de Ai Mu Myanmar

În 2021, la scurt timp după ce am acceptat Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, am început să o răspândesc. Odată, am invitat peste 20 de camarazi să asculte o predică. Citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și având părtășie despre lucrarea Sa din zilele de pe urmă și fiind martor pentru ea, ei L-au acceptat cu toții, în cele din urmă, pe Dumnezeu Atotputernic. Eram extrem de fericit și aveam credința de a continua să răspândesc Evanghelia.

Curând după ce am început să o răspândesc, liderul plutonului meu a început să mă persecute. A spus că exagerasem cu credința mea în Dumnezeu și, în fața trupelor, a mai spus: „Mă gândeam să te instruiesc să devii lider de echipă, dar acum crezi în Dumnezeu și nu asculți de mine. Vei regreta acest lucru! Pe viitor, chiar dacă-ți mor părinții, tot nu te voi lăsa să-ți iei permisie.” După ce au auzit cuvintele liderului de pluton, unii camarazi m-au batjocorit: „Toată lumea crede în Buddha; crezând în Dumnezeu, ne insulți credința.” Confruntându-mă cu batjocură și umilință din partea atâtor oameni, am început să mă simt puțin slab și am plecat în grabă. Am găsit un loc liniștit, am îngenuncheat și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, liderul plutonului m-a certat și m-a umilit, iar camarazii m-au batjocorit. Sunt atât de slab; fie ca Tu să-mi dai credință și putere. Știu că sunt testat și nu pot lăsa acest lucru să mă afecteze sau să interfereze cu datoria mea.” La scurt timp după aceasta, liniile frontului au intrat în luptă, iar trupele supravegheau îndeaproape camerele. Într-o noapte, mă pregăteam să merg să-i ud pe nou-veniți, dar mi-a venit în minte că eram ținuți din scurt în ultima vreme și, oricine era prins furișându-se afară, era pedepsit. Ar fi fost bătut și certat sau legat afară pentru o noapte. Eram îngrijorat că liderul plutonului sigur avea să mă certe, să mă bată și să mă umilească din nou, dacă știa că ieșeam deseori. Gândindu-mă la asta, nu am îndrăznit să ies și să-i ud pe nou-veniți. I-am spus ce gândeam lui Carter, cu care făceam echipă. Carter a zis: „Îți pasă atât de mult de reputația ta. Dumnezeu a rânduit un astfel de mediu pentru noi, ca să vadă cum îl experimentăm, dacă putem să învățăm vreo lecție. Trebuie să te rogi mai mult lui Dumnezeu și să reflectezi mai mult asupra ta. Dacă ești condus de vanitatea ta și respectul de sine și renunți la datoria ta pentru că nu poți face față batjocurii altora, ce fel de problemă este aceasta? Dacă nu mergi să-i uzi pe toți acei nou-veniți din sat, atunci nu îți tratezi datoria cu ușurință și nu ești iresponsabil?” De asemenea, el mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Felul în care privești însărcinările date de Dumnezeu este extrem de important și este o chestiune foarte serioasă. Dacă nu poți duce la bun sfârșit ceea ce a încredințat Dumnezeu oamenilor, atunci nu ești vrednic de a trăi în prezența lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit. Este perfect natural și justificat faptul că oamenii ar trebui să ducă la bun sfârșit orice însărcinări le încredințează Dumnezeu. Aceasta este responsabilitatea supremă a omului și este la fel de importantă ca propria viață. Dacă nu iei în serios însărcinările de la Dumnezeu, atunci Îl trădezi în modul cel mai cumplit. Făcând asta, ești mai jalnic decât Iuda și ar trebui să fii blestemat. Oamenii trebuie să dobândească o înțelegere temeinică despre cum să trateze ceea ce le încredințează Dumnezeu și, cel puțin, ei trebuie să înțeleagă că însărcinările pe care El le dă omenirii sunt înălțări și favoruri speciale de la Dumnezeu și că ele sunt cele mai glorioase lucruri. Orice altceva poate fi abandonat. Chiar dacă o persoană trebuie să își sacrifice propria viață, tot trebuie să îndeplinească însărcinarea dată de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). Citind acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că atitudinea de a te considera responsabil pentru îndeplinirea datoriei era un lucru foarte important. Dumnezeu m-a înălțat și mi-a dat ocazia de a-mi îndeplini datoria, așa că trebuie să mă țin de ea și să fac tot ce pot pentru a o duce la bun sfârșit. Sunt o ființă creată și am mâncat și am băut atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și I-am înțeles intențiile și cerințele, iar acum renunț la datoria mea de îndată ce mă confrunt cu unele dificultăți. L-am trădat pe Dumnezeu. M-am gândit la oamenii obișnuiți de aici care puteau înfrunta oricând războiul, care erau zilnic într-o stare de anxietate. Dumnezeu m-a plasat în acest mediu ca să-mi permită să le împărtășesc, fără întârziere, Evanghelia acestor oameni, ca să-i ud cum se cuvine pe acești credincioși, astfel încât ei să-și poată pune o temelie pe adevărata cale, să obțină mântuirea și să primească protecția lui Dumnezeu în mijlocul dezastrelor. Dumnezeu speră să-mi vadă loialitatea și că pot să am credință și să rămân ferm în mărturia mea și nu vrea să mă vadă clintindu-mă când îmi îndeplinesc datoria, dar eu nu puteam suporta să fiu umilit și mi-am tratat cu ușurință datoria și nu mi-am asumat responsabilitatea. Aceasta e o trădare față de Dumnezeu, mai gravă decât cea a lui Iuda și merit să fiu blestemat. Văzând cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, indiferent de situație, indiferent cât sufăr sau cât sunt de umilit și chiar dacă mă costă viața, trebuie să termin tot ceea ce mi-a încredințat Dumnezeu. Acestea sunt responsabilitatea și datoria pe care ar trebui să le îndeplinesc. După aceea, am răspândit Evanghelia și i-am udat pe nou-veniți împreună cu doi dintre frații mei. 27 de oameni au acceptat Evanghelia într-o lună și, ulterior, au fost predați bisericii. Eram recunoscător pentru îndrumarea lui Dumnezeu și m-am simțit împăcat în inima mea.

Ulterior, trupele noastre au fost transferate, iar eu am fost mutat altundeva. Unii nou-veniți nu știau că liderul de pluton persecuta credincioșii în Dumnezeu, așa că au încercat să-i împărtășească Evanghelia, iar el a început să cerceteze cine le împărtășea sătenilor Evanghelia. Mi-a fost frică: „Oare va fi dat în vileag faptul că eu le împărtășeam Evanghelia? Oare liderul trupei avea să mă aresteze și să mă trimită la închisoare? Atunci cu siguranță aveam să sufăr și să fiu umilit. Ar fi mai bine dacă aș aștepta puțin până când se mai liniștesc lucrurile pentru a relua răspândirea Evangheliei. În acest fel, n-aș mai fi prins; Nu vreau să fiu din nou umilit.” Prin urmare, nu am ieșit timp de trei zile să răspândesc Evanghelia. Deși participam în fiecare noapte la adunări online, mă simțeam pustiit pe dinăuntru. Nu mă simțeam la fel de ușurat ca atunci când îmi făceam datoria înainte.

Ulterior, una dintre surorile mele a aflat despre starea mea și mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Credeți despre voi că dețineți cea mai mare sinceritate și loialitate față de Mine. Credeți că sunteți atât de buni la inimă, atât de milostivi și că Mi-ați dedicat atât de multe. Credeți că ați făcut mai mult decât destule pentru Mine. Dar ați comparat vreodată aceste convingeri cu propriile acțiuni? Eu vă spun că sunteți cât se poate de aroganți, cât se poate de lacomi, cât se poate de superficiali; vicleșugurile cu care voiți să Mă păcăliți sunt cât se poate de iscusite și aveți din belșug intenții și metode demne de dispreț. Loialitatea voastră este prea puțină, seriozitatea voastră prea neînsemnată, iar conștiința voastră are lipsuri încă și mai mari. […] Când îți îndeplinești sarcinile, te gândești la propriile interese, la siguranța personală, la membrii familiei tale. Ce ai făcut tu vreodată pentru Mine? Când te-ai gândit tu vreodată la Mine? Când te-ai devotat tu vreodată Mie și lucrării Mele, cu orice preț? Unde este dovada compatibilității tale cu Mine? Unde este realitatea loialității tale față de Mine? Unde este realitatea supunerii tale față de Mine?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos”). Am citit cuvintele lui Dumnezeu, iar apoi am reflectat asupra mea. Înainte, credeam că mă dedicam și mă sacrificam destul pentru Dumnezeu. După ce am început să cred în Dumnezeu, răspândeam mereu Evanghelia și făceam asta chiar dacă eram pe linia frontului. Odată, m-am întors de la udarea nou-veniților, iar comandantul meu a crezut că eram inamicul și se pregătea să mă împuște. Din fericire, unul dintre frații mei a observat prompt că eram eu și astfel nu a apăsat pe trăgaci. Credeam că, răspândind Evanghelia și sacrificându-mă pentru Dumnezeu în acest fel și suferind mult în timp ce câștigam totodată câțiva oameni arăta deja că-I eram loial lui Dumnezeu, iar El ar trebui să fie mulțumit. Dar, de fapt, nu eram deloc loial. Când îmi făceam datoria, mă gândeam în primul rând la reputația și interesele mele. Mă temeam că liderul de pluton avea să mă bată, să mă certe și să mă umilească dacă mă prindea ieșind pentru a răspândi Evanghelia; mă temeam să nu-mi stric imaginea. Așadar, am încetat să-mi fac datoria și nu am mai răspândit Evanghelia sau nu am mai udat nou-veniți. Liderul plutonului a cercetat cine le împărtășea sătenilor Evanghelia, iar eu mă temeam că avea să afle că eram eu și că mă vor aresta și închide, așa că am încetat din nou să-mi fac datoria. Confruntat iar și iar cu astfel de circumstanțe, singurul lucru la care m-am gândit a fost reputația mea. Oricând un lucru implica reputația mea sau o oarecare umilință, eu îmi dădeam laoparte datoria și nu mi-o mai îndeplineam. Am văzut că, deși eram dispus să mă sacrific pentru Dumnezeu, ori de câte ori erau implicate interesele mele, alegeam să mă menajez și nu apăram deloc lucrarea bisericii. Nu eram responsabil în îndeplinirea datoriei mele și nu aveam conștiință sau rațiune. Acum am recunoscut, în sfârșit, că nu eram loial, că nu eram destul de sincer față de Dumnezeu și că eram prea egoist și vrednic de dispreț!

Am citit atunci un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am fost foarte inspirat: „Răspândirea Evangheliei este responsabilitatea și obligația tuturor. În orice moment, indiferent de ceea ce auzim sau de ceea ce vedem sau de ce fel de tratament întâmpinăm, trebuie să susținem întotdeauna această responsabilitate de răspândire a Evangheliei. În niciun caz nu putem renunța la această datorie din cauza negativității sau a slăbiciunii. Datoria de a răspândi Evanghelia nu este o călătorie lină, ci plină de pericole. Când răspândiți Evanghelia, nu veți înfrunta îngeri, nici extratereștri, nici roboți. Vă veți confrunta doar cu omenirea rea și coruptă, cu demoni vii, cu fiare – toate acestea sunt oameni supraviețuind în acest spațiu malefic, în această lume rea, care au fost profund corupți de Satana și se împotrivesc lui Dumnezeu. Prin urmare, în procesul răspândirii Evangheliei, există cu siguranță tot felul de pericole, ca să nu mai vorbim de calomnii meschine, batjocuri și neînțelegeri, care sunt întâmplări comune. Dacă tu privești cu adevărat răspândirea Evangheliei ca pe o responsabilitate, ca pe o obligație și ca pe datoria ta, atunci vei fi în măsură să consideri aceste lucruri în mod corect și chiar să te ocupi de ele corect. Nu vei renunța la responsabilitatea și obligația ta, nici nu te vei abate de la intenția ta inițială de a răspândi Evanghelia și de a mărturisi pentru Dumnezeu din cauza acestor lucruri și nu vei da niciodată la o parte această responsabilitate, căci aceasta este datoria ta. Cum ar trebui înțeleasă această datorie? Ea este valoarea și obligația primară a vieții omenești. A răspândi vestea cea bună a lucrării lui Dumnezeu în zilele de pe urmă și Evanghelia lucrării lui Dumnezeu este valoarea vieții omenești” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Răspândirea Evangheliei este datoria de onoare a tuturor credincioșilor”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că răspândirea Evangheliei nu este ușoară. Întrucât avem de-a face cu o omenire coruptă, cu siguranță vom înfrunta diverse pericole atunci când răspândim Evanghelia, cum ar fi să fim bătuți și certați, umiliți, batjocoriți și calomniați; acest lucru este inevitabil. Răspândirea Evangheliei e datoria de neocolit a tuturor celor care cred în Dumnezeu. Indiferent ce persecuții se abat asupra lor și în ce fel îi umilesc sau îi batjocoresc ceilalți, nu pot să renunțe la propria datorie, iar când vine momentul critic, Dumnezeu Își poate aminti de ei doar dacă-și îndeplinesc bine îndatoririle. Datoria și responsabilitatea pe care mi le-a dat Dumnezeu sunt de cea mai mare importanță și ar trebui să renunț la vanitatea mea și respectul de sine și să continui să răspândesc Evanghelia și să fiu martor pentru Dumnezeu, aducând mai mulți oameni înaintea Lui pentru a-mi îndeplini responsabilitatea. Acesta este cel mai bun mod de a fi martor pentru Dumnezeu și de a-l umili pe Satana. Indiferent cum mă ceartă și mă umilește liderul de pluton, indiferent cum mă batjocoresc camarazii mei și chiar dacă mă vor lega atârnat de un copac, eu tot trebuie să răspândesc Evanghelia și să fiu martor pentru Dumnezeu.

Ulterior, trupele noastre au fost transferate din nou într-un alt loc și nu aveam sub nicio formă cum să ies și să răspândesc Evanghelia, așa că am făcut-o online cu câțiva dintre frații mei din armată. Am creat un grup pe telefonul meu și i-am adăugat pe aceștia în el. În mod neașteptat, liderul de pluton mi-a luat telefonul când nu eram atent și mi-a spus: „Dacă dovedești că nu crezi în Dumnezeu sub forma unui angajament scris, îți voi înapoia telefonul.” Eu am spus: „Nu am făcut nimic greșit. De ce mi-ai confiscat telefonul?” Liderul de pluton a spus: „Ai dus prea departe credința ta în Dumnezeu. Credința poporului Wa este partidul lor; credința în Dumnezeu este ilegală!” În timp ce a spus asta, a luat o lopată și m-a lovit. A doua zi, liderul de pluton a descoperit în telefonul meu istoricul conversațiilor dintre mine și frații mei și, totodată, a găsit cuvintele lui Dumnezeu, precum și filmele și videoclipurile bisericii. A raportat acest lucru superiorilor săi de la sediul central. Comandantul m-a întrebat: „Unde ai acceptat cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic? Care este funcția ta în biserică? Cui i-ai împărtășit Evanghelia? Câți credincioși sunt printre trupele noastre?” Când îmi puneau întrebări, îmi era teamă și tremuram puțin. M-am gândit: „Dacă spun adevărul, atunci Îl trădez pe Dumnezeu la fel ca Iuda, dar dacă nu o fac, atunci comandantul și alții se vor duce să-i întrebe pe acești frați cine le-a împărtășit Evanghelia, iar dacă ei spun că eu am fost, soarta mea va fi cu siguranță mai rea.” Mă rugam în mod repetat lui Dumnezeu în inima mea, să mă îndrume și să-mi dea puterea de a rămâne ferm în mărturia mea, astfel încât, indiferent în ce fel eram umilit sau sufeream, să nu-i vând pe frații și surorile mele și să nu procedez precum Iuda. Apoi am spus: „Credința mea în Dumnezeu Atotputernic înseamnă să particip la adunări și să-L venerez pe Dumnezeu.” După aceea nu le-am mai răspuns la nicio întrebare.

În final, m-au trimis înapoi și m-au băgat la carceră. Pe mine și pe alți trei ne-au legat unul de altul cu lanțuri de picioare. Când mâncam, dormeam sau ne duceam la baie, o făceam toți patru împreună și era totodată dificil să mergem. Inima mea a devenit puțin slabă: „Am fost trimis la carceră și sunt încătușat și legat cu lanțuri. Dacă m-ar vedea camarazii mei non-credincioși, ce ar gândi? Oare ar spune și ei că dusesem prea departe credința mea în Dumnezeu?” Când m-am gândit la aceste lucruri, m-am simțit stânjenit și că reputația mea a fost distrusă. Eram pe punctul de a avea o cădere nervoasă. Voiam ca Dumnezeu să mă ajute să evadez din acest mediu și nu voiam să mai fiu umilit în acest fel. Trebuia să port cătușe când mergeam să mănânc, iar ceilalți soldați mă batjocoreau: „De ce nu-I ceri Dumnezeului tău să-ți scoată cătușele?” Mâncam cu capul plecat, neîndrăznind să-mi ridic privirea și mă rugam în tăcere în inima mea: „Dumnezeule, sufăr. Statura mea este prea mică. Fie ca Tu să mă îndrumi și să-mi dai credință și putere, astfel încât să pot face față umilinței din partea celorlalți.” După rugăciune, am simțit că eram mai puternic și m-am gândit la un imn numit „O alegere fără regrete”:

1  Când arestările și persecuțiile creștinilor de către PCC devin din ce în ce mai sălbatice, când orașul este plin de oroare întunecată și fug oriunde pot, când libertatea este încătușată într-o închisoare îngrozitoare, când singura mea companie este o lungă noapte de durere, nu voi șovăi în credința mea în Dumnezeu, niciodată nu Te voi trăda, Domnul meu, Dumnezeul meu. Dumnezeule Atotputernic adevărat, inima mea Îți aparține Ție. Încarcerarea îmi poate controla doar trupul. Nu îmi poate opri pașii ce Te urmează pe Tine. Suferință dureroasă, un drum accidentat, cu îndrumarea cuvintelor Tale, inima mea este fără teamă, în compania iubirii Tale, inima mea este sătulă.

2  Când tortura nimicitoare a diavolilor PCC devine chiar mai cumplită, când durerea mistuitoare mă lovește iar și iar, când slăbiciunea și agonia trupului ating culmea, la momentul final, când viața e gata să îmi fie luată, nu voi ceda în fața marelui balaur roșu, niciodată nu voi fi Iudă, o pată a rușinii asupra lui Dumnezeu. Dumnezeule Atotputernic adevărat, Îți voi fi loial până la moarte. Diavolii nu îmi pot decât tortura și chinui trupul. Viața și moartea vor fi veșnic sub stăpânirea Ta. Mă voi lepăda de toate pentru a-Ți mărturisi. Dacă aduce rușine Satanei, voi muri fără a mă plânge. Sunt onorat să trăiesc în mărturie către Tine.

Cât de glorios este să Îl urmezi pe Hristos și să cauți să-L iubești pe Dumnezeu în această viață! Cu inima și cu sufletul, eu trebuie să Îl răsplătesc pe Dumnezeu; sunt dispus să mă lepăd de tot pentru a mărturisi despre Dumnezeu. Cât timp voi trăi, să îmi dau întreaga ființă lui Dumnezeu este o alegere pe care nu o voi regreta niciodată.

– Urmați Mielul și cântați cântări noi

Acest cântec mi-a dat credință. Indiferent cum mă tratau ceilalți, nu puteam să-L trădez pe Dumnezeu. Să-L urmez pe Dumnezeu este o alegere pe care nu o voi regreta toată viața mea. Trebuie să renunț la reputația mea și să risc totul pentru a rămâne ferm în mărturia mea pentru El.

În trecut, am simțit mereu că a fi persecutat în calitate de credincios în Dumnezeu era o chestiune umilitoare, dar mai târziu, mi-am amintit un pasaj din cuvintele Lui care mi-a schimbat punctul de vedere. Dumnezeu Atotputernic spune: „Tu ești o ființă creată – ar trebui, desigur, să-L slăvești pe Dumnezeu și să urmărești o viață plină de sens. Dacă nu-L slăvești pe Dumnezeu, ci trăiești în trupul tău murdar, atunci nu ești doar o bestie cu chip de om? Deoarece ești o ființă omenească, ar trebui să te sacrifici pentru Dumnezeu și să înduri toate suferințele! Ar trebui să accepți cu bucurie și cu încredere mica suferință la care ești supus astăzi și să trăiești o viață plină de sens, ca Iov și Petru. În această lume, omul poartă hainele diavolului, se hrănește cu mâncare de la diavol, lucrează și slujește la porunca diavolului, devenind cu totul călcat în picioare în mizeria lui. Dacă nu deslușești sensul vieții sau nu obții adevărata cale, atunci ce însemnătate are să trăiești astfel? Sunteți oameni care urmăriți calea cea dreaptă, aceia care își doresc o îmbunătățire. Sunteți oameni care vă ridicați în națiunea marelui balaur roșu, cei pe care Dumnezeu îi numește drepți. Nu este aceasta viața cea mai plină de sens?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (2)”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg că diavolii care îi arestau și îi persecutau pe creștini erau dușmani ai lui Dumnezeu și că guvernele dictatoriale nu le permiteau oamenilor să creadă în El și să-L urmeze, lăsându-i să-l venereze doar pe Buddha și pe președinte și să creadă în Partidul Statului Unit Wa. Îi făceau pe oameni să se bazeze pe cele două mâini ale lor pentru a-și crea un viitor bun și să-și schimbe soarta învățând și câștigând bani. Răspândirea Evangheliei lui Dumnezeu într-un astfel de loc va conduce la persecuție și obstacole. Aici, cei care cred în Dumnezeu și răspândesc Evanghelia vor avea de înfruntat persecuția, batjocura, bătăile și cearta și chiar închisoarea. Însă aceasta este persecuție pentru dreptate; această suferință are sens. Dacă, atunci când sunt supus torturii, batjocorit și umilit, simt că mi-am pierdut imaginea și nu pot privi pe nimeni în ochi, atunci perspectiva mea asupra lucrurilor nu este corectă. Sunt o ființă creată, iar credința în Dumnezeu și venerarea Lui reprezintă un lucru perfect natural și justificat. Răspândirea Evangheliei și a fi martor pentru Dumnezeu reprezintă misiunea și responsabilitatea pe care ni le-a dat Creatorul și, totodată, cel mai just lucru din întreaga omenire. A fi supus persecuției când răspândești Evangheliei nu este o chestiune umilitoare, înseamnă a fi persecutat pentru dreptate. Este ca în cazul lui Iov și Petru. Când Iov a înfruntat încercări, bunurile familiei sale au fost furate de bandiți, copiii lui au murit, iar el a făcut abcese pe tot trupul. Non-credincioșii l-au batjocorit, spunând că Dumnezeul în care credea el era fals și până și soția lui i-a spus să-L abandoneze pe Dumnezeu și să moară, dar el s-a rugat lui Dumnezeu în tot acest timp, lăudându-I numele și rămânând ferm în mărturia sa pentru El. Petru a fost și el supus persecuției când a răspândit Evanghelia și, în final, a fost pironit pe cruce cu capul în jos, dar nu a simțit că acesta era un lucru umilitor. Dimpotrivă, el considera că făcea parte din omenirea coruptă și că nu era vrednic să fi pironit pe cruce precum Domnul Isus, așa că a ales să fie răstignit cu capul în jos, fiind martor răsunător și clar pentru Dumnezeu. Viețile lor au fost cele mai semnificative; a fi numit drept de către Dumnezeu reprezintă cea mai mare onoare. Am înțeles și intenția lui Dumnezeu. Îmi păsa prea mult de reputația mea și nu îndrăzneam să-mi îndeplinesc îndatoririle de teamă să nu fiu umilit. Rânduind un astfel de mediu pentru mine, Dumnezeu îmi permitea să-mi recunosc și să-mi înlătur firea coruptă și punctul de vedere greșit asupra lucrurilor din cadrul acestor împrejurări. Era pentru a mă desăvârși, a mă mântui și, totodată, îmi arăta că guvernul poporului Wa era un demon care ura adevărul și se împotrivea lui Dumnezeu și că, indiferent cum mă persecutau și mă împiedicau, eu nu puteam să cedez în fața lor. Dumnezeu este la conducerea acestei lumi și a omenirii, iar soarta mea este în mâinile Sale. Guvernul niciunei țări nu-mi poate schimba soarta sau viitorul. Nu trebuie să-mi fac griji. Oricât de greu ar fi, Îl voi urma mereu pe Dumnezeu și voi rămâne ferm în mărturia mea pentru El. Odată ce am recunoscut asta, am simțit că a crede în Dumnezeu și toată suferința meritau efortul. Nu-mi mai era teamă că alți oameni mă batjocoreau sau mă umileau, iar când mergeam să iau mâncare, nu-mi era rușine să mă uit la ceilalți. Mă rugam deseori lui Dumnezeu și simțeam că El îmi ținea companie și eram mai fericit cu fiecare zi care trecea.

După jumătate de lună la carceră, s-a descoperit că eram infectat cu COVID-19, așa că m-au transferat la sediul central al brigăzii, pentru carantinare. Când eram pe drum spre sediul central, m-au tratat chiar mai rău decât pe un ucigaș. Mi-au pus trei lanțuri la picioare. Liderul de pluton și ceilalți mă batjocoreau cu toții: „Nu crezi tu în Dumnezeu? Atunci cum ai putut să iei COVID-19? Spui că există un Dumnezeu, dar, de fapt, nu există niciun Dumnezeu în lumea aceasta.” Când am auzit aceste cuvinte, nu m-am simțit atât de slab. Indiferent cum mă batjocoreau liderul plutonului și ceilalți și indiferent cum mă vedeau alți oameni, eram dispus să mă supun. Atunci, liderul plutonului a spus că avea să mă trimită să fiu închis în secția de securitate. Frica mi-a răsărit în inimă, deoarece secția de securitate era foarte strictă și îmi făceam și griji că voi fi umilit în închisoare. În plus, nu puteam să merg acasă dacă eram în închisoare. În acea perioadă, am fost încuiat într-o încăpere. Nu aveam telefonul meu și nu puteam să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Era o chitară acolo și tot ce puteam să fac era să cânt imnuri la ea. Voiam foarte mult să citesc cuvintele lui Dumnezeu și m-am rugat Lui să-mi dea o cale de scăpare. Câteva zile mai târziu, am împrumutat telefonul fratelui meu, Ivan, și m-am uitat la un film intitulat „Povestea mea, povestea noastră”. Frații din film au fost arestați de Partidul Comunist Chinez pentru credința în Dumnezeu și răspândirea Evangheliei. Au fost torturați și chinuiți cu severitate și mulți oameni i-au umilit. Au fost condamnați la închisoare și închiși un anumit număr de ani; unii mai bine de 10 ani. Nu au avut niciun fel de libertate și erau zilnic suprasolicitați cu munca, dar în închisoare puteau încă să se roage lui Dumnezeu și să-și transmită cuvintele lui Dumnezeu. Aveau o atitudine de supunere față de Dumnezeu și știau că mergeau pe calea corectă în viață. Aveau cu toții credință și au rămas fermi în mărturia lor pentru Dumnezeu. Am fost în mod deosebit emoționat când i-am auzit citind cuvintele lui Dumnezeu. I-am admirat foarte mult. Au suferit atât de mult și încă erau capabili să fie statornici în credința lor, să-L urmeze pe Dumnezeu și să nu dea niciodată înapoi. Însă când eu am experimentat umilința, bătăile și cearta din partea altora, nu am putut suporta. Îmi era teamă să nu fiu dus la închisoare și mi-am pierdut voința de îndată ce am suferit puțin, vrând ca Dumnezeu să mă ajute să evadez dintr-un astfel de mediu. Simțeam că-I eram dator și speram ca El să-mi mai dea o șansă. Indiferent câți ani stăteam în închisoare și oricât de mare era umilința, aveam să mă supun și să fac față. După ce am fost în carantină mai bine de 10 zile, s-a întâmplat ca aceia care s-au întors de pe liniile frontului să-și ia o lună de concediu programat. Nu mă așteptam ca armata să mă lase și pe mine să-mi iau acest timp liber. Un camarad non-credincios a spus: „Uite, Ayden a făcut o greșeală și este în reforma muncii, dar până la urmă vacanța lui a venit chiar mai repede decât a noastră.” I-am fost foarte recunoscător lui Dumnezeu. Credeam că voi fi închis câțiva ani și nu mă așteptam să plec în vacanță și să mă întorc acasă. Am văzut faptele minunate ale lui Dumnezeu și I-am văzut atotputernicia și domnia. Înainte să plec, comandatul mi-a spus să nu răspândesc Evanghelia când merg acasă. M-am gândit: „Când am răspândit Evanghelia în armată, m-ai controlat și m-ai bătut. Acum că merg acasă, am o ocazie atât de bună de a fi martor pentru Dumnezeu. Cum aș putea să o ratez? Îmi voi investi toată energia în răspândirea Evangheliei; Nu voi lăsa un lucru mărunt pe care îl spui tu să mă afecteze.” După ce am ajuns acasă, am început să-i adun pe frații și surorile mele, ca să mergem într-un sat și să răspândim Evanghelia. La momentul acela, au fost 6 oameni care au acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. După mai bine de 10 zile de când m-am întors în armată, liderul de pluton m-a transferat pe un post de pază la un punct de control. I-am fost foarte recunoscător lui Dumnezeu. Înainte, eram foarte ocupat în armată și nu aveam mult timp pentru a răspândi Evanghelia. După ce am ajuns pe acest post, n-am mai fost atât de ocupat și am avut mai mult timp pentru răspândirea ei. Deși persecuția armatei nu a încetat niciodată, tot am continuat să răspândesc Evanghelia și să fiu martor pentru Dumnezeu și am adus mai mulți oameni înaintea Lui pentru a obține mântuirea Sa.

Pe parcursul răspândirii Evangheliei, deși am suferit întrucâtva, am fost supus umilinței, bătăilor și certurilor și, de asemenea, trimis la carceră, mi-am văzut propria corupție și lipsurile, precum și iubirea lui Dumnezeu. Indiferent ce circumstanțe am înfruntat, cuvintele lui Dumnezeu au fost de fiecare dată acolo ca să mă îndrume, să mă facă să renunț la vanitatea și la reputația mea și să am credința și puterea de a merge mai departe. Aceste experiențe mi-au arătat în mod direct că a suferi și a fi persecutat în numele răspândirii Evangheliei este un lucru semnificativ. A-L urma pe Dumnezeu, a te sacrifica pentru El și a-ți îndeplini datoria este cea mai semnificativă viață pe care o poți avea.