de Gao Hui, China

Într-o zi din iulie 2009, sora Liu a venit în grabă acasă la mine, să-mi spună că liderul bisericii noastre fusese arestat și că poliția luase o parte din banii bisericii. Când am auzit asta, m-am îngrijorat foarte tare și mi-am zis: „Familia mea păstrează o parte din banii bisericii. Numele meu și al soțului meu apar pe chitanțe. Dacă acele chitanțe ajung pe mâna poliției, sigur ne vor aresta și banii vor fi confiscați.” Așadar, am dus repede banii bisericii altundeva.

După câteva zile, șeful securității publice a venit cu peste 20 de polițiști să ne percheziționeze casa. Unul dintre polițiști mi-a arătat o chitanță și m-a întrebat: „Tu ai scris-o? Dă-mi cei 250000 de yuan pe care-i păstrezi pentru biserică!” M-am speriat puțin, așa că în inima mea m-am rugat imediat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, Te rog, dă-mi putere și credință. Nu vreau să predau ofrandele, nici să Te trădez.” Apoi, m-am gândit la cuvintele Lui: „Din tot ce are loc în univers, nu există nimic în care Eu să nu am ultimul cuvânt. Există ceva ce nu se află în mâinile Mele?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 1). Mi-am zis: „Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu, trebuie să mă bazez pe El ca să țin piept acestei încercări.” Apoi, polițistul a insistat: „Cine ți-a dat fondurile să le păstrezi? Dă-ne banii acum!” Am fost foarte supărată, m-am gândit: „Banii sunt ofrandele aleșilor lui Dumnezeu pentru El. Ce drept ai asupra lor? De ce-ar trebui să ți-i dau?” Un polițist a văzut că nu vorbim, atunci l-a apucat pe soțul meu de cap și l-a trântit de perete, întrebând din nou unde sunt banii. Am fost furioasă și supărată. Soțul meu avea probleme de sănătate, după un accident de mașină, și nu putea să facă față unui astfel de abuz. Șeful securității publice i-a spus polițistului: „Ăsta nu e bine, ar putea leșina repede.” Nevrând să-și păteze mâinile cu o crimă, polițistul s-a oprit. Apoi, m-au dus pe mine într-o altă cameră, m-au încătușat de un scaun și m-au întrebat aspru: „Unde ai pus cei 250000? Dacă ne spui, nu te vom aresta și nu-ți vei păta reputația. Dar dacă nu ne spui, asta te așteaptă!” Fiindcă n-am răspuns, peste 10 polițiști au început să ne percheziționeze casa. Au răscolit în interior și afară, toate dulapurile și sub paturi, chiar și sub carcasa televizorului și a mașinii de spălat. Unii polițiști s-au târât pe jos, bătând în gresie, iar alții s-au împrăștiat și au bătut în pereți. Dacă li se părea că un loc suna a gol, îl spărgeau și verificau. Curând, am auzit pe cineva strigând încântat: „I-am găsit, i-am găsit!” Un polițist a venit repede cu punga plină de bani și au început să-i numere. Au găsit 121500. Le-am spus polițiștilor: „Sunt economiile familiei mele.” Dar polițiștii m-au ignorat. Fiindcă n-au găsit toată suma de 250000, și-au continuat căutările. Au răscolit toate ungherele. Au desfăcut cușca de câine și ne-au făcut țăndări masa de marmură. Chiar și hornul de pe acoperiș a fost distrus. Au scos toată pardoseala din mai multe camere și au săpat pământul de sub copacii din curte – doar ca să găsească banii. Priveam neputincioasă cum ne răvășesc toată casa. M-am înfuriat. PCC se dedă la cele mai josnice fapte în încercarea de a confisca banii bisericii. Niște demoni! Eram furioasă, dar și îngrijorată. După accidentul de mașină, soțul meu nu mai putuse să facă muncă manuală grea, iar eu am ajuns să întrețin toată familia. În acei ani, strânsesem mult cureaua și muncisem din greu ca să economisim. Ce puteam să facem acum, când poliția ni luase pe toți? Fiul nostru era acum adult și urma să se însoare. Nu mai aveam bani nici să-i facem nuntă. Chiar nu știam cum voi trece de acest impediment. Puteam doar să mă rog lui Dumnezeu și să-I cer îndrumare. După ce m-am rugat, m-am gândit cum Satana l-a ispitit pe Iov. Peste noapte, i-au fost furate toate animalele. Averea strânsă de mulți ani a dispărut într-o clipită și i-au murit toți cei 10 copii. Întregul corp i-a fost acoperit cu bube, dar nu s-a plâns niciodată, ba chiar a spus: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21). Iov a trecut printr-o încercare foarte grea, dar a mărturisit ferm și l-a umilit pe Satana. Percheziția sălbatică a polițiștilor și confiscarea banilor noștri erau ispita și atacul Satanei, dar și modul lui Dumnezeu de a ne testa. Trebuia să urmez exemplul lui Iov, să mă bazez pe Dumnezeu și să-mi folosesc credința ca să trec prin aceste împrejurări. Orice s-ar întâmpla, nu puteam să predau ofrandele și trebuia să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu.

Poliția mi-a percheziționat casa până la ora 2-3 dimineața. Au scotocit timp de peste 7 ore, dar n-au mai găsit bani. Soțul meu fusese lovit și leșinase, iar eu am fost dusă la secția de poliție pentru interogatoriu. Erau deja 4 sau 5 polițiști în civil care mă așteptau în camera în care m-au dus. Erau fioroși, cu aspect neplăcut și se holbau la mine, rânjind sinistru. Eram speriată și îmi tremurau mâinile incontrolabil. M-am rugat repede lui Dumnezeu să-mi dea credință. Apoi, m-am gândit cum Daniel a fost închis și aruncat în groapa cu lei, dar, protejat de Dumnezeu, leii nu l-au mâncat. Totul e în mâinile lui Dumnezeu. Chiar dacă Satana e nemilos și rău, Dumnezeu îi pune limite. Fără permisiunea lui Dumnezeu, ei n-ar putea să-mi facă rău. Trebuia să mă bazez pe Dumnezeu și să mărturisesc ferm. Apoi, un comisar de la Biroul de Securitate Publică a intrat cu o hârtie în mână. Fără să-mi spună nici măcar ce scrie acolo, mi-a cerut s-o semnez. Am refuzat și atunci a luat un baston de plastic și a început să mă lovească peste mâini și gură. După doar câteva lovituri, mi s-au umflat mâinile și gura. Apoi, le-a spus celor doi polițiști de lângă mine: „N-o lăsați să doarmă. În două zile, va face o cădere nervoasă și atunci ne va spune tot.” Apoi, s-a întors către mine și m-a amenințat: „Dacă nu ne spui unde sunt banii, îți voi dărâma casa!” Acest lucru m-a îngrijorat foarte tare. Casa asta, pentru care lucrasem din greu s-o aranjăm, poliția o distrusese în doar câteva ore. Acei polițiști erau cruzi și capabili de orice – dacă nu le spuneam unde sunt banii bisericii, oare chiar îmi dărâmau casa? M-ar tortura până la moarte? Mă tot gândeam și eram tot mai îngrozită. M-am rugat încontinuu lui Dumnezeu și mi-am amintit cuvintele Domnului Isus: „Nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, dar care nu pot omorî sufletul! Ci temeţi-vă mai degrabă de Cel Ce poate să distrugă şi sufletul, şi trupul, în Gheenă” (Matei 10:28). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și curaj. Viața mea era în mâinile Lui. Oricât de crudă ar fi poliția, mi-ar putea distruge doar trupul și, fără permisiunea lui Dumnezeu, nu mi-ar putea face nimic. Dacă Dumnezeu îi permitea poliției să-mi ia viața și să-mi distrugă casa, eram dispusă să mă supun. Realizând asta, nu mi-a mai fost atât de frică. Apoi, m-au târât pe un scaun și m-au legat de el cu cătușe. În secunda în care mi se închideau ochii, mă loveau tare peste picioare. N-am dormit deloc în acea noapte.

A doua zi dimineața, mai mulți polițiști m-au interogat pe rând despre locul banilor bisericii. Exasperat, acel comisar m-a întrebat: „Ce s-a întâmplat cu banii pe care îi păstrai? Pe chitanță scrie 250000. De ce am găsit doar o parte din ei? Unde sunt restul banilor?” Mi-am plecat capul și n-am spus nimic. A continuat repede să mă preseze: „Ați cheltuit restul banilor? Spune-mi acum!” M-am gândit: „Noi n-am deturna niciodată ofrandele pentru Dumnezeu. Oamenii care fac asta sunt demoni și vor fi blestemați și pedepsiți în iad!” Comisarul a încercat apoi să mă convingă pe un ton mai blând să îi divulg locul banilor. A spus: „Ar trebui să ne spui odată. Imediat ce o faci, te poți întoarce la familia ta.” Apoi, a zis: „Am slujit în armată o vreme acolo unde locuiești tu, practic suntem concitadini. Spune-ne acum și nu vei mai avea nicio problemă.” M-am gândit că acești polițiști au tot felul de metode viclene. Nu puteam să mă las păcălită. Apoi, alt polițist m-a întrebat: „Nu păstrai tu 250000? Au mai rămas doar 121500. De câți ani vei avea nevoie ca să ne returnezi restul? Dacă scrii o scrisoare de garanție, te lăsăm să pleci. Ce spui?” Auzind asta, m-am umplut de furie și ură. Acești polițiști furaseră toți banii noștri, dar încă mai voiau un angajament de plată? Era ridicol!

Cam pe la ora 1 dimineața, poliția m-a tot întrebat iar unde sunt banii bisericii: „Știi de unde provin acești bani? Sunt banii munciți ai poporului și ar trebui să fie returnați poporului.” Privindu-i fața urâtă, mi s-a făcut greață. Erau clar bani câștigați prin truda aleșilor lui Dumnezeu, care primiseră harul Lui și apoi îi oferiseră Lui. Era logic că aceste ofrande erau pentru El. Acești bani n-aveau nicio legătură cu „banii munciți ai poporului”. Nu era doar o minciună sfruntată? Această operațiune a celor din poliția PCC mi-a permis să le văd și mai clar fața malefică. M-au scârbit și i-am disprețuit. Am vrut să-i ignor și mai mult. Când au văzut că tot nu vorbesc, doi polițiști au început să-mi pălmuiască fața. Am pierdut șirul palmelor. M-au pălmuit până când au obosit și apoi m-au lovit cu un dosar de plastic. Amețeam, vedeam în ceață și-mi ardeau obrajii de durere. Apoi, m-au electrocutat, atingându-mi cătușele cu un baston electric. Electricitatea mi-a străbătut tot corpul și mi-a paralizat toți nervii. Aș fi preferat să mor. Dar ei tot nu s-au oprit. Mi-au lovit tibia cu bocancul și mi-au strivit picioarele cu călcâiele, a fost înfiorător de dureros. După bătaie și tortură, m-am simțit complet epuizată, mi se învârtea capul de parcă eram în pragul morții. M-am rugat neîncetat lui Dumnezeu, implorându-L să pot îndura suferința și să mărturisesc ferm. După ce m-am rugat, mi-am amintit un imn al lui Dumnezeu „Cum să fii făcut desăvârșit”: „Când te confrunți cu suferința, trebuie să poți fi capabil să lași deoparte grija pentru trup și să nu te plângi de Dumnezeu. Când Dumnezeu Se ascunde de tine, trebuie să poți să ai credința de a-L urma, de a-ți păstra iubirea de dinainte fără să o lași să șovăie sau să se risipească. Indiferent ce face Dumnezeu, trebuie să te supui planului Său și să fii pregătit să-ți blestemi trupul, mai degrabă decât să te plângi de El. Când te confrunți cu încercări, trebuie să-L mulțumești pe Dumnezeu, deși s-ar putea să plângi amarnic sau să eziți să te desparți de vreun obiect îndrăgit. Doar aceasta este adevărata iubire și credință” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). E adevărat. Trupul meu a suferit mult când am fost torturată, dar Dumnezeu a folosit această suferință pentru a-mi desăvârși credința. Oricât m-a torturat și agresat poliția, a trebuit să mă bazez pe Dumnezeu și să fiu martor. Apoi, un polițist mi-a ordonat să mă ridic, dar mâinile îmi erau încătușate de brațele scaunului și n-am putut. Doar m-am aplecat de mijloc, cu scaunul de peste 13 kg atârnându-mi de încheieturi. Apoi, polițistul a scuturat tare scaunul, făcând cătușele să mi se înfigă adânc în încheieturi. A fost foarte dureros. A zâmbit sinistru și a spus: „E numai vina ta. Nu ne poți învinui.” Am închis ochii, încercând s-alung durerea. Auzindu-le râsul diabolic, am urât acea adunătură de demoni.

Până atunci, fusesem legată de acel scaun de o zi și o noapte. Îmi zvâcnea capul, amețeam și mă durea spatele. Urma să clachez, nu știam cât voi mai rezista. L-am chemat pe Dumnezeu în inima mea: „Dumnezeule! Nu știu cât mai pot rezista. Te rog, dă-mi credință și putere să mărturisesc ferm, indiferent de greutăți.” Apoi, mi-am amintit un fragment din cuvintele Lui: „Lucrarea Mea în mijlocul grupului de oameni din zilele de pe urmă este o acțiune fără precedent și, de aceea, toți oamenii trebuie să îndure ultima dificultate pentru Mine, astfel încât gloria Mea să umple întregul cosmos. Înțelegeți intenția Mea? Acesta este ultimul lucru pe care i-l cer omului, adică, sper ca toți oamenii să-Mi poată fi mărturie puternică și răsunătoare în fața marelui balaur roșu, să se poată da pe ei înșiși pentru Mine pentru o ultimă oară și să-Mi îndeplinească cerințele într-o ultimă dată. Puteți face voi cu adevărat acest lucru?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 34). Am simțit speranța și încurajarea lui Dumnezeu prin cuvintele Lui. Acum ar trebui să mărturisesc ferm înaintea Satanei. Ar trebui să-ndur suferința, să mărturisesc ferm și să-l umilesc pe Satana! Având îndrumarea lui Dumnezeu, L-am simțit mereu lângă mine, iar durerea s-a mai potolit. După o noapte de tortură și bătăi, trupul meu era vlăguit și vânăt. Fața îmi era plină de vânătăi, iar picioarele mi se umflaseră. Eram într-o stare foarte proastă. Polițistul din tura următoare n-a suportat să se uite, a spus: „Acești indivizi au întrecut măsura. Fermierii se zbat mult ca să trăiască, iar acum le-au fost furați mulți bani.”

În a treia zi, comisarul a venit din nou să mă interogheze despre credința mea și despre cei 250000 de yuan. Am spus: „Cei 250000 au fost deja duși. Voi ați confiscat banii familiei mele.” Comisarul s-a întors repede și i-a spus celui care scria raportul: „Nu nota asta.” Am întrebat: „De ce nu?” S-a înfuriat și a sărit din scaun, dând cu pumnul în masă și strigând: „Cine face interogatoriul aici? Care e numele persoanei care a luat banii? Unde s-a dus?” Văzând că nu răspund, a spus cu răutate: „Dacă nu-mi spui acum, voi avea grijă să-i las fără slujbe pe copiii tăi. Familia ta nu va trece peste asta!” Am fost foarte îngrijorată când am auzit asta. Copiii mei erau încă tineri – dacă PCC i-ar lăsa fără slujbe, cum s-ar descurca pe viitor? După rugăciune, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Soarta omului este controlată de mâinile lui Dumnezeu. Ești incapabil de a te controla pe tine însuți: în ciuda faptului că omul întotdeauna se agită și își găsește ocupații în nume propriu, el rămâne incapabil de a se controla. Dacă ai putea să-ți cunoști propriile perspective, dacă ai putea să-ți controlezi propria soartă, ai mai fi o ființă creată?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). După ce-am meditat la cuvintele lui Dumnezeu, am fost mult mai fermă. Viitorul copiilor mei era în mâinile Lui. Marele balaur roșu n-avea ce face. Ar trebui să mă bazez pe Dumnezeu ca să mărturisesc ferm! Cât privește viitorul copiilor mei și soarta familiei mele, Dumnezeu le rânduise de mult. Eram dispusă să mă supun orchestrărilor și aranjamentelor Lui.

A doua zi l-au adus pe fiul meu la secție, cu șeful securității publice. Când fiul meu mi-a văzut fața vânătă și umflată, a început să plângă, spunând: „Mamă, nu-ți face griji. Nu vom face nunta acum și voi împrumuta cumva bani ca să te scot de aici.” Când l-am auzit, m-am cutremurat și m-am simțit îngrozitor. După aceea, comisarul i-a ordonat șefului securității publice: „Ajută-ne să rezolvăm și această problemă cu banii.” Apoi, a adăugat în mod ciudat: „Au neamuri? Vezi dacă pot împrumuta bani de la ele.” Șeful securității publice a-ncuviințat dând din cap și-a spus: „Voi vorbi cu sora și fratele ei și-l voi pune pe soțul ei să rezolve cumva.” Văzând cât sunt de lacomi, am răspuns furioasă: „Nu țin legătura cu fratele și sora mea. Nu îi contactați.” Un alt polițist a strigat: „Nu scrie 250000 pe chitanță? Am găsit doar 120000. Nu contează cum, o să ne aduci diferența.” Eram pusă la zid și n-aveam de ales, așa c-am spus: „Atunci, vindeți-mi casa.” Șeful securității publice m-a privit cu ură și-a spus: „Casa ta nu valorează mult. Chiar crezi că va acoperi diferența?” Când polițistul a auzit asta, i-a spus fiului meu să-mprumute bani. Fiul meu a fost nevoit s-accepte. A plecat plângând. Am fost foarte furioasă atunci – marele balaur roșu e foarte josnic. Pretind mereu că sunt pentru libertatea religioasă, dar, de fapt, ne suprimă, ne arestează și ne brutalizează. Folosesc orice mijloace ca să ne fure banii, prădează ofrandele, lăsându-i pe oameni faliți. Am văzut clar că marele balaur roșu e doar un demon potrivnic lui Dumnezeu, care brutalizează oamenii. Asta m-a făcut și mai tare să-L urmez pe Dumnezeu. Am început să cânt un imn, în gând: „Prin încercări și greutăți, în sfârșit m-am trezit. Am văzut că Satana e josnic, crud și rău. Flăcări de furie s-au aprins în inima mea. Jur pe viața mea să mă lepăd de marele balaur roșu și să fiu martoră pentru Dumnezeu” (Urmați Mielul și cântați cântări noi). Oricât m-ar brutaliza Satana, voi mărturisi ferm și-l voi umili pe Satana.

În următoarele câteva zile, au folosit un alt fel de tortură. M-au legat de un scaun și nu m-au lăsat să dorm și să mănânc, tot punându-mi întrebări despre bani. Eram cu nervii la pământ toată ziua, zi de zi. În a opta zi, când comisarul tot n-a scos niciun cuvânt de la mine, l-a adus din nou pe fiul meu și i-a spus că nu mă lasă să plec până nu primește cei 130000. Îngrijorat, fiul meu a spus că nu a putut să-i strângă. Am izbucnit cu furie: „Suntem o familie simplă de fermieri, iar soțul meu e bolnav de mulți ani. De unde să scoatem atâția bani?” Dar el m-a ignorat pur și simplu. Privindu-l pe fiul meu, a spus: „Du-te și fă cumva rost de bani.”

În a zecea zi, și-au dat seama că nu vor scoate de la mine nimic de valoare, așa că m-au lăsat acasă. Când am plecat, m-au avertizat c-aș face bine să le dau diferența de bani cât mai repede. Au mai spus: „Cât despre persoana care ți-a încredințat banii, dacă o găsești, îți vom da înapoi banii tăi.” M-am gândit: „Ei știu că sunt banii familiei mele, nu ai bisericii, și vor doar să mă constrângă să-mi vând frații și surorile. Nu voi permite așa ceva!” Abia mai târziu am aflat că fiul meu dăduse poliției peste 80000 yuan ca să mă elibereze.

De la bun început, noi n-am fost înstăriți. Când poliția ne-a luat economiile, viața noastră a devenit și mai grea. Sufeream de tremor al mâinilor, iar după ce am fost torturată de poliție, s-a agravat. Nu puteam nici să gătesc, cu atât mai puțin să muncesc, iar pe soțul meu nu ne puteam baza nici atât. Fără nicio sursă de venit, abia aveam bani să ne cumpărăm legume, paste și strictul necesar. Odată, am vrut să cumpăr hârtie igienică, dar aveam niciun bănuț. PCC ne luase toți banii și nu mai aveam cu ce să supraviețuim. Cum puteam să trăim așa? De câte ori mă gândeam la asta, eram foarte deprimată. Pe deasupra, poliția ne suna din când în când ca să ne someze. Ajunsesem stresată și deprimată de fiecare dată când auzeam telefonul. Colac peste pupăză, rudele și prietenii ne evitau ca pe ciumă, pentru că nu voiau să fie implicați. Iar oamenii din sat ne judecau mereu. Eram foarte îndurerată și deprimată. Nu mai puteam îndura, mergeam doar pe câmp și plângeam. Plângând, m-am rugat lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule! Mă simt atât de slabă în această situație și nu știu cum să o depășesc. Te rog să mă-ndrumi, să-mi dai credință și putere.” Apoi, m-am gândit la un fragment din cuvintele Lui: „Acea cale pe care ne îndrumă Dumnezeu nu este dreaptă, ci un drum șerpuit, plin de gropi; în plus, Dumnezeu spune că, cu cât mai pietroasă este calea, cu atât mai mult ne poate aceasta dezvălui inimile iubitoare. Totuși, niciunul dintre noi nu poate deschide o asemenea cale. În experiența Mea, am mers pe multe căi stâncoase și nesigure și am îndurat mari suferințe; uneori, am fost atât de îndurerat încât am vrut să strig, dar am mers pe această cale până astăzi. Cred că aceasta este calea deschisă de Dumnezeu, deci suport chinul tuturor suferințelor și merg mai departe. Căci asta a poruncit Dumnezeu, deci cine poate scăpa? Nu cer să primesc vreo binecuvântare; nu cer decât să pot fi în stare să merg pe calea pe care s-ar cuveni să merg, potrivit intențiilor lui Dumnezeu. Nu caut să-i imit pe ceilalți, mergând pe calea pe care merg ei; nu caut decât să Îmi pot împlini devotamentul de a merge pe calea menită Mie până la sfârșit” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calea… (6)”]. Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, lacrimile mi-au brăzdat obrazul. Mi-am dat seama că urmându-L și crezând în El într-o țară condusă de PCC, ești sortit să-nduri nenoriciri și oprimare. Familia mea își pierduse economiile și greutățile noastre ajunseseră atât de mari pentru că PCC m-a arestat și persecutat. Dar Dumnezeu a permis asta, a fost o experiență de viață specială prin care mă îndruma. A folosit această situație dificilă ca să-mi testeze credința. Ar trebui să mă supun și să fiu martoră pentru El în această încercare.

În zilele următoare, eu și soțul meu ne-am încurajat mult, cântând des imnuri împreună. Iar mai târziu, frații și surorile de la biserică au început să ne-ajute. Unii ne-au dat bani, alții, lucruri necesare. Iar alții au avut cu noi părtășie despre adevăr, dându-ne ajutor și sprijinin… Iubirea lui Dumnezeu și cuvintele Lui ne-au îndrumat în acele zile extrem de negre.