By Li Chen, China

Într-o dimineață devreme din iulie 2018, eram împreună cu o soră acasă la gazda noastră și încheiam o discuție despre lucrare, pregătite să mergem la culcare când, deodată, am auzit bătăi în ușă și lătratul unui câine. Asta m-a neliniștit. Chiar atunci, șapte sau opt polițiști au dat buzna în dormitor și ne-au încătușat mâinile la spate. Fără să arate vreun document, au început să percheziționeze toată casa. În cele din urmă, au găsit peste 7000 de yuani numerar și o chitanță pentru 350000 din banii bisericii. Îmi era frică: întrucât găsiseră chitanța, polițiștii sigur aveau să întrebe unde erau banii. Nu știam cum aveau să mă tortureze sau dacă aveau să mă omoare în bătaie. M-am rugat repede, în sinea mea, cerându-I lui Dumnezeu să-mi dea putere și să mă apere, ca să nu devin o iudă și să-L trădez. Atunci mi-a venit în minte un imn, „Mărturia vieții”: „Într-o zi poate voi fi prins pentru că sunt martor lui Dumnezeu, știu prea bine c-această suferință este în numele dreptății. Chiar de viața mea se pierde-ntr-o clipă, tot voi fi mândru că Îl pot urma pe Hristos și că îi pot fi martor în această viață” (Urmați Mielul și cântați cântări noi). E adevărat. Să ai credință e un lucru drept, așa că orice tortură brutală aveam să îndur, aș fi suferit de dragul dreptății. Nu puteam fi timidă sau fricoasă – trebuia să depășesc acest moment bazându-mă pe Dumnezeu. Cu gândul la asta, treptat, m-am liniștit.

În după-amiaza aceea, polițiștii ne-au dus pe amândouă la un hotel, pentru interogatoriu. Un ofițer pe nume Liu a strigat: „Hai, spuneți adevărul despre aceste chestiuni religioase! Care-i treaba cu chitanța aceea de 350000 de yuani?” M-am gândit: „Banii aceia aparțin bisericii – n-au nicio legătură cu ei. De ce le-aș spune ceva?” Așa că am tăcut. Apoi, ofițerul Liu m-a plesnit furios peste față, care a început să-mi ardă de durere. A apăsat cu putere pe punctele de presiune din jurul gâtului meu, dar am scrâșnit din dinți de durere și n-am spus o vorbă. Apoi, un polițist supraponderal a spus: „Poftim, te ajut eu să faci gimnastică!” M-a apucat de păr și m-a tras în sus și în jos, obligându-mă să fac genuflexiuni. După ce am făcut vreo cincizeci sau șaizeci, mă ustura scalpul, iar părul îmi era smuls în multe locuri. Apoi au adus un scaun și m-au pus să stau cu spatele rezemat de speteaza lui. Mi-au trecut brațele încătușate printr-un spațiu din spetează, astfel încât să fie lipite de șezutul scaunului. Stăteam pe jos, cu picioarele întinse drepte în fața mea. Au continuat să-mi ceară informații despre cei 350000 de yuani; când au văzut că n-aveam de gând să vorbesc, au continuat să mă chinuie. După o vreme, din cauza tensiunii, mă dureau teribil încheieturile umerilor și mă simțeam de parcă-mi rupseseră spatele. Încuietorile cătușelor îmi săpau adânc în carne. Tremurând toată de durere, asudând continuu, am simțit că nu mai puteam suporta. Am continuat să mă rog în sufletul meu, cerându-I lui Dumnezeu să-mi dea putere și să mă vegheze, ca să pot rămâne puternică. Tocmai atunci, m-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Când te confrunți cu suferința, trebuie să poți fi capabil să lași deoparte grija pentru trup și să nu te plângi de Dumnezeu. Când Dumnezeu Se ascunde de tine, trebuie să poți să ai credința de a-L urma, de a-ți păstra iubirea de dinainte fără să o lași să șovăie sau să se risipească. Indiferent ce face Dumnezeu, trebuie să te supui planului Său și să fii pregătit să-ți blestemi trupul, mai degrabă decât să te plângi de El. Când te confrunți cu încercări, trebuie să-L mulțumești pe Dumnezeu, deși s-ar putea să plângi amarnic sau să eziți să te desparți de vreun obiect îndrăgit. Doar aceasta este adevărata iubire și credință” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). Din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că El îi permitea Satanei să mă persecute, ca să-mi desăvârșească iubirea și credința, să vadă dacă puteam să rămân fermă în mărturia mea și să-L mulțumesc pe Dumnezeu, de-a lungul suferinței mele. Satana mă chinuia fizic pentru a mă face să-L trădez pe Dumnezeu, iar eu nu puteam ceda. Odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu, am câștigat forță interioară și, fără să-mi dau seama, am fost capabilă să suport durerea.

În ziua următoare, polițiștii au continuat să mă interogheze cu privire la banii bisericii. Tot nu am vrut să vorbesc, așa că unul dintre ei a scos un spray lacrimogen – un lichid care te face să-ți dea lacrimile. L-a agitat în fața mea, spunând: „Dacă îți pulverizăm ăsta în față, ochii și nasul o să-ți curgă continuu. Doare ca naiba! Îl vom folosi pe tine dacă tot nu vei vrea să vorbești!” Ofițerul Liu a spus, furios: „Dă-i cu apă cu ardei iuți! Asta o s-o învețe minte!” După aceea, au adus un scaun-tigru și m-au amenințat, spunând: „Te vom așeza pe ăsta dacă nu vorbești și te vom electrocuta până la moarte!” Asta chiar m-a speriat – dacă aveau să mă tortureze cu adevărat în felul acela, oare puteam să suport? Apoi mi-au venit în minte cuvintele lui Dumnezeu: „Nu te teme, Dumnezeul Atotputernic al oștirilor va fi cu siguranță lângă tine; El stă în spatele vostru și vă este scut” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 26). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să mă liniștesc. Era adevărat – nu treceam singură prin această opresiune și prin aceste greutăți. Dumnezeu era alături de mine, mă apăra. Oricum m-ar fi torturat polițiștii, Dumnezeu avea să mă îndrume și să mă ajute în acele vremuri dificile. Cu Dumnezeu alături, nu aveam de ce să mă tem. Văzând că tot nu voiam să vorbesc, polițiștii au luat spray-ul lacrimogen și o pungă de plastic și m-au târât la toaletă. Îmi puteam da seama că urmau să-mi pună punga de plastic pe cap, așa că înainte s-o poată face, am tras o gură mare de aer și l-am ținut în piept. După aproximativ 40 de secunde, au scos punga și mi-au dat cu spray-ul în față. Întrucât încă îmi țineam respirația, nu m-am înecat din cauza spray-ului. În schimb, cei doi polițiști au fost afectați și au început să tușească. Așa că mi-au pus iar punga de plastic pe cap, de data asta, timp de aproximativ un minut. Când au pulverizat iarăși spray lacrimogen, a fost și mai mult decât prima dată. Cu toate astea, în mod incredibil, abia dacă am avut o senzație de usturime pe gât și pe față, niciun alt efect. Polițiștii nu au avut de ales și m-au dus înapoi în cameră. Eram foarte emoționată. Chiar văzusem lucrarea lui Dumnezeu și am simțit că El îmi era alături, ajutându-mă. După aceea, m-au pălmuit și mi-au apăsat punctele de presiune. Iarăși m-au pus să fac genuflexiuni trăgându-mă de păr și mi-au băgat cu forța brațele prin spătarul scaunului. M-au chinuit astfel la nesfârșit. Continuând să mă rog, am rămas puternică.

Până la prânz în ziua a patra, văzând că tot nu aveam să le spun nimic, ofițerul Liu m-a pișcat tare de bărbie, spunând cu răutate: „În cazuri ca al tău, nu avem un timp limită de interogatoriu. Guvernul național a decretat că oamenii ca voi fie vor fi uciși, închiși, fie forțați să se pocăiască. Avem destul timp. Dacă nu vorbești, chiar o să te învățăm minte în după-amiaza asta!” Inima a început să-mi bată cu putere, neștiind ce fel de tortură îmi pregătiseră atunci. Eram tot mai neliniștită. M-am rugat lui Dumnezeu, în tăcere și fără încetare, cerându-I să-mi dea credință și putere. Atunci mi-am amintit cuvintele Sale: „Voi, cu siguranță, sub îndrumarea luminii Mele, veți străpunge încleștarea forțelor întunericului. Cu siguranță, în mijlocul întunericului, nu veți pierde îndrumarea luminii Mele. Voi sigur veți fi stăpânii întregii creații. Veți fi desigur învingători înaintea Satanei. Cu siguranță, la căderea împărăției marelui balaur roșu, vă veți ridica în mijlocul nenumăratelor mulțimi ca dovadă a biruinței Mele. Veți fi desigur hotărâți și de neclintit în ținutul Sinimului. Prin suferințele pe care le îndurați, veți moșteni binecuvântarea care vine de la Mine și, cu siguranță, Îmi veți emana slava în întregul univers” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 19). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat putere. Dumnezeu va desăvârși un grup de biruitori, în toiul dezastrelor persecuției marelui balaur roșu, și oricâtă durere, oricâte greutăți vor îndura acești biruitori, ei vor putea să se supună lui Dumnezeu și să-I fie devotați, până la sfârșit. Oricât de brutal ar fi, și marele balaur roșu este în mâinile lui Dumnezeu; el doar face servicii astfel încât Dumnezeu să-Și desăvârșească aleșii. La orice tortură îngrozitoare m-ar fi supus polițiștii, trebuia doar să mă bazez cu adevărat pe Dumnezeu și să am încredere că avea să mă îndrume ca să birui persecuția Satanei. Mulțumită îndrumării cuvintelor lui Dumnezeu, n-am mai fost neliniștită sau înspăimântată.

În după-amiaza aceea, polițiștii și-au continuat tortura. Ofițerul Liu m-a pălmuit continuu, făcându-mi urechile să țiuie. M-a apucat de câteva fire de păr de la tâmple și le-a tras încoace și încolo, apoi a apăsat cu putere pe punctele de presiune din jurul gâtului, urechilor și claviculelor mele. Am asudat de durere. Alt polițist m-a luat de păr și m-a forțat să fac genuflexiuni. A făcut asta de 90 de ori, cel puțin. Nu mi-am închipuit niciodată că aș fi capabilă să îndur atât de mult, dar picioarele nici măcar nu mi-au amorțit. Ofițerul Liu a apăsat cu putere pe punctele de presiune din jurul gâtului meu și, deși la început m-a durut, după o vreme am putut să suport. Exasperat, a spus: „Ai o constituție robustă!” Când a spus asta, I-am tot mulțumit lui Dumnezeu. Nu era vorba că aveam o constituție robustă; asta era doar protecția lui Dumnezeu. După aceea, mi-au pus iar brațele pe șezutul scaunului. Nu știu cât timp a trecut, dar durerea din brațe a devenit insuportabilă și întregul trup îmi tremura continuu. Chiar atunci, ofițerul Liu și-a apăsat talpa pe fața mea, ca să nu mă pot mișca. Mi-a ridicat fața cu piciorul, băgându-mi pantoful în gură, și a spus: „Dacă tot refuzi să vorbești, îmi voi scoate șosetele și ți le voi îndesa în gură! Iar picioarele îmi miros groaznic!” Rânjetul lui malefic m-a înfuriat. Eram o simplă credincioasă – nu făcusem nimic ilegal, dar această bandă de demoni mă torturau și se jucau cu mine. Îi uram cu toată ființa mea. M-am rugat lui Dumnezeu în tăcere și neîncetat, cerându-I să-mi dea putere și să vegheze asupra mea, ca să pot rămâne puternică. Treptat, durerea din brațe s-a diminuat și am putut sta liniștită pe podea. Eram incredibil de emoționată – experimentasem, încă o dată, mila lui Dumnezeu pentru mine. Îi eram atât de recunoscătoare lui Dumnezeu încât nu mi-am putut reține lacrimile. Ulterior, văzând că nu aveau să primească de la mine nicio informație despre bani, au încercat să mă forțeze să semnez o declarație de pocăință. Au spus că, dacă n-o semnam, aveam să fac pușcărie și m-au amenințat: „Grozăviile pe care le vei îndura în închisoare sunt destul de dure! Este de muncă zilnic, vei fi bătută și ocărâtă, iar mâncarea nu e adecvată pentru oameni. Atunci va fi prea târziu să regreți! Gândește-te bine! Încă ai timp să semnezi.” M-am gândit: „Credința mea nu încalcă nicio lege, așa că nu voi semna declarația. Să fac asta ar însemna să-L trădez și să-L fac de rușine pe Dumnezeu. Oricât de dure sunt lucrurile în închisoare, sunt gata să mă bazez pe Dumnezeu și să perseverez.” Așa că am răspuns: „Nu semnez.” Furioși, au spus: „Bine! Dacă vrei să suferi, dă-i drumul!” și au ieșit din încăpere.

La începutul lui august, am fost transferată la autoritățile locale de securitate publică din orașul meu natal. Polițiștii m-au dus direct la un hotel, pentru interogatoriu. Îmi amintesc că erau șase polițiști care s-au împărțit în perechi și m-au supravegheat cu rândul, asigurându-se că nu dorm. Numeau asta „a extenua un vultur” – a nu lăsa oamenii să doarmă pentru perioade lungi de timp, ca să le frângă spiritul și apoi să-i interogheze și să le ceară să mărturisească, atunci când aceștia sunt într-o stare confuză. E o formă de tortură obișnuită folosită de polițiști. La început, au încercat mai ales să mă spele pe creier, vorbind despre ateism și evoluție și spunându-mi tot felul de erezii și aberații care Îl negau pe Dumnezeu și I se împotriveau. Uneori, îmi puneau filme în care Dumnezeu era blasfemiat, iar Biserica lui Dumnezeu Atotputernic era defăimată. Acestea îmi provocau greață. La început, m-am contrazis cu ei, dar ulterior mi-am dat seama că ei erau demoni potrivnici lui Dumnezeu, dușmani ai lui Dumnezeu, așa că oricâte aș fi spus, îmi răceam gura de pomană. De atunci, i-am ignorat. Unul dintre polițiști mi-a adus să citesc o blasfemie împotriva lui Dumnezeu. Când am refuzat, m-a lovit puternic și m-a amenințat cu un rânjet pervers: „Dacă nu citești asta, te vom dezbrăca în pielea goală și-ți vom lipi aceste blasfemii pe tot corpul.” Îi detestam profund pe acei demoni care foloseau o tactică atât de josnică și murdară în eforturile lor de a mă forța să-L trădez pe Dumnezeu. Am hotărât, jurând pe viața mea, că nu aveam să-L blasfemiez niciodată pe Dumnezeu. Mi-am ferit privirea și i-am ignorat. Cât timp am fost acolo, în clipa în care începeam să ațipesc, un polițist striga: „Nu dormi!” În acele momente, spuneam o rugăciune în sufletul meu, recitam în gând câteva cuvinte ale lui Dumnezeu sau cântam un imn în sinea mea și, fără să-mi dau seama, nici măcar nu mai simțeam că-mi era somn. Cu cât situația continua, cu atât mai plină de energie mă simțeam. Polițiștii, pe de altă parte, erau pe cale să clacheze; unii dintre ei chiar s-au îmbolnăvit. Așa am supraviețuit celor opt zile de „epuizare a vulturului”, bazându-mă pe cuvintele lui Dumnezeu. Asta m-a emoționat foarte mult. Singură, în niciun caz n-aș fi avut vreun strop de energie după ce n-am dormit atâtea zile. Știam că era în întregime lucrarea lui Dumnezeu și Îi eram foarte recunoscătoare pentru protecția Lui. Asta mi-a și întărit convingerea că puteam să rămân fermă în mărturia mea pentru Dumnezeu și în interogatoriile ulterioare. Văzând că tot nu vorbeam, unul dintre ei m-a pălmuit furios, m-a târât jos de pe scaun, m-a apucat de păr și m-a izbit de podea și de perete. Apoi m-a apucat strâns și și-a apăsat tare talpa pe piciorul meu stâng ca să nu pot mișca, în vreme ce alt polițist m-a lovit cu piciorul în piciorul meu drept, forțându-mă să fac șpagatul, cu picioarele desfăcute forțat la aproximativ 120 de grade. Am urlat de durere. A trecut un minut întreg până m-au eliberat, iar unul dintre ei m-a amenințat: „Dacă nu vorbești, te vom dezbrăca în pielea goală, te vom spânzura și te vom snopi în bătaie! În China, credința în Dumnezeu e o crimă politică. În trecut, ai fi fost ucisă de plutonul de execuție, dar acum putem să te tratăm ca pe o fiară. Îți putem face ce vrem noi!” M-am înfuriat tare când a spus asta, dar m-am și îngrijorat mult. Nu știam cum urmau acești demoni să mă tortureze și umilească. Dacă mă dezbrăcau într-adevăr la pielea goală și mă spânzurau? În durerea mea, m-am rugat neîncetat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea putere și să mă apere, ca să pot rămâne fermă. După ce m-am rugat, mi-am amintit un imn: – „Împărăţia”:

[…]

Dumnezeu e sprijinul meu, de ce m-aș teme? Viața mi-o pun zălog să lupt cu Satana până la sfârșit. Dumnezeu ne înalță, ar trebui să lăsăm totul în urmă și să luptăm să fim martori pentru Hristos. Dumnezeu va îndeplini voia Sa pe Pământ. Îmi voi pregăti iubirea și loialitatea și le voi dedica pe toate lui Dumnezeu. Voi întâmpina cu bucurie întoarcerea lui Dumnezeu când El va coborî în slavă și mă voi întâlni iar cu El când împărăția lui Hristos va fi înfăptuită.

[…]

Din nenorocire se nasc mulţi soldați buni, învingători. Suntem învingători cu Dumnezeu și devenim mărturia lui Dumnezeu. Priviți spre ziua în care Dumnezeu dobândește slava, ea vine cu o forță de neînvins. Toate popoarele curg ca râurile spre acest munte, umblând în lumina lui Dumnezeu. Splendoarea fără de egal a împărăției trebuie să se manifeste în toată lumea.

[…]

– Urmați Mielul și cântați cântări noi

Acest imn chiar mi-a răscolit niște sentimente. Să experimentez o astfel de opresiune și astfel de greutăți în credința mea și să am șansa de a fi martoră pentru Dumnezeu înaintea Satanei era o onoare pentru mine. Mi-am amintit de vremea în care Domnul Isus lucra; apostolii și discipolii Lui au îndurat persecuția în eforturile lor de a-I răspândi Evanghelia. Unii au fost uciși cu pietre, altora le-au fost smulse membrele, dar toți au fost mărturii răsunătoare pentru Dumnezeu, triumfând asupra Satanei. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat și a venit să lucreze, ca să mântuiască pe deplin omenirea de păcat și să ne ducă la o destinație frumoasă. Însă Partidul Comunist este un partid malefic, care se împotrivește lui Dumnezeu și Îl urăște. El nu le permite oamenilor să aibă credință în Dumnezeu și să-L venereze și suprimă și persecută nebunește creștinii. Așadar, mulți frați și surori au fost torturați fără milă după ce au fost arestați, însă, bazându-se pe Dumnezeu, au putut să fie mărturie frumoasă. Știam că trebuia să le urmez exemplul, că nu mă puteam teme de suferința fizică și de umilință, ci trebuia să rămân fermă și să aduc rușine asupra Satanei.

Câteva zile mai târziu, polițiștii și-au reluat interogatoriul, încercând să mă forțeze să le spun despre banii bisericii și să-mi vând frații și surorile. N-am vrut să le spun nimic, așa că m-au făcut să stau cu spatele lipit de perete și m-au forțat să fac șpagatul. Un polițist îmi ținea piciorul stâng lipit de perete și-mi imobiliza brațele, în vreme ce, din cealaltă parte, altul mă lovea cu cruzime în piciorul drept, ca să-l ridice pe perete. Eram străfulgerată de dureri ascuțite în tot trupul. M-au torturat încontinuu de la 8 până la 11 seara. Nu-mi amintesc de câte ori mi-au făcut asta. În cele din urmă, mi-au ridicat piciorul drept pe perete la 180 de grade, iar eu m-am prăbușit la podea, secătuită de putere. Când a răsărit soarele, am văzut că aveam amândouă picioarele foarte umflate și vinete. Mai ales coapsa interioară dreaptă era complet vânătă și chiar și să mă ridic pentru a merge la toaletă era extrem de dificil. Cineva trebuia să mă ajute să mă așez pe vasul de toaletă. În ziua următoare, un polițist a spus, încercând să mă sperie: „Cu picioarele în halul ăsta, dacă vom continua să te torturăm, va fi de două ori mai rău decât ieri. De fiecare dată va durea mai mult. Mărturisește odată!” Văzând că nu le spuneam nimic, alt polițist mi-a despărțit picioarele cu cruzime și m-a forțat să fac șpagatul, iar eu am simțit o durere ascuțită exact când au trecut de 90 de grade. Am țipat, incapabilă să suport. A spus: „Numai atât și doare atât de tare? O să-ți vorbesc cinstit. Această tortură este folosită mai ales pentru femeile care sunt agenți speciali. Oare trupul tău va putea rezista? Gândește-te la asta!” Alt polițist supraponderal a spus: „În trecut, n-am interogat decât criminali. În cele din urmă, toți au mărturisit, plângând după mămicile și tăticii lor. Preferau să moară decât să îndure o astfel de suferință.” M-am speriat auzind asta. Criminalii preferau moartea în locul acestei pedepse. Probabil că e o tortură îngrozitoare! Când m-am gândit la a fi torturată până în punctul în care aș prefera să mor, inima a început să-mi bată cu putere. În tăcere, mă rugam încontinuu lui Dumnezeu. Tocmai atunci, mi-am amintit un lucru spus de Domnul Isus: „Nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, dar care nu pot omorî sufletul! Ci temeţi-vă mai degrabă de Cel Ce poate să distrugă şi sufletul, şi trupul, în Gheenă” (Matei 10:28). De asemenea, cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Când oamenii sunt gata să-și sacrifice viețile, totul devine neînsemnat și nimeni nu-i poate învinge. Ce ar putea fi mai important decât viața? Astfel, Satana devine incapabil de a face mai mult în oameni, nu poate face nimic cu omul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor «cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 36). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat putere. Polițiștii mă puteau tortura brutal, dar nu puteau decât să-mi curme existența trupească. Nu se puteau atinge de sufletul meu. Dacă-L trădam pe Dumnezeu de teama greutăților fizice, aș fi dus o existență rușinoasă, ca o iudă, iar în cele din urmă, sufletul, duhul și trupul meu ar fi fost toate pedepsite. Satana se folosea de slăbiciunea mea trupească pentru a mă face să mă întorc împotriva lui Dumnezeu, iar eu nu mă puteam lăsa păcălită. Oricum m-ar fi torturat polițiștii, chiar dacă eram ucisă în bătaie, eram hotărâtă să rămân fermă în mărturia mea și să-l umilesc pe Satana.

În zilele în care au urmat, polițiștii au continuat să mă interogheze, amenințând că aveau să mă pună iar să fac șpagatul. Au spus că aveau să mă ducă într-o cameră de tortură, că vor folosi toate mijloacele crude de tortură și că n-aveau să se oprească până nu le dădeam informații despre biserică. Mi-am amintit de durerea de a face șpagatul. Era ca și cum picioarele îmi erau smulse cu forța. Nu voiam să mai îndur vreodată durerea aceea agonizantă. M-am gândit că preferam să mor decât să mai îndur acea tortură îngrozitoare. Am făcut greva foamei, refuzând mai multe mese la rând. Polițiștii au strigat la mine, furioși, spunând că aveau să mă hrănească forțat dacă refuzam să mănânc. Înfiorată, mi-dat seama în sfârșit că trebuia să caut voia lui Dumnezeu. Chiar atunci, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Suferința unor oameni ajunge la extrem, iar gândurile lor se îndreaptă spre moarte. Aceasta nu este dragoste adevărată pentru Dumnezeu; astfel de oameni sunt lași, nu au perseverență, sunt slabi și neputincioși! […] Astfel, în timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să fiți mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți credincioși lui Dumnezeu și la mila lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că era o lașitate să caut moartea din cauza fricii de suferință fizică. Nu numai că în felul acela nu aveam să-I aduc nicio slavă lui Dumnezeu, dar aș fi fost obiectul batjocurii Satanei. Dumnezeu spera ca eu să-I fiu martoră înaintea Satanei, să-I fiu devotată până la ultima suflare și să nu cedez niciodată Satanei. Asta era o puternică mărturie cu care să ripostez în fața Satanei. Odată ce am știut voia lui Dumnezeu, n-am mai refuzat mâncarea. Însă gândindu-mă la perspectiva de a suporta mai departe tortura polițiștilor, fără să știu când avea să se sfârșească, am simțit ceva slăbiciune în inima mea. Apoi mi-am amintit un imn: „Imită-L pe Domnul Isus”: „Pe drumul spre Ierusalim, Isus a fost în chinuri, ca și cum un cuțit I s-ar fi sucit în inimă, totuși, nu a avut nici cea mai mică intenție de a nu Se ține de cuvânt; a existat întotdeauna o forță puternică ce L-a mânat înainte spre locul unde avea să fie crucificat. În cele din urmă, a fost răstignit și a devenit asemenea trupului păcătos, ducând la bun sfârșit lucrarea de răscumpărare a omenirii. S-a eliberat de cătușele morții și ale Infernului. Înaintea Lui, moartea, Iadul și Gheena și-au pierdut puterea și au fost înfrânte de El” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să slujim lui Dumnezeu în armonie cu intențiile Lui”). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, m-am gândit la vremea în care Domnul Isus Și-a încheiat lucrarea de răscumpărare a omenirii. A fost biciuit de către soldații romani, a trebuit să poarte o cunună de spini și a fost dus, în agonie, la locul răstignirii. În cele din urmă, Și-a vărsat și ultima picătură de sânge pe cruce, îndurând dureri de neînchipuit. Pentru a ne mântui, Dumnezeu a renunțat, fără să ezite, la propria viață. Iubirea lui Dumnezeu e măreață! Cât despre mine, când văzusem tortura îngrozitoare de care nu puteam scăpa, pur și simplu n-am mai vrut să sufăr. Mi-am pierdut hotărârea de a fi martoră pentru Dumnezeu. M-am simțit foarte rușinată. Dumnezeu a fost capabil să-Și sacrifice viața pentru noi, deci eu de ce nu mă puteam sacrifica pentru a-I răsplăti iubirea? Simțind iubirea lui Dumnezeu, am izbucnit în lacrimi. M-am rugat în gând: „Dumnezeule, oricât de mult va trebui să sufăr, vreau să rămân fermă în mărturia mea!”

În seara aceea, când m-am ridicat de pe podea, am simțit forță în tot trupul și aveam moralul mult mai ridicat. Unul dintre polițiști a continuat să mă interogheze, cerându-mi informații despre biserică. I-am spus hotărâtă: „Nu-ți voi zice nimic.” A plecat furios, trântind ușa. La scurt timp, polițiștii au adus un scaun de interogatoriu nou-nouț, m-au legat de el cu cătușe și au spus că ziua următoarea avea să fie groaznică pentru mine. Târziu în noaptea aceea, am observat că ambii polițiști care mă supravegheau adormiseră, așa că am decis să încerc și să văd dacă puteam să-mi scot cătușele. Surprinzător, erau destul de largi, iar mâinile mi-au ieșit imediat. M-am rugat în inima mea: „Dumnezeule, acesta ești Tu, Care-mi deschizi o cale de scăpare? N-am idee ce se află în afara acestei încăperi sau unde pot fugi. Mă las în mâinile Tale. Te rog să mă îndrumi!” După ce m-am rugat, m-am ridicat de pe scaunul de interogatoriu și m-am dus la ușă. Am deschis-o încet și am fugit spre ieșirea hotelului. Spre surprinderea mea, paznicii de la ușă dormeau și ei, cu capul pe masă, așa că am părăsit hotelul fără vreun incident și am fugit spre o alee. Picioarele îmi erau rănite grav, dar în clipa aceea, în mod incredibil, nu mă dureau deloc. Am fugit cât m-au ținut picioarele. Eram foarte neliniștită și mă temeam că polițiștii aveau să mă prindă și să mă ducă înapoi. Nu știam unde să mă duc și nu îndrăzneam să mă duc la frații și surorile mele, de teamă să nu-i pun în pericol. Mi-am amintit de o casă cumpărată recent de familia mea, despre care polițiștii probabil nu știau încă. Am vrut să mă duc acolo și să mă ascund un timp, așa că am fugit repede acasă. Curând după ce am ajuns, s-a întors mama. Mi-a spus neliniștită: „Polițiștii umblă cu poza ta și întreabă de tine peste tot. Nu poți rămâne aici. Trebuie să pleci imediat.” Asta m-a îngrijorat, iar inima a început să-mi bată cu putere. Am îngenuncheat repede și m-am rugat: „Dumnezeule, nu știu unde să mă duc. Te rog să mă îndrumi! Nu știu dacă această evadare va avea succes, dar las totul în mâinile Tale și după cum ai rânduit. Dacă nu pot scăpa, sunt gata să-mi dau viața ca să rămân fermă în mărturia mea.” După ce m-am rugat, m-am calmat treptat. După aceea, tata m-a luat pe scuterul lui electric. Tocmai când ne apropiam de poarta din spate a complexului de apartamente, i-am văzut în apropiere pe polițiștii care mă interogaseră, ținând o poză cu mine și punându-le întrebări trecătorilor. Am simțit că mi se strânge inima și am început să transpir. În vreme ce ei nu erau atenți, am coborât de pe scuter și am dat buzna într-o clădire din apropiere, ca să mă ascund. Tata a mers mai departe, prefăcându-se calm. Mă rugam neîncetat lui Dumnezeu, cerându-I îndrumarea. Curând, tata s-a întors să mă ia, spunând că polițiștii plecaseră. Nimeni nu supraveghea poarta din spate a complexului, așa că am folosit ocazia ca să mă furișez afară. După câteva obstacole, cu ajutorul fraților și al surorilor, am putut să mă ascund în siguranță.

Ulterior, am auzit că, în aceeași zi, la scurt timp după ce plecasem de acasă de la părinții mei, mai multe mașini de poliție veniseră și încercuiseră complexul de apartamente. Își petrecuseră zile întregi căutând din ușă-n ușă. După ce au găsit-o, întorseseră casa părinților mei cu susul în jos și l-au dus pe tata la secția de poliție ca să-l întrebe unde eram. Nu numai asta, dar au instalat o cameră HD pe clădirea din fața celei alor mei. Polițiștii au percheziționat meticulos și casa bunicii mele, căutându-mă. Când o vecină în vârstă i-a șoptit ceva unei persoane de lângă ea, polițiștii i-au ordonat să mă predea, iar apoi au dus-o la secția de poliție, unde au reținut-o peste noapte. După aceea, au reținut-o pe mătușa mea și au întrebat-o unde mă aflam. Toate rudele mele erau sub supravegherea poliției. M-am înfuriat când am auzit asta. Partidul Comunist chiar e dement. Credința mea nu încălca nicio lege, dar acesta nu se dădeau în lături de la nimic în încercarea sa de a mă prinde. Mi-am amintit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului! […] Mii de ani de ură sunt concentrați în inimă, milenii de păcătuire sunt gravate în inimă – cum ar putea asta să nu inspire dezgust? Răzbună-L pe Dumnezeu, nimicește-I complet dușmanul, nu-i mai permite să alerge ca turbatul și nu-i mai permite să conducă precum un tiran! Acum este timpul: omul și-a adunat demult toată puterea, și-a dedicat toate eforturile și a plătit fiecare preț pentru aceasta, pentru a sfâșia chipul hidos al acestui diavol și pentru a permite oamenilor, care au fost orbiți și care au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice deasupra durerii și să se răzvrătească împotriva acestui diavol bătrân și malefic” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”]. Dumnezeu S-a întrupat în zilele de pe urmă și exprimă adevăruri pentru a mântui omenirea. El ne-a adus Evanghelia ca să fim mântuiți și să intrăm în Împărăția cerurilor, dar Partidul Comunist nu le permite oamenilor să aibă credință și să-L urmeze pe Dumnezeu. Acesta arestează frenetic și persecută creștini, ne torturează cu cruzime, ne condamnă la închisoare și chiar ne schingiuiește sau ne omoară. Partidul Comunist este un demon malefic din infern! Cu când întețește persecuția, cu atât mai clar îi văd esența demonică și cu atât mai mult îl urăsc și mă lepăd de el din inima mea. Jur pe viața mea să continui să-L urmez pe Dumnezeu!

Această experiență de a fi arestată și persecutată mi-a arătat stăpânirea atotputernică a lui Dumnezeu și minunatele Lui fapte. În toiul unei crize, Dumnezeu m-a vegheat ca să pot triumfa asupra brutalității Satanei. De asemenea, în mod repetat, cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care mi-au dat putere și credință. Am experimentat cu adevărat puterea și autoritatea cuvintelor Lui și am simțit iubirea și protecția Lui pentru mine. Îi sunt recunoscătoare și Îl slăvesc din adâncul inimii mele!