Un partener nu este un rival

octombrie 14, 2022

de Ou’zhen, Myanmar

După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, am început să ud nou-veniții. Fiind entuziastă și întreprinzătoare, datoria mea a dat roade, iar eu am fost aleasă lider de grup. Ulterior, am devenit diacon evanghelic. Ceilalți au spus că, deși eram tânără, eram de încredere, purtam o povară în datoria mea și eram responsabilă. Asta mi-a satisfăcut vanitatea. În octombrie 2020, am devenit lider de biserică, iar asta m-a făcut să cred și mai mult că, în inimile celorlalți, eram un om capabil, care urmărea adevărul. După o vreme, o conducătoare superioară a rânduit ca sora Liu să lucreze cu mine. Când i-a prezentat lucrarea, conducătoarea a vorbit despre niște probleme existente. Când a auzit, sora Liu a spus: „Trebuie să găsim sursa problemei ca s-o rezolvăm rapid. Altfel, va stânjeni lucrarea bisericii.” Când am auzit-o, mi-a fost rușine, fiindcă m-am temut că sora Liu mă va desconsidera fiindcă aveam acele probleme în lucrare. În zilele care au urmat, sora Liu a cercetat situația reală la biserică. Apoi, mi-a spus de față cu mai mulți colegi și frați și surori: „Diaconul evanghelic și mai mulți lideri de grup pe care-i cunosc nu duc o povară. Când nou-veniții au noțiuni și dificultăți, liderii de grup nu le rezolvă și nu caută. În schimb, se împotmolesc în greutăți. Astfel, nu pot uda bine nou-veniții.” Nu prea am fost de acord cu ce a spus. Dar eu m-am axat pe instruirea câtorva lideri de grup. După ea, niciunul nu era bun, așa că am considerat-o cam exigentă. M-am gândit: „Abia ai ajuns și nu cunoști detaliile situației; totuși, găsești defecte. Vrei să arăți că duci o povară și poți găsi probleme? Vrei să faci impresie doar pentru că ești nouă? Dacă tot cauți probleme în lucrarea mea, îmi vei distruge imaginea bună din ochii fraților și surorilor mele.” Mi-am reținut furia și am spus: „Ai dreptate cu aceste întrebări. Totuși, atât liderii de grup, cât și diaconul evanghelic înfruntă greutăți practice, așa că uneori lucrarea de supraveghere nu e făcută bine și noi trebuie să înțelegem.” După ce a auzit asta, a spus: „Aceste greutăți pot fi rezolvate prin părtășie despre adevăr. Dacă pot să înțeleagă adevărul și voia lui Dumnezeu, vor purta o povară și vor fi responsabili în datoria lor. Cheia este să avem părtășie despre adevăr ca să rezolvăm aceste probleme.” Dar eu n-am înțeles cum trebuie și m-am înfuriat și mai mult. M-am întrebat: „Vrei să spui că nu pot avea părtășie despre adevăr?” Părerea mea despre sora Liu s-a schimbat complet. N-am mai considerat-o partenera și ajutorul meu, ci adversara mea. Dacă lucrurile continuau așa, avea să preia frâiele lucrării, dar eu eram liderul, iar scopul ei era doar să coopereze cu mine. Era mai pricepută decât mine în toate privințele și mă făcea de râs mereu. Cum să am demnitate în situația asta? Și ce vor crede frații și surorile despre mine? După aceea, n-am mai vrut să lucrez sau să vorbesc cu ea. Odată, la o întrunire a colegilor, am citit cuvântul lui Dumnezeu care dezvăluia că liderii falși nu fac lucrare practică și sora Liu a reflectat și s-a înțeles pe sine, spunând că era în biserică de ceva timp, dar, întrucât nu făcea lucrare practică, dificultățile nou-veniților n-au fost rezolvate la timp, așa că ei s-au împotmolit în ele și n-au știut cum să practice adevărul, lucru care le-a întârziat progresul în viață. Deși discuta despre cunoașterea de sine, eu auzeam doar că mă expunea pentru că, de fapt, nu lucram. Am început să presupun ce voia să spună: „Vorbești despre aceste probleme ca să le spui tuturor, în mod voit, despre problemele din lucrarea mea, nu-i așa? Înainte, ceilalți aveau o impresie bună despre mine, dar acum că m-ai expus așa, oare asta nu-mi va strica imaginea? Ce vor crede ei despre mine?” Pe atunci, eram foarte potrivnică și voiam să plec, dar am simțit că ar fi fost absurd, așa că m-am silit să rămân până la capăt.

În seara aceea, sora Liu a venit să vorbim despre alegerea noilor lideri de grup și m-a întrebat cine purta o povară și putea fi promovat. M-am simțit foarte potrivnică după ce m-a întrebat asta. M-am gândit: „A mai rămas vreun candidat potrivit? I-ai respins pe cei mai buni. Există probleme în biserică, dar tu nu numai că vorbești deschis despre ele aici, dar le discuți de față cu frații și surorile de la alte biserici. Acum ei știu că eu nu fac lucrare practice. De ce nu ții cont de sentimentele mele când vorbești? Cred că m-ai luat în vizor intenționat!” Am spus cu asprime: „De când ai venit, nimeni altcineva n-a mai purtat o povară.” Mi-a răspus în șoaptă: „Adică n-ar trebui să fiu aici?” Eram prea impulsivă și mi-am dat seama că am spus ceva greșit, așa că am răspuns imediat: „Nu.” Niciuna n-am mai spus nimic o vreme. Apoi am continuat să discutăm lucrarea. Ulterior, când m-am gândit la ce i-am spus surorii, m-am simțit vinovată. N-ar fi trebuit să-i vorbesc așa. Am vrut să-i cer scuze după acea discuție, dar am fost ocupată cu lucrarea și am uitat.

Când am văzut cum conducătoarea superioară o consulta pe sora Liu în toate, nu mi-a picat bine. „Și eu sunt lider. Ce vor crede frații și surorile despre mine? Vor spune că sunt inutilă ca lider și că nu e nevoie de mine?” Am simțit că sora Liu îmi fura lumina reflectoarelor și am fost invidioasă. M-am gândit: „Dacă n-ar fi venit aici, conducătoarea ar fi discutat lucrarea cu mine.” M-am gândit și că sora Liu domina acum toată lucrarea, că era credincioasă de mai mult timp și înțelegea adevărul mai bine decât mine. În plus, a semnalat problemele din lucrarea mea de față cu frații și surorile, așa că n-aveam idee ce credeau ei despre mine atunci. Când m-am gândit la aceste lucruri, am simțit că eram într-o criză. M-am temut că sora Liu avea să-mi ia funcția de conducere. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai nemulțumită eram și voiam să mă răzbun: „Nu-ți pasă de sentimentele mele, așa că, de acum, îți voi face viața grea.” Îmi amintesc că, odată, discutam lucrarea și, după ce sora Liu și-a spus părerea, mi-a cerut sfatul. Am ignorat-o și am găsit defecte în felul în care a rânduit lucrarea, spunând, pentru a-i face viața grea, că anumite lucruri nu aveau să meargă. Odată discutam o sarcină de care era responsabilă sora Liu. Pe atunci, știam cum să rezolv problema, dar n-am vrut să ofer sugestii. Chiar m-am gândit: „E mai bine să dai greș. Astfel, toți vor ști că nu te poți ocupa de lucruri, iar conducătoarea va vedea că greșește vorbind mereu cu tine și nu cu mine.” După aceea, ea a oferit mai multe sugestii, iar eu le-am respins pe toate. Când am văzut că nu știa cum să rezolve și voia sfatul meu, am fost foarte mândră de mine. M-am gândit: „Nici măcar nu poți rândui lucrarea cum trebuie și tot ai tupeul să mă arăți cu degetul.” Pe atunci, conducătoarea a văzut că aveam starea greșită și mi-a amintit că trebuia să lucrez armonios cu sora Liu, altfel, lucrarea bisericii avea să fie întârziată. După ce am auzit-o, m-am simțit dojenită. Când lucrarea stătea pe loc, de ce nu am dus povara de a rezolva problema? În schimb, am stat cu mâinile-n sân și-am zâmbit. Nu am apărat deloc lucrarea bisericii. După ce am realizat asta, mi-am schimbat mentalitatea și am participat la discuție. Însă, din cauza întârzierii din discuțiile precedente, lucrarea a fost rânduită foarte târziu. Într-o seară, liderul a venit să-mi semnaleze problemele. A spus: „Dorința ta de pretigiu și statut e prea puternică. Ai concurat cu sora Liu pentru faimă. Când discuți lucrarea, nu-i accepți părerile. Le respingi pe toate. Sora Liu se simte constrânsă și nu știe cum să coopereze cu tine. Trebuie să reflectezi asupra ta.” După ce am auzit-o, m-am întristat și mâhnit: „De ce raportează sora Liu probleme fără știrea mea? Dacă ea chiar voia să mă ajute, putea să-mi spună în față. Acum conducătoarea îmi cunoaște problemele și s-ar putea să mă demită.” Imediat ce m-am gândit la asta, m-am destăinuit conducătoarei. Ba chiar m-am oferit să-mi dau demisia, ca să nu mai întârzii lucrarea bisericii. Când am spus asta, inima mi s-a frânt. Simțeam că eram pe cale să-mi pierd datoria. Conducătoarea mi-a spus: „Când avem probleme, nu le putem evita. Trebuie să căutăm adevăul și să reflectăm asupra noastră. Faptul că sora Liu poate găsi probleme în lucrarea arată că duce o povară. Nu-i asta în interesul lucrării bisericii? De ce nu poți trata lucrurile corect? Ești invidioasă și te temi că te va depăși. Asta arată că dorința ta de statut e prea puternică.” După părtășia conducătoarei, am realizat că dorința mea de prestigiu și statut chiar era puternică. Trebuia să caut adevărul ca să-mi schimb starea. Nu mai puteam fi pasivă și potrivnică.

După aceea, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am început să înțeleg firea coruptă pe care am dezvăluit-o. „Antihriștii cred că oricine îi expune le dă de furcă, pur și simplu, așa că le dau de furcă tuturor celor care îi expun, întrecându-se cu ei și luptându-se cu ei. Din cauza naturii lor antihristice, nu vor fi niciodată amabili cu cineva care îi emondează sau tratează, nici nu vor tolera sau suporta pe cineva care face asta, cu atât mai puțin vor simți recunoștință sau vor lăuda pe cineva care procedează astfel. Dimpotrivă, dacă cineva îi emondează sau tratează și îi face să-și piardă demnitatea și imaginea, vor nutri ură față de această persoană în inima lor și vor vrea să găsească o oportunitate ca să se răzbune pe ea. Ce ură au pentru ceilalți! Asta este ceea ce gândesc și ceea ce spun ei deschis, în fața celorlalți: «Azi, m-ai emondat și tratat. Ei bine, vrajba noastră este bătută în cuie. Fiecare merge pe drumul lui, dar jur că mă voi răzbuna! Dacă îți recunoști greșeala în fața mea, dacă-ți pleci capul înaintea mea sau îngenunchezi și mă implori, te voi ierta, altfel, nu voi trece niciodată cu vederea peste asta!» Orice spun sau fac antihriștii, ei nu consideră niciodată emondarea sau tratarea lor amabilă de către cineva sau ajutorul sincer al cuiva drept sosirea iubirii și a mântuirii lui Dumnezeu. În schimb, le văd ca pe un semn de umilință și ca pe momentul lor cel mai stânjenitor. Asta arată că antihriștii nu acceptă adevărul deloc, că firea lor este bolnavă și urăște adevărul(Cuvântul, Vol. 3: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a opta)”). Dumnezeu a arătat că, atunci când antihriștii sunt emondați și tratați, ei nu numai că nu acceptă, dar încep să urască persoana care a făcut-o și vor să se răzbune. Am văzut că antihriștii nu acceptă adevărul, sunt sătui de el și îl urăsc. Înainte, când vedeam cuvintele „răzbunare pe oameni”, consideram această abordare vicioasă. Credeam că eu nu manifestam răutate și nu puteam face așa ceva, că doar antihriștii și răufăcătorii s-ar răzbuna pe oameni. M-am gândit la purtarea mea: când sora Liu a semnalat problemele din lucrarea mea de față cu colegii, cu frații și surorile, am simțit că mi-a afectat imaginea, așa că am început să am prejudecăți față de ea. Într-o adunare, sora Liu a realizat că nu făcea lucrare practică după cuvintele lui Dumnezeu, iar eu am simțit că expunea voit problemele din lucrarea mea, discutând despre cunoașterea ei de sine, așa că am început să am și mai multe prejudecăți față de ea. Chiar am atacat-o, spunând că nimeni n-a mai purtat o povară de când a venit ea. După aceea, când am văzut conducătoarea discutând mereu lucrarea cu ea, am simțit că sora Liu mi-a furat lumina reflectoarelor. Ca să mă răzbun, nu i-am dat sugestii când discutam lucrarea, iar atunci când ea și-a exprimat gândurile și ideile, am găsit defecte și am contrazis-o, lucru care a ținut lucrarea pe loc. Mi-am văzut sora ca pe o rivală. Ca să-mi mențin reputația și statutul, puteam chiar s-o atac și să mă răzbun pe ea. Nu dezvăluiam o fire antihristă? În plus, mă gândeam că a semnalat problemele reale din lucrarea mea. Dacă aș fi căutat adevărul ca să reflectez asupra mea și să-mi îndrept abaterile, atunci probleme ar fi putut fi rezolvate rapid. Asta ar fi fost în beneficiul lucrării noastre. Însă nu numai că n-am acceptat, dar am vrut să mă răzbun pe sora mea. Chiar nu meritam să fiu numită credincioasă în Dumnezeu!

Ulterior, am mai citit două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu, care m-au făcut să înțeleg esența și consecințele acestei purtări. Dumnezeu spune: „Una dintre principalele tulpini din natura antihriștilor este răutatea. Ce înseamnă «răutate»? Înseamnă că ei au o atitudine deosebit de ticăloasă în ceea ce privește adevărul – nu numai că nu se supun acestuia și nu numai că refuză să-l accepte, ci chiar îi condamnă pe cei care îi emondează și îi tratează. Aceasta este firea cea rea a antihriștilor. Antihriștii cred că oricine acceptă să fie tratat și emondat este vulnerabil la intimidare și că oamenii care îi tratează și îi emodează mereu pe alții sunt cei care doresc să-i agaseze și să-i intimideze mereu pe oameni. Prin urmare, un antihrist se va împotrivi oricărei persoane care îl tratează și emondează și îi va face zile fripte acelei persoane. Și în privința oricărei persoane care aduce în discuție deficiențele sau corupția unui antihrist sau are părtășie cu acesta despre adevăr și despre voia lui Dumnezeu sau îl face să se cunoască pe sine, el crede că acea persoană îi îngreunează lucrurile și o privește cu neîncredere. Urăște acea persoană din adâncul inimii și se va răzbuna pe ea și îi va face lucrurile dificile. […] Ce fel de oameni au o fire atât de rea? Oamenii răi. Adevărul este că antihriștii sunt oameni răi. Prin urmare, doar oamenii răi și antihriștii au o fire atât de rea. Atunci când o persoană fioroasă se confruntă cu orice fel de îndemn, acuzație, învățătură sau ajutor bine intenționat, atitudinea sa nu este aceea de a mulțumi sau de a accepta cu umilință, ci de a se înfuria și de a simți o ură extremă, dușmănie și chiar o dorință de răzbunare(Cuvântul, Vol. 3: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a opta)”). „Antihriștii își consideră statutul și reputația ca fiind mai importante decât orice altceva. Acești oameni nu sunt doar prefăcuți, uneltitori și răi, ci și extrem de vicioși. Ce fac ei atunci când descoperă că statutul lor este în pericol sau când și-au pierdut locul în inimile oamenilor, când pierd sprijinul și afecțiunea acestor oameni, când oamenii nu-i mai venerează, nu-i mai respectă și au căzut în josnicie? Se schimbă brusc. De îndată ce își pierd statutul, devin reticenți la a îndeplini orice datorie, tot ceea ce fac este de proastă calitate și nu au niciun interes de a face vreun lucru. Dar aceasta nu este cea mai gravă manifestare. Care este cea mai gravă manifestare? De îndată ce acești oameni își pierd statutul și nimeni nu îi respectă și nimeni nu este ispitit de ei, ies la suprafață ura, gelozia și răzbunarea. Nu numai că nu se tem de Dumnezeu, dar sunt lipsiți și de orice fărâmă de ascultare. În plus, în inima lor, sunt predispuși spre a urî casa lui Dumnezeu, biserica, conducătorii și lucrătorii; ei năzuiesc ca lucrarea bisericii să întâmpine probleme sau să se oprească; vor să râdă de biserică și de frați și surori. De asemenea, ei urăsc pe oricine urmărește adevărul și se teme de Dumnezeu. Ei atacă și batjocoresc pe oricine este credincios în datoria sa și este dispus să plătească un preț. Aceasta este firea antihristului – și nu este vicioasă? Aceștia sunt, în mod clar, oameni răi; antihriștii sunt, în esența lor, oameni răi(Cuvântul, Vol. 3: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a doua)”). M-a durut și mi-a fost frică atunci când am citit cuvintele „vicios” și „oameni răi”. Nu m-am așteptat să mi se aplice mie. Imaginea mea fusese stricată fiindcă sora arătase problemele din lucrarea mea, așa că am atacat-o și m-am răzbunat pe ea, am făcut-o de râs în mod voit când discutam lucrarea și m-am luat de defectele din felul în care rânduia lucrarea. N-am explicat nici când știam cum să rezolv o problemă pe care o avea în lucrarea ei, fiindcă am vrut s-o fac de rușine și să râd de ea. Când am fost expusă și tratată de conducătoare, nu numai că n-am reflectat asupra mea, dar am urât-o fiindcă mi-a raportat problemele. Am fost negativă și potrivnică, mi-am revărsat mânia în datoria mea și chiar am vrut să demisionez și să nu-mi mai fac datoria. Am manifestat firea unui antihrist, una vicioasă! Credeam în „Nu vom ataca decât dacă suntem atacați; dacă suntem atacați cu siguranță vom contraataca” și „Dacă nu ești amabil, nu te aștepta să fiu corect.” Când cineva îmi prejudicia interesele și imaginea, îl uram, îl atacam și mă răzbunam pe el. Mi-am amintit că, înainte să cred în Dumnezeu, am avut un confict cu o prietenă, iar ea m-a vorbit de rău altcuiva. M-am înfuriat și m-am gândit: „Dacă nu ești amabilă, nu te aștepta să fiu corectă.” I-am spus în taină celeilalte persoane: „Cum poți fi atât de proastă încât să fii amabilă cu ea? Nici nu știi că te vorbește de rău pe la spate!” Credeam că am fost slabă și nu am contraatacat după ce am fost hărțuită. Trăind după această filosofie, am devenit egoistă și vicioasă, mi-am denaturat gândirea și n-am mai discernut binele de rău. Recunoscând asta, am avut un șoc și, în același timp, m-am simțit groaznic. Dacă nu mă ocupam de răutatea mea, nu puteam decât să fac mai mult rău și aș fi fost respinsă și alungată de Dumnezeu! Recunoscând asta, m-am rugat lui Dumnezeu în tăcere: „Dumnezeule, credeam că aveam o umanitate bună, dar judecata și revelația din cuvântul Tău au arătat că am o umanitate rea și că sunt vicioasă. De fapt, m-am răzbunat pe sora mea pentru ajutorul ei amabil. Chiar nu am deloc umanitate! Dumnezeule, vreau să mă căiesc, să practic adevărul și să mă schimb. Te rog să mă îndrumi!”

Ulterior, am citit în cuvintele lui Dumnezeu: „Când cineva petrece puțin timp monitorizându-te, observându-te sau îți pune întrebări amănunțite, încercând să aibă o discuție sinceră cu tine și să afle care a fost starea ta în acest răstimp și chiar, uneori, când atitudinea sa este puțin mai dură și te tratează și te emondează puțin, te disciplinează și îți aduce reproșuri, toate acestea sunt pentru că are o atitudine conștiincioasă și responsabilă față de lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu ar trebui să ai gânduri sau sentimente negative față de acest lucru. Ce înseamnă dacă poți accepta supravegherea, observarea și examinarea din partea altor oameni? Înseamnă că, în inima ta, accepți cercetarea lui Dumnezeu. Dacă nu accepți supravegherea, observarea și examinarea ta de către oameni – dacă respingi toate acestea – ești capabil să accepți cercetarea lui Dumnezeu? Cercetarea lui Dumnezeu este mai detaliată, aprofundată și mai exactă decât întrebările oamenilor; ceea ce îți cere Dumnezeu este mai specific, exigent și amănunțit decât aceasta. Prin urmare, dacă nu poți accepta să fii monitorizat de aleșii lui Dumnezeu, oare nu sunt afirmațiile tale că poți accepta cercetarea din partea lui Dumnezeu niște cuvinte goale? Pentru ca tu să poți accepta cercetarea și examinarea lui Dumnezeu, trebuie să poți accepta mai întâi monitorizarea de către casa lui Dumnezeu, conducători și lucrători și de către frați și surori(Cuvântul, Vol. 4: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). „Indiferent de problemele care există în interiorul tău sau de felul de corupție pe care o dai la iveală, trebuie să te cunoști și să reflectezi asupra ta conform cuvintelor lui Dumnezeu sau să primești evaluări de la frați și surori. Cel mai important este că trebuie să accepți analiza lui Dumnezeu și să vii înaintea lui Dumnezeu ca să-I ceri luminarea și iluminarea. Oricum ai proceda, cel mai bine este dacă-ți identifici problemele din timp și le rezolvi, ceea ce este rezultatul faptului de a reflecta asupra ta. Orice ai face, nu aștepta pur și simplu să fii expus de Dumnezeu, fiindcă atunci va fi prea târziu!(Cuvântul, Vol. 3: Demascarea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt răi, perfizi și înșelători (Partea întâi)”). Abia după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că supravegherea și îndrumarea din partea celorlalți s-a datorat faptului că sunt serioși și responsabili cu privire la lucrare și că ar trebui să primesc asta de la Dumnezeu, să învăț să accept și să ascult. Doar asta înseamnă să accepți analiza minuțioasă a lui Dumnezeu și să ai o frică de El. Când sora mi-a descoperit și arătat problemele, ea voia să mă ajute și să-mi facă un serviciu. Experiența mea de viață era prea superficială. Nou-veniții aveau probleme în îndatoririle lor, dar eu nu puteam avea părtășie despre adevăr ca să le rezolv și, de multe ori, doar rânduiam lucrarea și atât, fără să mai verific sau să ofer ajutor. N-am înțeles principiile de gestionare a personalului, dar sora Liu înțelegea adevărul și putea vedea lucrurile clar, așa că dacă am fi cooperat în lucrarea bisericii, asta ar fi ajutat lucrarea, eu aș fi putut învăța de la sora mea și aș fi putut deveni mai pricepută. Abia atunci am înțeles de ce Dumnezeu ne cere să cooperăm, nu să ne facem îndatoririle singuri. Asta fiindcă oamenii au firi corupte, așa că trebuie să ne supraveghem, să ne îndrumăm și să ne ajutăm reciproc ca să nu greșim. Gândindu-mă la asta, m-am simțit vinovată. Nu mai puteam trăi pentru prestigiu și statut. Trebuia să renunț la mine, să accept supravegherea și îndrumarea celorlalți, să cooperez cu sora mea, să caut adevărul, să rezolv împreună cu ea problemele din lucrare și să-mi fac datoria cum trebuie.

După aceea, am vrut să mă destăinui surorii Liu ca să-mi expun și analizez corupția și să-i cer scuze. M-am mirat când conducătoarea m-a trimis să-mi fac datoria la altă biserică. După ce am fost separată de sora Liu, am avut multe regrete. Așadar, m-am rugat în șoaptă lui Dumnezeu, spunând că de atunci încolo, voiam să-mi fac datoria cum trebuie și să-mi înlătur firea coruptă. Ulterior, la noua biserică, m-am dedicat datoriei mele. Îmi amintesc că, odată, sora Li, care era responsabilă de udare, m-a sunat să mă întrebe cum mergea întrunirea cu nou-veniții. Sora Li mi-a oferit niște sfaturi: „Mereu mergi la alte întruniri și rareori vii la cele cu nou-veniții. Din cauza asta, pare că liderul e absent. Niciunul dintre frați și surori nu te cunosc. De asta îți va fi greu să le verifici stările și dificultățile mai târziu.” Am fost uluită când am auzit asta și am simțit că mă enervez. M-am gândit: „Cum poți spune că sunt un lider absent? Vrei să spui că nu fac lucrare practică și sunt inutilă? Ești prea aspră! Nu-i ca și cum nu muncesc, verific alte lucrări. De vreme ce te ocupi de acest grup, de ce nu ești tu responsabilă pentru el? Nu trebuie să le fac eu pe toate. Dacă află liderii superiori despre asta, oare vor crede că nu fac lucrare practică? Nu merge așa. Trebuie să găsesc niște abateri în lucrarea ta despre care să vorbesc…” Când m-am gândit la asta, am realizat că eram într-o stare greșită. Sora mea îmi sublinia problemele din lucrare și, în loc să accept și să reflectez, am crezut că e prea aspră și am vrut să găsesc probleme în lucrarea ei ca s-o combat. Refuzam să accept adevărul și încercam iar să mă răzbun. Odată ce am recunoscut asta, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, Tu ai rânduit ca sora Li să-mi sublinieze problemele, dar eu m-am împotrivit, lucru care nu e după voia Ta. Vreau să ascult și să reflectez asupra mea.” După ce m-am rugat, m-am calmat și am început să reflectez asupra mea. Am realizat că aveam într-adevăr o problemă: depindeam foarte mult de sora Li. Consideram că dacă ea se ocupa de toate, eu puteam să mă relaxez și să am o abordare distantă. Ca lider de biserică, rareori ajungeam să cunosc stările și dificultățile nou-veniților. Nu-mi îndeplineam responsabilitățile. Asta chiar arăta că nu făceam lucrare practică. După aceea, i-am spus surorii Li: „Îmi voi reorganiza timpul. Nu mi-am dat seama de această problemă până acum, dar vreau s-o remediez.” Ulterior, am luat legătura cu nou-veniții, am mers la întrunirile lor și le-am oferit părtășie ca să le îndrept stările. Când mi-am făcut datoria astfel, m-am simțit foarte liniștită. Prin această experiență, am realizat că practicând după cuvântul lui Dumnezeu și învățând să accept supravegherea, îndrumarea, emondarea și tratarea celorlalți, chiar mă puteam schimba.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2023!

Conținut similar

O Datorie De Neevitat

de Glydle, Filipine În septembrie 2020, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Apoi, am participat adesea la...

Încercarea seminției lui moab

de Zhuanyi, China Dumnezeu Atotputernic spune: „Întreaga lucrare făcută în această zi este astfel încât omul să poată fi curățat și...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger