Cuvintele lui Dumnezeu sunt singura perspectivă prin care să-i privim pe ceilalți

martie 10, 2023

de Shunjie, Statele Unite

Sheila suntem cunoștințe vechi și o știam bine. Când ne întâlneam, mereu îmi povestea despre starea ei de atunci. Spunea că îi bănuia mereu pe alții și că-i păsa mult ce credeau alții despre ea. Spunea și că putea fi foarte meschină și că analiza mereu ce voiau oamenii să spună. O putea supăra și cea mai vagă expresie de pe fața cuiva, tonul său, chiar și o remarcă spontană. Nu voia să fie așa, dar nu se putea abține. Spunea adesea că era profund coruptă, înșelătoare și lipsită de umanitate, că ura cât de mult prețuia reputația și statutul, plângând când spunea asta. Văzând ce plină de regrete și scârbită de ea însăși era, am crezut își dorea cu adevărat să se schimbe. Poate că această fire coruptă era gravă. Era slăbiciunea ei și schimbarea nu avea să vină rapid; era de durată. Așa că m-am gândit să fiu empatică. Oricât de ocupată eram cu datoria mea, dacă ea voia să discute, îmi lăsam lucrarea la o parte și-i ascultam destăinuirile și adesea o încurajam, o consolam și aveam părtășie cu ea. Dar nu puteam să înțeleg de ce, deși Sheila părea rezonabilă în părtășie și se cunoștea bine, când alții atrăgeau atenția asupra problemelor ei, ea credea că o sfidau și devenea negativă. Asta s-a tot întâmplat și nu s-a schimbat niciodată. Ba mai mult, vorbise cu mulți despre problema asta, se destăinuise deseori și mulți avuseseră părtășie cu ea. Dar după câțiva ani, ea încă nu și-a îmbunătățit deloc purtarea.

Îmi amintesc că o dată, un supraveghetor discuta o problemă pe care o avuseserăm la udarea nou-veniților, spunând că nu fuseserăm destul de iubitori și de răbdători cu nou-veniții, nu avusesem părtășie și nu-i sprijinisem imediat când nu veneau la adunări, ceea ce era iresponsabil. Supraveghetorul le spunea asta tuturor lucrătorilor de udare și nu se lua de cineva anume. Dar Sheila a spus că supraveghetorul o expunea și o făcea de râs, deci n-a vrut să vorbească în adunare. Altă dată, un frate avea părtășie despre starea lui actuală și a spus că uneori, când era cu alții de calibru slab, nu-i trata corect. Apoi, a avut părtășie despre experiența lui, despre cum s-a corectat și a câștigat intrarea. Dar când Sheila a auzit asta, a crezut că vorbea despre ea și că fratele îi minimaliza calibrul și că o privea de sus. După asta, a fost negativă multe zile, a dezvoltat o prejudecată față de frate, l-a evitat și l-a ignorat. Altă dată, discutând despre lucrare, supraveghetorul a menționat o mică problemă despre cum uda Sheila nou-veniții, iar ea a început brusc să plângă, a fugit și s-a întors abia mai târziu. A stat tăcută într-o parte, cu fața plină de lacrimi, ca și când ar fi fost profund nedreptățită. Văzându-i expresia de pe față, n-am putut să-mi liniștesc inima, iar întrunirea a fost tulburată. Într-un final, supraveghetorul n-a avut de ales decât s-o aline și s-o încurajeze și în sfârșit, ea s-a liniștit. Mai târziu, conducătorul a avut părtășie cu ea, menționând că prețuia prea mult reputația și statutul și că trebuia să fie în centrul grijii și atenției tuturor, ca să-și facă datoria. Asta a acceptat chiar mai puțin: pe de o parte, a considerat critica supraveghetorului părtinitoare și nedreaptă, dar a spus totodată că ea avea o natură dificilă și că voia să se schimbe, dar nu era în stare. De asemenea, a spus: „Nu pot fi salvată. Cum de am o asemenea natură? De ce sunt toți mai buni decât mine și binecuvântați cu gânduri mai puțin complicate? De ce nu mi-a dat Dumnezeu o natură bună?” Când am auzit-o spunând toate astea, m-am gândit: „Ce enervantă și irațională e. Cum poate da vina pe Dumnezeu?” Dar apoi, m-am gândit că poate fusese într-o stare proastă și spusese aceste lucruri doar fiindcă-i fuseseră amenințate reputația și statutul. Când i se îmbunătățea starea, poate nu se mai purta așa.

Dar mai târziu, am realizat că, indiferent cu cine ar fi fost, mereu era limitată de expresia persoanei – dacă i se părea că era cineva rece cu ea sau dacă nu-i plăcea tonul său, conchidea că acea persoană îi voia răul. În interacțiunile mele cu ea, eram extrem de atentă, temându-mă mereu că o ofensez cumva, o fac să devină negativă și să-și întârzie îndatoririle. Era sufocant să încerc să interacționez cu Sheila și deseori voiam s-o evit. Dar apoi, îmi aminteam că și eu eram coruptă și că n-ar trebui să-i privesc mereu critic pe alții. Trebuia să fiu iubitoare și atentă la greutățile altora și să fiu tolerantă și plină de compasiune. Așa că m-am forțat să interacționez normal cu ea și mi-am dat silința să n-o ofensez.

Mai târziu, fiindcă Sheila nu accepta deloc adevărul, era irațională și perturba biserica, liderul a suspendat-o și i-a cerut să se izoleze și să reflecteze. M-am mirat când am auzit, fiindcă deși Sheila era prea preocupată de reputație și statut și-i bănuia adesea pe alții, era totuși destul de dispusă să se destăinuie și să aibă părtășie și părea să caute adevărul. Atunci, de ce să fie izolată? Abia mai târziu, în timpul unei întruniri, când conducătorii au citit cu voce tare evaluările despre Sheila și i-au analizat comportamentulau prin cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit ceva discernământ asupra ei. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii iraționali, sâcâitori în mod necruțător se gândesc doar la propriile interese atunci când acționează. Ei fac orice vor, iar discursul lor este plin de erezii absurde. Sunt insensibili la rațiune și plini de o fire vicioasă. Nimeni nu îndrăznește să se asocieze cu ei și nimeni nu este dispus să aibă părtășie despre adevăr cu ei, de teamă să nu atragă dezastrul asupra lor. Oamenii se simt neliniștiți să le spună ce gândesc, temându-se că, dacă spun un cuvânt care nu este pe placul lor sau care nu este în conformitate cu dorințele lor, vor profita de acest lucru și vor face acuzații scandaloase. Nu sunt răi oamenii ca aceștia? Oare nu sunt ei demoni în viață? Toți cei cu firi vicioase și rațiune nefondată sunt demoni vii. Iar când o persoană interacționează cu un demon viu, poate atrage un dezastru asupra lui sa cu o singură clipă de neglijență. Nu ar însemna necazuri dacă astfel de demoni vii ar fi prezenți în biserică? (Ba da.) După ce acești demoni în viață au făcut crize de furie și și-au vărsat mânia, s-ar putea să vorbească precum un om pentru un timp și să își ceară scuze, dar nu se vor schimba ulterior. Cine știe când li se va acri starea de spirit și când vor mai acea un acces de furie, strigându-și ereziile absurde. Ținta furiei și revărsării lor este diferită de fiecare dată; la fel este sursa și fundalul izbucnirilor lor. Orice le poate declanșa. Orice îi poate face să se simtă nemulțumiți și orice îi poate face să reacționeze într-un mod nepoliticos și irațional. Cât de înfricoșător și cât de supărător! Acești oameni răi se comportă de parcă ar fi bolnavi mintal. Își pot pierde mințile în orice moment și nimeni nu știe ce sunt capabili să facă. Am cea mai mare ură pentru astfel de oameni. Fiecare dintre ei ar trebui să fie înlăturat – toți trebuie îndepărtați. Nu vreau să am nicio legătură cu ei. Au mintea tulbure și un temperament brutal, sunt plini de erezii absurde și tâmpenii, iar atunci când li se întâmplă lucruri, răbufnesc cu privire la acestea într-un mod impetuos. […] Nu vor admite că au o problemă, ci, în schimb, pasează altora responsabilitatea. Ba chiar îi vor învinovăți pe alții pentru comportamentul lor, susținând că au fost maltratați, de parcă toate crizele lor de furie și necazurile provocate fără rațiune ar fi fost cauzate de altcineva și nu au avut de ales decât să acționeze în acest fel. Fac să pară că ar acționa în autoapărare, că a fost vina altor oameni. De îndată ce se simt nemulțumiți, încep să-și verse mânia, să arunce cuvinte lipsite de sens și să-și strige ereziile absurde. Se comportă de parcă altcineva ar fi de vină, ca și cum doar ei ar fi buni și toți ceilalți ar fi răi. Și oricâte crize de furie ar face și indiferent ce erezii absurde ar striga, tot vor ca ceilalți să-i vorbească de bine. Când au făcut un lucru rău, nu permit nimănui să-l dea în vileag sau să-i învinovățească. Dacă spui ceva rău despre ei, te vor sâcâi la nesfârșit și nu vor renunța niciodată. Cine sunt acești oameni? Sunt oameni iraționali, sâcâitori necruțători și sunt cu toții răi(Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Cum spune cineva ceva ce le amenință interesele, acești oameni vorbesc irațional și fac scandal. Firile lor sunt atât de vicioase, încât ceilalți încep să se teamă să nu-i ofenseze și să-i confrunte. Ei tulbură grav frații, surorile și viața bisericească. Sheila a fost mereu așa. Când ceilalți îi menționau problemele, nu se gândea dacă era adevărat ce spuneau și nu reflecta, concentrându-se în schimb pe tonul și atitudinea lor. Dacă acestea nu-i plăceau, își pierdea cumpătul și fie le purta pică și-și făcea o impresie proastă despre ei, gândindu-se că aveau ceva cu ea și o priveau de sus, fie își exprima nemulțumirea plângând. Asta îi constrângea pe ceilalți, care mereu trebuiau fie s-o evite, fie să-i facă pe plac. Supraveghetorul nostru discuta problemele lucrării noastre de udare ca să ne ajute să ne îndreptăm și să ne îndeplinim mai bine îndatoririle, dar Sheila a crezut că supraveghetorul o viza pe ea și aducea în dicuție vechile ei greșeli, așa că și-a format o părere proastă despre supraveghetor și a plâns încontinuu, ca și cum ar fost nedreptățită, ceea ce a perturbat toată întrunirea și i-a supărat pe toți. Când un frate a avut părtășie despre starea lui, spunând că nu reușea să trateze corect oamenii, ea a crezut că o vorbea de rău și o privea de sus pe ea, așa că l-a ignorat și chiar a început să plângă, ca să-și manifeste nemulțumirile. Așa că oamenii nu îndrăzneau s-o confrunte sau s-o ofenseze și puteau vorbi doar delicat cu ea, calmând-o și fiind de acord cu ea. Abia atunci își făcea datoria. Sheila se purta de ani de zile așa. Își forma o părere proastă despre oricine îi afecta reputația și statutul sau îi amenința interesele. Ba chiar spunea că e negativă din cauza atitudinii celorlalți față de ea, ceea ce era o răsturnare complet irațională a adevărului. Nu era ea doar unul dintre oamenii iraționali expuși de Dumnezeu? Abia după ce am realizat asta am văzut că a-i bănui pe alții și a fi prea preocupată de reputație nu erau singurele probleme ale Sheilei; nu accepta deloc adevărul și era o persoană dificilă și irațională. Am reflectat la cum, când am văzut că Sheila discuta des despre starea ei, își destăinuia corupția, se autoanaliza la întruniri și chiar plângea și avea remușcări când își discuta corupția, am crezut că se cunoaște cu adevărat pe sine și caută adevărul. Ce era greșit în înțelegerea mea?

Mai târziu, după ce am avut părtășie cu ceilalți despre cuvintele lui Dumnezeu, în sfârșit am dobândit ceva discernământ asupra așa-zisei ei „autocunoașteri.” „Când unii oameni au părtășie despre cunoașterea de sine, primul lucru care iese din gura lor este: «Sunt un diavol, o satană vie, cineva care se împotrivește lui Dumnezeu. Nu Îl ascult și Îl trădez; sunt o viperă, o persoană rea care ar trebui să fie blestemată.» Este aceasta adevărata cunoaștere de sine? Ei vorbesc doar în termeni generali. De ce nu oferă exemple? De ce nu pot scoate la lumină, pentru analiză, lucrurile rușinoase pe care le-au făcut? Unii oameni lipsiți de discernământ îi aud și se gândesc: «Acum, aceasta este adevărata cunoaștere de sine! Să se cunoască pe ei drept diavolul, Satana, și chiar să se blesteme pe ei înșiși – ce înălțimi au atins!» Mulți oameni, în special noii credincioși, sunt predispuși să fie înșelați de această discuție. Ei cred că vorbitorul este pur și înțelege chestiunile spirituale, că acesta este cineva care iubește adevărul și este calificat pentru conducere. Cu toate acestea, odată ce interacționează cu el pentru o perioadă, constată că nu este așa, că persoana nu este cea pe care și-au imaginat-o, ci este excepțional de falsă și înșelătoare, pricepută la deghizare și uzurpare a identității, ceea ce vine ca o mare dezamăgire. Pe ce bază se poate considera că oamenii se cunosc cu adevărat? Nu poți ține cont doar de ceea ce spun ei – cheia este să stabilești dacă sunt capabili să practice și să accepte adevărul. În ceea ce-i privește pe cei care înțeleg realmente adevărul, nu numai că au cunoaștere adevărată despre sine, ci, cel mai important, sunt capabili să practice adevărul. Ei nu doar vorbesc despre adevărata lor înțelegere, ci sunt, totodată, capabili să facă într-adevăr ceea ce spun. Așadar, cuvintele și acțiunile lor sunt complet aliniate. Dacă ceea ce spun sună coerent și agreabil, dar nu fac acel lucru, nu îl trăiesc, atunci, prin aceasta, au devenit farisei, sunt ipocriți și, în niciun caz, nu sunt oameni care se cunosc pe ei înșiși cu adevărat. Mulți oameni par foarte coerenți atunci când au părtășie despre adevăr, dar nu își dau seama când au revărsări ale unei firi corupte. Sunt aceștia oameni care se cunosc pe ei înșiși? Dacă oamenii nu se cunosc pe ei înșiși, sunt ei oameni care înțeleg adevărul? Toți cei care nu se cunosc pe ei înșiși sunt oameni care nu înțeleg adevărul și toți cei care rostesc cuvinte goale de autocunoaștere au spiritualitate falsă, sunt mincinoși. Unii oameni par foarte coerenți atunci când rostesc cuvinte de doctrină, dar starea din spiritul lor este amorțită și plictisitoare, nu sunt perceptivi și nu răspund la nicio problemă. Se poate spune că sunt amorțiți, dar uneori, ascultându-i vorbind, spiritele lor par destul de ascuțite. De exemplu, imediat după un incident, ei sunt capabili să se cunoască pe sine imediat: «Abia acum s-a ivit în mine o idee. M-am gândit la asta și mi-am dat seama că era viclenie, că Îl înșelam pe Dumnezeu.» Unii oameni lipsiți de discernământ sunt invidioși când aud asta, spunând: «Această persoană își dă imediat seama când are o revărsare de corupție și este capabilă să fie sinceră și să aibă părtășie despre asta. Reacționează atât de repede, spiritul ei este ascuțit, e o persoană mult mai bună decât noi. Este cu adevărat cineva care urmărește adevărul.» Este acesta un mod precis de a măsura oamenii? (Nu.) Așadar, care ar trebui să fie baza pentru a evalua dacă oamenii se cunosc cu adevărat pe ei înșiși? Nu trebuie să fie doar ceea ce le iese pe gură. De asemenea, trebuie să vă uitați la ceea ce se manifestă cu adevărat în ei și cea mai simplă metodă pentru aceasta este să vă uitați dacă sunt capabili să practice adevărul – asta este cel mai important. Capacitatea lor de a practica adevărul dovedește că ei se cunosc cu adevărat pe ei înșiși, întrucât cei care se cunosc cu adevărat manifestă pocăință și numai atunci când oamenii manifestă pocăința se cunosc cu adevărat pe ei înșiși(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cunoașterea de sine este de ajutor în căutarea adevărului”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că aceia care chiar se cunosc pe sine pot să accepte adevărul, se rușinează după ce-și dezvăluie corupția și după aceea, chiar se căiesc și se transformă. Alții, dimpotrivă, spun toate cuvintele potrivite, își spun demoni sau Satana, ca și când ar avea o autocunoaștere profundă, dar confruntați cu emondarea, n-o acceptă deloc, nu reflectează și chiar se apără în mod repetat și aduc argumente amăgitoare. Oricât de multă autocunoaștere par a avea acești oameni, totul e un șiretlic. M-am gândit cum discuta Sheila mereu despre starea ei, spunând că era prea preocupată de imagine și limitată de atitudinile oamenilor. Spunea și că este înșelătoare și bănuitoare cu privire la ceilalți. Din afară, părea că era foarte directă și sinceră, că putea să-și vadă propria corupție și să reflecteze asupra propriei persoane, chiar plângând uneori, când vorbea. Chiar părea că e plină de regrete și se disprețuiește. Așa că am crezut-o o căutătoare a adevărului. Dar ea vorbea de ani de zile despre aceste comportamente și totuși, niciodată nu părea să se schimbe. Doar prin revelația cuvintelor lui Dumnezeu am văzut că așa-zisa autocunoaștere a Sheilei era doar o mască; de fapt nu accepta adevărul și nu reflecta asupra propriei corupții. Adesea își aplica sieși diverse afirmații aparent profunde, dar fără substanță, spunând că avea umanitate slabă, era înșelătoare, răutăcioasă, un antihrist și că trebuia trimisă în iad. Afișa o autocunoaștere profundă, dar când alții îi menționau problemele, o emondau sau o tratau, nu accepta absolut deloc, ba chiar era potrivnică, dificilă și irațională. Începea să plângă, se contrazicea în legătură cu binele și răul, tulburându-i pe ceilalți până nu se mai puteau întruni și nu-și mai puteau face datoria. Tulbura în mod grav viața și lucrarea bisericii. În trecut, nu înțelegeam adevărul și nu aveam discernământ, așa că m-a păcălit comportamentul ei exterior și chiar am crezut-o o căutătoare a adevărului. Cât de confuză și de nesăbuită am fost! Abia mai târziu am realizat că Sheila nu-și discuta starea cu ceilalți deoarece căuta adevărul ca să-și rezolve problemele și să-și corecteze starea, ci doar fiindcă voia să-și verse cuiva nemulțumirile, s-o consoleze și să-i aline cineva suferința. Indiferent față de câți oameni s-a destăinuit, ea a fost mereu doar o bătaie de cap. Dacă nu ar fi fost suspendată și nu i s-ar fi analizat starea, eu nu aș fi dobândit discernământ asupra ei. Aș fi tratat-o ca pe o soră, cu toleranță și răbdare, poate aș fi fost și păcălită de ea, fără să-mi dau seama. Atunci am realizat cât de important e să privești oamenii prin cuvintele lui Dumnezeu!

Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele Lui, care mi-a dat ceva discernământ asupra motivelor Sheilei și a tacticilor prin care înșela ea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cum putem distinge dacă o persoană iubește sau nu adevărul? Pe de o parte, trebuie să vedem dacă această persoană poate ajunge sau nu să se cunoască pe baza cuvântului lui Dumnezeu, dacă poate sau nu să reflecteze asupra ei și să aibă adevărate remușcări; pe de altă parte, trebuie să ne uităm dacă poate sau nu să accepte și să practice adevărul. Dacă poate să facă acest lucru, este într-adevăr o persoană care iubește adevărul și care poate da ascultare lucrării lui Dumnezeu. Dacă doar recunoaște adevărul, dar nu îl acceptă sau nu îl practică niciodată, așa cum spun unii: «Înțeleg tot adevărul, dar nu pot să-l practic», acest lucru dovedește că nu este o persoană care iubește adevărul. Unii oameni recunosc cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul și că au firi corupte și, totodată, spun că sunt dispuși să se pocăiască și să devină oameni noi, dar, ulterior, nu există nicio schimbare. Cuvintele și acțiunile lor sunt aceleași ca înainte. Când vorbesc despre a se cunoaște pe sine, este ca și cum ar spune o glumă sau ar striga un slogan. Ei nu reflectează și nici nu ajung să se cunoască în adâncul inimii lor și, cel mai important, nu au nicio atitudine de remușcare. Și mai puțin se destăinuie cu privire la corupția lor într-un mod simplu, pentru a reflecta cu adevărat asupra lor. Mai degrabă, ei pretind că se cunosc parcurgând procesul și făcând lucrurile de formă. Nu sunt oameni care într-adevăr se cunosc sau acceptă adevărul. Când astfel de oameni vorbesc despre a se cunoaște pe sine, ei fac lucrurile de formă; se dedau deghizării, fraudei și spiritualității false. Unii oameni sunt înșelători și, când îi văd pe alții având părtășie despre cunoașterea de sine, se gândesc: «Toți ceilalți se destăinuie și își analizează propria înșelăciune. Dacă nu spun nimic, toată lumea va crede că nu mă cunosc. Va trebui să fac lucrurile de formă, atunci!» După care, își descriu propria înșelăciune ca fiind extrem de gravă, ilustrând-o într-un mod dramatic, iar cunoașterea lor de sine pare deosebit de profundă. Toți cei care aud acest lucru simt că aceștia se cunosc cu adevărat și, apoi, îi privesc cu invidie, ceea ce, la rândul său, îi face să se simtă glorioși, de parcă tocmai s-ar fi împodobit cu o aureolă. Această manieră de autocunoaștere, obținută prin facerea lucrurilor de formă, împreună cu deghizarea și frauda, îi induce complet în eroare pe ceilalți. Oare poate conștiința lor să fie liniștită când fac acest lucru? Nu este aceasta doar o înșelăciune flagrantă? Dacă oamenii rostesc doar cuvinte goale despre cunoașterea de sine, atunci oricât de măreață sau de bună pare acea cunoaștere, ei vor continua să dezvăluie o fire coruptă, la fel cum au făcut-o înainte, fără a se schimba deloc. Aceasta nu este o cunoaștere de sine autentică. Dacă oamenii pot să se prefacă și să înșele în mod deliberat în acest fel, aceasta dovedește că nu acceptă deloc adevărul și sunt la fel ca necredincioșii. Vorbind astfel despre autocunoaștere, doar urmăresc tendințele și spun lucruri care sunt pe placul oricui. Nu este înșelătoare cunoașterea și analiza lor despre sine? Reprezintă aceasta cunoaștere de sine autentică? În niciun caz. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că ei nu se destăinuie și nu se analizează din inimă și vorbesc doar puțin despre cunoașterea de sine într-o manieră falsă, înșelătoare, de dragul de a face lucrurile de formă. Și mai grav este că, pentru a-i face pe ceilalți să-i admire și să-i invidieze, ei exagerează în mod deliberat pentru a face problemele lor să pară mai serioase atunci când discută despre autocunoaștere, însemnând că destăinuirea lor este denaturată de intențiile și scopurile personale. Când fac acest lucru, nu se simt vinovați, conștiința lor nu este neliniștită după ce se deghizează și se dedau fraudei, nu simt nimic după ce se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și Îl înșală și nu se roagă lui Dumnezeu ca să-și recunoască greșeala. Oare nu sunt intransigenți oamenii de acest fel? Dacă nu se simt vinovați, vor putea vreodată să aibă remușcări? Poate cineva lipsit de remușcări adevărate să se lepede de trup și să practice adevărul? Poate cineva fără remușcări reale să se pocăiască cu adevărat? Cu siguranță, nu. Dacă nici măcar nu are remușcări, nu este absurd să vorbească despre cunoaștere de sine? Oare nu reprezintă acest lucru doar deghizare și fraudă?(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cunoașterea de sine este de ajutor în căutarea adevărului”). Îi plăcea să discute cu alții despre starea ei și folosea cuvintele lui Dumnezeu ca să reflecteze asupra ei la întruniri. Se descria în termeni cât se poate de serioși. La exterior, părea să aibă o autocunoaștere profundă și să fie extrem de plină de regrete și de ură față de ea însăși, dar de fapt, doar juca teatru pentru ceilalți, ca să-i facă să creadă că accepta adevărul și că avea autocunoaștere. Prin această așa-zisă autocunoaștere îi înșela ea pe ceilalți și-i făcea să creadă că se expunea cu curaj, ca ei nu doar să n-o discearnă, ci să-i și poarte mult respect. În plus, oricând dezvăluia corupție, Sheila invoca revelația de către Dumnezeu a antihriștilor pentru a se descrie, spunând că ea căuta reputația și statutul, urma calea unui antihrist, că dorința sa de statut îi controla viața și că dacă nu se căia, această dorință avea s-o ucidă. Dar imediat ce o situație îi amenința reputația și statutul, revenea la vechile obiceiuri și, deși avea de mulți ani părtășie despre starea ei, nu realizase nicio transformare. Conducătorii îi menționaseră problemele și avuseseră adesea părtășie cu ea, dar ea nu-i asculta și nu făcea nicio schimbare. Ba chiar devenea potrivnică, dezbătea neîncetat și aducea argumente amăgitoare. Când a văzut cum au putut ceilalți să renunțe la orgolii și să caute adevărul, ea nu a învățat din atuurile lor, crezând în schimb că doar aveau o natură bună înnăscută și că ea nu putea să practice adevărul și că banuia mereu oamenii fiindcă Dumnezeu n-o înzestrase cu o natură bună. Nu-și disprețuia firea satanică și, în schimb, îl învinovățea pe Dumnezeu, aducându-I reproșuri și spunând că El nu era drept. Asta a arătat că Sheila avea o esență demonică și că era incredibil de absurdă și de irațională. Fără revelația cuvintelor lui Dumnezeu, aș fi tratat-o ca pe o căutătoare a adevărului.

Mai târziu, la o întrunire, am găsit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Numai cei care iubesc adevărul aparțin casei lui Dumnezeu; numai ei sunt frați și surori adevărate. Crezi că toți cei care se duc deseori la adunări sunt frați și surori? Nu neapărat. Care oameni nu sunt frați și surori? (Cei cărora le este lehamite de adevăr, care nu acceptă adevărul.) Cei care nu acceptă adevărul și cărora le este lehamite de el sunt cu toții oameni răi. Sunt toți oameni fără conștiință sau rațiune. Niciunul dintre ei nu face parte dintre cei pe care Dumnezeu îi mântuiește. Acești oameni sunt lipsiți de umanitate, sunt neglijenți în lucrarea lor și agresivi în conduita lor. Ei trăiesc după filosofii satanice, utilizează manevre viclene și îi folosesc, îi lingușesc și îi înșală pe ceilalți. Nu acceptă nici cea mai mică fărâmă de adevăr și s-au infiltrat în casa lui Dumnezeu doar pentru a obține binecuvântări. De ce îi numim non-credincioși? Pentru că le este lehamite de adevăr și nu-l acceptă. De îndată ce adevărul e subiectul părtășiei, ei își pierd interesul, li se face lehamite, nu pot suporta să audă despre acesta, simt că e plictisitor și nu pot sta locului. Este limpede că sunt non-credincioși și necredincioși. Și, orice ai face, nu trebuie să îi privești ca pe frații și surorile tale. […] Dacă nu sunt interesați de adevăr, cum îl pot practica? Deci, după ce trăiesc ei? Fără îndoială, trăiesc după filosofiile Satanei, sunt mereu șireți și vicleni, nu au o viață de umanitate normală. Nu se roagă lui Dumnezeu și nu caută adevărul niciodată, ci se ocupă de tot folosind trucuri, tactici și filosofii umane de trai – ceea ce cauzează o existență epuizantă și plină de durere. […] Cei care nu iubesc adevărul nu cred cu adevărat în Dumnezeu. Cei care nu pot accepta deloc adevărul nu pot fi numiți frați și surori. Doar cei care iubesc adevărul și sunt capabili să-l accepte sunt frați și surori. Acum, cine sunt cei care nu iubesc adevărul? Sunt cu toții necredincioși. Celor care nu acceptă câtuși de puțin adevărul le este lehamite de adevăr și s-au lepădat de el. Mai exact, sunt cu toții necredincioși care s-au infiltrat în biserică. Dacă sunt capabili să facă tot felul de rele și să tulbure și să perturbe lucrarea bisericii, sunt slujitorii Satanei. Ar trebui înlăturați și alungați. Ei nu pot fi tratați drept frați și surori. Toți cei care le arată iubire sunt extrem de nesăbuiți și ignoranți(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Prin cuvintele Lui, am realizat că adevărații frați și surori sunt cei ce iubesc și pot accepta adevărul. Ei chiar se sacrifică pentru Dumnezeu și au mărturii ale practicării adevărului. Poate că nu pot vorbi de vreo autocunoaștere profundă, dar iubesc adevărul și practică, din cuvintele lui Dumnezeu, tot ce înțeleg. Deși pot să comită fărădelegi, să dezvăluie corupție și să devină negativi uneori, deoarece caută adevărul, când sunt emondați și tratați sau se confruntă cu eșecuri, ei pot primi toate acestea de la Dumnezeu, pot căuta adevărul și reflecta asupra propriei persoane. Când își recunosc problemele, pot să le rectifice treptat și să se îndrepte. Doar astfel de oameni sunt frați și surori adevărate. Cât despre cei ce nu acceptă și chiar disprețuiesc adevărul, ei nu pot fi numiți frați și surori. Dacă au umanitate slabă și fac tot soiul de rele care perturbă lucrarea bisericii, sunt răufăcători și antihriști și-s chiar mai puțin calificați să fie numiți frate sau soră. Chiar dacă rămân în biserică, sunt doar credincioși falși, infiltrați în casa lui Dumnezeu. Indiferent de când sunt credincioși, până la urmă, vor fi expuși și alungați de Dumnezeu. Din afară, Sheila nu părea să fi comis rele mari, dar tot ce făcea tulbura gândurile oamenilor și-i împiedica să-și îndeplinească datoriile și făcuse asta încă de la început. Indiferent cum au avut alții părtășie cu ea și au susținut-o, ea nu a făcut nicio schimbare și chiar a dezbătut, s-a certat și s-a purtat irațional. Asta a arătat că Sheila nu accepta deloc adevărul și că-i era, din fire, lehamite de adevăr. Ea este de-un soi cu Satana și nu e una dintre surorile noastre. În trecut, nu am înțeles acest aspect al adevărului și nu am avut discernământ. Am crezut că, atât timp cât cineva credea în Dumnezeu și-i recunoștea numele, trebuia tratat ca frate sau soră. Simpatizam orbește cu el și-l toleram, arătându-i, în mod nesăbuit, bunătate și sprijin fără discernământ. Ca urmare, multe dintre eforturile mele au fost în van. Cât de nesăbuită și confuză am fost!

Acum, că Sheila a fost izolată, am văzut cât de drept e Dumnezeu. Cei ce nu caută adevărul și se poartă irațional nu câștigă o poziție în biserică și, în final, vor fi expuși de către Dumnezeu. Am ajuns să înțeleg și bunele intenții ale lui Dumnezeu: Dumnezeu mi-a pregătit situații ca să-mi permită să învăț lecții. Trebuie să încep să profit de ele. În viitor, va trebui să investesc mai mult timp și efort în adevăr și să privesc și să fac lucruri prin cuvintele lui Dumnezeu.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Expusă drept ceea ce sunt

de Weixiao, Spania Anul acesta, mai devreme, când eram lider de biserică, sora Wang, un lider de evanghelizare, a fost transferată la altă...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger