de Xiaoguang, China

În 2021, am fost desemnată să ud nou-veniții împreună cu Li Xiao. La început, lucrarea nu-mi era familiară, așa că Li Xiao mă ajuta răbdătoare, spunându-mi principiile și cerințele datoriei. După o vreme, am început să înțeleg lucrurile, așa că atunci când îmi amintea de anumite probleme, consideram că știam deja și nu o ascultam. Ulterior, asta a provocat abateri în lucrarea mea. Când a aflat Li Xiao, mi le-a arătat direct și mi-a amintit să fiu sârguincioasă. La început, am fost de acord că-mi lipsea sârguința și că dojana ei mi-a servit ca un bun avertisment. Însă, cu timpul, am continuat să am probleme evidente în lucrare: eșuam să fac sarcinile care-mi erau atribuite, influențând progresul lucrării. Când a văzut că aceste greșeli se repetau, a adoptat un ton mai aspru în critica ei și chiar m-a mustrat: „De ce nu ți-ai amintti? De ce nu ți-ai făcut lucrarea?” Știam că voia doar ca eu să-mi corectez problemele și abaterile și să obțin rezultate mai bune în datoria mea, dar tonul ei aspru m-a deranjat puțin. M-am gândit: „Face să pară că sunt foarte nepăsătoare în lucrarea mea și că nu pot face nimic bine, deși sunt aici de atât de mult timp. Ce vor crede ceilalți dacă aud despre asta? Chiar dacă sunt probleme, nu putem discuta lucrurile calm? Nu-i ca și cum nu vreau să mă perfecționez. Lasă, de acum o s-o evit. Astfel, nu va trebui să mă certe.” După aceea, n-am mai băgat-o în seamă și, uneori, chiar mă uitam urât la ea, ca să știe că eram nemulțumită. Uneori trebuia să discut lucrarea cu ea, dar îmi făceam griji că, dacă o căutam și descoperea probleme în lucrarea mea, era posibil să mă mustre și să mă trateze. Oare asta nu m-ar fi pus într-o lumină și mai proastă? Ulterior, când trebuia să discut ceva cu ea, așteptam până în ultima clipă sau o lăsam pe ea să mă caute înainte să vorbesc. Cu timpul, Li Xiao a devenit foarte constrânsă de mine. O dată, am auzit-o spunând că se simțea liberă să le dea sugestii celorlalți, dar constrânsă când era cu mine. Câteodată, când observa anumite probleme sau abateri în lucrarea mea, nu era sigură ce să-mi spună și se temea să nu mă supăr, dacă tonul ei era aspru. Auzind asta, m-am simțit puțin vinovată. Dar apoi m-am gândit: „Dacă ai fi avut un ton mai blând, n-aș fi așa. Ești prea arogantă!” Crezând asta, tot n-am reflectat asupra mea.

Ulterior, a aflat supraveghetoarea mea și a avut părtășie cu mine de mai multe ori, spunându-mi să reflectez asupra mea înainte să-mi axez atenția asupra celorlalți. Părea că puteam să discut despre auto-reflecție cu supraveghetoarea, dar, în sinea mea, mă simțeam nedreptățită și credeam că Li Xiao avea o problemă. Așadar, de fiecare dată când vorbeam despre starea mea, subliniam cum Li Xiao îmi vorbea pe un ton aspru, ca să-i arăt supraveghetoarei că manifestările corupției mele erau din cauza aroganței lui Li Xiao. Speram ca supraveghetoarea să aibă părtășie cu ea și să o facă să folosească un ton mai blând. Altă supraveghetoare a văzut că nu-mi recunoscusem problemele și a avut părtășie cu mine despre experiența ei. De asemenea, mi-a citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În biserică, sunt cei care sunt emondați și tratați pe motiv că nu și-au îndeplinit bine datoria și, în ceea ce li se spune, tinde să existe o notă de dojană și chiar de cenzură. Cu siguranță, destinatarul nu este mulțumit de acest lucru și dorește să infirme ceea ce se spune. El zice: «Aceste cuvinte care mă tratează s-ar putea să fie corecte, dar unele dintre ele sunt, pur și simplu, prea dure – sunt umilitoare și supărătoare. Am crezut în Dumnezeu atâția ani și chiar dacă nu am adus o contribuție mare, am muncit din greu. Cum pot fi tratat astfel? De ce nu este altcineva tratat? Nu voi accepta acest lucru. Nu-l voi tolera!» Este acesta un soi de fire coruptă? (Da.) Această fire coruptă se manifestă doar sub formă de nemulțumire, sfidare și împotrivire; încă nu a atins vârful sau nu a ajuns la extrem, dar semnele sunt acolo și se apropie un moment de criză. Ce atitudine adoptă el imediat după aceea? Nu va fi capabil să se supună și, simțindu-se tulburat și sfidător, va începe să-și dezvăluie indignarea. Va raționaliza și va oferi justificări: «Conducătorii și lucrătorii nu au neapărat dreptate în orice privință atunci când tratează pe cineva. Poate voi, ceilalți, acceptați acest lucru, dar eu nu. Voi acceptați doar pentru că sunteți nesăbuiți și lași. Nu voi accepta acest lucru! Haideți să dezbatem, dacă nu mă credeți – vom vedea cine are dreptate.» Ceilalți au părtășie cu el, spunând: «Indiferent cine are dreptate, trebuie, mai întâi, să te supui. Ar putea îndeplinirea datoriei tale să fie complet lipsită de impurități? Tot ceea ce faci este corect? Și chiar dacă este, să fii tratat îți va fi de ajutor! Am avut de multe ori părtășie cu tine despre principii, iar tu nu ai ascultat; doar ai continuat să acționezi orbește și după voia ta, perturbând lucrarea bisericii și provocând pierderi grave. Cum ai putea să nu fii tratat și emondat? Ceea ce ți s-a spus a fost puțin cam strict, puțin cam aspru – dar nu este acest lucru normal? Ce scuză ai putea avea? Nu îi vei lăsa pe ceilalți să te trateze atunci când faci ceva rău?» După ce aude aceste cuvinte, le acceptă destinatarul acestora? Nu – el continuă să găsească scuze și să se împotrivească. Care este, atunci, firea pe care o dezvăluie? Este demonică, o fire vicioasă. Și ce vrea să spună cu asta? «Nu sunt fraierul nimănui și nimeni nu mă poate atinge. Vreau să știi că nu sunt o persoană cu care să te pui. Te vei gândi de două ori înainte de a mă trata în viitor, iar apoi voi fi câștigat, nu-i așa?» Ei bine, firea sa este dezgolită, nu-i așa? Este o fire vicioasă. Oamenilor cu firi vicioase nu le este doar lehamite de adevăr – aceștia urăsc adevărul! Confruntați cu emondarea și tratarea, fie se sustrag de la acestea, fie le ignoră. Ura lor față de adevăr este foarte profundă, cu siguranță mai profundă decât ar sugera câteva cuvinte raționale. Nu asta este părerea lor cu adevărat. Sunt sfidători și potrivnici și te vor provoca asemenea unei cotoroanțe, gândindu-se în același timp: «Mă umilești, punându-mă în mod deliberat în această situație. Văd ce se întâmplă aici. Nu te voi contrazice direct, dar voi găsi o ocazie să mă răzbun! Mă tratezi și mă hărțuiești, nu? Î voi atrage pe toți de partea mea și te voi izola – te voi face să vezi cum este să fii luat astfel în vizor!» Acestea sunt cuvintele din inimile lor și firea lor vicioasă s-a dezvăluit, în sfârșit. Pentru a-și atinge scopul, pentru a-și vărsa indignarea, fac tot posibilul să ofere argumente și scuze, încercând să-i atragă pe toți de partea lor. După aceea, sunt fericiți, iar echilibrul lor este restabilit. Nu este aceasta răutate? Asta înseamnă să fii vicios din fire” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar cunoașterea celor șase tipuri de firi corupte reprezintă adevărata cunoaștere de sine”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au expus precis starea. Fusesem superficială și nepăsătoare în datoria mea și nu făcusem lucrurile pe care Li Xiao mi-a spus să le fac de mai multe ori, întârziind lucrarea. Asta era greșeala mea. Avea dreptate să-mi arate problema. Deși tonul ei era puțin aspru, era pentru binele meu și al lucrării bisericii. Dar eu nu am reflectat deloc asupra mea. Ba chiar crezusem că nu mă respecta și-mi făcea zile fripte. Mă uitam urât la ea deoarece credeam că mă punea într-o lumină proastă, subliniindu-mi problemele. O făcusem să se simtă constrânsă. Am realizat că fusesem absurdă. Când am fost emondată și tratată, nu numai că n-am reflectat asupra mea, dar am schimbat rolurile și am făcut-o arogantă. Ba chiar am folosit cunoașterea de sine ca să plâng de ea, sperând ca supraveghetoarea s-o trateze. Chiar aveam o fire haină. Realizând toate astea, m-am simțit puțin rușinată.

Ulterior, am găsit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când majoritatea oamenilor sunt emondați și tratați, acest lucru se poate întâmpla pentru că au dezvăluit firi corupte. Poate fi și pentru că au făcut ceva greșit din pricina ignoranței și au trădat interesele casei lui Dumnezeu. Se poate, totodată, să fie pentru că încercările lor de a-și face de mântuială datoria au dăunat lucrării casei lui Dumnezeu. Motivul cel mai șocant este atunci când oamenii fac în mod flagrant ceea ce doresc, fără reținere, încalcă principiile și perturbă și tulbură lucrarea casei lui Dumnezeu. Acestea sunt principalele motive pentru care oamenii sunt emondați și tratați. Indiferent de împrejurările care determină tratarea sau emondarea unei persoane, care este cea mai importantă atitudine pe care trebuie să o ai față de acest lucru? În primul rând, trebuie să îl accepți, indiferent cine te tratează, din ce motiv, dacă ți se pare dur sau ce ton și formulare folosește, ar trebui să îl accepți. Apoi, ar trebui să recunoști ce ai greșit, ce fire coruptă ai dezvăluit și dacă ai acționat în conformitate cu principiile adevărului. Când ești emondat și tratat, aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o ai înainte de toate” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a opta)”). Datorită cuvintelor lui Dumnezeu, am aflat că suntem tratați dintr-un motiv: în majoritatea cazurilor, motivul e că nu căutăm principiile în îndatoririle noastre și ne luăm după firile noastre corupte. Suntem tratați fiindcă afectăm lucrarea bisericii. Tratarea se face dintr-un simț al responsabilității față de lucrare și ca să fie protejate interesele bisericii. E un lucru pozitiv. După ce suntem tratați, chiar dacă putem sau nu să ne recunoaștem problema, ar trebui s-o acceptăm, să reflectăm asupra noastră și să căutăm principiile de a acționa. Asta arată că acceptăm adevărul. E atitudinea pe care ar trebui să o avem când suntem tratați. Amintindu-mi de timpul petrecut cu Li Xiao, când nu fusesem familiarizată cu lucrarea, ea mă învățase pas cu pas, cu răbdare, dar eu adesea făceam lucrurile de mântuială. Nu am fost meticuloasă și nu am făcut lucrarea care mi-a fost repartizată. Drept urmare, progresul nostru a fost mereu întârziat. Abia atunci m-a tratat și m-a mustrat. Încerca să mă facă să reflectez și să-mi corectez acțiunile, nu-și pierdea cumpătul cu mine neprincipial. Dar eu nu am acceptat adevărul și nu am reflectat când m-a mustrat și mi-a oferit sugestii. În schimb, m-am concentrat asupra ei și a acțiunilor sale. Credeam că, atunci când îmi vorbea aspru, îmi scotea în evidență defectele, mă făcea de râs și-mi făcea zile fripte. Eram potrivnică și nu puteam să accept asta. Drept urmare, am ratat multe șanse de a învăța ceva, intrarea mea în viață a fost afectată, iar lucrarea bisericii a fost întârziată. Fusesem atât de absurdă! Apoi m-am gândit de ce, deși criticile ei îmi erau de ajutor și în beneficiul lucrării bisericii, eu nu primisem asta cum trebuie și chiar aveam prejudecăți față de ea. În timp ce căutam răspunsuri, am găsit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În ceea ce-i privește pe antihriști, când vine vorba de a fi tratați și emondați, ei sunt incapabili să accepte acest lucru. Și există motive pentru care nu pot să accepte, principalul fiind că, atunci când sunt tratați și emondați, simt că și-au pierdut din imagine, că și-au pierdut statutul și demnitatea, că au fost lăsați în imposibilitatea de a-și ține fruntea sus în cadrul grupului. Aceste lucruri au un efect în inima lor: nu sunt dispuși să accepte să fie emondați și tratați și au impresia că oricine îi emondează și îi tratează are ceva cu ei și este dușmanul lor. Aceasta este atitudinea antihriștilor atunci când sunt emondați și tratați. Poți fi sigur de acest lucru. De fapt, prin emodare și tratare se poate dezvălui dacă o persoană poate să accepte adevărul și dacă este cu adevărat ascultătoare. Faptul că antihriștii sunt atât de potrivnici față de emondare și tratare este suficient pentru a arăta că le este lehamite de adevăr și nu-l acceptă câtuși de puțin. Prin urmare, acesta este miezul problemei. Mândria lor nu este fondul problemei; faptul că nu acceptă adevărul reprezintă esența problemei. Când sunt emondați și tratați, antihriștii cer ca acest lucru să fie făcut cu un ton și o atitudine blândă. Dacă tonul celui care face acest lucru este serios și atitudinea lui este severă, un antihrist se va împotrivi, va fi sfidător și se va înfuria. Nu bagă în seamă dacă ceea ce este dezvăluit în el este corect sau dacă reprezintă o realitate și nu se gândește unde a greșit sau dacă ar trebui să accepte adevărul. Se gândește doar dacă vanitatea și mândria lui au suferit vreo lovitură. Antihriștii sunt complet incapabili să recunoască faptul că emondarea și tratarea le sunt folositoare oamenilor și iubitoare și mântuitoare, că sunt în avantajul oamenilor. Ei nici măcar nu pot vedea acest lucru. Nu este acesta un lucru puțin lipsit de sens și irațional din partea lor? Prin urmare, când se confruntă cu emondarea și tratarea, ce fire dezvăluie un antihrist? Fără îndoială, această fire este una de a-i fi lehamite de adevăr, precum și una de aroganță și intransigență. Acest lucru dezvăluie faptul că natura și esența antihriștilor este aceea de a le fi lehamite de adevăr și de a-l urî” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a opta)”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că antihriștii, prin natura lor, disprețuiesc adevărul și tânjesc după statut. Când sunt tratați și emondați, ei știu despre critici că sunt juste, dar fiindcă îi pun într-o lumină proastă și le expun adevărata natură, ei nu vor să le accepte. Ba chiar vor respinge, ca pe un dușman, persoana care îi tratatează. Aveam aceeași fire ca un antihrist. Când Li Xiao îmi arătase problemele, știusem că spunea adevărul, dar nu căutasem adevărul și nu reflectasem asupra mea. Nu voiam să-i accept sfaturile, fiindcă îmi expusese direct neajunsurile și mă făcuse să pierd respectul celorlalți. Credeam că încerca să-mi facă zile fripte. Ca să-mi apăr reputația, nu numai că m-am uitat urât la ea, constrângând-o, dar chiar m-am plâns despre ea supraveghetoarei, ca s-o fac pe aceasta s-o trateze și s-o împiedice să-mi expună problemele. Am realizat că aveam o fire care ura adevărul, la fel ca antihriștii. Un om capabil să accepte adevărul consideră că îi e de ajutor să aibă un partener care-i arată neajunsurile. Astfel, poate evita să-și facă datoria conform firii lui corupte și evită să perturbe lucrarea bisericii. Asta e și în avantajul său, și al lucrării bisericii. Ca atare, poate să accepte emondarea și criticile din partea celorlalți. Însă eu eram, în mod clar, plină de corupție și neajunsuri și erau probleme cu lucrarea mea, dar nu voiam să le semnaleze nimeni. Când mi le semnala cineva, ceream să facă asta cu tact, ca să nu-mi afecteze reputația. Când ceea ce spuneau ceilalți îmi amenința statutul și reputația, îi tratam ca pe ca pe niște dușmani și găseam căi de a-i exclude, fără să mă gândesc la lucrarea bisericii sau la sentimentele lor și fără pic de venerație față de Dumnezeu. Mergeam pe calea unui antihrist și, dacă nu mă căiam, Dumnezeu avea să mă deteste și să mă alunge.

Ulterior, am găsit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Cum se manifestă discursul constructiv? Acesta reprezintă, în principal, încurajarea, orientarea, îndrumarea, îndemnarea, înțelegerea și mângâierea. De asemenea, uneori este necesar să subliniem și să criticăm direct neajunsurile, deficiențele și greșelile celorlalți. Acest lucru este foarte benefic pentru oameni. Nu-i așa că le este de un real ajutor și că e constructiv pentru ei? Să spunem, de exemplu, că ești deosebit de îndărătnic și arogant. Nu ai fost niciodată conștient de acest lucru, dar cineva care te cunoaște bine vine imediat și îți expune problema. Te gândești în sinea ta: «Sunt îndărătnic? Sunt arogant? Nimeni altcineva nu a îndrăznit să-mi spună asta, dar el mă înțelege. Faptul că a putut spune așa ceva sugerează că acest lucru este chiar adevărat. Trebuie să petrec ceva timp reflectând la acest lucru». După aceea îi spui persoanei: «Alți oameni îmi spun doar lucruri frumoase, îmi cântă laude, nimeni nu discută deschis cu mine niciodată, nimeni nu mi-a subliniat vreodată aceste neajunsuri și probleme. Numai tu ai fost în stare să-mi spui, să fii sincer cu mine. A fost atât de grozav, de mare ajutor pentru mine». Asta înseamnă să ai o discuție sinceră, nu-i așa? Încetul cu încetul, cealaltă persoană ți-a comunicat ce avea în minte, gândurile despre tine și experiențele despre cum a avut noțiuni, închipuiri, negativitate și slăbiciune în această chestiune și a putut să le înlăture prin căutarea adevărului. Asta înseamnă a avea o discuție sinceră, este o comuniune de suflete” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (3)”). Datorită cuvintelor lui Dumnezeu, am aflat că, în afară de discursul care încurajează și alină oamenii, discursul care abordează problemele oamenilor și le semnalează neajunsurile este cu adevărat benefic. Uneori, acționăm conform firilor noastre corupte și nu ne vedem problemele, iar cuvintele care ne tratează și ne expun problemele pot fi și mai benefice. Pe moment, reputația ne poate fi puțin afectată, dar criticile și sprijinul ne pot îndemna să venim înaintea lui Dumnezeu, ca să căutăm adevărul și să reflectăm asupra noastră. Asta chiar este în beneficiul intrării noastre în viață. N-am dat importanță intrării în viață și nu am vrut să reflectez asupra mea. Li Xiao era în strânsă legătură cu mine, așa că știa prea bine ce probleme existau în lucrarea mea. Avea un simț al dreptății, lucra responsabil și-mi putea semnala direct problemele și abaterile. Poate că a fost puțin lipsită de tact, ba chiar aspră, dar chiar încerca să mă ajute. Chiar și atunci când s-a simțit constrânsă de firea mea coruptă, nu mi-a purtat pică și a continuat să colaboreze cu mine ca și până atunci. Abia după ce Li Xiao m-a tratat și m-a expus, am fost tulburată și am știut să vin înaintea lui Dumnezeu ca să reflectez asupra problemei mele. Treptat, am început să-mi corectez atitudinea în datoria mea. Aceste îmbunătățiri au fost rezultatul faptului că Li Xiao m-a certat și tratat. Dar nu știam ce e bine pentru mine. Am crezut că, atunci când îmi vorbea aspru, voia să mă critice și se lua de defectele mele. Așa că am tot evitat, m-am împotrivit, am refuzat să accept și nu m-am axat pe reflecția asupra mea. În final, nu m-am schimbat deloc și am ratat oportunități de a câștiga adevărul. Ce nesăbuită am fost! Dacă aș fi avut partener pe cineva care le face pe plac oamenilor, care nu le arată problemele, în vreme ce, la exterior, asta m-ar fi făcut să-mi păstrez reputația, de fapt, nu m-ar fi ajutat deloc și n-ar fi fost în beneficiul intrării mele în viață sau al lucrării bisericii. Datorită acestor realizări, am câștigat o cale de practică. Știam că, atunci când voi fi emondată și tratată în viitor, n-ar trebui să prefer doar comentarii favorabile și plăcute sau să țin cont doar de reputația și statutul meu. Ar trebui să accept tratarea și că caut adevărul în privința criticilor oamenilor, să reflectez asupra mea, să mă căiesc la timp și să-mi corectez acțiunile. Doar colaborând astfel cu ceilalți, îmi puteam îndeplini bine datoria și responsabilitatea.

Ulterior, am spus public, în părtășie, ce învățasem cu Li Xiao. După aceea, amândouă ne-am simțit libere și am putut colabora normal din nou. Odată, un nou-venit avea niște probleme, așa că am avut părtășie cu el despre înțelegerea mea, dar când a auzit Li Xiao ce spusesem, mi-a zis răspicat că părtășia mea doar îl încurajase puțin pe nou-venit, dar nu avea să-i rezolve problema. M-am simțit puțin stânjenită de ceea ce a spus. M-am făcut că îi accept criticile, dar în sinea mea, am fost nemulțumită de ea. Dar atunci am realizat că starea mea era greșită, așa că m-am rugat repede lui Dumnezeu și m-am lepădat de mine. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru a fi capabili să vă îndepliniți îndatoririle în prezent, cel mai important este să învățați să vă supuneți, să învățați să vă supuneți adevărului și față de ceea ce vine de la Dumnezeu. În acest fel, puteți să învățați o lecție în timp ce-L urmați pe Dumnezeu și puteți să pătrundeți treptat în realitatea adevărului” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, din chestiunile și lucrurile din apropiere”). Într-adevăr, când înfruntăm probleme, trebuie să acceptăm discursul care e conform adevărului și benefic datoriei noastre. Asta e cerința lui Dumnezeu și ceea ce trebuie să facem. Întrucât Li Xiao îmi semnalase problema, ar trebui să-i accept criticile, să caut și să reflectez. Prin rugăciune și meditație, am descoperit că nu înțelesesem cu adevărat problema nou-venitului și nu avusesem părtășie despre miezul chestiunii. Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am recunoscut devierile și neajunsurile și am înțeles mai bine acest aspect al adevărului. Chiar am văzut cum era incredibil de benefic și pentru intrarea mea în viață și pentru datoria mea să am alături o astfel de parteneră. Am simțit și beneficiile de a accepta criticile celorlalți. De acum înainte, voi accepta criticile fraților și surorilor mele și-mi voi face bine datoria.