de Florence, Italia

Încă de mică, mama mi-a spus: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” și „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună”. Mi-a spus că, dacă observam probleme la alți oameni, în niciun caz nu trebuia să le spun în față, pentru că asta ar fi provocat o reacție negativă și că trebuia să trec totul cui vederea pentru a menține relații de prietenie cu ceilalți. Din acel moment, am păstrat vorbele mamei în sufletul meu. Fie la școală, fie printre rude și prieteni, niciodată nu am scos o vorbă despre problemele altora când le observam. Îmi amintesc că, pe când eram la gimnaziu, colega mea de bancă mi-a spus că ceilalți o considerau cam încăpățânată și autoritară și că nu erau dispuși să petreacă timp cu ea. M-a întrebat dacă era chiar așa. De fapt, știam că avea aceste probleme și voiam să-i spun adevărul, dar apoi m-am gândit: „Dacă îi spun adevărul, oare se va simți stânjenită și nu va mai vrea să petreacă timp cu mine?” Prin urmare, în ciuda a ceea ce gândeam, am spus: „Nu cred. Nu mai asculta prostiile altora.” După ce a auzit asta, colega mea de bancă a spus fericită: „După cum credeam, ești mai bună decât ceilalți. Ei mereu mă displac. Tu ești singura care mă înțelege.” După aceea, relația noastră a devenit și mai bună. Am crezut că acesta era un mod bun de a mă purta.

Mai târziu, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic și am început să fac datoria de a crea imagini în biserică. Sora Chloe avea abilități tehnice relativ slabe. Când discutam despre idei de design, o întrebam mereu dacă avea vreo dificultate și îi răspundeam cu răbdare la întrebări. Am crezut că așa va progresa repede, dar mai târziu am descoperit că, după ce discutam despre idei, Chloe nu începea imediat producția. În schimb, asculta o vreme imnuri și apoi petrecea ceva timp căutând pe internet știri care nu aveau nicio legătură cu îndatoririle ei. În final, imaginile pe care le producea erau foarte rudimentare. Am văzut că era superficială în îndeplinirea datoriei ei, așa că am vrut să-i semnalez problemele. La o adunare, am întrebat-o pe Chloe de ce era atât de lentă în crearea imaginilor. A spus că motivul era că a întâmpinat dificultăți. I-am spus: „Dacă întâmpini dificultăți, ar trebui să comunici cu noi prompt. Astfel, problemele pot fi rezolvate cât mai repede posibil și progresul nu va fi întârziat.” Inițial, am vrut să expun cum fusese superficială în îndeplinirea îndatoririlor ei în acea perioadă. Totuși, am observat că devenea nerăbdătoare, așa că mi-am înghițit cuvintele pe care urma să le rostesc. Ulterior, și alte surori au căutat-o pe Chloe pentru a avea părtășie cu ea. Ea a spus că eu nu îi înțelegeam dificultățile și că aveam prea multe pretenții de la ea, dar că accepta asta din partea lui Dumnezeu și că avea să își schimbe atitudinea față de îndeplinirea datoriei. Am fost puțin îngrijorată după ce am auzit asta și m-am gândit: „Acum, că Chloe are o prejudecată față de mine, cum ne vom înțelege în viitor? Oare celelalte surori vor crede că am o umanitate rea și că sunt lipsită de considerație?” Ulterior, am observat că Chloe crea imagini mai repede decât înainte și am crezut că lucrurile se schimbaseră oarecum în bine. Totuși, câteva zile mai târziu, am constatat că încă nu avea niciun simț al urgenței în îndeplinirea îndatoririlor ei și chiar se uita la videoclipuri din lumea non-credincioasă. De asemenea, se plângea adesea, spunând lucruri precum: „Supraveghetoarea ne cere mereu să inovăm, dar inovația nu e așa de ușoară! Toate abia am început să facem această datorie. Să ni se ceară atât de mult nu înseamnă oare că suntem forțate să facem lucruri peste puterile noastre?” și „De fiecare dată când fac o imagine, mereu sunt semnalate atât de multe probleme! E prea obsedată de detalii!” Deși eu și o altă soră o opream adesea să spună aceste lucruri negative, ea nu se abținea foarte mult. Știam că ar trebui să disec natura și consecințele acțiunilor ei, altfel le-ar fi afectat pe celelalte surori în îndeplinirea îndatoririlor lor. Totuși, când m-am gândit la prejudecata pe care și-o formase împotriva mea după ce am vorbit cu ea ultima dată și la cum spusese chiar în fața celorlalte surori că o forțam să facă lucruri peste puterile ei, am ezitat. M-am gândit: „Dacă voi continua să-i expun și să-i disec problemele și relația mea cu ea va deveni tensionată? Poate ar trebui mai degrabă să raportez situația ei supraveghetoarei. Dar apoi, dacă Chloe va afla despre asta, oare va crede că o trădez și va spune că am o umanitate rea?” După ce m-am gândit bine, tot n-am avut curajul să-i semnalez și să-i raportez problemele.

Nu după mult timp, supraveghetoarea a aflat că Chloe își făcea datoria într-un mod superficial de o lungă perioadă de timp și i-a redistribuit datoria. Supraveghetoarea m-a emondat și pe mine, spunând: „Ai văzut-o pe Chloe făcându-și datoria superficial și răspândind negativitate mult timp, dar nu ai expus-o și nici nu ai raportat-o. Ești o persoană care caută să facă pe plac altora și nu ai protejat deloc lucrarea bisericii. Ești prea egoistă! Ar trebui să reflectezi cu atenție la asta.” Cuvintele supraveghetoarei au fost ca o serie de palme peste fața mea. În acel moment, am vrut cu disperare să găsesc o văgăună în pământ în care să mă târăsc. Mai târziu, m-am simțit foarte stânjenită când m-am gândit la ce spusese supraveghetoarea. M-am tot întrebat în sinea mea: „De ce nu am avut curajul să expun sau să raportez problemele lui Chloe?” Într-o zi, în timpul devoționalelor mele, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Majoritatea oamenilor doresc să urmărească și să practice adevărul, dar, în cea mai mare parte a timpului, ei au numai hotărârea și dorința de a proceda așa; adevărul nu a devenit viața lor. Ca urmare, când dau peste forțele răului sau întâlnesc oameni răi și haini care comit fapte rele sau falși conducători și antihriști ce fac lucrurile într-un mod care încalcă principiile – tulburând astfel lucrarea bisericii și rănindu-i pe aleșii lui Dumnezeu – ei își pierd curajul de a se ridica și a vorbi deschis. Ce înseamnă când nu ai curaj? Înseamnă, oare, că ești sfios ori incoerent? Sau că nu înțelegi pe deplin și, în consecință, nu ai încrederea de a vorbi deschis? Nu înseamnă niciuna dintre acestea; aceasta reprezintă, în primul rând, consecința faptului că ești constrâns de firi corupte. Una dintre firile corupte pe care le dezvălui este o fire înșelătoare; când ți se întâmplă ceva, primul lucru la care te gândești îl reprezintă propriile interese, primul lucru pe care îl iei în considerare îl reprezintă consecințele, dacă acest lucru îți va aduce sau nu beneficii. Aceasta este o fire înșelătoare, nu-i așa? O alta este o fire egoistă și abjectă. Te gândești: «Ce legătură are cu mine o pierdere pentru interesele casei lui Dumnezeu? Nu sunt conducător, așadar, de ce mi-ar păsa? Nu are nimic de-a face cu mine. Nu este responsabilitatea mea.» Nu tu te gândești conștient la asemenea idei și cuvinte, ci subconștientul tău le produce – acestea reprezintă firea coruptă pe care o dezvăluie oamenii când întâmpină o problemă. Firile corupte ca aceasta guvernează modul în care gândești, te leagă de mâini și de picioare și controlează ceea ce spui. În inima ta, vrei să te ridici și să vorbești, dar ai îndoieli și, chiar și atunci când îți exprimi opinia, nu atingi fondul problemei și-ți lași loc de manevre, altfel spus, tergiversezi și nu spui adevărul. Oamenii care sunt clarvăzători pot să vadă asta; în realitate, știi în inima ta că nu ai spus tot ce ar fi trebuit, că ceea ce ai spus nu a avut niciun efect, că doar ai făcut totul mecanic și că problema nu a fost rezolvată. Nu ți-ai îndeplinit responsabilitatea, totuși spui fără ocolișuri că ți-ai îndeplinit responsabilitatea sau că nu-ți era clar ce se întâmpla. Este adevărat? Și chiar este ceea ce crezi? Nu ești atunci pe deplin sub controlul firilor tale satanice? […] Nu ai putere asupra a ceea ce spui și faci. Chiar dacă ai vrea, nu ai putea spune adevărul sau ceea ce crezi cu adevărat; chiar dacă ai vrea, nu ai putea practica adevărul; chiar dacă ai vrea, nu ți-ai putea îndeplini îndatoririle. Tot ceea ce spui, faci și practici este o minciună, iar tu ești doar superficial. Ești în întregime încătușat și controlat de firea ta satanică. Poate vrei să accepți și să practici adevărul, dar asta nu depinde de tine. Când firea ta satanică te controlează, spui și faci orice îți zice ea să faci. Nu ești decât o marionetă din carne coruptă, ai devenit o unealtă a Satanei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am simțit inima străpunsă. Eram genul de persoană pe care Dumnezeu o expusese. Știam totul despre problemele lui Chloe, dar nu îndrăzneam să le expun sau să le disec. Chiar și când spuneam ceva, nu spuneam nimic substanțial: menționam doar jumătate și păstram restul pentru mine, de teamă să n-o ofensez pe Chloe. Pentru a mă proteja și a-mi menține relația cu ea, am păstrat tăcerea cu privire la problemele ei. Cât de egoistă și de vicleană am fost! Chloe își făcuse constant datoria într-un mod superficial, fără niciun semn de căință. De asemenea, răspândea negativitate printre frați și surori; juca rolul Satanei. Nu numai că nu am oprit-o, dar am și protejat-o și nu am raportat problemele ei conducătorilor. Nu eram eu complicea și scutul Satanei? M-am bucurat de tot ce venise de la Dumnezeu, dar am mușcat mâna care m-a hrănit și nu mi-am îndeplinit deloc niciuna dintre responsabilități. Eram cu adevărat nevrednică să trăiesc înaintea lui Dumnezeu! Gândindu-mă la asta, m-am simțit vinovată și stânjenită, regretând cu adevărat ce făcusem.

Mai târziu, am început să supraveghez lucrarea de creație artistică. Am descoperit că sora Emily era destul de arogantă și neprihănită de sine și că nu era dispusă să accepte sugestiile altora. Asta afecta rezultatele creării imaginilor. Știam că ar trebui să-i semnalez problemele lui Emily și să o ajut să-și schimbe această stare cât mai curând posibil, dar apoi m-am gândit: „Ar fi prea dureros dacă i-aș semnala problemele în față? Dacă nu poate accepta și va ajunge să aibă o prejudecată față de mine? Dar dacă nu spun, va afecta lucrarea. Oare nu revin la vechile metehne?” M-am rugat lui Dumnezeu să-mi dea puterea de a practica adevărul. Apoi, am găsit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care era specific stării mele: „Dacă ai intenția și perspectiva unei persoane care caută să facă pe plac altora, atunci, în toate privințele, nu vei practica adevărul și nu vei susține principiile, și astfel vei eșua și te vei poticni mereu. Dacă nu te trezești și nu cauți niciodată adevărul, atunci ești un neîncrezător și nu vei dobândi niciodată adevărul și viața. Atunci, ce ar trebui să faci? Când te confrunți cu astfel de lucruri, trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să-L chemi, cerându-I să te mântuiască și să-ți dea credință și putere, permițându-ți să susții principiile, să faci ceea ce ar trebui să faci, să gestionezi lucrurile conform principiilor, să rămâi ferm pe poziția pe care ar trebui să stai, să ocrotești interesele casei lui Dumnezeu și să împiedici lucrarea casei lui Dumnezeu să sufere vreo pierdere. Dacă ești capabil să te răzvrătești împotriva intereselor tale, a mândriei tale și a perspectivei tale de persoană care caută să facă pe plac altora și dacă faci ceea ce ar trebui să faci cu o inimă onestă și neîmpărțită, atunci îl vei fi învins pe Satana și vei fi dobândit acest aspect al adevărului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au luminat inima. Am înțeles că, dacă voiam să las în urmă gândurile și ideile unei persoane care caută să facă pe plac altora, trebuia să pun interesele bisericii pe primul loc. Indiferent ce credeau alții sau dacă îi ofensam, trebuia să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să nu permit ca lucrarea bisericii să fie afectată. Biserica a rânduit să fiu supraveghetoare pentru că sperau că îmi voi asuma responsabilitatea pentru frații și surorile mele și că voi proteja interesele bisericii. Dacă aș fi continuat să fiu o persoană care caută să facă pe plac altora și nu aș fi semnalat problemele lui Emily, atunci i-aș fi făcut rău ei și aș fi prejudiciat lucrarea bisericii. După aceea, am disecat natura și consecințele acțiunilor ei în lumina cuvintelor lui Dumnezeu. Am discutat și despre răul pe care firea mea arogantă anterioară îl provocase atât lucrării bisericii, cât și propriei intrări în viață. Ceea ce nu mă așteptam a fost că, după ce a auzit asta, Emily nu numai că nu și-a format nicio prejudecată față de mine, ci a ajuns să-și înțeleagă problemele în lumina cuvintelor lui Dumnezeu și a fost dispusă să se schimbe. Emily nici nu s-a distanțat de mine din această cauză, ci se deschidea în părtășie cu mine despre corupția pe care o dezvăluia în îndeplinirea datoriei ei sau despre dificultățile pe care le întâmpina. În această experiență, am gustat dulceața practicării adevărului și inima îmi era deosebit de liniștită. Am crezut că mă schimbasem, dar abia când Dumnezeu a pregătit un alt mediu mi-am dat seama cât de profund fusesem coruptă de Satana.

În 2024, am fost aleasă lideră de grup, responsabilă pentru adunările de grup. La adunări, am descoperit că părtășia surorii Alice devia adesea de la subiect și că adesea își folosea părtășia pentru a-i judeca pe alții. O dată, după ce a citit cuvintele lui Dumnezeu, Alice nu le-a folosit pentru a se înțelege pe sine. În schimb, a spus că Olivia avea o fire arogantă și că îi dăduse sugestii de mai multe ori în trecut, dar Olivia fusese foarte potrivnică și vorbise aspru, constrângând-o și rănind-o. Apoi a vorbit despre cum o ajutase pe Olivia din iubire. Când am auzit-o spunând asta, m-am gândit în sinea mea: „Oare nu îi denigrează pe alții pentru a se înălța pe sine spunând asta? Dacă Olivia are cu adevărat aceste probleme, o poate căuta individual pentru a i le semnala și a avea părtășie cu ea. Nu ar trebui să folosească adunarea pentru a-și vărsa propria nemulțumire. Mai mult, părtășia ei a deviat de la subiectul adunării. Trebuie să o opresc repede.” Totuși, apoi m-am gândit: „Dacă o întrerup direct, oare o voi face de rușine și își va forma o prejudecată față de mine? Las-o baltă. Voi aștepta pur și simplu până se termină adunarea și voi vorbi cu ea în privat.” Prin urmare, nu am oprit-o. Am spus doar pe scurt: „Fiecare ar trebui să fie atent la cât timp are părtășie, pentru ca și ceilalți să aibă suficient timp să aibă părtășie.” Voiam să vorbesc cu Alice despre problema ei după adunare, dar apoi am auzit de la alte surori că, în trecut, Alice îi judeca deseori pe oameni pe la spate; o soră o ofensase pe Alice, prin urmare, Alice începuse să o vorbească de rău pe la spate și chiar i-a aruncat priviri reci, punând-o într-o poziție incomodă. Inima mi s-a strâns și m-am gândit: „Dacă îi semnalez problema și o ofensez, mă va trata și pe mine la fel? Cât de incomod ar fi dacă va trebui să fim des împreună în viitor! Poate ar trebui pur și simplu să raportez situația ei conducătorilor.” Totuși, apoi m-am gândit: „Mă înțeleg destul de bine cu Alice. Are și ea multă grijă de mine în viața de zi cu zi. Dacă îi raportez problemele pe la spate, ar fi prea necinstit. Nu ar fi echivalent cu a o înjunghia pe la spate? Dacă ar afla că eu am fost cea care i-a raportat problemele, mi-ar purta pică și m-ar judeca pe la spate? Las-o baltă, să nu stricăm relația pe care o am cu ea acum.” La acest gând, am renunțat la ideea de a-i semnala problemele lui Alice.

Nu după mult timp, două surori mi-au raportat situația lui Alice. Una dintre surori a spus că Alice devia mereu de la subiect când avea părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, ceea ce consuma o mare parte din timpul adunărilor fără să fie de niciun folos sau edificator pentru nimeni. Cealaltă soră a spus că Alice îi judeca mereu pe alții și vorbea despre problemele lor la adunări. Asta îi târa pe oameni în dispute mărunte despre bine și rău și tulbura oarecum viața bisericească. Auzindu-le pe surori spunând asta, m-am simțit puțin vinovată. Eram pe deplin conștientă de problemele lui Alice, dar nu le-am semnalat și nici nu le-am raportat. Toate acestea erau din cauza iresponsabilității mele. În timpul devoționalelor mele, am urmărit un videoclip cu o mărturie bazată pe experiență. Două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu citate în el mi-au atins inima. Dumnezeu Atotputernic spune: „Toți spuneți că sunteți atenți la povara lui Dumnezeu și că veți apăra mărturia Bisericii, dar cine dintre voi a fost cu adevărat atent la povara lui Dumnezeu? Întreabă-te: ești cineva care a arătat considerație pentru povara Lui? Poți să practici dreptatea pentru El? Poți să te ridici și să vorbești pentru Mine? Poți să pui statornic adevărul în practică? Ești suficient de îndrăzneț să lupți împotriva tuturor faptelor Satanei? Ai fi capabil să îți dai sentimentele la o parte și să-l expui pe Satana, de dragul adevărului Meu? Poți să permiți ca intențiile Mele să fie satisfăcute în tine? Ți-ai oferit inima în cele mai importante momente? Ești cineva care respectă voia Mea? Întreabă-te și gândește-te des la asta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 13). „Odată ce adevărul a luat viață în tine, când observi pe cineva care este hulitor față de Dumnezeu, care nu se teme de Dumnezeu și este superficial în timp ce își îndeplinește datoria sau care perturbă și tulbură lucrarea bisericii, vei răspunde conform adevărurilor-principii și vei fi capabil să-l identifici și să-l dai în vileag, după caz. Dacă adevărul nu a devenit viața ta și trăiești în continuare în firea ta satanică, atunci, când descoperi oameni răi și diavoli care provoacă perturbări și tulburări în lucrarea bisericii, te vei face că nu vezi și că n-auzi; le vei înlătura, fără reproșuri din partea conștiinței tale. Chiar vei crede că oricine provoacă tulburări în lucrarea bisericii nu are nimic de-a face cu tine. Indiferent cât de mult suferă lucrarea bisericii și interesele casei lui Dumnezeu, ești nepăsător, nu intervii și nici nu te simți vinovat, ceea ce te face să fii cineva care nu are conștiință sau rațiune, un neîncrezător, un muncitor. Mănânci ceea ce aparține lui Dumnezeu, bei ceea ce aparține lui Dumnezeu și te bucuri de tot ce vine de la Dumnezeu, dar crezi că orice daună adusă intereselor casei lui Dumnezeu nu are legătură cu tine, ceea ce te face un trădător care mușcă mâna ce îl hrănește. Dacă nu aperi interesele casei lui Dumnezeu, ești măcar om? Acesta este un demon care s-a insinuat în biserică. Pretinzi că tu crezi în Dumnezeu, pretinzi că ești unul dintre aleșii lui Dumnezeu și vrei să mănânci și să bei gratis în casa lui Dumnezeu. Nu trăiești viața unei ființe umane, ești mai degrabă o fiară decât o persoană și, în mod clar, ești unul dintre neîncrezători. Dacă ești cineva care crede cu adevărat în Dumnezeu, atunci, chiar dacă nu ai dobândit încă adevărul și viața, cel puțin vei vorbi și vei acționa de partea lui Dumnezeu; cel puțin, nu vei sta cu mâinile în sân când vei vedea că sunt compromise interesele casei lui Dumnezeu. Când simți dorința de a închide ochii, te vei simți vinovat și inconfortabil și îți vei spune: «Nu pot să stau aici și să nu fac nimic, trebuie să mă ridic și să spun ceva, trebuie să-mi asum responsabilitatea, trebuie să dau în vileag acest comportament rău, trebuie să-l opresc, pentru ca interesele casei lui Dumnezeu să nu fie prejudiciate, iar viața bisericească să nu fie tulburată.» Dacă adevărul a devenit viața ta, atunci nu numai că vei avea acest curaj și această hotărâre și vei fi capabil să înțelegi complet chestiunea, dar vei și îndeplini responsabilitatea pe care ar trebui să o porți pentru lucrarea lui Dumnezeu și pentru interesele casei Sale, iar datoria ta va fi astfel îndeplinită. Dacă ți-ai putea considera datoria drept responsabilitatea, obligația și însărcinarea date ție de Dumnezeu și dacă simți că acest lucru este necesar pentru a-I face față lui Dumnezeu și conștiinței tale, atunci nu ai trăi integritatea și demnitatea umanității normale? Faptele și comportamentul tău ar fi «frica de Dumnezeu și ferirea de rău» despre care vorbește El. Ai îndeplini esența acestor cuvinte și ai trăi realitatea lor. Când adevărul devine viața unei persoane, atunci ea e capabilă să trăiască această realitate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit vinovată și tulburată. În calitate de credincioși în Dumnezeu, când vedem oameni care perturbă și tulbură viața bisericească, ar trebui să dăm dovadă de considerație față de intenția lui Dumnezeu și să luăm atitudine pentru a opri asta, astfel încât frații și surorile noastre să poată mânca și bea cuvintele lui Dumnezeu și să poată avea părtășie despre adevăr într-un mediu bun. Am reflectat asupra mea. Eram pe deplin conștientă că Alice devia adesea de la subiect la adunări și că îi judeca și denigra mereu pe alții pe la spate, și că acestea perturbau și tulburau viața bisericească. Cu toate acestea, pentru a evita să o ofensez, m-am retras în carapacea mea ca o țestoasă, acționând timid, și nu am îndrăznit să o împiedic să facă asta. Nici nu am îndrăznit să expun sau să disec natura acțiunilor ei. Cât de jalnică era viața mea! Eram egoistă și detestabilă, știind doar cum să mă protejez. Am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu, dar nu le-am putut pune în practică. Am stat deoparte, privind-o pe Alice cum tulbura viața bisericească. În ce fel eram eu o credincioasă în Dumnezeu? Mușcasem mâna care mă hrănise. Eram nevrednică să trăiesc înaintea lui Dumnezeu! M-am simțit extrem de vinovată și de stânjenită și m-am ascuns în baie, dându-mi palme. Mă tot întrebam: „De ce îmi este atât de greu să spun măcar un cuvânt de adevăr? De ce sunt atât de egoistă?” Înapoi în camera mea, m-am rugat lui Dumnezeu. „Dragă Dumnezeule, am greșit. Nu mai vreau să trăiesc așa. Vreau să practic adevărul și să fiu o persoană cu simț al dreptății. Fie ca Tu să mă conduci să dobândesc o înțelegere adevărată despre mine.”

După aceea, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În filosofiile pentru interacțiuni lumești există un principiu fundamental care spune: «Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună.» Asta înseamnă că, pentru a menține această prietenie bună, o persoană trebuie să păstreze tăcerea în legătură cu problemele prietenului său, chiar dacă le vede clar. Respectă principiile de a nu lovi oamenii în față și de a nu le expune neajunsurile. Se înșală unul pe altul, se ascund unul de celălalt și uneltesc unul împotriva altuia. Deși fiecare știe limpede ce fel de persoană este celălalt, nu o spune de-a dreptul, ci apelează la metode viclene pentru a-și păstra relația. De ce ar vrea cineva să păstreze astfel de relații? Are legătură cu faptul că nu vrea să-și facă dușmani în această societate, în cadrul grupului său, ceea ce ar însemna să se supună deseori unor situații periculoase. Știind că o persoană va deveni dușmanul tău și îți va face rău după ce i-ai expus neajunsurile sau l-ai rănit și, nedorind să te pui într-o astfel de situație, folosești teoria filosofiilor pentru interacțiuni lumești care spune așa: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.» În lumina acestui fapt, dacă doi oameni se află într-o astfel de relație, sunt ei considerați prieteni adevărați? (Nu.) Ei nu sunt prieteni adevărați, cu atât mai puțin confidenți unul altuia. Așadar, ce fel de relație este aceasta, mai exact? Nu este o relație socială fundamentală? (Ba da.) În astfel de relații sociale, oamenii nu se pot implica în discuții sincere, nici nu pot să aibă legături profunde, nici să vorbească despre orice își doresc. Nu pot să spună cu voce tare ce este în inimile lor, problemele pe care le văd la alți oameni, sau cuvinte care le-ar fi de folos altor oameni. În schimb, aleg să spună lucruri frumoase, pentru a rămâne în grațiile celorlalți. Nu îndrăznesc să spună adevărul sau să susțină principiile, împiedicându-i astfel pe ceilalți să înceapă să aibă gânduri ostile față de ei. Când nimeni nu reprezintă o amenințare pentru cineva, nu trăiește acea persoană într-o liniște și pace relativă? Nu acesta e scopul oamenilor în promovarea expresiei: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile»? (Ba da.) În mod clar, acesta este un mod de supraviețuire necinstit și înșelător, cu un element de prudență, al cărui scop este autoconservarea. Trăind în felul acesta, oamenii nu au confidenți, nici prieteni apropiați cărora să le poată spune orice le place. Între oameni, există doar prudență reciprocă, exploatare reciprocă și uneltiri reciproce, fiecare persoană luând ce îi trebuie dintr-o relație. Nu este așa? La rădăcină, scopul expresiei: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile» este să te împiedice să-i jignești pe alții și să-ți faci dușmani, să te protejezi prin faptul că nu rănești pe nimeni. Este o tehnică și o metodă adoptată de cineva pentru a evita să fie rănit. Cercetând aceste câteva fațete ale esenței sale, este nobilă cererea conduitei morale a oamenilor, și anume: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile»? Este una pozitivă? (Nu.) Atunci, ce îi învață ea pe oameni? Că nu trebuie să ofensezi sau să rănești pe nimeni, altfel, tu ești cel care va ajunge să fie rănit; și, de asemenea, că nu ar trebui să ai încredere în nimeni. Dacă rănești pe oricare dintre prietenii tăi apropiați, prietenia va începe discret să se schimbe: din prietenul tău bun, apropiat, va ajunge să fie un străin sau un dușman. Ce probleme poate să rezolve învățarea oamenilor să acționeze în acest fel? Chiar dacă, acționând în acest fel, nu îți faci dușmani, ba chiar pierzi câțiva, îi va face acest lucru pe oameni să te admire, să te aprobe și să te păstreze mereu ca prieten? Îndeplinește acest lucru pe deplin standardul pentru conduita morală? În cel mai bun caz, acesta nu este mai mult decât o filosofie pentru interacțiuni lumești” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (8)”]. Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles de ce nu puteam practica adevărul și nu îndrăzneam să semnalez problemele altora. Totul era pentru că filosofiile și legile satanice prinseseră rădăcini adânci în inima mea. Părinții mei m-au învățat încă de mică: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”, „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” și „Rostește vorbe bune în armonie cu sentimentele și cu rațiunea altora, întrucât a fi direct îi enervează pe ceilalți”. M-au învățat să fiu foarte precaută și circumspectă în relațiile mele cu ceilalți și să nu expun niciodată problemele altora în fața lor, pentru a evita să-i ofensez și să fiu supusă răzbunării și vătămării din partea lor. Trăisem în permanență după aceste gânduri și idei. Când eram la școală, văzând-o pe colega mea de bancă fiind autoritară și arogantă, nu i-am semnalat niciodată problemele, de teamă să nu o ofensez. Chiar am înșelat-o, spunând lucruri contrare a ceea ce simțeam în inima mea. După ce am început să cred în Dumnezeu, eu și Chloe ne-am făcut îndatoririle împreună. Eram pe deplin conștientă că era superficială în îndeplinirea datoriei ei și că răspândea și negativitate, tulburându-i pe alții în îndeplinirea datoriei lor, dar pentru a mă proteja, nu am fost niciodată dispusă să-i expun sau să-i disec problemele. Am observat că Alice devia adesea de la subiect în părtășia ei la adunări și chiar îi judeca pe alții. Cu toate acestea, nu am fost niciodată dispusă să disec problemele ei, pentru că mi-era teamă că se va răzbuna pe mine și mă va judeca, așa că am stat deoparte și am privit cum tulbura viața bisericească. Trăind după filosofii și legi satanice, devenisem alunecoasă și vicleană, pierzându-mi complet sinceritatea în interacțiunile cu ceilalți. La suprafață, eram o persoană amabilă și mă înțelegeam bine cu Chloe și cu Alice. Cu toate acestea, când le-am văzut problemele, nu le-am oferit niciun ajutor și nu le-am arătat nicio iubire adevărată. Bunătatea mea față de ele era în întregime falsă și ipocrită, menită să păstreze o relație omenească și să facă să se înțeleagă armonios cu mine. Eram cu adevărat complet alunecoasă și vicleană! Mi-am dat seama că îmi pierdusem de mult conștiința și rațiunea trăind conform filosofiilor și legilor satanice; devenisem extrem de egoistă și de lașă; devenisem, în mod inconștient, o complice și un scut al Satanei. Dacă aș fi continuat așa, fără să mă schimb, cu siguranță aș fi fost detestată și eliminată de Dumnezeu!

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Cuvântul «a expune» din zicala: «Dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile» este bun sau rău? Are cuvântul «a expune» vreo referință la oamenii care sunt dezvăluiți sau expuși prin cuvintele lui Dumnezeu? (Nu are.) Din înțelegerea Mea referitoare la cuvântul «a expune», așa cum există în limbajul uman, nu înseamnă acest lucru. Esența lui este cea a unei forme de expunere oarecum răuvoitoare; înseamnă să expui problemele și neajunsurile oamenilor, sau unele lucruri și comportamente necunoscute altora, sau unele intrigi, idei sau opinii care funcționează în fundal. Acesta este sensul cuvântului «a expune» în zicala: «Dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.» Dacă doi oameni se înțeleg bine și sunt confidenți, fără bariere între ei și fiecare speră să-i fie de folos și de ajutor celuilalt, atunci cel mai bine ar fi ca ei să se așeze împreună și să-și expună problemele fiecăruia cu deschidere și sinceritate. Acest lucru este corect și nu înseamnă a expune neajunsurile celorlalți. Dacă descoperi problemele unei alte persoane, dar vezi că aceasta nu este deocamdată capabilă să-ți accepte sfatul, atunci pur și simplu nu spune nimic, pentru a evita cearta sau conflictul. Dacă vrei s-o ajuți, poți să-i afli părerea și s-o întrebi mai întâi: «Văd că ai o mică problemă și sper să îți dau un sfat. Nu știu dacă vei putea să-l accepți. Dacă vei putea, îți voi spune. Dacă nu vei putea, îl voi păstra pentru mine deocamdată și nu voi spune nimic.» Dacă ea spune: «Am încredere în tine. Orice ai de spus nu va întrece nicio măsură; pot să accept», acest lucru înseamnă că ți s-a acordat permisiunea și atunci îi poți comunica problemele una câte una. Nu numai că va accepta pe deplin ceea ce spui, dar va și beneficia de pe urma acestui lucru, iar voi doi veți putea să păstrați în continuare o relație normală. Nu asta înseamnă să ne tratăm unul pe celălalt cu sinceritate? (Ba da.) Aceasta este metoda corectă de interacțiune cu ceilalți; nu înseamnă a expune neajunsurile celorlalți. Ce înseamnă să nu «expui neajunsurile celorlalți», așa cum spune zicala în cauză? Înseamnă să nu vorbești despre neajunsurile altora, să nu vorbești despre acele probleme care sunt cele mai tabu pentru ei, să nu expui esența problemelor pe care le au și să nu o denunți într-un mod atât de direct. Înseamnă să faci doar câteva observații la nivel de suprafață, să spui lucruri pe care toți le spun de obicei, să spui lucruri pe care persoana însăși este deja capabilă să le perceapă și să nu expui greșelile pe care persoana le-a făcut anterior sau probleme sensibile. Cum beneficiază acea persoană dacă acționezi în acest fel? Poate că nu ai ofensat-o sau nu ți-ai făcut-o dușman, dar ceea ce ai făcut nu o ajută în niciun fel și nu îi aduce beneficii. Prin urmare, expresia: «Nu expune neajunsurile altora» este în sine evazivă și o formă de înșelăciune care nu permite sinceritatea în modul oamenilor de a se trata unii pe alții. S-ar putea spune că a acționa în acest fel înseamnă să nutrești intenții rele; nu reprezintă modul corect de a interacționa cu ceilalți. Non-credincioșii chiar văd expresia: «Dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile» ca pe un lucru pe care ar trebui să-l facă o persoană cu o moralitate nobilă. Aceasta reprezintă, în mod clar, o manieră înșelătoare de a interacționa cu ceilalți, pe care oamenii o adoptă pentru a se proteja; nu este deloc un mod adecvat de interacțiune. A nu expune neajunsurile altora, în sine, nu este un lucru sincer, iar în faptul de a expune neajunsurile cuiva poate să existe o intenție ulterioară” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (8)”]. „Aleșii lui Dumnezeu ar trebui, cel puțin, să aibă conștiință și rațiune și să interacționeze, să se asocieze și să lucreze împreună cu ceilalți conform principiilor și standardelor pe care Dumnezeu le cere de la oameni. Aceasta este cea mai bună abordare. Acest lucru poate să Îl mulțumească pe Dumnezeu. Așadar, care sunt adevărurile-principii impuse de Dumnezeu? Ca oamenii să fie înțelegători cu ceilalți atunci când aceștia sunt slabi și negativi, ținând cont de durerea și dificultățile celorlalți, și apoi să se intereseze despre aceste lucruri, să ofere ajutor și sprijin și să le citească din cuvintele lui Dumnezeu, ca să-i ajute să-și rezolve problemele, permițându-le să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și să nu mai fie slabi, și aducându-i înaintea lui Dumnezeu. Nu este în conformitate cu principiile această cale de practicare? Practicarea în felul acesta este în conformitate cu adevărurile-principii. Firește, relațiile de acest fel sunt cu atât mai mult în conformitate cu adevărurile-principii. Când oamenii provoacă intenționat tulburări și perturbări sau își fac intenționat datoria într-un mod superficial, dacă vezi asta și ești capabil să le arăți aceste lucruri, să îi admonestezi și să-i ajuți conform principiilor, atunci asta este în conformitate cu adevărurile-principii. Dacă te faci că nu vezi sau le scuzi comportamentul și îi acoperi și chiar mergi până într-acolo încât să spui lucruri frumoase pentru a-i lăuda și a-i aproba, aceste moduri de a interacționa cu oamenii, de a gestiona problemele și de a te ocupa de ele sunt, în mod clar, contrare adevărurilor-principii și nu au nicio bază în cuvintele lui Dumnezeu. Așadar, aceste moduri de a interacționa cu oamenii și de a trata problemele sunt în mod clar nepotrivite, iar acest lucru chiar nu este ușor de descoperit dacă ele nu sunt disecate și discernute conform cuvintelor lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (14)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au desfăcut nodul din inimă. Obișnuiam să cred că a semnala problemele și deficiențele altora însemna a le expune neajunsurile și că i-ar răni. Acum am înțeles că, dacă descoperim pe cineva care își face datoria într-un mod superficial sau perturbă și tulbură viața bisericească, ar trebui să acționăm conform principiilor și să-i semnalăm problemele la timp; unde este necesar, îi putem emonda. Chiar dacă vorbim aspru, atât timp cât ceea ce spunem este în conformitate cu faptele și intenția noastră este de a-i ajuta și de a proteja lucrarea bisericii, totul este pozitiv, iar oamenii care acceptă adevărul pot trata corect acest lucru. Dacă, după emondare, nu acceptă sau nu se căiesc, îi putem raporta și conducătorilor superiori. Asta nu înseamnă a le expune neajunsurile sau a-i înjunghia pe la spate. Înseamnă a proteja lucrarea bisericii. Expunerea neajunsurilor cuiva se face cu un motiv ascuns, cu prejudecăți și ostilitate față de acea persoană. Înseamnă a te fixa pe problemele sale minore și a face mare caz de ele; înseamnă a-i ridiculiza, a-i denigra și a-i batjocori; înseamnă a-i răni intenționat. Nu le poate aduce nicio edificare sau niciun beneficiu și îi poate face doar negativi și nefericiți. Asta înseamnă a expune neajunsurile cuiva. De asemenea, aveam o perspectivă greșită înlăuntrul meu, crezând că raportarea către conducători a problemelor altora însemna a face acuzații răuvoitoare sau a-i înjunghia pe la spate. De fapt, raportarea promptă a problemelor atunci când sunt descoperite înseamnă a proteja lucrarea bisericii. Este o responsabilitate pe care oamenii ar trebui să o îndeplinească. A înjunghia pe cineva pe la spate sau a face acuzații răuvoitoare înseamnă a denatura faptele și a răspândi zvonuri nefondate pentru a calomnia acea persoană pe la spate. Are ca scop chinuirea altora pentru a-ți atinge propriile scopuri detestabile. De data aceasta, am descoperit că părtășia lui Alice în adunări devia de la subiect și că îi judeca adesea pe alții. Alte surori au spus, de asemenea, că acesta era comportamentul ei constant și, chiar și după multe părtășii despre acest lucru, ea tot nu se schimbase. Ar fi trebuit să-i semnalez problemele și să le raportez conducătorilor cât mai repede posibil, astfel încât aceștia să-i poată înțelege prompt situația și să poată lua măsurile corespunzătoare pe baza comportamentului ei. Acesta era singurul mod de a asigura că viața bisericească nu era tulburată.

După o adunare, am semnalat problemele lui Alice în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, expunând că modul în care îi judeca pe alții în adunări tulbura viața bisericească. Alice nu a acceptat la început, dar a recunoscut cu reticență după ce alte surori s-au alăturat pentru a avea părtășie despre problemele ei și a le diseca. Chiar a plâns și a spus că aceasta era într-adevăr problema ei. Nu după mult timp, am aflat că îi judeca din nou pe alții în fața uneia dintre surori, așa că am raportat situația ei conducătorilor bisericii. Conducătorii i-au expus și i-au disecat problemele și, de atunci, nu am mai văzut-o niciodată comportându-se într-un mod acuzator. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a condus să practic puțin adevăr. Inima îmi este foarte liniștită. Cuvintele lui Dumnezeu sunt cele care m-au condus la aceste schimbări.