O trăire mai profundă a iubirii lui Dumnezeu prin intrarea într-un bârlog de demoni

noiembrie 22, 2019

de Fenyong, provincia Shanxi

În ciuda faptului că am crescut cu grija iubitoare a părinților de când eram copil, în inima mea, m-am simțit de multe ori singură și am simțit că nu am pe cine să mă bazez. Întotdeauna mi s-a părut că eram cuprinsă de o suferință inexplicabilă pe care nu puteam să o depășesc. M-am întrebat de multe ori: de ce sunt oamenii în viață? Cum ar trebui să trăim? Dar nu am putut găsi niciodată un răspuns. În 1999, am avut în sfârșit norocul de a accepta lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Hrana și proviziile cuvântului lui Dumnezeu mi-au alinat inima singuratică și am simțit că am ajuns în sfârșit acasă. M-am simțit deosebit de protejată și în siguranță. Abia atunci am știut în sfârșit ce însemna să fiu fericită. Mai târziu, am citit în cuvântul lui Dumnezeu că: „O lume în inima omului fără loc pentru Dumnezeu este întunecată, goală și fără speranță. […] Poziția și viața lui Dumnezeu nu pot fi înlocuite de niciun om. Omenirea nu are nevoie doar de o societate corectă în care fiecare este bine hrănit, egal și liber, ci de mântuirea lui Dumnezeu și asigurarea vieții din partea Lui” („Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri” din Cuvântul Se arată în trup). Aici, am descoperit în sfârșit că a mânca bine, a purta haine elegante și a te simți bine nu este ceea ce au nevoie oamenii pentru a trăi. Oamenii au nevoie de mântuirea lui Dumnezeu și de proviziile pentru viață ale lui Dumnezeu. Doar cu aceste lucruri poate fi soluționată deșertăciunea din spiritele oamenilor. Întrebările care mă tulburaseră atât de mult timp au primit în sfârșit răspuns: Dumnezeu are grijă de fiecare ființă vie în creație – oamenii ar trebui să trăiască bazându-se pe Dumnezeu și ar trebui să trăiască pentru Dumnezeu, pentru că doar trăind astfel viețile oamenilor sunt împlinite. Pe măsură ce am citit mai mult din cuvântul lui Dumnezeu, am ajuns treptat să înțeleg o parte din adevăr, iar mai târziu am preluat sarcini în biserică. Adesea m-am dus la întâlniri, am avut părtășie cu frații și surorile mele și mi-am petrecut zilele simțindu-mă ca și cum aș trăi o viață împlinită, satisfăcătoare. Dar o arestare bruscă mi-a zdruncinat viața liniștită și m-a aruncat într-un bârlog de demoni…

Ziua de 17 iulie 2009 era o zi ploioasă, de vară, când eu și trei dintre surorile mele ne-am trezit din siesta noastră auzind câinele din curte care începuse brusc să latre continuu. M-am uitat afară să văd ce se întâmplă și am zărit peste 20 de polițiști îmbrăcați în civil sărind peste zid în curte. Înainte de a avea timp să reacționez, au dat buzna în casă și ne-au târât în sufragerie. Schimbarea bruscă a circumstanțelor m-a panicat și mă întrebam ce voi răspunde la interogatoriul poliției. Dar atunci mi-a venit o idee: Dumnezeu a permis să se întâmple aceste circumstanțe, așa că trebuie să mă supun. După aceea, poliția ne-a ordonat să ne ghemuim și doi dintre ei mi-au răsucit brațele la spate, mi-au apăsat un baston cu electroșocuri la gât și mi-au pus o haină pe cap. Au continuat să mă apese și mi-au amorțit picioarele. Cea mai mică mișcare isca un val de vulgarități și jigniri. Acești polițiști malefici au scotocit casa în mod sălbatic ca niște bandiți și m-am rugat continuu lui Dumnezeu în inima mea spunând: „Dumnezeule! Știu că totul este în mâinile Tale și prin bunele Tale intenții am fost pusă în această situație. Chiar dacă nu înțeleg în acest moment, sunt dispusă să mă supun. Dumnezeule! Sunt foarte panicată acum, îmi este foarte frică și nu știu cu ce fel de circumstanțe va trebui să mă confrunt în continuare. Știu că statura mea este prea mică și că înțeleg prea puțin din adevăr, așa că Te implor să-mi oferi protecția și îndrumarea Ta. Dă-mi credință și tărie, ca să pot rămâne fermă, să nu devin o iudă și să Te trădez.” M-am rugat neîncetat, fără să îndrăznesc să-L părăsesc pe Dumnezeu nici măcar o clipă. În percheziția lor, poliția a găsit patru laptopuri, mai multe telefoane mobile, mai multe memorii stick USB și MP3 playere și peste 1.000 RMB în numerar. După ce au terminat de percheziționat casa, au confiscat tot ce au găsit, au făcut poze fiecăreia dintre noi și apoi ne-au forțat să urcăm în mașina lor. La ieșire, am văzut mai multe mașini și ofițeri de poliție decât puteam să număr.

Poliția ne-a dus la un hostel într-o subzonă militară, unde ne-au separat pentru a ne interoga individual. Doi polițiști păzeau ușa. Imediat după ce m-au băgat în cameră, trei ofițeri bărbați și un ofițer femeie au început să mă interogheze. Unul dintre ofițerii bărbați a început cu întrebările: „De unde ești? Cum te numești? Ce faci în această zonă? Unde sunt banii bisericii?” M-am rugat continuu lui Dumnezeu în inima mea și, orice m-au întrebat, am refuzat să scot vreun sunet. Văzând acest lucru, toți și-au pierdut cumpătul. Mi-au ordonat să stau în picioare cu spatele drept și nu m-au lăsat să mă sprijin de perete. Au continuat să mă interogheze pe rând în acest fel timp de trei zile și trei nopți și, în acest timp, nu mi-au permis să mănânc și nici să dorm. Corpul meu deja firav și slab nu a putut rezista la un astfel de abuz. Am simțit că aproape îmi explodează capul, m-am simțit ca și cum inima mi-ar fi fost scoasă din piept, eram obosită și flămândă și nu îmi puteam menține echilibrul. Dar, de fiecare dată când închideam ochii, mă înghionteau și îmi spuneau: „Nu dormi înainte să ne răspunzi la întrebări! În niciun caz! Avem tot timpul din lume. Să vedem cât poți să reziști!” Mi-au pus deseori întrebări despre biserică. Am fost foarte neliniștită pe tot parcursul chinului și eram îngrozită că aș putea lăsa să-mi scape ceva într-un moment de neglijență. M-am simțit chinuită fizic și spiritual, dar când am crezut că am suportat tot ce puteam suporta și că nu mai pot îndura, Dumnezeu m-a luminat făcându-mă să-mi amintesc acest pasaj al cuvântului Său: „Când te confrunți cu suferințele, trebuie să fii în stare să nu iei în considerare trupul și să nu te plângi împotriva lui Dumnezeu. Când Dumnezeu Se ascunde de tine, trebuie să fii în stare să ai credința să-L urmezi, să îți păstrezi dragostea anterioară, fără să îi permiți să se clatine sau să dispară. Indiferent ce face Dumnezeu, trebuie să te supui planului Său și să fii mai dispus să îți blestemi propriul trup decât să te plângi împotriva Lui. Când te confrunți cu încercări, trebuie să Îl mulțumești pe Dumnezeu în ciuda oricărei reticențe de a te despărți de ceva ce-ți place sau de plânsul amar. Doar aceasta poate fi numită iubire adevărată și credință. Indiferent de statura ta reală, trebuie să ai mai întâi voința de a suferi atât greutăți, cât și credință adevărată și trebuie să ai voința de a-ți lepăda trupul” („Cei ce vor fi desăvârșiți trebuie să treacă prin rafinare” din Cuvântul Se arată în trup). Fiecare rând din cuvintele lui Dumnezeu mi-a oferit încurajare. Așa este, Satana folosea slăbiciunea mea fizică pentru a mă ataca. Spera să-mi folosesc dorința de a-mi proteja trupul și de a trăi în confort și bunăstare pentru a mă face să mă supun. Nu puteam să-i permit să mă înșele și să mă facă să trăiesc ca o iudă lașă și decăzută. Eram dispusă să trăiesc după cuvântul lui Dumnezeu, să mă lepăd de trup și să practic dragostea lui Dumnezeu. Mai degrabă mi-aș blestema propriul trup decât să mă plâng sau să-L trădez pe Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu au fost o sursă nesecată de putere și mi-au dat hotărârea de a suporta suferința. La miezul nopții în cea de-a treia zi, a venit un bărbat de vârstă mijlocie, aparent superiorul lor și, văzând că nu au reușit să scoată niciun cuvânt de la mine, a venit direct în fața mea și mi-a spus: „Ești o femeie tânără și nu arăți rău. Ai putea face orice vrei. De ce insiști să crezi în Dumnezeu? De ce nu ne spui ce știi? Amânarea lucrurilor nu te va ajuta cu nimic. Cu cât amâni mai mult, cu atât mai mult va trebui să suferi.” În acel moment, trupul meu era extrem de slab, iar hotărârea mea a început să se zdruncine. M-am gândit: „Poate că ar trebui să le spun ceva neimportant. Dacă tot amân lucrurile astfel, cine știe ce alte mijloace ar putea să folosească pentru a mă tortura?” Dar m-am gândit imediat: „Nu! Nu pot spune nimic! Dacă las să-mi scape ceva, vor cere tot mai mult. Nu o să-i mai oprească nimic odată ce o fac și atunci chiar voi fi o iudă.” Când mi-am dat seama de acest lucru, am înțeles că aproape căzusem în plasa Satanei. A fost periculos! Ce diavoli ticăloși, mârșavi! Îmi exploatau slăbiciunea, foloseau atât tehnici dure, cât și blânde, pentru a mă face să trădez biserica. Nu mi-am putut permite să fiu păcălită de Satana. Mai degrabă aș muri înainte să fac ceva care-L trădează pe Dumnezeu.

În a patra zi, când acești polițiști malefici au văzut că încă nu le-am spus nimic, au încercat o altă tactică. M-au dus într-o altă cameră și au închis ușa. Atunci mi-am amintit că am auzit cândva pe cineva povestind cum poliția a dus o soră într-o celulă de închisoare plină de bărbați și le-a permis prizonierilor să o umilească. Mi-a fost foarte frică, ca și cum aș fi fost un miel în gura unui tigru fără nicio speranță de scăpare și m-am gândit: „Cum au de gând să mă tortureze acum? Voi muri în această cameră?… Dumnezeule, Te rog, protejează-mă și dă-mi putere!” Din nou, m-am rugat și L-am strigat pe Dumnezeu, fără să îndrăznesc să-L părăsesc vreo clipă. Polițiștii malefici s-au așezat pe pat. Mi-au spus să stau în fața lor și mi-au pus aceleași întrebări, iar când au văzut că încă nu vorbesc, unul dintre ei s-a înfuriat. M-a apucat de brațe, mi le-a răsucit la spate, m-a încătușat și mi-a ordonat să stau în poziția călărețului de fier. Picioarele îmi erau deja lipsite de vlagă în acest moment. Erau prea slăbite chiar și pentru a sta în picioare, cu atât mai puțin pentru a mă susține în poziția călărețului de fier. Nu am putut să mențin poziția nici măcar un minut. Când postura mea nu le-a îndeplinit cerințele, unul dintre ei m-a lovit crâncen în tibie doborându-mă la podea. Un alt ofițer masiv de poliție, bărbat, a înaintat și m-a ridicat de cătușe, apoi mi-a ridicat sus în aer brațele legate la spate, dojenindu-mă în acest timp: „Ai de gând să vorbești acum? Nu-mi testa răbdarea!” Cu cât mă ridica mai sus, cu atât îmi erau mai strânse cătușele și am țipat de durere. Cu cât țipam mai mult, cu atât mă ridica mai sus și mă admonesta mai tare, dar nu puteam simți nimic, decât că brațele și încheieturile îmi erau gata să se rupă. În nenorocirea mea, mi-a venit în minte un pasaj al cuvântului lui Dumnezeu: „În timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să purtați mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și chiar la ultima suflare, trebuie încă să fiți credincioși lui Dumnezeu și la îndurarea lui Dumnezeu; numai aceasta este cu adevărat iubirea de Dumnezeu și doar aceasta este mărturia puternică și răsunătoare” („Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). În acel moment, am simțit sincer mângâierea și încurajarea lui Dumnezeu. Am simțit că Dumnezeu era lângă mine, că era alături de mine, încurajându-mă să rămân fermă, oricât de mare este suferința și să Îi fiu fidelă până la sfârșit, pentru că numai aceasta este o mărturie puternică și răsunătoare. M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule, acum Tu îmi ceri să rămân fermă și să mărturisesc pentru Tine. Oricât de mult aș suferi, voi mărturisi pentru Tine înaintea Satanei și, chiar dacă voi muri, nu Te voi trăda! Nu mă voi supune Satanei!” După o altă rundă de tortură, polițistul a văzut că încă nu vorbeam, așa că m-a trântit cu răutate pe podea. După aceea, am văzut că două răni adânci mi-au fost făcute de cătușe pe încheieturile mâinii și durerea părea să mă sfâșie. Nici astăzi nu pot ridica lucruri grele cu încheietura mâinii drepte.

Poliția m-a torturat cu întreruperi mai mult de zece zile pentru a obține informații despre biserică. Când au văzut că tacticile lor agresive nu funcționează, au încercat o strategie diferită. Într-o zi, au trimis un ofițer femeie să se apropie de mine. Mi-a adus niște produse de uz zilnic și apoi a încercat să-mi intre în grații, spunând: „Uită-te la tine: o femeie tânără, care arată bine, cu o diplomă care este cu siguranță bună. Dacă nu ai crede în Dumnezeu, am putea fi prietene. Dacă nu ai unde să mergi, ai putea sta la mine acasă. Te pot ajuta să obții un loc bun de muncă aici și îți pot prezinta un iubit bun. Ai putea avea propria ta casă, propriul tău soț, un copil și să te bucuri de zilele cu familia ta. Nu ar fi frumos? După cum stau lucrurile acum, nu poți merge acasă. Nu îți este dor de casa ta și de părinții tăi?” Ofițerul bărbat de lângă ea a intrat în discuție, spunând: „Așa este. De ce îți petreci zilele ascunzându-te, mutându-te dintr-un loc în altul? De ce să treci prin asta? Atâta timp cât cooperezi cu noi, îți promit că există o cale de a ieși din toate acestea.” I-am auzit ispitindu-mă și nu m-am putut abține din a-mi înmuia inima. „Au dreptate. Mi-am petrecut ultimii ani ascunzându-mă, de teamă să nu fiu arestată de poliție. Nu am avut o adresă fixă și mi-a fost mereu frică. Când se vor încheia aceste zile de persecuție? A trăi așa este într-adevăr deplorabil!” Dar acest gând a adus instantaneu întuneric în inima mea, așa că am strigat către Dumnezeu: „Dumnezeule! Știu că starea mea este incorectă. Îți cer lucruri și mă plâng de Tine. Aceasta este răzvrătirea și împotrivirea mea. Dumnezeule! Te implor să mă luminezi, astfel încât să pot respinge această stare incorectă, să nu permit Satanei să-și împlinească urzeala, să mă opresc din a cădea în capcana Satanei.” După ce m-am rugat, mi-am amintit de un pasaj al cuvântului lui Dumnezeu: „Poate că vă amintiți cu toții aceste cuvinte: «Căci necazul nostru uşor de purtat şi temporar, lucrează în noi o greutate veşnică de slavă, dincolo de orice imaginaţie.» În trecut, ați auzit cu toții aceste cuvinte, totuși nici unul nu a înțeles adevărata lor însemnătate. Astăzi, știți bine însemnătatea reală pe care o au. Aceste cuvinte sunt ceea ce va împlini Dumnezeu în zilele de pe urmă. Căci ele se vor împlini asupra celor chinuiți cu cruzime de marele balaur roșu, în țara unde el stă. Marele balaur roșu Îl persecută pe Dumnezeu și este vrăjmașul lui Dumnezeu; prin urmare, cei din această țară care cred în Dumnezeu sunt supuși umilinței și persecuției. De aceea aceste cuvinte vor deveni realitate în grupul vostru de oameni” („Este lucrarea lui Dumnezeu atât de simplă cum și-o imaginează oamenii?” din Cuvântul Se arată în trup). Luminarea din cuvintele lui Dumnezeu mi-a înseninat inima. Am ajuns să înțeleg semnificația trăirii persecuției și a necazului. Dumnezeu folosește persecuția acestor demoni pentru a ne da hotărârea de a suporta suferința și a ne desăvârși sinceritatea și credința în a-L urma, pentru ca experiența și mărturia noastră să poată deveni o dovadă puternică a biruinței lui Dumnezeu asupra Satanei și pentru ca toți oamenii să poată vedea o astfel de mărturie că lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic nu este lucrarea omului, ci este lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Fără lucrarea lui Dumnezeu și fără îndrumarea și proviziile cuvintelor lui Dumnezeu, nicio persoană nu ar putea suporta cruzimile zdrobitoare pe termen lung pentru umanitate și chinul acestor demoni. A fi capabil să crezi în Dumnezeu și a-L urma pe Dumnezeu chiar și cu prețul propriei vieți este efectul obținut prin lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic asupra oamenilor. Este mărturia gloriei obținute de Dumnezeu și a puterii atotputernice a lui Dumnezeu. În această ultimă etapă a lucrării Sale, Dumnezeu vrea să câștige un grup de biruitori care pot rezista persecuției și răului nemilos al Satanei și care se îndreaptă neînfricați spre dreptate. Aceștia sunt biruitorii pe care Dumnezeu dorește să-i câștige în cele din urmă! Cuvântul lui Dumnezeu spune: „V-am dăruit toată slava Mea și v-am dat viața pe care poporul ales, israeliții, nu au primit-o niciodată. De drept, voi trebuie să Îmi fiți martori, să Îmi dedicați tinerețea voastră și să Îmi oferiți viața voastră. Oricui Îmi dăruiesc slava Îmi va sta mărturie și își va da viața pentru Mine. Acest lucru a fost predestinat cu mult timp în urmă. Este norocul vostru că vă dăruiesc slava Mea, iar datoria voastră este să mărturisiți pentru gloria Mea” („Ce știi despre credință?” din Cuvântul Se arată în trup). În planul Său de gestionare (planul mântuirii) de șase mii de ani, Dumnezeu a înfăptuit trei etape ale lucrării și S-a întrupat de două ori. În ultima Sa întrupare, El a venit să lucreze în China, un tărâm ateu care Îl persecută cel mai puternic pe Dumnezeu și El obține o parte din gloria pe care o dobândește în zilele de pe urmă asupra acelora dintre noi care suntem răniți profund și brutal de Satana, învingându-l astfel pe Satana și, în același timp, lucrând adevărul și viața în noi. Câștigăm cu adevărat mult de la Dumnezeu, așa că ar trebui să depunem mărturie pentru Dumnezeu. Aceasta este însărcinarea dată de Dumnezeu, precum și harul și înălțarea Lui și este onoarea noastră. Deci, suferința pe care o îndurăm astăzi este semnificativă și valoroasă și reprezintă favoarea lui Dumnezeu pentru noi. Prin luminarea și îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles voia lui Dumnezeu, am deslușit trucurile Satanei și am găsit hotărârea de a suporta orice suferință, de a rămâne fermă și de a da mărturie pentru Dumnezeu. După aceea, poliția a continuat să mă interogheze încă două săptămâni, dar nu le-am spus niciodată informații despre biserică.

Ulterior, am fost transferată la casa locală de detenție. Imediat ce am ajuns, un ofițer de poliție femeie mi-a ordonat să mă dezbrac pentru a fi percheziționată și mi-a confiscat și banii pe care îi aveam. Când am intrat în celulă, duhoarea era îngrozitoare. Peste douăzeci de persoane erau înghesuite pe o singură platformă de dormit. Toate am mâncat, băut, urinat și defecat în aceeași încăpere. În luna care a urmat, acești polițiști malefici mi-au ordonat să lucrez ore suplimentare și să iau sarcini suplimentare în fiecare zi. Îmi luaseră ochelarii, așa că totul în ceață pentru mine și trebuia să aduc lucrurile foarte aproape de ochi în timp ce lucram pentru a vedea clar. În plus, luminile casei de detenție erau mici și slabe. În timp ce alții dormeau, a trebuit să continui să lucrez până noaptea târziu, deoarece îmi lua foarte mult să îmi îndeplinesc sarcinile. Ochii îmi erau extrem de epuizați și mă temeam că munca mă va face să orbesc. Nu puteam dormi bine noaptea și în fiecare seară trebuia să fac o oră de serviciu în celulă. Pe lângă norma mare de muncă din fiecare zi, am fost interogată de două ori pe săptămână și, de fiecare dată, acești polițiști răi îmi puneau cătușe la mâini și la picioare, precum și uniforma de prizonier de culoare „galben imperial”. Îmi amintesc că, într-o astfel de zi, ploua. Mergeam lângă un ofițer de poliție bărbat, care ținea o umbrelă deasupra lui. Mergeam extrem de greu, fiind încătușată la mâini și la picioare, în uniforma mea subțire de prizonier, tremurând în timp ce ploaia rece cădea asupra mea. Cătușele de la picioare erau foarte grele și îmi zgâriau gleznele și zornăiau tare la fiecare pas. În trecut văzusem astfel de lucruri doar la televizor, dar acum le experimentam personal. Nu am putut să nu-mi disprețuiesc situația și am strigat în inima mea: „Așa se interoghează criminalii și violatorii! Ce am făcut să merit asta?” Atunci, Dumnezeu m-a luminat și mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului! […] Acum este timpul: omul și-a adunat demult toată puterea, și-a dedicat toate eforturile, a plătit fiecare preț pentru aceasta, pentru a sfâșia chipul hidos al acestui demon și pentru a permite oamenilor, care au fost orbiți și au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice deasupra durerii și să întoarcă spatele acestui diavol bătrân și malefic” („Lucrarea și intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup). Când am comparat cuvintele lui Dumnezeu cu realitatea cu care mă confruntam, am văzut în sfârșit că, deși guvernul condus de PCC declară lumii exterioare în toate felurile că toți oamenii merită libertate religioasă, în momentul în care cineva crede cu adevărat în Dumnezeu, acesta răspunde cu tot soiul de persecuții, arestări, violențe, insulte, condamnări și închisoare. Nu tratează oamenii în mod uman. Valorile „libertății de credință religioasă” și ale „democrației și drepturilor omului” sunt trucuri destinate pur și simplu să înșele, să orbească și să se joace cu alții! Acest partid malefic se înfrumusețează cu tot felul de discursuri, dar, în realitate, este la fel de nemilos și brutal ca o bestie demonică, cu adevărat pe cât de sinistru și răutăcios este posibil! Guvernul condus de PCC ignoră cu bună știință și închide ochii în fața ticăloșilor și răufăcătorilor din lume care înșală, fraudează, ucid și jefuiesc și, uneori, chiar îi protejează, dar îi persecută și ucide fără milă pe oamenii care cred în Dumnezeu și umblă pe calea cea dreaptă. Este cu adevărat un demon care se face dușman al lui Dumnezeu! În timp ce mă gândeam la aceste lucruri, nu m-am putut împiedica să disprețuiesc acest demon execrabil. Am jurat să mă răzvrătesc împotriva lui chiar dacă m-ar costa viața și m-am dăruit lui Dumnezeu! După o lună, în ciuda lipsei de probe, poliția m-a condamnat la un an de reeducare prin muncă pentru acuzația de „tulburare a ordinii publice”.

Când am ajuns în lagărul de muncă, mi-am dat seama că acesta era un loc și mai întunecat. Aici, nu exista libertate deloc. Deținuții nu puteau să mănânce, să bea sau să meargă la toaletă decât la ordinul gardienilor unității lor, iar noi trebuia să ne supunem gardienilor în orice privință, altfel eram pedepsiți. Când intram și ieșeam din cameră, trebuia să ne spunem numărul, iar dacă cineva raporta numărul greșit, întreaga unitate era pedepsită, fiind obligată să petreacă două ore în căldura brutală a soarelui sau în ploaie. Când mergeam la cantină să mâncăm, dacă cineva raporta numărul greșit, întreaga unitate era pedepsită fiind obligată să aștepte afară și neavând voie să mănânce. Nu puteam face altceva decât să privim neputincioși în timp ce ceilalți deținuți își mâncau mâncarea. De asemenea, trebuia să cântăm o melodie militară înainte de fiecare masă, cu toată puterea noastră și, dacă cineva cânta fals sau nu cânta suficient de tare, trebuia să reluăm melodia de la început, o dată, de două ori… Ni se permitea să mâncăm numai după ce gardienii noștri erau mulțumiți. Acest așa-numit „sistem de management” exista doar pentru a satisface dorințele acelor gardieni malefici de a stăpâni peste ceilalți, de a-i comanda pe ceilalți și de a se bucura de statut. În fiecare zi se jucau cu nervii altora. Aici, pe lângă faptul că trebuiau să facă curățenie pentru gardieni și să le împăturească cuverturile, deținuții erau nevoiți să le aducă apă pentru băi la picioare și să le maseze spatele. Gardienii se purtau ca niște împărați și regine, zâmbindu-ți dacă le slujeai bine și dojenindu-te rău sau bătându-te dacă le slujeai prost. Indiferent ce făceam, chiar dacă eram în baie, în momentul în care îi auzeam pe gardieni strigând, trebuia să răspundem cu voce tare „prezent” și să ne grăbim să le ascultăm instrucțiunile. Așa sunt conduse lagărele de muncă din regimul PCC. Sunt întunecate, asupritoare, nemiloase și umilitoare. Confruntată cu toate acestea, nu am simțit altceva decât resentimente și neputință. Și pe lângă asta, acești polițiști malefici îi tratau pe deținuții lagărului ca pe niște animale de povară și sclavi, ca pe niște simple instrumente pentru a câștiga bani. Ne-au suprasolicitat cu muncă în fiecare zi, în așa fel încât, în afară de a mânca și a dormi, ne-am petrecut restul timpului muncind pentru a le crea bogăție. În fiecare zi, pe lângă diferitele dispoziții pe care trebuia să le respectăm, trebuia să ne ocupăm și de o normă mare de muncă și nu îți puteai da seama când urma să fim pedepsiți și dojeniți. Chiar nu puteam să trăiesc așa și nu știu de câte ori mi-am spus în minte: „Oare voi muri în acest lagăr de muncă? În fiecare zi ne împing spre epuizare. Cum voi trece printr-un an atât de obositor? Când se va termina asta în sfârșit? Nu mai pot rezista nici un minut, nici o secundă, în acest loc infernal…” În plus, nu era nimeni cu care să-mi împărtășesc deschis sentimentele. În fiecare zi, trebuia să suport totul în tăcere și să lucrez fără încetare și mă simțeam deplorabil. Noaptea, când toată lumea dormea, în timp ce priveam la stele prin fereastra cu gratii, eram copleșită de durere. Mă simțeam izolată și singură și nu mă puteam abține să nu plâng în pernă. Dar, în momentul în care simțeam slăbiciunea cea mai intensă, mi-am amintit brusc de cuvântul lui Dumnezeu: „Dumnezeu a îndurat multe nopți nedormite pentru binele lucrării omenirii. De la mari înălțimi până la cele mai mici adâncimi, El a coborât în iadul viu în care omul trăiește pentru a-și petrece zilele cu acesta, nu S-a plâns niciodată de nedreptatea omului, nu i-a făcut niciodată omului reproșuri pentru neascultarea lui, ci îndură cea mai mare umilință în timp ce El, personal, Își desfășoară lucrarea. Cum ar putea Dumnezeu să aparțină iadului? Cum ar putea să-Și petreacă viața în iad? Dar, de dragul întregii omeniri, pentru ca întreaga omenire să-și poată găsi, mai curând, odihna, El a suferit umilință și nedreptate ca să vină pe pământ, și a intrat personal în «iad» și «Infern», în bârlogul tigrului, pentru a-l mântui pe om” („Lucrarea și intrarea (9)” din Cuvântul Se arată în trup). Fiecare rând din cuvântul lui Dumnezeu mi-a alinat inima chinuită. Da! M-am simțit atât de singură și de izolată în această închisoare demonică pentru că nu aveam pe nimeni în care să mă încred, dar Dumnezeu a coborât pe pământ din cer și a îndurat insulte și chinuri groaznice pentru a ne mântui pe noi, omenirea, care ne-am răzvrătit și ne-am împotrivit Lui, și nimeni nu a putut să-L înțeleagă sau să ia în considerare voia Lui. În schimb, El S-a confruntat cu lipsa de înțelegere, plângerile, neglijarea, atacurile, înșelăciunea și trădarea oamenilor. Nu a simțit Dumnezeu aceeași izolare și singurătate? Nu a fost chinuit și rănit și Dumnezeu? Dar, în ciuda acestui fapt, nu m-am gândit deloc la voia lui Dumnezeu și am devenit negativă și slabă după doar puțină suferință. Nu voiam decât să mă retrag și să scap. Chiar am fost nesupusă! Dumnezeu a permis ca prigoana acestor diavoli să cadă asupra mea nu pentru că El a vrut în mod intenționat să mă facă să sufăr, ci pentru că a vrut ca eu să văd clar fața malefică a guvernului condus de PCC experimentând persecuția sa nemiloasă, pentru a deveni capabilă să mă lepăd cu adevărat de acesta și să mă dedic în sfârșit în întregime lui Dumnezeu. Toate acestea au fost făcute cu bunele intenții și mântuirea lui Dumnezeu. Și, oricum, Hristos suferea cu mine acum, așa că nu mai eram singură. Abia atunci am simțit că în tot ceea ce Dumnezeu îi face omului, există numai mântuire și iubire. Deși am suferit chinuri ale trupului, a fost incredibil de benefic pentru intrarea mea în viață! După ce am înțeles aceste lucruri, am început să ies încet încet din starea mea negativă și slabă și am găsit hotărârea de a fi mulțumită de suferință pentru a da mărturie pentru Dumnezeu.

La sfârșitul lunii iunie 2010, am fost eliberată cu o lună mai devreme. Experimentând această persecuție și acest necaz, am simțit cu adevărat că mântuirea lui Dumnezeu pentru oameni este sinceră și practică și că dragostea lui Dumnezeu pentru oameni este profundă și veritabilă! Dacă nu aș fi trecut prin această persecuție și arestare de către acești diavoli, credința, curajul și hotărârea mea de a suferi nu ar fi putut fi desăvârșite și nu aș putea niciodată să văd clar chipul real și urât al demonului. Nu l-aș disprețui niciodată sincer și niciodată nu aș fi putut să-mi întorc inima către Dumnezeu și să mă dăruiesc în întregime lui Dumnezeu. Fără experiența reală a amărăciunii lăsate de persecuție și necaz, nu aș fi putut niciodată să înțeleg sau să apreciez nenorocirea pe care o simte Dumnezeu sau prețul pe care îl plătește la întruparea în acest loc mizerabil pentru a ne mântui. Asta mi-a permis să simt mai profund iubirea lui Dumnezeu și mi-a apropiat inima de El. Sunt recunoscătoare cuvintelor lui Dumnezeu pentru îndrumarea pe care mi-au oferit-o în repetate rânduri, pentru că m-au însoțit un an de viață în întunericul din închisoare. Astăzi, m-am întors la biserică, am citit cuvântul lui Dumnezeu și am avut părtășie cu privire la adevăr cu frații și surorile mele, mi-am reluat îndatoririle și inima mea este plină de bucurie și fericire nesfârșită. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu din adâncul inimii mele și am depus un jurământ față de mine însămi: indiferent de circumstanțele sau încercările cu care mă voi confrunta în viitor, nu doresc decât să urmez adevărul cu toată puterea mea și să-L urmez pe Dumnezeu până la sfârșit!

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Un cântec de viață în toiul ruinării

În 1999, am avut norocul de a accepta lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Prin citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles autoritatea și puterea pe care le dețin și am simțit că aceste cuvinte erau glasul lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns