de Rena, Filipine

În iunie 2019, am acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu, apoi am început udarea nou-veniților. Unii nou-veniți au fost foarte recunoscători după ce au primit ajutorul meu, așa că am fost foarte mândră și am simțit că sunt foarte potrivită pentru această datorie. Mai târziu, am preluat o nou-venită și, la început, am udat-o cu sârguință, dar, mai târziu, am aflat că a înțeles bine cum stau lucrurile și a progresat foarte repede și de fiecare dată, la întâlniri, simțeam că înțelegerea pe care o împărtășea era bună. Am simțit că avea să mă depășească rapid și, când urma să se întâmple asta, liderul avea să îi ceară ei să ude pe toată lumea și nu va mai fi nevoie de mine. Având în vedere asta, nu am vrut să o ud cum trebuie, așa că am discutat doar câteva chestiuni externe cu ea. Odată, liderul m-a întrebat despre această nou-venită, spunând: „Avem nevoie de personal pentru udare acum. Este ea potrivită pentru cultivare?” Nu voiam să o cultiv deloc, pentru că înțelegea lucrurile atât de bine și mă temeam că urma să devină un lider pe viitor și să fie mai presus de mine. Așa că i-am spus liderului: „Îmi lipsește discernământul. Poate că puteți investiga mai mult în altă parte.” Când am auzit că liderul s-a dus să-i vorbească, am fost foarte invidioasă, m-am temut și m-am gândit des: „Poate că va fi cultivată și promovată sau chiar mă va înlocui.” Mai târziu, biserica a fost divizată, iar ea a mers la cealaltă biserică. Câteva luni mai târziu, am aflat că devenise lider de biserică. Am fost uimită de viteza cu care a avansat! Am felicitat-o și am spus că mă bucur pentru ea, dar, în adâncul sufletului, eram invidioasă pe ea. De ce a devenit lider atât de repede, iar eu am rămas în personalul de udare? Eram foarte nemulțumită, așa că am început să muncesc din greu pentru a uda nou-veniții, fiindcă voiam să dovedesc liderului că și eu eram potrivită să fiu lider de biserică.

Mai târziu, am fost și eu aleasă lider de biserică, dar tot am fost invidioasă când am văzut că cineva era mai bun decât mine. Odată, am discutat cu liderii și diaconii cum pot sprijini și ajuta nou-veniții și diaconul evanghelic mi-a spus părerea sa. Liderul superior a spus că sugestiile ei sunt bune, la fel și liderii de grup. Am încercat să sprijinim și să udăm nou-veniții conform sugestiilor diaconului evanghelic. Într-adevăr, au fost foarte eficiente. Nou-veniții au venit la adunări și au preluat îndatoriri. De asemenea, diaconul evanghelic a predicat Evanghelia eficient. Asta m-a făcut puțin invidioasă. M-am gândit: „Diaconul evanghelic predică mai bine decât mine. Trebuie să mă perfecționez și să învăț mai mult.” Mai târziu, am întrebat diaconul evanghelic câți ani și-a făcut datoria și mi-a spus: „Șase luni.” Am fost foarte surprinsă: doar șase luni? Îmi era rușine, deoarece am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic cu doi ani în urmă, cea mai lungă perioadă a cuiva din grup, dar eram ca o începătoare căreia îi lipseau ideile. Apoi, m-am comparat tot timpul cu ea. Când am văzut că este o muncitoare pricepută și are întotdeauna metode și căi bune de a urmări lucrarea, am invidiat-o și mai mult. M-am gândit: „Dacă are întotdeauna idei bune când discută despre lucrare, liderul superior va vedea că este de calibru bun și o va instrui apoi să fie lider. Nu va însemna asta că-mi va lua locul?” Odată, diaconul evanghelic nu a venit la o adunare, pentru că era ocupată cu altă lucrare. Apoi, m-a întrebat pe mine ce am învățat la adunare. Nu prea voiam să-i spun, așa că am spus că am uitat. Mai târziu, am văzut că liderul superior avea părtășie adesea cu ea și rareori cu mine și asta m-a înfuriat foarte tare. M-am gândit: „Dacă nu vorbești cu mine, atunci nu-mi fac datoria.” La momentul respectiv, tot ce voiam era să trec la o îndatorire admirată de alții. M-am gândit că dacă aș putea predica eficient Evanghelia, frații și surorile mele mă vor privi cu respect, așa că am început să predic Evanghelia și am lasat la o parte lucrarea de a uda nou-veniții. Liderul superior mi-a amintit să înțeleg și să rezolv rapid dificultățile nou-veniților, iar eu i-am răspuns: „Bineînțeles, mă duc să-i văd în curând.” Dar pe mine nu mă interesa decât să predic Evanghelia și nu am mai mers deloc să-i văd. În acest timp, problemele nou-veniților nu erau rezolvate la timp și adunările au devenit neregulate. În scurt timp, liderul superior a trimis un mesaj prin care mă întreba de ce nu mai vin nou-veniții și dacă aveam dificultăți, iar eu i-am spus liderului despre starea mea. Liderul a avut părtășie cu mine: „Tu ești liderul și ești responsabilă de toată lucrarea bisericii, în special de udarea nou-veniților, care este foarte importantă. Nu poți să faci lucrurile de mântuială sau să te descurci așa, de bine de rău.” Am plâns după ce am auzit ce mi-a spus liderul. Cuvintele ei mi s-au părut foarte dure. Nu a observat deloc eforturile mele de a predica Evanghelia.

Ulterior, am început să mă gândesc la atitudinea pe care o aveam față de datoria mea. Multă vreme, mi-am făcut griji că nou-veniții vor fi mai buni decât mine și nu am vrut să-i las să mă depășească. Pentru a-mi păstra poziția și a câștiga respectul fraților și surorilor mele, nu i-am udat bine și mai ales pe nou-veniții de calibru nu i-am încurajat să-și facă datoria. Nu-mi îndeplineam deloc responsabilitatea. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Există unii care se tem întotdeauna că alții sunt mai buni și mai înalți decât ei, că alții vor fi stimați, în timp ce ei sunt neglijați. Lucrul acesta îi determină să-i atace și să-i excludă pe alții. Nu este un caz de invidie față de persoanele mai capabile decât ei? Nu este un astfel de comportament egoist și demn de dispreț? Ce tip de fire este aceasta? Este pizmașă! Ei se gândesc doar la propriile interese, își satisfac doar dorințele proprii, nu au pic de respect pentru alții sau interesele casei lui Dumnezeu – astfel de oameni au o fire rea, iar Dumnezeu nu are deloc dragoste pentru ei” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). „Acum, toți vă îndepliniți îndatoririle cu normă întreagă. Nu sunteți constrânși sau legați de familie, căsătorie sau bogăție. Ați ieșit deja din asta. Totuși, noțiunile, închipuirile, cunoașterea, intențiile personale și dorințele care vă umplu capetele rămân neschimbate față de forma lor originală. Așadar, în tot ceea ce implică reputația sau statutul sau ceea ce îi poate da în vileag – de exemplu, când oamenii aud cum casa lui Dumnezeu plănuiește să educe diverse tipuri de talente – inima tuturor tresare de nerăbdare și fiecare dintre voi își dorește mereu să își facă un nume și să fie recunoscut. Toți oamenii vor să se lupte pentru statut și reputație și lor le este rușine de acest lucru, dar se simt prost dacă nu o fac. Ei simt gelozie și ură când văd pe cineva în centrul atenției și devin plini de resentimente și li se pare că acest lucru este nedrept, gândind: «De ce nu pot să mă remarc? De ce alți oameni obțin mereu gloria? De ce mie nu-mi vine niciodată rândul?» După aceea, au ceva resentimente, încearcă să le reprime, dar nu pot. Se roagă lui Dumnezeu și se simt mai bine puțin timp, dar când întâlnesc din nou acest gen de situație, tot nu o pot depăși. Nu arată asta statură imatură? Când oamenii se cufundă în astfel de stări, nu cumva au căzut în capcana Satanei? Acestea sunt lanțurile naturii corupte a Satanei care îi încătușează pe oameni” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dezvăluit cu precizie starea. Uram când alții erau mai buni decât mine sau mă depășeau. Când cunoșteam nou-veniți care înțelegeau bine lucrurile și aveau calibru bun, mă temeam că mă vor depăși și îmi vor lua locul, așa că nu voiam să îi ud bine și nu voiam ca liderul să îi cultive. Îndeosebi atunci când lucram cu diaconul evanghelic, când vedeam că predica ei era eficientă, că putea face întotdeauna sugestii bune și liderul superior mergea întotdeauna la ea să discute despre lucrare, o invidiam și mă comparam cu ea și voiam să îl fac pe liderul superior să mă observe prin predica Evangheliei. Nu mă puteam gândi decât la statutul meu și la părerea bună a altora despre mine. Nu-mi îndeplineam deloc responsabilitatea de lider. Îmi era foarte rușine. Intenția lui Dumnezeu era ca eu să ud nou-veniții, astfel încât aceștia să pună bazele pe adevărata cale, însă nu luam în considerare voia lui Dumnezeu. Nu mă gândeam decât la reputația și statutul meu și nu îi udam și nu îi sprijineam cu sârguință pe nou-veniți, ceea ce îi făcea să participe la adunări fără regularitate. Făceam rău! Am început să reflectez asupra obiectivelor corespunzătoare datoriei mele. O făceam de dragul lui Dumnezeu sau pentru interesele mele? Dacă încercam să-L mulțumesc pe Dumnezeu și să iau în considerare interesele bisericii, ar fi trebuit să vreau să instruiesc mai mulți oameni să-și facă îndatoririle. Dar nu am făcut asta. În schimb, am invidiat și am reprimat talentul altora, sperând ca liderul să nu observe acești oameni. Am văzut că îmi îndeplineam îndatoririle doar de dragul poziției și intereselor mele. Am fost atât de egoistă!

Mai târziu, după ce o soră a aflat despre starea mea, mi-a trimis un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Unii oameni cred în Dumnezeu, dar nu urmăresc adevărul. Ei trăiesc mereu în funcție de trup, agățându-se întotdeauna de plăcerile carnale, satisfăcându-și totdeauna propriile dorințe egoiste. Indiferent câți ani cred acești oameni în Dumnezeu, ei nu vor intra niciodată în realitatea adevărului. Acesta este semnul cuiva care Îl face de ocară pe Dumnezeu. Spui: «Nu am făcut nimic pentru a mă împotrivi lui Dumnezeu; cum L-am dezonorat pe Dumnezeu?» Toate ideile și gândurile tale sunt rele. În intențiile, scopurile și motivele din spatele acțiunilor tale și în consecințele faptelor tale – în fiecare mod îl mulțumești pe Satana, fiind bătaia lui de joc și lăsându-l să te aibă la mână. Nu ai fost martorul care ar trebui să fie un creștin. Ești o persoană care aparține Satanei. Dezonorezi numele lui Dumnezeu în toate lucrurile și nu deții o mărturie adevărată. Își va aminti Dumnezeu lucrurile pe care le-ai făcut? În cele din urmă, ce concluzie va trage Dumnezeu despre faptele tale și datoria pe care ai îndeplinit-o? Nu trebuie să existe o urmare, un soi de declarație? În Biblie, Domnul Isus spune: «Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne, n-am profețit noi în numele Tău? N-am scos noi demoni în numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în numele Tău?” Atunci le voi spune limpede: „Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!”» (Matei 7:22-23). De ce a spus Domnul Isus aceasta? De ce atât de mulți dintre cei care au predicat, au alungat demoni și au făcut multe minuni în numele Domnului au devenit răufăcători? S-a întâmplat pentru că ei nu au acceptat adevărul exprimat de Domnul Isus, nu au respectat poruncile Domnului Isus și nu au avut iubire pentru adevăr în inimile lor. Au vrut doar să-și dea lucrarea, suferința și sacrificiile pentru Domnul la schimb pentru binecuvântările Împărăției cerurilor. Aceasta înseamnă a face tranzacții cu Dumnezeu și a-L folosi și înșela pe Dumnezeu, așa că Domnul Isus i-a disprețuit, i-a urât și i-a condamnat drept răufăcători. Astăzi, oamenii acceptă judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, dar unii încă urmăresc reputația și statutul, vor întotdeauna să iasă în evidență, vor mereu să fie conducători și lucrători și să câștige reputație și statut. Deși cu toții spun că au credință în Dumnezeu, că Îl urmează și că se leapădă de sine și se sacrifică pentru Dumnezeu, ei își îndeplinesc îndatoririle pentru a câștiga faimă, interese și statut și au întotdeauna planuri personale. Nu sunt ascultători sau loiali față de Dumnezeu, acționează în mod arbitrar, fără să reflecteze deloc asupra lor și, astfel, au devenit răufăcători. Dumnezeu urăște astfel de răufăcători și Dumnezeu nu-i mântuiește” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Citirea acestui pasaj din cuvântul lui Dumnezeu mi-a răscolit inima. Cei care fac rău, de care vorbește Dumnezeu, nu sunt necredincioși, sunt oameni care cred în Dumnezeu. Îl urmează pe Dumnezeu, se sacrifică pentru Dumnezeu, merg să predice Evanghelia și să lucreze în diverse locuri și îndură greutăți, dar își fac datoria de dragul prestigiului și statutului, să fie admirați de alții sau să câștige recompense și coroane. Nu Îi pot fi loiali lui Dumnezeu, nu pot practica adevărul și nu se pot supune lui Dumnezeu, așa că Domnul Isus a spus: „Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!” (Matei 7:23). Credeam în Dumnezeu de doi ani, am renunțat la studii pentru a-mi face datoria în biserică, am suferit și am plătit un preț, dar intenția mea nu a fost să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Am vrut să fiu cea mai bună din biserică, așa încât frații, surorile și liderul meu să aibă o părere bună despre mine, motiv pentru care am încercat din răsputeri să mă fac văzută. Tot ce făceam era ca să-mi satisfac propria dorință și trăiam după firea mea satanică și coruptă. Faptele mele nu erau fapte bune, erau fapte rele. Mi-am făcut datoria cu această intenție greșită, pe care Dumnezeu nu putea decât să o disprețuiască și dacă aș fi ținut-o tot așa, nu puteam decât să fiu pedepsită, pentru că Dumnezeu nu este de acord cu o astfel de credință. Dumnezeu ar spune: „Plecați de la Mine, nu vă cunosc!” Când mi-am dat seama de asta, m-am temut. Am vrut să mă căiesc și să nu mai fiu invidioasă pe frații și pe surorile mele, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut călăuzire.

Mai târziu, am găsit curajul de a mă destăinui liderului superior în legătură cu corupția mea. În loc să mă acuze, liderul mi-a împărtășit experiența ei pentru a mă ajuta. La momentul respectiv, mi-a trimit și un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „A fi un conducător al bisericii nu înseamnă doar să înveți să folosești adevărul pentru rezolvarea problemelor, ci și să descoperi și să cultivi oameni talentați, pe care categoric nu trebuie să-i invidiezi sau să-i suprimi. A practica în acest fel este în avantajul lucrării bisericii. Dacă poți cultiva câțiva urmăritori ai adevărului pentru a coopera bine cu tine în toată lucrarea pe care o faci și, în cele din urmă, toți aveți mărturii experiențiale, atunci vei fi un conducător calificat. Dacă vei deveni capabil să acționezi în toate lucrurile conform principiilor, atunci vei fi la înălțimea loialității tale. […] Dacă ești cu adevărat capabil să ții cont de voia lui Dumnezeu, atunci vei putea să tratezi în mod corect alți oameni. Dacă recomanzi o persoană bună și îi permiți să se pregătească și să îndeplinească o datorie adăugând astfel o altă persoană talentată casei lui Dumnezeu, munca ta nu va fi mai ușor de făcut? Nu vei fi fost, atunci, la înălțimea loialității tale în această datorie? Aceasta este o faptă bună înaintea lui Dumnezeu; este minimul de conștiință și rațiune pe care ar trebui să-l aibă cel care este conducător. Cei care sunt capabili să pună adevărul în practică pot accepta cercetarea lui Dumnezeu atunci când fac lucruri. Când accepți cercetarea lui Dumnezeu, inima ta este îndreptată. Dacă faci mereu lucrurile doar ca să le vadă ceilalți, vrei să câștigi mereu lauda și admirația celorlalți și totuși nu accepți cercetarea lui Dumnezeu, atunci mai este Dumnezeu în inima ta? Astfel de oameni nu Îl mai venerează pe Dumnezeu. Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația sau statutul tău. Mai întâi trebuie să ții cont de interesele casei lui Dumnezeu și să le consideri prima ta prioritate. S-ar cuveni să ții seama de voia lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă ai fost sau nu impur în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost loial, ți-ai îndeplinit responsabilitățile, și dacă ai dat totul, precum și dacă ai chibzuit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să iei în considerare aceste lucruri. Gândește-te la ele frecvent și înțelege-le și îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria. Dacă ai un calibru slab, dacă experiența ta este superficială sau dacă nu ești competent în lucrarea ta profesională, pot exista unele greșeli sau lipsuri în lucrarea ta, iar rezultatele pot să nu fie foarte bune – dar vei fi depus cel mai mare efort. În tot ceea ce faci, nu îți satisfaci propriile dorințe egoiste sau preferințe. În schimb, acorzi mereu atenție lucrării bisericii și intereselor casei lui Dumnezeu. Deși s-ar putea să nu-ți îndeplinești bine datoria, inima ta s-a îndreptat; dacă, în plus, poți să cauți adevărul ca să rezolvi problemele din datoria ta, atunci aceasta va fi conform standardelor, iar tu vei putea să intri în realitatea adevărului. Asta înseamnă să fii mărturie” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Cuvântul lui Dumnezeu enunță clar principiile practicii. Cel mai mult contează să ne gândim mai întâi la interesele bisericii și să punem lucrarea bisericii pe primul plan. Când ai atitudinea potrivită, este mai ușor să-ți faci bine datoria. Mi-am dat seama și că noi credem în Dumnezeu și Îl urmăm pe Dumnezeu, nu urmăm vreun om. Așa că trebuie să luăm în considerare voia lui Dumnezeu în toate, nu ce cred alții. Dacă voiam să-L mulțumesc pe Dumnezeu și să fiu un lider calificat, trebuia să renunț la statut și la interese și să găsesc nou-veniți talentați care merită să fie cultivați, așa încât să poată începe să-și facă datoria și să facă fapte bune. Doar așa îmi puteam îndeplini datoria. Dumnezeu este drept cu fiecare dintre noi. Dumnezeu nu Se uită la calibrul sau la statutul nostru, Se uită dacă suntem în stare să practicăm adevărul. Dacă îmi făceam datoria după cerințele lui Dumnezeu și principiile adevărului și mă gândeam întotdeauna cum să-mi fac lucrarea astfel încât să fie benefică lucrării bisericii, chiar dacă aveam un calibru slab, Dumnezeu avea să mă lumineze și să mă îndrume să-mi îndeplinesc bine datoria. După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, m-am rugat Lui pentru a mă căi și am spus că sunt dispusă să mă lepăd de trup și să-mi îndeplinesc datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu.

Mai târziu, acceptând din ce în ce mai mulți nou-veniți, liderul mi-a cerut să instruiesc mai mult personal de udat. Am început din nou să-mi fac griji că nou-veniții pe care îi cultiv îmi vor lua locul și apoi liderul nu mă va mai cultiva pe mine. Când gândeam așa, mi-am dat seama că nu ar mai trebui să mă gândesc la imaginea și la statutul meu și că trebuia să țin cont de interesele bisericii. M-am rugat lui Dumnezeu și mi-am amintit cuvintele Sale: „A fi un conducător al bisericii nu înseamnă doar să înveți să folosești adevărul pentru rezolvarea problemelor, ci și să descoperi și să cultivi oameni talentați, pe care categoric nu trebuie să-i invidiezi sau să-i suprimi. A practica în acest fel este în avantajul lucrării bisericii. Dacă poți cultiva câțiva urmăritori ai adevărului pentru a coopera bine cu tine în toată lucrarea pe care o faci și, în cele din urmă, toți aveți mărturii experiențiale, atunci vei fi un conducător calificat. Dacă vei deveni capabil să acționezi în toate lucrurile conform principiilor, atunci vei fi la înălțimea loialității tale” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Ca lider de biserică, responsabilitatea mea este să instruiesc nou-veniții să își îndeplinească datoriile. Mai mult, îndeplinirea datoriei noastre este responsabilitatea fiecărui credincios în Dumnezeu. Dacă prea puțini oameni cooperează, este ca o mașină fără roți și lucrarea bisericii este întârziată. Dacă nu aș instrui oamenii, fiind atât de mulți oameni care acceptă lucrarea lui Dumnezeu acum, ei nu ar putea fi udați în timp, intrarea lor în viață ar avea de suferit și lucrarea bisericii ar fi și ea afectată. Apoi, am ales patru nou-veniți care înțelegeau bine lucrurile, i-am instruit să fie lideri de grup și i-am lăsat să găzduiască pe rând adunările. De asemenea, le-am amintit și i-am ajutat să ude și alți nou-veniți. Cooperând cu ei, am avut mai mult timp să mă concentrez asupra întregii lucrări și eficiența lucrării noastre s-a îmbunătățit treptat. Am fost foarte mulțumită să văd cum nou-veniții fac progrese și își îndeplinesc îndatoririle. M-am simțit ușurată și am înțeles puțin mai bine cuvintele lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă recomanzi o persoană bună și îi permiți să se pregătească și să îndeplinească o datorie adăugând astfel o altă persoană talentată casei lui Dumnezeu, munca ta nu va fi mai ușor de făcut? Nu vei fi fost, atunci, la înălțimea loialității tale în această datorie? Aceasta este o faptă bună înaintea lui Dumnezeu; este minimul de conștiință și rațiune pe care ar trebui să-l aibă cel care este conducător” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Faptul că am căpătat această înțelegere și că am o oarecare intrare în datoria mea este pe de-a-ntregul efectul obținut din cuvântul lui Dumnezeu.