de Lin Xi, Statele Unite

Acum vreo șase luni, Ruthy și cu mine ne îndeplineam îndatoririle într-un grup. Ruthy era cultivată, avea calibru bun și era destul de pricepută. Era foarte apreciată în grup. Eu, însă, mereu dezamăgeam, din toate punctele de vedere. Adesea eșuam în datoria mea și eram expusă, dar Ruthy nu m-a disprețuit sau privit de sus niciodată, întotdeauna mă consola și mă încuraja. Ori de câte ori avea ceva pe suflet, venea și povestea cu mine, ceea ce mă emoționa și mă făcea să o consider o prietenă apropiată. Cu toate că știam că firea ei era cam arogantă și că nu-i plăcea să primească sugestii, nu i-am ridicat niciodată problemele astea, din cauza sentimentelor mele față de ea. Chiar mă gândeam că toți au o fire coruptă și că asta că nu era ceva rezolvabil peste noapte. Un timp, întruna am dat de probleme în datoria mea și, în negativitatea mea, chiar când voiam să renunț, Ruthy a lucrat activ în parteneriat cu mine și m-a ajutat cu răbdare în problemele mele tehnice. Am avut unele rezultate în datorie și am putut, în sfârșit, să respir ușurată. Mi s-a părut că Ruthy avea o compasiune reală față de mine ajutându-mă să trec prin criza asta și i-am fost cu adevărat recunoscătoare. Curând, a devenit conducătoare. M-am bucurat sincer pentru ea și am încurajat-o adesea.

Într-o seară, când mă pregăteam de culcare, deodată Ruthy mi-a trimis un mesaj spunând că fusese demisă și că era cu inima zdrobită. Discutând cu ea, am aflat că a fost raportată de o parte dintre frați și surori. Conducătorul îi citise toate detaliile raportului, pe care ea le-a găsit greu de suportat și o exagerare a faptelor. De pildă, spuseseră că-și dorea fierbinte reputație și statut și, deși ea admitea că prețuia lucrurile astea, a negat că era chiar o dorință fierbinte. Raportul mai spunea că ea nu coopera armonios, nu făcea lucrare practică și că devenea capricioasă și perturba lucrarea bisericii când lucrurile nu mergeau cum voia. Recunoștea că a avut unele probleme în datorie, dar nu atât de grave ca astea. Vorbind despre nemulțumirile ei, a izbucnit în plâns. În plus, zicea că raportul o înfățișase în mod fals ca om rău, avea prejudecăți contra celor care o raportaseră și a conducătorului implicat și considera că acesta asculta doar o fațetă a poveștii. Mai zicea că, deși a avut probleme în datorie, nimeni nu avusese părtășie cu ea despre ele, ca să ajute, și că era total injust să fie demisă dintr-odată. Cu cât vorbea mai mult, cu atât se simțea mai nedreptățită. Văzând-o așa de nefericită, eram supărată, cumva, și, în timp ce o consolam, îmi ziceam: „Chiar sunt atât de exagerate afirmațiile din raport? Chiar a fost demisă pe nedrept?” Apoi, brusc, Ruthy a spus ceva care m-a făcut să mă simt foarte stânjenită. A spus: „După cum văd, raportul ăsta e fix ca un denunț din revoluția culturală. Vor să arunce pe mine un morman de acuzații ca să mă umilească și să mă defăimeze.” Mi-a tresărit inima. Mi s-a părut o afirmație foarte ciudată din partea ei. Raportarea și demiterea erau chestiuni grave. Totuși, ea nu reflecta asupra sa, nu căuta adevărul și nu trăgea deloc învățăminte. Ba chiar asemăna raportul și demiterea cu denunțurile PCC. I se părea că încercau s-o pedepsească. Natura acestei probleme era foarte gravă! I-am amintit repede să nu spună asemenea lucruri și că ar trebui să reflecteze la ea însăși.

Ulterior am auzit de la cei cu care lucrase în parteneriat că nu a făcut lucrare practică în calitate de conducătoare, nu a cooperat amical și că rar se ocupa de lucrarea de care se presupunea că e responsabilă. Când conducătorul i-a urmărit lucrarea și a găsit probleme, el a avut părtășie cu ea, a și tratat-o și totuși, ea s-a împotrivit, a fost refractară, invocând mereu scuze, dând vina pe alții și zicând că astea erau problemele altora și chiar abandonându-și total responsabilitățile. Având informațiile astea, am ajuns să fiu sigură că ceea ce conținea raportul era adevărat. Apoi m-am gândit cum a zis Ruthy că raportul parcă venise direct dintr-o ședință de luptă a revoluției culturale și am realizat ce gravă devenise situația. În mod clar, ea nu făcea lucrare reală și a fost refractară când a tratat-o conducătorul. Era, într-adevăr, o conducătoare falsă care merita demiterea. Dar ea n-a reflectat asupra sa și a comparat raportul legitim cu unul dintre denunțurile PCC. Asta nu era numai respingerea adevărului, ci și distorsionarea faptelor și falsificarea realității! Era împotrivire și provocarea unei răzvrătiri și era blasfemie contra unor lucruri pozitive. Era jignirea firii lui Dumnezeu! Gândindu-mă, mă temeam tot mai mult. Simțeam că firea ei era rea și că, dacă se mai împotrivea fără să reflecteze ori să se căiască, urma să fie alungată conform principiilor bisericii în privința îndepărtării oamenilor. Chibzuiam dacă ar trebui să raportez conducătorului starea ei actuală și ceea ce-mi spusese ea. Apoi, însă, mi-am zis: „Dacă află conducătorul despre starea ei și o analizează alături de purtarea ei când era conducătoare, apoi decide că e o răufăcătoare care nu acceptă deloc adevărul, oare va fi îndepărtată din biserică?” M-am simțit foarte inconfortabil gândindu-mă așa. În mod clar nu era genul de final pe care doream să-l văd. M-am gândit și la toate clipele pe care le-am trăit împreună, la cât de bună a fost ea cu mine și la faptul că ar trebui s-o ajut și s-o consolez mai mult. Dacă ar ști că am raportat conducătorului tot ce-mi spusese ea confidențial, ar durea-o mult. Ea îmi spusese lucrurile astea așa deschis având încredere în mine și ar fi fost fără inimă din partea mea dacă o raportam conducătorului. Tot reflectam la problemă, incapabilă să spun ceva. Mă tot gândeam că a face asta ar însemna să-mi trădez prietena și că ar fi chiar imoral. Așa că nu am ridicat problema ei cu nimeni. Oricând aveam timp, îi trimiteam un mesaj să văd ce mai face sau cuvinte ale lui Dumnezeu. Speram că va putea să-și schimbe starea incorectă și să-și facă bine datoria cât mai curând posibil. Deși protejam relația noastră, nu mă simțeam în largul meu. Știam că problemele ei erau destul de grave, și totuși nu spuneam nimic. Nu o apăram? Mă simțeam total confuză. Nespunând nimic, mă simțeam acuzată de conștiința mea, dar dacă vorbeam, mi se părea că aș dezamăgi-o pe Ruthy. Toată chestiunea asta mă afecta serios și nu știam ce să fac. Deci m-am rugat lui Dumnezeu să mă călăuzească, să mă facă să înțeleg voia Lui în problema asta și să găsesc o cale de practică.

Într-o zi, am citit din cuvântul lui Dumnezeu. „Trebuie să învățați să discerneți ce este un comportament bun și ce înseamnă să practicați adevărul și să vă schimbați firea. Schimbarea firii voastre implică practicarea adevărului, ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu, ascultarea Lui și trăirea după cuvintele Sale. Prin urmare, ce ar trebui să facă o persoană pentru a practica și a trăi conform cuvintelor lui Dumnezeu? Să spunem, de exemplu, că există doi oameni care sunt foarte buni prieteni. S-au ajutat unul pe celălalt în trecut, au trecut prin momente dificile împreună și și-ar da viața pentru a se salva unul pe celălalt. Înseamnă acest lucru practicarea adevărului? Acesta înseamnă fraternitate, să-i prețuiești pe alții mai mult decât pe tine, este un comportament bun, dar nu reprezintă practicarea adevărului. Practicarea adevărului înseamnă să acționezi conform cuvintelor și cerințelor lui Dumnezeu; înseamnă să-L asculți și să-L mulțumești pe Dumnezeu. Un comportament bun se referă la îndeplinirea relațiilor trupești și la păstrarea legăturilor emoționale. Prin urmare, fraternitatea, protejarea relațiilor, ajutarea, tolerarea și mulțumirea reciprocă, toate acestea sunt chestiuni private, personale, și nu au nimic de-a face cu practicarea adevărului. Așadar, cum le cere Dumnezeu oamenilor să-i trateze pe ceilalți? (Dumnezeu cere să ne tratăm unii pe ceilalți principial. Dacă o altă persoană face un lucru greșit, ceva care nu este în concordanță cu principiile adevărului, atunci n-o putem asculta, chiar dacă este propria mamă sau propriul tată. Trebuie să ne agățăm de principiile adevărului și să protejăm interesele casei lui Dumnezeu.) (Dumnezeu cere ca frații și surorile să se ajute reciproc. Dacă vedem că o altă persoană are o problemă, trebuie să o semnalăm, să avem părtășie despre aceasta și să căutăm împreună principiile adevărului pentru a o rezolva. Numai făcând acest lucru o ajutăm cu adevărat.) El dorește ca, indiferent de relația pe care o au oamenii, comportamentul lor unul față de celălalt să fie clădit pe baza principiilor adevărului. Orice lucru în afara acestor principii nu este considerat drept practicarea adevărului. De exemplu, cineva face un lucru care dăunează lucrării bisericii pe care toți îl reclamă și față de care se opun. Prietenul său spune: «Nu trebuie să-l dați în vileag doar pentru că a făcut o greșeală! Sunt prietenul lui; înainte de toate celelalte, trebuie să fiu înțelegător cu el; trebuie să fiu tolerant cu el și să-l ajut. Nu pot să-l acuz așa cum ați făcut-o voi. Trebuie să-l consolez, nu să-l rănesc, și i-aș spune că greșeala nu este mare lucru. Oricare dintre voi îl reclamă și îi face zile fripte din nou va avea de-a face cu mine. Niciunul dintre voi nu este mai apropiat de el decât mine. Suntem prieteni buni. Prietenii au grijă unul de celălalt, iar eu îl voi sprijini dacă va fi nevoie.» Reprezintă acest lucru practicarea adevărului? (Nu, aceasta este o filosofie de viață.) Mentalitatea persoanei se bazează, totodată, pe un alt fundament teoretic: crede că «Prietenul meu m-a ajutat în timpul celei mai grele și mai dureroase perioade din viața mea. Toți ceilalți mă abandonaseră, doar el a avut grijă de mine și m-a ajutat. Acum a dat de necaz și este rândul meu să-l ajut – simt că asta înseamnă să ai conștiință și umanitate. Cum te poți numi om dacă tu crezi în Dumnezeu, dar nici măcar nu ai această fărâmă de conștiință? Oare nu transformă acest lucru credința ta în Dumnezeu și practicarea adevărului în cuvinte goale?» Aceste cuvinte par a fi corecte. Majoritatea oamenilor nu-și pot da seama ce sunt cu adevărat – nici măcar persoana care le-a spus, care crede că acțiunile sale izvorăsc din adevăr. Dar sunt acțiunile sale corecte? De fapt, nu sunt. Privește mai atent și fiecare cuvânt pe care îl spune se naște din etică, moralitate și conștiință. Conform măsurătorilor eticii umane, această persoană este conștiincioasă și serioasă. Susținerea prietenul său în acest fel o face un om bun. Însă știe cineva ce fire și esență se ascund în spatele acestei «persoane bune»? Nu este un adevărat credincios în Dumnezeu. În primul rând, când se întâmplă ceva, nu vede situația conform cuvintelor lui Dumnezeu. Nu caută adevărul în cuvintele lui Dumnezeu, ci alege să privească problema conform moralității și eticii și maximelor de viață ale necredincioșilor. Ia ereziile și sofismele Satanei drept adevăr și împinge la o parte cuvintele lui Dumnezeu. Făcând acest lucru, își bate joc de adevăr și ignoră ceea ce se spune în cuvintele lui Dumnezeu. Acest lucru arată că nu iubește adevărul. Înlocuiește adevărul cu maximele vieții satanice și noțiunile, etica și moralitatea omului și acționează conform filosofiilor satanice. Ba chiar spune cu încredere că acest lucru reprezintă practicarea adevărului și mulțumirea voii lui Dumnezeu, că acesta este modul drept de a acționa. Oare nu doar se folosește el de acest aspect al dreptății pentru a încălca adevărul?” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Buna purtare nu înseamnă că firea unei persoane s-a schimbat”). Cuvântul lui Dumnezeu a dezvăluit exact starea mea. Am reflectat la gândurile mele din ultimele zile. Deși știam că Ruthy nu accepta adevărul și răspândea pe ascuns negativitate și minciuni, eu o apăram, nu o raportam. Asta se întâmpla fiindcă fusesem influențată de idei satanice precum „să te sacrifici pentru prieteni” și credeam că era etic să dai întâietate sentimentelor și bunăvoinței în purtarea ta. Când eram necredincioasă, văzusem la TV și în relatări toate acele personaje absolut devotate prietenilor lor și le admirasem profund. Mi se părea că asta era integritate și modul de-a fi un om cu adevărat bun. Erau modelele mele. Îmi ziceam că voi fi un om care prețuiește loialitatea și camaraderia, că, dacă alții erau amabili cu mine, atunci trebuia să-i răsplătesc dublu, că n-aș putea, categoric, să fac nimic să-i dezamăgesc, altfel aș fi imorală și disprețuită. După ce am devenit credincioasă, gândurile de genul ăsta au persistat. Dacă cineva era bun cu mine sau îmi arăta atenție, țineam minte asta și, indiferent ce greutăți sau probleme întâmpinau, îi ajutam mereu și nu făceam nimic care să ne pericliteze prietenia. Constrânsă fiind de așa-zisa „morală”, deși știam că Ruthy avea probleme și că ar trebui să susțin principiile raportând-o, n-am putut lua măsura de-a practica adevărul. Tot credeam că, dacă vorbeam despre ce-mi spusese ea confidențial, ar fi însemnat s-o dezamăgesc. Filosofiile astea satanice mă controlau, mă făceau incapabilă să deosebesc binele de rău și mă lăsau fără principii. Reflectând, vedeam tot mai mult ce absurdă și confuză fusesem. Deși credeam în Dumnezeu și citeam cuvântul Lui, când mi se întâmpla ceva mă bazam încă pe filosofii satanice. În fine, am înțeles că eram de plâns și nu aveam realitățile adevărului!

Am citit mai departe cuvântul lui Dumnezeu: „Cum poate exista bunătate în aceia care nu iubesc adevărul? Cum poate exista dreptate în aceia care nu iubesc decât trupul? Oare despre dreptate și bunătate nu se vorbește în legătură cu adevărul? Nu sunt ele rezervate celor care Îl iubesc pe Dumnezeu din toată inima? Cei care nu iubesc adevărul și sunt doar niște leșuri împuțite – nu găzduiesc oare toți acești oameni răul? Cei care sunt incapabili să trăiască adevărul – nu sunt ei toți dușmanii adevărului? Dar voi?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai cei desăvârșiți pot trăi o viață plină de sens”). „Poți să fii extrem de cordial și devotat rudelor tale, prietenilor tăi, soției tale (sau soțului tău), fiilor tăi și fiicelor tale și părinților tăi și să nu profiți niciodată de alții, dar, dacă ești incapabil de a fi compatibil cu Hristos, dacă ești incapabil de a interacționa în armonie cu El, atunci, chiar dacă cheltuiești tot ce ai pentru ajutorarea vecinilor tăi sau ai grijă cu meticulozitate de tatăl tău, de mama ta și de membrii familiei tale, aș spune că tot ești rău și, în plus, plin de trucuri viclene” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”). Citind cuvântul lui Dumnezeu am înțeles că adevărata dreptate și bunătate nu înseamnă să-i fii loial cuiva. Oricât de prietenos ori loial ești cu un prieten sau cu o rudă, oricât de mult ești numit bun de către alții sau lăudat de societate, nu te poți numi drept sau bun. Adevărata dreptate și bunătate sunt obligatoriu legate de adevăr și sunt conforme cu adevărul. Când pățești ceva, puterea de-a practica adevărul, de-a acționa după cuvântul lui Dumnezeu, de-a da la o parte emoțiile, susținând principiile și de-a proteja lucrarea bisericii, dovedește dreptate și iubire de adevăr și va câștiga încuviințarea lui Dumnezeu. Mi-am amintit cum, în Biblie, într-un moment critic, Lot a putut să-și dea cele două fiice în schimbul siguranței celor doi mesageri și cum purtarea lui a fost considerată dreaptă de Dumnezeu. M-am gândit cum, primind sarcina de la Dumnezeu, Noe a petrecut 100 de ani construind arca și cum, în timpul acela, a trecut prin multă suferință, calomnie și judecată și totuși, a putut s-asculte cuvântul lui Dumnezeu și să-ndeplinească sarcina Sa. Asta a fost dreptate. Am înțeles că, făcând voia lui Dumnezeu, poți practica în total acord cu cuvântul Său și, indiferent de suferință sau chiar dacă trebuie să-ți dai viața, tot poți să îndeplinești sarcina de la Dumnezeu și să protejezi lucrarea casei Lui. Numai asta se poate numi dreptate și bunătate. Eu îmi protejasem întotdeauna relațiile cu alții și sentimentele pentru ei. Știam că Ruthy răspândea pe ascuns negativitate și minciuni, și totuși nu am raportat-o. Am dat întâietate sentimentelor față de ea și am apărat-o chiar în dauna lucrării bisericii. Mi-am pus sentimentele înainte și-am încălcat adevărul. Cum a fost asta drept sau bun? De fapt, mă împotriveam lui Dumnezeu și-am fost osândită de El. La gândul ăsta, am înțeles gravitatea problemei mele și-am fost cuprinsă de frică. Nu puteam continua să acționez după emoții. Trebuia să mă țin de adevăr și principii raportând-o pe Ruthy. Deci, am scris un raport faptic cu problemele lui Ruthy și l-am trimis conducătorului.

Curând, conducătorul mi-a zis: „Problemele lui Ruthy sunt destul de grave. Nu a reflectat, de la demitere, e tot neascultătoare și indignată, răspândește concepții greșite, negativitate și nu joacă un rol pozitiv. Problemele ei vor trebui expuse iar. Dacă ea nu realizează gravitatea lor, ar putea răspândi negativitate în continuare și-ar tulbura serios viața bisericii!” Conducătorul mi-a cerut să particip și eu. M-am neliniștit brusc și-am început din nou să am îndoieli: „Dacă părtășia pentru expunerea problemelor lui Ruthy va fi în fața multora, ce va crede ea despre mine? Mă va urî? Se va simți jignită? Va crede că nu se poate discuta cu mine și mă va ignora?” Nu îndrăzneam să-mi închipui scena expunerii ei și-mi venea să fug. Conducătorul mi-a văzut ezitarea și a spus: „Dacă nu te simți confortabil, nu-i nevoie să vii. Mai gândește-te.” N-am zis nimic. Apoi m-am simțit foarte stingherită și m-am întrebat: „De ce mă tem așa de tare să mă confrunt cu Ruthy? De ce n-am curajul s-o expun? Trăiesc tot după emoțiile mele și vreau să-mi protejez relațiile!” Înțelegând asta, m-am simțit foarte vinovată și m-am rugat: „Dumnezeule, ajută-mă, Te rog! Dă-mi curajul să mă eliberez de influența întunecată a Satanei! Vreau să practic adevărul.”

Apoi, am citit din cuvântul lui Dumnezeu despre starea mea. „Odată ce adevărul a luat viață în tine, când observi pe cineva care este hulitor față de Dumnezeu, care nu se teme de Dumnezeu și este nepăsător și superficial în timp ce își îndeplinește datoria sau care întrerupe și este în opoziție cu lucrarea bisericii, vei răspunde conform principiilor adevărului și vei fi capabil să-l identifici și să-l dai în vileag, după caz. Dacă adevărul nu a devenit viața ta și trăiești în continuare în firea ta satanică, atunci, când descoperi oameni răi și diavoli care provoacă întreruperi și tulburări în lucrarea bisericii, te vei face că nu vezi și că n-auzi; le vei înlătura, fără reproșuri din partea conștiinței tale. Chiar vei crede că oricine provoacă tulburări în lucrarea bisericii nu are nimic de-a face cu tine. Indiferent cât de mult suferă lucrarea bisericii și interesele casei lui Dumnezeu, ești nepăsător, nu intervii și nici nu te simți vinovat, ceea ce te face să fii cineva care nu are conștiință sau rațiune, un necredincios, un făcător de servicii. Mănânci ceea ce este a lui Dumnezeu, bei ceea ce este a lui Dumnezeu și te bucuri de tot ce vine de la Dumnezeu, dar crezi că orice daună adusă intereselor casei lui Dumnezeu nu are legătură cu tine, ceea ce te face un trădător care mușcă mâna ce îl hrănește. Dacă nu aperi interesele casei lui Dumnezeu, ești măcar om? Acesta este un demon care s-a insinuat în biserică. Pretinzi că tu crezi în Dumnezeu, pretinzi că ești unul dintre cei aleși și vrei să mănânci și să bei gratis în casa lui Dumnezeu. Nu trăiești viața unei ființe umane și, în mod clar, ești unul dintre non-credincioși. Dacă ești cineva care crede cu adevărat în Dumnezeu, atunci, chiar dacă nu ai dobândit încă adevărul și viața, cel puțin vei vorbi și vei acționa de partea lui Dumnezeu; cel puțin, nu vei sta cu mâinile în sân când vei vedea că sunt compromise interesele casei lui Dumnezeu. Când simți dorința de a închide ochii, te vei simți vinovat și inconfortabil și îți vei spune: «Nu pot să stau aici și să nu fac nimic, trebuie să mă ridic și să spun ceva, trebuie să-mi asum responsabilitatea, trebuie să dezvălui acest comportament rău, trebuie să-l opresc, pentru ca interesele casei lui Dumnezeu să nu fie prejudiciate, iar viața bisericească să nu fie tulburată.» Dacă adevărul a devenit viața ta, atunci nu numai că vei avea acest curaj și această hotărâre și vei fi capabil să înțelegi complet chestiunea, dar vei și îndeplini responsabilitatea pe care ar trebui să o porți pentru lucrarea lui Dumnezeu și pentru interesele casei Sale, iar datoria ta va fi astfel îndeplinită” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cei care se supun cu adevărat lui Dumnezeu au inimi cu frică de El”). „În Biserică, rămâneți fermi în mărturia voastră față de Mine, susțineți adevărul; ce e corect e corect și ce e greșit e greșit. Nu confundați albul cu negrul. Veți fi în război cu Satana și trebuie să-l înfrângeți complet ca să nu se mai ridice vreodată. Trebuie să dați tot ce aveți ca să-Mi protejați mărturia. Acesta va fi scopul acțiunilor voastre – nu uitați asta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 41). Am fost adânc mișcată și rușinată după ce am citit asta. Am meditat la purtarea mea recentă. Eram genul de persoană demascată de Dumnezeu: trădătoare, neprotejând lucrarea bisericii și lepădând adevărul. Știam că Ruthy nu reflectase într-adevăr, nu se căise după demitere și chiar îi ura pe cei care o raportaseră. Știam că răspândea concepții greșite, era negativă și refractară. Deja dovedise o natură cu lehamite și ură de adevăr; în esență, era o răufăcătoare. Dacă cineva atent la voia lui Dumnezeu și având sentimentul dreptății vedea purtarea asta, ar fi luat atitudine să protejeze lucrarea bisericii și să oprească faptele Satanei. Nu ar fi lăsat să fie tulburată viața sau lucrarea bisericii. Eu, însă, deși cunoșteam nemijlocit situația, am șovăit, neîndrăznind s-o demasc pe Ruthy, temându-mă că vor fi afectate sentimentele noastre. În momentul-cheie, n-am ținut cont de lucrarea bisericii și n-am căutat principiile adevărului. Am ascultat tot de filosofii satanice, dând întâietate iubirii și sentimentelor, alături de diavol, stând de partea lui apărând o răufăcătoare. Esența purtării mele a fost rea. În fața adevărului, toate acțiunile mele au fost condamnabile. Chibzuind la cuvântul lui Dumnezeu, am văzut tot mai clar problema mea. În plus, m-am gândit cum Dumnezeu mă alesese să vin în casa Lui, mă îndrumase și mă susținuse continuu. El îmi dăduse o șansă să urmez adevărul și să fiu mântuită, dar, în momentul-cheie, n-am ascultat voia Lui și-am ales să-l protejez pe Satana. Îl înșelam pe Dumnezeu și-L trădam. Chiar Îl dezamăgeam! Nu mai puteam să dau întâietate sentimentelor sau să-mi protejez relațiile. Nu contează dacă jignești oameni; încălcarea adevărului și jignirea lui Dumnezeu arată o lipsă totală de umanitate! Mi-am amintit cuvântul lui Dumnezeu: „Relațiile tale cu oamenii nu se bazează pe trup, ci au ca temelie iubirea lui Dumnezeu. Aproape că nu există interacțiuni trupești, însă în spirit există părtășie, iubire reciprocă, alinare reciprocă și aprovizionare pentru celălalt. Toate astea sunt făcute având la bază o inimă care-L mulțumește pe Dumnezeu. Aceste relații nu sunt menținute bazându-se pe filosofia omenească a vieții, ci se formează foarte natural purtând o povară pentru Dumnezeu. Nu necesită efort făcut de către om. Trebuie doar să practici în conformitate cu principiile cuvântului lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este foarte important să stabilim o relație normală cu Dumnezeu”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a făcut să-nțeleg că relațiile interpersonale nu trebuie conduse după filosofii lumești, ci oamenii trebuie să trăiască după cuvântul lui Dumnezeu. Să avem părtășie reciproc în chestiuni de intrare în viață, să ne susținem unul pe altul, să putem avea părtășie cu alții, să-i ajutăm, să-i supraveghem sau să-i avertizăm când încalcă principii sau merg pe calea greșită și să-i putem expune și opri pe cei ce tulbură lucrarea bisericii – pe baza acestor principii ar trebui să interacționeze oamenii. În fața problemelor lui Ruthy, eu dădusem întâietate sentimentelor și loialității mele față de ea. Era irațional și nu în acord cu adevărul. Erau acțiunile unui noncredincios. N-am mai avut îndoieli și am avut curajul să practic adevărul.

Am citit mai departe două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu care demască relele făcute de ideile din cultura tradițională gen „să te sacrifici pentru prieteni”, și sufletul mi s-a înseninat mult. Dumnezeu Atotputernic spune: „Născut pe un pământ atât de murdar, omul a fost grav influențat de societate, a fost influențat de etici feudale și educat la «instituții de învățământ superior». Gândirea înapoiată, moralitatea coruptă, perspectiva plină de răutate asupra vieții, filosofia josnică de viață, existența aceasta fără nicio valoare, stilul de viață și obiceiurile depravate – toate aceste lucruri au pătruns adânc în inima omului și i-au subminat și atacat grav conștiința. Drept rezultat, omul este și mai departe de Dumnezeu și I se împotrivește Lui mai mult ca niciodată. Firea omului devine mai vicioasă pe zi ce trece și nu există nicio singură persoană care va renunța de bunăvoie la ceva pentru Dumnezeu, nicio singură persoană care Îl va asculta de bunăvoie pe Dumnezeu și, mai mult chiar, nicio singură persoană care va căuta de bunăvoie arătarea lui Dumnezeu. În schimb, sub domeniul Satanei, omul nu face altceva decât să caute plăcere, să se dedea corupției trupului în ținutul noroiului” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”). „Satana a fabricat și inventat multe povești sau povestiri populare ce apar în cărțile de istorie, lăsând oamenii cu impresii profunde despre cultura tradițională și figurile superstițioase. De exemplu, în China există «Cei opt nemuritori care traversează marea», «Călătorie spre vest», «Împăratul de jad», «Nezha îl cucerește pe Regele Dragon» și «Învestitura zeilor». Nu au devenit acestea profund înrădăcinate în mințile oamenilor? Chiar dacă unii dintre voi nu cunosc toate detaliile, tot cunoașteți povestirile generale, iar acest conținut general se lipește în inima și în mintea ta, astfel încât nu poți să-l uiți. Acestea sunt diverse idei sau legende pe care Satana le-a pregătit pentru om de multă vreme și care au difuzate în diferite momente. Aceste lucruri dăunează și erodează direct sufletele oamenilor și pun oamenii sub o vrajă după alta. Aceasta înseamnă că, odată ce ai acceptat astfel de cultură tradițională, povestiri sau lucruri superstițioase, odată ce sunt stabilite în mintea ta și odată ce acestea sunt blocate în inima ta, atunci este ca și cum ai fi vrăjit – devii implicat și influențat de aceste capcane culturale, de aceste idei și povești tradiționale. Ele îți influențează viața, concepția asupra vieții și judecata asupra lucrurilor. Chiar mai mult, îți influențează căutarea adevăratului drum al vieții: aceasta este într-adevăr o vrajă rea. Oricât ai încerca, nu poți scăpa de ele; le tai, dar nu le poți reteza; le bați, dar nu le poți suprima. În plus, după ce oamenii sunt puși, fără să știe, sub o astfel de vrajă, ei încep să se închine pe neștiute Satanei, alimentând imaginea acestuia în inimile lor. Cu alte cuvinte, l-au instalat pe Satana ca idol al lor, un obiect la care să se închine și la care să privească, chiar mergând atât de departe încât să-l considere drept Dumnezeu. Fără știre, aceste lucruri sunt în inima oamenilor, controlându-le cuvintele și faptele. În plus, consideri întâi că aceste povestiri și legende sunt false, dar apoi, fără să știi, le recunoști existența, făcându-le figuri reale și transformându-le în obiecte reale, existente. În necunoașterea ta, primești subconștient aceste idei și existența acestor lucruri. Tot în mod inconștient, îi primești și pe diavoli, pe Satana și pe idoli în propria ta casă și în inima ta – aceasta este într-adevăr o vrajă” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Din cuvântul lui Dumnezeu am înțeles: cuvintele transmise de așa-zișii sfinți și înțelepți din vechime și ideile exprimate în poveștile clasice care au influențat generație după generație, toate vin de la Satana. Satana le-a folosit pentru a controla omenirea. Ideile astea deja sunt adânc înrădăcinate în inima omului și influența lor e profundă. Precum ideea că oamenii ar trebui să se sacrifice pentru prietenii lor; aparent, e onorată ca prețuind loialitatea – de parcă a-ți risca viața pentru un prieten e ceva nobil. Odată ce oamenii ajung să accepte o astfel de idee, ei trebuie să-și ajute prietenii, fie că aceștia fac bine ori rău, până chiar la a-și risca viața pentru a-i ajuta. Asta-i neprincipial și nu distinge binele de rău. Chiar dacă prietenul lor face ceva rău, ei trebuie să-l protejeze până în punctul de a-și risca viața, și asta e considerat drept și loial. De fapt, e irațional și înseamnă să te bazezi pe emoții în purtarea ta. Eu nu mai consider prețuirea loialității drept ceva nobil. Mai curând mi se pare că oamenii cu mentalitatea asta sunt de plâns, jalnici. Viața lor nu are valoare și moartea lor nu are sens. M-am gândit ce rău adânc îmi făcuse asta. Ca să-mi protejez atașamentele interpersonale, în mod conștient nu am practicat adevărul. Ba am și crezut că eram loială și că aveam umanitate bună. Ce absurdă am fost! Ideile astea respectate de Satana sunt otrăvuri. Ele m-au făcut să nu fiu sigură ce-i bine și ce-i rău, să nu pot spune diferența dintre lucruri pozitive și negative. Mi-au îngustat și mi-au deformat mintea. M-au împiedicat să am relații firești. Mi-am amintit cuvântul lui Dumnezeu: „Sursa principală a firii corupte care apare în om este reprezentată de înșelăciunea, corupția și otrava Satanei. Omul a fost legat și controlat de Satana și suferă nemaipomenitul rău pe care l-a cauzat Satana gândirii, moralității, înțelegerii și rațiunii lui. Tocmai pentru că lucrurile fundamentale ale omului au fost corupte de Satana și sunt total diferite de cum le-a creat Dumnezeu la început, omul se împotrivește lui Dumnezeu și nu poate să accepte adevărul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”). Înainte, recunoscusem teoretic, doar, că fusesem așa de profund coruptă de Satana că-mi pierdusem toată umanitatea, însă nu înțelegeam cu adevărat unde se manifesta profunda corupție a omului. Acum înțeleg asta puțin mai bine. Otrăvurile Satanei și ideile culturii tradiționale au devenit deja toate natura omului. I-au călcat în picioare și i-au distorsionat gândurile, iar omul și-a pierdut umanitatea și gândurile normale. Toate gândurile lui se împotrivesc lui Dumnezeu și încalcă adevărul. Fără adevărurile exprimate de Dumnezeu Atotputernic în lucrarea Sa de mântuire care ia filosofiile astea lumești, otrăvurile satanice și esența culturii tradiționale și le disecă una câte una, cum aș fi ajuns să-nțeleg aceste lucruri? Doar aș fi fost coruptă și afectată și mai mult de Satana. Am simțit cu atât mai mult că doar cuvântul lui Dumnezeu este adevărul și că doar cuvântul lui Dumnezeu poate schimba și mântui oameni. Cuvântul lui Dumnezeu e neprețuit! Cultura tradițională și filosofiile astea satanice corup și vatămă oamenii. Numai căutând adevărul în cuvântul lui Dumnezeu, privind lucrurile și acționând după cuvântul lui Dumnezeu, numai așa rațiunea și umanitatea cuiva pot deveni tot mai normale.

După câteva zile, conducătorul a chemat-o pe Ruthy. Am vorbit fără rezerve despre toate problemele pe care le văzusem la ea. Mă simțeam calmă în timp ce o demascam. Știam că a face asta era conform cu adevărul și cu principiile și, orice credea ea apoi despre mine sau chiar dacă nu mai voia să mă vadă niciodată, eu mă simțeam împăcată și nu aveam să-mi regret faptele, fiindcă practicam adevărul.