Lumina scânteietoare a vieții din vizuina monștrilor întunecați

octombrie 31, 2019

de Lin Ying, provincia Shandong

Numele meu este Lin Ying și sunt creștină în Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Înainte de a începe să cred în Dumnezeu Atotputernic, mi-am dorit dintotdeauna să mă bazez pe propriile mele abilități și să muncesc din greu pentru a-mi face viața mai bună, dar lucrurile nu au decurs așa cum mi-am dorit; în schimb, am întâmpinat dificultăți după dificultăți, și am suferit opreliști după opreliști. După ce am ajuns la saturație din cauza greutăților amare ale vieții, mi-am simțit epuizate atât corpul, cât și mintea și am suferit nespus. În apogeul durerii și disperării mele, o soră mi-a propovăduit Evanghelia zilelor de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Când am citit cuvintele lui Dumnezeu care spuneau „Când ești epuizat și când începi să simți puțin din dezolarea sumbră a acestei lumi, nu te pierde, nu plânge. Dumnezeu atotputernic, Veghetorul, va întâmpina cu brațele deschise sosirea ta în orice moment” („Suspinul Celui Atotputernic” din Cuvântul Se arată în trup), nu mi-am putut stăpâni lacrimile din a-mi șiroi pe obraji. Cuvintele părintești ale lui Dumnezeu Atotputernic m-au consolat foarte mult și m-am simțit ca un orfan care rătăcise timp de mulți ani și, în sfârșit, își găsise calea de întoarcere către îmbrățișarea mamei sale – nu mă mai simțeam singură și neajutorată. Din ziua aceea, am citit cu nesaț cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi. Prin participarea la întâlniri și părtășia avută cu frații și surorile din Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, am ajuns să înțeleg multe adevăruri și am văzut că acești oameni erau toți atât de buni și atât de cinstiți. Nu existau certuri iscate de invidii între ei și nici uneltiri ale unuia împotriva celuilalt și, ori de câte ori cineva avea o problemă, toți frații și surorile aveau părtășie sinceră despre adevăr pentru a-l ajuta să o rezolve. Ajutorul era întotdeauna acordat necondiționat și nimeni, nu cerea vreodată ceva în schimb, iar printre ei simțeam o senzație de eliberare și bucurie pe care nu o mai simțisem niciodată înainte. Aveam un sentiment profund că Biserica lui Dumnezeu Atotputernic era un locaș al purității și am devenit convinsă că Dumnezeu Atotputernic este singurul Dumnezeu adevărat care poate mântui omenirea din marea de suferință! Cu toate acestea, tocmai când mă bucuram de dragostea lui Dumnezeu, guvernul PCC m-a arestat și m-a persecutat ilegal și mi-a distrus viața fericită și plină de veselie.

În miezul nopții, pe 12 august 2003, dormeam profund când, deodată, am fost trezită brusc de o lovitură extrem de puternică în ușă și am auzit pe cineva strigând: „Deschide! Deschide!” Înainte de a reuși măcar să mă îmbrac, am auzit o bubuitură, ușa apartamentului meu a fost deschisă cu forța și șase polițiști violenți și brutali au dat buzna. Șocată, am întrebat: „Despre ce este vorba?” Polițistul cu grad superior m-a luat la rost, spunând: „Nu te face că nu știi!” Apoi, făcând un semn cu mâna, a zbierat: „Întoarceți acest loc cu susul în jos!” Mai mulți polițiști au început apoi să-mi răscolească prin dulapuri și sertare precum niște tâlhari. În câteva momente, oalele și cratițele, hainele, cearșafurile, mâncarea mea… toate au fost aruncate pe jos și apartamentul meu era într-o dezordine totală. După ce mi-au percheziționat casa, m-au îmbrâncit și târât într-o mașină a poliției. Mi-au luat un CD player, pe care de-abia îl cumpărasem în valoare de 240 de yuani și au luat 80 de yuani în numerar și un teanc de cărți cu spusele lui Dumnezeu. Nici măcar în visele mele nu mi-aș fi putut imagina o astfel de scenă: acest lucru se întâmpla doar în programele TV și, totuși, acum, mi se întâmpla chiar mie. Mă simțeam extrem de panicată și speriată, iar inima îmi bătea tare. Mă rugam neîncetat lui Dumnezeu, cerându-I ca mai bine să mor decât să-mi vând vreodată frații și surorile și să devin o Iudă și să mă protejeze, ca să pot să mărturisesc ferm pentru El. Exact atunci, cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic mi-au venit brusc în minte: „Nu trebuie să îți fie frică de una și de alta. Indiferent cu cât de multe dificultăți și pericole te confrunți, trebuie să rămâi ferm înaintea Mea; nu te împiedica de nimic, pentru ca voia Mea să poată fi îndeplinită. […] Nu te teme; cu sprijinul Meu, cine ar putea bloca vreodată drumul? Ține minte asta! Ține minte!” („Capitolul 10” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu m-au mângâiat foarte mult și mi-au ajutat inima să se calmeze treptat. M-au făcut să-mi dau seama că Cel în care credeam era Domnitorul care a creat toate lucrurile din ceruri și de pe pământ, că toate lucrurile sunt în mâinile Sale, că Satana și demonii sunt sub picioarele Lui și că, fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu mi-ar putea face absolut nimic. Mă aflam acum într-un moment crucial din lupta lui Dumnezeu cu Satana: acum era momentul în care Dumnezeu avea nevoie ca eu să mărturisesc ferm și era timpul să experimentez cuvintele lui Dumnezeu și să dobândesc adevărul; știam că trebuie să iau atitudine și să practic potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și că niciodată nu trebuie să mă ploconesc sau să cedez în fața Satanei!

Mașina poliției a intrat cu sirenele pornite în curtea secției de poliție. Nici nu ne-am oprit bine, că polițiștii m-au și împins cu brutalitate afară din mașină. Am mers împleticindu-mă înainte, cu mâinile întinse și m-am oprit doar când m-am lovit de un perete. Îi auzeam râzând isteric în spatele meu. M-au îmbrâncit apoi cu violență într-o cameră mică și, înainte să am timp să-mi recapăt răsuflarea, unul dintre polițiști a citit o listă de nume și m-a întrebat dacă știu vreunul dintre ele. Văzând că nu am răspuns, au continuat prin a mă înconjura, jignindu-mă în timp ce mă loveau cu pumnii și cu picioarele. După aceea, un polițist ticălos m-a apucat de păr și m-a târât în sus, apoi mi-a tras tare două palme peste față. Capul mi s-a dus pe spate și privirea mi s-a încețoșat și un firicel de sânge roșu strălucitor a început să mi se prelingă din colțul gurii.

Unul dintre polițiști a scos mai apoi o foaie de hârtie cu o listă de nume și mi-a aruncat-o în față, spunând cu înverșunare: „Știi numele acestor oameni, nu-i așa? Cum te cheamă?” În acel moment simțeam o așa durere încât nici măcar nu puteam vorbi și, văzând că nu aveam de gând să răspund, trei polițiști ticăloși s-au năpustit asupra mea și m-au bătut și m-au lovit din nou până când mi-am pierdut cunoștința.

În ziua următoare, dis-de-dimineață, polițiștii ticăloși m-au dus într-o cameră de interogatorii din cadrul Secției de Investigații Criminale a Biroului de Securitate Publică. Cât eram dusă înspre acea cameră, am văzut câțiva bărbați solizi care se uitau la mine de parcă voiau să mă omoare. Sala era plină de tot felul de instrumente de tortură, iar decorul cu care aveam de-a face m-a făcut numaidecât să mă simt anxioasă – mă simțeam ca și cum aș fi căzut într-o groapă cu demoni. Eram absolut îngrozită și sentimente de frică și nesiguranță m-au cuprins din nou. M-am gândit în sinea mea: „Ieri, m-au torturat în halul ăla și nici măcar nu a fost interogatoriul oficial. Se pare că nu există nicio cale de a scăpa de ceea ce se va întâmpla astăzi. Voi putea rezista dacă mă vor supune unei torturi crunte?” Am spus o rugăciune sinceră către Dumnezeu: „O, Dumnezeule, sunt atât de speriată acum și mă tem că nu voi putea suporta tortura la care mă vor supune acești demoni și că îmi voi pierde mărturia. Te rog să-mi protejezi inima. Aș prefera să fiu bătută până la moarte decât să Te trădez!” Un aliniat din cuvintele lui Dumnezeu mi-a apărut apoi în minte: „Cei aflați la putere pot părea răi din afară, dar nu vă temeți, pentru că aceasta se datorează faptului că aveți puțină credință. Atât timp cât credința voastră sporește, nimic nu va fi prea dificil” („Capitolul 75” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu au autoritate și putere. M-au umplut imediat de putere interioară și m-am gândit: „Cu Dumnezeu alături de mine, nu mă voi teme de nimic. Oricât ar încerca ei să o facă pe șefii, sunt doar niște tigri de hârtie care par fioroși doar la exterior. Nu e nimic de temut la ei, întrucât au fost deja învinși de către Dumnezeu.” Tocmai atunci, unul dintre polițiștii ticăloși a urlat: „Spune-ne care este funcția ta în biserică! Cui raportezi?” Deoarece aveam cuvintele lui Dumnezeu ca sprijin, nu mi-a fost deloc teamă și, astfel, nu i-am răspuns la întrebări. Văzând că am refuzat să răspund, acesta a răcnit la mine ca o fiară furioasă: „Ridică în picioare această cățea împuțită! Ridic-o pe vârfuri, astfel încât să simtă din plin cât de serioși suntem!” Doi polițiști ticăloși s-au aplecat apoi peste mine și mi-au răsucit brutal brațele la spate și le-au ridicat. Am simțit instantaneu o durere sfâșietoare, am scos un țipăt și apoi am leșinat… Când m-am trezit, am văzut că zăceam pe podea și că nasul îmi sângerase. Mi-a fost clar că, după ce mi-am pierdut cunoștința, polițiștii malefici m-au aruncat, pur și simplu, pe podea. Văzând că îmi revenisem, m-au târât după aceea într-o cameră atât de întunecată, încât nici nu-mi puteam vedea mâna în fața ochilor. În cameră era întuneric beznă, era rece și umed, duhnea a urină și de-abia puteam să respir. Unul dintre polițiștii ticăloși a spus acid, în timp ce închidea ușa: „Mai gândește-te. Dacă nu mărturisești, te vom lăsa să mori de foame.” M-am prăbușit pe podeaua înghețată. Aveam dureri în tot corpul și nu mă puteam abține să nu mă simt slăbită și cu inima bolnavă. M-am gândit: „Este o lege imuabilă ca o ființă creată să creadă în Dumnezeu și să Îl slăvească pe Dumnezeu, deci ce ar putea fi greșit în a crede în Dumnezeu Atotputernic? Credința în Dumnezeu ne permite să mergem pe calea cea dreaptă, iar acest lucru nu este nici ilegal și nici o crimă. Și totuși, această șleahtă de diavoli mă tratează ca și cum am comis o crimă demnă de pedeapsa cu moartea. Acest lucru este, pur și simplu, intolerabil!” În timp ce treceam prin această durere, m-am gândit la un imn din cuvintele lui Dumnezeu: „Nimeni nu poate îndepărta lucrarea care a fost întreprinsă în voi și binecuvântările care au fost pogorâte asupra voastră, și nimeni nu poate să ia tot ceea ce v-a fost dat. […] Datorită acesteia, trebuie să fiți și mai dăruiți lui Dumnezeu și chiar și mai loiali lui Dumnezeu. Deoarece Dumnezeu te ridică, trebuie să-ți consolidezi eforturile și trebuie să-ți pregătești statura pentru a accepta misiunile lui Dumnezeu. Trebuie să rămâi ferm în locul pe care ți l-a dat Dumnezeu, să urmărești să devii unul dintre oamenii lui Dumnezeu, să accepți ucenicia Împărăției, să fii câștigat de Dumnezeu și, în cele din urmă, să devii o mărturie glorioasă pentru Dumnezeu. Dacă ești stăpânit de astfel de soluții, atunci, în cele din urmă, vei fi sigur că vei fi câștigat de Dumnezeu și vei deveni o mărturie glorioasă pentru Dumnezeu. Ar trebui să înțelegi că principala misiune este să fii câștigat de Dumnezeu și să devii o mărturie glorioasă pentru Dumnezeu. Aceasta este voia lui Dumnezeu” („Nu poți dezamăgi voia lui Dumnezeu” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Am continuat să-l cânt în gând și o căldură mi s-a răspândit în tot corpul. M-am simțit de parcă Dumnezeu stătea chiar lângă mine, mângâindu-mă și încurajându-mă ca o mamă iubitoare, temându-Se că aș putea deveni slabă, că aș putea să mă prăbușesc și să-mi pierd credința, și dojenindu-mă și instruindu-mă cu tandrețe. Era ca și cum El îmi spunea că această situație dureroasă în care mă aflam era un antrenament pentru Împărăție, că era o mărturie a victoriei asupra Satanei pentru a primi binecuvântarea eternă a lui Dumnezeu, că era cea mai prețioasă bogăție din viață pe care Dumnezeu putea vreodată să o ofere și că era o mărturie frumoasă îndurată special pentru intrarea în Împărăție. Eram atât de emoționată încât lacrimile au început să îmi curgă pe obraji și m-am gândit: „O, Dumnezeule Atotputernic, îmi voi aminti bine ce mi-ai încredințat să fac și accept să mă supun acestui antrenament. Voi coopera cu Tine cu adevărat și voi fi mărturie glorioasă pentru Tine și nu voi fi fără coloană vertebrală și nu îmi voi permite să devin bătaia de joc a Satanei!”

În dimineața celei de-a treia zile, mai mulți polițiști m-au dus din nou în camera de interogatoriu. Un ofițer de poliție ticălos m-a lovit în mod repetat în cap cu bastonul de cauciuc și mi-a spus cu un zâmbet fals: „Te-ai mai gândit?” Apoi mi-a arătat o listă cu numele membrilor bisericii și m-a rugat să le identific. Am spus o rugăciune în tăcere către Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic, Satana a venit să mă ispitească încă o dată și încearcă să mă facă să Te trădez și să-mi vând frații și surorile. Refuz categoric să duc o viață josnică precum Iuda. Nu Îți cer decât ca Tu să-mi protejezi inima și fie să mă blestemi dacă fac ceva pentru a Te trăda!” Am simțit numaidecât că o putere se ridică în mine și am spus neclintită: „Nu știu niciunul dintre ele!” Nici nu am rostit bine aceste cuvinte că doi polițiști ticăloși s-au și năpustit asupra mea. Unul dintre ei m-a tras de unul dintre picioare, întinzându-l, iar celălalt mi-a strivit genunchiul cu un pantof dur de piele. În timp ce îmi strivea genunchiul, el a spus cu înverșunare: „Nu știi pe nimeni, nu? Chiar nu cunoști pe nimeni?” Durerea atroce m-a făcut să îmi pierd din nou cunoștința. Nu știu de cât timp eram inconștientă când m-au trezit aruncând apă înghețată peste mine. De îndată ce mi-am revenit, un polițist ticălos și-a ridicat pumnul și m-a lovit în piept, și m-a lovit atât de tare încât doar după mult timp am putut să-mi recapăt suflul. Un alt polițist ticălos m-a apucat apoi de păr, m-a târât pe un scaun de metal și m-a încătușat de el, astfel încât să nu mă pot mișca. M-a legat apoi la ochi cu o cârpă murdară. Au alternat între a mă trage în sus de urechi cu toată puterea lor și a-mi zdrobi picioarele, călcând pe ele cât de tare puteau – durerea sfâșietoare m-a făcut să scot țipete chinuite de durere. Văzându-mă copleșită de durere și de suferință, șleahta de polițiști ticăloși a râs zgomotos. Râsul lor a răsunat de parcă venea din străfundurile iadului – a fost groaznic să-l aud și mi-a făcut inima să se cutremure. Confruntată cu o asemenea cruzime, am văzut cu adevărat clar că această „Poliție a poporului”, așa cum a fost proclamată de către guvernul PCC, erau doar niște brute malefice nemiloase. Erau doar niște vampiri care ieșeau doar ca să facă rău oamenilor! Mereu mă gândeam la poliție ca la niște eroi care promovau justiția, care întemnițau oamenii răi și îi mențineau în siguranță pe oamenii buni și că oamenii puteau apela la poliție ori de câte ori erau în pericol sau în încurcătură. Chiar dacă fusesem arestată și persecutată de ei, încă de când am început să cred în Dumnezeu, niciodată nu m-am gândit cu adevărat la ei ca la diavolii Satanei. Acum, Dumnezeu Atotputernic îmi dezvăluise personal adevărul concret și abia atunci am văzut că aceștia poartă chipurile feroce și malefice ale demonilor satanici. În inima mea, I-am mulțumit în tăcere lui Dumnezeu Atotputernic pentru că, în sfârșit, mi-a deschis ochii spirituali și mi-a permis să văd clar diferența dintre bine și rău; am simțit că a meritat să trec prin toată această durere pentru a ști acest lucru! Dacă Dumnezeu nu ar fi făcut acest lucru, nu m-aș fi trezit niciodată din minciunile și înșelăciunea Satanei și mi-ar fi fost aproape imposibil să scap de influența întunecată a Satanei și să obțin mântuirea lui Dumnezeu.

După un timp, ofițerul de poliție ticălos a întrebat: „Încă nu vorbești? Vei vorbi sau nu?” Văzând că nu am spus nimic, doi polițiști ticăloși au venit spre mine, mi-au imobilizat capul și au început să mă tragă de sprâncene. Unul dintre bărbații care mă țineau mi-a dat câteva palme, lovindu-mă atât de tare încât am amețit. Umilința și durerea pricinuite m-au făcut să simt atât tristețe cât și ură și am izbucnit în lacrimi din cauza rușinii suferite. O, cât de mult le uram pe aceste brute fără conștiință care Îl huleau pe Dumnezeu! În durerea mea, m-am gândit la modul în care Domnul Isus a îndurat umilința, batjocura și bătăile ce I-au fost aplicate de către soldați pentru a răscumpăra omenirea și cum a fost El răstignit pe cruce și m-am gândit la repetatele avertizări și îndemnuri ale lui Dumnezeu: „Poate că vă amintiți cu toții aceste cuvinte: «Căci necazul nostru uşor de purtat şi temporar, lucrează în noi o greutate veşnică de slavă, dincolo de orice imaginaţie.» În trecut, ați auzit cu toții aceste cuvinte, totuși nici unul nu a înțeles adevărata lor însemnătate. Astăzi, știți bine însemnătatea reală pe care o au” („Este lucrarea lui Dumnezeu atât de simplă cum și-o imaginează oamenii?” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au adus multă mângâiere în inimă și mi-am dat seama că umilința și durerea suferite acum vor fi ținute minte de către Dumnezeu; sufeream această durere pentru a atinge adevărul, aceasta a fost o mărturie glorioasă și a fost o binecuvântare în viața mea. „Văzând cum cred în Dumnezeu”, m-am gândit, „atunci trebuie să am credința și curajul să accept binecuvântarea lui Dumnezeu și trebuie să am coloana vertebrală pentru a fi mărturie a victoriei lui Dumnezeu”. Tocmai atunci, expresia feței ofițerului de poliție s-a schimbat și a spus: „Spune-ne ce vrem să știm și te voi lăsa să pleci chiar acum”. M-am uitat la el cu dispreț și am spus: „Peste cadavrul meu!” Fierbând de furie, acesta le-a ordonat celor doi polițiști ticăloși să mă târască înapoi în celula întunecată.

După câteva ședințe de tortură cruntă, eram bătută și învinețită și nu mai aveam nicio forță. În special brațele și picioarele deveniseră atât de tumefiate încât nu îndrăzneam să le mișc deloc. Fără nicio forță, m-am ghemuit acolo, ca un miel care așteaptă să fie sacrificat. Ori de câte ori mă gândeam la fețele crude ale polițiștilor ticăloși și la rânjetele lor hidoase atunci când foloseau acele instrumente de tortură, mintea mea se umplea, inevitabil, de anxietate. Mai ales când auzeam pași care se apropiau de celula mea, inima îmi bătea din ce în ce mai repede. Groaza și spaima mă copleșeau atunci și mă simțeam neputincioasă și deznădăjduită. Plângeam; o, cum mai plângeam! Și mă destăinuiam lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule Atotputernic! Sunt atât de speriată acum și mă simt foarte slăbită. Nu știu ce cale să apuc. Te rog, salvează-mă. Chiar nu mai vreau să fiu în acest loc infernal.” Chiar în momentul în care mă simțeam slăbită și descurajată, cuvintele lui Dumnezeu s-au ridicat în interiorul meu, încurajându-mă și mângâindu-mă: „În această lume vastă, cine a fost cercetat personal de Mine? […] De ce l-am menționat în mod repetat pe Iov? Și de ce M-am referit la Petru de multe ori? Ați priceput vreodată speranțele Mele pentru voi? Ar trebui să vă petreceți mai mult timp gândindu-vă la astfel de lucruri” („Capitolul 8” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au adus credință și putere. „Da!” m-am gândit. „În tot cerul și pe tot pământul, cine dintre oameni poate să facă așa cum facem noi și să accepte personal testul lui Dumnezeu în acest bârlog de diavoli? Cine poate să fie ridicat de Dumnezeu și să aibă norocul de a trece prin această probă de foc, asaltată fiind din toate părțile de armate de diavoli? Sunt atât de slabă și neputincioasă și, totuși, astăzi, Dumnezeu îmi dă o asemenea iubire. A fi aleasă de Dumnezeu este binecuvântarea vieții mele și reprezintă o onoare pentru mine. Nu mă pot sustrage acestei încercări și nici nu ar trebui să încerc scap de ea. În schimb, trebuie să am demnitate, să iau o poziție fermă înaintea Satanei, așa cum au făcut Iov și Petru, să-mi folosesc viața pentru a aduce mărturie lui Dumnezeu și pentru a susține numele lui Dumnezeu și pentru a nu-L determina pe Dumnezeu să fie mâhnit sau dezamăgit.” În acel moment, inima mea a fost plină de recunoștință și mândrie. Am simțit că, în această viață, am fost îndeajuns de norocoasă pentru că am trecut prin acest tip de suferință și încercări și acesta a fost un fapt extraordinar și care a meritat!

A venit a patra zi și, înșfăcând din nou lista cu membrii bisericii, ofițerul de poliție ticălos arătă cu degetul spre mine, spunând: „Spune-mi-i pe toți cei pe care îi cunoști și spune-mi cine este conducătorul tău. Dacă îmi spui, te voi lăsa să pleci. Dacă nu, atunci vei muri aici!” A văzut că tot nu aveam de gând să-i spun nimic, așadar a răcnit: „Hai, atârn-o cu mâinile la spate. Omoar-o odată și gata!” Doi subalterni mi-au legat imediat mâinile la spate și m-au atârnat de ele cu o frânghie, astfel încât să pot sta doar pe vârfuri. Ofițerul de poliție a folosit apoi atât amenințări, cât și ispitiri, spunând: „Pentru ce să te deranjezi atât să opui rezistență? Trebuie să înțelegi realitatea situației în care te afli. China aparține Partidului Comunist și ce spunem noi e lege. Dacă ne spui ce vrem să știm, te las să pleci imediat și chiar îți putem găsi un loc de muncă. Dacă nu, voi spune școlii fiului tău despre tine și va fi exmatriculat…” În timp ce îi ascultam cuvintele nerușinate, mă simțeam atât mâhnită, cât și indignată. Pentru a întrerupe și distruge munca lui Dumnezeu și pentru a ne nărui șansele de a obține mântuirea, guvernul PCC va merge oricât de departe și va comite orice rău! La fel cum spun cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Într-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni cât ai clipi din ochi, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, L-au disprețuit de mult timp pe Dumnezeu, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au pierdut toată conștiința și nu au nicio urmă de bunătate și îi ispitesc pe nevinovați spre nesăbuință. […] Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului!” („Lucrarea și intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup). Exact atunci, am obținut o perspectivă clară despre înfățișarea hidoasă a guvernului PCC și am văzut crimele sale perverse și atroce împotriva Cerului. Guvernul PCC este dușmanul care Îl urăște pe Dumnezeu și care se opune implacabil lui Dumnezeu, și este, ireconciliabil, inamicul meu absolut – nu aș putea niciodată să cedez în fața lui! Văzând că am rămas tăcută, m-au lăsat spânzurată acolo, iar eu mi-am pierdut încet-încet cunoștința: m-au lăsat spânzurată acolo o zi întreagă și o noapte întreagă. Când m-au dat jos, tot ce puteam simți era că cineva îmi atingea nasul. Oricine a fost, când a văzut că încă mai respir, m-a lăsat acolo pe podea. Prin ceața care-mi întuneca mintea, i-am auzit spunând: „Mi-am epuizat toate ideile. Sunt surprins că această cățea s-a ținut atât de tare. Este mai dură decât Partidul Comunist. Acești credincioși în Dumnezeu Atotputernic sunt, cu adevărat, altceva!” Când i-am auzit spunând acestea, am trăit un sentiment de nedescris care m-a răscolit și nu m-am putut abține să nu-mi exprim mulțumirile și laudele către Dumnezeu, căci Dumnezeu era Cel care mă determinase să-l birui pe Satana.

Am fost închisă în celula întunecată a Biroului de Securitate Publică timp de opt zile. Guvernul PCC a încercat fiecare tactică și a folosit toate trucurile din protocol și, totuși, nu a obținut de la mine nicio informație pe care o dorea. Până la urmă, tot ce a putut face poliția malefică a fost să mă trimită la casa de detenție. În acest timp, au profitat de faptul că familia mea își permitea să mă viziteze pentru a obține 3.000 de yuani de la soțul meu. Crezusem că în casa de detenție va fi ceva mai bine, dar m-am înșelat. În această națiune chineză care Îl urăște pe Dumnezeu, în fiecare colț este întuneric beznă și plin de violență, cruzime și crimă. Un astfel de loc, în care, pur și simplu, adevărului nu îi este permis să existe, este cu atât mai puțin un loc pentru ca un credincios în Dumnezeu Atotputernic să aibă ceva de spus. Șederea în casa detenție a fost ca și cum ai cădea din lac în puț. Poliția malefică încă nu dorea să-și recunoască înfrângerea, așa că au continuat să mă interogheze după ce am ajuns acolo. Pentru că nu obținuseră nicio informație pe care o doreau de la mine, imediat trei polițiști s-au năpustit asupra mea și mi-au dat o bătaie zdravănă. M-au lăsat cu noi răni și vânătăi peste cele vechi, care nu apucaseră încă să se vindece și am fost bătută foarte rău până m-au lăsat lată pe podea și incapabilă să mă mișc. Șeful poliției s-a ghemuit, a arătat spre capul meu și m-a amenințat, spunând: „Dacă nu mărturisești, atunci nu te aștepta să supraviețuiești aici!” Un polițist ticălos s-a apropiat de mine și m-a lovit cu putere de alte câteva ori, apoi doi subalterni m-au târât în curte și m-au legat de un stâlp telefonic. Am fost lăsată legată acolo o zi întreagă fără să primesc nici măcar o picătură de apă, iar corpul meu era acoperit de răni și vânătăi. De teamă că aș putea muri acolo, m-au aruncat într-o celulă. Tocmai când eram în pragul morții și mă simțeam la capătul puterilor, două surori care credeau în Dumnezeu Atotputernic și care erau, de asemenea, încarcerate în casa de detenție au venit în grabă către mine. Și-au descheiat hainele și, desfăcându-le, m-au cuprins strâns cu brațele, folosindu-și propria căldură pentru a mă încălzi. Deși eram complet străine, dragostea lui Dumnezeu ne-a unit inimile. Auzeam vag strigătele surorilor mele și ale celorlalți prizonieri, discutând despre noi, spunând: „Poliția asta este atât de nemiloasă! Oamenii care cred în Dumnezeu Atotputernic sunt atât de miloși. Am crezut că toți aparțineți aceleiași familii, dar, de fapt, nu vă cunoașteți deloc.” Le-am auzit și pe cele două surori spunând: „Dumnezeu a creat omul și noi suntem cu toții o familie…” Până la urmă am făcut febră mare, m-am îmbolnăvit foarte tare și simțeam că sunt la un pas de moarte. Polițiștilor ticăloși nu le-a păsat câtuși de puțin, dar surorile au plătit un preț exorbitant pentru a cumpăra de la ei câteva haine și medicamente. Cu atenție, mi-au tratat rănile și au avut grijă de mine în fiecare zi. Sub îngrijirea lor atentă, am început încet-încet să mă simt mai bine. Știam că aceasta este dragostea lui Dumnezeu: deși Dumnezeu îngăduise ca o suferință adâncă să se abată asupra mea, El a fost întotdeauna conștient de slăbiciunea și durerea mea și a rânduit totul pentru mine în secret și a făcut astfel încât aceste două surori să aibă grijă de mine și să mă aline. Ne-am alinat și ne-am încurajat unele pe altele și, cu aceleași dorințe și obiective în minte, ne-am rugat fiecare în secret pentru celelalte, rugându-L pe Dumnezeu să ne dea credință și tărie pentru ca noi să devenim mărturii ale victoriei lui Dumnezeu în acest bârlog de demoni.

Când intrai în casa de detenție, era ca și cum intrai într-un iad pe pământ; între acele ziduri am trăit o viață inumană. Niciodată nu aveam suficient de multă mâncare și trebuia să muncim până la epuizare, de la șapte dimineața și până la zece noaptea, înainte de a ne putea întoarce în celulele noastre – în fiecare zi eram complet extenuați și nu mai aveam nici un pic de energie. Dar, pentru că am putut deseori să am părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu cu cele două surori, deși trupul meu suferea mult și era întotdeauna epuizat, inima mea se simțea în largul ei și se umplea de lumină. De multe ori în acea perioadă, m-am gândit la acest imn al cuvintelor lui Dumnezeu: „Astfel, în timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să purtați mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și chiar la ultima suflare, trebuie încă să fiți credincioși lui Dumnezeu și la îndurarea lui Dumnezeu; numai aceasta este cu adevărat iubirea de Dumnezeu și doar aceasta este mărturia puternică și răsunătoare” („Caută să-L iubești pe Dumnezeu, indiferent cât de mare e suferința ta” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Ori de câte ori cântam acest imn, simțeam o putere incredibilă care mă susținea și, fără să fiu conștientă de asta, epuizarea, depresia și durerea pe care le simțeam în interiorul meu dispăreau. În același timp, mi-am dat seama și că faptul de a fi capabilă să sufăr această durere era cea mai mare bunătate și cea mai mare binecuvântare pe care Dumnezeu mi-o putea dărui. Oricât de mare devenea suferința mea, eram hotărâtă să-L urmez pe Dumnezeu până la sfârșit și, chiar dacă mi-ar rămâne doar o ultimă suflare, aș căuta să-L iubesc pe Dumnezeu și să-I fac pe plac. Încurajată de dragostea lui Dumnezeu, am rezistat aproape 20 de zile insuportabile în casa de detenție. În acea vizuină întunecată plină de monștri, lumina vieții de la Dumnezeu Atotputernic a fost cea care a risipit întunericul și care mi-a permis să continui să-L laud pe Dumnezeu și să mă bucur de sursa vieții din cuvintele lui Dumnezeu – aceasta a fost cea mai mare dragoste și mântuire pe care mi-a putut-o da Dumnezeu. Când am fost, în cele din urmă, eliberată, poliția malefică în continuare m-a amenințat fără rușine, spunând: „Nici măcar să nu-ți treacă prin cap să povestești cuiva ce ți s-a întâmplat aici când ajungi acasă!” Uitându-mă la polițiștii ticăloși cu fețele lor umane și inimile lor câinești, la urâțenia faptului că erau dispuși să facă lucruri rele, dar să nu-și asume responsabilitatea pentru ele, mi-a întărit și mai mult credința și hotărârea mea de a mă lepăda de Satana și de a-L urma pe Dumnezeu și de a fi mărturie pentru Dumnezeu. Am luat hotărârea de a coopera cu Dumnezeu și de a răspândi Evanghelia, pentru a aduce mai multe suflete ca al meu, care trăiesc sub domnia diavolului Satana, înspre lumină, pentru ca și ei să poată primi dragostea și mântuirea Creatorului.

Pe parcursul acestei experiențe în care am fost persecutată cu bestialitate de guvernul PCC, Dumnezeu Atotputernic a fost Cel care m-a condus pas cu pas pentru a depăși asediul demonilor și m-a călăuzit afară din vizuina monștrilor Satanei. Acest lucru m-a făcut să ajung la o concluzie revelatoare: oricât de sălbatic, crud și agresiv poate fi Satana, va fi întotdeauna dușmanul înfrânt al lui Dumnezeu și numai Dumnezeu Atotputernic este cea mai înaltă autoritate care poate fi sprijinul nostru de nădejde, care ne poate conduce spre a fi biruitori asupra Satanei și biruitori asupra morții și care ne poate permite să trăim cu stăruință în lumina lui Dumnezeu. Așa cum spune și Dumnezeu Atotputernic: „Forța vieții lui Dumnezeu poate triumfa în fața oricărei puteri, mai mult decât atât, depășește orice putere. Viața Lui este veșnică, puterea Lui este extraordinară, iar forța vieții Lui nu poate fi întrecută ușor de nicio ființă creată sau forță inamică. Forța vieții lui Dumnezeu există și emană strălucirea sa uimitoare, indiferent de timp sau loc. Cerul și pământul pot suferi mari schimbări, dar viața lui Dumnezeu este veșnic aceeași. Toate lucrurile sunt trecătoare, dar viața lui Dumnezeu încă rămâne, deoarece Dumnezeu este sursa existenței tuturor lucrurilor și baza existenței lor” („Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice” din Cuvântul Se arată în trup). Începând din această zi, doresc să-L urmez în mod statornic pe Dumnezeu Atotputernic, să fac tot posibilul să urmăresc adevărul și să câștig viața veșnică pe care Dumnezeu o oferă omului.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar

Forța vieții care nu poate fi stinsă niciodată

Sunt o persoană normală, care a trăit o viață obișnuită. Precum mulți care tânjesc după lumină, am încercat multe metode prin care să caut înțelesul adevărat al existenței omului, ca viața mea să aibă mai mult sens. Până la urmă, toate eforturile mele au fost în zadar.

Lasă un răspuns