de Yichen, Italia

În 2019, eu și sora Zhang am preluat conducerea echipei de artă. Prima dată când am început această datorie, n-am priceput multe principii, așa că sora Zhang a avut părtășie cu mine și a preluat ea mare parte a lucrării. Mai târziu, am aflat că avusese această datorie timp de doi ani și avea o oarecare experiență. De la părtășie până la întâlnirile recapitulative ale lucrării, gândea mult mai temeinic decât mine. Când frații și surorile puneau întrebări, avea întotdeauna soluții bune. În comparație cu ea, m-am simțit mult în urmă. M-am gândit: „Câtă suferință și ce preț ar fi de plătit ca să fiu ca sora Zhang? Cum ea are mai multă experiență și duce o povară mai mare, o voi lăsa pe ea să facă mai mult din lucrare.”

La recapitulările lucrării, mi-a cerut să mă gândesc cum să am părtășie pentru a rezolva probleme și m-am gândit: „E multă bătaie de cap. Pe lângă recapitularea problemelor din datoria noastră, trebuie să găsesc cuvinte relevante de-ale lui Dumnezeu și principii pentru părtășie. În special în chestiunile profesionale, eu n-am multă experiență. Ca să vin cu soluții, ar trebui să găsesc multe informații și să caut părtășie despre ceea ce nu înțeleg. Asta ar implica mult timp și efort. Sora Zhang cunoaște acest domeniu, așa că poate să facă ea recapitulările. O voi lăsa pe ea.” După aceea, nu m-am mai prea gândit la recapitulări. Mai târziu, sora Zhang m-am întrebat ce credeam și am spus: „Nu cunosc domeniul. Mai bine să faci tu recapitulările.” Uneori, când planifica îndrumarea studiului, mă întreba dacă voiam să particip, ca să-i dau sfaturi și s-o ajut să evite eventualele probleme. M-am gândit: „Sora Zhang a fost mereu responsabilă de acest domeniu, iar eu înțeleg mai puțin decât ea. Ca să particip, ar trebui să reflectez și să studiez lucruri pe care nu le știu. E prea mult efort! O las baltă. Nu mă voi implica.” Și astfel, am refuzat-o pe sora Zhang.

Ulterior, învățam o nouă tehnică de desen. Am avut multe greutăți și probleme, dar ea le-a discutat și rezolvat împreună cu noi. Cum nu cunoșteam bine domeniul, eram nedumerită și după ce lucrurile au fost explicate de două ori și m-am gândit: „E obositor să dobândesc aptitudini noi în acest domeniu. De data asta, nu cred că mă voi implica. Oricum, o avem pe sora Zhang. Ea ne poate ajuta să învățăm.” Mai târziu, când studiam, nu am ascultat cu atenție. Uneori, nu spuneam nimic, alteori, mergeam să lucrez altceva. Când sora Zhang îmi cerea idei și păreri, spuneam mereu cu nepăsare că n-aveam niciuna. În cele din urmă, am văzut că duceam o povară tot mai mică în datoria mea. Cu cât mai mult simțeam că nu eram destul de bună, că atât mai puțin observam problemele. În acea perioadă, am avut inima pustiită în fiecare zi și am devenit tot mai pesimistă. Am simțit că eram de calibru slab, nevrednică de acea datorie. Uneori, eram destul de invidioasă pe sora Zhang. Mă gândeam că își făcea bine datoria pentru că avea experiență și calibru bun, dar eu eram diferită. Aveam calibru slab și n-aveam experiență, așa că-mi era greu să-mi fac datoria.

Într-o zi, după ce am discutat cu ea despre lucrarea mea, mi-a spus: „Ai această datorie de ceva vreme și totuși spui că n-ai experiență și nu înțelegi. Adevărul e că nu vrei să duci o povară sau să faci efort. Motivul pentru care eu am câteva idei bune este că mă rog des, mă bazez pe Dumnezeu și caut principii ca să înțeleg lucrurile. Când nu înțelegem aspecte profesionale, trebuie să le studiem. Cum altfel putem să ne facem bine datoria?” Apoi, mi-a spus cum s-a bazat pe Dumnezeu și a căutat să găsească soluții când a dat de greutăți. Din păcate, la acea vreme nu mi-am dat seama de problema mea. În schimb, am simțit că sora Zhang n-a înțeles greutățile mele, așa că n-am pus la suflet sugestiile ei, nici n-am reflectat asupra mea mai târziu.

Peste puțin timp, sora Zhang a preluat conducerea altei lucrări. Am fost foarte supărată când a plecat. Mi s-a întunecat mintea, confruntată cu atâta muncă. M-am întrebat: „Răspund de această lucrare de un an, așadar, de ce nu sunt capabilă să o preiau?” Atunci mi-am amintit ce spusese sora Zhang. Chiar nu dusesem o povară în datoria mea? M-am rugat lui Dumnezeu să-I cer îndrumarea, în timp ce am reflectat asupra mea. Apoi, am citit acest pasaj din cuvântul Lui: „De cele mai multe ori, nu sunteți capabili să răspundeți când sunteți întrebați despre problemele lucrării. Lucrarea implică un număr mare de oameni, dar voi nu ați întrebat niciodată dacă merge bine sau nu și nici măcar nu v-ați gândit la asta. Având în vedere calibrul și cunoașterea voastră, ar trebui să știți ceva, fiindcă toți ați luat parte la această lucrare. Deci de ce majoritatea oamenilor nu spun nimic? Poate chiar nu știți ce să spuneți – nu știți dacă lucrurile merg bine sau nu. Există două motive pentru asta: unul este că sunteți complet indiferenți, nu v-a păsat niciodată de lucrurile acestea și le-ați tratat mereu doar ca pe o sarcină care trebuie îndeplinită. Celălalt este că nu sunteți înclinați să vă pese de aceste lucruri. Dacă ți-ar păsa cu adevărat și ai fi într-adevăr implicat, ai avea o viziune și o perspectivă asupra tuturor lucrurilor. Să nu ai nicio perspectivă sau viziune vine adesea din a fi indiferent și apatic și din a nu-ți asuma nicio responsabilitate. Nu ești sârguincios față de datoria pe care o faci, nu-ți asumi nicio responsabilitate, nu ești dispus să plătești un preț sau să te implici, și nici nu vrei să-ți faci griji sau să cheltuiești mai multă energie; vrei doar să fii un subaltern, ceea ce nu se deosebește de un necredincios care lucrează pentru șeful său. Felul acesta de a-ți îndeplini datoria nu este iubit de Dumnezeu, nu este aprobat de Dumnezeu, Dumnezeu disprețuiește acest lucru și, mai devreme sau mai târziu, această persoană va fi eliminată” („Doar fiind onest poți trăi o adevărată asemănare umană” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvântul lui Dumnezeu a dezvăluit exact starea mea. Când am lucrat și discutat cu sora Zhang, n-am avut niciodată păreri sau idei proprii. Simțisem mereu că era din cauză că nu cunoșteam bine domeniul sau lucrarea. Doar după ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că a fost din cauza nepăsării și iresponsabilității mele. Gândindu-mă în urmă la parteneriatul meu cu sora Zhang, de fiecare dată când am avut o problemă profesională, nu mi-am făcut griji. Am folosit drept scuză ca să mă eschivez lipsa mea de experiență și înțelegerea precară a principiilor. Când discutam despre lucrare, eu doar ascultam. Nu mă gândisem niciodată atent la ea. Am spus deseori în fața sorei Zhang că nu am înțeles și că ea avea mai multă experiență, dar acestea au fost doar minciuni și scuze. Adevăratul meu scop a fost să-i câștig simpatia și înțelegerea, ca să facă ea mai mult din lucrare, iar eu să mă pot bucura de tihnă. Am fost foarte vicleană și înșelătoare! Avusesem această datorie de un an și am avut o bază profesională. Dacă aș fi fost responsabilă și aș fi studiat, aș fi avut păreri proprii când am discutat despre lucrare. Poate că aș fi fost capabilă și să o preiau când sora Zhang a fost transferată. Doar mi-am făcut datoria de mântuială și am fost iresponsabilă, de parcă lucram doar pentru un salariu, supraviețuind de la o zi la alta cu puțin efort și grijă, de parcă aș fi putut scăpa cu asta. Nu m-am gândit niciodată cum să fac lucrurile bine, să-mi dau silința și să-mi fac datoria. Făceam totul de mântuială, gândindu-mă doar cum să evit suferința trupească. Nu m-am gândit deloc la voia lui Dumnezeu. Cum aș putea spune c-am avut un loc pentru El în inima mea? Cum ar putea El să nu mă deteste pentru atitudinea față de datoria mea?

După aceea, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Odată, Domnul Isus a spus că: «Căci celui ce are i se va da și va avea din abundență, dar de la cel ce nu are se va lua chiar și ce are» (Matei 13:12). Care este însemnătatea acestor cuvinte? Ele înseamnă că dacă nici măcar nu-ți îndeplinești datoria sau sarcina sau nu te dedici acesteia, Dumnezeu îți va lua ce ți-a aparținut cândva. Ce înseamnă «îți va lua»? Cum îi face asta pe oameni să se simtă? E posibil să fi eșuat să realizezi ceea ce calibrul și darurile tale ți-ar fi putut permite, nu ai simțit nimic și te-ai întors la aceeași stare pe care o aveai când erai un necredincios. Toate acestea au fost luate de Dumnezeu. Dacă, în datoria ta, ești neglijent, nu plătești un preț și nu ești sincer, Dumnezeu îți va lua ceea ce a fost cândva al tău, îți va lua dreptul de a-ți îndeplini datoria, nu-ți va acorda acest drept. Întrucât Dumnezeu ți-a oferit daruri și calibru, dar tu nu ți-ai făcut datoria cum se cuvine, nu ai cheltuit pentru Dumnezeu, nu ai plătit un preț și nu ai pus suflet în asta, Dumnezeu nu numai că nu te binecuvântează, dar îți și ia ceea ce ai avut cândva. Dumnezeu acordă daruri omului, îi dă abilități speciale, precum și inteligență și înțelepciune. Cum ar trebui omul să folosească aceste lucruri? (El ar trebui să folosească aceste daruri pentru a-și îndeplini bine datoria.) Trebuie ca abilitățile tale speciale, darurile, inteligența și înțelepciunea ta să le dedici datoriei tale. Trebuie să îți folosești inima și să îți storci creierul pentru a aplica în datoria ta tot ceea ce știi, tot ceea ce înțelegi, tot ceea ce poți realiza și tot ceea ce gândești tu. Făcând astfel, vei fi binecuvântat. Ce înseamnă să fii binecuvântat de Dumnezeu? Cum îi face asta pe oameni să se simtă? (Ei simt că există o cale când își fac datoria, că au fost luminați de Duhul Sfânt.) Că au fost luminați și îndrumați de Dumnezeu. Oamenilor s-ar putea să li se pară că, în cadrul sferei abilităților tale, calibrul și lucrurile pe care le-ai învățat sunt insuficiente ca să-ți permită să faci ceea ce-ți dorești – dar dacă Dumnezeu lucrează și te luminează, nu ești capabil doar să înțelegi, ci și să te descurci mai bine. Te întrebi în sinea ta: «Nu eram atât de priceput. Se pare că acum am mai multe lucruri înlăuntrul meu. Cum se face că deodată înțeleg lucruri pe care nu le-am învățat până acum și sunt capabil să fac atât de multe? Cum de am devenit deodată atât de deștept?» Nu poți explica acest lucru. Aceasta este luminarea și binecuvântarea lui Dumnezeu; acesta este felul în care Dumnezeu binecuvântează oamenii. Dacă nu simți asta când îți faci datoria sau slujba, atunci nu ai fost binecuvântat de Dumnezeu. Dacă a-ți face datoria ți se pare mereu lipsit de sens, dacă simți că nu este nimic de făcut și nu te poți hotărî să contribui, dacă nu ești niciodată luminat și simți că nu ai niciun strop de istețime sau înțelepciune cu care să contribui, atunci acesta este un necaz: arată că nu ai motivele corecte pentru a-ți îndeplini datoria, că o faci cu neglijență și nepăsare, că nu mergi pe calea cea bună și Dumnezeu nu te aprobă sau binecuvântează; acestea sunt tipurile de împrejurări în care ai căzut” („Doar fiind onest poți trăi o adevărată asemănare umană” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am meditat la cuvântul Lui, am înțeles că Dumnezeu îi binecuvântează pe cei cinstiți, care se sacrifică sincer pentru El. Cu cât mai silitoare e o persoană, încercând să se amelioreze, cu atât mai mult o îndrumă Duhul Sfânt și cu atât mai eficientă e în datoria ei. Dar dacă îți faci datoria cu viclenie, nu ești silitor și nu plătești un preț, nu vei face niciun progres sau nu vei câștiga nimic din datoria ta și poți chiar și să pierzi ceea ce ai fi putut realiza. În acel moment, mi-am amintit o experiență relatată de sora Zhang. La început, nu a înțeles prea mult din lucrare, dar și-a adus greutățile înaintea lui Dumnezeu, rugându-se, căutând și meditând și a avut părtășie despre ele cu ceilalți și, pe nesimțite, a fost luminată de Duhul Sfânt și a avut mereu idei noi. A făcut progrese încontinuu și a devenit mai eficientă în datoria ei. Totuși, eu am încercat să păstrez starea de fapt, n-am căutat progresul, am încercat s-am tihnă și n-am vrut să sufăr sau să plătesc un preț. Drept rezultat, nu mi-am atins niciodată potențialul. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „De la cel ce nu are se va lua chiar și ce are” (Matei 13:12). Dumnezeu a detestat atitudinea mea neglijentă și iresponsabilă față de datorie. Mi-am dat seama că dacă nu m-aș căi, aș fi respinsă și disprețuită de El și, în final, mi-aș pierde și datoria. Gândindu-mă la asta, m-am speriat, așa că m-am rugat lui Dumnezeu imediat, să mă îndrume în a găsi o cale de practicare și să-I spun că voiam să mă căiesc.

Am citit acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Cum ar trebui oamenii să-și înțeleagă îndatoririle? Este atunci când Creatorul – Dumnezeu – îi dă cuiva o sarcină de făcut, iar în acel punct, ia naștere datoria acelei persoane. Sarcinile pe care ți le dă Dumnezeu, însărcinările pe care ți le dă Dumnezeu – acestea sunt îndatoririle tale. Când le urmărești ca pe propriile scopuri și ai cu adevărat o inimă iubitoare de Dumnezeu, mai poți oare să refuzi? (Nu.) Aceasta nu e o chestiune a putinței sau neputinței – nu ar trebui să le refuzi. Ar trebui să le accepți. Aceasta este calea practicii. Ce este calea practicii? (A fi întru totul devotat în toate lucrurile.) Fii devotat în toate lucrurile pentru a împlini voia lui Dumnezeu. Unde este aici punctul focal? Este în «în toate lucrurile». «Toate lucrurile» nu înseamnă neapărat lucruri care-ți plac sau la care ești bun, cu atât mai puțin lucruri care îți sunt familiare. Uneori nu vei fi bun la ceva, uneori vei fi nevoit să înveți, uneori vei întâmpina dificultăți și uneori va trebui să suferi. Cu toate acestea, indiferent ce sarcină e, atâta vreme cât îți este încredințată de Dumnezeu, tu trebuie să o accepți de la El, să o privești ca pe datoria ta, să fii devotat împlinirii ei și să împlinești voia lui Dumnezeu: aceasta e calea practicii” („Oamenii pot fi cu adevărat fericiți doar dacă sunt cinstiți” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Încă un pasaj: „Când oamenii au o fire coruptă, ei sunt adesea superficiali și nepăsători când își îndeplinesc datoria. Aceasta este una dintre cele mai grave probleme posibile. Ca oamenii să-și îndeplinească datoria cum se cuvine, ei trebuie să se ocupe mai întâi de problema superficialității și a nepăsării. Câtă vreme au o astfel de atitudine superficială și nepăsătoare, ei nu vor fi capabili să-și îndeplinească datoria cum se cuvine, ceea ce înseamnă că este extrem de important să se rezolve problema superficialității și a nepăsării. Așadar, cum ar trebui ei să pună în practică acest lucru? Mai întâi, ei trebuie să rezolve problema stării lor de spirit; trebuie să-și abordeze datoria corect și să facă lucrurile cu seriozitate și cu un simț al răspunderii, fără să fie înșelători sau superficiali. Datoria unui om este îndeplinită pentru Dumnezeu, nu pentru o anumită persoană; dacă oamenii sunt capabili să accepte examinarea minuțioasă a lui Dumnezeu, vor avea starea de spirit corectă. În plus, după ce fac ceva, oamenii trebuie să examineze acel lucru și să reflecte asupra lui, iar dacă au vreo îndoială în inima lor și, după o inspecție detaliată, descoperă că există cu adevărat o problemă, atunci trebuie să facă schimbări; odată ce sunt făcute aceste schimbări, ei nu vor mai avea îndoieli în inima lor. Când oamenii au îndoieli, asta dovedește că există o problemă, iar ei trebuie să examineze sârguincios ceea ce au făcut, mai ales în stadiile esențiale. Aceasta este o atitudine responsabilă față de îndeplinirea datoriei. Când un om poate fi serios, responsabil, dedicat și harnic, lucrarea va fi făcută cum se cuvine. Uneori ai starea de spirit greșită și nu poți găsi sau descoperi o greșeală care este limpede ca lumina zilei. Dacă ai avea starea de spirit corectă, atunci, cu luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt, ai fi capabil să identifici problema. Dacă Duhul Sfânt te-ar călăuzi și ți-ar oferi o astfel de cunoaștere, permițându-ți să simți că ceva este în neregulă, dar tu ai avea starea de spirit greșită, ai fi absent și nepăsător, ai fi capabil să observi greșeala? (Nu.) Nu ai fi. Ce vedem din acest lucru? (Doar atunci când inimile oamenilor sunt împăcate înaintea lui Dumnezeu, iar oamenii își fac datoria din toată inima și din toate puterile, duhurile lor vor fi pătrunzătoare.) Așa e. Asta arată că este foarte important ca oamenii să coopereze; inimile lor sunt foarte importante și ținta gândurilor și intențiilor acestora este foarte importantă” (Părtășia lui Dumnezeu). După ce am cântărit aceste cuvinte ale Lui, am fost foarte inspirată. Datoria mea era o însărcinare dată de Dumnezeu, slujba Lui pentru mine și, indiferent dacă eram iscusită sau nu la asta, sau dacă era simplă sau complexă, venise de la Dumnezeu, așa că trebuia să fiu responsabilă și pe cât posibil de loială. Aș primi binecuvântarea Lui doar după ce mi-am dat silința și mi-am îndeplinit responsabilitatea. M-am gândit la toate dățile când I-am jurat lui Dumnezeu că îmi voi face datoria cu loialitate ca să-I răsplătesc iubirea. Acum că datoria a fost puțin complicată și solicitantă, iar eu a trebuit să sufăr și să plătesc un preț, am făcut-o de mântuială și am încercat s-o evit. Când am realizat asta, m-am simțit datoare lui Dumnezeu și nevrednică de iubirea Lui. Nu puteam continua așa. Trebuia să practic conform cuvântului Lui, să mă ocup sincer de datorie și să-mi îndeplinesc responsabilitățile, ca să evit regretele pe viitor.

Așadar, am început să cercetez și să mă familiarizez cu lucrarea care odinioară mă nedumerea și n-am mai încercat să evit unele probleme complicate. În schimb, am discutat și am avut părtășie despre ele cu frații și surorile și le-am cerut să mă învețe când nu am înțeles. În cele din urmă, am început să stăpânesc amănuntele și am fost capabilă să vin cu soluții când ceilalți au avut greutăți. La început, când am recapitulat lucrarea noastră, n-am avut idei și am vrut să mă eschivez, dar mi-am amintit ce citisem în cuvântul lui Dumnezeu, așa că m-am lepădat voit de trup, m-am gândit la problemele din datoria noastră și am lucrat să caut principii și informații. După ce am practicat așa o vreme, am simțit clar binecuvântarea și îndrumarea lui Dumnezeu. Am început să stăpânesc lucrurile pe care nu le-am înțeles sau care m-au nedumerit, iar recapitulările lucrării au dat câteva rezultate. Frații și surorile au practicat ceea ce eu rezumasem și au făcut și progres.

Am crezut că atitudinea mea față de datorie se schimbase puțin, dar când Dumnezeu mi-a rânduit alt mediu, am revenit la vechile obiceiuri.

În septembrie 2021, din cauza nevoilor lucrării, am lucrat cu sora Li la udarea nou-veniților. M-am gândit că această datorie nu va implica probleme tehnice și că vor fi mai puține bătăi de cap, dar, odată ce-am început-o, am descoperit că o bună udare a nou-veniților nu era ușoară. Nu doar că trebuia să comunic în engleză, ci trebuia și să am părtășie despre adevăr ca să le înlătur repede noțiunile și confuzia. Am văzut că sora Li era competentă în toate aspectele lucrării. Putea găsi repede adevărul relevant pentru a rezolva problemele nou-veniților, iar eu nu eram deloc bună la asta. Deseori, nu puteam s-am părtășie clară despre adevăr sau să le rezolv problemele. Ca să ajung la nivelul sorei Li, ar trebui să studiez și să mă pregătesc mult timp și să plătesc un preț mare. M-am gândit: „O las baltă. Sora Li e partenera mea acum, așa că nu trebuie să-mi fac griji.” La acest gând, n-am căutat adevărul cu ardoare și, după întâlniri, nu i-am întrebat pe nou-veniți în mod activ despre problemele lor. Într-o zi, am reflectat că făcusem datoria de udare de două luni, dar încă nu puteam să ud un nou-venit singură. Mereu am simțit că n-am înțeles, dar nu m-am străduit să plătesc un preț. N-am putut să nu mă întreb: „De ce, imediat ce dau de o datorie la care nu excelez, folosesc drept scuză faptul că nu știu, ca să-mi fac datoria de mântuială, și nu vreau să plătesc un preț?” Mi-am adus starea și confuzia înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat.

Într-o zi, în timpul devoționalelor mele, am găsit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Alegi mereu treburile ușoare când îți faci datoria, cele care nu sunt obositoare, care nu implică ieșitul în soarele arzător sau în ploaia torențială; eviți sarcinile care sunt riscante și implică trudă, le forțezi asupra altcuiva și găsești o sarcină ușoară pentru tine; cauți o scuză, spui că ai un calibru modest, că ești incapabil de această lucrare, că nu ai putea s-o faci, că ești nesăbuit și nu vei fi capabil să te ocupi de problemele care ar putea apărea – acesta este un om leneș și este manifestarea jinduirii după confortul trupului. […] Mai există și cazul în care oamenii se plâng mereu în timp ce-și îndeplinesc datoria, când nu vor să facă niciun efort pentru asta, când, imediat ce au puțin timp liber, trebuie să se odihnească și să stea la taclale și continuă să se plângă imediat ce încep să lucreze, când dau înapoi la vederea oricărui lucru dificil și încearcă să scape, căutând un motiv sau o scuză, spunând: «Nu sunt în stare să fac asta, calibrul meu e prea modest! Cutare are un calibru mai bun decât al meu, înțelege mai bine, e mai capabil și poate să aibă succes în această lucrare,» și pleacă în căutarea unor munci ușoare ca să aibă mai mult timp să se distreze. […] Acesta e un om care râvnește după confortul trupului, nu-i așa? Sunt acestea manifestările jinduirii după confortul trupului? Sunt astfel de oameni potriviți pentru a îndeplini o datorie? Aduceți în discuție subiectul îndeplinirii datoriei, vorbiți despre plata unui preț și despre a suferi greutăți, iar ei vor clătina din cap continuu: ar avea prea multe probleme, se plâng mereu și sunt negativi în toate privințele. Astfel de oameni sunt inutili, nu au dreptul să-și îndeplinească datoria și ar trebui alungați” („Identificarea liderilor falși (2)” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Unii conducători falși au puțin calibru, dar nu fac lucrare adevărată și tânjesc după confortul trupului. Pentru Mine, cei care tânjesc după confortul trupului nu sunt cu nimic diferiți de porci. Porcii își petrec zilele mâncând și dormind. Tu, bucuros, îi hrănești cu atât de multe cereale ca să le poți mânca, în viitor, carnea. Dacă falșii conducători sunt și ei crescuți ca porcii, crescuți ca să fie mari și grași, dar sunt o risipă de spațiu și nu fac nicio lucrare, atunci pentru ce îi crești? Nu ar trebui înlăturați? Așadar, să crești un conducător fals este un lucru inferior creșterii unui porc. Deși un porc nu face nimic, mâncând și bând pe gratis de trei ori pe zi, când ajungi să mănânci carne la sfârșitul anului, simți că porcul a avut o contribuție. A fost obositor să-l hrănești tot anul, a fost o muncă asiduă, dar tot efortul nu a fost pentru nimic, nu a fost în van; în inima ta, simți că a meritat. Dar conducătorii falși? Poate că au titlul de «lider», poate că ocupă această funcție, mănâncă bine de trei ori pe zi și se bucură de multe dintre harurile lui Dumnezeu, dar, în cele din urmă, la sfârșitul anului, când au mâncat până s-au îmbuibat și au pălit, cum a mers lucrarea? Privește la tot ce a fost realizat în lucrarea ta anul acesta: care sarcini au dat roade, ce lucrare adevărată ai făcut? Casa lui Dumnezeu nu-ți cere să faci perfect fiecare treabă, însă trebuie să faci bine lucrarea esențială – lucrarea evanghelică, de exemplu, sau cea audiovizuală, lucrarea mărturiilor scrise și așa mai departe. Toate acestea trebuie să dea roade. După un an, vezi care lucrare din sfera responsabilității tale a fost cea mai de succes, pentru care ai plătit cel mai mare preț și ai suferit cel mai mult. Uită-te la realizările tale: în inima ta, ar trebui să știi într-o oarecare măsură dacă, după ce te-ai bucurat un an de harul lui Dumnezeu, ai avut niște realizări valoroase. Ce anume făceai în timp ce mâncai mâncarea casei lui Dumnezeu și te bucurai de harul Lui? Ai realizat ceva? Dacă nu ai realizat nimic, atunci ești un profitor, un veritabil fals conducător” („Identificarea liderilor falși (4)” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cântărind aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, am simțit că mi-au străpuns inima. Doar atunci am înțeles că mereu am evitat greul în datoria mea și mi-am făcut scut din a nu înțelege sau a nu ști, pentru că am fost prea leneșă și am tânjit prea mult după confortul trupesc. În trecut, când am fost supraveghetoare cu sora Zhang, mereu îmi alegeam sarcini simple și ușoare și îi dădeam ei toată treaba la care nu mă pricepeam sau care cerea gândire atentă. Udând nou-veniți cu sora Li, tot n-am vrut să-mi fac griji, să sufăr sau să plătesc un preț. Am reflectat la motivul purtării mele și mi-am dat seama că în principal am fost stăpânită de filosofii satanice. Lucruri precum: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate” și „Trăiește momentul pentru plăcere, pentru că viața este scurtă” se înrădăcinaseră adânc în inima mea. Întotdeauna simțisem că oamenii trebuiau să trăiască pentru ei, iar când avem confort trupesc și suntem lipsiți de griji, trăim cum ar trebui. Când am venit în casa lui Dumnezeu ca să-mi fac datoria, încă aveam această părere, iar când au fost dificultăți sau lucruri la care nu eram bună, când a trebuit să sufăr sau să plătesc un preț, m-am eschivat ca o lașă și mi-am pus în față confortul trupesc. Trăind așa, nu m-am deosebit cu nimic de un porc. Porcii nu au gânduri, nici nu fac nimic. Știu doar să mănânce, să bea și să doarmă. Am fost la fel, preocupată doar de confortul trupesc. Trăiam o viață foarte ordinară. În trecut ca supraveghetoare și, acum, la udare, Dumnezeu m-a preamărit atât de mult, dar eu n-am încercat să progresez sau să mă gândesc la responsabilitățile mele. Am fost iresponsabilă cu lucrarea bisericii și cu viețile fraților și surorilor. N-am avut pic de conștiință! Clar, n-am vrut să sufăr sau să plătesc un preț, dar am folosit mereu scuza că nu înțelegeam sau nu știam, căutând simpatie, ca să-i fac pe ceilalți să creadă că-mi puteam admite defectele, astfel încât ei să mă creadă înțeleaptă și onestă. Adevărul e că am folosit aceste cuvinte ca să-mi maschez propria lene și iresponsabilitate. Am fost atât de vicleană și înșelătoare încât mi-am păcălit toți frații și surorile. Deși i-am putut păcăli o perioadă, Dumnezeu vede totul și Dumnezeu este drept. Încercam să-L păcălesc și înșel pe Dumnezeu, Cum să nu mă deteste? De aceea n-am văzut niciodată binecuvântările sau îndrumarea Lui în acea perioadă. Când problemele te nedumeresc mereu și progresul tău nu e clar sunt semne de pericol!

După aceea, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Din momentul în care Dumnezeu i-a încredințat lui Noe construcția arcei, Noe nu s-a gândit niciodată în sinea lui: «Când va distruge Dumnezeu lumea? Când îmi va oferi un semnal că o va face?» În loc să chibzuiască la astfel de chestiuni, Noe s-a străduit să memoreze și apoi să îndeplinească fiecare lucru pe care i l-a spus Dumnezeu. După ce a acceptat ceea ce Dumnezeu i-a încredințat, Noe a pornit să realizeze și să ducă la bun sfârșit construcția arcei de parcă ar fi fost cel mai important lucru din viața lui, fără întârziere. Au trecut zile, au trecut ani, timpul a mers înainte, an după an. Dumnezeu nu a făcut niciodată presiuni asupra lui Noe, dar, în toată această vreme, Noe a perseverat în sarcina importantă care i-a fost încredințată de Dumnezeu. Fiecare cuvânt și fiecare frază pe care le rostise Dumnezeu erau întipărite în inima lui Noe precum cuvintele cioplite într-o tablă de piatră. Nepăsător la schimbările din lumea exterioară, la batjocura din partea celor din jurul lui, la greutățile implicate sau la dificultățile pe care le-a întâmpinat, el a perseverat, în tot acest timp, în ceea ce i-a fost încredințat de Dumnezeu, fără să dispere sau să se gândească vreodată să renunțe. Cuvintele lui Dumnezeu erau întipărite în inima lui Noe și deveniseră realitatea lui de zi cu zi. Noe a localizat și a strâns fiecare dintre materialele necesare pentru construcția arcei, iar forma și specificațiile cerute de Dumnezeu pentru arcă au început treptat să prindă formă cu fiecare lovitură precisă a lui Noe cu ciocanul și dalta. Prin vânt și ploaie și indiferent cum l-au batjocorit sau calomniat oamenii, viața lui Noe a mers mai departe în felul acesta, an după an. Dumnezeu a urmărit în taină fiecare acțiune a lui Noe, fără să-i spună vreodată vreun alt cuvânt, iar inima Sa a fost atinsă de Noe. Cu toate acestea, Noe nici nu a știut și nici nu a simțit acest lucru; de la început până la sfârșit, el pur și simplu a construit arca și a adunat fiecare fel de viețuitoare, cu o loialitate de neclintit față de cuvintele lui Dumnezeu. În inima lui Noe, nu exista nicio instrucțiune mai importantă pe care trebuia s-o urmeze și s-o ducă la bun sfârșit: cuvintele lui Dumnezeu erau direcția și scopul lui pe viață. Așadar, orice i-a zis Dumnezeu, orice i-a cerut să facă, orice i-a ordonat să facă, Noe nu numai că nu a uitat, nu numai că și-a întipărit asta în minte, dar a făcut acest lucru realitatea propriei lui vieți, folosindu-și viața ca să accepte și să înfăptuiască însărcinarea dată de Dumnezeu. Și în felul acesta, scândură cu scândură, arca a fost construită. Fiecare mișcare, fiecare zi a lui Noe era dedicată cuvintelor și poruncilor lui Dumnezeu. Poate nu părea că Noe îndeplinea o sarcină importantă, dar, în ochii lui Dumnezeu, tot ceea ce a întreprins el, fiecare pas pe care l-a făcut pentru a realiza ceva, fiecare lucrare săvârșită de mâna lui – toate au fost prețioase, demne de a fi pomenite și vrednice de a fi imitate de această omenire. Noe a respectat ce îi fusese încredințat de Dumnezeu. A fost neclintit în credința sa că fiecare cuvânt rostit de Dumnezeu era adevărat; în privința asta nu avea nicio îndoială. Drept urmare, arca a fost finalizată și fiecare fel de viețuitoare a putut trăi pe ea” („Divagația a doua: cum Noe și Avraam au auzit cuvintele lui Dumnezeu și L-au ascultat (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). Am fost foarte emoționată cântărind cuvintele lui Dumnezeu. Noe a fost ascultător și atent cu Dumnezeu. Când Dumnezeu i-a spus să construiască arca, Noe a prețuit însărcinarea dată de El și I-a ascultat cerințele. La început, n-a știut cum să construiască arca, iar dificultatea construirii a fost prea mare. La fiecare stadiu, a trebuit să sufere și să plătească un preț, dar Noe a fost credincios însărcinării date de Dumnezeu. Ca s-o îndeplinească, a suferit, a plătit un preț și a construit arca din temelie. Noe a perseverat 120 de ani și a îndeplinit însărcinarea dată de Dumnezeu. Deși Noe a suferit mult ca să construiască arca și nu s-a bucurat de confort trupesc, îndeplinise însărcinarea dată de Dumnezeu, Îl mulțumise și Îi câștigase aprobarea. Viața lui Noe a fost foarte însemnată. În comparație cu Noe, am văzut că n-am avut umanitate. N-am prețuit însărcinarea dată de Dumnezeu, n-am fost loială. Am fost leneșă și vicleană, am tânjit după confort trupesc și n-am vrut să sufăr deloc. N-am fost vrednică de însărcinarea dată de Dumnezeu. Am fost foarte josnică! Dacă aș continua așa și nu m-aș schimba, în final, mi-aș pierde datoria de la Dumnezeu, ceea ce aș regreta tot restul vieții.

În zilele care au urmat, mi-am organizat timpul și m-am înzestrat zilnic cu adevăruri despre udarea nou-veniților. La o întâlnire, frații și surorile au invocat o problemă din lucrarea de udare și, când am auzit ceva ce n-am înțeles, am vrut să o evit. M-am gândit să-i las pe ei s-o rezolve singuri. Dar de data asta, am știut c-am vrut să fac totul de mântuială și să nu-mi asum răspunderea. M-am gândit la atitudinea serioasă a lui Noe față de însărcinarea lui, apoi mi-am corectat în mod conștient starea greșită. Am ascultat atent părtășia lor despre adevăr ca să rezolve problema, iar când au făcut rezumatul, le-am dat sfatul meu. Am fost surprinsă când au spus că sfatul meu a fost bun. Când am udat nou-veniți cu sora Li, am practicat rezolvarea dificultăților lor practice și, dacă au fost probleme pe care nu le-am putut rezolva, i-am cerut ajutorul. După o vreme, am putut și să ud nou-veniții singură. În vreme ce încă am multe neajunsuri și defecte, pot să simt că progresez și cresc și sunt tot mai liniștită. Înțelegerea și beneficiile primite sunt numai efectul lucrării lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!