de Lingshuang Spain,

Datoria mea în biserică e să creez efecte speciale. În timpul producției, când am proiecte dificile, efectul din fiecare cadru trebuie încercat și modificat în mod repetat și sunt multe rateuri. Când am văzut că proiectele fraților și ale surorilor erau relativ mai simple și că ei terminau mai multe, m-am gândit: „Proiectele mele au cerințe tehnice elevate, eu trebuie să gândesc mult, să găsesc materiale și să studiez, iar procesul de producție e lung. Dacă proiectele ar fi mai simple, nu mi-ar da bătăi de cap. Ar trebui să stăpânesc doar câteva metode și aptitudini simple, procesul de producție s-ar scurta, ceea ce ar face ca proiectele să fie mai puțin problematice.” După aceea, în datoria mea, cântăream care proiecte erau dificile și care erau simple și apoi decideam pe care să-l iau. Odată, am ales să fac un proiect simplu și le-am lăsat pe cele complicate fraților și surorilor. Când i-am văzut că le-au acceptat cu dragă inimă, m-am simțit puțin stânjenită: „Nu dădeam înapoi în fața dificultăților?” Dar apoi, m-am gândit: „Proiectele dificile îmi răpesc prea mult timp și energie și implică prea mult efort mintal, așa că e mai bine să aleg proiecte simple.” Mai târziu, am simțit că puteam îmbunătăți un proiect de-ale mele, dar n-am vrut să muncesc prea mult ca să-l schimb, iar frații și surorile n-au remarcat nicio problemă, așa că nu l-am schimbat și l-am predat. Uneori, când aveam probleme, mă gândeam la ele foarte puțin și mergeam să-i întreb pe frații și surorile mele. Am simțit că așa le rezolvam repede, fără să mă obosesc, deci, era un mod simplu de a-mi termina sarcinile. Dar când făceam asta, simțeam o oarecare remușcare. Unele întrebări erau, de fapt, simple și le-aș fi putut găsi răspuns cu puțin efort. Întrebându-i pe frați și surori, le întrerupeam datoria, dar n-am reflectat, nici n-am încercat să mă înțeleg. Și astfel, acest vicleșug a devenit o regulă în îndeplinirea îndatoririlor mele.

După aceea, am trecut la datoria de producție video. Pe lângă că făceam videouri, trebuia să-i îndrum pe frați și surori să studieze și să le îmbunătățesc aptitudinile, așa că a trebuie să lucrez mai mult decât de obicei. Trebuia să-mi însușesc aptitudini profesionale, să găsesc materiale și să fac lecții după nevoile fraților și surorilor. Mi se părea o sarcină grea și obositoare. M-am gândit: „Datoria dinainte a fost mai bună. N-am avut atâtea poveri și presiuni. Trebuia doar să-mi termin proiectele. Acum, am mult mai mult de lucru și mult mai multe griji.” Mă durea capul când mă gândeam la asta. Mai târziu, m-am gândit cum aș putea să economisesc timp și să nu mă simt atât de obosită și am decis să le trimit celorlalți videoclipuri despre efectele speciale. Astfel, ei ar putea să le studieze, iar eu n-aș mai petrece timp căutând materiale. Gândindu-mă la asta, eram tot mai convinsă că ar fi cea mai bună metodă. După un timp, frații și surorile au spus că videoclipurile nu le-au rezolvat problemele. Pe moment, am regretat puțin și, neavând de ales, am găsit câteva materiale ca să-i învăț într-un mod simplu și m-am gândit: „Am pregătit lecții pentru toți, mi-am făcut treaba.” Nu peste mult timp, liderul de echipă a spus: „Recent, frații și surorile au spus că problemele tehnice duc deseori la refacerea producției video, îngreunându-le progresul.” Auzind asta, n-am reflectat, n-am încercat să mă înțeleg. Am simțit că această datorie nu implica doar suferință și să plătesc un preț, ci și responsabilitate dacă greșeam, așa că n-am mai vrut-o. Într-o zi, liderul meu a venit la mine și m-a expus că-mi fac datoria de mântuială și cu viclenie și m-a tratat, spunându-mi că dacă lucrurile nu se schimbă, voi fi demisă. Când l-am auzit spunând asta, deși am recunosc că-mi făceam datoria de mântuială, nu m-am căit deloc. Când m-am gândit la dificultățile pe care le voi avea în datoria mea, nu am mai vrut să o fac. Am vrut s-o schimb cu o datorie mai ușoară. A doua zi, am mers la lider și am spus: „Nu sunt capabilă de această datorie. Aș vrea să trec la alta.” Auzind asta, m-a tratat, spunând: „Chiar nu poți s-o faci? Ai încercat cu adevărat? Eviți munca grea, faci totul de mântuială și cu viclenie și ai umanitatea rea. Ținând cont de aceste comportamente, nu ești potrivită pentru această datorie.” Când l-am auzit spunând asta, am simțit un gol imens în inimă. La studio, le-am văzut pe celelalte surori ocupate cu îndatoririle lor, dar eu fusesem demisă și mi le pierdusem și eram foarte tristă. Nu mă gândisem niciodată că aș putea să-mi pierd datoria. Pe atunci, mă apăram în sufletul meu: „N-am vrut datoria asta, dar aș fi putut să primesc alta. De ce a fost anulată calificarea mea de a-mi face îndatoririle?” Dar apoi, m-am gândit: „Dumnezeu e suveran peste toate. Demiterea mea e venirea firii drepte a lui Dumnezeu. Trebuie s-ascult și să reflectez asupra mea.” În zilele următoare, am tot derulat în minte, ca pe un film, scena în care liderul m-a demis. Când m-am gândit la ce a spus liderul meu, am fost deprimată, mai ales că a spus că am umanitate rea. N-am știut să reflectez, să mă cunosc, așa că, în suferința mea, m-am rugat lui Dumnezeu să mă îndrume ca să mă înțeleg.

Mai târziu, am văzut un fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „Nu e un lucru specific firii corupte să te ocupi de lucruri atât de neserios și iresponsabil? Ce lucru? Ticăloșia; în toate problemele, ei spun că «este aproximativ corect» și «cam așa»; este o atitudine a «posibilității», «probabilității» și a cazurilor «patru din cinci»; ei fac lucrurile superficial, se mulțumesc să facă minimul și să tragă de timp cât pot; nu li se pare că are vreun rost să ia lucrurile în serios sau să lupte pentru precizie, și mai puțin rost li se pare că are să caute principii. Nu este ceva specific unei firi corupte? Este o manifestare a umanității normale? Este corect să o numim aroganță și, de asemenea, pe deplin potrivit să o numim dezmăț – dar, pentru a o surprinde perfect, singurul cuvânt potrivit este «ticăloșie». O astfel de ticăloșie este prezentă în umanitatea majorității oamenilor; în toate chestiunile, ei își doresc să facă cât mai puțin posibil, să vadă de ce pot scăpa și tot ceea ce fac poartă un miros de înșelăciune. Îi înșală pe ceilalți când pot, apelează la scurtături când se poate și detestă să-și petreacă mult timp gândindu-se la o chestiune. Gândesc în sinea lor: «Atâta vreme cât evit să fiu dat în vileag și nu provoc probleme și nu sunt chemat să dau socoteală, atunci pot să fac totul de mântuială. A face bine o treabă înseamnă mai mult deranj decât merită.» Astfel de oameni nu învață să stăpânească nimic și nu se dedică studiilor lor. Vor doar să își dea seama de perspectiva de ansamblu a unui subiect și apoi să se numească experți și, apoi, să se bazeze pe acest lucru pentru a-și continua confuzi drumul. Nu este aceasta o atitudine pe care o au oamenii față de lucruri? Este o atitudine bună? Tipul acesta de atitudine pe care o adoptă astfel de persoane față de oameni, evenimente și lucruri este, în câteva cuvinte, cea a celui care vrea «să tragă chiulul», și o astfel de ticăloșie există în toată omenirea coruptă. Oamenii cu ticăloșie în umanitatea lor adoptă perspectiva «descurcatului» în orice fac. Le permite acest lucru să facă ceva corect? Nu. Așadar, sunt ei capabili să facă ceva? Și mai puțin probabil.” „Cum putem să facem diferența dintre oamenii nobili și cei josnici? Pur și simplu uitați-vă la atitudinea și maniera în care tratează oamenii, evenimentele și lucrurile – uitați-vă la cum acționează, cum se ocupă de lucruri și cum se comportă atunci când apar probleme. Oamenii cu caracter și demnitate sunt meticuloși, serioși și sârguincioși în acțiunile lor și sunt dispuși să facă sacrificii. Oamenii fără caracter și demnitate sunt neorganizați și superficiali în acțiunile lor, mereu punând la cale la un truc, dorindu-și întotdeauna doar să scape. Nu învață să stăpânească nicio abilitate și, indiferent cât timp studiază, rămân cufundați în ignoranță în ceea ce privește îndemânarea sau profesia. Dacă nu îi presați să vă dea răspunsuri, totul pare în regulă, dar, de îndată ce faceți acest lucru, intră în panică – sudoarea le udă fruntea și nu au niciun răspuns. Aceștia sunt oameni cu un caracter josnic” („I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au străpuns inima, în special: „Îi înșală pe ceilalți când pot, apelează la scurtături când se poate,” „fără caracter și demnitate” și „caracter josnic”. Mi-au dezvăluit atitudinea față de datorie și umanitatea. Am realizat că așa mi-am făcut datoria. Am făcut totul de mântuială și la un standard acceptabil. În toate, m-am gândit la interesele trupești, am căutat căi de-a evita suferința și nu m-am gândit niciodată cum să-mi fac bine datoria. Pentru confortul trupesc, pentru a evita suferința și să plătesc un preț, am ales mereu să fac proiectele mai ușoare când produceam efecte speciale. În procesul de producție, chiar și când am observat probleme și că era loc de mai bine, atâta timp cât ceilalți nu le-au văzut, le-am tolerat prezența. În datoria mea de producție video, a trebuit să-mi însușesc aptitudini profesionale și să-i îndrum pe frați și surori să le învețe. Am simțit că îndeplinirea acestei datorii era prea stresantă, mă făcea să sufăr și mă obosea doar gândul la ea. Pentru confort, am apelat la șiretlicuri și viclenii, ca să-i fac pe frați și surori să învețe singuri. Aptitudinile lor nu s-au îmbunătățit deloc, datoria lor n-a fost eficientă și am întârziat progresul muncii. Peste tot în datoria mea, am folosit șiretlicuri și înșelătorie, nu m-am gândit la lucrarea bisericii sau cum să-mi fac bine datoria. N-am avut umanitate deloc! Am fost foarte egoistă, mârșavă, cu caracter josnic. Reflectând asupra acestor lucruri, am fost copleșită de regret și vină.

După aceea, am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „La suprafață, unii oameni nu par să aibă probleme serioase pe durata perioadei în care-și îndeplinesc datoria. Ei nu fac fățiș nimic rău; nu provoacă perturbări sau tulburări și nu merg pe calea antihriștilor. În îndeplinirea datoriei lor, nu lasă să apară vreo greșeală sau problemă majoră, totuși, peste puțini ani, sunt dați în vileag ca neacceptând deloc adevărul, ca fiind unii dintre necredincioși. De ce este așa? Alții nu pot vedea o chestiune, dar Dumnezeu scrutează profunzimile inimilor acestor oameni și vede problema. Mereu au fost superficiali și impenitenți în privința asta. Odată cu trecerea timpului, sunt dați în vileag în mod natural. Ce înseamnă a rămâne impenitent? Înseamnă că, deși ei și-au făcut pe deplin datoria, au avut mereu atitudinea greșită, o atitudine de neglijență și superficialitate, o atitudine nepăsătoare, și nu sunt niciodată conștiincioși, cu atât mai puțin devotați. Poate că depun un mic efort, însă doar fac lucrurile mecanic. Ei nu fac tot posibilul pentru asta, iar fărădelegile lor sunt fără sfârșit. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, ei nu s-au căit niciodată; au fost superficiali dintotdeauna și în ei nu s-a petrecut nicio schimbare – adică, ei nu renunță la răul din mâinile lor și nu se căiesc față de El. Dumnezeu nu vede în ei o atitudine de căință și nu vede o schimbare în atitudinea lor. Ei insistă în a-și privi datoria și însărcinarea dată de Dumnezeu cu o astfel de atitudine și o astfel de metodă. De-a lungul timpului, nu există nicio schimbare în această fire încăpățânată și intransigentă și, în plus, ei nu s-au simțit niciodată îndatorați față de Dumnezeu, nu au simțit niciodată că neglijența și superficialitatea lor reprezintă o fărădelege, un rău. În inimile lor, nu există nicio recunoștință, nicio vinovăție, niciun autoreproș și cu atât mai puțin există autoacuzare. Și, pe măsură ce trece mai mult timp, Dumnezeu vede că această persoană nu se poate îndrepta. Indiferent ce spune Dumnezeu și indiferent cât de multe predici aud ei sau cât de mult din adevăr înțeleg, inima lor nu e mișcată, iar atitudinea lor nu se modifică și nu se îndreaptă. Dumnezeu spune: «Nu există nicio speranță pentru această persoană. Nimic din ce spun Eu nu îi atinge inima și nimic din ce spun nu o îndreaptă. Nu există niciun mijloc de a o schimba. Această persoană e inadecvată pentru a-și îndeplini datoria și e inadecvată pentru a face servicii în casa Mea.» De ce spune Dumnezeu asta? Deoarece, atunci când își îndeplinește datoria și lucrează, oricât de multă îngăduință și răbdare îi sunt acordate, acestea nu au niciun efect și nu o pot face să se schimbe. Nu o pot forța să-și facă bine datoria, nu îi pot permite să pornească pe calea adevăratei urmăriri a adevărului. Această persoană este iremediabilă. Când Dumnezeu stabilește că o persoană nu poate fi îndreptată, va mai păstra aproape această persoană? Nu va face asta. Dumnezeu o va lăsa să plece” („Cum să rezolvi problema neglijenței și a complezenței în îndeplinirea datoriei” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Felul în care privești însărcinările date de Dumnezeu este o chestiune foarte importantă! Dacă nu poți duce la bun sfârșit ceea ce ți-a încredințat Dumnezeu, atunci nu ești vrednic de a trăi în prezența lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit. Este decretat de Ceruri și recunoscut de Pământ că oamenii ar trebui să ducă la bun sfârșit orice însărcinări le încredințează Dumnezeu; aceasta este responsabilitatea lor supremă și este la fel de importantă ca propriile vieți. Dacă nu iei în serios însărcinările de la Dumnezeu, atunci Îl trădezi în modul cel mai cumplit; făcând asta, ești mai jalnic decât Iuda și ar trebui să fii blestemat” („Cum să cunoști natura omului” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Am tot citit cuvântul lui Dumnezeu. Mi-am dat seama că, în trecut, chiar dacă părea că-mi fac datoria, în inima mea, Îl trădam pe Dumnezeu. M-am gândit doar la interesele mele trupești și să evit suferința și am făcut totul de mântuială, cu viclenie. Chiar și când aș fi putut să-mi fac mai bine treaba, n-am făcut-o, pentru că am simțit că, deși nu era foarte bine făcută, măcar era făcută și era suficient. N-am luat niciodată în serios problema superficialității mele și n-am reflectat, nici n-am încercat să mă înțeleg. Mai târziu, liderul meu m-a dezvăluit și m-a avertizat, Dumnezeu dându-mi șansa de a mă căi, dar eu n-am simțit niciun pic de căință, tot cu gândul la interesele mele trupești. Când m-am gândit cum datoria mea cerea muncă grea și să plătesc un preț, nu am mai vrut-o. De ce am fost atât de indiferentă și îndărătnică? Dumnezeu mi-a dat multe șanse să mă căiesc și să mă schimb, fiind mila Lui pentru mine, dar eu m-am gândit doar la interesele trupești, n-am căutat adevărul, nici n-am reflectat asupra mea și m-am tot opus lui Dumnezeu. Am fost foarte răzvrătită! Datoria mea a fost o însărcinare și o responsabilitate de la Dumnezeu și ar fi trebuit să fac totul pentru ea. Dar nu numai că nu mi-am făcut bine datoria, ci am făcut-o de mântuială ca să-L înșel pe Dumnezeu și am și respins-o. Nu era o trădare față de Dumnezeu? Firea Lui dreaptă nu tolerează ofensă și Dumnezeu urăște tot ce făcusem. Demiterea mea a reflectat dreptatea Lui. Când am realizat asta, m-am speriat puțin. Am avut remușcări și pentru că faptele mele L-au rănit. Nu mai puteam să fac totul de mântuială. Trebuia să mă căiesc și să mă schimb.

După aceea, am răspândit Evanghelia cu frații și surorile mele. Deoarece nu cunoșteam principiile și nu mă pricepeam la discursuri, datoria mi s-a părut foarte dificilă și iar n-am vrut să lucrez din greu. Dar m-am gândit la atitudinea mea anterioară față de datorie și mi-am dat seama că a putea să predic Evanghelia era mila lui Dumnezeu pentru mine. N-ar trebui să fug când dau de probleme, ca înainte. Odată ce-am realizat asta, am fost mai optimistă.

Mai târziu, am reflectat și asupra mea și m-am întrebat de ce am vrut să dau înapoi când datoria mi s-a părut grea. Ce natură mă controla când s-a întâmplat asta? Apoi, am văzut o lectură video a cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Astăzi, tu nu crezi cuvintele pe care le spun și nu le dai atenție; când vine ziua ca această lucrare să se răspândească și o vezi în întregime, vei regreta și, în acel moment, vei fi uluit. Există binecuvântări, totuși tu nu știi să te bucuri de ele, și există adevărul, totuși tu nu îl urmărești. Nu te faci singur demn de dispreț? Astăzi, deși următorul pas al lucrării lui Dumnezeu încă trebuie să înceapă, nu există nimic excepțional în privința cerințelor care îți sunt adresate și a ceea ce ți se cere să trăiești. Există atât de multă lucrare și atât de multe adevăruri; nu sunt ele demne să fie cunoscute de tine? Nu pot mustrarea și judecata lui Dumnezeu să îți trezească duhul? Nu pot mustrarea și judecata lui Dumnezeu să te facă să te urăști pe tine însuți? Ești mulțumit să trăiești sub influența Satanei, cu pace și bucurie și puțin confort trupesc? Nu ești tu cel mai josnic dintre toți oamenii? Nu e nimeni mai nesăbuit decât aceia care au zărit mântuirea, dar nu urmăresc să o câștige; aceștia sunt oamenii care se îmbuibă cu trupul și se bucură de Satana. Speri că a ta credință în Dumnezeu nu va presupune nicio provocare și niciun necaz și nici cea mai mică greutate. Întotdeauna urmărești acele lucruri care sunt lipsite de valoare și nu acorzi valoare vieții, în schimb, pui propriile tale gânduri extravagante înaintea adevărului. Ești așa de lipsit de valoare! Trăiești ca un porc – ce diferență este între tine și porci și câini? Nu sunt toți fiare aceia care nu urmăresc adevărul și care în schimb iubesc trupul? Nu sunt toți morții aceia fără duhuri, cadavre umblătoare? Câte cuvinte au fost rostite în mijlocul vostru? A fost făcută doar puțină lucrare în mijlocul vostru? Cât de multe am oferit în mijlocul vostru? Deci, de ce nu le-ai câștigat? Ce motiv ai să te plângi? Nu este adevărat că nu ai câștigat nimic pentru că ești prea îndrăgostit de trup? Și nu e deoarece gândurile tale sunt prea extravagante? Nu este deoarece ești prea prost? Dacă ești incapabil să câștigi aceste binecuvântări, poți să-L învinuiești pe Dumnezeu că nu te-a mântuit? Ceea ce urmărești tu este să fii capabil să câștigi pacea după ce ai crezut în Dumnezeu, pentru ca ai tăi copii să nu se îmbolnăvească, pentru ca soțul tău să aibă o slujbă bună, pentru ca fiul tău să-și găsească o soție bună, pentru ca fiica ta să-și găsească un soț decent, pentru ca boii și caii tăi să are pământul bine, pentru un an de vreme bună pentru recoltele tale. Asta e ceea ce cauți tu. Ce urmărești tu e doar să trăiești în confort, pentru ca niciun accident să nu se întâmple familiei tale, pentru ca vânturile să te ocolească, pentru ca fața ta să nu fie atinsă de praf, pentru ca recoltele familiei tale să nu fie inundate, pentru ca tu să nu fii afectat de vreun dezastru, să trăiești în îmbrățișarea lui Dumnezeu, să trăiești într-un cuibușor confortabil. Un laș ca tine, care întotdeauna urmărește trupul – ai o inimă, ai un duh? Nu ești o fiară? Îți ofer calea adevărată fără a cere nimic în schimb, și tu tot nu cauți. Ești tu unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți acord viața umană reală, și tu tot nu cauți. Nu ești tu la fel cu un porc sau un câine? Porcii nu urmăresc viața omului, ei nu urmăresc să fie curățiți și nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Eu ți-am dat calea adevărată și tu tot nu ai câștigat-o: ești cu mâinile goale. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni? Viața ta este demnă de dispreț și josnică, trăiești în mijlocul murdăriei și desfrâului și nu urmărești niciun scop; nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Ai tupeul de a te uita la Dumnezeu? Dacă tu continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic? Adevărata cale ți-a fost oferită, dar dacă poți sau nu să o câștigi depinde de propria ta căutare personală” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Fiecare întrebare de-ale lui Dumnezeu mi-a străpuns inima, de parcă mă întreba față în față și am simțit că-I datorez multe. M-am gândit cum Dumnezeu întrupat a exprimat mult adevăr pentru a ne uda și aproviziona, ca să putem obține adevărul, să ne alungăm firile corupte și să avem șansa de-a fi mântuiți. E cea mai mare binecuvântarea a Lui. Cei înțelepți vor prețui șansa dată de lucrarea Lui, vor căuta adevărul, își vor face datoria de ființă creată, vor căuta o schimbare a firii vieții lor în timpul datoriei și, în final, vor înțelege adevărul și vor fi pe deplin mântuiți. Dar cei orbi și ignoranți se zbat pentru desfătare trupească și o ratează și nu se străduiesc să caute adevărul. Fac totul mecanic și depun puțin efort în datorie și, chiar dacă sunt demult credincioși, nu înțeleg adevărul, nu își schimbă deloc firea vieții și sunt, în cele din urmă, eliminați de Dumnezeu. M-am gândit la mine. Nu eram acest tip de persoană ignorantă? Filosofii satanice precum: „Trăiește viața pe pilot automat” și „Lenea are binecuvântările ei” erau principiile după care trăiam. Zilnic, m-am mulțumit cu starea de fapt, am muncit ca să scap și m-am gândit la confortul trupesc. Crezusem în Dumnezeu mulți ani, fără să caut adevărul sau să mă concentrez pe schimbarea firii, fără să văd dacă datoria mea urma voia Lui. Desfătarea mea trupească a fost mai importantă decât voia Lui, așa că, de fiecare dată când datoria îmi cerea să sufăr sau să plătesc un preț, o făceam de mântuială, cu înșelăciune, neobținând niciun rezultat în datoria mea și întârziind lucrarea bisericii. Și nici atunci, n-am avut remușcări și nu m-am simțit vinovată. Dorința mea de confort m-a făcut degenerată, nepăsătoare față de ameliorare și necugetată. Nu îmi iroseam viața? Cu ce mă deosebeam de un animal? În sfârșit, am văzut că aceste toxine satanice sunt erezii cu care ne corupe Satana. Ne fac să căutăm confortul, nu ameliorarea, să devenim degenerați și, în cele din urmă, să murim ignoranți. Doar eu am fost de vină pentru pierderea datoriei. Am fost prea leneșă, frivolă cu propriul caracter și nu eram vrednică de încredere, ceea ce i-a scârbit pe frați și surori și L-a făcut pe Dumnezeu să mă urască. În trecut, îndatoririle cu cerințe mari și multe sarcini mi se păreau echivalentul suferinței. Dar nu sufeream deloc pentru îndatoriri. Evident, natura mea era prea leneșă și egoistă, iar eu, prea preocupată de trup. Deși trebuie să suferim și să plătim un preț când apar dificultăți în datorie, sunt lucruri suportabile, pentru că Dumnezeu nu ne dă niciodată mai mult decât putem duce. Iar El a folosit aceste dificultăți pentru a-mi arăta firea coruptă și lacunele, ca să mă pot cunoaște, să caut adevărul pentru a rezolva probleme și să-mi schimb firea vieții. În același timp, Dumnezeu a sperat să învăț să mă baze pe El în fața acestor dificultăți și s-am credință sinceră. În trecut, am fost ignorantă, oarbă și n-am înțeles voia lui Dumnezeu. Am ratat ocaziile de-a obține adevărul și a fi desăvârșită de El și am lăsat acest răstimp minunat să treacă pe lângă mine. Deși am avut confort trupesc și nu am suferit, nici plătit vreun preț, nu am deținut niciun adevăr, iar firile mele corupte n-au au fost înlăturate, nu mi-am sporit faptele bune în datoria mea, am întârziat lucrarea bisericii și L-am dezgustat pe Dumnezeu. Dacă aș continua să trăiesc în acest mod de mântuială, în final, aș pierde de tot mântuirea Lui. Atunci, mi-a fost lehamite și silă de mine și nu am vrut să nu mai trăiesc ca un animal.

În timpul unui devoțional, am citit alt fragment din cuvântul lui Dumnezeu. „Căutarea de astăzi este întru totul pentru a pune temelia lucrării viitoare, ca voi să puteți fi folosiți de Dumnezeu și să puteți fi martori pentru El. Dacă faci din asta țelul căutării tale, vei putea dobândi prezența Duhului Sfânt. Cu cât mai sus stabilești țelul căutării tale, cu atât mai mult vei putea fi desăvârșit. Cu cât mai mult cauți adevărul, cu atât mai mult lucrează Duhul Sfânt. Cu cât cauți mai energic, cu atât vei obține mai mult. Duhul Sfânt desăvârșește oamenii pe baza stării lor lăuntrice. Unii oameni spun că nu sunt dispuși să fie folosiți sau desăvârșiți de Dumnezeu, că vor doar ca trupul lor să rămână în siguranță și să nu îndure niciun fel de nenorociri. Unii oameni nu sunt dispuși să intre în Împărăție, și, totuși, sunt dispuși să coboare în Adânc. În cazul acesta, Dumnezeu îți va îndeplini și această dorință. Orice vei urmări, Dumnezeu va face să se împlinească. Așadar, ce cauți în prezent? Să fii desăvârșit? Sunt acțiunile și comportamentele tale actuale de dragul de a fi desăvârșit și câștigat de Dumnezeu? Astfel trebuie să te cercetezi în viața de zi cu zi. Dacă îți pui toată inima în urmărirea unui singur țel, Dumnezeu te va desăvârși cu siguranță. Aceasta este calea Duhului Sfânt. Calea pe care îi îndrumă Duhul Sfânt pe oameni e obținută prin căutarea lor. Cu cât tânjești mai mult să fii desăvârșit și câștigat de Dumnezeu, cu atât mai mult va lucra Duhul Sfânt în tine. Cu cât nu reușești să cauți și cu cât ești mai negativ și mai regresiv, cu atât mai mult Îl privezi pe Duhul Sfânt de ocazii să lucreze; odată cu trecerea timpului, Duhul Sfânt te va abandona. Îți dorești să fii desăvârșit de Dumnezeu? Îți dorești să fii câștigat de Dumnezeu? Îți dorești să fii folosit de Dumnezeu? Ar trebui să urmăriți să faceți totul pentru a fi desăvârșiți, câștigați și folosiți de Dumnezeu, astfel încât universul și toate lucrurile să poată vedea acțiunile lui Dumnezeu manifestate în voi. Sunteți stăpânii tuturor lucrurilor și, în mijlocul a tot ceea ce există, Îi veți permite lui Dumnezeu să Se bucure de mărturie și slavă prin voi – acest fapt dovedește că sunteți cea mai binecuvântată dintre toate generațiile!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei a căror fire s-a schimbat sunt aceia care au intrat în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu”). „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te dai pe tine însuți adevărului, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și pentru a câștiga mai mult din adevăr trebuie să înduri mai multă suferință. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul unei vieți liniștite de familie și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea vieții tale pentru o desfătare de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai semnificativă. Dacă duci o asemenea viață vulgară și nu urmărești niciun obiectiv, nu îți irosești tu viața? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să abandonezi toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Am înțeles din cuvântul lui Dumnezeu: Pentru a obține adevărul în datorie, trebuie să ne trădăm trupul și să practicăm adevărul și vom fi desăvârșiți de Dumnezeu. E cel mai semnificativ și valoros mod de a trăi. Dacă abandonăm adevărul pentru confortul trupesc temporar, vom trăi fără demnitate, vom pierde lucrarea Duhului Sfânt și, în final, vom fi eliminați de Dumnezeu și ne vom pierde șansa la mântuire. Am învățat că, pentru a rezolva problema dorinței de confort trupesc, trebuie s-avem inimi care caută adevărul, să reflectăm des asupra noastră când se întâmplă ceva, să ne concentrăm eforturile pe datorie, iar atunci când avem dificultăți, să putem să refuzăm trupul, să ne lepădăm și să protejăm lucrarea bisericii. Așa primim îndrumarea și lucrarea Duhului Sfânt. Realizând toate astea, inima mi s-a luminat și am jurat că mă voi lepăda de trup și voi depune toate eforturile pentru datorie.

După aceea, m-am gândit conștient cum să predic bine Evanghelia. Când nu îmi erau clare principiile, căutam cu frații și surorile și mi-am făcut timp de studiu pentru toți. Mai târziu, având mai multe lucruri de făcut pentru a predica Evanghelia, nu m-am mai simțit atât de împovărată. Dar am simțit că trebuia să le fac și că erau responsabilitatea mea. Deși eram foarte ocupată zilnic, m-am simțit înnobilată.

Pe neașteptate, liderul meu a venit într-o zi la mine și mi-a cerut să mă întorc la datoria mea de efecte speciale. Când am auzit vestea, am fost foarte entuziasmată. În afară de a-I mulțumi lui Dumnezeu, n-am știut ce să spun. Mi-am amintit cum mi-a păsat de trup și mi-am făcut datoria de mântuială și m-am simțit datoare mai ales față de El. Nu puteam să-mi repar greșelile din trecut, ci doar să-I răsplătesc acum iubirea în datoria mea. Mai târziu, când am avut dificultăți în îndatoriri, m-am rugat conștient lui Dumnezeu și m-am gândit cum să le rezolv. Odată, un proiect de efecte speciale n-a ieșit foarte bine, iar liderul de echipă și responsabilul n-a știut cum să-l remedieze. Și eu eram în dificultate și n-am știut cum să-l remediez. M-am gândit: „Dacă tot încerc să-l remediez, îmi petrec timpul lucrând la asta, nu știu dacă voi putea să-l fac bine. Poate ar trebui să o facă altcineva.” Mi-am dat seama că prin aceste gânduri iar încercam să evit dificultățile, așa că m-am rugat repede lui Dumnezeu. Mi-am amintit cuvintele Lui: „Când ai înainte o datorie și aceasta ți se încredințează, nu te gândi cum să eviți dificultatea; dacă un lucru este dificil, să nu-l lași mai întâi deoparte și să-l ignori. Trebuie să-l înfrunți direct. În orice moment trebuie să-ți amintești că Dumnezeu este cu tine, că nimic nu este greu cu Dumnezeu. Trebuie să ai această credință” („Cum să rezolvi problema neglijenței și a complezenței în îndeplinirea datoriei” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvântul Lui mi-a dat o cale de practicare. Indiferent ce probleme și dificultăți întâlnim în datorie, ar trebui să ne bazăm pe El pentru a găsi rezolvare. N-ar trebui să evităm dificultățile sau să fugim de datorie din cauza suferinței trupești. Ar fi trădare și lipsă de loialitate față de Dumnezeu. Odată ce-am realizat asta, mi-am promis că mă voi baza pe Dumnezeu, mă voi lepăda de trup și voi munci ca să-l remediez. Așadar, m-am calmat și l-am revizuit de multe ori și am făcut în final ajutările necesare. După ce l-au văzut, toți au spus că e bine și n-au avut nicio sugestie. Practicând așa, inima mea era liniștită și împăcată. Am simțit că a plăti un preț în datoria mea chiar era o binecuvântare de la Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!