de Shizai, Japonia

Dumnezeu Atotputernic spune: „A-L sluji pe Dumnezeu nu este un lucru simplu. Cei a căror fire rămâne neschimbată nu vor putea niciodată să Îl slujească pe Dumnezeu. Dacă firea ta nu a fost judecată și mustrată de cuvântul lui Dumnezeu, atunci firea ta încă îl reprezintă pe Satana. Acest lucru este suficient să demonstreze că slujirea ta față de Dumnezeu izvorăște dintr-o intenție personală bună. Dar slujirea aceasta se bazează pe natura ta satanică. Tu Îl slujești pe Dumnezeu potrivit caracterului tău firesc și preferințelor tale personale; mai mult, continui să crezi că Dumnezeu Își găsește plăcerea în orice lucru pe care dorești să îl faci și urăște orice lucru pe care nu dorești să îl faci și ești în întregime călăuzit în lucrarea ta de propriile tale preferințe. Se poate numi aceasta slujire a lui Dumnezeu? În ultimă instanță, firea vieții tale nu se va schimba câtuși de puțin; dimpotrivă, vei deveni și mai încăpățânat pentru că Îl slujești pe Dumnezeu și acest lucru va face ca firea ta coruptă să devină și mai adânc înrădăcinată. Astfel, vei stabili în adâncul tău reguli despre slujirea lui Dumnezeu care se bazează în principal pe propriul tău caracter și pe experiența rezultată din slujirea potrivită propriei tale firi. Aceasta este o lecție din experiența umană. Este filozofia de viață a omului. Oamenii de acest fel aparțin fariseilor și conducătorilor religioși. Dacă nu se trezesc niciodată și nu se pocăiesc, atunci cu siguranță vor deveni hristoșii mincinoși și antihriștii care îi înșală pe oameni în zilele de pe urmă. Hristoșii mincinoși și antihriștii despre care s-a vorbit se vor ridica din rândul unor astfel de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Slujirea religioasă trebuie curățită”). Citind acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am amintit de o experiență pe care am avut-o în urmă cu cinci ani.

Tocmai fusesem aleasă drept conducătoare a bisericii. Eram foarte entuziasmată și îmi luam în serios datoria. Eram hotărâtă să mă ocup cum trebuie de lucrarea bisericii. Când am început să analizez situațiile privind lucrarea tuturor echipelor, am constatat că unii membri de echipă nu erau potriviți pentru slujbă, iar conducătorii echipei nu corectau acest lucru. Unii nu au înțeles principiile, iar conducătorii lor nu le ofereau părtășie și nu îi ajutau îndeajuns de repede, ceea ce afecta lucrarea bisericii. Acest lucru chiar mă îngrijora și m-am gândit: „Probleme atât de flagrante sunt lăsate nerezolvate. În mod clar ei nu sunt responsabili în lucrarea lor. Chiar trebuie să îi mustru în următoarea adunare și să mă asigur în totalitate că ei știu unde greșesc.” La următoarea adunare, i-am întrebat în mod repetat pe acei conducători de echipă despre lucrarea lor și am subliniat erorile și problemele pe care le observasem. Chiar dacă știau că nu fac o lucrare practică și erau dispuși să se schimbe, eu tot nu eram mulțumită. M-am gândit că, dacă nu eram severă, nu analizam cu adevărat acel lucru și nu îi tratam, nu va ieși nimic din asta. Pe un ton dojenitor, le-am spus că erau superficiali în datoria lor, că nu rezolvau probleme practice, că acest lucru perturba lucrarea bisericii, și tot așa. După ce am terminat, nu i-am întrebat ce părere aveau, ci doar m-am felicitat, gândindu-mă că găsisem problemele și apoi le rezolvasem. Dar, câteva zile mai târziu, un coleg mi-a spus: „Un conducător de echipă a spus că se teme să te vadă, întrucât crede că îl vei trata dacă vei găsi probleme în lucrarea sa.” M-am supărat puțin când am auzit acestea, dar m-am gândit imediat că făcusem doar ceea ce era necesar, că era vorba despre descoperirea și apoi rezolvarea problemelor, iar tratarea lor era menită să îi învețe o lecție. Nu i-am dat importanță. În următoarea întâlnire la care au participat conducătorii de echipă, am continuat să cercetez cu asprime lucrarea lor, iar când am găsit o problemă, i-am tratat și am analizat lucrurile. De asemenea, am spus încrezătoare: „Unii frați și surori se tem să fie întrebați despre lucrarea lor. De ce să îți fie teamă dacă faci lucrare practică? Numai cunoscându-ți lucrarea, putem identifica și rezolva problemele la timp. După întâlnire, am auzit un conducător de echipă spunând: „Încă mai învăț cum trebuie să-mi fac datoria și întâmpin o mulțime de dificultăți. Am vrut să le rezolv prin părtășie în adunarea noastră, dar în schimb, sunt doar mai stresat.” A fost un pic supărător pentru mine să aud asta și am simțit că era vina mea că adunarea nu dăduse roade. Dar m-am gândit că, probabil din cauza staturii mele mici, părtășia mea nu fusese clară și că era normal ca un conducător de echipă nou să simtă multă presiune. Eu doar am răspuns: „Stresul este motivant. N-ar fi în regulă dacă nu te-ai simți așa.” Mai târziu, un coleg a aflat despre teama conducătorilor de echipă să mă vadă și să fie tratați de mine, și m-a atenționat: „Tratarea oamenilor în acest fel este făcută cu impulsivitate. Nu este edificatoare pentru frați și surori. Ar trebui să avem mai multă părtășie despre adevăr pentru a le rezolva problemele și dificultățile.” Tot nu am dat importanță acestui lucru, crezând că motivele mele erau corecte și că, deși eram un pic dură, pur și simplu îmi asumam responsabilitatea pentru lucrarea mea. Așadar, în ciuda avertismentelor repetate primite de la colegi, nu am venit niciodată înaintea lui Dumnezeu să reflectez asupra mea. Am început să simt un întuneric care creștea treptat în sufletul meu și nu puteam percepe lucrarea Duhului Sfânt. Sufeream și mă chinuiam. Abia atunci am venit înaintea lui Dumnezeu și am reflectat asupra mea: „De ce nu realizez nimic în datoria mea, ci întâmpin mereu obstacole? De ce spun mereu frații și surorile că sunt constrânși de mine? Oare chiar este așa cum spun colegii mei: tratez eu oamenii într-un mod impulsiv? Dar eu spun lucrurile cu asprime doar pentru ca lucrarea bisericii să fie bine făcută. Dacă n-aș face-o, ar înțelege frații și surorile cât de serioase sunt aceste probleme?” Chiar și trecând prin acest chin, încercam să mă justific. Sufeream cu adevărat.

După ce m-am rugat, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În calitate de lideri și lucrători în biserică, dacă vreți să-i conduceți pe aleșii lui Dumnezeu în realitatea adevărului și să slujiți ca martori ai lui Dumnezeu, mai presus de toate, trebuie să înțelegeți mai profund scopul lui Dumnezeu în mântuirea oamenilor și scopul lucrării Sale. Trebuie să înțelegeți voia lui Dumnezeu și diferitele Lui cerințe de la oameni. Trebuie să fiți practici în eforturile voastre; practicați doar atât cât înțelegeți și comunicați doar ceea ce știți. Nu vă lăudați, nu exagerați și nu faceți observații iresponsabile. Dacă exagerezi, oamenii te vor detesta și, după aceea, îți vei face reproșuri; acest lucru este prea nepotrivit. Când le oferi celorlalți adevărul, nu trebuie neapărat să-i apostrofezi și să-i dojenești ca ei să ajungă la adevăr. Dacă tu însuți nu ai adevărul și doar îi apostrofezi și dojenești pe alții, ei se vor teme de tine, dar asta nu înseamnă că ei înțeleg adevărul. În unele lucrări administrative, este în regulă ca tu să-i apostrofezi, să-i emondezi și să-i disciplinezi pe ceilalți într-o anumită măsură. Dar, dacă nu poți să oferi adevărul și nu știi decât să fii poruncitor și să îi cerți pe alții, corupția și urâțenia ta vor fi dezvăluite. Odată cu trecerea timpului, întrucât oamenii nu sunt în stare să obțină provizia vieții sau lucruri practice de la tine, vor ajunge să te deteste și să se simtă dezgustați de tine. Cei lipsiți de discernământ vor învăța lucruri negative de la tine; vor învăța să-i apostrofeze și să-i emondeze pe ceilalți, să se enerveze și să-și piardă cumpătul. Oare lucrul acesta nu este echivalent cu a-i conduce pe ceilalți pe calea lui Pavel, pe o cale spre pierzanie? Nu înseamnă să faci rău? Lucrarea ta ar trebui să se concentreze la a comunica adevărul și la a oferi viață celorlalți. Dacă tu nu faci decât să-i apostrofezi orbește pe ceilalți și să le ții morală, cum vor înțelege vreodată adevărul? Cu trecerea timpului, oamenii te vor vedea așa cum ești cu adevărat și te vor abandona. Cum poți să te aștepți să îi aduci astfel pe ceilalți înaintea lui Dumnezeu? În ce fel îndeplinește asta lucrarea? Vei pierde pe toată lumea dacă vei continua să lucrezi în acest fel. Oricum, ce lucrare speri să împlinești? Unii lideri sunt incapabili să comunice adevărul pentru a rezolva problemele. În schimb, doar se ocupă orbește de alții și își etalează puterea, astfel încât ceilalți să ajungă să se teamă de ei și să îi asculte – astfel de oameni se numără printre conducătorii și antihriștii mincinoși. Cei a căror fire nu s-a schimbat nu sunt în stare să îndeplinească lucrarea bisericii și sunt incapabili să-L slujească pe Dumnezeu” („Doar cei cu realitatea adevărului pot conduce” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au expus perfect propria stare. Exact așa îmi făceam datoria. În loc să mă concentrez pe părtășia adevărului în rezolvarea problemelor, eram temperamentală, îi tratam, certam și mustram pe ceilalți. Drept urmare, ei erau constrânși, speriați și mă evitau. De asemenea, Îl dezgustam pe Dumnezeu, deoarece trăiam în firea mea coruptă. Pierdusem lucrarea Duhului Sfânt și mă adâncisem în întuneric. Amintindu-mi de acel moment, când găseam probleme în datoriile fraților și surorilor, rareori căutam adevărul sau găseam cuvintele lui Dumnezeu pentru o părtășie specifică și chiar nu îi îndrumam către o cale de a practica. Îi dojeneam și îi mustram cu firea mea arogantă. Nici când am văzut că se simt constrânși de mine, nu am reflectat asupra mea. Am crezut că îmi asumam responsabilitatea în datoria mea, că țineam cont de voia lui Dumnezeu și că rezolvam probleme practice. Dumnezeu m-a avertizat prin colegii mei să nu tratez oamenii arbitrar și impulsiv, dar am ignorat asta. Drept urmare, unii frați și surori deveniseră negativi. Se temeau de mine și mă evitau. Nici lucrarea bisericii nu mergea bine. Dumnezeu le cere clar conducătorilor și lucrătorilor să își facă lucrarea în primul rând prin părtășia adevărului. Frații și surorile trebuie să înțeleagă adevărul ca să-și poată recunoaște firea coruptă și adevărul corupției lor și abia atunci sunt determinați să practice cuvintele lui Dumnezeu și să-și îndeplinească bine datoriile. Dar eu continuam să cred că trebuie să fiu aspră în lucrarea mea, că, atunci când descopeream probleme, eram nevoită să îi cert fără încetare și să îi mustru. și că aceasta era singura cale pentru ca ei să-și vadă problemele și să le îndrepte. Credeam că este singura modalitate pentru a obține rezultate. Am văzut apoi cât de absurdă era cu adevărat acea perspectivă! Lucrând în acel fel, profitam de poziția mea, dojeneam cu aroganță și constrângeam oamenii. Nu rezolvam problemele altora prin părtășie asupra adevărului. Dumnezeu le cere conducătorilor să folosească părtășia asupra adevărului pentru a rezolva problemele fraților și surorilor, să fie pe picior de egalitate cu toată lumea, să aibă părtășie asupra cuvintelor lui Dumnezeu bazându-se pe adevăratele dificultăți ale oamenilor și să aibă părtășie despre propria experiență și înțelegere pentru a-i îndruma și ajuta pe ceilalți. Dacă ei chiar tratează sau expun pe cineva, trebuie să fie pe baza părtășiei adevărului, să evidențieze esența și punctele cheie ale problemei, pentru ca oamenii să înțeleagă ceea ce Dumnezeu cere, pentru a-și vedea cu claritate propriile probleme, natura acestora, consecințele periculoase ale acelor probleme și pentru a ști ce să facă pentru a fi în conformitate cu adevărul și în ce fel să-și facă datoria așa cum cere Dumnezeu. Dar eu nu-mi făcusem datoria după cum cerea Dumnezeu. Nu am ascultat avertismentele colegilor, darămite să reflectez asupra naturii și consecințelor faptului că, în datoria mea, certam oamenii pe baza firii mele satanice. Îmi justificam acest lucru spunând că este pentru binele lor și pentru lucrarea bisericii. Nu eram pe calea cea dreaptă în datoria mea, și nu numai că nu îi ajutam pe alții deloc, ci, de fapt, îi constrângeam. Erau cu toții nefericiți și constrânși. Nu le făceam eu rău? Făceam rău! Nu m-am gândit niciodată că a-mi face datoria pe baza firii mele satanice ar putea avea consecințe atât de grave. Regretam cu adevărat felul în care i-am tratat și i-am dojenit. Am venit repede înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune și căutare, și m-am gândit: ce anume mă determinase să fac rău fără ca măcar să-mi dau seama?

După aceea, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă, în realitate, deții adevărul înăuntrul tău, calea pe care mergi va fi, în mod natural, calea cea dreaptă. Fără adevăr, este ușor să faci rău și o vei face în pofida felului tău de a fi. De exemplu, dacă în tine ar fi existat aroganță și vanitate, ți s-ar părea imposibil să te abții să nu-L sfidezi pe Dumnezeu; te-ai simți obligat să-L sfidezi. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui pe tine însuți în mod constant și, în cele din urmă, să te așezi în locul lui Dumnezeu și să fii mărturie pentru tine. În final, ți-ai transforma propriile tale idei, propria ta gândire și propriile tale noțiuni în adevăruri pentru a fi divinizate. Vezi cât de mult rău este făcut de oameni sub autoritatea naturii lor arogante și vanitoase!” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvintele lui Dumnezeu au dezvăluit sursa faptelor mele rele: eram controlată de natura mea arogantă și încrezută. Din cauza naturii mele arogante și îngâmfate, am crezut mereu că sunt mai responsabilă decât alții, așa că i-am tratat cu superioritate. Când erau greșeli sau omisiuni în lucrarea fraților și a surorilor, îi priveam de sus, folosindu-mă de poziția mea pentru a-i dojeni și a-i trata. Nu eram înțelegătoare și nu dădeam dovadă de empatie. Controlată de această natură arogantă, aveam totodată încredere deplină în mine, gândindu-mă că singura cale de a rezolva problemele era să tratez oamenii cu asprime. Prezentam propriile noțiuni și închipuiri ca fiind adevărul. Chiar și când am văzut că felul în care lucram era apăsător pentru ceilalți, tot făceam lucrurile așa cum eram obișnuită, nevrând să-i ascult pe frați și surori. Nici măcar atunci când colegii mei m-au avertizat, nu am vrut să reflectez asupra mea. M-am gândit că folosisem doar un ton ușor dur, iar ei nu puteau face față tratării. Îmi făcusem datoria pe baza firii mele arogante, satanice, făcându-le rău fraților și surorilor și întârziind lucrarea bisericii. Tot ce făcusem era răul de a mă împotrivi lui Dumnezeu!

Mai târziu, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Tu Îl slujești pe Dumnezeu potrivit caracterului tău firesc și preferințelor tale personale; mai mult, continui să crezi că Dumnezeu Își găsește plăcerea în orice lucru pe care dorești să îl faci și urăște orice lucru pe care nu dorești să îl faci și ești în întregime călăuzit în lucrarea ta de propriile tale preferințe. Se poate numi aceasta slujire a lui Dumnezeu? În ultimă instanță, firea vieții tale nu se va schimba câtuși de puțin; dimpotrivă, vei deveni și mai încăpățânat pentru că Îl slujești pe Dumnezeu și acest lucru va face ca firea ta coruptă să devină și mai adânc înrădăcinată. Astfel, vei stabili în adâncul tău reguli despre slujirea lui Dumnezeu care se bazează în principal pe propriul tău caracter și pe experiența rezultată din slujirea potrivită propriei tale firi. Aceasta este o lecție din experiența umană. Este filozofia de viață a omului. Oamenii de acest fel aparțin fariseilor și conducătorilor religioși. Dacă nu se trezesc niciodată și nu se pocăiesc, atunci cu siguranță vor deveni hristoșii mincinoși și antihriștii care îi înșală pe oameni în zilele de pe urmă. Hristoșii mincinoși și antihriștii despre care s-a vorbit se vor ridica din rândul unor astfel de oameni. Dacă cei care Îl slujesc pe Dumnezeu sunt călăuziți de propriul lor caracter și acționează potrivit voinței lor proprii, atunci se află în pericol de a fi alungați în orice clipă. Cei care recurg la mulțimea anilor lor de experiență în slujba lui Dumnezeu ca să câștige inimile altora, să le facă morală, plini de condescendență și să îi îngrădească – și care nu se pocăiesc niciodată, care nu-și mărturisesc păcatele niciodată și care nu renunță niciodată la beneficiile acordate de poziția pe care o au – acești oameni vor cădea înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt oameni asemenea lui Pavel, care fac uz de poziția lor ierarhică și își etalează calitățile. Dumnezeu nu va desăvârși astfel de oameni. Acest fel de slujire interferează cu lucrarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Slujirea religioasă trebuie curățită”). Era devastator pentru mine să citesc aceste cuvinte și puteam simți că firea lui Dumnezeu nu tolerează nicio jignire. Am văzut că, în anii mei de credință, nu mă axasem pe căutarea principiilor adevărului, ci îmi făcusem, pur și simplu, datoria în felul propriu. Eram neînfrânată în firea mea arogantă, în dojenirea și silirea oamenilor de pe poziția mea de putere și am sfârșit prin a-i constrânge pe frații și surorile mele. Erau sufocați și sufereau. Eram atât de lipsită de umanitate. Nu numai că eșuasem în rezolvarea problemelor practice ale fraților și surorilor, dar le împiedicasem intrarea în viață și zădărnicisem lucrarea bisericii. Așa îmi făceam eu datoria? Nu acționam eu ca o creatură a Satanei? Obișnuiam să cred mereu că motivele mele erau corecte, că îmi păsa de lucrarea bisericii, dar apoi am văzut că a avea puțin entuziasm și a cunoaște puțină doctrină nu era suficient pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu cu datoria mea. Fără să accept judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, firea mea satanică nu se putea schimba și atunci datoria mea nu ar mai fi conformă cu voia lui Dumnezeu. Aș face doar rău și m-aș împotrivi lui Dumnezeu, fără să vreau. M-am gândit la falșii conducători și antihriști care fuseseră eliminați. Ei nu au acceptat judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu și nu au practicat adevărul, ci și-au făcut datoria cu firea lor satanică, atât de arogantă, încrezută și trufașă, tratând și mustrând oamenii în mod arbitrar, cu superioritate, fiind tiranici. Impactul lor asupra celorlalți nu a fost decât dăunător și nu au făcut altceva decât să dărâme și să perturbe lucrarea bisericii. Lucrarea lor nu era decât facere de rău și împotrivire față de Dumnezeu! Este exact cum a spus Domnul Isus: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profeţit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la Mine, voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!»” (Matei 7:22-23). Acest lucru m-a făcut să-mi fie puțin frică. Dacă aș continua să îmi fac datoria bazându-mă pe firea mea satanică, atunci nu aș face altceva decât să perturb lucrarea bisericii și să fiu condamnată și eliminată de Dumnezeu, asemeni celorlalți răufăcători care I s-au împotrivit lui Dumnezeu. Mi-am dat seama atunci că Dumnezeu mă demasca lăsând viața bisericii și lucrarea mea fără rod și că ar trebui să vin înaintea Sa pentru a reflecta asupra mea și pentru a mă căi. Gândindu-mă la ce natură arogantă am avut, fără judecata, expunerea cuvintelor lui Dumnezeu și ceea ce au dezvăluit faptele, nu m-aș fi putut supune niciodată. Nu aș fi văzut niciodată consecințele periculoase ale îndeplinirii datoriei mele prin firea mea satanică. Chiar atunci am fost cu adevărat emoționată și am simțit că nu pot continua în acel fel. Trebuia să caut adevărul pentru a-mi rezolva corupția.

Apoi am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Când ceva se abate asupra ta, trebuie să ai o minte calmă și o abordare corectă și trebuie să faci o alegere. Ar trebui să învățați să folosiți adevărul ca să rezolvați problema. În mod obișnuit, la ce folosește înțelegerea unor adevăruri? Nu ca să îți umple stomacul și nu doar ca să ai ceva de spus, nici ca să rezolvi problemele altora. Mai important, folosul acesteia este să îți rezolvi propriile probleme, propriile greutăți – doar după ce rezolvi greutățile tale poți să le rezolvi pe ale altora” („Oamenii confuzi nu pot fi mântuiți” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). „Trebuie să îi înțelegi pe oamenii cu care ai părtășie și trebuie să ai părtășie despre chestiuni spirituale în viață; doar atunci poți să le oferi altora viață și să compensezi pentru neajunsurile lor. Nu ar trebui să le vorbești pe un ton moralizator; este absolut greșit să adopți o astfel de poziție. În părtășie, trebuie să ai o înțelegere a problemelor spirituale, trebuie să ai înțelepciune și să fii capabil să înțelegi ce este în inimile oamenilor. Dacă vrei să îi slujești pe alții, atunci trebuie să fii corect și să ai părtășie cu tot ceea ce ai” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 13). Prin cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, pentru a rezolva problemele altora, trebuie mai întâi să practicăm și să pătrundem în cuvintele lui Dumnezeu. Trebuie să căutăm adevărul și să ne rezolvăm propria corupție. Asta e cel mai important. Este important să avem discernământ asupra firii noastre corupte pentru ca, atunci când altcineva dezvăluie o astfel de corupție, să știm cum să-l ajutăm, cum să avem părtășie asupra propriei experiențe și înțelegeri pentru a-i arăta o cale de a practica. De asemenea, vom fi capabili să îi abordăm corect pe ceilalți și să vedem că avem aceeași corupție pe care o vedem în dânșii, că este în întregime aceeași. Atunci nu ne vom mai crede superiori altora, ci vom putea avea părtășie de pe picior de egalitate. Acesta este singurul mod de a avea părtășie în urma căruia să beneficieze ceilalți. Dar ce făceam eu în schimb? Nu mă concentram pe propria pătrundere și nu reflectam la problemele din datoria mea. În schimb, lucram doar de dragul de a lucra, de parcă aș fi fost lipsită de corupție. Eram preocupată cu rezolvarea problemelor altor persoane și, când părtășia mea nu era de ajutor, îi mustram cu superioritate. Nu trăiam o asemănare umană. Eram ca un demon. Eram dezgustătoare, odioasă pentru Dumnezeu și respingătoare pentru alți oameni. Realitatea este că acei frați și surori voiau să își facă datoria bine, dar nu știau cum, pentru că nu înțelegeau pe deplin principiile. Atunci când apar greșeli sau omisiuni în lucrare, ar trebui să fim înțelegători și iertători, să îndrumăm și să ajutăm într-o manieră mai pozitivă, ca să putem căuta adevărul și să rezolvăm lucrurile împreună. Ar trebui să-i mustrăm și să-i avertizăm doar pe acei oameni care sunt neglijenți cu bună știință în datoria lor, dar asta nu ar trebui să fie regula. Inima mi s-a luminat după ce am înțeles acest lucru și, de atunci, am știut cum ar trebui să îmi fac datoria.

Nu după mult timp, am auzit că era o conducătoare de echipă cu un calibru bun și cu o înțelegere pură a adevărului, care putea rezolva probleme practice prin părtășie despre adevăr, dar se simțea slăbită, retrăgându-se din fața problemelor și dificultăților. Am ajuns din nou la limită în secunda în care am auzit despre asta, gândindu-mă că ea nu își lua datoria în serios și că trebuie să o tratez aspru. Am realizat brusc că acționam din nou orbește pe baza firii mele arogante. M-am rugat repede lui Dumnezeu și eram hotărâtă să practic conform cuvintelor Lui de data aceasta. Apoi am căutat-o pe acea conducătoare de echipă și am avut o discuție sinceră cu ea ca să-i pot înțelege starea și dificultățile. Am găsit cuvinte relevante de la Dumnezeu și mi-am folosit propriile experiențe în părtășia mea. Și-a dat seama că nu era devotată însărcinării date de Dumnezeu și voia să se schimbe. A fost cu adevărat emoționant pentru mine să o văd pe sora mea capabilă să reflecteze asupra propriei persoane și devenind dornică să se schimbe. Am ajuns să apreciez cu adevărat că un conducător al bisericii trebuie să se concentreze pe părtășia adevărului pentru a-i edifica realmente pe alții. Este singura modalitate prin care ajutăm viețile oamenilor.