Folosind cuvântul lui Dumnezeu ca pe o oglindă

septembrie 29, 2019

de WuXia, orașul Linyi, provincia Shandong

După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și după ce am mâncat și am băut cuvântul lui Dumnezeu, a devenit evident pentru mine că este foarte important să mă înțeleg pe mine însămi. De aceea, în timp ce mâncam și beam cuvântul lui Dumnezeu, m-am asigurat că mă confrunt pe mine însămi față de cuvântul prin care Dumnezeu îl expune pe om. În cele mai multe cazuri am fost capabilă să îmi recunosc deficiențele și imperfecțiunile. Am simțit că începeam cu adevărat să mă cunosc pe mine însămi. Însă, doar printr-o revelație din partea lui Dumnezeu am fost capabilă să văd că nu mă înțelegeam pe mine însămi conform cuvântului lui Dumnezeu.

Într-o zi am mers undeva împreună cu un conducător de district pentru a retrage niște bani. Când a fost confirmată suma de bani și a fost scrisă chitanța, am crezut că opresiunea crudă a guvernării PCC asupra credinței religioase devenea tot mai dură și că aceia din Partid încercau pe orice cale să pună stăpânire pe bunurile bisericii. În acel moment, conducătorul de district a izbucnit deodată: „Dacă distrugi ultima chitanță, atunci nu va mai exista nicio dovadă. Ce ar fi să ții banii pentru tine?” Nu știam ce să simt după ce am auzit asta, dar cu siguranță am simțit-o ca pe o mare insultă la adresa integrității mele; îmi venea foarte greu să înghit asta. M-am gândit: ce fel de persoană crezi că sunt? L-am urmat pe Dumnezeu atâția ani și sunt o persoană bună. Cum aș putea să fac așa ceva? În plus, m-am ocupat atâția ani de această lucrare și niciodată nu am făcut vreo greșeală financiară, așa că de ce aș fura banii bisericii? În ce fel semănam cu Iuda? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai nervoasă deveneam. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât simțeam mai mult că se uită la mine de sus și că face pe șefa cu mine. Eram atât de ofensată încât aproape că plângeam.

În durerea mea mi-am amintit imediat de cuvintele lui Dumnezeu: „Totul, de la mediul din jurul nostru, la oameni, situații și lucruri, există datorită permisiunii tronului Său” („Capitolul 6” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Atunci m-am gândit: de ce ar crea Dumnezeu o situație în care această soră să spună un asemenea lucru? Ce mă învață Dumnezeu? Pe când mă gândeam la asta, inima mea a început să se simtă în pace. Mintea mea a început să pună la îndoială reacțiile dureroase pe care tocmai le avusesem față de comentariul surorii. Când a spus: „Ce ar fi să ții banii pentru tine?”, oare greșea? Dumnezeu a spus că oamenii vor trăda dreptatea și se vor îndepărta de Dumnezeu oricând și oriunde. Nimeni nu este cu adevărat de încredere. Oare sunt eu o excepție? În plus, cât s-a schimbat firea mea? Cât adevăr am obținut? Dacă nu am obținut adevăr și nici nu mi-am schimbat mult firea, de ce nu ar trebui să le permit altora să mă vadă în acel fel și pe ce bază ar trebui să mă văd pe mine însămi drept nobilă și curată? Și de ce ar trebui să fiu atât de încrezătoare că nu voi fura niciodată jertfa? Cândva, Dumnezeu a spus: „Natura omului debordează de natura Satanei, el este complet egocentric, egoist, lacom și extravagant” („Oamenii fac prea multe cereri de la Dumnezeu” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Oare asta se aplică doar altora, nu și mie? Toți sunt lacomi prin natura lor, sunt eu oare o excepție? Ceea ce a spus sora este oare incompatibil cu faptele? De obicei, când mănânc și beau cuvântul lui Dumnezeu, mi se pare că sunt capabilă să mă examinez în mod conștient în lumina revelației lui Dumnezeu. Totuși, atunci când sora, fără a fi sentimentală, a spus adevărul bazându-se pe revelația lui Dumnezeu cu privire la natura umană, am devenit foarte mânioasă. Oare aceasta nu arată că nu mă cunosc pe mine însămi conform cuvântului lui Dumnezeu? Oare aceasta nu înseamnă că nu dețin o cunoaștere reală a naturii Satanei din mine? Până atunci nu înțelesesem că propria cunoștere de sine prin a mânca și a bea cuvântul lui Dumnezeu nu era nimic mai mult decât o recunoaștere teoretică și o înțelegere superficială. Nu acordam o atenție specială înțelegerii adevăratei mele naturi prin revelarea cuvântului lui Dumnezeu. Prin urmare, a trebuit să mi se întâmple această situație. Atunci când comunic, este ceva obișnuit să vorbesc ca și cum mă înțeleg pe mine însămi; dau din cap și sunt de acord cu cuvântul prin care Dumnezeu îl expune pe om, însă atunci când sunt pusă față în față cu faptele, mai degrabă aș muri decât să recunosc că sunt acea persoană pe care Dumnezeu mi-o arată. Meditând asupra trecutului: de câte ori nu am declarat că îmi lipsește simțul uman, dar când îmi spun oamenii că îmi lipsește, imediat neg și mă apăr ca de moarte. De câte ori nu au rostit buzele mele că îmi îndeplinesc datoria în mod superficial, dar când alți oameni scot în evidență că îmi îndeplinesc datoria necorespunzător, întotdeauna mă gândesc la o cale pentru a mă apăra și pentru a mă justifica, ca să mă disculp. De câte ori nu am recunoscut în fața altora că sunt un nimic, dar când alții spun că nu fac nimic bun, rămân dezamăgită și atât de întristată încât nu pot să mă înveselesc. De câte ori nu am declarat că nu sunt de valoare și că îmi lipsește capacitatea de a munci, totuși când îi aud pe alții spunând că niciodată nu aș fi o bună conducătoare, renunț la luptă și mă fofilez. […] Este clar că sunt o ipocrită. Când îmi spun că sunt păcătoasă, atunci este bine, dar când alții spun ceva despre mine, nu pot să accept și mă opun. Aceasta îmi arată clar că înțelegerea mea cu privire la mine însămi nu trece de nivelul cuvintelor. Îi înșală pe alții și asta e ipocrizie. De vreme ce nu am fost niciodată capabilă să pătrund cu adevărat și să-mi înțeleg adevărata natură prin revelația cuvintelor lui Dumnezeu, încă nu am intrat cu adevărat în înțelegerea de sine, iar firea mea nu s-a schimbat.

În acel moment, am meditat la atitudinea mea narcisistă și am descoperit că este foarte rușinoasă. Revelațiile lui Dumnezeu m-au convins cu adevărat și mi-au permis să văd în mod clar că eu nu mă înțeleg pe mine însămi cu adevărat. De acum înainte, sunt dispusă să-mi recunosc substanța păcătoasă prin cuvântul cu care Dumnezeu îl expune pe om; sunt dispusă să înfrunt cu curaj faptele și să mă înțeleg pe mine însămi cu adevărat, astfel încât să îmi pot schimba firea în curând.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Lasă un răspuns