Cum mi-am schimbat sinele arogant

august 29, 2020

de Jingwei, Statelor Unite

Dumnezeu Atotputernic spune: „Fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu – fie că sunt cuvinte dure ori judecată sau mustrare – îl face pe om desăvârșit și este absolut potrivit. Niciodată de-a lungul veacurilor Dumnezeu nu a făcut lucrare ca aceasta; astăzi, El lucrează în voi astfel încât să-I apreciați înțelepciunea. Deși ați îndurat ceva suferință în voi, inimile voastre se simt statornice și în pace; este o binecuvântare pentru voi să vă puteți bucura de această etapă a lucrării lui Dumnezeu. Indiferent de ceea ce sunteți capabili să dobândiți în viitor, tot ceea ce vedeți astăzi în voi din lucrarea lui Dumnezeu este dragoste. Dacă omul nu experimentează judecata și rafinarea lui Dumnezeu, acțiunile și ardoarea lui vor rămâne întotdeauna la un nivel de suprafață, iar firea lui va rămâne întotdeauna neschimbată. Înseamnă aceasta că ați fost câștigați de Dumnezeu? Astăzi, deși există încă multă aroganță și îngâmfare în om, firea omului este mult mai stabilă decât înainte. Dumnezeu Se ocupă de tine pentru a te mântui și, deși ai putea simți o oarecare durere la acel moment, va veni ziua când se produce o schimbare în firea ta. În acel moment, te vei uita înapoi și vei vedea cât de înțeleaptă este lucrarea lui Dumnezeu și, în acel moment, vei putea înțelege cu adevărat voia lui Dumnezeu” („Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Obișnuiam să cred că doar entuziasmul și bunăvoința de a plăti un preț în datoria mea mi-ar putea câștiga aprobarea lui Dumnezeu. Nu m-am concentrat să accept judecata și mustrarea cuvintelor Lui sau să urmăresc schimbarea firii. Eu doar mi-am făcut datoria, fiind arogantă și dictatorială. Am constrâns și rănit frați și surori, și am stricat lucrarea bisericii. În cele din urmă am văzut că, fără judecata și mustrarea lui Dumnezeu, firea mea coruptă nu putea fi purificată și schimbată și că nu-mi voi putea face niciodată bine datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Am simțit cu adevărat că judecata și mustrarea lui Dumnezeu sunt mântuirea noastră.

În 2016, mi s-a atribuit datoria de designer de decoruri. Eram încântată, gândindu-mă: „Am studiat design interior și am peste 4 ani de experiență în domeniu. Va trebui să-mi folosesc la maximum aptitudinile profesionale pentru a excela și a-L mulțumi pe Dumnezeu.” După asta, mi-am însușit aptitudini cu frați și surori și am avut părtășie despre principii. După o vreme, am început să văd unele rezultate în datoria mea. Când auzeam pe cineva spunând: „Ați făcut treabă bună cu acest decor. Este foarte realist”, deși răspundeam spunând că a fost îndrumarea lui Dumnezeu, ceea ce gândeam era: „Bineînțeles, nu știți cine l-a proiectat? Sunt o profesionistă!” Am început să merg cu fruntea sus și să vorbesc mai tare. Când vedeam unele greșeli în îndatoririle celorlalți, îi desconsideram. Am încetat să mai discut cu ei despre aranjarea decorurilor. Mi-am închipuit că, de vreme ce studiasem designul, nu era nevoie, că era o pierdere de timp, din moment ce oricum urmau să accepte ideile mele. Îmi făceam singură un proiect în minte și apoi mergeam să îl discut cu regizorul.

După ce am fost promovată în rolul de lider de echipă, am devenit și mai disprețuitoare față de frați și surori. Odată, când montam o scenă cu un restaurant, fratele Zhang din echipă a spus: „Ușa din față nu este destul de înaltă, nu arată bine.” Nu eram deloc de acord. Mi-am spus: „Am proiectat atâtea decoruri de restaurant. Chiar crezi că nu știu cât de înaltă ar trebui să fie ușa? Tu nu ai făcut multe decoruri, nu ai studiat design, nici nu ai experiență practică, dar vrei să dai lecții unei experte.” Am respins iritată propunerea lui și i-am convins pe toți să o lase cum doream eu. Când a văzut-o cameramanul, a spus că ușa era prea joasă și că îi va limita cadrul. El nu putea filma așa. Nu am avut de ales decât să facem o nouă ușă. Mai târziu, a trebuit să facem un dulap, așa că i-am spus fratelui Chan să facă unul după un desen conceput de mine. El a spus: „Partea centrală e prea largă. Nu arată bine. Ce-ar fi să o facem puțin mai îngustă?” Mi-am spus: „M-am uitat la tot felul de materiale pe internet, iar acestea sunt dimensiunile corecte. Fă cum spun eu și o să fie bine.” Rămânând la părerea mea, am spus: „Despre ce vorbești? Doar fă-l cum l-am desenat!” În final, toți au spus că partea centrală era prea largă și nu arăta bine. Fratele Chen a trebuit să petreacă mai mult timp modificând-o, ceea ce a încetinit filmările. Eu tot nu am reflectat și nici n-am încercat să mă cunosc, neacordând nicio atenție acestui lucru. Mi-am spus: „Toți greșim uneori. Doar puțin timp și câteva materiale pentru a-l repara nu sunt mare lucru.”

Odată, după o adunare, fratele Zhang a avut următoarele sugestii pentru mine: „Am observat că ești foarte îndărătnică în ultima vreme, când lucrezi cu ceilalți. Nu ne-ai ascultat propunerile și ai respins câteva care erau perfect viabile. Vorbești cu infatuare și constrângi oameni, insistând întotdeauna să facem cum dorești tu. Toate acestea sunt exprimări ale unei firi arogante.” Verbal, am acceptat asta, dar mă gândeam: „Sunt arogantă, dar asta nu e o problemă mare.” Câteva zile mai târziu, și fratele Liu m-a tratat pentru că am fost arogantă, spunând că nu-i ascult pe ceilalți și că îi constrâng. Mi-am construit defensiva încă înainte ca el să fi putut termina. Mi-am spus: „Niciunul nu vă ridicați la nivelul meu. Cum îndrăzniți să mă tratați?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai puțin puteam să accept. Îmi găseam scuze chiar și în rugăciunile către Dumnezeu. Cu cât făceam asta mai mult, cu atât mai întunecat și deprimat devenea sufletul meu. Devenisem dezorganizată în designul decorurilor, dar tot nu reflectam asupra mea. Într-o zi, m-am lovit cu piciorul de cadrul metalic al unui scaun, alegându-mă cu o tăietură foarte lungă. Mi-au pus 7 copci la spital. Eram foarte conștientă că nu a fost un accident, ci că era, cu siguranță, voia lui Dumnezeu. În cele din urmă mi-am domolit sufletul și am reflectat cu adevărat. Ori de câte ori frații și surorile aveau propuneri sau indicații utile, eram plină de îndoieli și potrivnică. Nu eram deloc tolerantă, ori supusă. Eram incredibil de rigidă. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să-mi cunosc propria fire coruptă.

În devoționalele mele de dimineață, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă îi consideri pe alții mai neînsemnați decât tine, atunci ești neprihănit de sine, vanitos și de niciun folos nimănui” („Capitolul 22” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). „Să nu crezi că ai un talent nativ, fiind doar puțin mai jos decât cerurile, dar mult mai înalt decât pământul. Nu ești mai inteligent decât toți ceilalți – și s-ar putea spune chiar că ești mai adorabil de prostuț decât orice om cu rațiune de pe pământ, deoarece ai păreri atât de bune despre tine și n-ai avut niciodată vreun complex de inferioritate; se pare că Îmi înțelegi acțiunile în cel mai mic detaliu. De fapt, ești o persoană căreia îi lipsește în mod fundamental rațiunea, căci nu ai habar ce voi face, și cu atât mai puțin ești conștient de ce fac acum. Așadar, spun că nu ești nici măcar egalul unui bătrân fermier care muncește din greu pământul și care nu percepe câtuși de puțin viața umană și, totuși, depinde de binecuvântările Cerului când își cultivă pământul. Nu te gândești nicio secundă la viața ta, nu știi nimic despre glorie și cu atât mai puțin nu te cunoști pe tine însuți. Cât de «superior» ești!” („Oare cei care nu învață și nu știu nimic nu sunt fiare?” din Cuvântul Se arată în trup). M-am simțit descumpănită după ce am citit asta. M-am simțit expusă de fiecare cuvânt. De când devenisem designer de decoruri, mă credeam un talent indispensabil, deoarece cunoșteam meseria și aveam experiență. Eram trufașă cu frații și surorile, crezând că eu eram profesionista, așa că nimeni altcineva nu merita timpul meu. Întotdeauna aveam ultimul cuvânt și nu voiam să discut cu ceilalți despre muncă. Credeam că era o pierdere de timp pentru că ei nu aveau cunoștințe de design. Când discutam ceva cu reticență, credeam că sunt mai bine informată și că văd lucrurile mult mai clar. Nu analizam propunerile lor, ci doar îi respingeam. Nu aveam nici cel mai mic respect pentru ceilalți. Când frații și surorile îmi spuneau că sunt arogantă, încurajându-mă să reflectez, nu acceptam nici asta, rămânând potrivnică. Am văzut că doar dădeam dovadă de aroganță. Trăind după firea mea arogantă, îi desconsideram pe ceilalți și nu făceam altceva decât să-i constrâng și să-i rănesc pe frați și surori. Eram arogantă și autocrată în munca mea, obligându-i pe ceilalți să mă asculte și să refacă lucrurile de nenumărate ori, perturbând lucrarea bisericii. Chiar făceam rău! Realizând toate astea, am început să mă tem. M-am rugat și căit înaintea lui Dumnezeu. Nu mai voiam să acționez din aroganță.

După aceea, în datoria mea, m-am lăsat pe mine deoparte și am ascultat mai mult părerile celorlalți pentru a-mi compensa neajunsurile. Uneori schițam un plan, iar frații și surorile veneau cu multe propuneri total diferite de ideile mele. Eram pe punctul de a-i respinge, apoi realizam că sunt din nou arogantă. M-am rugat lui Dumnezeu în inima mea, cerându-I să mă îndrume să mă lepăd de mine și să nu mai trăiesc firea mea coruptă. Voiam să accept propunerea cea mai benefică lucrării casei lui Dumnezeu. Odată ce am început să accept ideile celorlalți, am văzut că recuzita era mai bună, mai funcțională, mai practică și o montam mai repede. Am prins gustul dulce al practicării cuvintelor lui Dumnezeu. Însă nu-mi înțelegeam pe deplin natura arogantă și îmi lipsea conștiința de sine. Câteva luni mai târziu, am văzut că decorurile noastre erau apreciate de toți și că avusesem puțin succes în datoria mea. Pe nesimțite, firea mea arogantă se ivea din nou.

Odată, când montam un decor cu casa unei persoane bogate, mi-am spus: „Cineva ca el ar avea lucruri rafinate care să-i reflecte statutul.” I-am pus pe frați și surori să monteze decorul exact cum am dorit. Fratele Zhang a precizat că era prea modern și că nu se potrivea cu generația personajului principal. Nu mi-a prea plăcut să aud asta. Mi-am spus: „Ce știi tu? Asta înseamnă să fii flexibil. Trebuie să-l proiectăm conform statutului său, fără să-l limităm la o anumită epocă. După părerea mea, habar nu ai ce stil ar trebui să aibă aceste case. Ai idei înapoiate.” Ceea ce i-am spus, de fapt, era: „Eu mă pricep la epoci. Mergi pe mâna mea!” Nu peste mult timp, și fratele Chen a spus că geamurile erau prea moderne. Eram foarte iritată, întrebându-mă de ce erau atât de înapoiați și rigizi. M-am stăpânit și am continuat să-mi susțin părerea. Fratele Chen nu a mai spus nimic. Când am terminat decorul, m-am mirat că regizorul a spus că design-ul nostru nu era realist, că era prea strident și că nu era potrivit pentru vârsta personajului principal. Trebuia să-l refacem. Dar eu tot nu eram de acord. Am simțit că pur și simplu nu puteau să-l aprecieze. Cum toți spuneau că nu merge, am acceptat cu reticență să refacem decorul.

Ulterior, am avut nevoie pentru un decor de un pat „kang” în stilul anilor '80. Mă gândeam că ne va costa mult, dar fratele Zhang a spus că am putea economisi mulți bani dacă l-ar face el și că avea în minte un plan detaliat. Dar eu disprețuiam ideea lui. L-am putea face noi cu bani mai puțini, dar nu va fi trainic. Nu ar fi un efort zadarnic? I-am spus și regizorului că ideea fratelui Zhang pur și simplu nu va funcționa. Regizorul a spus că bugetul meu era prea mare și a renunțat la scena cu patul kang. Mai târziu, fratele Zhang a mai propus ceva. Eu l-am dojenit, gândindu-mă că nu înțelege și că se încăpățânează. O altă soră a văzut că era constrâns de mine și a spus că sunt arogantă. Am refuzat să accept asta. Chiar și când discutam despre decoruri cu regizorul, eram arogantă și de neînduplecat. Drept urmare, uneori decorurile nu se potriveau și chiar trebuiau refăcute. Asta a întârziat filmările.

Curând, am fost înlăturată din datoria mea. Conducătorul mi-a spus: „Frații și surorile au spus că ești arogantă, că faci totul de capul tău și că ai mereu ultimul cuvânt. Îi dojenești cu infatuare. Te porți de parcă ai fi șefa, iar ei, subalternii tăi. Toată lumea se simte constrânsă de tine.” Am rămas împietrită când am auzit asta. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că le păream atât de arogantă și irațională celorlalți. Am fost atât de mâhnită că nu am mai auzit nimic din ce a spus conducătorul. Am fost abătută câteva zile. Nu am putut mânca, nici dormi bine. În timpul reflectării mele, mi-a venit în minte un rând din cuvintele lui Dumnezeu: „Fiecare dintre voi ar trebui să-și examineze din nou viața de credință în Dumnezeu […]” („Cunoașterea lui Dumnezeu este calea de a te teme de Dumnezeu și de a evita răul” din Cuvântul Se arată în trup). Am cugetat la asta, gândindu-mă: „Cred în Dumnezeu de 5 ani, dar nu am reflectat niciodată cu adevărat la sinele meu, nici nu l-am cunoscut. Am dezvăluit atâta aroganță, fără să-mi dau seama. Chiar trebuie să reflectez cu adevărat la sinele meu.” Am spus această rugăciune: „O, Dumnezeule, Te rog, îndrumă-mă și luminează-mă, ca să-mi cunosc firea coruptă și să fiu capabilă să mă detest și să mă lepăd de mine. Sunt gata să mă căiesc.” Într-o zi am mers cu o treabă pe platoul de filmare, unde am văzut un kang din anii '80 care fusese făcut după sugestia fratelui Zhang. Costase mai puțin de jumătate din bugetul meu inițial. Fratele Zhang și ceilalți făcuseră și multe recuzite din carton. Au ieșit bine, au economisit timp și energie și a fost nevoie de mai puține materiale. Mi-a fost rușine să văd asta. Am văzut cât de arogantă fusesem și cât de mult întârziasem munca la filmări. Am început să mă întreb: „De ce am fost atât de arogantă, făcându-i mereu pe ceilalți să mă asculte? Care-i adevărata cauză?”

În devoționalele mele din dimineața următoare, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă, în realitate, deții adevărul înăuntrul tău, calea pe care mergi va fi, în mod natural, calea cea dreaptă. Fără adevăr, este ușor să faci rău și o vei face în pofida felului tău de a fi. De exemplu, dacă în tine ar fi existat aroganță și vanitate, ți s-ar părea imposibil să te abții să nu-L sfidezi pe Dumnezeu; te-ai simți obligat să-L sfidezi. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui pe tine însuți în mod constant și, în cele din urmă, să te așezi în locul lui Dumnezeu și să fii mărturie pentru tine. În final, ți-ai transforma propriile tale idei, propria ta gândire și propriile tale noțiuni în adevăruri pentru a fi divinizate. Vezi cât de mult rău este făcut de oameni sub autoritatea naturii lor arogante și vanitoase!” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). M-am simțit groaznic când am citit asta. știusem de firea mea arogantă, dar nu știam nimic despre consecințele aroganței. În cele din urmă am înțeles, din ceea ce dezvăluiau cuvintele lui Dumnezeu și reflectând la cuvintele și faptele mele, că mă împinge să fac rău și să mă împotrivesc lui Dumnezeu. Natura mea arogantă m-a determinat să am o părere atât de bună despre mine, încât i-am desconsiderat pe ceilalți pentru că aveam câteva aptitudini. Credeam că opiniile mele erau întotdeauna corecte și că nimeni nu era egalul meu, că trebuiau să facă așa cum spun eu. Dacă spuneam „stânga”, nimeni nu putea merge la dreapta, nici propune altceva. Dojeneam pe oricine nu mă asculta și eram îndărătnică și dictatorială. Eram poruncitoare și urmam calea unui antihrist. Mai ales aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță” m-au făcut să mă gândesc cum mă dădusem în spectacol în datoria mea. Nu am căutat niciodată voia lui Dumnezeu sau principiile adevărului. Când ceilalți aveau o propunere, nu analizam niciodată dacă nu cumva venea de la Dumnezeu, dacă nu era îndrumarea Lui. Dacă nu era ideea mea, atunci pur și simplu nu o ascultam. Am văzut că nu aveam deloc venerație pentru Dumnezeu. Eram atât de arogantă încât îi tratam pe ceilalți cu dispreț și nu aveam loc pentru Dumnezeu în inima mea. În credință, ar trebui să mă supun adevărului și lucrării Duhului Sfânt. Orice propunere ar avea un frate sau o soră, fie că se potrivește sau nu cu ideea mea, e posibil să fi venit de la Duhul Sfânt. Ar trebui să o accept și să o analizez cu supunerea unei inimi cu frică de Dumnezeu. Dacă e în acord cu adevărul și va fi în folosul lucrării casei lui Dumnezeu, ar trebui să mă supun și să o implementez. Dacă resping ceva ce vine din luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt, zădărnicesc lucrarea Duhului și mă împotrivesc lui Dumnezeu. Asta jignește firea lui Dumnezeu. Mi-am făcut datoria din aroganță și am fost autocrată, constrângând frați și surori și abandonând idei foarte bune. Aceasta a perturbat lucrarea bisericii. Înlăturarea mea a fost firea dreaptă a lui Dumnezeu care s-a abătut asupra mea. Gândindu-mă la tot răul făcut fraților și surorilor și la pierderile provocate lucrării bisericii, am resimțit mult regret și vină. Chiar am detestat corupția mea. În același timp, eram plină de recunoștință față de Dumnezeu, deoarece, dacă nu aș fi fost aspru judecată și mustrată pentru aroganța și îndărătnicia mea, nu m-aș fi cunoscut niciodată. Aș fi continuat să mă împotrivesc lui Dumnezeu.

Mai târziu, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „În mare parte din timp, gândurile, acțiunile și mentalitatea oamenilor care sunt talentați și înzestrați sunt în contradicție cu adevărul, dar ei înșiși nu sunt conștienți de asta. Ei încă mai gândesc: «Uite ce isteț sunt; am făcut alegeri atât de deștepte! Decizii atât de înțelepte! Niciunul dintre voi nu se poate ridica la nivelul meu.» Trăiesc veșnic într-o stare de narcisism și apreciere de sine. Le este greu să-și liniștească inima și să contempleze ceea ce le cere Dumnezeu, ceea ce este adevărul și care sunt principiile adevărului. Le este greu să pătrundă în adevăr și în cuvintele lui Dumnezeu și le este dificil să găsească sau să înțeleagă principiile punerii adevărului în practică și să pătrundă în realitatea adevărului” („Pe ce se bazează oamenii în viață” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că, dacă ne bazăm în viață pe darurile și puterile noastre, vom deveni mai aroganți și îngâmfați și vom lua drept adevăr aceste lucruri, fără să căutăm principiile adevărului. Crezusem că sunt pricepută, așa că ei nu se puteau lipsi de mine pentru decoruri și recuzite, dar, de fapt, unii dintre ei și-au făcut datoria foarte bine fără nicio experiență profesională, chiar făcând recuzite mai bine decât mine. Mă credeam dibace, pricepută și cu idei bune, dar am încurcat lucrurile. Lucrurile pe care le-am făcut eu nu erau utile și deseori trebuiau refăcute, risipind timp, energie și bani. Am văzut că, bazându-mă pe darurile și puterile mele, fără să caut principiile adevărului, îmi lipsea lucrarea Duhului Sfânt, așa că nu-mi puteam face bine datoria. Dacă inima cuiva e la locul potrivit, Dumnezeu îl va lumina și îndruma. Niciun om nu și-ar putea imagina câtă înțelepciune dăruiește Dumnezeu. Mi-am dat seama că acele daruri și aptitudini cu care mă mândream erau fără valoare. A fost foarte arogant și irațional din partea mea să încerc să le valorizez. Îmi era foarte rușine când mă gândeam la asta. Apoi am spus această rugăciune: „Nu mai vreau să trăiesc după firea mea arogantă. Vreau să urmez și să practic cu tărie adevărul și să-mi fac bine datoria.”

Ulterior, am preluat datoria de a uda noi credincioși și am rămas discretă când lucram cu ceilalți. Căutam conștient voia lui Dumnezeu oricând intervenea ceva și ascultam mai mult părerile celorlalți. Într-o zi, un frate din echipă mi-a spus: „Stilul tău de udare și susținere a fraților și surorilor este puțin rigid. Nu e foarte eficient. Ar fi mai bine dacă ți-ai putea concentra udarea pe slăbiciunile individuale ale oamenilor.” Dar nu eram foarte convinsă. Simțeam că îmi foloseam toată experiența, așadar, cum puteam face ceva greșit? Tocmai eram pe punctul de a-l contrazice, când mi-am dat seama că aroganța mea se ivise din nou. I-am spus o rugăciune lui Dumnezeu în tăcere, apoi mi-a venit în minte un fragment din vorbele Lui: „Când alte persoane își exprimă păreri contrare – la ce practică poți să apelezi ca să nu fii îndărătnic? Mai întâi, trebuie să ai o atitudine smerită, să lași deoparte ceea ce ți se pare că este corect și să le permiți tuturor să aibă părtășie. Chiar dacă tu crezi în corectitudinea căii tale, nu ar trebui să tot insiști în acest sens. Acesta este, în primul rând, un tip de pas înainte; arată atitudinea celui care caută adevărul, care se neagă pe sine și care împlinește voia lui Dumnezeu. Odată ce ai această atitudine și, în același timp, nu rămâi fidel propriei opinii, te rogi. Deoarece nu deosebești binele de rău, Îi permiți lui Dumnezeu să îți dezvăluie și să îți spună care este cel mai bun și cel mai potrivit lucru de făcut. Pe măsură ce toată lumea se alătură părtășiei, Duhul Sfânt vă aduce luminare tuturor” (Părtășia lui Dumnezeu). Fusesem foarte arogantă și îndărătnică în trecut, constrângându-i pe ceilalți și perturbând lucrarea casei lui Dumnezeu. știam că nu puteam continua așa, constrângând oameni, împotrivindu-mă lui Dumnezeu, ci că trebuia să ascult părerile celorlalți. Mai întâi ar trebui să fiu de acord și să ascult, apoi să caut voia lui Dumnezeu. Doar așa putem obține îndrumarea Lui. Așadar, l-am ascultat cu răbdare pe acest frate și mi-am dat seama că metodele mele chiar puteau fi îmbunătățite. Abordarea propusă de el era mai flexibilă și adaptabilă. Am pus-o în practică și am descoperit că era cu adevărat eficientă. După aceea, când frații și surorile îmi dădeau indicații, nu mai eram potrivnică, ci le acceptam, le analizam și discutam lucrurile cu ceilalți pentru a găsi o cale de practică mai bună. Mai târziu, toți au spus că au câștigat multe din acest fel de udare. M-am simțit cu adevărat împăcată. știam că era îndrumarea lui Dumnezeu și că nu puteam decât să-I înalț mulțumiri și să-L slăvesc. Am avut și experiența binecuvântărilor lui Dumnezeu, venite din practicarea principiilor adevărului, în loc să-mi fac datoria cu aroganță.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Văd adevărul corupției mele

de Li Heng, provincia Jiangsu Printre cuvintele prin care Dumnezeu dezvăluie omul, am găsit acest pasaj: „S-a spus înainte că acești oameni...

Un parteneriat adevărat

de Fang Li, oraşul Anyang, provincia Henan În ultimul timp, credeam că am intrat într-un parteneriat armonios. Eu şi partenerul meu puteam...

M-am bucurat de un banchet îmbelşugat

25 şi 26 iunie 2013 au fost zile de neuitat. Regiunea noastră a trăit un eveniment monumental, cu majoritatea liderilor regionali şi lucrătorilor dominaţi de marele balaur roşu.

Lasă un răspuns