de Yang Fan, China

În 2019, am fost aleasă conducătoare de biserică și mi-am jurat că o să-mi fac bine datoria. După ce am preluat noua funcție, eram ocupată în fiecare zi cu adunările, cu rezolvarea problemelor pe care le întâmpinau frații și surorile în îndatoririle lor și cu monitorizarea evoluției lucrării noastre. Toate acestea mă făceau să mă simt foarte împlinită. După o vreme, întrucât trebuia să mă ocup de unele chestiuni generale, volumul meu de muncă a crescut mult. Lucram până târziu în fiecare zi și simțeam că abia pot ține pasul. Mă gândeam: „Fiind responsabilă de ansamblul lucrării, am multe lucruri pentru care trebuie să-mi fac griji, iar asta e mult mai obositor. În fiecare zi, îmi simt mintea încordată precum arcul unui ceasornic. Nu e la fel de ușor ca atunci când ai de îndeplinit o datorie precis delimitată.” Mai târziu, am mers la o adunare de grup supravegheată de sora Zhao Jing. M-am gândit: „Mai demult, când o aveam parteneră pe Zhao Jing, ea era foarte responsabilă în îndatoririle ei și căuta activ adevărul pentru a rezolva orice dificultate cu care se confrunta. Ea este supraveghetoarea lucrării în acest grup, așa că nu-i cazul să-mi fac prea multe griji.” După aceea, m-am dus rar la adunările grupului lor. Într-o seară, câțiva frați și câteva surori mi-au scris pentru a-mi atrage atenția asupra faptului că lucrarea grupului lui Zhao Jing avea unele abateri și probleme și m-au rugat să le rezolv rapid. Am avut intenția să caut în prealabil cuvântul lui Dumnezeu și să găsesc o soluție, dar, văzând că aceste probleme nu puteau fi rezolvate într-un timp scurt, m-am gândit: „E foarte târziu și sunt foarte obosită. Nu pot face asta chiar acum. În plus, i-am scris deja o scrisoare lui Zhao Jing în legătură cu aceste abateri și probleme. Ea este o persoană responsabilă, așa încât sunt sigură că va lua inițiativa de a avea părtășie și de a le rezolva și că nu va mai trebui să-mi bat eu capul cu asta. Oricum, dacă m-aș ocupa de toate eu însămi, cum aș mai scoate-o la capăt? O să am părtășie despre asta cu grupul la adunare și gata.” Ulterior, când am analizat chestiunea, am constatat că Zhao Jing avusese deja părtășie cu grupul și că toată lumea a putut să sugereze căi de practică în legătură cu problemele respective, ceea ce mi-a întărit și mai mult convingerea că nu trebuia să-mi fac nicio grijă atâta vreme cât lucrurile erau în seama lui Zhao Jing. După aceea, nu m-am mai interesat de lucrarea grupului.

A trecut o vreme, după care am mers la o altă adunare cu grupul lui Zhao Jing. Am constatat că ea era prea indirectă când avea părtășie despre starea ei, vorbind timp îndelungat fără să spună vreodată ceva clar. M-am întrebat în sinea mea: „Oare este într-o stare proastă? De ce e așa incoerentă?” Însă apoi mi-am spus: „E posibil să fie doar agitată pentru că sunt eu aici. O să fie bine după ce se mai adună puțin. Eu am alte lucruri de făcut, așa că poate ar trebui să plec și să o las să-și continue adunarea.” Așa că am plecat fără să am părtășie cu ea. Ulterior, am aflat că lucrarea grupului era ineficientă. M-am gândit: „Să aibă oare grupul vreo problemă?” Însă apoi am revenit asupra chestiunii: „Tocmai au avut părtășie despre problemele și abaterile din datoria lor. Sunt sigură că toți își reintră încă în ritm, așa că e firesc ca lucrarea lor să dea mai puține rezultate în momentul de față.” Ajungând la această concluzie, nu m-am mai gândit la asta. Ulterior, sora Wang Xinrui mi-a raportat că Zhao Jing era obsedată de statut, că nu putea colabora armonios cu ceilalți și că nu era potrivită să fie lider de grup. M-am gândit: „Zhao Jing e puțin cam prea preocupată de statut, însă are un simț al poverii față de datoria ei. Dacă nu poate colabora armonios cu ceilalți este probabil din cauză că se află într-o stare proastă acum, fiind controlată de firile ei corupte. Are nevoie doar de ceva timp să se adune.” Cu asta în minte, i-am spus lui Xinrui: „Zhao Jing e responsabilă în datoria ei și este în continuare la înălțimea sarcinii ei de lider de grup. Dacă dezvăluie corupție, putem încerca s-o ajutăm mai mult și să-i expunem și să-i disecăm problemele. Astăzi sunt ocupată, deci nu am timp, dar voi avea părtășie cu ea mai târziu.” Când m-a auzit spunând asta, Xinrui n-a mai zis nimic. Ulterior, fiind asaltată de alte sarcini, am uitat să am părtășie cu Zhao Jing. Într-o noapte, mi-am amintit dintr-o dată: „O nu, am uitat de starea lui Zhao Jing. Ar trebui oare să mă duc să văd care-i starea ei?” Însă apoi m-am gândit: „Are calibru bun, iar când a trecut printr-o stare proastă în trecut, a fost în stare să caute adevărul și să rezolve problema rapid ea însăși. E de așteptat să-și poată reveni și de data asta. În plus, locuiește foarte departe. Dacă mă duc tocmai până acolo, ceea ce este obositor, și n-o găsesc acasă, nu înseamnă că voi fi făcut atâta drum degeaba? Lasă, o să mă ocup de asta la sfârșitul lunii.” Când, la sfârșitul lunii, m-am dus să le inspectez lucrarea, am rămas perplexă. Erau în lucrarea lui Zhao Jing foarte multe probleme și abateri, iar rezultatele lucrării ei ajunseseră în punctul cel mai de jos. Toți frații și toate surorile pe care îi supraveghea erau într-o stare negativă, iar lucrarea lor avusese foarte mult de suferit. Abia atunci mi-am dat seama cât de gravă era, de fapt, situația. M-am dus repede la Zhao Jing pentru a avea părtășie și a-i semnala problemele, însă ea a refuzat să accepte, ripostând, încercând să se justifice și dovedind o lipsă totală de cunoaștere de sine. După ce am discutat despre ea cu partenera mea, am decis împreună că Zhao Jing nu mai era potrivită să fie lider de grup, iar în cele din urmă am demis-o. După aceea, frații și surorile au raportat și că Zhao Jing era foarte invidioasă, că-și neglija îndatoririle și că se angaja în dispute. Asta o făcuse pe una dintre surori să se simtă constrânsă de ea, să devină reprimată și să vrea să-și părăsească datoria. Wang Xinrui raportase despre situația lui Zhao Jing, însă a fost suprimată și exclusă de către aceasta. Celelalte surori se simțeau și ele constrânse de Zhao Jing, iar îndatoririle lor erau afectate, ceea ce a făcut ca lucrarea să fie zădărnicită timp de mai multe luni. După ce a fost demisă, Zhao Jing nu numai că nu s-a căit, dar chiar s-a răzbunat pe ceilalți. Faptul că fusese expusă nu a făcut-o deloc să-și înțeleagă sau să-și regrete faptele rele. Ulterior, pentru că nu am reușit să fac o lucrare reală, mi-am neglijat datoria și nu am demis-o la timp pe Zhao Jing, cauzând astfel pierderi grave lucrării bisericii, am fost și eu demisă. Asta mi-a provocat o nefericire profundă. Abia atunci am început să mă întreb de ce fusesem atât de oarbă și nu putusem recunoaște invidia cronică și atitudinea conflictuală de care dădea dovadă Zhao Jing, și nici modul grav în care tulbura și perturba aceasta lucrarea bisericii. La momentul respectiv, aveam doar o cunoaștere superficială a faptului că nu făceam o lucrare reală și că nu mă axam pe discernerea celorlalți, dar nu mă străduiam niciodată în mod serios să-mi înțeleg sau să-mi disec propriile firi corupte.

La o adunare, am dobândit o oarecare înțelegere asupra mea numai după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu care expun comportamentele conducătorilor falși care nu fac o lucrare reală. Cuvintele lui Dumnezeu spun așa: „Conducătorii falși nu se interesează niciodată despre situațiile de lucru ale diverșilor supraveghetori de echipe și nu le monitorizează. De asemenea, nu se interesează, nu monitorizează și nu pricep intrarea în viață a supraveghetorilor diferitelor echipe și a personalului responsabil cu diverse sarcini importante, precum și atitudinea lor față de lucrarea bisericii, față de îndatoririle lor și față de credința în Dumnezeu, de adevăr și de Dumnezeu Însuși. Ei nu știu dacă aceste persoane au suferit vreo transformare sau au evoluat și nici nu știu despre diversele probleme care pot exista în lucrarea lor; în special, nu știu despre impactul erorilor și abaterilor apărute în diverse etape ale lucrării asupra lucrării bisericii și a intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu, nici dacă aceste erori și abateri au fost vreodată corectate. Sunt complet ignoranți cu privire la toate aceste lucruri. Dacă nu știu nimic despre aceste condiții detaliate, devin pasivi ori de câte ori apar probleme. Cu toate acestea, conducătorii falși nu se preocupă deloc de aceste chestiuni detaliate în timp ce își fac treaba. Ei cred că, după ce au rânduit diverși supraveghetori de echipă și au atribuit sarcini, lucrarea lor este terminată – se consideră că și-au făcut treaba bine, iar, dacă apar alte probleme, nu este treaba lor. Deoarece conducătorii falși nu reușesc să supravegheze, să dirijeze și să monitorizeze diverși supraveghetori de echipă și nu își îndeplinesc responsabilitățile în aceste domenii, acest lucru duce la un dezastru în lucrarea bisericii. Aceasta înseamnă că lucrătorii și conducătorii sunt neglijenți în responsabilitățile lor” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (3)”]. „Credeți că sunt proști conducătorii falși? Sunt proști și nesăbuiți. Ce îi face proști? Faptul că se încred cu ușurință într-o persoană, crezând că, pentru că atunci când a fost aleasă, aceasta a făcut un jurământ, a luat o hotărâre și s-a rugat cu lacrimi curgându-i pe față, înseamnă că este de încredere și că nu vor exista niciodată probleme dacă se va ocupa de lucrare. Conducătorii falși nu înțeleg natura oamenilor; nu cunosc adevărata situație a omenirii corupte. Ei spun: «Cum ar putea cineva să se schimbe în rău când a fost ales supraveghetor? Cum ar putea cineva care pare atât de sârguincios și de încredere să se eschiveze de la lucrarea sa? Nu ar face-o, nu-i așa? Are multă integritate.» Deoarece conducătorii falși se încred prea mult în propriile închipuiri și sentimente, în cele din urmă, acest lucru îi face incapabili să rezolve în timp util numeroasele probleme care apar în lucrarea bisericească și îi împiedică să-l demită și să-l repartizeze din nou, fără întârziere, pe supraveghetorul implicat. Sunt conducători falși veritabili. Și care este problema aici? Nu cumva modul în care conducătorii falși își abordează lucrarea implică superficialitate? Pe de-o parte, ei văd cum marele balaur roșu îi arestează cu înverșunare pe aleșii lui Dumnezeu, așa că, pentru a se proteja, rânduiesc la întâmplare ca cineva să fie responsabil cu lucrarea, crezând că acest lucru va rezolva problema și că nu mai este nevoie să îi acorde atenție. Ce gândesc în sinea lor? «Acesta este un mediu foarte ostil, ar trebui să mă ascund pentru o vreme.» Asta înseamnă că râvnesc după confortul trupesc, nu-i așa? Pe de altă parte, conducătorii falși au un defect fatal: au încredere în oameni prea repede, bazându-se pe propriile închipuiri. Iar acest lucru este provocat de faptul că nu înțeleg adevărul, nu-i așa? Cum dezvăluie cuvântul lui Dumnezeu esența omenirii corupte? De ce ar trebui să aibă ei încredere în oameni, când Dumnezeu nu are? Conducătorii falși sunt prea aroganți și neprihăniți de sine, nu-i așa? Ceea ce își spun este: «Nu se poate să fi judecat greșit această persoană, nu ar trebui să existe nicio problemă cu această persoană pe care am considerat-o potrivită; cu siguranță nu este o persoană care se dedă la mâncare, băutură și distracții sau căreia îi place confortul și urăște munca asiduă. Categoric este de nădejde și demnă de încredere. Nu se va schimba; dacă ar face-o, ar însemna că m-am înșelat în privința ei, nu-i așa?» Ce fel de logică este asta? Ești vreun soi de expert? Ai vedere cu raze X? Ai acea abilitate specială? Ai putea să trăiești cu o persoană un an sau doi, dar ai fi în stare să vezi cine este cu adevărat, fără un mediu potrivit care să-i dezvăluie întru totul natura-esență? Dacă nu ar fi dezvăluită de Dumnezeu, ai putea trăi alături de ea trei sau chiar cinci ani, și tot te-ai lupta să vezi exact ce fel de natură-esență are. Și cu cât devine acest lucru mai adevărat atunci când o vezi rar și ești rareori cu această persoană? Conducătorii falși au încredere într-o persoană, cu inima ușoară, în funcție de o impresie trecătoare sau bazându-se pe aprecierea pozitivă făcută de altcineva și îndrăznesc să încredințeze lucrarea bisericii unei astfel de persoane. În acest caz, nu sunt extrem de orbi? Nu acționează imprudent? Și oare conducătorii falși nu sunt extrem de iresponsabili când lucrează astfel?” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (3)”].

Dumnezeu expune că falșii conducători sunt leneși, ahtiați după confort și complet iresponsabili în privința îndatoririlor lor. Odată ce lasă lucrurile în seama cuiva, conducătorii falși se încred cu ușurință în acea persoană pe baza propriilor închipuiri și noțiuni. Ei nu monitorizează și nu supraveghează lucrarea, nefiind dispuși să plătească prețul cerut de verificarea acesteia. Ei apelează la scurtături de câte ori au ocazia, ceea ce cauzează pierderi grave lucrării bisericii. Când am văzut cum expune Dumnezeu diferitele comportamente ale conducătorilor falși, care nu fac o lucrare reală, m-am simțit ca și cum El mă expunea pe mine personal. A fost foarte neplăcut, iar eu m-am simțit vinovată. În calitate de conducătoare, fusesem foarte iresponsabilă față de datoria mea. Pentru a mă cruța pe mine însămi de griji și de suferință trupească, am fost duplicitară și nu am monitorizat lucrarea. M-am bizuit exclusiv pe impresia mea inițială despre Zhao Jing, crezând că era responsabilă în datoria ei și potrivită să fie lider de grup, așa că am adoptat o atitudine de neimplicare și nu i-am supravegheat lucrarea. Când am văzut că lucrarea ei nu obținea rezultate bune și că aș fi avut de suferit și de plătit un preț pentru rezolvarea problemei, nu am făcut o lucrare reală; în schimb, mi-am găsit scuze ca să mă simt eu împăcată, spunând că, deocamdată, erau cu toții în faza de adaptare și că aveau să revină curând pe calea cea bună. Când alții au raportat că Zhao Jing avea probleme și că era nepotrivită pentru funcția de lider de grup, am presupus în continuare, pe baza noțiunilor și închipuirilor mele, că la mijloc era doar o dezvăluire temporară a corupției și că acest lucru nu avea să aibă niciun impact asupra datoriei ei. Am amânat iar și iar rezolvarea problemelor lui Zhao Jing, până când lucrarea grupului a ajuns în cele din urmă să stagneze, iar intrarea în viață a fraților și surorilor a suferit pierderi grave. Eram atât de îndărătnică, nesăbuită și iresponsabilă! Eram o conducătoare falsă care tânjea după confort și care nu făcea o lucrare reală! Adevărul este că lucrătorii și conducătorii aleși de biserică, printre care mă număr și eu, nu sunt perfecți; avem multe firi corupte și putem provoca oricând tulburări și perturbări în îndatoririle noastre. Chiar dacă, în aparență, ne comportăm bine, nu înseamnă că suntem calificați să fim folosiți. Noi nu înțelegem adevărul și ne uităm numai la aparențe când vine vorba de oameni, fără să putem desluși esența lor; ca atare, trebuie să monitorizăm și să supraveghem frecvent lucrarea ca să ne dovedim responsabili în privința ei. Eu nu înțelegeam adevărul și nu puteam desluși oamenii, dar mă încredeam orbește în mine însămi, drept urmare, am cauzat pierderi mari lucrării bisericii și am lăsat în urma mea fărădelegi și nelegiuiri. Când mi-am dat seama de asta, am simțit o remușcare profundă. Dacă n-aș fi fost atât de neprihănită de sine, atât de leneșă sau atât de lacomă de confort atunci când Xinrui mi-a reamintit de Zhao Jing, ci, în loc de asta, chiar aș fi investigat, descoperit și rezolvat problema la timp și aș fi demis-o pe Zhao Jing, n-aș fi cauzat asemenea întârzieri în lucrarea bisericii. Eu nu doar că nu am izbutit să aduc beneficii lucrării bisericii în datoria mea, dar am și acționat ca un lacheu al Satanei și am protejat lideri și conducători falși. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai abătută și mai nefericită mă simțeam. M-am gândit cum, atunci când Dumnezeu întrupat își înfăptuiește lucrarea, El practic suferă și plătește un preț. Ca răspuns la toată corupția și la toate neajunsurile noastre, Dumnezeu nu contenește să aibă părtășie despre adevăr, să ne sprijine și să ne ajute, neprecupețindu-Și nicio strădanie pentru a ne smulge pe deplin de sub puterea Satanei. Însă eu sunt o ființă creată care nu a înțeles adevărul; am fost oarbă și nu am putut vedea lucrurile limpede, nu am vrut să sufăr sau să plătesc cu-adevărat un preț în îndatoririle mele. Nu am vrut să rezolv problemele la timp când le-am descoperit și am provocat pierderi mari lucrării. Felul în care îmi făceam îndatoririle era într-adevăr dezgustător și respingător în ochii lui Dumnezeu! Când mi-am dat seama de asta, m-am rugat în sinea mea lui Dumnezeu: „Dumnezeule, am greșit. Vreau să reflectez asupra mea și să mă pocăiesc înaintea Ta.”

Am citit alte câteva fragmente în care Dumnezeu îi expune pe conducătorii falși: „Multe lucrări sunt oprite pur și simplu pentru că falșii lideri nu au reușit să verifice lucrurile, nu le-au supravegheat și nu au rezolvat problemele, doar pentru că au fost extrem de neglijenți în îndatoririle lor. Desigur, acest lucru e cauzat și de faptul că acești falși lideri nu își iau responsabilitățile în serios. Ei se bucură de beneficiile statutului și de plăcerea repetării papagalicești a unor expresii, nu vor să se implice în lucrarea propriu-zisă, ceea ce duce adesea la numeroase probleme cu sarcinile specifice și, ca urmare, aceste probleme necesită mult timp pentru a fi abordate; adeseori, tot nu vine nimeni să întrebe despre abaterile lucrării sau să încerce să le îndrepte mult timp după ce acestea au apărut; de asemenea, lucrarea prezintă deseori omisiuni majore, omisiuni pe care chiar și un idiot ar putea să le vadă, dar în fața cărora falșii lideri sunt orbi și nu pot să le perceapă; remedierea acestor probleme, desigur, este exclusă. Atunci când problemele lucrării nu sunt remediate, când abaterile nu sunt corectate și omisiunile nu sunt abordate cu promptitudine, eficiența lucrării este grav compromisă. Lucrarea este pur și simplu îndeplinită – dar ce efect are asupra mărturisirii pentru Dumnezeu? Este benefică pentru oameni când o văd, îi impresionează? Îi inspiră să cerceteze adevărata cale? Nu. Unele biserici sunt deosebit de lente în răspândirea lucrării de evanghelizare, iar acest lucru e cauzat pur și simplu de faptul că falșii conducători sunt neglijenți în îndatoririle lor și comit prea multe greșeli” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. „Toate aspectele diverse ale lucrării făcute de conducătorii falși prezintă numeroase probleme, deviații și defecte pe care aceștia trebuie să le rezolve, să le corecteze și să le remedieze. Însă, întrucât acestor conducători falși le lipsește un simț al poverii, ei complăcându-se doar în beneficiile statutului, fără a face lucrare reală, până la urmă aceștia dau complet peste cap lucrarea. În unele biserici, oamenii nu au aceeași gândire, toți se suspectează, se feresc unii de alții și se subminează, temându-se în același timp că vor fi eliminați de casa lui Dumnezeu. Atunci când se confruntă cu aceste situații, conducătorii falși nu acționează pentru a le rezolva și nu reușesc să facă lucrare reală, specifică” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. „Judecând după aparențele exterioare, conducătorii falși nu comit în mod voit o multitudine de rele, nu fac lucrurile în felul lor și nu își întemeiază propriile împărății independente, așa cum fac antihriștii. Dar conducătorii falși nu sunt capabili să rezolve cu promptitudine diferitele probleme care apar în lucrarea bisericii, iar atunci când apar probleme cu supraveghetorii diverselor echipe și când acești supraveghetori nu sunt capabili să își asume lucrarea, conducătorii falși nu sunt capabili să le modifice cu promptitudine sarcinile sau să îi demită, provocând pierderi grave lucrării bisericii. Și toate acestea sunt provocate de neglijarea responsabilității de către conducătorii falși” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (3)”]. Dumnezeu expune neglijența conducătorilor falși: cum ei, de fapt, nu monitorizează și nu verifică lucrarea, cum nu supraveghează și nu inspectează oamenii responsabili de aceasta și cum, drept urmare, multe probleme legate de lucrare nu pot fi rezolvate, ceea ce cauzează pierderi grave lucrării bisericii. Reflectând asupra acțiunilor mele, mi-am dat seama că, deoarece tânjeam după confort, mi-am neglijat datoria, am fost iresponsabilă și m-am încrezut în Zhao Jing pe baza propriilor mele noțiuni și închipuiri, fără să-i supraveghez sau să-i monitorizez lucrarea. Când alții i-au raportat problemele, nu i-am luat în seamă, neglijând să rezolv chestiunile reale sau să o demit la timp, ceea ce i-a permis să se angajeze multă vreme în invidii și dispute, să perturbe și să tulbure grupul, fără să joace vreun rol pozitiv în datoria ei. Asta a făcut ca lucrarea grupului să fie ineficientă timp de luni de zile și a întârziat serios progresul. Când frații și surorile i-au dat sfaturi, ea i-a suprimat, i-a exclus și i-a ținut sub tensiune vreme îndelungată, ceea ce a făcut ca membrii grupului să se simtă constrânși și să nu acorde atenție îndatoririlor lor. Și totuși, eu n-am știut nimic despre asta, ba chiar mă gândeam mereu că ea se descurcă bine. În calitate de conducătoare, nu numai că am eșuat în a-mi îndeplini responsabilitatea, dar am fost și incapabilă să recunosc și să rezolv în timp util numeroasele probleme legate de lucrarea bisericii, deși acestea erau chiar în fața ochilor mei. Asta a provocat pierderi grave lucrării bisericii și intrării în viață a fraților și surorilor. Am fost foarte indolentă în privința îndatoririlor mele! Deși nu am făcut în mod intenționat, asemenea unui antihrist, fapte rele pentru a perturba și tulbura lucrarea bisericii, faptul că mi-am abandonat datoria tot i-a cauzat pierderi grave. Mă uram pentru faptul că fusesem atât de oarbă, de nechibzuită și de iresponsabilă, ajungând până în punctul de a comite fărădelegi în prezența lui Dumnezeu. Eram copleșită de tristețe și de vinovăție și mă simțeam datoare atât față de Dumnezeu, cât și față de frații și surorile mele.

Ulterior, am reflectat asupra mea. De ce țineam mereu cont de trup, fiind duplicitară și iresponsabilă în datoria mea? Mai târziu, am citit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu care mi-a fost de mare ajutor. Cuvintele lui Dumnezeu spun așa: „Ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit deja baza existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit cu acest venin al Satanei, chiar până în zilele noastre. Tot ceea ce face Satana este de dragul propriilor dorințe, de dragul propriilor ambiții și scopuri. Își dorește să-L depășească pe Dumnezeu, să se elibereze de Dumnezeu și să preia controlul asupra tuturor lucrurilor create de Dumnezeu. Astăzi, atât de corupți sunt oamenii de Satana: toți au naturi satanice, toți încearcă să-L tăgăduiască pe Dumnezeu și să I se împotrivească și vor să-și controleze propriile destine și încearcă să se opună orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu. Ambițiile și dorințele lor sunt exact aceleași ca ale Satanei. Prin urmare, natura omului este natura Satanei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Am meditat la cuvântul lui Dumnezeu și mi-am dat în sfârșit seama că am fost leneșă, iresponsabilă în datoria mea și lipsită de conștiință și de rațiune în primul rând din cauză că regula satanică a existenței: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate” era atât de profund înrădăcinată în mine, încât a devenit natura mea. Am trăit întotdeauna în conformitate cu aceasta, ținând cont în toate numai de interesele mele trupești, devenind tot mai egoistă și mai detestabilă. Când ceva îmi stârnea îngrijorare, mă făcea să sufăr mai mult sau îmi cerea să plătesc un preț mai mare, mă foloseam de șiretenie și de viclenie pentru a evita situația respectivă, făcând tot ce-mi stătea în putință pentru a suferi cât mai puțin. Când am văzut că faptul de a fi responsabilă de lucrare în ansamblul ei presupunea griji și suferințe în plus, mi-am dorit să mă ocup de o sarcină precis delimitată în loc de asta. Când volumul meu de muncă a crescut, mi-am dorit să am mai puțină bătaie de cap și să plătesc un preț mai mic, ceea ce m-a determinat să adopt o atitudine de neimplicare față de lucrarea lui Zhao Jing. Ulterior, când am văzut că starea ei era proastă, am fost leneșă și nu am vrut să rezolv situația. Deși Xinrui mi-a reamintit că Zhao Jing era nepotrivită pentru a fi folosită, am invocat faptul că eram ocupată cu lucrarea drept scuză pentru a amâna să examinez chestiunea, confirmând problema legată de Zhao Jing abia atunci când situația devenise atât de gravă, încât fusese necesară demiterea ei. Biserica m-a ales să fiu conducătoare și mi-a dat o șansă să practic în speranța că aveam să-mi asum responsabilitatea și să-mi fac datoria așa cum se cuvine. Însă ce am făcut eu? În loc să mă gândesc cum să-mi îndeplinesc bine datoria, n-am făcut altceva decât să tânjesc după confort, făcând orice mă scutea cât mai mult posibil de bătaie de cap și de suferință. Crezusem în Dumnezeu ani de zile și beneficiasem foarte mult de udarea și de aprovizionarea oferite de cuvântul Lui, dar când mi s-a cerut ceva, am fost preocupată numai de propriul confort, fără să fac o lucrare reală. Am fost egoistă și detestabilă și L-am dezgustat pe Dumnezeu! Uram lipsa mea de umanitate și de rațiune și faptul că nu am reușit să mă ridic la înălțimea intenției bune a lui Dumnezeu. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, am fost preocupată de trup și nu am făcut o lucrare reală, provocând pierderi mari lucrării bisericii. Vreau să mă pocăiesc înaintea Ta. Pe viitor, indiferent care va fi datoria mea, nu mai vreau să țin cont de trup și să tânjesc după confort. Vreau să fiu responsabilă și să-mi fac bine datoria într-un mod realist.”

Ulterior, am citit alte două fragmente din cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii care au inimă sunt în stare să fie atenți la inima lui Dumnezeu; cei lipsiți de inimă sunt cochilii goale, nechibzuiți, nu știu să fie atenți la inima lui Dumnezeu. Mentalitatea lor este următoarea: «Nu mă interesează cât de urgent este acest lucru pentru Dumnezeu, voi face după bunul meu plac – în orice caz, nu sunt trândav sau leneș.» Acest gen de atitudine, acest tip de negativitate, lipsa completă a proactivității – aceasta nu este o persoană atentă la inima lui Dumnezeu și nici nu înțelege cum să fie atentă la inima Lui. În acest caz, are ea credință adevărată? Cu siguranță, nu. Noe a fost atent la inima lui Dumnezeu, a avut credință adevărată și a putut, astfel, să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu. Așadar, nu este suficient să accepți, pur și simplu, însărcinarea dată de Dumnezeu și să fii dispus să faci un oarecare efort. Trebuie, totodată, să fii atent la intențiile lui Dumnezeu, să dai totul și să fii loial – ceea ce necesită ca voi să aveți conștiință și rațiune; este ceea ce oamenii ar trebui să aibă și ceea ce s-a regăsit în Noe. Pentru a construi o arcă atât de mare pe vremea aceea, de câți ani spuneți că ar fi fost nevoie, dacă Noe ar fi tergiversat și nu ar fi avut niciun simț al urgenței, nicio neliniște, nicio eficiență? Ar fi putut să o termine în 100 de ani? (Nu.) Ar fi fost nevoie ca mai multe generații să construiască în mod constant. Pe de o parte, construirea unui obiect solid ca o arcă ar dura ani de zile; mai mult, tot atât ar dura și adunarea și îngrijirea tuturor viețuitoarelor. A fost ușor să adune aceste creaturi? (Nu.) Nu a fost. Și astfel, după ce a auzit poruncile lui Dumnezeu și I-a înțeles intenția grabnică, Noe a simțit că acest lucru nu avea să fie nici ușor, nici direct. Și-a dat seama că trebuia să-l ducă la bun sfârșit conform dorințelor lui Dumnezeu și să isprăvească însărcinarea dată de Dumnezeu, astfel încât El să fie mulțumit și liniștit și ca următoarea etapă a lucrării lui Dumnezeu să se poată desfășura fără impedimente. O astfel de inimă avea Noe. Și ce fel de inimă era aceasta? Era o inimă atentă la intențiile lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa trei: Cum Noe și Avraam au ascultat de cuvintele lui Dumnezeu și I s-au supus (Partea a doua)”]. „Indiferent ce lucrare importantă săvârșește un lider sau un muncitor și care este natura acestei lucrări, prioritatea sa numărul unu este să înțeleagă și să priceapă modul în care se desfășoară lucrarea. El trebuie să fie personal acolo pentru a urmări lucrurile și pentru a pune întrebări, obținându-și informațiile direct de la sursă. Nu trebuie pur și simplu să se bazeze pe zvonuri sau să asculte rapoartele altor oameni. În schimb, trebuie să observe cu ochii lui situația personalului și cum progresează lucrarea și să înțeleagă ce dificultăți există, dacă vreun domeniu este în contradicție cu cerințele Celui de mai sus, dacă există încălcări ale principiilor, dacă există tulburări sau perturbări, dacă există sau nu o lipsă a echipamentului necesar sau a materialelor de instruire conexe privind lucrarea profesională – trebuie să rămână la curent cu toate acestea. Indiferent câte rapoarte ascultă sau cât de multe informații adună din zvonuri, niciunul dintre aceste lucruri nu e mai bun decât o vizită personală; este mai precis și mai de încredere să vadă lucrurile cu propriii ochi. Odată ce se familiarizează cu toate aspectele situației, își va face o idee clară despre ceea ce se întâmplă. Trebuie, mai ales, să priceapă clar și precis cine este de calibru bun și demn de a fi cultivat, deoarece numai acest lucru îi permite să-i cultive și să-i folosească pe oameni corect, ceea ce este crucial pentru ca liderii și lucrătorii să își facă bine lucrarea. Conducătorii și lucrătorii ar trebui să aibă o cale și principii prin care să-i cultive și să-i formeze pe oamenii de calibru bun. În plus, ei ar trebui să priceapă diferitele tipuri de probleme și dificultăți care există în lucrarea bisericească și să știe cum să le rezolve și, de asemenea, ar trebui să aibă propriile idei și sugestii cu privire la modul în care trebuie să progreseze lucrarea sau la perspectivele sale de viitor. Dacă ei sunt capabili să vorbească cu claritate despre astfel de lucruri, cu ușurință, fără nicio îndoială sau reținere, atunci lucrarea va fi mult mai ușor de realizat. Și lucrând în acest fel, un conducător își va îndeplini responsabilitățile, nu-i așa? Trebuie să fie conștienți de modul de rezolvare a problemelor din cadrul lucrării, menționate mai sus și trebuie să mediteze adesea la aceste lucruri. Atunci când întâmpină dificultăți, trebuie să aibă părtășie și să discute despre aceste lucruri cu toată lumea, căutând adevărul pentru a rezolva problemele. Dacă fac lucrare adevărată cu picioarele bine înfipte în pământ, nu vor exista dificultăți care să nu poată fi rezolvate” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a arătat calea de a-mi face bine datoria, care constă în a fi atent la intențiile lui Dumnezeu, în a fi preocupat de grijile Lui, în a-ți îndeplini responsabilitățile care-ți revin și în a nu permite ca lucrarea bisericii să aibă de suferit. Exact așa cum făcea Noe, care era cu-adevărat atent la intenția lui Dumnezeu. Când Dumnezeu i-a spus să construiască arca, el nu a ținut cont de propriile câștiguri sau pierderi, gândindu-se numai cum să construiască rapid arca, în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. Deși eu nu mă pot compara cu Noe, am vrut să îl imit, să învăț să fiu atentă la intențiile lui Dumnezeu și să fac tot posibilul pentru a răspunde cerințelor Lui. De asemenea, am înțeles că, pentru a face bine o lucrare reală, noi, conducătorii și lucrătorii, trebuie să fim la curent cu lucrarea, iar când observăm că aceasta se confruntă cu obstacole sau cu perturbări și tulburări, trebuie să avem părtășie și să ne ocupăm de ele la timp, pentru a ne asigura că lucrarea avansează în mod normal.

După o vreme, conducătorul meu m-a însărcinat să mă ocup de lucrarea de evanghelizare și de udare de la mai multe biserici. M-am gândit: „Nu pot lăsa ca lucrurile să se petreacă la fel ca data trecută. Nu-mi pot îngădui să mă preocup doar de confortul trupesc și să nu-mi asum responsabilitatea pentru datoria mea. Trebuie să rămân realistă și să-mi investesc toate strădaniile în datoria mea.” După aceea, m-am axat pe a mă înzestra în fiecare zi cu adevărul viziunilor. Dacă existau potențiali destinatari ai Evangheliei, le dădeam mărturie în mod activ despre lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și căutam cuvântul lui Dumnezeu și mă înzestram cu el în conformitate cu noțiunile lor religioase. Într-o zi, pe când mergeam să verific lucrarea bisericii Cheng Nan, m-am gândit: „Conducătorii și diaconul de evanghelizare de la această biserică cred în Dumnezeu de multă vreme. Ei au calibru bun și sunt competenți și responsabili în îndatoririle lor. Ei se pot ocupa cum trebuie de lucrarea lor, așa că nu e nevoie să monitorizez, iar asta m-ar putea scuti de un oarecare efort.” De îndată ce s-au ivit aceste gânduri, mi-am dat seama că eram din nou duplicitară și îmi găseam motive să nu supraveghez sau să monitorizez lucrarea. Acum, că eram răspunzătoare de aceste câteva biserici, îndeplinirea și supravegherea lucrării bisericii erau responsabilitatea și datoria mea. Nu mai puteam să invoc scuze pentru a ține cont de trup și a-mi amâna datoria. Cu acest gând în minte, am verificat cu atenție lucrarea bisericii. Am constatat că erau câțiva nou-veniți care nu participau regulat la adunări și că udătorii nu-și făceau bine treaba. În ziua următoare, i-am adunat rapid pe udători pentru a avea părtășie despre adevăr și a le rezolva problemele. După un timp, am auzit că acei nou-veniți începuseră să participe din nou cu regularitate la adunări, ceea ce mi-a dat un sentiment de liniște și de siguranță.

În urma acestei experiențe, mi-am dat seama că îndeplinirea datoriei presupune, de fapt, să plătești un preț, ba chiar mai mult, să monitorizezi și să supraveghezi lucrarea. Aceasta este singura modalitate de a identifica și rezolva problemele la timp și de a-ți face bine datoria. Faptul că mi-am dat seama de asta și că am ajuns la schimbarea de astăzi se datorează cuvântului lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!