Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Marturii crestine: Iubirea lui Dumnezeu m-a îndrumat prin încercarea bolii

175

De Yiming, provincia Hubei

Mă bucur să fiu reunită cu Domnul

Împlinesc 78 de ani anul acesta și mereu am suferit de dureri de cap și diabet. După ce am început să cred în Domnul în 2005, bolile care mă hăituiau de ani de zile au fost domolite: am perceput iubirea lui Dumnezeu și I-am mulțumit Domnului din adâncul inimii. Doi ani mai târziu, o rudă îmi predica lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și mi-a zis că Domnul Isus S-a întors ca Dumnezeu Atotputernic întrupat. Mi-a zis că Dumnezeu Atotputernic înfăptuiește acum o etapă mai nouă și mai înaltă a lucrării, pe fundația lucrării de răscumpărare a Domnului Isus și că Dumnezeu Atotputernic folosește adevărul pentru a judeca și mustra omul, pentru a curăța stricăciunea noastră și că Dumnezeu îi va conduce pe cei ce au atins, în cele din urmă, mântuirea în împărăția Sa. Am fost încântată să aud această veste și mi-am spus: „Niciodată nu mi-am imaginat că voi putea cu adevărat să Îl întâmpin pe Domnul în timpul vieții mele. Dacă în viitor aș putea fi condusă de Dumnezeu în împărăția Sa, ar fi într-adevăr minunat!” Gândindu-mă la acest lucru, inima mi s-a umplut de o bucurie pe care nu o puteam exprima și am mulțumit pentru iubirea și mântuirea lui Dumnezeu. După o perioadă de căutări și investigații, am ajuns să fiu sigură prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu ca Dumnezeu Atotputernic era, cu adevărat, Domnul Isus întors și, foarte curând după aceea, am trăit viața bisericii și am făcut tot ce am putut pentru a-mi îndeplini datoria în biserică.

Boala lovește și motivele mele jalnice sunt dezvăluite

În a douăsprezecea lună a calendarului lunar, îmi făceam pur și simplu treburile casei când brusc am simțit o presiune pe inimă, mi-a fost dificil să respir și aveam senzația că nu îmi pot recăpăta răsuflarea și că sunt gata să mă sufoc. Soțul meu a văzut că eram în pericol și, în grabă, i-a sunat pe fiica noastră și pe soțul ei și ei m-au dus la spitalul municipal.

După o examinare cuprinzătoare, doctorul care mă îngrijea a spus cu o expresie impunătoare: „Aveți o boală foarte gravă. Este o problemă la inimă din cauza căreia ați putea muri în orice clipă. Trebuie să fiți internată imediat în spital pentru tratament.” Cuvintele doctorului au fost ca un fulger din senin și imediat am început să mă panichez. M-am gândit: „Cum de am căpătat brusc așa o boală gravă? Și aș putea să mor în orice moment? De când am început să cred în Dumnezeu, întotdeauna mi-am îndeplinit cu credință datoria. Cum poate Dumnezeu să nu mă protejeze? Dacă mor, nu voi mai putea să vad spectaculosul eveniment al manifestării frumoasei Împărății și nu voi mai putea să trăiesc cu fiicele mele și cu soțul meu din nou. Nu voi mai putea împărtăși fericirea eternă în Împărăția cerurilor?” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât eram mai întristată și un simțământ de pustiire se strecura în inima mea. Îndurerată, tot ce am putut face a fost să continui să mă rog lui Dumnezeu în inima mea: „O, Dumnezeule! O boală atât de gravă s-a abătut acum asupra mea și mă simt neajutorată și slabă. Nu știu ce să fac și nu Îți înțeleg voia. Dar cred că toate acestea se întâmplă cu voia Ta și Îți cer să mă conduci și să mă îndrumi.” După ce m-am rugat, mi-au trecut prin cap aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Acum știți cu toții că credința unui om în Dumnezeu nu este doar pentru mântuirea sufletului și bunăstarea trupului, nici nu este pentru a-i îmbogăți viața prin iubirea lui Dumnezeu și așa mai departe. În această situație, dacă Îl iubești pe Dumnezeu pentru bunăstarea trupului sau plăcerea de moment, atunci, chiar dacă, în cele din urmă, iubirea ta față de Dumnezeu atinge cea mai înaltă culme și nu ceri nimic, iubirea aceasta pe care o cauți rămâne o iubire impură și nu una plăcută lui Dumnezeu. […] Acest tip de iubire poate doar să mențină un status quo; nu poate atinge statornicie eternă, nici nu se poate înrădăcina în om. Genul acesta de iubire este acela al unei flori care nu dă roade după ce a înflorit, apoi s-a ofilit. Cu alte cuvinte, după ce L-ai iubit o dată pe Dumnezeu astfel și nu există nimeni care să te îndrume pe calea ce-ți stă înainte, vei da greș. […] Cei câștigați de către Dumnezeu sunt cei care se revoltă împotriva Satanei și scapă din domeniul lui. Asemenea oameni se vor număra în mod oficial printre oamenii împărăției. Așa iau ființă oamenii împărăției. Ești dispus să fii genul acesta de persoană? Ești dispus să fii câștigat de către Dumnezeu?” („Ce perspectivă trebuie să aibă credincioșii” din Cuvântul Se arată în trup).

Revelațiile cuvintelor lui Dumnezeu m-au făcut să mă rușinez pentru că abia atunci am realizat că, de fapt, perspectivele mele asupra credinței în Dumnezeu erau greșite. Gândind retrospectiv, eu am început să cred în Domnul Isus doar pentru ca bolile să îmi fie vindecate și apoi am auzit că cineva poate intra în Împărăția cerurilor și se poate bucura de fericire eternă dacă a acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, așa că, pentru a obține această binecuvântare, eu am acceptat Evanghelia din zilele de pe urmă și mi-am îndeplinit îndatoririle în mod activ, crezând că, cu cât lucram mai mult pentru Dumnezeu, cu atât mai mari îmi vor fi binecuvântările în viitor. Dar acum o boală ce îmi amenința viața se abătuse asupra mea și speranțele mele de a fi binecuvântată aproape că s-au năruit. Astfel am început să Îl blamez, să Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu și să negociez cu El, crezând că abandonasem totul și trudisem pentru Dumnezeu, suferisem și plătisem un preț pentru Dumnezeu, prin urmare, Dumnezeu ar trebui să mă binecuvânteze și să nu mă lase să capăt așa o boală gravă. Abia atunci am văzut că îndeplinirea îndatoririlor mele și credința mea în Dumnezeu nu erau sincere și, cu atât mai puțin, îmi îndeplineam datoria unei ființe create de a răsplăti dragostea lui Dumnezeu. În schimb, am mers pe motivele personale și scopul meu era să dobândesc binecuvântările lui Dumnezeu și să mă bucur de harul și binecuvântările lui Dumnezeu. Sacrificiul meu fusese făcut pentru a negocia cu Dumnezeu și pentru a obține în schimb fericirea Împărăției cerului. Cu o credință în Dumnezeu atât de întinată, indiferent de cât de credincioasă păream pe dinafară, nu mă puteam împotrivi faptelor: când a apărut o mică furtună, am căzut ușor, ca floare drăguță care este gingașă și frumoasă pentru scurt timp, dar care nu dă rod. M-am gândit cum tot ceea ce aveam a venit de la Dumnezeu și cum ar trebui să îmi împlinesc bine datoria de a-I răsplăti iubirea lui Dumnezeu și că aceasta este legea cerească. Totuși, mi-am folosit datoria pentru a negocia cu Dumnezeu, plină de dorințele mele extravagante – nu mă răzvrăteam împotriva lui Dumnezeu și încercam să Îl înșel făcându-mi datoria în acest fel? Nu aveam nicio fărâmă de conștiință sau rațiune! Atunci am înțeles voia lui Dumnezeu. Dumnezeu folosea această boală pentru a mă încerca și pentru a-mi permite să văd clar motivele greșite din spatele credinței mele în Dumnezeu. El folosea această rafinare pentru a mă purifica și schimba, pentru a mă face să renunț la cererile nerezonabile pe care eu I le adresam lui Dumnezeu, pentru a mă face să îmi recapăt conștiința și rațiunea și pentru a mă face să venerez Creatorul stând neclintită în locul meu de ființă creată. Gândind asta, totul a căpătat brusc sens și I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru mântuirea Sa. Dacă nu ar fi fost mântuirea lui Dumnezeu, încă aș urma calea greșită fără a primi o recompensă la final și atunci aș putea fi doar abandonată și eliminată de către Dumnezeu. Prin această boală, am ajuns să văd că dacă cineva nu cunoaște lucrarea lui Dumnezeu și nu știe cum Dumnezeu purifică și mântuiește omul, acel cineva nu poate să Îl slăvească și să I se supună lui Dumnezeu, iar când se întâmplă lucruri care nu sunt pe placul său, se va demoraliza și chiar Îl va înțelege greșit și Îl va blama pe Dumnezeu: statura mea fusese într-adevăr jalnic de mică. Gândindu-mă la aceste lucruri, inima mi s-a umplut de mustrări de conștiință și de un simțământ de datorie față de Dumnezeu.

După ce am fost internată în spital, L-am păstrat pe Dumnezeu în gândurile mele în fiecare clipă și am simțit că inima mea a devenit și mai apropiată de Dumnezeu. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Dumnezeu Atotputernicul este un doctor omnipotent! Să dăinui în boală înseamnă să fii bolnav, dar să dăinui în spirit înseamnă să fii bine. Dacă mai ai doar o suflare, Dumnezeu nu te va lăsa să mori” („Capitolul 6” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut autoritatea și iubirea lui Dumnezeu și, în inima mea, am rostit atunci o rugăciune lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Deși mă simt un pic slabă de inimă acum, când această boală s-a abătut asupra mea, totuși cred că Tu ești Stăpânitorul tuturor lucrurilor, iar boala mea este, de asemenea, în mâinile Tale. Doresc să mă încredințez Ție și cred că Tu ești coloana mea de susținere. Îți cer să-mi dai credință și să-mi îngădui să mă supun orchestrațiilor și aranjamentelor Tale.”

 

Moartea se apropie și cuvintele lui Dumnezeu îmi întăresc credința

După mai bine de zece zile, starea mea tot nu se îmbunătățise. Într-o zi, am intrat brusc în stop cardiac și a trebuit să fiu resuscitată. Ginerele meu, văzând că starea mea s-a înrăutățit, m-a transferat la spitalul regional. Specialistul de la spitalul regional s-a uitat pe actele mele medicale de transfer și a aranjat să fiu la terapie intensivă și mi-a dat oxigen. Am auzit un alt pacient spunând că toți pacienții internați la terapie intensivă aveau să moară în curând. M-am simțit îngrozită când l-am auzit spunând asta și m-am gândit în sinea mea: „Doctorul a aranjat ca eu să fiu aici pentru că voi muri curând?” Pe când mă gândeam la asta, am simțit moartea apropiindu-se și am simțit o panică inexplicabilă și o neliniște în inima mea. În acea după-amiază, au adus pe targă un bărbat în salon și, o oră mai târziu, era mort. În acea clipă, când mă uitam cum îl scot pe targă, m-am simțit învăluită de moarte și am simțit că următoarea moarte va fi a mea. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai înfricoșată deveneam: „S-ar putea ca într-adevăr să mor? Dar nu vreau să mor, vreau să…” Eram complet neajutorată și înfricoșată și tot ce puteam să fac era să Îl chem pe Dumnezeu în tăcere în inima mea, cerându-I să îmi protejeze inima. Exact atunci, mi-au venit în minte aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Când Iov și-a pierdut animalele care umpleau munții și nenumăratele bogății, iar trupul său a fost acoperit de bube dureroase, a fost datorită credinței lui. Când a auzit glasul Meu, Iahve, și a văzut slava Mea, Iahve, a fost datorită credinței sale. Faptul că Petru putea să-L urmeze pe Isus Hristos, a fost prin credința lui. Faptul că el a fost crucificat de dragul Meu și că a dat mărturie slăvită, a fost tot prin credința lui. Când Ioan a văzut chipul slăvit al Fiului Omului, a fost prin credința sa. Când a avut vedenia zilelor din urmă, a fost cu atât mai mult prin credința lui. Motivul pentru care așa-numitele neamuri au primit revelația Mea și au ajuns să știe că m-am întors în trup pentru a face lucrarea Mea între oameni, se datorează credinței lor. Toți cei care sunt loviţi de cuvintele Mele aspre și care sunt mântuiți – nu au făcut-o datorită credinței lor? Oamenii au primit o mulțime de lucruri prin credință. Ceea ce ei primesc nu este întotdeauna o binecuvântare […]. De exemplu, în cazul lui Iov, el a primit binecuvântarea lui Iahve, precum și nenorocirea, prin credință. Fie că primeşti o binecuvântare sau înduri o nenorocire, ambele sunt evenimente binecuvântate” („Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)” din Cuvântul Se arată în trup).

Cuvintele lui Dumnezeu mi-au aprins speranțele și mi-au dat credință. M-am gândit la toți sfinții de-a lungul veacurilor, ca Iov și Petru. Când treceau prin tot soiul de încercări, deși erau mâhniți până în străfunduri, sufereau o durere extremă tot timpul și nu puteau înțelege voia lui Dumnezeu, ei tot aveau credință adevărată în Dumnezeu. Indiferent de ce a făcut Dumnezeu, ei nu s-au plâns, ci s-au supus Creatorului neclintiți în locurile lor de ființe create și, în cele din urmă, au dobândit binecuvântările lui Dumnezeu și au mărturisit marea putere și stăpânirea lui Dumnezeu. De exemplu, când atacurile și tentațiile Satanei s-au abătut asupra lui Iov, toate proprietățile i-au fost luate, copiii lui au fost loviți de dezastru, tot corpul i-a fost acoperit de răni și a suferit o foarte mare durere. Totuși, el avea un loc pentru Dumnezeu în inima lui și mai degrabă ar fi blestemat ziua în care s-a născut decât să vorbească cu păcat, și la sfârșit, el a rostit aceste cuvinte: „Să primim de la Dumnezeu doar binele şi să nu primim şi răul?” (Iov 2:10). Lucrurile de care s-a ținut au fost adevărata credință și adorație pentru Dumnezeu. Era gata să se supună indiferent dacă Dumnezeu dădea sau lua și, la sfârșit, Dumnezeu i-a apărut, iar iubirea și credința lui Iov în Dumnezeu au sporit. Chiar dacă nu exista comparație între mine și sfinții din toate veacurile, tot din voia lui Dumnezeu s-a abătut această boală asupra mea acum, ba chiar mai mult, ea a venit din iubirea lui Dumnezeu. Dumnezeu a vrut să îmi dea adevărata credință și compasiune, să îmi permită să experimentez autoritatea Sa și să facă adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu să se înalțe în mine. Viața și moartea mea erau în mâinile lui Dumnezeu și Dumnezeu va avea ultimul cuvânt. Toate grijile mele erau inutile și erau rezultatul necredinței în suveranitatea lui Dumnezeu și al faptului că mereu mi-am dorit să conduc și să orchestrez lucrurile bazându-mă pe propria mea putere. Gândind asta, inima mea a fost mult mai liniștită.

Îmi încredințez viața și moartea lui Dumnezeu și sunt martoră la faptele lui Dumnezeu

Câteva zile mai târziu, familia mea a cerut specialistului spitalului și unui profesor să îmi facă un consult aprofundat. După ce s-au consultat, specialistul și profesorul au zis ca boala mea era o ocluzie coronară cauzată de diabet, că trei artere erau acum blocate și că trebuia să fiu operată imediat, altfel, au zis ei, puteam muri în orice clipă. Dar au spus că și dacă făceam operația, nu puteau garanta că mă voi vindeca.

Familia m-a transferat apoi la un spital de cardiologie. După ce m-a consultat, doctorul a zis că trebuie să fac operația imediat, dar că riscurile sunt foarte mari. Când se operează probleme cardiace cauzate de diabet, inciziile nu se vindecă bine, mi-a spus doctorul, iar dacă incizia nu se vindecă, rezultatul poate fi mai rău decât dacă nu aș face deloc operația. Deoarece această operație trebuia făcută grefând vase de sânge de pe coapse pentru a ocoli arterele coronare blocate din jurul inimii, dacă operația eșua, atunci aș fi putut rămâne paralizată pentru tot restul vieții mele. De asemenea, lucrurile puteau să meargă prost în orice moment în timpul operației și era o posibilitate să mor pe masa de operație. Doctorul mi-a zis că era dificil de prezis dacă mă voi mai trezi după operație și mi-a rugat familia să chibzuiască cu atenție dacă vor sau nu, cu adevărat, să fac operația. După ce l-au ascultat pe doctor, fiica mea și ginerele meu ezitau, speriați că se vor cheltui mulți bani, iar eu s-ar putea să nu fiu mai bine după și nu doar că nu vor mai rămâne bani, dar nici eu nu voi fi vindecată. Soțul meu credea și el în Dumnezeu și știa că viețile și morțile noastre sunt în mâinile lui Dumnezeu și că nu oamenii erau cei ce aveau de spus ultimul cuvânt. Astfel, i-a zis doctorului fără nicio ezitare, „Concentrați-vă doar să faceți operația, iar dacă soția mea supraviețuiește sau nu, nu are nicio legătură cu acest spital. Pot suporta orice se întâmplă.” Soțul meu a semnat apoi formularele de consimțământ, iar doctorul a început pregătirile pentru operație.

După ce totul a fost gata, am fost dusă pe targă în sala de operații. Pe când stăteam întinsă pe masa de operație, m-am gândit la ce a zis doctorul, iar tristețea și nefericirea mi-au umplut, din nou, inima. M-am gândit: „Dacă chiar rămân paralizată, nu ar fi ca o moarte vie? Cu soțul atât de bătrân acum, nu i-aș fi o povară? Deși am câteva fiice, toate au acum viețile și familiile lor, așadar cine ar putea avea grijă de mine tot anul? Dacă chiar se întâmplă asta, atunci va trebui să mă gândesc la un mod de a sfârși totul!” Dar apoi m-am gândit că aș putea să mor singură pe masa de operație și inima mi-a devenit și mai tulburată. Abia atunci am realizat că starea mea mentală e greșită și m-am grăbit să Îl chem pe Dumnezeu pentru a îmi proteja inima și a mă face aptă să mă supun orchestrațiilor și aranjamentelor Lui. În acel moment, mi-a venit în minte un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Cine din întreaga omenire nu este îngrijit în ochii Celui Atotputernic? Cine nu trăiește în mijlocul predestinării Atotputernicului? A cui naștere și moarte vin din propriile lor alegeri? Își controlează omul propria lui soartă? Mulți oameni strigă după moarte, totuși, ea este departe de ei; mulți oameni vor să fie cei care sunt puternici în viață și se tem de moarte, totuși, necunoscută lor, ziua morții lor se apropie, aruncându-i în abisul morții; mulți oameni se uită la cer și suspină profund; mulți oameni strigă grozav, plângând cu suspine; mulți oameni cad în mijlocul încercărilor; și mulți oameni devin prizonierii ispitei” („Capitolul 11” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Da! Dumnezeul în care cred eu controlează toate lucrurile și soarta fiecărei ființe umane este în mâinile Lui. Momentul când fiecare persoană se naște și momentul când moare este predestinat de către Dumnezeu, așadar, nu era și soarta mea orchestrată de Dumnezeu? M-am gândit cum, deși eram hotărâtă să-L mărturisesc pe Dumnezeu, când am înfruntat un test real, am început să mă îngrijorez pentru propria mea viață, moarte și viitor: îmi era teamă și să mor, dar eram și îngrijorată să nu rămân paralizată și să devin o povară pentru alții și mă gândeam să îmi pun capăt propriei vieți. Prin asta, nu doream să îmi orchestrez propria soartă? Cum era asta supunere față de suveranitatea și aranjamentele lui Dumnezeu? Asta nu arăta că nu am credință în Dumnezeu? Dumnezeu mi-a dat viața și dacă trăiam sau muream era în mâinile lui Dumnezeu. Știam că nu ar trebui să fiu sperioasă, să nu îmi fie frică și să trăiesc printre înșelăciunile Satanei, ci că ar trebui să am credință în Dumnezeu, să mă gândesc la Dumnezeu și să Îi încredințez viața mea, moartea mea și viitorul meu. Gândindu-mă la asta, m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea: „O, Dumnezeule! Curând voi fi operată. Deși încă sunt îngrijorată, totuși eu cred că succesul sau eșecul acestei operații este în mâinile Tale. Fie că trăiesc sau mor, vreau să mă supun orchestrațiilor și aranjamentelor Tale.” După ce m-am rugat, m-am simțit mult mai calmă. Doctorul m-a anesteziat și, curând după aceea, nu am mai știut nimic.

După operație, am fost mutată la terapie intensivă pentru supraveghere. Când m-am trezit, trecuseră deja două zile, iar familia mi-a zis cu veselie că operația fusese foarte reușită și că tot ce aveam de făcut acum era să mă recuperez. Când am auzit asta, m-am simțit foarte mișcată și I-am tot mulțumit lui Dumnezeu pentru iubirea Lui! Știam că supraviețuirea după operație și că reușita operației se datorau minunatei protecții a lui Dumnezeu! Am devenit convinsă din adâncul inimii că viețile și morțile noastre sunt controlate și orchestrate de Dumnezeu și că aceasta este o manifestare a autorității lui Dumnezeu.

Pe când mă recuperam, am ascultat țipetele puternice de durere ale unora dintre pacienții din același salon, iar unii dintre ei gemeau constant, dar nu am simțit nicio durere. Am știut clar în inima mea că lipsa durerii de la incizii era în totalitate minunata faptă a lui Dumnezeu. Am perceput iubirea lui Dumnezeu, iar mulțumirile și slăvirile lui Dumnezeu curgeau din inima mea. După-amiaza, doctorul însărcinat cu cazul meu a venit și m-a întrebat: „Doamnă, inciziile vă dor cumva? Simțiți vreun disconfort?” Și am răspuns: „Vă mulțumesc pentru grijă, dar nu simt nici un disconfort.” Trei zile mai târziu, doctorul a văzut că mă recuperam foarte bine și m-a transferat într-un salon normal. Am văzut pacienți fără diabet care au avut nevoie de patru sau cinci zile pentru recuperare după o operație înainte de a fi transferați din secția de terapie intensivă, și totuși, în ciuda vârstei mele înaintate și a faptului că aveam diabet- ceea ce însemna că inciziile mele erau, fără îndoială, mai greu de vindecat- am fost capabilă să mănânc mâncare solidă la doar trei zile de la operație. Mă recuperam, de asemenea, mai rapid decât alți oameni, iar asta era într-adevăr marea putere a lui Dumnezeu și marea Sa iubire pentru mine.

În zilele ce au urmat, soțul meu îmi citea deseori cuvintele lui Dumnezeu și eu chibzuiam asupra lor, reflectând la lucrarea de mântuire pe care Dumnezeu o îndeplinise asupra mea și am simțit cu adevărat cât de reală este iubirea lui Dumnezeu. În ciuda faptului că am fost chinuită de boală, astfel încât am oscilat între viață și moarte, Dumnezeu a fost mereu cu mine și nu m-a părăsit niciodată: de fiecare dată când deveneam negativistă și slabă și îmi pierdeam credința, cuvintele lui Dumnezeu mă conduceau și mă îndrumau, dându-mi credință și putere. Cu Dumnezeu ca sprijin neclintit, nu aveam să mai fiu slabă de inimă și temătoare; când m-am bazat sincer pe Dumnezeu și am fost gata să mă încredințez cu totul lui Dumnezeu și să mă supun orchestrațiilor și aranjamentelor Sale, Dumnezeu nu doar că mi-a permis să trăiesc, dar mi-a alinat și durerea trupească. Asta mi-a permis să văd minunatele fapte ale lui Dumnezeu și să simt iubirea lui Dumnezeu. Doar prin această experiență am ajuns să realizez că, deși această întrupare a lui Dumnezeu nu afișează semne și minuni în lucrarea Sa, puterea cuvintelor lui Dumnezeu depășește de departe puterea arătării de semne și minuni; cuvintele lui Dumnezeu chiar sunt adevărul, ele pot deveni viața oamenilor și sunt deopotrivă principiile și direcția acțiunilor noastre.

După ceva timp, inciziile mele s-au vindecat foarte bine și pe când pacienții care avuseseră aceeași operație ca și mine încă nu puteau să se miște, eu puteam să mă plimb pe afară cu ajutorul soțului meu. Doctorii și colegii pacienți erau uimiți să vadă asta. Am știut foarte clar în inima mea că recuperarea atât de rapidă a trupului meu era fapta lui Dumnezeu, binecuvântarea lui Dumnezeu și iubirea lui Dumnezeu, pentru că doar Dumnezeu putea face să se întâmple un asemenea miracol!

Două săptămâni mai târziu, când am fost externată din spital, doctorul mi-a spus: „Sunt alți șapte oameni în acest spital cu aceeași boală ca și dumneavoastră și doar a dumneavoastră a fost cauzată de diabet. Starea dumneavoastră a fost mai gravă decât a lor și totuși sunteți prima care se recuperează. Chiar te pune pe gânduri! Mai există încă o umflătură în pericardul dumneavoastră care rămâne, totuși, un pericol. Trebuie să vă întoarceți la spital peste o lună pentru o consultație. Dacă această umflătură continuă să crească, atunci trebuie să faceți altă operație.” Auzindu-l pe doctor spunând acest lucru, nu m-am mai simțit speriată sau îngrijorată și mi-am spus: „Am trecut printr-o boală atât de gravă și Dumnezeu nu m-a făcut să mor. Am văzut autoritatea lui Dumnezeu și acum am o credință chiar mai mare să mă bazez pe Dumnezeu. Îmi voi încredința boala în mâinile lui Dumnezeu și Îl voi lăsa pe El să preia controlul.” După aceea, doctorul mi-a prescris niște medicamente și m-am întors acasă. După ce am ajuns acasă, mi-am petrecut fiecare zi citind cuvintele lui Dumnezeu și cântând slăvirile lui Dumnezeu cu frații și surorile, bucurându-mă de iubirea lui Dumnezeu. M-am simțit atât de eliberată și liberă, iar boala mi-a zburat complet din minte.

Când m-am întors la spital pentru control o lună mai târziu, fiecare indicator fizic arăta normal și umflătura din pericard dispăruse. Încă o dată, aceasta mi-a permis să văd minunatele fapte ale lui Dumnezeu și iubirea Lui pentru mine.

După ce am trecut prin acest botez, am înfruntat viitorul mai puternică decât înainte

Pe când eram în mașină pe drumul spre casă, am privit plopii albi înalți pe fiecare parte și m-am gândit: „Ei toți sunt sub domnia lui Dumnezeu. Ei acceptă botezul vântului, înghețului, ninsorii și ploii tot timpul anului și viața din ei devine chiar mai puternică și mai îndărătnică. Această boală gravă pe care am avut-o a fost ca și cum aș fi trecut prin botezul vieții; nu doar că mi-a purificat iubirea pentru Dumnezeu, dar mi-a și sporit credința în Dumnezeu.” Atunci m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Forța vieții lui Dumnezeu poate triumfa în fața oricărei puteri, mai mult decât atât, depășește orice putere. Viața Lui este veșnică, puterea Lui este extraordinară, iar forța vieții Lui nu poate fi întrecută ușor de nicio ființă creată sau forță inamică. Forța vieții lui Dumnezeu există și emană strălucirea sa uimitoare, indiferent de timp sau loc. Viața lui Dumnezeu rămâne mereu neschimbată, în ciuda răsturnărilor cerului și pământului. Toate lucrurile sunt trecătoare, dar viața lui Dumnezeu încă rămâne, deoarece Dumnezeu este sursa existenței tuturor lucrurilor și baza existenței lor. Viața omului provine de la Dumnezeu, existența cerului se datorează lui Dumnezeu, iar existența pământului apare din puterea vieții lui Dumnezeu. Niciun obiect însuflețit nu poate depăși suveranitatea lui Dumnezeu și nimic viu nu poate să se desprindă de sub sfera autorității lui Dumnezeu” („Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” din Cuvântul Se arată în trup). Nu m-am putut abține să nu oftez de emoție: autoritatea și puterea cuvintelor lui Dumnezeu sunt cu adevărat atât de mari! La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământurile și toate ce sunt în ele cu cuvinte și, datorită cuvintelor lui Dumnezeu, toate lucrurile trăiesc și se înmulțesc în baza regulilor predestinate de Dumnezeu, generație după generație. În zilele de pe urmă, Dumnezeu exprimă întregul adevăr ce purifică și mântuiește omul, ba chiar mai mult, adevărul lui Dumnezeu este rădăcina supraviețuirii noastre și direcția pe care trebuie să o urmăm. Când viața și moartea mea atârnau în balanță, cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și curaj. Ele mi-au permis să învăț cum să mă bazez pe Dumnezeu și să mă gândesc la Dumnezeu în timpul bolii mele, ele m-au îndrumat să îmi înving teama de moarte și să biruiesc constrângerile morții. Chiar am câștigat atât de mult în timpul acestei experiențe!

Îmi doresc doar să cred în Dumnezeu, să îmi îndeplinesc datoria cu seriozitate pentru restul vieții mele și să răsplătesc iubirea și mântuirea lui Dumnezeu. Slavă Ție, Dumnezeule!

Conținuturi Similare