Sa și-au câștigat încredere în El. Nu s-au mai simțit constrânși de persecuția PCC-ului, ba chiar au vrut să răspândească Evanghelia…” În timp ce aveam părtășie, surorile m-au privit de parcă erau în transă. M-am simțit împlinită și tot mai plină de energie pe măsură ce vorbeam. Când am terminat, o soră a spus entuziasmată: „Cu toată experiența ta, tu vezi problemele clar. Eu aș fi foarte confuză.” O altă soră a spus cu invidie: „E foarte ușor pentru tine să rezolvi probleme. Dacă mai ai experiențe pozitive, te rog, ai părtășie cu noi ca să învățăm de la tine.” Am fost încântată când am auzit complimentele lor. Deși am spus că rezultatele din munca mea erau doar îndrumarea lui Dumnezeu, nu efortul meu, în inima mea, am simțit că suferisem și plătisem un preț pentru ele. După aceea, mi-a plăcut să mă laud și mai mult.

La o întâlnire, o soră era pesimistă pentru că udarea ei nu a avut rezultate bune și a vorbi despre multe greutăți. M-am gândit: „Dacă aș spune c-am aceleași greutăți și carențe, ceilalți nu m-ar desconsidera? Răspund de lucrarea ei, așa că îi voi spune de experiențele mele reușite și le voi arăta cum am avut părtășie despre adevăr pentru a găsi soluții când m-am confruntat cu astfel de greutăți. Astfel, pot să le rezolv problemele și să îi fac să mă aprecieze.” Odată ce m-am gândit la asta, n-am mai vorbit despre slăbiciunile și carențele mele, lăudându-mă, în schimb, cu eficiența mea în îndatoririle mele. Am spus: „În acea perioadă, am udat și susținut 5 frați și surori. Unii aveau noțiuni religioase, alții alergau după bani și nu veneau regulat la întâlniri, iar unii erau slabi și pesimiști din cauza problemelor de acasă. Am mers la fiecare în parte, am depășit câteva greutăți, am căutat mult cuvântul lui Dumnezeu și am avut părtășie pentru rezolvarea problemelor, până când au înțeles adevărul, au renunțat la noțiuni, au venit regulat la întâlniri și și-au asumat îndatoriri. Am avut un frate, un profesionist talentat, care venea rar la întâlniri pentru că alerga după statut și faimă. Am avut multe greutăți în procesul de a-l susține, dar m-am bazat pe Dumnezeu, i-am citit cuvântul Lui și-am avut părtășie despre voia Sa. Asta l-a ajutat să înțeleagă valoarea căutării adevărului pentru credincioși și i-a permis să vadă că goana după reputație și statut e deșartă și că doar urmându-L pe Dumnezeu ar putea obține adevărul, viața și mântuirea. Așa c-a fost dornic să caute adevărul și să-și facă datoria.” După părtășia mea, am văzut priviri admirative pe chipurile surorilor mele și și-au notat fragmentele mele din cuvântul lui Dumnezeu. O soră a exclamat: „Ai folosit adevărul ca să rezolvi problemele lor, i-ai ajutat să-nțeleagă voia lui Dumnezeu, să-L urmeze și să-și facă datoria. N-ai putea face asta dacă n-ai avea realitățile adevărului.” O altă soră a spus admirativ: „Dacă aș avea aceste probleme, n-aș putea să le rezolv. Tu ai mai multă experiență, deci ești mai bună decât noi la asta.” Și eu am simțit asta atunci. După discuția noastră, una dintre surori a fost puțin pesimistă. Se simțea de calibru slab și nu putea folosi adevărul pentru a-i susține pe nou-veniți. M-am gândit: „Vorbesc prea mult despre experiența mea reușită? Problemele întâlnite de ei sunt simple și ușor de rezolvat pentru mine. Așadar, se simt incapabili, mă admiră și se bazează pe mine să le rezolv toate problemele?” M-am gândit la răul făcut de admirație și faptul de a fi admirat. Dar apoi, mi-am spus: „Le povestesc despre experiența mea practică, ar trebui să fie în ordine.” Atunci, n-am reflectat asupra mea și am trecut peste asta. Mai târziu, m-am întâlnit cu două surori de la udare ca să le întreb de munca lor. Imediat ce am ajuns, una dintre ele a spus cu entuziasm: „Ce bine c-ai sosit. Au venit niște frați și surori cu probleme și nu știm să le rezolvăm. Acum că ai venit, putem să te întrebăm pe tine.” Privirea ei plină de așteptări m-a încântat și îngrijorat deopotrivă. M-a încântat pentru că mă aprecia, dar m-a îngrijorat fiindcă m-am întrebat dacă nu cumva faptul c-am tot vorbit despre rezultatele mele n-o făcuse să mă admire. Apoi, m-am gândit: „Vorbesc mereu despre succesul meu ca să le dau o cale de practicare, protejând astfel lucrarea casei lui Dumnezeu. În plus, vorbesc doar despre experiențele mele reale, nu exagerez.” Așa că iar am avut părtășie despre experiența mea reușită. Au reacționat ca de obicei cu admirație și invidie și am fost încântată.

După aceea, la fiecare întâlnire, am vorbit despre cum am suferit și plătit un preț în îndatoririle mele, cum am avut părtășie despre adevăr pentru a rezolva probleme și despre toate exemplele mele reușite, în parte. Treptat, toți frații și surorile mele au început să mă venereze, mă așteptau să le rezolv problemele, iar mie mi-a plăcut senzația că eram apreciată și venerată. Întorcându-mă de la adunări, îmi aminteam expresiile lor de admirație și stimă și eram în culmea fericirii. După puțin timp în datoria mea, eram admirată și apreciată de foarte mulți, iar acest gând mi-a dat putere și m-a motivat în îndatoririle mele. Dar tocmai când eram cufundată în bucuria de a fi venerată, m-am confruntat cu emondare și tratare neașteptate.

Într-o zi, liderul bisericii a venit și mi-a spus: „Le-am cerut celorlalți să te evalueze pentru alegerile bisericii și toți spun că îți place să te lauzi.” Când am auzit asta, m-am înroșit pe loc de rușine. M-am gândit: „Cum pot spune toți că îmi place să mă laud? Ce crede liderul despre mine? Cum voi mai da față cu ceilalți?” M-am zbătut să mă justific: „Recunosc că sunt destul de arogantă și uneori mă laud fără să vreau, dar nu o fac în mod intenționat. Doar îmi expun experiența reală și cunoștințele.” Liderul a văzut că nu mă cunosc și a spus: „Vorbești despre experiența ta, dar de ce frații și surorile te-admiră și se bazează pe tine, în loc să se bazeze pe Dumnezeu și să caute adevărul? Spui că nu te lauzi în mod intenționat, dar de ce nu vorbești despre corupția, carențele, pesimismul, slăbiciunea sau gândurile tale ascunse? Vorbești doar despre ce e bine, nu și despre corupția și slăbiciunea ta. Dai impresia că tu cauți adevărul și știi cum să trăiești. Oare nu sunt astea doar preamărire și laudă?” N-am avut răspuns la ceea ce liderul a expus și criticat. Mi-am amintit că, de obicei, am vorbit doar despre experiența mea reușită la întâlniri, dar nu mi-am destăinuit niciodată abaterile și eșecurile din îndatoririle mele. Mă lăudam cu adevărat. Gândindu-mă cum m-am lăudat în fața atâtor frați și surori și cum toți au discernământ despre mine acum, am fost foarte stânjenită și am simțit că intru în pământ de rușine. Acest gând m-a făcut tot mai nefericită și nu m-am putut opri din plâns. Am îngenuncheat în rugăciune: „Dumnezeule, nu mai vreau să mă laud. Te rog, îndrumă-mă ca să pot reflecta asupra mea și să mă cunosc.”

Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Să se înalțe și să mărturisească pentru sine, să se grozăvească, încercând să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre ei – omenirea coruptă este capabilă de aceste lucruri. Acesta este modul în care reacționează oamenii instinctiv atunci când sunt conduși de naturile lor satanice și este comun întregii omenirii corupte. Cum se înalță oamenii de obicei și mărturisesc pentru ei înșiși? Cum ating acest obiectiv? O modalitate este de a mărturisi cât de mult au suferit, cât de mult au lucrat și cât s-au sacrificat. Ei vorbesc despre aceste lucruri ca despre o formă de capital personal. Adică, ei folosesc aceste lucruri drept capital prin care se înalță, ceea ce le conferă un loc mai înalt, mai ferm, mai sigur în mintea oamenilor, astfel încât mai mulți oameni să-i aprecieze, să-i admire, să-i respecte și chiar să-i venereze, să-i idolatrizeze și să-i urmeze. Acesta este efectul suprem. Sunt rezonabile lucrurile pe care le fac pentru a atinge acest scop – toate exaltările și mărturisirea lor pentru sine? Nu sunt. Acestea depășesc sfera raționalității. Acești oameni nu au nicio rușine: mărturisesc nestingheriți ce au făcut pentru Dumnezeu și cât au suferit pentru El. Ba chiar își etalează darurile, talentele, experiența și abilitățile speciale sau tehnicile lor inteligente de a se purta și mijloacele pe care le folosesc pentru a se juca cu oamenii. Metoda lor de a se exalta și a aduce mărturie pentru ei înșiși este de a se da în spectacol și a-i desconsidera pe alții. De asemenea, se prefac și se camuflează, ascunzându-și punctele slabe, neajunsurile și eșecurile în fața oamenilor, astfel încât ei să le vadă doar strălucirea. Nici nu îndrăznesc să le spună altor oameni când se simt negativi; le lipsește curajul să se deschidă și să aibă părtășie cu ei și, atunci când greșesc ceva, fac tot posibilul să ascundă și să țină secret acel lucru. Nu menționează niciodată răul pe care l-au făcut casei lui Dumnezeu în cursul îndeplinirii datoriei lor. Cu toate acestea, atunci când au avut o contribuție minoră sau au obținut un mic succes, se grăbesc să se fălească. Abia așteaptă să anunțe întreaga lume cât de capabili sunt, cât de înalt este calibrul lor, cât de excepționali sunt și cât de mult mai buni sunt decât oamenii normali. Nu este acesta un mod de a se înălța și a mărturisi pentru ei înșiși? A te înălța și a mărturisi pentru tine se încadrează în limitele raționale ale umanității normale? Nu. Așadar, atunci când oamenii fac acest lucru, ce fire este de obicei dezvăluită? Firea arogantă este una dintre manifestările principale, urmată de înșelăciune, care presupune a face tot posibilul pentru a-i determina pe ceilalți să-i stimeze. Poveștile lor sunt întru totul ireproșabile; cuvintele lor conțin în mod clar motivații și urzeli, iar ei au găsit o modalitate de a ascunde faptul că se dau în spectacol, dar rezultatul spuselor lor este că oamenii încă sunt făcuți să simtă că ei sunt mai buni decât ceilalți, că nimeni nu este egalul lor, că toți ceilalți le sunt inferiori. Și acest rezultat nu este atins prin mijloace viclene? Ce fire se află în centrul acestor mijloace? Și există elemente ale răutății? Acesta este un tip de fire rea” („Ei se înalță și mărturisesc despre ei înșiși” în Demascarea antihriștilor). Ceea ce au dezvăluit cuvintele Lui mi-a mers la inimă. Nu dezvăluiau ele tocmai lauda și faptul că mă mărturiseam pe mine? Mi-am dat seama că în timp ce-mi făceam datoria, vorbeam doar despre suferința mea și de rezultatele reușite din datoria mea. La întâlniri, frații și surorile au menționat probleme pe care nu le puteau rezolva, dar nu-m avut părtășie despre adevăr, nu i-am ajutat să-nțeleagă voia lui Dumnezeu și nu le-am spus să se bazeze pe El. În schimb, mi-am mărturisit suferința și abilitatea de-a rezolva probleme. Am vorbit mereu de cât de departe am ajuns și de prețul plătit pentru a uda oameni. N-am vorbit niciodată de slăbiciunea sau carențele expuse de mine când am avut probleme. De obicei, am vorbit doar despre lucruri pozitive la întâlniri, cum am dus poveri și am ținut cont de voia lui Dumnezeu, cum am căutat adevărul pentru a rezolva lucruri când frații și surorile aveau probleme, sau câți au participat la întâlniri și și-au făcut îndatoririle grație udării și sprijinului meu, ca să-i fac pe ceilalți să creadă că eu înțelegeam adevărul și rezolvam probleme. Cuvântul lui Dumnezeu le-a permis să înțeleagă adevărul, să aibă credință și să vrea să-și facă datoria. Sunt rezultatele cuvântului lui Dumnezeu. Dar nu L-am preamărit pe El, nici nu I-am mărturisit cuvântul și lucrarea. Auzind experiența mea, n-au obținut cunoștințe despre Dumnezeu, ci m-au venerat pe mine. Nu s-au bazat pe Dumnezeu, nici n-au căutat adevărul. În schimb, au căutat părtășia mea ca să-și rezolve problemele. M-au văzut drept cineva care le-ar putea salva și viețile. Îi aduceam pe oameni înaintea mea. Îi înșelam și rivalizam cu Dumnezeu pentru statut. Nici atunci n-am simțit că mă preamăream sau lăudam. Am continuat să cred că doar discutam despre experiența mea reală. Acum văd că am avut intenții demne de dispreț când am vorbit despre experiențele mele. Voiam să câștig un loc de preț în inimile oamenilor. Gândindu-mă la asta, m-am simțit tot mai josnică și nerușinată. Dumnezeu m-a preamărit cu datoria udării, ca s-am părtășie despre cuvântul Său, pentru a le rezolva problemele, a-i duce înaintea Lui, a-i ajuta să înțeleagă adevărul și să-L cunoască. Dar în datoria mea, m-am lăudat peste tot ca să-i fac pe oameni să mă venereze. Am considerat efectele lucrării Duhului Sfânt ca fiind ale muncii mele și le-am folosit ca mijloc de laudă. Am furat slava lui Dumnezeu și m-am bucurat de admirația și venerația fraților și surorilor, fără pic de rușine. N-am avut deloc conștiință și rațiune! Dumnezeu a aranjat ca o soră să mă emondeze și să mă trateze, ca să mă facă să reflectez la calea mea greșită și să mă abată cu timpul din ea. Au fost iubirea și mântuirea lui Dumnezeu. Am știut că nu mai puteam să-I rănesc inima lui Dumnezeu. Trebuia să mă căiesc.

Atunci, mi-am amintit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „«A împărtăși și a comunica experiențele» înseamnă a da glas fiecărui gând din inima ta, stării tale generale, experiențelor și cunoașterii tale privind cuvintele lui Dumnezeu și firii corupte din interiorul tău și, după aceea, a-i lăsa pe ceilalți să le discearnă, să accepte părțile pozitive și să recunoască ceea ce este negativ. Doar asta înseamnă împărtășire și doar asta este o comuniune adevărată” („Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cântărind cuvintele Lui, am înțeles că părtășia despre experiență nu trebuie s-aibă intenții, ambiții și dorințe personale. Optimistă sau pesimistă, trebuie să-mi destăinui mereu adevărata stare în fața fraților și a surorilor, ca ei s-asimileze partea optimistă și să învețe s-o distingă pe cea pesimistă din experiența mea, ca să vadă că și eu sunt răzvrătită și coruptă și nu mă vor mai aprecia și admira. În acest fel, experiența mea îi poate învăța lecții și ajuta să nu o ia pe căi greșite. La întâlnirea de a doua zi, am avut curajul să discut despre starea mea. Am analizat și am expus cum mă lăudasem ca să-i fac pe ceilalți să mă aprecieze și cum am reflectat ca să mă cunosc. La acea întâlnire, am simțit multă siguranță și bucurie.

Mai târziu, am aflat că o soră era foarte deprimată. Când am vorbit, a spus: „La întâlniri, aud mereu experiența ta și cât de eficient îi ajuți pe ceilalți, dar îmi lipsesc realitățile adevărului și am calibru slab. Când apar probleme, nu le pot rezolva. E foarte stresant. Nu fac față acestei datorii.” Auzind-o, mi-a fost foarte rușine. M-am gândit: „Sunt direct vinovată pentru pesimismul ei. Nu L-am preamărit pe Dumnezeu în datorie, n-am rezolvat greutățile practice din intrarea lor în viață, am exagerat mereu și m-am lăudat, făcând-o să creadă greșit că eu am înțeles adevărul și am statură. Nu pot să-mi repet greșeala. Trebuie să fiu sinceră și să mă dezvălui în fața ei.” Așa că i-am spus totul, inclusiv despre starea mea și cum mă lăudasem în tot acest timp. I-am spus că, de fapt, nu dețin realitățile adevărului, că rezultatele datoriei mele veneau de la lucrarea și îndrumarea Duhului Sfânt și că nu puteam realiza nimic singură. Sora mea a fost impresionată și a spus: „Nu caut adevărul, n-am niciun loc în inimă pentru Dumnezeu, apreciez daruri exterioare și nu știu că toate sunt lucrarea și îndrumarea Lui. Nu vreau să trăiesc în pesimism și slăbiciune. Vreau să mă bazez pe Dumnezeu și să-mi fac datoria.”

După aceea, am început să reflectez asupra mea. De ce, și când am știut că prin laudă mă împotrivesc lui Dumnezeu, am continuat să urmez involuntar această cale? Ce se întâmpla cu mine? Mai târziu, am citit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „Unii oameni îl idolatrizează în special pe Pavel. Le place să iasă și să țină discursuri și să lucreze, le place să participe la întâlniri și să predice și le place ca oamenii să îi asculte, să li se închine și să se învârtă în jurul lor. Le place să aibă statut în mintea altora și apreciază când alții prețuiesc imaginea pe care le-o prezintă. Să le analizăm natura din aceste comportamente: care este natura lor? Dacă ei se comportă într-adevăr în acest fel, atunci este de-ajuns pentru a arăta că sunt aroganți și încrezuți. Ei nu I se închină deloc lui Dumnezeu; ei caută un statut mai înalt și vor să aibă autoritate asupra celorlalți, să-i posede și să aibă statură în mintea lor. Aceasta este imaginea clasică a Satanei. Aspectele naturii lor care ies în evidență sunt aroganța și îngâmfarea, refuzul de a I se închina lui Dumnezeu și o dorință de a fi venerați de alții. Astfel de comportamente vă pot oferi o imagine foarte clară despre natura lor” („Cum să cunoști natura omului” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Din ce au dezvăluit cuvintele Lui, am înțeles că-mi plăcea să mă laud în fața celorlalți, să-i facă să m-aprecieze și admire, pentru că eram controlată de natura mea arogantă, iar aceasta e calea potrivniciei. Natura mea arogantă m-a făcut să mă apreciez imediat ce aveam rezultate în îndatoririle mele. La întâlniri, exageram și mă lăudam mereu cu rezultatele muncii mele, ca să demonstrez că eram capabilă și să-i fac pe ceilalți să m-aprecieze și admire. Greutățile din îndatoriri m-au făcut să mă simt slabă și mi-au dezvăluit răzvrătirea și corupția, dar nu le-am menționat ca să par nemaipomenită și superioară, ca să fiu și mai apreciată și venerată. Când frații și surorile mele mă lăudau, mă simțeam foarte fericită și mă bucuram fără rușine de admirația și venerația lor. Nu încercam să devin un rege în inimile oamenilor și să concurez cu Dumnezeu pentru ei? M-am gândit cât de mult i-au plăcut lui Pavel întâlnirile și să predice, cum a pretins că efectele lucrării Duhului Sfânt erau meritul lui, s-a lăudat și preamărit pretutindeni, înșelând oameni și i-a adus pe toți credincioșii înaintea lui, astfel încât și acum, după 2000 de ani, întreaga lume religioasă îl venerează și preamărește, consideră cuvintele lui drept cuvântul lui Dumnezeu și nu știe nimic despre Domnul Isus. Pavel a fost arogant și nu L-a respectat pe Dumnezeu; a mers pe calea unui antihrist potrivnic lui Dumnezeu. A ocupat locul lui Dumnezeu în inimile oamenilor, a ofensat grav firea Lui dreaptă și a fost pedepsit și blestemat de El. Nu am fost la fel ca Pavel? Și eu am fost arogantă, mi-a plăcut să mă preamăresc, să mă laud și să mă înconjur de oameni. Drept rezultat, după luni de „reprezentație”, toți m-au apreciat și admirat și n-au avut loc pentru Dumnezeu în inimile lor. Când au apărut probleme, în locul Lui, m-au căutat pe mine pentru părtășie șu soluții. Nu mă împotriveam lui Dumnezeu și nu le făceam rău fraților și surorilor? Am acceptat însărcinarea dată de Dumnezeu, dar m-am opus Lui, I-am devenit vrăjmaș și am urmat calea de antihrist a lui Pavel, potrivnică lui Dumnezeu. Dacă nu m-aș căi, sfârșitul meu ar fi ca al lui Pavel. Aș fi eliminată și pedepsită de Dumnezeu. Doar atunci am văzut că eram controlată de natura mea arogantă. În repetate rânduri, m-am lăudat și mândrit cu nerușinare, i-am înșelat pe frați și surori să mă venereze și, uneori, am avut și intenții josnice sau am folosit șiretlicuri ca să mă laud. Am fost foarte rea! Mi-a fost silă de mine, m-am detestat și mi-am jurat că nu mă voi mai lăuda niciodată.

Apoi, am văzut o lectură video a cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Care este înțelegerea ta asupra firii lui Dumnezeu, a ceea ce are El și ce este? Care este înțelegerea ta asupra autorității Sale și a omnipotenței și înțelepciunii Sale? Știe cineva cât de mulți ani a lucrat Dumnezeu în mijlocul întregii omeniri și al tuturor lucrurilor? Nimeni nu știe numărul exact de ani până în prezent în care Dumnezeu a lucrat și a gestionat întreaga omenire; El nu raportează astfel de lucruri omenirii. Dar dacă Satana ar face asta măcar un pic, ar declara-o? Cu siguranță ar declara-o. Satana dorește să se fălească, astfel încât să poată să amăgească mai mulți oameni și să-i facă pe mai mulți dintre aceștia să îi dea crezare. De ce Dumnezeu nu raportează o asemenea sarcină? Este un aspect al esenței lui Dumnezeu care este smerit și ascuns. Ce lucruri sunt în opoziție cu smerenia și tăinicia? Aroganța, nerușinarea și ambiția. […] Antihriștii nu sunt diferiți: se laudă în fața tuturor cu fiecare lucru mărunt pe care îl fac. Auzindu-i, pare că mărturisesc pentru Dumnezeu – dar, dacă asculți cu atenție, vei descoperi că nu mărturisesc pentru Dumnezeu, ci se grozăvesc, întărindu-se. Motivația și esența din spatele spuselor lor este să se întreacă cu Dumnezeu pentru cei aleși și pentru statut. Dumnezeu este smerit și ascuns, iar Satana se dă în spectacol. Există vreo diferență? Ar putea Satana să fie descris ca fiind smerit? (Nu.) Judecând după natura și esența sa rea, este un gunoi fără valoare; ar fi extraordinar ca Satana să nu se dea în spectacol. Cum i s-ar putea spune Satanei «smerit»? Despre Dumnezeu se spune că este «smerit». Identitatea, esența și firea lui Dumnezeu sunt înalte și onorabile, dar El nu Se grozăvește niciodată. Dumnezeu este smerit și tainic, El nu îi lasă pe oameni să vadă ce a făcut, dar în timp ce lucrează într-o astfel de obscuritate, omenirea este constant aprovizionată, hrănită și îndrumată – și toate acestea sunt rânduite de Dumnezeu. Oare din cauza tăiniciei și a smereniei nu divulgă Dumnezeu niciodată aceste lucruri, nu le menționează niciodată? Dumnezeu este smerit tocmai pentru că El este capabil să facă aceste lucruri, dar niciodată nu le menționează sau divulgă, nu le discută cu oamenii. Ce drept ai să vorbești despre smerenie, când ești incapabil de astfel de lucruri? Nu ai făcut niciunul dintre aceste lucruri, dar insiști să îți asumi meritul pentru ele – asta se numește a fi nerușinat. Călăuzind omenirea, Dumnezeu săvârșește o lucrare atât de măreață și guvernează întregul univers. Autoritatea și puterea Lui sunt atât de vaste, dar El nu a spus niciodată: «Abilitatea Mea este extraordinară». El rămâne ascuns printre toate lucrurile, guvernând peste toate, hrănind și aprovizionând omenirea, permițând întregii omeniri să dăinuie generație după generație. Luați aerul și soarele, de exemplu, sau toate lucrurile materiale vizibile necesare existenței umane – toate curg fără încetare. Faptul că Dumnezeu îl aprovizionează pe om este incontestabil. Deci, dacă Satana ar face un lucru bun, l-ar ține sub tăcere și ar rămâne un erou nelăudat? Niciodată. Este ca în cazul unor antihriști din biserică care anterior au întreprins lucrări periculoase sau au făcut cândva o lucrare dăunătoare propriilor interese, care poate chiar au ajuns la închisoare; sunt și cei care au contribuit cândva la un aspect al lucrării casei lui Dumnezeu. Ei nu uită niciodată aceste lucruri, cred că pentru ele merită laude tot restul vieții, cred că sunt capitalul vieții lor – ceea ce arată cât de mici sunt oamenii! Oamenii sunt mici, iar Satana e nerușinat” („Ei sunt răi, perfizi și înșelători (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). Mi-a fost rușine când am văzut cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu e Creatorul, El are autoritate și putere și cel mai înalt statut. Totuși, Dumnezeu Însuși a venit întrupat ca să mântuiască omenirea și exprimă în tăcere adevărul, pentru a ne aproviziona și mântui. Dumnezeu e suprem și puternic, totuși, El nu pretinde statutul lui Dumnezeu. Nu se laudă niciodată cât de mult a lucrat pentru a mântui omenirea sau câtă umilință și durere îndură. În schimb, El rămâne smerit și ascuns printre oameni, făcându-Și lucrarea. Un om corupt nu poate să facă așa ceva. Văzând că esența lui Dumnezeu e sfântă și frumoasă, mi-a fost și mai rușine de aroganța, de neprihănirea mea de sine și de lauda mea. Sunt o persoană foarte murdară care e profund coruptă de Satana. În ochii lui Dumnezeu sunt neînsemnată și, totuși, m-am preamărit cu nerușinare, m-am lăudat, am fost apreciată și venerată. Mi-am pierdut rațiunea și chiar nu eram vrednică să trăiesc înaintea lui Dumnezeu! În rușinea mea, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, prin judecata și revelația Ta, am văzut că trăiesc fără nicio asemănare umană și nu mai vreau să continuu așa. Dumnezeule, îndrumă-mă să practic adevărul și să scap de robia și constrângerile firilor mele satanice.”

După aceea, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Când aduceți mărturie pentru Dumnezeu, ar trebui în special să vorbiți mai mult despre modul în care Dumnezeu judecă și mustră oamenii, ce încercări folosește El pentru a rafina oamenii și a le schimba firea. Ar trebui să vorbiți și despre cât de multă corupție a fost dezvăluită în experiența voastră, cât de mult ați îndurat și cum ați fost cuceriți în cele din urmă de Dumnezeu; să vorbiți despre cât de multă cunoaștere adevărată aveți cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și cum ar trebui să aduceți mărturie pentru Dumnezeu și să Îi răsplătiți dragostea. Ar trebui să dați substanță unui astfel de limbaj și, în același timp, să spuneți lucrurile în manieră simplă. Nu discutați despre teorii goale. Vorbiți mai pragmatic; vorbiți din inimă. Așa ar trebui să experimentați. Nu vă echipați cu teorii aparent profunde, dar goale, în efortul de a ieși în evidență; făcând astfel, ajungeți să păreți aroganți și lipsiți de sens. Ar trebui să vorbiți mai mult despre lucruri reale din experiența voastră concretă, care să fie sincere și din inimă; asta este cel mai benefic pentru ceilalți și lucrul pe care se cuvine cel mai mult să-l vadă. Voi erați oameni care se împotriveau cel mai mult lui Dumnezeu și erați cel mai puțin înclinați să vă supuneți Lui, dar acum ați fost cuceriți – nu uitați niciodată acest lucru. Ar trebui să meditați și să chibzuiți mai mult asupra acestor chestiuni. Odată ce oamenii le-au înțeles clar, vor ști cum să aducă mărturie; altfel, vor fi predispuși să săvârșească fapte rușinoase și nesăbuite” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Am găsit căi de practicare în cuvintele Lui. Pentru a rezolva problema lăudatului, a trebuit să-L preamăresc și mărturisesc conștient pe Dumnezeu, să-I mărturisesc lucrarea, firea și cerințele pentru oameni, să-mi expun răzvrătirea, corupția, propriile intenții josnice și consecințele lor când făceam anumite lucruri, să vorbesc despre cum am experimentat apoi judecata și mustrarea cuvântului Său, ajungând să mă cunosc, astfel încât ceilalți s-aibă discernământ despre corupția mea și să cunoască lucrarea lui Dumnezeu, să vadă mântuirea Lui pentru oameni și să mărturisească iubirea Sa pentru ei. În plus, a trebuit să învăț să vorbesc sincer și din inimă când discutam despre experiența mea și să nu exagerez, să nu mă laud sau ridic deasupra celorlalți. Odată ce-am înțeles aceste căi de practicare, am început să le practic conștient. La o întâlnire, un frate a vorbit despre urmărirea reputației și a statutului în datoria lui. S-a comparat cu ceilalți, s-a simțit nefericit și n-a știut cum să rezolve asta. Auzindu-l cum își descrie starea, m-am gândit: „Dacă îi rezolv problema, când va vorbi despre experiența lui în viitor, va spune că părtășia mea i-a permis să-și schimbe starea. Frații și surorile mă vor aprecia și vor spune că înțeleg adevărul și am statură. Trebuie să-mi compun cuvintele și ideile din părtășie și să-i spun totul despre experiența mea.” În acel moment am avut mustrări de conștiință, dându-mi brusc seama că eram pe cale să dau din nou o reprezentație satanică. Gândul care doar mi-a trecut prin minte m-a dezgustat, de parcă aș fi înghițit o muscă moartă, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I putere ca să mă trădez, să-l preamăresc și mărturisesc acum pe El. I-am spus fratelui c-am căutat reputația și statutul în trecut, despre lupta mea pentru faimă, eșecul și înlocuirea mea și cum, apoi, prin judecata și revelațiile cuvântului lui Dumnezeu, am putut să mă cunosc și să mă schimb. După părtășia mea, fratele a recunoscut că statura lui era prea arogantă, că goana după reputație și statut sunt calea antihristului și că voia să se căiască. Auzind părtășia lui, i-am tot mulțumit lui Dumnezeu în inima mea. A fost îndrumarea lui Dumnezeu.

După aceea, la întâlniri, în părtășia cu frații și surorile mele, deși încă mă lăudam uneori, n-a fost atât de evident și de grav ca înainte. Uneori mă gândeam să mă laud, dar când simțeam asta, mă rugam lui Dumnezeu și mă trădam. Treptat, m-am lăudat tot mai puțin și am experimentat tot mai rar stări de-a dori să mă laud și am știut că judecata, mustrarea, emondarea și tratarea cuvântului lui Dumnezeu m-au schimbat. Mulțumesc lui Dumnezeu Atotputernic pentru mântuire!