de Wang Jun, provincia Shandong

Anii de când soția mea și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă au fost petrecuți sub opresiunea PCC. În această perioadă, deși am avut slăbiciuni, durere și lacrimi, am câștigat mult din experimentarea persecuției PCC. Aceste experiențe amare nu m-au făcut numai să văd în mod clar natura reacționară, satanică a PCC și chipul lui urât, ci mi-am cunoscut și eu propria esență coruptă. Acest lucru mi-a îngăduit și să experimentez atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu. Am experimentat cu adevărat și am recunoscut semnificația reală a lui Dumnezeu folosind PCC ca pe un contrast, iar încrederea mea în a-L urma pe Dumnezeu a devenit din ce în ce mai fermă.

După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, soția mea și cu mine ne-am îndeplinit datoria oferind ospitalitate în casa noastră. La vremea aceea, existau frați și surori care trăiau împreună cu noi, iar ei intrau și ieșeau frecvent din casa noastră. Astfel, eram relativ bine cunoscuți în zonă pentru credința noastră în Dumnezeu. În iarna lui 2003, opresiunea PCC a devenit din ce în ce mai aspră. Într-o zi, liderul nostru ne-a spus: „Poliția e cu ochii pe voi. Sunteți în pericol de a fi arestați în orice moment; găsiți un loc sigur pentru a vă ascunde cât mai curând posibil, ca să nu fiți arestați”. După ce am auzit acest lucru, am fost șocat. Nu pot exprima în cuvinte sentimentul din inima mea când m-am gândit să-mi părăsesc casa. M-am gândit: „Casa asta acoperită cu țiglă pentru care am muncit atât de mult ca s-o construiesc, în care am trăit mai puțin de un an – nu sunt dispus să o părăsesc pur și simplu! O, Dumnezeule, dacă ai putea doar să ne lași să trăim aici câțiva ani înainte să trebuiască să plecăm, ar fi bine. Viața în altă parte nu este la fel de comodă, la fel de confortabilă ca acasă.” Dar, din cauza opresiunii PCC, nu am avut de ales decât să vând casa noastră cea nouă și să ne mutăm. Uitându-mă prin casa noastră nou construite, am simțit un val de mâhnire și durere. Chiar nu puteam suporta să mă despart de ea; simțeam că, să o vând în acel moment, era mare păcat. Pe când luam în considerare câștigurile și pierderile trupului, m-am gândit la următoarele cuvinte de la Dumnezeu: „Avram l-a oferit pe Isac – voi ce ați oferit? Iov a oferit totul – voi ce ați oferit? Atât de mulți oameni și-au dat viețile, și-au plecat capetele și și-au vărsat sângele ca să caute adevărata cale. Ați plătit acel preț? Prin comparație, nu sunteți calificați deloc să vă bucurați de un har atât de mare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Semnificația mântuirii descendenților lui Moab”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au străpuns până în străfundul inimii ca o sabie cu două tăișuri. M-am simțit groaznic de rușinat. Era adevărat! Pentru a îndeplini cerințele lui Dumnezeu, Avram a fost dispus să îndure durere mare ca să se despartă de ceea ce iubea, ca să-l înapoieze pe singurul său fiu, ca ofrandă arsă, lui Dumnezeu. Când Satana și Dumnezeu au făcut un pariu, chiar dacă Iov a pierdut toate bunurile și pe cei zece copii ai săi, el a fost în continuare capabil să laude și să proslăvească numele lui Iehova Dumnezeu. Chiar și la sfârșit, când a suferit chinurile de a fi abandonat de prietenii săi și de familie și de a fi bolnav, el tot și-ar fi blestemat mai degrabă ziua nașterii sale decât să-L învinuiască pe Dumnezeu. El a oferit o mărturie puternică și răsunătoare pentru Dumnezeu, iar Satana a suferit o înfrângere completă și umilitoare. Au existat și toți acești sfinți și profeți de-a lungul veacurilor – pentru a urma voia lui Dumnezeu, unii dintre ei au renunțat la tinerețe și la căsătoriile lor, unii dintre ei au renunțat la familiile și la rudele lor și la bogăția lumii. Unii chiar și-au jertfit propriile vieți pentru lucrarea lui Dumnezeu. Dar, uitându-mă la mine, chiar dacă mă bucuram de harul rar al mântuirii de care generații de sfinți nu s-au bucurat niciodată și de cuvinte bogate, pentru viață, dăruite de Dumnezeu, la ce renunțasem eu pentru Dumnezeu? Ce oferisem eu pentru Dumnezeu? Din cauza opresiunii și a arestărilor curente ale PCC, nu aveam de ales decât să plec de acasă, astfel încât să nu cad în ghearele lui diabolice și să nu fiu supus unei persecuții brutale. Cu toate acestea, mie nu-mi păsa decât de noua mea casă acoperită cu țiglă și de desfătarea trupului. Nu prețuiam nici măcar siguranța propriei mele vieți numai de dragul unei fărâme de desfătare trupească aflată chiar în fața mea. Chiar că sunt lacom de confort și prețuiesc banii mai mult decât viața! Astăzi, nu eram dispus să-mi părăsesc căminul, nici măcar pentru propria-mi siguranță. Dacă mi s-ar cere să întorc spatele intereselor mele personale și să mă dedic lui Dumnezeu sau să renunț la viața mea pentru lucrarea lui Dumnezeu, cum ar putea fi dispus cineva ca mine – care iubește banii ca pe viața însăși, care râvnește desfătarea trupului – să I se dedice lui Dumnezeu? Nu aș fugi imediat? M-am gândit la mine umflându-mă deseori în pene, zicând: „Sunt dispus să urmez exemplul lui Petru și să fiu un pionier pentru iubirea de Dumnezeu. Sunt dispus să renunț la tot și să cheltuiesc totul pentru Dumnezeu. Vreau doar să-L mulțumesc pe Dumnezeu”. Dar, odată confruntat cu o situație reală, toate acestea deveniseră minciuni. M-am gândit doar la interesele mele imediate și am încercat, de fapt, să mă târguiesc cu Dumnezeu pentru o desfătare trupească. Apoi, m-am întrebat: oare aceasta este iubirea pe care trebuie să I-o întorc lui Dumnezeu? Dumnezeu a spus: „Dacă iubești, te vei sacrifica plin de bucurie și vei îndura greutățile, devenind astfel compatibil cu Mine. Vei renunța la tot ce ai pentru Mine […]. Altfel, iubirea ta nu s-ar putea numi iubire, ci mai degrabă înșelăciune și trădare! Ce fel de iubire este a ta? Este o iubire adevărată? Sau este falsă? La cât de multe ai renunțat? Cât de mult ai oferit? Cât de multă iubire am primit Eu de la tine? Oare știi? Inimile voastre sunt pline de răutate, trădare și înșelăciune” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși”). Am făcut un jurământ înaintea lui Dumnezeu, dar nu l-am onorat. Nu este aceasta o încercare de a-L înșela pe Dumnezeu, de a-L păcăli? Când m-am gândit la asta, nu m-am putut împiedica să nu mă prosternez dinaintea lui Dumnezeu și să nu mă rog: „O, Dumnezeule Atotputernic! Întotdeauna am obișnuit să cred că eram dispus să găzduiesc orice număr de frați și de surori, fără să mă plâng vreodată de orice greutăți și că aceasta era o expresie a iubirii mele față de Tine. Dar numai acum am văzut dezvăluirea faptului că așa-zisa mea iubire era condiționată și selectivă. Totul se baza pe ceea ce voiam eu și o aveam numai într-un mediu confortabil. Dar, când Tu mi-ai cerut să îndur greutăți trupești și să-mi compromit propriile interese, «iubirea» mea pur și simplu a dispărut. Din aceasta am văzut că nu am avut cu adevărat în mine iubire pentru Tine și că nu îmi făceam deloc datoria de a-Ți răsplăti dragostea, ci era pentru a folosi un preț mic pe care l-am plătit pentru primi în schimb mari binecuvântări. Sunt, într-adevăr, un oportunist perfect. Pur și simplu nu sunt pregătit să trăiesc dinaintea Ta și sunt încă și mai puțin pregătit să primesc toată hrana pentru viață pe care o furnizezi! O, Dumnezeule, nu mai vreau să Te înșel și să mă răzvrătesc împotriva Ta ca să Te rănesc. Sunt dispus să îmi respect legământul, să-mi las deoparte propriul folos și să dau ascultare orchestrărilor și rânduielilor Tale”. După aceea, am vândut casa cea nouă, am cumpărat un apartament cu două camere într-un loc nefamiliar și ne-am reluat îndatoririle de găzduire acolo.

Cât ai clipi, a venit primăvara lui 2004 și, pe neașteptate, poliția PCC ne-a luat încă o dată la ochi. Au trimis doi spioni în casa noastră, care pretindeau că sunt ghicitori pentru a obține ceva informații. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru luminarea și călăuzirea Lui; le-am ghicit planul și, bizuindu-ne pe Dumnezeu, ne-am folosit de înțelepciune și i-am condus afară. După ce Biserica a aflat despre asta, îndatoririle noastre au fost suspendate. Ne-au sugerat să găsim locuri de muncă pentru a ne proteja mediul. Din acel moment, nu am avut aproape nici un contact cu frații noștri și cu surorile noastre. Situația locală a devenit din ce în ce mai tensionată. Șase luni mai târziu, am primit în mod neașteptat o notificare din partea Bisericii, care spunea că o iudă ne vânduse și că trebuia să ne mișcăm cât mai repede posibil pentru a evita să cădem în mâinile PCC. În fața acestei situații, nu am putut să am decât ură pentru PCC. M-am gândit la trecut, când auzisem cuvintele PCC proclamând: „Cetățenii au libertate religioasă, iar drepturile și interesele lor legitime sunt protejate”. Au fost construite și biserici; adorația mea față de Partid a crescut cu adevărat. Dar, în acea zi, în fața realității, am văzut, în sfârșit, clar, chipul urât al PCC. Mi-am dat seama de mașinațiile lui și am realizat că lucrurile pe care le-a proclamat și cele pe care le-a făcut erau lumi separate – lucrurile pe care le-a spus și le-a făcut PCC nu erau decât minciuni și înșelătorie. Toate erau niște mijloace demne de dispreț pentru a-i înșela și a-i orbi pe oameni. PCC era sinistru și nemilos, viclean și înșelător, pervers, împotriva Cerului și complet reacționar. Era un demon care îi devora pe oameni și le făcea rău! Dumnezeu întrupat a venit pe pământ pentru a-Și mântui creația, omenirea. Aceasta era iubirea lui Dumnezeu pentru om; era un lucru enorm, fericit, dar PCC nu-I permitea lui Dumnezeu să vină printre oameni, nu le îngăduia oamenilor să I se închine lui Dumnezeu și să urmeze o cale potrivită în viețile lor. A făcut tot ce a putut pentru a-L vâna frenetic pe Hristos, a persecutat cu cruzime poporul ales al lui Dumnezeu și a încercat să submineze și să distrugă lucrarea lui Dumnezeu. A încercat să-L extermine pe Dumnezeu, să-i omoare pe toți oamenii aleși ai lui Dumnezeu și să demoleze lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. Era cu adevărat reacționar și de netolerat de Cer! Tocmai atunci mi-au venit în minte aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului! […] De ce să pui un obstacol atât de impenetrabil în fața lucrării lui Dumnezeu? De ce să folosești diferite trucuri ca să-i înșeli pe oamenii lui Dumnezeu? Unde sunt adevărata libertate și drepturile și interesele legitime? Unde este nepărtinirea? Unde este alinarea? Unde este căldura? De ce să folosești scheme amăgitoare ca să-i păcălești pe oamenii lui Dumnezeu? De ce să folosești forța ca să oprești venirea lui Dumnezeu? De ce să nu-I permiți lui Dumnezeu să colinde în voie pe pământul pe care El l-a creat? De ce să-L hăituiești pe Dumnezeu până când nu mai are unde să-Și odihnească al Său cap?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am putut să văd limpede chipul urât al PCC, să văd limpede adevărul rezistenței lui față de Dumnezeu și al persecutării lui Dumnezeu, precum și răul făcut de el oamenilor și constrângerile exercitate asupra lor. M-am gândit la cât de mulți frați și la cât de multe surori nu s-au putut întoarce acasă, sub opresiunea și urmărirea lui, și au dus o viață de vagabonzi, de oameni fără adăpost. M-am gândit la cât de mulți frați și la cât de multe surori suferiseră caracterul distrugător al torturii lui inumane, la câți frați fuseseră închiși și la câte surori fuseseră închise pe bază de acuzații false și petrecuseră atât de multe zile întunecate, ducând vieți de iad mai rău decât un câine sau un porc, numai pentru că au crezut în Dumnezeu și și-au îndeplinit datoria. De asemenea, m-am gândit la câți frați și la câte surori nu aveau deloc libertate sub supravegherea lui; nu puteau duce o viață normală. Astăzi, credința noastră în Dumnezeu și oferirea de ospitalitate fraților noștri și surorilor noastre era doar realizarea datoriei noastre ca făpturi. Ne îndeplineam responsabilitățile și nu încălcasem, absolut deloc, legile sau reglementările, dar tot eram supuși restricțiilor aspre ale PCC și opresiunii lui neîntemeiate. N-am putut decât să ne dezrădăcinăm și să ne ducem într-un alt loc pentru a ne îndeplini datoria. În ciuda acestui lucru, polițiștii nu și-au slăbit eforturile în urmărirea noastră, chiar s-au deghizat în ghicitori ca să culeagă informații, crezând că ar putea găsi niște dovezi ca să ne aresteze și să ne persecute. PCC este cu adevărat nemăsurat de sinistru, de trădător, de vrednic de dispreț și de vicios! La acel gând, am simțit o dreaptă indignare și mai mare și am fost plin de o ură profundă față de PCC. Slavă lui Dumnezeu! Lucrarea practică a lui Dumnezeu și cuvintele Lui au fost cele care au îndepărtat complet masca PCC și au expus în totalitate urâciunea ipocriziei sale cu aparență de demnitate. Acest lucru mi-a deschis în sfârșit ochii care fuseseră orbi. Duhul meu a fost trezit și am văzut claritatea adevărului că PCC își construiește numele prin înșelarea publicului și prin realitatea înșelăciunii și a nocivității sale. Așa că am avut încrederea și hotărârea de a-l părăsi cu fermitate, de a-l respinge. Între timp, am câștigat o înțelegere și mai mare a dreptății, sfințeniei, strălucirii, frumuseții și bunătății lui Dumnezeu. Am văzut marea Sa mântuire și grijă pentru noi, oamenii corupți. Indiferent de cât de aspru era mediul, indiferent de ce fel de rezistență și de opresiune exista din partea PCC, Dumnezeu nu a renunțat niciodată la mântuirea Lui pentru noi. El încă îndură toată suferința pentru a face lucrarea pe care trebuie să o facă. În această lume murdară, diabolică, numai pe Dumnezeu ne putem baza – El ne dă cea mai mare iubire și cea mai mare mântuire. Acest lucru a dus la aspirația și la năzuința mea pentru o viață de căutare a adevărului și de urmare a lui Hristos. Slavă lui Dumnezeu că mi-a pregătit un astfel de ospăț la care să iau parte, pentru ca în mijlocul nenorocirii să pot dobândi discernământ și înțelegere. De acum încolo, indiferent de modul în care mă va persecuta sau mă va urmări PCC, mă voi bizui pe Dumnezeu, nu voi fi intimidat de despotismul lui și voi scăpa de sub controlul forțelor întunericului. Doresc doar să-L urmez pe Dumnezeu îndeaproape și să îndeplinesc datoria unei ființe create pentru a răsplăti harul mântuirii lui Dumnezeu.

Din cauza condițiilor aspre care nu ne-au permis să stăm acolo mult timp, ne-am grăbit să ne mutăm într-un alt loc nefamiliar. După sosirea noastră, o soră din Biserica locală ne-a spus că aceasta era o zonă etnic minoritară și că guvernul PCC avea un control mai puțin strict asupra acestui loc. Deci situația acolo era mai puțin tensionată. Dar inima mea nu era în largul ei. M-am gândit: „Guvernul PCC este în prezent la putere; se pare că nori întunecați se năpustesc asupra noastră. Nu ne va permite să credem în Dumnezeu, în pace”. Desigur, pe când eram acolo de doar douăzeci de zile, spionii PCC au venit la noi acasă, sub pretextul colectării unei taxe de salubritate. Văzând-o numai pe soția mea acasă, au început să mă caute înăuntrul și în afara casei, întrebând-o cu asprime pe soția mea de unde era, unde avea domiciliu stabil și de ce venise aici. Unul dintre ei mi-a descris înfățișarea și i-a cerut să o confirme. Soția mea nu s-a gândit mult și a zis „Da” și, de îndată ce au auzit asta, au schimbat o privire între ei. Doar atunci și-a dat seama soția mea că știau cum arătam, fără să mă fi văzut. Iudele care m-au vândut trebuie să fi fost cele care le descriseseră până și înfățișarea mea. După ce au plecat, spionii PCC au mers la casa vecinilor din spate. Abia atunci am realizat că ne supravegheau. Am raportat imediat acest lucru Bisericii. La scurt timp, o soră din Biserică ne-a scris o scrisoare care spunea: „Poliția locală a luat legătura cu poliția din orașul vostru de reședință. Sunt hotărâți să-i aresteze pe aceia dintre voi care au fost vânduți. Vor să observe mai întâi situația prin vizite neanunțate și să vă înțeleagă mai bine, iar, la timpul potrivit, vă vor percheziționa la sânge pe toți. Situația voastră este periculoasă, ar trebui să vă întoarceți în orașul vostru de reședință, în Shandong, și să vă ascundeți. Porniți iute la drum – cu cât mai repede, cu atât mai bine”. După ce am primit această scrisorică, nu am îndrăznit să o ignorăm. Am decis să plecăm a doua zi. În acea seară, m-am perpelit și m-am învârtit și nu am putut absolut deloc să dorm. Nu eram doar incredibil de furios din cauza persecuției demente a PCC, ci mă simțeam și confuz și încurcat cu privire la drumul care mă aștepta. Ah! La început, mă gândeam că să cred în Dumnezeu era simplu, că tot ce trebuia să fac era să-L recunosc pe Dumnezeu cu vorbele mele, să cred în El în inima mea și să fac tot posibilul pentru a-mi îndeplini datoriile și voi primi lauda lui Dumnezeu. Nu-mi închipuisem niciodată că acest drum avea să devină mai greu pe măsură ce înaintam pe el. Tocmai pe când mă simțeam îngrijorat și trist din cauza dificilei mele călătorii de credință în Dumnezeu, cuvintele Lui m-au luminat: „Oamenii nu iau în serios credința în Dumnezeu deoarece a crede în Dumnezeu este prea nefamiliar, prea ciudat pentru ei. Astfel, ei nu se ridică la înălțimea cerințelor lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, dacă oamenii nu Îl cunosc pe Dumnezeu și dacă nu Îi cunosc lucrarea, atunci nu sunt vrednici să fie folosiți de Dumnezeu și cu atât mai puțin nu pot să îndeplinească dorința lui Dumnezeu. «Credința în Dumnezeu» înseamnă a crede că există un Dumnezeu; acesta este cel mai simplu concept de credință în Dumnezeu. În plus, a crede că există un Dumnezeu nu este același lucru cu a crede cu adevărat în Dumnezeu; mai degrabă este un fel de credință simplă cu puternice conotații religioase. Adevărata credință în Dumnezeu înseamnă experimentarea cuvintelor și lucrării lui Dumnezeu în baza credinței că Dumnezeu deține suveranitatea asupra tututor lucrurilor. Așadar, vei fi eliberat de firea ta coruptă, vei îndeplini dorința lui Dumnezeu și vei ajunge să Îl cunoști pe Dumnezeu. Numai după o astfel de călătorie se poate spune că tu crezi în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”

). Am cântărit aceste cuvinte în tăcere. În interior, m-am luminat treptat: da, este adevărat că adevărata credință în Dumnezeu înseamnă să-I experimentăm cuvintele și lucrarea pe baza credinței că El deține suveranitate asupra tuturor lucrurilor, să ascultăm de toate rânduielile lui Dumnezeu și să căutăm adevărul astfel încât să putem fi eliberați de firile noastre corupte, să îndeplinim dorința lui Dumnezeu și să ajungem să-L cunoaștem. Numai printr-o asemenea călătorie se poate spune că credem în Dumnezeu. Nu era deloc așa de simplu cum crezusem, că trebuia doar să-L recunosc cu vorbele mele, să nu mă opresc niciodată din a avea întruniri cu alții, din a citi cuvintele lui Dumnezeu și din a-mi îndeplini datoria. Acest tip de credință a mea era doar o convingere religioasă vagă și nu conținea esența credinței în Dumnezeu. Chiar dacă L-aș urma până la capăt, nu aș putea satisface voia lui Dumnezeu, nici nu aș putea să dobândesc laudele Lui. M-am gândit la Petru; în credința lui în Dumnezeu, el a pus accentul pe luarea cuvântului lui Dumnezeu în viața sa de zi cu zi, pentru a-l experimenta. Indiferent de ce se întâmpla, el căuta să satisfacă voia și cerințele lui Dumnezeu. Fie că au fost judecată și mustrare, încercări și rafinare sau adversitate și suferință, precum și disciplinare, el putut întotdeauna să le accepte și să dea ascultare. În aceasta, el a căutat adevărul, cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu. Căutarea lui de mulți ani nu numai că a dus la o schimbare în propria sa fire, dar el a ajuns și să aibă o cunoaștere a lui Dumnezeu mai bună decât a oricui altcuiva de-a lungul veacurilor. Credința lui Petru a fost cea mai conformă cu voia lui Dumnezeu și cea mai la înălțime. Dar am avut o perspectivă prea simplă asupra credinței în Dumnezeu. M-am gândit că am fără întrerupere întruniri cu alții, că citesc cuvintele lui Dumnezeu și îmi îndeplinesc datoria și că aș putea să primesc lauda Lui. Ce diferență există între ideile mele și cele ale oamenilor religioși? În cele din urmă, nu ar continua să fie totul în zadar? Numai atunci am recunoscut eu că toți anii mei de credință în Dumnezeu au fost inundați de confuzie. Nici măcar nu știam ce însemna să crezi în Dumnezeu. Dacă nu ar fi fost revelațiile practice ale lui Dumnezeu și îndrumarea și luminarea cuvintelor Sale, L-aș fi urmat în continuare pe Dumnezeu în timp ce aș fi trăit în propriile mele concepții și închipuiri. Tot n-aș fi văzut că sunt cu adevărat un credincios religios care își urmează numai propria cale. Atunci nu m-am putut împiedica să mă simt puțin speriat. Mi-am dat seama că, dacă aș continua cu această cale confuză de a-L urma pe Dumnezeu fără să mă concentrez asupra experimentării lucrării Lui sau asupra căutării adevărului ori a unei schimbări în fire, în cele din urmă, aș fi cu siguranță eliminat de Dumnezeu. Când am devenit conștient de starea mea periculoasă, I-am oferit imediat lui Dumnezeu o rugăciune: „O, Dumnezeule! Îți mulțumesc pentru revelațiile Tale și pentru luminarea Ta care mi-au permis să înțeleg adevărul și să recunosc erorile în credința mea în Dumnezeu. O, Dumnezeule! Sunt dispus să urmez exemplul practicilor lui Petru, să urmez calea pe care a apucat-o el. Din moment ce am ales această cale acum, sunt dispus să merg înainte cu încredere, indiferent de cât de periculos este drumul sau de câte primejdii stau la pândă în fața mea. Sunt dispus să am voința de a suferi, de a asculta de orchestrările și de rânduielile Tale, de a experimenta cu adevărat cuvintele Tale și de a lucra în conformitate cu ceea ce ceri de la mine pentru ca să pot deveni o creație a Ta care crede cu adevărat în Tine și Ți se închină”. M-am simțit foarte ușurat după ce m-am rugat și am avut încredere să experimentez lucrarea lui Dumnezeu.

A doua zi, ne-am urcat într-un tren spre Shandong. După ce ne-am ascuns pentru o perioadă de timp în orașul nostru de reședință, precum și după câteva piedici, am reușit, în cele din urmă, să intrăm în legătură cu Biserica și ne-am reluat viața bisericească. Dar guvernul PCC nu și-a slăbit eforturile în persecutarea noastră. Indiferent de locul unde ne-am dus, am fost întotdeauna supuși restricțiilor sale. Poliția ne-a vizitat frecvent pentru a inspecta permisele de ședere – câteodată veneau de două ori pe zi și insistau în mod categoric să ne înregistrăm pentru permise de ședere temporară, în caz contrar ne-ar fi forțat să plecăm. Cu toate acestea, nu le-am putut arăta absolut niciun act. Astfel, mutarea a devenit un lucru obișnuit pentru noi. Mai târziu, ne-am mutat într-o casă mai mare pe care o dădea în chirie fiul unui frate vârstnic din biserică, așa că acest frate ne-a găzduit acolo. Dar nu numai că a trebuit să ne înregistrăm acolo pentru un permis de ședere temporară, dar a trebuit să avem un permis de intrare-ieșire, altfel nu am fi putut să venim și să plecăm, cu atât mai puțin să ne mutăm în casă. Trebuia să ne ascundem în casă și nu puteam ieși. Chiar și așa, poliția tot nu a renunțat. Încă mergeau frecvent din ușă în ușă făcând inspecții. Din asta am văzut că, în această țară dictatorială, fără credință, condusă de un partid ateu, credința în Dumnezeu era suprimată și oprimată la fiecare pas; nu exista nicio libertate. În special în timpul Jocurilor Olimpice din 2008, situația a fost foarte tensionată, foarte dificilă. Guvernul a folosit toate mijloacele posibile pentru a-i supraveghea pe oameni, iar poliția stătea de pază peste tot. Cu toate acestea, tocmai în aceste împrejurări am văzut atotputernicia, înțelepciunea lui Dumnezeu, faptele Lui minunate, am văzut că Dumnezeu era cel care orchestra totul. De fiecare dată când poliția voia să facă o inspecție, prin rânduiala lui Dumnezeu, omul care păzea poarta principală venea să-l prevină dinainte pe fratele nostru vârstnic, pentru ca noi să ne putem pregăti rapid și să ne putem ascunde. O dată, poliția a efectuat o inspecție surpriză în timp ce eram în mijlocul unei întâlniri. Am auzit câinii afară lătrând ca nebunii. Oamenii care efectuau inspecția intraseră cu forța în curte și, sub pretextul că verificau contoarele de electricitate, mergeau peste tot, privind în jur, căutând, interogând și amenințându-l pe fratele nostru vârstnic care a folosit înțelepciunea de la Dumnezeu ca să-i facă să plece. Tuturor ne-a fost frică după ce au plecat. Din fericire, ne ascunseserăm cu toții la timp – dacă ne-ar fi găsit, pe noi sau cărțile cuvintelor lui Dumnezeu, consecințele ar fi fost de neimaginat. Tocmai pe când teama zăbovea în inima mea, m-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Nu permite să fii controlat de nicio persoană, de nicio chestiune sau de niciun lucru; atât timp cât este conform voii Mele, practică potrivit cuvintelor Mele. Nu te teme, căci mâinile Mele te sprijină, iar Eu te voi ține departe de toți răufăcătorii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 28). „Purtați-vă curajos! Țineți-vă capetele ridicate! Nu vă temeți: Eu – Tatăl vostru – sunt aici ca să vă sprijin și nu veți suferi. Atât timp cât vă rugați în fața Mea și Îmi cereți frecvent îndurare, vă voi acorda întreaga credință. Cei aflați la putere pot părea răi din afară, dar nu vă temeți, pentru că aceasta se datorează faptului că aveți puțină credință. Atât timp cât credința voastră sporește, nimic nu va fi prea dificil. Aplaudați și săriți după pofta inimii! Totul este la picioarele voastre și în puterea Mea. Nu sunt realizarea sau distrugerea hotărâte de un singur cuvânt al Meu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 75). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să mă simt rușinat. Era adevărat. Nu sunt toți oamenii, toate evenimentele și lucrurile din această lume înlăuntrul orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu? Nu se întorc, nu se reînnoiesc și nu se schimbă toți și toate după gândurile Lui? Și PCC este o creatură în mâinile lui Dumnezeu. Nu contează cât de sălbatic este, nu poate scăpa de stăpânirea Lui. Dacă El dorește să îl distrugă, nu ar trebui să rostească numai un cuvânt? Dumnezeu nu l-a distrus, ci i-a îngăduit, pentru o vreme, sălbăticia. Aceasta este pentru a face serviciul de a ne desăvârși prin opresiunea sa, susținându-ne credința și curajul, și pentru a ne permite să cunoaștem înțelepciunea, atotputernicia și faptele minunate ale lui Dumnezeu prin experiențele noastre. Aceasta este, de asemenea, pentru a ne permite să recunoaștem mai bine natura diabolică și reacționară, precum și fața urâtă a PCC, în opresiunea lui, astfel încât să o putem urî, respinge, trăda și blestema din străfundul inimii noastre. Sub îndrumarea și conducerea cuvintelor lui Dumnezeu, nu numai că nu mai eram timid și temător, ci eram plin de recunoștință față de Dumnezeu. Eram dispus să fiu ascultător în acest mediu și să mă ocup de PCC, să accept propriul antrenament și propria desăvârșire a lui Dumnezeu, să caut să înțeleg și să câștig mai mult din adevăr. În următoarele câteva luni, poliția locală avea să facă două sau trei vizite surpriză în fiecare lună, așa că nu am putut să ne pregătim pentru ele. Dar tocmai în aceste condiții teribile am reușit să scăpăm privirii lor iar și iar, sub grija și protecția lui Dumnezeu. Am scăpat întotdeauna ca prin urechile acului, iar lucrurile, întotdeauna, abia dacă s-au terminat cu bine. După aceste experiențe, nu am putut să nu simt o mulțumire și o laudă adevărată pentru Dumnezeu în adâncul inimii mele. M-am gândit: „O, Dumnezeule Atotputernic! Tu ești cu adevărat Domnul universului, care se ocupă de toate lucrurile. Faptele Tale minunate sunt pretutindeni! Prin experiențele mele actuale nu am gustat numai din atotputernicia și înțelepciunea Ta, ci am văzut că Tu ești ariergarda mea puternică, că Tu ești adăpostul meu, și am văzut că PCC nu este altceva decât un tigru de hârtie. Privind din afară, e tot numai gheare și dinți și groaznic de autoritar, dar, atunci când se confruntă cu Tine, este atât de neputincios – nu poate rezista nici unei singure lovituri. El poate doar să țină seama, ascultător, de însărcinările și orchestrările Tale. Atâta timp cât am încrederea de a mă baza pe Tine, pot triumfa asupra tuturor forțelor întunericului. O, Dumnezeule! Deși sunt acum în această țară controlată de demoni, nu voi fi constrâns de nicio persoană, de niciun eveniment sau lucru. Doar mă voi înălța de sub opresiunea întunericului, mă voi ridica din acest loc al murdăriei ca să acționez ca dovadă a victoriei Tale”.

În împrejurările îngrozitoare de a fi urmărit de PCC, am simțit profund că erau cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic cele care mă călăuzeau prin criză după criză, ajutându-mă să triumf, în repetate rânduri, în încercările Satanei. Au fost marele har și protecția lui Dumnezeu cele care m-au adus aici, astăzi. Reamintindu-mi drumul pe care am apucat, am suferit opresiunea și urmărirea PCC, nu am putut să mă întorc acasă și am fost strămutat, a trebuit să mă mut dintr-un loc în altul și nu am a avut un „cuib cald”, așa cum au oamenii interesați de cele lumești, nici nu am putut să am inima la fel de ușoară ca ei sau să duc o viață tihnită. Iar, din cauza asupririi PCC, inima mea a îndurat suferințe și dureri semnificative. Totuși, pentru că am experimentat aceste situații amare, am câștigat bogățiile vieții. Suferind opresiunea PCC, am realizat că am avut o credință vagă de-a lungul anilor mei de credință și că am o natură și o esență egoistă, vrednică de dispreț. Am înțeles, de asemenea, adevăratul sens și adevărata valoare a credinței în Dumnezeu și, chiar mai mult, am văzut că nu posedam adevărata realitate de a crede în Dumnezeu și de a-L iubi. Prin această experiență a oprimării, am devenit, de asemenea, conștient de esența prefăcută, vrednică de dispreț, vicioasă, feroce, rea, perversă, reacționară a PCC, care este contrară lui Dumnezeu. Am văzut pe deplin că PCC este întruchiparea Satanei și am recunoscut și esența de dreptate, loialitate, strălucire, frumusețe și bunătate a lui Dumnezeu. Îndeosebi, am ajuns să apreciez înțelepciunea și atotputernicia lui Dumnezeu, precum și faptele Lui minunate. Tocmai prin această experiență foarte practică am văzut bine cum Satana corupe, înșală și vatămă omenirea. Din această cauză am dezvoltat o ură profundă pentru el și am fost dispus să mă bazez pe cuvintele lui Dumnezeu pentru a abandona firea coruptă a Satanei, pentru a-i putea întoarce pe de-a-ntregul spatele Satanei, pentru a trăi ca o persoană adevărată și a mulțumi inima lui Dumnezeu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu Atotputernic! Lucrarea practică a lui Dumnezeu a fost cea care mi-a permis să gust personal un astfel de ospăț bogat al vieții. Nu numai că mi-a trezit inima, dar mi-a permis să câștig atât de multe bogății mari ale vieții și, înainte să fi știut, pășisem pe calea cea bună de a crede în Dumnezeu. Dau mulțumire din inimă și slavă lui Dumnezeu!