Făgăduindu-mi viața cucerniciei

octombrie 10, 2019

de Zhou Xuan, provincia Shandong

Ziua de 3 aprilie 2003 a fost cea mai de neuitat din viața mea. Am mers cu o soră să-i predicăm Evanghelia unei potențiale credincioase. Puțin m-am așteptat ca ea să fi fost amăgită de zvonurile răspândite de PCC și să ne fi raportat la poliție. Ca urmare, patru polițiști în civil au venit și, în mod agresiv, ne-au băgat cu forța pe amândouă în vehiculul lor și ne-au dus la secția de poliție. Pe drum, inima îmi era extrem de agitată, pentru că în poșeta mea se aflau un pager, o listă cu numele unora dintre membrii bisericii noastre și un blocnotes. Mi-era teamă ca poliția să nu descopere aceste obiecte și mi-era mai teamă ca frații și surorile mele să nu sune pe pager, de aceea mă rugam încontinuu și insistent la Dumnezeu în inima mea: „Dumnezeule, ce ar trebui să fac? Te rog să-mi oferi o cale de scăpare și să nu lași aceste obiecte să cadă în mâinile poliției”. După asta, am luat poșeta și am îndesat-o în liniște la brâu și am spus că nu mă simțeam bine la stomac și că aveam nevoie la toaletă. Polițiștii m-au înjurat, spunând: „A naibii belea mai ești!” La solicitările mele repetate, au pus o polițistă să mă supravegheze când m-am dus la baie. Când mi-am scos brâul, pagerul a căzut, iar eu l-am luat cu ușurință și l-am aruncat în conducta de canalizare. Pentru că mi-era teamă în momentul acela ca polițista să nu-mi descopere poșeta de la brâu, nu am aruncat-o în conductă, ci, am pus-o, mai bine, în coșul de gunoi; m-am gândit că aveam să folosesc iar baia noaptea și atunci aveam să o arunc în closet. După cum s-a dovedit, nu m-am întors niciodată în baia aceea. Mai târziu, poliția a găsit poșeta pe care o aruncasem în coșul de gunoi.

Polițiștii ne-au încuiat, pe sora mea și pe mine, într-o cameră și ne-au ordonat să ne scoatem toate hainele, ca să ne poată percheziționa. Ne-au cercetat până și părul pentru a vedea dacă nu ascundeam ceva. După ce au terminat de cercetat, ne-au încătușat și ne-au încuiat în cameră. Când a venit noaptea, polițiștii ne-au separat pentru interogatoriu. M-au întrebat: „De unde ești? Cum te numești? Când ai venit aici? Ce faci aici? Unde locuiești? În ce crezi? Care este numele persoanei care e cu tine?” Pentru că nu au fost mulțumiți de răspunsurile mele, polițiștii au spus cu furie: „Noi arătăm îngăduință față de cei care mărturisesc și asprime față de cei care se împotrivesc. Dacă nu spui adevărul, tu vei fi de vină! Vorbește! Cine se ocupă de voi? Ce faceți? Vorbește și te vom trata cu îngăduință.” Văzând cât de diabolic de feroce arătau, am luat, în tăcere, o hotărâre: nu voi fi cu niciun chip o iudă, nu-mi voi vinde frații și surorile și nu voi vinde interesele familiei lui Dumnezeu. După aceea, indiferent de modul în care polițiștii au încercat să mă forțeze să mărturisesc, nu le-am răspuns. Când au văzut că nu au putut obține nimic de la mine, au devenit agitați și au început să mă lovească și să mă dea cu picioarele în mine cu înverșunare, spunând: „Din moment ce nu spui nimic, îți vom da o lecție aplicându-ți tortura vulturului cu aripile întinse!” Apoi, brusc, a fost o altă explozie de lovituri violente cu pumnii și picioarele. După aceea, mi-au ordonat să mă așez pe jos, apoi mi-au încătușat mâinile și mi le-au răsucit la spate și mi-au ridicat mâinile. Apoi au pus un scaun în spatele meu și au folosit o frânghie pentru a-mi lega mâinile de spătarul scaunului. Au apăsat cu toată puterea în jos, punând presiune asupra brațelor mele. Imediat, mi-am simțit brațele pe punctul de a se rupe; m-a durut atât de rău, încât am scos un țipăt ascuțit. M-au torturat așa, fără pauză, timp de câteva ore. După aceea, nu am putut suporta și am zvâcnitdin tot corpul. Dar ei au spus: „Nu te preface că ești nebună, am mai văzut asta de multe ori. Pe cine crezi că sperii? Crezi că făcând asta ai să scapi?” Văzând că încă mă zvârcoleam, unul dintre polițiștii răului a spus: „Du-te la baie și pune-i niște fecale în gură, vezi dacă le mănâncă sau nu”. Au folosit un băț pentru a lua niște fecale și mi le-au vârât în gură și m-au făcut să le mănânc; în acel moment aveam spume la gură, iar ei au văzut că mă zvârcolesc, așa că m-au lăsat jos de pe scaun. Tot corpul mă durea insuportabil ca și cum aș fi avut crampe din cap până în picioare și nu mă puteam opri să nu țip de durere în timp ce zăceam paralizată pe podea. După o lungă perioadă de timp, mâinile și brațele au prins a mi se mișca din nou și am început să le simt. Polițiștii răului s-au temut să nu mă izbesc cu capul de perete și să mă sinucid, așa că mi-au dat o cască. După aceea, m-au târât înapoi în mica încăpere de fier. Am plâns și m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Trupul meu este prea slab. Vreau să mă aperi. Indiferent de cum mă persecută Satana, mai degrabă aș muri decât să Te trădez ca Iuda. Nu îmi voi vinde frații și surorile sau interesul familiei lui Dumnezeu. Sunt dispusă să mărturisesc ferm pentru Tine ca să-l fac de rușine pe acel bătrân Satana.”

În cea de a treia zi, polițiștii au luat blocnotesul și lista cu numele membrilor bisericii, pe care le aruncasem în coșul de gunoi, și m-au interogat. Când am văzut aceste obiecte, m-am simțit groaznic și plină de auto-culpabilizare și de regret. Uram faptul că eram atât de lașă și de timidă și că nu am fost destul de curajoasă atunci, ca să arunc poșeta în canalul colector, punând, astfel, pe frații și pe surorile de pe listă în pericol de a fi arestați. Am urât și mai mult faptul că nu am ascultat rânduielile Bisericii și am luat cu mine aceste obiecte atunci când îmi îndeplineam datoria, ceea ce îi adusese Bisericii asemenea necazuri. În acel moment, am vrut doar să mă bazez pe Dumnezeu pentru a înfrunta tot ce mă aștepta. Mai mult decât atât, am vrut să mă bazez pe Dumnezeu pentru a-l cuceri pe Satana. În acest moment, m-am gândit la imnul „Mărșăluind pe calea dragostei pentru Dumnezeu”: „Nu-mi pasă cât de grea e calea dinainte, doar voia lui Dumnezeu e singura mea vocație. Indiferent de binecuvântări sau nenorociri. Am decis să-L iubesc pe El, Îi voi fi credincios pân' la sfârșit. Oricât de mari pericolele și-adversitățile ce mă pândesc, indiferent de finalul meu, ținta mea e ziua când Dumnezeu va primi gloria, voi lăsa totul în urmă și mă voi strădui să înaintez. Înaintez spre Dumnezeu” (Urmați Mielul și cântați cântări noi). Am fredonat în tăcere acest cântec și am avut, din nou, credință și putere. M-au întrebat: „Sunt ale tale aceste lucruri? Fii cinstită cu noi, nu te vom trata nedrept. Ești o victimă și ai fost mințită. Dumnezeul în care crezi este atât de vag și de îndepărtat, este o himeră. Partidul Comunist este bun și ar trebui să te bazezi pe partid și pe guvern. Dacă ai vreun necaz, poți veni la noi și te vom ajuta să îl rezolvi. Dacă ai nevoie de ajutor pentru găsirea unui loc de muncă, te putem, de asemenea, ajuta. Doar mărturisește totul despre bisericata; spune-ne ce fac acești oameni de pe lista ta. Unde locuiesc ei? Cine este liderul tău mai mare în rang?” Mi-am dat seama de trucurile lor mincinoase și am spus: „Aceste lucruri nu sunt ale mele, nu știu”. Când au văzut că nu voi dezvălui nimic,și-au arătat adevărata față și m-au doborât cu sălbăticie la pământ și au continuat să mă bată cu violență și să-și exercite toată puterea pentru a mă târî de cătușe prin încăpere. Cu cât mă târau mai mult, cu atât se strângeau mai mult cătușele și-mi intrau în carne. M-a durut atât de rău, încât am strigat tare, iar polițiștii răului au spus cu sălbăticie: „Te vom face să vorbești, te vom stoarce puțin câte puțin ca pe pasta de dinți ca să te facem să vorbești!” În cele din urmă, mi-au luat amândouă mâinile și mi le-au legat din nou la spate, de scaun, și m-au făcut să stau pe pământ. M-au lovit și au apăsat cu toată puterea în jos pe brațele mele; dintr-o dată, am simțit o durere arzătoare insuportabilă, ca și cum brațele aveau să mi se rupă. Poliția răului m-a torturat și a mârâit la mine: „Vorbește!” Am spus fără ezitare: „Nu știu!” Polițiștii răului s-au înfuriat cumplit și au urlat la mine: „Dacă nu vorbești, te vom ucide; dacă nu vorbești, nu te aștepta să pleci de aici; te vom închide zece ani, douăzeci de ani, pe viață; nu te aștepta să ieși vreodată!” Când am auzit asta, o idee mi-a străfulgerat în minte: trebuie să mă hotărăsc să fiu dispusă să merg la închisoare pe viață. După aceea m-am gândit la un imn „Îmi doresc să văd ziua de slavă a lui Dumnezeu”: „Îmi voi da iubirea și loialitatea lui Dumnezeu și voi duce la capăt misiunea de a-L slăvi. Sunt hotărât să fiu un martor neclintit pentru Dumnezeu și să nu cedez Satanei niciodată. O, pot să am capul spart și să-mi curgă sângele, dar ardoarea oamenilor lui Dumnezeu nu se poate pierde. Însărcinarea dată de Dumnezeu îmi e în inimă, sunt hotărât să-l umilesc pe diavolul Satana” (Urmați Mielul și cântați cântări noi). Dumnezeu m-a luminat, făcându-mă tare și curajoasă și dându-mi credința și hotărârea de a îndura totul și de a mărturisi ferm pentru Dumnezeu. În cele din urmă, urzeala poliției răului nu a învins; m-au torturat până au obosit, apoi m-au trimis înapoi în celulă.

Câteva zile mai târziu, am fost torturată de poliția răului până când nu am avut nicio putere. Am fost într-o transă absentă completă, iar mâinile și brațele mi-erau amorțite. În fața acestei torturi crude și inumane, mă temeam mai ales ca poliția răului să nu se întoarcă și să mă interogheze. De îndată ce m-am gândit la asta, inima mea nu s-a putut împiedica să nu tremure de spaimă. Chiar nu știam ce altceva vor mai folosi să mă tortureze și nu știam când se va termina acest interogatoriu. Nu puteam decât să continuu să mă rog lui Dumnezeu în inima mea și să-L rog pe Dumnezeu să-mi apere inima și să-mi dea voința și puterea de a îndura suferința, astfel încât să fiu în stare să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu și să-l fac pe Satana să eșueze în umilință completă.

Când poliția a văzut că nu voi mărturisi, s-a alăturat Brigăzii de Securitate Națională și Biroului Securității Publice pentru a mă interoga. Au fost peste douăzeci de oameni acolo care m-au interogat pe rând, zi și noapte, încercând să mă forțeze să mărturisesc. În acea zi, doi polițiști din Brigada de Securitate Națională, care mă mai interogaseră deja o dată, au venit la mine și au vorbit inițial cu amabilitate, spunând: „Dacă mărturisești adevărul, te vom lăsa să pleci și îți vom garanta siguranța. Doar Partidul Comunist te poate salva, iar Dumnezeu nu te poate salva…” Când unul dintre ei a văzut că nu voi rosti nicio vorbă, a devenit agitat și a început să strige la mine cu o gură spurcată, făcându-mă să șed pe podea. M-a lovit cu piciorul, cât de tare a putut, la picioare, pantofii de piele provocându-mi dureri insuportabile. În acel moment, un alt polițist a venit să-l întrebe: „Cum merge, vorbește?” El a spus: „E cam încăpățânată și, oricât aș bate-o, nu va vorbi”. Celălalt i-a spus cu sălbăticie: „Dacă nu vorbește, omoară-o în bătaie!” Apoi m-a amenințat, spunând: „N-ai să vorbești? Atunci o să te omorâm!” I-am zis: „Am spus tot ce a fost nevoie să spun, nu știu nimic altceva”. A devenit atât de furios, încât părea complet nebun, apoi a urlat ca o sălbăticiune și a început să mă bată și să mă lovească cu picioarele. În cele din urmă, a obosit să mă bată și a găsit o frânghie cam de grosimea unui deget și și-a înfășurat-o în jurul mâinii de câteva ori. M-a lovit cu ferocitate peste față, iar și iar, zicând: „Nu crezi în Dumnezeu? Suferi, de ce nu vine Dumnezeul tău să te scape? De ce nu vine El să-ți deschidă cătușele? Unde e Dumnezeul tău?” Am scrâșnit din dinți și am îndurat durerea. M-am rugat în tăcere, în inima mea, lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Chiar dacă mă vor omorî în bătaie astăzi, nu voi fi niciodată ca Iuda. O, Dumnezeule, vreau să fii cu mine și să-mi aperi inima. Sunt dispusă să-mi dau viața pentru a mărturisi ferm pentru Tine și pentru a-l umili pe bătrânul Satana”. M-am gândit la un imn „Nu cer decât ca Dumnezeu să fie mulțumit”: „Sunt absolut și complet devotat, devotat lui Dumnezeu fără teamă de moarte. Voința Lui este întotdeauna mai presus de toate. Nepăsător față de viitorul meu, fără gânduri de câștig sau pierdere, îmi doresc doar ca Dumnezeu să fie mulțumit. Sunt mărturie răsunătoare și-l fac de rușine pe Satana, spre slava lui Dumnezeu. Mă angajez complet să răsplătesc dragostea lui Dumnezeu. Îl laud fără întrerupere în inima mea. Am văzut Soarele dreptății, adevărul controlează tot ce e pe pământ. Firea lui Dumnezeu este dreaptă (și merită lauda omenirii). Inima mea Îl va iubi pe Dumnezeu Atotputernic pentru totdeauna și numele Lui îl voi ridica în slăvi” (Urmați Mielul și cântați cântări noi). Am închis ochii și am îndurat tortura și bătăile nebunești ale Satanei. În acel moment, era ca și cum aș fi uitat de durerea mea. Nu știam la ce oră avea să se termine tortura. N-am îndrăznit să mă gândesc la asta și nici măcar nu m-am putut gândi la asta. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost să mă rog neîncetat și să strig către Dumnezeu. De asemenea, cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință neîntreruptă: „Nu te teme, Dumnezeul Atotputernic al oștirilor va fi cu siguranță lângă tine; El stă în spatele vostru și vă este scut” („Capitolul 26” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). „Nu vă temeți de cei ce omoară trupul, dar care nu pot omorî sufletul! Ci temeți-vă mai degrabă de Cel Ce poate să distrugă și sufletul, și trupul, în Gheenă” (Matei 10:28). Într-adevăr, PCC este doar un tigru de hârtie condamnat să fie învins de mâinile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu ar îngădui, nu ar îndrăzni niciodată să-mi vatăme viața și nici un fir din părul meu nu s-ar clinti. În acel moment, m-am gândit și la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Ați acceptat vreodată binecuvântările care v-au fost date? Ați căutat vreodată făgăduințele care au fost făcute pentru voi? Voi, cu siguranță, sub îndrumarea luminii Mele, veți străpunge încleștarea forțelor întunericului. Cu siguranță, în mijlocul întunericului, nu veți pierde lumina care vă ghidează. Voi sigur veți fi stăpânii întregii creații. Veți fi desigur învingători înaintea Satanei. Cu siguranță, la căderea împărăției marelui balaur roșu, vă veți ridica în mijlocul nenumăratelor mulțimi ca să fiți martori biruinței Mele. Veți fi desigur hotărâți și de neclintit în țara Sinim. Prin suferințele pe care le îndurați, veți moșteni binecuvântarea care vine de la Mine și, cu siguranță, Îmi veți emana slava în întregul univers” („Capitolul 19” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Puterea cuvântului lui Dumnezeu este fără limite și a făcut să sporească credința mea; am avut hotărârea de a lupta cu Satana, până la capăt. Când polițistul răului a obosit să mă bată, m-a întrebat din nou: „O să vorbești?” Am spus cu tărie: „Chiar dacă o să mă omori în bătaie, tot nu o să știu!” Când polițistul răului a auzit asta, nu a putut face nimic. A aruncat frânghia și a zis: „Ești a naibii de încăpățânată, ca un catâr. Ești foarte bună, n-ai să spui nimic chiar dacă ai să mori. De unde ai obținut atât de multă putere și credință? Ești, într-adevăr, mai mult Liu Hulan decât Liu Hulan”. Când l-am auzit spunând asta, parcă L-am văzut pe Dumnezeu așezat, triumfător, pe tronul Său, privind umilirea Satanei. Pe jumătate am plâns și pe jumătate L-am lăudat pe Dumnezeu: O, Dumnezeule, bizuindu-mă pe puterea Ta, pot triumfa asupra Satanei, demonul! În lumina faptelor, văd că Tu ești atotputernic, iar Satana este fără putere; Satana va fi întotdeauna înfrânt sub controlul tău. Dacă nu o îngădui, Satana nu va putea să mă tortureze până la moarte. În acest moment, cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat din nou: „Firea lui Dumnezeu aparține Cârmuitorului tuturor lucrurilor și ființelor vii […]. Firea Lui este simbolul autorității […] este un simbol al Celui care nu poate fi[a] înfrânt sau invadat de întuneric și de nicio forță inamică […]” („Este extrem de important să înțelegeți firea lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). După ce am experimentat persecuția crudă a PCC, am văzut cu adevărat dragostea și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine și am experimentat puterea și autoritatea cuvântului lui Dumnezeu. Fără cuvântul lui Dumnezeu care să mă călăuzească la fiecare pas și bazându-mă numai pe puterea mea, mi-ar fi fost imposibil să biruiesc tortura și bătăile PCC. Și m-a făcut să văd imaginea disperată și sfărâmată a poliției răului. Mi-am dat seama de substanța demonică a neomeniei și a lipsei de considerație față de viață a PCC și l-am detestat și l-am blestemat, și mai mult, în inima mea. Am dorit să rup complet toate legăturile cu el și să Îl urmez pe Hristos și să Îl slujesc, pe vecie, pe Hristos.

A doua zi, poliția răului a venit și m-a interogat din nou, iar polițiștii au fost cu adevărat surprinși și au spus: „Ce e cu fața ta?” Când m-am uitat în oglindă, nu m-am putut recunoaște; poliția răului mă bătuse peste față cu o frânghie, cu o zi înainte, și aceasta îmi devenise la fel de umflată, de neagră și de vânătă ca un urs panda. Când am văzut că fața îmi era de nerecunoscut, am simțit o ură înverșunată pentru diavolul de PCC și m-am decis să mărturisesc ferm. Nu puteam să îngădui cu nici un chip ca urzeala lui să triumfe! Picioarele îmi fuseseră lovite atât de rău că nu puteam să merg și, când m-am dus la baie, am văzut că ambele mele picioare nu mai erau normale, totul era negru și vânăt. Unul dintre polițiștii răului a spus: „Nu e nevoie să suferi asta; dacă ai vorbi, nu ai avea de suferit; îți faci asta cu mâna ta! Gândește-te; mărturisește și te vom trimite acasă la soțul tău și la fiica ta”. După ce l-am auzit spunând acest lucru, l-am urât profund. După aceea, și-au schimbat metoda și au început să facă cu rândul, nelăsându-mă să dorm cât erau ziua și noaptea de lungi. Când începeam să adorm, strigau și făceau zgomote puternice ca să mă trezească; încercau să-mi înfrângă voința nelăsându-mă să dorm, ca să vorbesc într-o stare de spirit absentă și confuză. I-am mulțumit lui Dumnezeu că m-a apărat. Chiar dacă poliția răului m-a ținut trează patru zile și patru nopți, nu conta cum mă interogau, mă bizuiam pe Dumnezeu pentru rezistență și credință și nu numai că nu am fost absentă, ci am fost foarte alertă. Pe măsură ce mă interogau iar și iar, polițiștii răului au devenit din ce în ce mai deprimați și mai descurajați. Au început să efectueze interogatoriul fără tragere de inimă; blestemau și bombăneau, le displăcea că îi făcusem să-și piardă pofta de mâncare, să nu se odihnească bine și să se chinuiască cu mine, se simțeau foarte nefericiți. În cele din urmă, tot ce făceau era să-mi pună întrebări ocazionale și nu mai aveau voința de a mă interoga. În această rundă a luptei, Satana a eșuat din nou.

Cu toate acestea, poliția răului nu s-a oprit aici – a trimis un polițist chipeș să mă seducă. Un polițist al răului a venit și și-a pus degetele sub bărbia mea, mi-a luat mâna și mi-a rostit numele. Cu o voce caldă, a spus: „Ești atât de drăguță; nu merită să suferi așa de mult aici. Orice greutăți ai, te pot ajuta să le rezolvi. Vezi, credința ta în Dumnezeu nu ți-a adus nimic. Am doua case, într-o zi te voi aduce acolo să te distrezi; noi doi am putea fi parteneri. Dacă mărturisești, vei fi liberă. Orice ai vrea, te pot ajuta. Nu te voi trata nedrept”. Când i-am auzit minciunile urâte și murdare, m-am simțit îngrețoșată și l-am refuzat fără menajamente. Nu a avut de ales decât să se retragă cu coada între picioare. Acest lucru m-a făcut să înțeleg pe deplin această deplorabilă și nerușinată așa-zisă „poliție a poporului”. Ea folosește metode deplorabile și vulgare fără nici un sentiment al rușinii pentru a-și obține propriul scop; nu are nicio demnitate sau integritate; ea este cu adevărat un duh rău și murdar!

Poliția răului a urzit cu viclenie complot după complot și i-a exploatat pe membrii familiei mele pentru a încerca să mă constrângă, spunând: „Tu doar crezi în Dumnezeu, nu te gândești la soțul tău, la fiica ta, la părinții tăi și la alți membri ai familiei tale? Fiica ta va merge la școală, într-o bună zi, și își va căuta de lucru. Dacă persiști în credința ta, acest lucru va afecta în mod direct viitoarele ei perspective. Vei lăsa să i se întâmple asta? Nu te gândești la ea; te lasă inima să o lași să fie implicată în asta?” După aceea, mi-au adus soțul, fiica și mătușa ca să-i lase să încerce să mă convingă. Când am văzut-o pe fiica mea pe care nu o mai văzusem de câțiva ani, lacrimile au început să-mi curgă necontrolat. N-am putut decât să mă rog cu toată puterea mea lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, Te rog să-mi aperi inima, pentru că trupul meu este prea slab. În acest moment, nu pot cădea pradă trucurilor Satanei și nu pot fi ispitită de Satana să mă las pradă emoțiilor; nu pot să-L trădez pe Dumnezeu sau să-mi vând frații și surorile; Te rog să fii cu mine și să-mi dai credință și putere”. Mătușa mi-a spus: „Grăbește-te și vorbește, de ce ești așa de nesăbuită? Merită să înduri asta pentru credința ta în Dumnezeu? Cine va avea grijă de tine, dacă se întâmplă ceva? Ai fost plecată ani de zile și nu am auzit nimic de la tine. Mama ta și tatăl tău își fac griji pentru tine în fiecare zi, nu pot mânca sau dormi bine. Trebuie să te gândești la noi și să te întorci să locuiești cu noi. Nu crede în Dumnezeu. Uită-te la ce greutăți ai suferit din cauza credinței tale; de ce să-ți bați capul?” Chiar dacă eram slabă, eram apărată de Dumnezeu și am recunoscut că aceasta era o luptă spirituală și că acestea erau trucurile Satanei; cuvintele lui Dumnezeu mi-au amintit în inima mea: „[…] trebuie să-L mulțumești pe Dumnezeu, deși s-ar putea să plângi amarnic sau să eziți să te desparți de vreun obiect îndrăgit” („Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării” din Cuvântul Se arată în trup). În acel moment, i-am spus: „Mătușico, nu încerca să mă convingi, le-am spus tot ce trebuia să le spun. Nu mai știu nimic altceva. Mă pot trata oricum doresc, e treaba lor. Nu-ți face griji pentru mine. Ar trebui să te duci înapoi”. Văzând atitudinea mea fermă, poliția răului nu a avut altă opțiune decât să-mi lase familia să se întoarcă acasă. Intrigile și urzelile poliției răului eșuaseră din nou, iar polițiștii erau atât de mânioși, încât au scrâșnit din dinți și au spus: „Ești într-adevăr lipsită de inimă! Ești atât de egoistă. Tu chiar nu ai natură umană. Unde este Dumnezeul tău? Dacă El e atât de atotputernic, atunci de ce te lasă să suferi aici? De ce nu vine Dumnezeul tău să te salveze? Dacă există într-adevăr un Dumnezeu, atunci de ce nu vine El să-ți deschidă cătușele și să te salveze? Unde este Dumnezeu? Nu te lăsa păcălită de aceste minciuni, nu fi nesăbuită. Nu este prea târziu să te trezești și să vezi adevărul. Dacă nu mărturisești, te vom trimite la închisoare ani de zile!” Minciunile poliției răului m-au făcut să mă gândesc la scena răstignirii Domnului Isus. În trecut, Domnul Isus a fost batjocorit, calomniat și acuzat de farisei și de cei aflați la putere. Ei au zis: „dacă ești Fiul lui Dumnezeu, (și) dă-Te jos de pe cruce!” (Matei 27:40). Guvernul PCC este la fel ca autoritățile romane și fariseii – ei sunt diavolii și satanele care urăsc adevărul, Îl urăsc pe Hristos și sunt dușmanii detestați ai lui Dumnezeu. Dumnezeu folosește acest mediu pentru a mă pune la încercare și pentru a-mi permite să înțeleg cu adevărat natura malefică a marelui balaur roșu al PCC și să-l disprețuiesc și să-l trădez pe marele balaur roșu și să-L urmez din toată inima pe Dumnezeu. După cum spune cuvântul lui Dumnezeu: „Dumnezeu plănuiește să folosească o parte din lucrarea spiritelor malefice pentru a desăvârși o parte din om, astfel încât acești oameni să poată să-și dea seama în întregime de faptele diavolilor și să îngăduie tuturor să-și înțeleagă cu adevărat strămoșii. Numai atunci vor putea oamenii să se elibereze complet, nu numai să se lepede de posterioritatea demonilor, ba chiar cu atât mai mult de a strămoșilor diavolilor. Aceasta este planul original al lui Dumnezeu de a-l înfrânge definitiv pe marele balaur roșu, de a face în așa fel încât toți oamenii să cunoască adevărata formă a marelui balaur roșu, smulgându-i de tot masca și văzându-i adevărata formă. Aceasta este ceea ce Dumnezeu vrea să împlinească și este țelul Lui final pe pământ pentru care a lucrat atât de mult; El năzuiește să înfăptuiască aceasta în om. Aceasta este cunoscută drept manevrarea tuturor lucrurilor pentru scopul lui Dumnezeu” („Capitolul 41” din „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup).

În cele din urmă, poliția răului m-a trimis în centrul de detenție și m-a reținut timp de o lună. În această lună, m-au interogat încă o dată. Timp de două zile și două nopți, nu m-au lăsat să dorm și nu mi-au dat suficient să mănânc. Uneori nu mi-au dat niciun fel de mâncare, dar, în cele din urmă, tot nu a fost de vreun folos. PCC torturează și chinuie oameni, în acest fel, la nesfârșit! Atunci când detenția mea a încetat, m-au condamnat la doi ani de reformare prin muncă pentru „credința într-un Xie Jiao și tulburarea ordinii sociale”, fără nici o dovadă. Înainte de a merge în lagărul de muncă, familia mea mi-a trimis 2.000 de yuani pentru cheltuieli de subzistență, dar toți au fost delapidați de ei. Acești diavoli au fost într-adevăr satane și duhuri ale răului însetate de sânge și de vieți omenești. Era complet diabolic! Acest lucru m-a făcut să văd mai limpede că, în țara condusă de PCC, pur și simplu nu se face nimic după lege; tot ce se opune poate fi sacrificat și exploatat după bunu-i plac; poate aduce acuzații penale, deoarece dorește să-i controleze pe oameni și să-i persecute. PCC creează ceva din nimic, îi etichetează în mod nedrept pe oameni, aduce acuzații false oamenilor și îi prinde în capcană și măcelărește oameni nevinovați. Este un cult autentic și adevărat, un grup de criminali organizați și un gangster care aduce asupra omenirii calamități și dezastre. Timp de doi ani în lagărul de muncă, am văzut că poliția PCC îi abuzează, practic, pe lucrători și le dă ordine ca unor sclavi. Ne-au dat să mâncăm chifle la aburi și supă de legume în fiecare zi; zi și noapte, ne-au făcut să lucrăm ore suplimentare. Eram insuportabil de epuizați în fiecare zi și nu primeam nicio compensație. Dacă nu făceam treabă bună, primeam criticile și pedeapsele lor severe (cum ar fi sentințe prelungite, lipsirea de hrană și a ne forțasă stăm nemișcați). În acest timp, polițiștii răului nu m-au scutit, m-au interogat încercând să mă facă să mărturisesc informațiile bisericii. I-am urât cu înverșunare, bazându-mă pe credința și puterea de la Dumnezeu și am spus cu indignare: „M-ați bătut și m-ați pedepsit; ce mai vreți? Am spus tot ce trebuia să spun; mă puteți interoga timp de zece sau de douăzeci de ani și tot nu voi ști nimic. Lăsați-o baltă!” Când au auzit asta, au spus exasperați: „Ești incurabilă, poți aștepta aici!” În cele din urmă, polițiștii răului au plecat cu coada între picioare.

După ce am experimentat tortura inumană și tratamentul crud al PCC și am trăit pe nedrept timp de doi ani în închisoare, am văzut clar că substanța PCC este minciuna, răul, aroganța și ticăloșia. Sunt mai puțin decât vitele. Sunt perverși și duplicitari; fabrică lozinci cu „libertatea religioasă” și totuși mișună urmărindu-i și persecutându-i pe creștini în orice mod cu putință. Tulbură și demolează cu frenezie lucrarea lui Dumnezeu. Sunt criminali care ucid fără să clipească din ochi, sunt tâlhari de drumul mare sub mantia „măreției, gloriei și corectitudinii”. În cele din urmă, măștile le-au fost smulse în întregime prin lucrarea înțeleaptă a lui Dumnezeu, iar chipurile lor demonice, răuvoitoare, au fost expuse la lumină, pentru a-mi putea deschide câmpul vizual și a mă trezi din visele mele. După cum spune cuvântul lui Dumnezeu: „Vreme de mii de ani acesta a fost pământul murdăriei, insuportabil de murdar, unde suferința abundă, stafiile gonesc năvalnic pretutindeni, păcălind și înșelând, făcând acuzații nejustificate,[1] fiind nemiloase și rele, călcând în picioare acest oraș al fantomelor și lăsându-l plin de cadavre; duhoarea descompunerii acoperă pământul și umple aerul și este păzită cu strășnicie.[2] Cine poate vedea lumea de dincolo de ceruri? Diavolul leagă strâns tot trupul omului, îi scoate amândoi ochii și îi sigilează buzele. Regele diavolilor a fost turbat vreme de câteva mii de ani, chiar până astăzi, când încă mai veghează atent asupra orașului fantomelor, ca și cum ar fi un palat inexpugnabil al demonilor; această haită de câini de pază, între timp, se holbează cu ochi dușmănoși, temându-se profund că Dumnezeu îi va lua prin surprindere și îi va șterge de pe fața pământului, lăsându-i fără un loc al păcii și fericirii. Cum ar putea oamenii dintr-un asemenea oraș al fantomelor să-L fi văzut vreodată pe Dumnezeu? S-au bucurat ei vreodată de afecțiunea și frumusețea lui Dumnezeu? Ce apreciere au ei față de chestiunile lumii omenești? Câți dintre ei pot înțelege voia înflăcărată a lui Dumnezeu? Nu-i de mirare, atunci, că Dumnezeu întrupat rămâne complet ascuns: într-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni fără să clipească, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, L-au disprețuit de mult timp pe Dumnezeu, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au pierdut tot cugetul și se împotrivesc întru totul conștiinței și nu au nicio urmă de bunătate și îi ispitesc pe nevinovați spre nesăbuință. Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului!” („Lucrarea și intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup).

Dumnezeu Atotputernic este veșnic înțelept, atotputernic și minunat, iar Satana, diavolul de PCC, este veșnic deplorabil, murdar și nesăbuit. Indiferent de cât e de sălbatic și de neînfrânat și indiferent de modul în care se zvârcolește și se răzvrătește, va fi întotdeauna un obiect care Îi slujește lui Dumnezeu ca să-Și pregătească poporul ales. Mai mult, el este condamnat să fie azvârlit în iad de către Dumnezeu, ca pedeapsă veșnică. El încearcă să înfrângă voința oamenilor prin persecuții inumane, astfel încât oamenii să se depărteze de Dumnezeu și să-L părăsească pe Dumnezeu. Dar greșește! Persecuția lui ne face tocmai să vedem în întregime substanța demonului și ne stârnește să-l trădăm complet și să avem credința și curajul să-L urmăm pe Dumnezeu pe calea corectă a vieții. Ne vom bizui mereu pe Dumnezeu cel înțelept și atotputernic! De acum încolo, indiferent de ce pericole și dificultăți nemăsurate îmi vor sta în cale, Îl voi urma cu hotărâre, până la capăt, pe Dumnezeu și Îi voi fi martor răsunător.

Note de subsol:

1. „Făcând acuzații lipsite de bază” se referă la metodele prin care diavolul le face rău oamenilor.

2. „Păzită cu strășnicie” sugerează că metodele prin care diavolul îi rănește pe oameni sunt deosebit de rele și controlează oamenii atât de tare încât aceștia nu mai au spațiu de mișcare.

a. Textul original este: „este un simbol al faptului de a fi incapabil să fie.”

Înainte: Bogățiile vieții

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

O bătălie spirituală

de Yang Zhi, Statele Unite Dumnezeu Atotputernic spune: „Din momentul credinței lor în Dumnezeu până astăzi, oamenii au nutrit în ei multe...

Inima mea-i aparține lui dumnezeu

de Xinche, Coreea de Sud În iunie 2018, am participat la repetițiile pentru interpretarea corală a Imnului Împărăției. Crezând că voi urca...

Învățând prin cooperare

de Zanen, Statelor Unite Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă vrei să-ți îndeplinești îndatoririle cum se cuvine și să mulțumești voia lui...

Lasă un răspuns