de Wang Cheng, China

Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu nu este niciodată absent din inima omului și trăiește printre oameni tot timpul. El a fost motorul vieții omului, fundamentul existenței omului și o sursă bogată pentru existența omului după naștere. El a provocat renașterea omului și îi permite să trăiască cu perseverență fiecare rol. Datorită puterii Lui și forței Sale vitale de nestins, omul a trăit generație după generație, de-a lungul cărora puterea vieții lui Dumnezeu a fost stâlpul existenței omului și pentru care Dumnezeu a plătit un preț pe care niciun alt om obișnuit nu l-a mai plătit. Forța vieții lui Dumnezeu poate triumfa în fața oricărei puteri, mai mult decât atât, depășește orice putere. Viața Lui este veșnică, puterea Lui este extraordinară, iar forța vieții Lui nu poate fi întrecută ușor de nicio ființă creată sau forță inamică. Forța vieții lui Dumnezeu există și emană strălucirea sa uimitoare, indiferent de timp sau loc. Cerul și pământul pot suferi mari schimbări, dar viața lui Dumnezeu este veșnic aceeași. Toate lucrurile sunt trecătoare, dar viața lui Dumnezeu încă rămâne, deoarece Dumnezeu este sursa existenței tuturor lucrurilor și baza existenței lor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”). Înainte, când am citit pasajul acesta, l-am înțeles numai teoretic, dar niciodată nu l-am înțeles sau apreciat cu adevărat. Mai târziu, am fost arestat, persecutat și torturat brutal de PCC, iar cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care m-au îndrumat pentru a putea scăpa din ghearele morții, în nenumărate rânduri, pe când Satana mă distrugea. Am văzut faptele minunate ale lui Dumnezeu și am experimentat faptul că autoritatea cuvintelor Lui este mai presus de orice. Am câștigat puțină înțelegere a lui Dumnezeu, iar credința mea a sporit.

Asta se întâmpla în 2006, când responsabilitatea mea în biserică era aceea de a tipări cărțile ce conțineau cuvintele lui Dumnezeu. Îmi amintesc că, odată, în timpul unei livrări, câțiva frați și surori care erau responsabili de livrarea cărților și un șofer de la tipografia pe care o angajasem au fost cu toții arestați de poliția PCC. Zece mii de exemplare din „Cuvântul Se arată în trup” care se aflau în mașina aceea au fost toate confiscate. Șoferul ne-a trădat, așa că au sfârșit prin a fi arestați încă vreo doisprezece frați și surori. Cazul acela a stârnit vâlvă în două provincii și apoi a intrat sub autoritatea Comitetului Central. Mai târziu, guvernul PCC a aflat că eram un conducător de biserică și a mers până într-acolo încât să trimită polițiști înarmați să investigheze domeniul meu de activitate. La acea vreme, au confiscat cele două mașini și un camion de la tipografia cu care lucrasem, precum și 65,500 de yuani, bani peșin, de la aceasta. Au mai pus mâna și pe 3000 de yuani de la frații și surorile care ajutau la livrare. După aceea, poliția a venit de două ori să-mi percheziționeze casa, spărgând, de fiecare dată, ușa. Spărgeau și sfărmau orice lucru pe care puneau mâna, lăsând un dezastru total în casă. Până la urmă, PCC nu m-a arestat, dar mi-a reținut vecinii și alte persoane cu care eram asociat și a încercat să-i oblige să divulge locația în care mă aflam.

Nu am avut de ales și am fugit acasă la o rudă, la mare distanță, pentru a scăpa de arestul și persecuția PCC. Spre surprinderea mea, în cea de-a treia seară acolo, poliția din orașul meu natal a colaborat cu poliția înarmată locală și cu criminaliștii, astfel că peste 100 de oameni au înconjurat atât de strâns casa rudelor mele, încât nimeni nu putea trece. Apoi, polițiștii au năvălit în casă. Vreo doisprezece și-au îndreptat armele spre capul meu, iar unul dintre ei a strigat: „Fă o mișcare și ești mort!” S-au călcat în picioare unii pe alții pentru a mă încătușa, sucindu-mi brațul drept peste umăr și smulgându-mi brațul stâng în sus, din spate. Nu mi-au putut pune cătușele, așa că unul dintre ei și-a proptit piciorul pe spatele meu pentru a-mi trage brațul în sus și, apoi, mi-a încătușat încheieturile cu forța. Durerea era insuportabilă. Au luat cei 650 de yuani pe care i-au găsit asupra mea și m-au întrebat unde sunt banii bisericii, spunându-mi să-i predau pe toți. Acest lucru m-a înfuriat. Ce fel de „poliție a poporului” erau ei? Am participat la adunări, am citit cuvintele lui Dumnezeu și mi-am îndeplinit datoria în credința mea, dar ei au adunat atât de mulți oameni și au făcut tot ce le-a stat în putință numai ca să mă aresteze, iar acum voiau să prade și să delapideze fondurile bisericii! Nu mai era de glumă! Văzând că nu vorbesc, un polițist a venit spre mine, m-a plesnit foarte tare de două ori și m-a împins la pământ cu piciorul. Apoi m-au lovit de colo colo ca pe o minge de fotbal. Am leșinat de durere. Când mi-am revenit, eram dus înapoi în orașul meu natal, într-o mașină de poliție. În mașină, polițiștii mi-au pus cătușe și lanțuri grele, astfel încât aveam gâtul blocat la un capăt al acestora, iar picioarele la celălalt. Nu puteam decât să mă ghemuiesc cu fața în jos și apoi să mă sprijin pe piept și pe cap ca să nu cad. Văzând cât sufeream, polițiștii doar au râs de mine și au spus tot felul de lucruri înjositoare. Știam prea bine că mă tratau în felul acela din cauza credinței mele în Dumnezeu Atotputernic. Mi-a venit în minte acest verset rostit de Dumnezeu în Epoca Harului: „Dacă lumea vă urăşte, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră!” (Ioan 15:18). Cu cât mă umileau mai mult în acel fel, cu atât le vedeam mai clar urâțenia și firile lor satanice și malefice care Îl urăsc pe Dumnezeu. I-am urât și mai mult. În inima mea, L-am chemat neîncetat pe Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să-mi protejeze inima, astfel încât, indiferent de tortura pe care urma s-o înfrunt, să pot mărturisi ferm și să-l umilesc pe Satana. După ce m-am rugat, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Fiți liniștiți înăuntrul Meu, pentru că Eu sunt Dumnezeul vostru, singurul vostru Răscumpărător. Trebuie să vă liniștiți inimile tot timpul și să trăiți înăuntrul Meu; Eu sunt stânca voastră, sprijinul vostru” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 26). E adevărat. Tot ce ține de om este în mâinile și rânduielile lui Dumnezeu și El este Cel care decide dacă trăim sau murim. De ce să mă tem dacă Îl am pe Dumnezeu Atotputernic lângă mine? Acest gând mi-a reînnoit credința și am devenit dispus să mă sprijin pe Dumnezeu pentru a înfrunta tortura brutală care mă aștepta.

Nici nu mai știu de câte ori am leșinat de durere în timpul celor aproximativ 18 ore pe drum. Îmi amintesc numai că era trecut de ora 2 noaptea când am ajuns la casa de detenție din orașul meu natal. Mă simțeam de parcă tot sângele din trup îmi înghețase. Mâinile și picioarele îmi erau atât de umflate, încât îmi erau amorțite, nu mi le simțeam și nu le puteam mișca deloc. I-am auzit pe doi polițiști vorbind despre mine și spunând: „Tipul ăsta e mort?” După aceea, au smuncit de cătușe și m-au tras jos. Am simțit cum zimții cătușelor îmi săpau adânc în carne, iar apoi polițiștii m-au târât brutal afară din mașină și m-au azvârlit la pământ. Am leșinat de durere. Curând după aceea, un polițist m-a lovit puternic cu piciorul ca să mă trezesc și, apoi, m-a târât brutal într-o celulă pentru condamnații la moarte. A doua zi, vreo doisprezece polițiști, înarmați cu toții, m-au luat de la casa de detenție și m-au dus într-un loc izolat, dincolo de periferia orașului. Acolo era o curte mare înconjurată de ziduri înalte. Părea intens păzită. Polițiști înarmați stăteau de pază, iar pe semnul de pe ușă scria „Baza de dresaj a câinilor polițiști”. Odată ajuns în cameră, am văzut pregătite diverse instrumente de tortură. Când am văzut asta, mi-a înghețat sângele în vene. Mai întâi, polițiștii m-au pus să stau în mijlocul curții și mi-au ordonat să nu mă mișc. Au deschis o cușcă și au eliberat patru câini feroce, iar apoi au arătat înspre mine și le-au dat câinilor o comandă: „Ucideți!” Cei patru câini s-au năpustit sălbatic spre mine, iar eu am închis repede ochii de frică. Eram buimac și auzeam un bâzâit în urechi. Aveam un singur gând: „Dumnezeule! Salvează-mă! Salvează-mă!” L-am strigat pe Dumnezeu de nenumărate ori în inima mea. După puțin timp, mi-am dat seama, deodată, că acei câini îmi mușcau numai îmbrăcămintea și nu mă răniseră deloc. Mai era și un câine care se sprijinea de umerii mei, adulmecându-mi și lingându-mi fața. Nici acela nu-mi făcea rău. Deodată, m-am gândit la profetul Daniel din Biblie. A fost aruncat în groapa cu lei pentru că I se închina lui Dumnezeu, dar Dumnezeu a fost cu el. El a trimis îngeri să închidă gurile leilor, astfel încât leii înfometați nu i-au făcut niciun rău lui Daniel. Acel gând mi-a sporit credința. Am simțit, cu adevărat, că toate sunt în mâinile lui Dumnezeu și că El decide dacă trăim sau murim. M-am gândit: „Dacă Dumnezeu îmi îngăduie să fiu martirizat astăzi pentru credința mea, acest lucru va fi o onoare, iar eu nu mă voi plânge.” Nu eram constrâns de gândul la moarte și, odată ce am fost dispus să-mi dau viața ca să mărturisesc ferm pentru Dumnezeu, am văzut altă faptă minunată a lui Dumnezeu. Îi puteam auzi pe acei polițiști strigând: „Ucideți! Ucideți!” Însă câinii veneau la mine și doar mă mușcau de haine, mă adulmecau și mă lingeau, iar apoi se întorceau și fugeau. Polițiștii au oprit câinii și au încercat să-i facă să se întoarcă și să mă atace, dar câinii s-au împrăștiat speriați, au fugit și tot nu m-au mușcat. Polițiștii erau derutați și spuneau: „E atât de ciudat că nu vor să-l muște câinii!” Să aud asta m-a făcut să mă gândesc la cuvintele lui Dumnezeu: „Inima și duhul omului sunt ținute în mâna lui Dumnezeu și toată viața omului este văzută de ochii lui Dumnezeu. Indiferent dacă crezi sau nu acest lucru, oricare și toate lucrurile, vii sau moarte, se vor muta, schimba, reînnoi și dispărea în funcție de gândurile lui Dumnezeu. Așa domnește Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). Faptul că nu fusesem rănit în mijlocul unei haite de câini polițiști însemna că Dumnezeu mă apăra, arătându-mi atotputernicia Sa și faptele Sale minunate. Credința mi-a sporit și mai mult.

Văzând că lucrurile nu decurgeau cum speraseră, polițiștii m-au dus într-o cameră de tortură și m-au suspendat cu cătușe de un perete. Imediat am simțit o durere ascuțită în încheieturi, de parcă s-ar fi rupt. Cu toate acestea, tot nu s-au oprit, ci au început să mă lovească cu mâinile și picioarele. Când obosea unul, altul îi lua locul. Am fost bătut până m-am învinețit și am pierdut mult sânge. S-a înserat și tot nu m-au lăsat să plec. În clipa când închideam ochii, chiar și pentru puțin timp, mă electrocutau cu bastoanele lor, iar un polițist spunea în timp ce mă lovea: „Când o să-ți pierzi cunoștința de la o lovitură, te voi trezi în exact același mod!” Când l-am auzit spunând acest lucru, am știut că Satana încerca tot felul de torturi crude ca să mă facă să renunț, astfel încât atunci când voi fi chinuit până în punctul în care să cedez psihic și să nu mai gândesc clar, ei să poată obține de la mine informații despre biserică. Apoi puteau aresta frați și surori și puteau confisca banii bisericii. Am scrâșnit din dinți, suportând durerea și m-am avertizat: „Chiar dacă voi fi spânzurat, nu voi ceda niciodată în fața Satanei!” Au continuat să mă tortureze în acel fel până în zorii zilei următoare. Mă simțeam complet vlăguit, credeam că moartea va fi o alinare și nu mai aveam energie să mai rezist. În inima mea, Îl chemam neîncetat pe Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Trupul îmi este slab și chiar nu mai pot îndura tortura. Cât încă mai am suflare, cât încă sunt conștient și vigilent, Te implor să-mi iei sufletul! Nu voi fi o iudă și nu Te voi trăda!” După rugăciunea mea, m-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Întrucât în această rundă a lucrării lui Dumnezeu El vine în trup și, în plus, Se naște în locuinţa marelui balaur roșu, chiar mai mult decât înainte, Se confruntă cu un pericol extrem venind de data aceasta pe pământ. El Se confruntă cu cuțite, arme și bâte; El Se confruntă cu ispita; El Se confruntă cu mulțimile care au priviri ucigașe. Riscă să fie ucis în orice moment” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (4)”). Dumnezeu este Creatorul. El este suprem și atât de onorabil! El S-a întrupat de două ori, îndurând o umilință enormă pentru a exprima adevărul și a mântui omenirea, vânat și persecutat neîncetat de Satana, condamnat și respins de lumea religioasă și de ambele generații. Suferința lui Dumnezeu a fost atât de mare! A fost foarte emoționant pentru mine să mă gândesc la iubirea lui Dumnezeu și am hotărât: „Atât timp cât mai am chiar și o ultimă suflare în mine, voi mărturisi ferm și-l voi umili pe Satana!” Văzând că, de mult timp, nu spuneam nimic și nu imploram milă, polițiștii s-au temut că mă vor omorî în bătaie și că nu-și vor putea prezenta raportul. Nu m-au mai bătut, ci doar m-au lăsat atârnând de perete timp de încă două zile și nopți.

Vremea era foarte rece atunci. Purtam haine foarte subțiri, eram ud leoarcă și, pe deasupra, nu mâncasem de zile întregi. Simțeam că nu voi mai fi în stare să rezist mult. În acel punct, polițiștii au încercat un truc diferit, chemând un psiholog ca să încerce să-mi influențeze gândirea, să-mi spele creierul. Psihologul a spus: „Încă ești tânăr și ai părinți și copii. De când ai fost arestat, ceilalți credincioși, inclusiv conducătorul tău, nu s-au arătat îngrijorați pentru tine. Nu e nesăbuit din partea ta să suferi atât de mult pentru ei?” Auzind aceste minciuni, m-am gândit: „Dacă frații și surorile mele ar veni să mă viziteze, nu ar păși direct într-o capcană? Încerci să mă amăgești și să mă ademenești cu aceste trucuri, să exploatezi relația mea cu frații și surorile astfel încât să-L înțeleg greșit, să-L învinovățesc și să-L resping pe Dumnezeu. Nu te voi lăsa să reușești!” Mulțumită protecției lui Dumnezeu, nu m-am lăsat înșelat de trucul Satanei și nu am fost amăgit. Învins, psihologul a clătinat atunci din cap și a spus: „Nu se mai poate face nimic pentru ăsta. Indiferent ce facem, nu putem scoate nimic de la el. E de neclintit.” Spunând asta, a clătinat din cap și a plecat învins.

Polițiștii și-au arătat din nou adevărata față și m-au atârnat de perete timp de încă o zi. Dar, în seara aceea, îmi era atât de frig încât tremuram din tot trupul și aveam senzația că mâinile aveau să-mi cadă. Era foarte dureros. Mintea mi s-a încețoșat și am simțit că realmente nu mai puteam rezista. Chiar atunci, câțiva polițiști au dat buzna înăuntru, fiecare ținând în mână câte un băț lung cam de un metru. Au început să mă lovească sălbatic peste genunchi și glezne, iar unii dintre ei au început să mă ciupească. Mă durea atât de tare încât voiam să mor. De data aceea, chiar că am cedat. În cele din urmă, nu am mai putut îndura și am început să plâng. Gândul de a-L trăda pe Dumnezeu mi-a trecut prin cap. M-am gândit că poate aș putea vorbi despre propria credință atât timp cât nu-mi implic frații și surorile. Văzându-mă plângând, polițiștii mi-au dat drumul la pământ. M-au lăsat să zac acolo, mi-au turnat puțină apă și mi-au permis să mă odihnesc puțin. Au scos hârtia și pixul pe care le pregătiseră dinainte, gata să ia notițe. Chiar în timp ce alunecam din ce în ce mai adânc în ispita Satanei și eram pe cale să-L trădez pe Dumnezeu, deodată, cuvintele Lui mi-au venit în minte cu claritate: „Nu voi mai arăta milă celor care nu Mi-au arătat credință în vremuri de necaz, pentru că îndurarea Mea se întinde doar până aici. În plus, nu am nicio slăbiciune pentru cineva care M-a trădat odată, cu atât mai puțin Îmi place să Mă asociez cu cei care vând interesele prietenilor lor. Aceasta este firea Mea […]. oricine Îmi va frânge inima, nu va primi de la Mine îndurare a doua oară” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). Acest lucru m-a făcut să realizez că firea lui Dumnezeu nu tolerează nicio jignire și că oricine Îl trădează pe Dumnezeu nu va câștiga niciodată mila Sa. Dintr-odată, mintea mi s-a limpezit și m-am gândit la Iuda trădându-L pe Domnul Isus pentru 30 de arginți. Chiar aveam să-L trădez pe Dumnezeu pentru un moment de confort fizic? Dacă nu erau cuvintele lui Dumnezeu care să mă îndrume și să mă lumineze tocmai la timp, probabil că L-aș fi trădat pe Dumnezeu și aș fi fost condamnat în vecii vecilor! Chiar atunci, m-am gândit la un vers dintr-un imn: „Pot să am capul spart și să-mi curgă sângele, dar ardoarea oamenilor lui Dumnezeu nu se poate pierde. Însărcinarea dată de Dumnezeu îmi e în inimă, sunt hotărât să-l umilesc pe diavolul Satana” („Urmați Mielul și cântați cântări noi”) În inima mea, am fredonat asta încetișor și am simțit că-mi sporește credința. Viața și moartea mea erau în mâinile lui Dumnezeu și am știut că trebuie să mă supun rânduielilor Lui. Atât timp cât mai aveam o ultimă suflare, trebuia să mărturisesc ferm și să nu cedez niciodată în fața demonilor PCC!

Văzând că zac fără să clintesc pe podea, au continuat să mă lingușească. Unul dintre ei a zis: „Merită toată această suferință? Îți dăm șansa de a-ți lua revanșa pentru nelegiuirea ta și să ne spui ceea ce știi. Deja știm tot, indiferent dacă vorbești sau nu. Avem suficienți martori și dovezi pentru a te acuza și condamna.” Văzând că încearcă tot felul de trucuri ca să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu și pe ceilalți credincioși, nu mi-am putut reține furia și am strigat la ei: „Din moment ce știți tot, nu mai e nevoie să mă întrebați pe mine. Chiar dacă aș ști tot, nu v-aș spune niciodată!” Exasperat, un polițist a spus: „Dacă nu vorbești astăzi, asta îți va aduce moartea. Nici să nu te gândești că vei ieși viu de aici!” Drept răspuns, i-am zis: „Din moment ce am căzut în mâinile voastre, oricum nu mă așteptam să ies viu de aici!” Înfuriat, un polițist m-a lovit cu piciorul în stomac, făcându-mă să mă simt de parcă fusesem eviscerat. S-au adunat din nou în jurul meu și au început să mă lovească cu picioarele și pumnii, iar eu am leșinat iarăși de durere. Când mi-am revenit, eram spânzurat ca mai înainte, numai că, de data asta, mai sus. Simțeam cum începe să mi se umfle tot corpul și nu puteam nici să vorbesc. Însă, datorită protecției lui Dumnezeu, nu simțeam nicio durere. Când s-a lăsat seara, patru polițiști au rămas să mă supravegheze și au ajuns să adoarmă pe unde au apucat. Dintr-odată, cătușele mi s-au desfăcut singure și am căzut ușor la podea de parcă ceva mă sprijinea de dedesubt. Dacă n-aș fi experimentat asta pe propria piele, n-aș fi crezut-o niciodată! Apoi m-am gândit la vremea în care Petru era în închisoare și un înger al Domnului l-a salvat. Atunci, lanțurile lui Petru au căzut, pur și simplu, de pe el, iar ușa celulei lui s-a deschis singură. Nu îndrăzneam să cred că experimentam faptele minunate ale lui Dumnezeu întocmai ca Petru. În acel moment, am simțit că fusesem, cu adevărat, ridicat și binecuvântat de Dumnezeu! Incredibil de emoționat, m-am grăbit să îngenunchez înaintea lui Dumnezeu și să-L slăvesc printr-o rugăciune de recunoștință. „O, Dumnezeule! Îți mulțumesc pentru mila și grija Ta pentru mine. Am fost torturat de Satana aproape până la moarte de atâtea ori, iar Tu mă apărai, în tăcere, de fiecare dată... ...permițându-mi să-Ți văd atotputernicia și faptele minunate.” Această rugăciune m-a emoționat incredibil de mult și mi-a dat un sentiment de căldură interioară. Chiar voiam să mă ridic și să ies, dar nu-mi puteam mișca mâinile sau picioarele, așa că nu am plecat. Apoi, am dormit pe podea până a doua zi, când polițiștii m-au trezit lovindu-mă cu picioarele. Acei polițiști malefici au început apoi să mă tortureze într-un nou mod. M-au mutat în altă cameră și m-au pus să mă așez pe un „scaun tigru” care era conectat la curent electric. Mi-au fixat gâtul și capul cu cleme de fier și mi-au încătușat ambele mâini astfel încât să nu mă pot mișca deloc. Tot ce puteam face era să mă rog în tăcere lui Dumnezeu. În momentul acela, un polițist a apăsat întrerupătorul de curent electric și vreo doisprezece polițiști și-au întors brusc privirea spre mine, ca să vadă cum arătam în timp ce eram electrocutat. Erau cu toții șocați că nu am reacționat deloc. Au verificat cablurile și, după o vreme, când tot nu reacționam, unul dintre ei a zis: „E «scaunul tigru» stricat? De ce nu e curent?” Fără să gândească, m-a atins cu mâna și, cu un „bzzt”, șocul l-a aruncat un metru în spate, unde a zăcut pe podea, urlând de durere. Toți polițiștii s-au speriat atât de tare încât au fugit afară, iar unul dintre ei s-a împiedicat și a căzut în graba lui de a pleca. A trecut ceva vreme până s-au întors doi polițiști ca să mă elibereze, tremurând de teama de a fi electrocutați. Stătusem pe acel „scaun tigru” nu mai puțin de jumătate de oră, dar nu am simțit curentul electric deloc. M-am simțit ca și cum aș fi stat pe un scaun normal. Aceasta a fost o altă lucrare minunată a lui Dumnezeu! Eram atât de emoționat! La momentul acela, mă simțeam gata să pierd orice, chiar și viața. Atât timp cât Dumnezeu era cu mine, asta era suficient.

Mai târziu, m-au dus înapoi la casa de detenție. Eram complet acoperit de răni, iar durerea din mâinile și picioarele mele era insuportabilă. Tot trupul îmi era vlăguit și slăbit. Nu puteam sta așezat sau în picioare și nici nu puteam mânca nimic. Tot ce puteam face era să zac acolo, întins la pământ. Când unul dintre cei cu care împărțeam celula condamnaților la moarte a aflat că nu trădasem pe nimeni, chiar m-a admirat. A spus: „Voi, credincioșii, sunteți eroi adevărați!” În inima mea, am spus o rugăciune dându-I slavă lui Dumnezeu. Mai târziu, polițiștii au încercat să-i determine pe ceilalți deținuți să mă bată și să mă chinuie, dar, în mod surprinzător, ei m-au sprijinit și au sărit în apărarea mea. „Acest om crede în Dumnezeu și nu a greșit cu nimic. Sunteți pe cale să-l torturați până la moarte.” De teamă ca lucrurile să nu escaladeze, polițiștii nu au îndrăznit să spună nimic, ci doar s-au retras pe furiș, învinși.

Văzând că nu ajungeau nicăieri, polițiștii au schimbat încă o dată tactica și au început să lucreze cu gardienii din casa de detenție ca să-mi dea foarte mult de muncă în plus. În fiecare zi, mă puneau să fac două pachete de bancnote care să fie arse pentru morți și fiecare pachet conținea 1600 de foi, toate din staniol și hârtie inflamabilă. Era de două ori mai mult de muncă decât ceea ce trebuiau să facă ceilalți prizonieri. Mâinile mă dureau teribil, nu puteam ridica nimic și, chiar dacă lucram toată noaptea, nu aveam cum să termin toată treaba. Polițiștii s-au folosit de acest pretext ca să-mi administreze pedepse corporale, forțându-mă fie să fac dușuri reci afară, la temperaturi de sub 20 de grade, fie să lucrez nopți la rând sau să stau de veghe perioade lungi de timp. Dormeam mai puțin de trei ore în fiecare noapte. Am suferit în felul acesta timp de un an și opt luni în acea casă de detenție. PCC m-a lovit mai târziu cu acuzația de „folosire a unei organizații xie jiao pentru a submina aplicarea legii”, fără niciun fel de dovadă și m-a condamnat la trei ani de închisoare. Când am ieșit, eram încă ținut sub supraveghere atentă de către secția de poliție locală. Nu eram liber să merg unde voiam și trebuia să fiu gata să mă prezint în clipa în care mă convocau. Nu aveam niciun fel de libertate personală. Nu puteam să particip la adunări bisericești sau să-mi fac datoria. Era foarte dificil pentru mine și credeam că, dacă eram ținut sub supraveghere permanentă de către PCC și nu-mi puteam face datoria de ființă creată, acest lucru nu era altceva decât o moarte vie pentru mine. Așadar, mai târziu, am părăsit orașul natal pentru a merge în altă regiune unde puteam, în cele din urmă, să-mi fac datoria.

Persecuția sălbatică a PCC este adânc întipărită în amintirea mea. I-am văzut fața ticăloasă, împotrivirea demonică față de Dumnezeu și felul în care le face rău oamenilor și am urât-o până în măduva oaselor. De asemenea, am fost martor al faptelor minunate ale lui Dumnezeu, al atotputerniciei și suveranității Sale. Faptele minunate ale lui Dumnezeu au fost cele care m-au apărat astfel încât să pot scăpa din strânsoarea Satanei și care m-au smuls din ghearele morții. În timpul persecuției brutale a PCC, cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care m-au îndrumat, iar forța vieții Lui a fost cea care m-a sprijinit ca să mă pot agăța de viață, iar acest lucru mi-a întărit credința de a-L urma pe Dumnezeu. Slavă Ție, Dumnezeule! Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!