de Xincheng, Statele Unite

Mă ocup de lucrarea de evanghelizare în cadrul bisericii. Eu și sora Wanda suntem lideri de grup. La început, vedeam că Wanda era întreprinzătoare și eficientă în lucrarea ei. Credeam că e un om responsabil, care poartă o povară. Dar, după un timp, am observat că devenise tot mai pasivă în datoria ei. Rareori observa problemele din lucrare, darămite să le rezolve. În trecut, când făceam rezumatul lucrării, venea mereu la mine să recapitulăm problemele sau abaterile din lucrare și să discutăm despre moduri de a le rezolva. Dar de data asta n-a spus nimic. De obicei, împărțeam munca din grupul nostru, iar problemele erau rezumate la timp. Asta ne ajuta să rezolvăm mai bine problemele și să avem o lucrare mai eficientă. Dar acum, Wanda nu punea suflet în problemele grupului. M-am gândit: „Nu-și face îndatoririle de lider de grup. E inacceptabil. Trebuie să am părtășie cu ea despre asta.” Dar m-am răzgândit: „De obicei, relația mea cu Wanda e destul de bună. Dacă-i spun direct că duce o povară ușoară în datoria ei și nu face o lucrare adevărată, oare asta n-o va stânjeni? Dacă spunând asta, tulbur pacea, cum ne vom înțelege după aceea? Lasă. Mai bine nu risc. N-ar trebui s-o supăr.” Pe atunci, îmi făceam tot timpul reproșuri: „Oare starea lui Wanda n-a fost destul de proastă în perioada asta? Dacă va continua așa, viața ei va suferi și lucrarea îi va fi afectată. Oare n-ar trebui să mă grăbesc să am părtășie cu ea? Dar dacă îi spun direct că nu duce o povară, oare se va simți constrânsă și va crede că îi supraveghez lucrarea? Poate ar trebui doar să-i spun conducătoarei, ca să o ajute ea. Atunci nu va fi nevoie s-o ofensez.” Dar apoi m-am gândit: „Dacă îi spun conducătoarei și află Wanda, oare va spune că am pârât-o? Nu, mai bine nu spun nimic.” M-am tot gândit și răzgândit și nu-mi găseam liniștea. Știam că starea mea era greșită, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să caut adevărul și să-mi rezolv problemele.

Odată, în timpul unei adunări, am văzut asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Când vedeți o problemă și nu faceți nimic pentru a o intercepta și nu aveți părtășie despre ea, nu încercați să o limitați și, pe lângă aceasta, nu o raportați celor de deasupra voastră, ci jucați rolul unei «persoane drăguțe», este acesta un semn de lipsă de loialitate? Sunt oamenii drăguți loiali lui Dumnezeu? Nici măcar puțin. O astfel de persoană nu este doar neloială față de Dumnezeu, ci se comportă asemeni complicelui Satanei, ca un servitor și adept al acestuia. Este necredincioasă în datoria și responsabilitatea sa, însă este destul de loială Satanei. În asta constă esența problemei. Cât despre inadecvarea profesională, este posibil să înveți constant și să acumulezi experiență în timp îți îndeplinești datoria. Asemenea probleme sunt ușor de rezolvat. Lucrul cel mai dificil de rezolvat este firea stricată a omului. Dacă nu urmăriți adevărul și nu vă înlăturați firea coruptă, ci jucați mereu rolul persoanei cumsecade și nu-i tratați sau ajutați pe cei pe care i-ați văzut încălcând principiile, nici nu-i dați în vileag sau dezvăluiți, ci bateți mereu în retragere, fără să vă asumați responsabilitatea, atunci o astfel de îndeplinire a datoriei nu va face decât să compromită și să întârzie lucrarea bisericii” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). „Comportamentul oamenilor și tratarea celorlalți trebuie să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu; acesta este principiul cel mai fundamental pentru conduita umană. Cum pot oamenii să practice adevărul dacă nu înțeleg principiile conduitei umane? Practicarea adevărului nu înseamnă să spui cuvinte goale și să reciți fraze fixe. Indiferent ce întâmpină cineva în viață, atât timp cât implică principiile comportamentului omenesc, perspectivele asupra evenimentelor sau chestiunea îndeplinirii datoriei sale, se confruntă cu o alegere și ar trebui să caute adevărul, ar trebui să caute o bază și un principiu în cuvintele lui Dumnezeu și apoi ar trebui să caute o cale de practică; cei care pot practica în acest fel sunt oameni care urmăresc adevărul. A fi capabil să urmărești adevărul în acest fel, indiferent cât de mari sunt dificultățile pe care le întâmpini, înseamnă să mergi pe calea lui Petru și pe calea căutării adevărului. De exemplu: ce principiu ar trebui urmat în interacțiunea cu ceilalți? Punctul tău de vedere inițial este că nu ar trebui să jignești pe nimeni, ci să menții pacea și să eviți să faci pe cineva să-și piardă reputația, pentru ca, pe viitor, toată lumea să se poată înțelege. Constrâns de acest punct de vedere, când vezi pe cineva făcând ceva rău, făcând o greșeală sau comițând o faptă care contravine principiilor, ai prefera să tolerezi acel lucru decât să discuți despre el cu acea persoană. Constrâns de punctul tău de vedere, devii potrivnic jignirii vreunei persoane. Indiferent cu cine te asociezi, stânjenit cum ești de gândurile tale despre reputație, emoții sau de sentimentele care s-au dezvoltat după mulți ani de interacțiuni, vei spune mereu lucruri frumoase pentru a face persoana fericită. Și când există lucruri pe care le consideri nesatisfăcătoare, tot ești tolerant; doar te descarci puțin în privat, arunci câteva cuvinte grele, dar atunci când o întâlnești în persoană, nu faci valuri și continui să menții o relație cu aceasta. Ce părere ai despre un astfel de comportament? Nu este acela al unui lingușitor? Nu este cam șiret? Încalcă principiile conduitei. Așadar, nu este josnic să acționezi astfel? Cei care acționează astfel nu sunt oameni buni, nici nu sunt nobili. Indiferent cât de mult ai suferit și indiferent ce preț ai plătit, dacă te comporți fără principii, atunci ai eșuat și nu vei primi aprobări înaintea lui Dumnezeu, nici nu vei fi ținut minte de El și nici nu-L vei mulțumi” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să recunosc că avusesem părerea greșită că relațiile dintre oameni trebuie să fie mereu pașnice. Dacă semnalam și expuneam mereu problemele celorlalți, asta i-ar fi ofensat, le-ar fi rănit mândria și ne-ar fi afectat relația, fiindu-ne greu să ne înțelegem ulterior. Comparându-mi părerea cu cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că nu era conform adevărului și era opusă principiilor de a fi om. Astfel de oameni sunt egoiști, josnici, alunecoși și înșelători. Ca să mențină relații bune, nu spun nimic când văd că cineva are o problemă și oferă doar cuvinte lingușitoare și de laudă. Sunt nesinceri în interacțiunile lor și nu ajută cu adevărat, ci rănesc oamenii. Aceștia sunt oameni de nimic în ochii lui Dumnezeu și El nu-i aprobă. Exact cum am tratat-o eu pe Wanda: am văzut clar că nu ducea nicio provară în datoria ei și nu lucra cu adevărat, dar nu i-am subliniat problemele, practicând adevărul. Nici măcar n-am avut curaj să-i raportez problemele. Nu m-am gândit decât la felul în care să-mi mențin relația cu ea. Credeam că, dacă expuneam problemele cuiva, îl ofensam și-l răneam. Deși am văzut că asta afecta lucrarea, tot n-am vrut să mă dezic de trup și să practic adevărul. Înșelam oamenii și le făceam pe plac! Am descoperit problema surorii, dar n-am dat-o în vileag. Deși am menținut relația cu ea, asta nu era în folosul intrării ei în viață și afecta și lucrarea evanghelică a bisericii. Făcând asta, chair îi răneam pe ceilalți și afectam lucrarea bisericii.

După asta, m-am gândit care ar trebui să fie principiul după care să interacționeze oamenii. Am văzut cum cuvântul lui Dumnezeu spune: „Trebuie să vă concentrați asupra adevărului – doar atunci puteți intra în viață și numai atunci când ați intrat în viață puteți să-i aprovizionați pe ceilalți și să-i conduceți. Dacă se descoperă că acțiunile altora sunt în contradicție cu adevărul, trebuie, cu dragoste, să-i ajutăm să lupte pentru adevăr. Dacă alții sunt capabili să practice adevărul și există principii în modul în care fac lucrurile, ar trebui să încercăm să învățăm de la ei și să-i imităm. Aceasta este iubirea reciprocă. Acesta este genul de atmosferă pe care trebuie să o ai în biserică – toți să se concentreze pe adevăr și să se străduiască să-l dobândească. Nu contează cât de bătrâni sau tineri sunt oamenii, sau dacă sunt sau nu credincioși cu experiență. Nu contează nici dacă au calibru bun sau slab. Aceste lucruri nu contează. În fața adevărului, toți sunt egali. Lucrurile la care ar trebui să te uiți sunt: cine vorbește corect și în conformitate cu adevărul, cine se gândește la interesele casei lui Dumnezeu, cine poartă cea mai mare povară în lucrarea casei lui Dumnezeu, cine înțelege adevărul mai clar, cine împărtășește un simț al dreptății și cine este dispus să plătească prețul. Astfel de oameni ar trebui să fie sprijiniți și aplaudați de frații și surorile lor. Această atmosferă de corectitudine care vine din urmărirea adevărului trebuie să prevaleze în cadrul bisericii; în acest fel, vei avea lucrarea Duhului Sfânt, iar Dumnezeu va dărui binecuvântări și îndrumare” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cel care își îndeplinește datoria cu toată inima, mintea și sufletul este o persoană care Îl iubește pe Dumnezeu”). În biserică domnește adevărul; frații și surorile ar trebui să interacționeze pe baza principiilor adevărului. Membrii bisericii ar trebui să pună adevărul pe prim plan când interacționează. Oricine încalcă principiile ar trebui atenționat, tratat și ajutat cu afecțiune, ca să poată năzui la adevăr. Oricine vorbește și se poartă conform adevărului, este integru și capabil să apere lucrarea bisericii, ar trebui sprijinit și apărat. Duhul Sfânt Își poate face lucrarea doar dacă toți se axează pe căutarea și practicarea adevărului și lasă urmărirea adevărului să prevaleze în biserică. Când am înțeles aceste lucruri, inima mi s-a înălțat și am găsit o cale de a practica. M-am gândit cum, de fapt, fiecare adevărat credincios în Dumnezeu vrea să-și facă bine datoria și să-I răsplătească iubirea. Dar toți își vor arăta corupția și multele neajunsuri, în timp ce-și fac datoria. Frații și surorile trebuie să se ajute și să se corecteze unul pe altul. Expunerea problemelor celorlalți nu are scopul de a-i face de râs pe aceștia, nici de a-i ataca, ci de a ajuta oamenii să-și vadă problemele și să-și schimbe starea greșită. Doar asta e iubire adevărată și adevărata expresie a iubirii de semeni. Are scopul de a apăra lucrarea bisericii. Pe de altă parte, când vezi problemele celorlalți, dar nu spui nimic, urmând filosofia Satanei ca să-ți aperi interesele personale, înseamnă că ești iresponsabil față de intrarea oamenilor în viață și de lucrarea bisericii. O astfel de viață e egoistă și josnică. M-am gândit la interacțiunile mele cu Wanda. Am văzut că erau probleme în datoria ei, dar nu am ajutat-o, fiindcă voiam doar să-mi protejez imaginea și nu mă gândeam la intrarea ei în viață sau la lucrarea bisericii. Eram egoistă, josnică și nu aveam umanitate! În acel moment, aveam mustrări de conștiință și voiam să practic cuvintele lui Dumnezeu și să-mi tratez sora conform principiilor adevărului.

Ulterior, am mers la Wanda, m-am destăinuit și am avut părtășie cu ea. I-am enumerat problemele pe care le văzusem. După ce am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, a fost foarte emoționată și a spus că starea ei fusese foarte proastă în ultimul timp și că nu găsea nimic de spus în rugăciuni. Asta m-a șocat și m-a făcut să mă învinovățesc. Dacă i-aș fi spus și aș fi ajutat-o mai devreme, poate că și-ar fi putut schimba starea greșită și asta nu i-ar fi afectat datoria. Am văzut că faptul că n-am practicat adevărul și că le-am făcut pe plac oamenilor, doar ca să-mi păstrez relația cu sora mea, a fost foarte dăunător pentru ea. Așa că m-am rugat și am hotărât ca, în viitoarele mele interacțiuni, să mă axez pe practicarea adevărului și, dacă descopăr o problemă, să o menționez și să ajut imediat, nu să le fac pe plac oamenilor.

De atunci, Wanda a devenit mai activă în datoria ei. Dar, după o vreme, am observat că lucrarea ei încălca des principiile. Chiar dacă cineva avea o umanitate slabă și nu respecta principiile răspândirii Evangheliei, ea tot îi împărtășea Evanghelia, făcând un efort inutil. Eram derutată. Wanda răspândea Evanghelia de mult timp. Ar fi trebuit să înțeleagă mai bine principiile. Cum putea face niște greșeli atât de evidente? Oare starea nu i se schimbase încă? Poate ar trebui să-i amintesc. Dar apoi m-am gândit: „Am ajutat-o deja. Nu trebuie s-o corectez tot timpul. E foarte inconfortabil. Dacă o corectez mereu, oare nu va crede că sunt arogantă, că tot caut nod în papură sau că cer prea mult de la oameni? Asta ar dăuna imaginii mele. Ar trebui s-o las baltă.” Așadar, știam că Wanda avea o stare greșită în datoria ei, dar m-am făcut că nu văd și n-am atenționat-o ca s-o ajut. A trecut un timp, iar Wanda a fost demisă fiindcă fusese neglijentă și ineficientă în îndatoririle ei. M-am simțit foarte vinovată. Am văzut clar că avea probleme în datoria ei, dar nu le-am dat atenție. M-am făcut că nu văd și n-am făcut nimic să-i amintesc sau s-o ajut. Acum că fusese demisă, oare nu eram și eu responsabilă? Mă simțeam chinuită și pierdută. De ce le făceam mereu pe plac oamenilor și nu puteam practica adevărul? Care era sursa problemei?

În timp ce reflectam și căutam, am văzut cum cuvintele lui Dumnezeu spun: „În filosofiile de viață, există o teorie care spune: «Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună». Asta înseamnă că, pentru a menține o relație de prietenie, o persoană trebuie să păstreze tăcerea în legătură cu problemele prietenului său, chiar dacă le vede clar – că ar trebui să susțină principiile neatacării demnității celuilalt și să nu îi expună neajunsurile. Ei urmează să se înșele unul pe altul, să se ascundă unul de celălalt, să uneltească unul împotriva altuia; și, deși fiecare știe limpede ce fel de persoană este celălalt, nu o spune de-a dreptul, ci apelează la metode viclene pentru a-și păstra relațiile de prietenie. De ce ar vrea cineva să păstreze astfel de relații? Are legătură cu faptul că nu vrea să-și facă dușmani în această societate, în cadrul grupului, ceea ce ar însemna să se supună deseori unor situații periculoase. Întrucât nu știi în ce fel îți va face rău cineva după ce i-ai dezvăluit defectele sau l-ai rănit și devine dușmanul tău și nu îți dorești să te plasezi într-o astfel de poziție, folosești principiul filosofiilor de viață care spune așa: «Nu lovi niciodată sub centură și nu îi da niciodată de gol pe ceilalți». În lumina acestui fapt, dacă doi oameni se află într-o astfel de relație, sunt ei considerați prieteni adevărați? (Nu.) Nu sunt prieteni adevărați, cu atât mai puțin nu-și fac reciproc confidențe. Așadar, ce fel de relație este aceasta, mai exact? Nu este o relație socială fundamentală? (Ba da.) În astfel de relații sociale, oamenii nu pot să-și ofere sentimentele, nici să aibă dialoguri profunde, nici să zică nimic din ce le place, nici să spună cu voce tare ce este în inima lor, problemele pe care le văd în cazul celuilalt, sau cuvinte care i-ar fi celuilalt de folos. În schimb, aleg cuvinte care sună frumos pentru a nu-l răni pe celălalt. Nu-și doresc să-și facă dușmani. Scopul acestui lucru este de a-i împiedica pe oamenii din jurul lor să reprezinte o amenințare. Când nimeni nu îi amenință, ei trăiesc într-o liniște și pace relativă. Nu acesta e scopul oamenilor în promovarea expresiei «Nu lovi niciodată sub centură și nu îi da niciodată de gol pe ceilalți»? (Ba da.) În mod clar, acesta este un mod de existență viclean, înșelător, cu un element de defensivă și al cărui scop este autoconservarea. Oamenii care trăiesc așa nu au confidenți, nici prieteni apropiați cărora să le poată spune orice. Sunt defensivi unul față de celălalt, calculați și strategici, fiecare luând ceea ce are nevoie din relație. Nu este așa? La rădăcină, scopul expresiei «nu lovi niciodată sub centură și nu îi da niciodată de gol pe ceilalți» este să te împiedice să-i jignești pe alții și să-ți faci dușmani, să te protejezi fără a răni pe nimeni. Este o tehnică și o metodă adoptată pentru a evita să fii rănit” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (8)”). „Natura satanică a omului conține multe filosofii. Uneori, nici măcar tu însuți nu ești conștient de ele și nu le înțelegi; cu toate acestea, fiecare moment din viața ta se bazează pe aceste lucruri. În plus, crezi că aceste filosofii sunt destul de corecte și rezonabile și deloc greșite. Acest lucru e suficient pentru a arăta că filosofiile Satanei au devenit natura oamenilor și că ei trăiesc în conformitate deplină cu ele, considerând acest mod de viață ca fiind bun și neavând deloc simțul pocăinței. Prin urmare, ei își dezvăluie constant natura satanică și, în toate aspectele, continuă să trăiască după filosofiile Satanei. Natura Satanei este viața omenirii și este natura și esența omenirii” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Prin revelația cuvântului lui Dumnezeu, am înțeles. Motivul pentru care le făceam mereu pe plac oamenilor era că fusesem prea profund coruptă de Satana. Inima îmi era plină de filosofiile și legile Satanei: „Nu lovi sub centură” și „Secretul unei bune prietenii e să nu menționezi defectele celuilalt” etc. Aceste lucruri deveniseră codul după care trăiam. Sub comanda acestor filosofii satanice, consideram că dacă nu ofensez oamenii prin cuvintele și faptele mele, dacă mențin relații bune și păstrez pacea, atunci duc o viață înțeleaptă. Așadar, deși am văzut că Wanda era neglijentă și încălca principiile și că asta deja afectase lucrarea, n-am vrut s-o dau în vileag și s-o corectez. Am preferat să las lucrarea evanghelică să fie afectată, ca să-mi mențin relațiile. Eram atât de strâns legată de filosofiile Satanei, încât nu puteam să practic adevărul și nu aveam deloc conștiință și rațiune! Am văzut cum cuvântul lui Dumnezeu spune: „În mod clar, acesta este un mod de existență viclean, înșelător, cu un element de defensivă și al cărui scop este autoconservarea.” Asta m-a tulburat profund. Cuvintele lui Dumnezeu au pus punctul pe i și mi-au dat în vileag intențiile josnice pe care le aveam când trăiam după filosofii satanice. Înainte, credeam cu înfumurare că motivul pentru care n-am corectat-o pe sora mea era că mă temeam să nu se simtă contrânsă. Dar de fapt asta era o scuză ca să nu practic adevărul. Mi-era teamă că, dacă o corectam prea des, aveam s-o ofensez, iar ea avea să creadă că eram arogantă, că nu puteam trata oamenii corect și căutam nod în papură. Ca să-i fac o impresie bună surorii mele, m-am făcut că nu-i văd problemele, lăsând-o să trăiască în corupție și să nu fie conștientă de sine. Nu eram sinceră în interacțiunile mele cu ceilalți, erau doar false aparențe și trucuri. Fusesem foarte alunecoasă și înșelătoare! M-am gândit cum, atunci când Wanda mi-a devenit parteneră, nu am practicat adevărul și nu mi-am îndeplinit responsabilitatea, așa cum ar fi trebuit. Acum fusese demisă, iar eu eram plină de regrete. Experimentasem cum a trăi după filosofiile Satanei îi rănește pe ceilalți și pe tine însuți. Viața ta e josnică și vrednică de dispreț. Nu mai voiam să trăiesc după ele. Voiam să caut adevărul și să-mi fac bine datoria.

Ulterior, am văzut cum cuvântul lui Dumnezeu spune: „Ca să fiu puțin mai specific: a fi o persoană cinstită înseamnă a fi cineva care este simplu și deschis, care nu stă deoparte sau se ascunde, care nu minte sau vorbește indirect, care este o persoană directă, care are simțul dreptății și vorbește sincer. Acesta este primul lucru care trebuie făcut. […] Oamenii înșelători sunt cei pe care Dumnezeu îi detestă cel mai mult. Dacă îți dorești să te lepezi de influența Satanei și să fii mântuit, trebuie să accepți adevărul. Trebuie să începi prin a fi o persoană cinstită, a spune lucruri adevărate și reale, a nu fi constrâns de emoție, a te descotorosi de prefăcătorie și tertipuri și a ajunge să vorbești și să acționezi principial. A trăi astfel înseamnă să fii liber și fericit și ești capabil să trăiești înaintea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin practicarea adevărului putem rupe cătușele unei firi corupte”). „Împărăția Mea are nevoie de cei care sunt sinceri, de cei care nu sunt ipocriți sau amăgitori. Nu sunt oamenii sinceri și onești nepopulari în lume? Eu sunt chiar opusul. Este acceptabil ca oamenii onești să vină la Mine; tipul acesta de persoană Mă încântă și, în plus, am nevoie de tipul acesta de persoană. Chiar aceasta este dreptatea Mea” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 33). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că lui Dumnezeu Îi plac oamenii care sunt puri, integri și sinceri, care pot fi direcți și nu înșelători în cuvintele și faptele lor. Doar oamenii sinceri sunt vrednici să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Acest lucru a fost decis de firea dreaptă a lui Dumnezeu. În lumea necredincioșilor, fiecare interacțiune e falsă. În fața celorlalți, se spun doar cuvinte plăcute și lingușitoare, niciun cuvânt sincer. În fața lucrurilor rele care se opun conștiinței și eticii, cei mai mulți oameni aleg să se protejeze și cred că a mai bine să nu tulbure apele. Nu îndrăznesc să spună niciun cuvânt sincer. Sunt foarte ipocriți și perfizi și nu au integritate sau coloană vertebrală. Dar când am interacționat cu ceilalți, și eu am aplicat aceste filosofii satanice. Când am văzut o problemă, nu am expus-o și n-am ajutat. Doar mi-am protejat relațiile. Eram foarte alunecoasă și înșelătoare! Dumnezeu urăște asta și e dezgustat de acest lucru. Atunci m-am gândit cum Dumnezeu e sfânt și are o esență demnă de încredere. Dumnezeu întrupat interacționează cu oamenii într-un mod real. El exprimă adevărul, judecă și expune oamenii peste tot, tot timpul, conform firii corupte pe care ei o arată și noțiunilor pe care le au despre Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu de judecată și expunere vorbesc direct mai ales despre sursa și esența corupției noastre. Deși cuvintele Lui sunt severe și aspre, ele doar ne fac să ne cunoaștem, să ne căim și să ne schimbăm. Cuvintele lui Dumnezeu sunt ferme și univoce. Toate sunt cuvinte din inimă. Dumnezeu are o inimă sinceră și de încredere față de oameni. Dacă Dumnezeu nu ne-ar arăta și explica foarte clar, dacă n-ar expune adevărul profunzimii corupției oamenilor de către Satana, nu ne-am cunoaște niciodată. În schimb, am trăi în închipuirile noastre, crezând că suntem buni. Firea noastră coruptă nu s-ar schimba nicicând și n-am fi capabili să obținem mântuirea. Dumnezeu speră ca noi să recunoaștem adevărul corupției noastre prin cuvintele Lui de judecată și expunere și speră să ne putem căi Lui, să trăim după cuvintele Sale și să căutăm să fim sinceri. Aceasta e iubirea Lui față de oameni. După ce am reflectat la asta, m-am simțit încurajată. M-am hotărât să urmez cerințele lui Dumnezeu și să fiu o persoană pură, integră și sinceră.

Odată, conducătoarea noastră, sora Belinda, discuta lucrarea cu noi. Mi-am dat seama că era o abatere în lucrarea pe care o repartiza și am vrut să-i semnalez asta. Dar apoi m-am gândit: „Sora este conducătoarea. Dacă îi semnalez o omisiune sau o abatere în datoria ei, oare nu va fi stânjenită? Ce mă fac dacă ea crede că încerc să-i pun bețe-n roate și încearcă să se răzbune pe mine? Lasă, n-ar trebui să spun nimic. Toată lumea greșește.” Atunci mi-am dat seama că iar voiam să le fac pe plac oamenilor. Așa că m-am rugat ca Dumnezeu să mă îndrume să practic principiile adevărului. După aceea, am citit cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „Dacă ai motivațiile și perspectiva unei «persoane drăguțe», atunci, în toate chestiunile, vei fi incapabil să practici adevărul și să respecți principiile și vei eșua și vei cădea mereu. Dacă nu te trezești și nu cauți niciodată adevărul, atunci ești un non-credincios și nu vei dobândi niciodată adevărul și viața. Atunci, ce ar trebui să faci? Când te confrunți cu astfel de lucruri, trebuie să Îl chemi pe Dumnezeu prin rugăciune, să implori mântuirea și să-I ceri lui Dumnezeu să-ți dea mai multă credință și tărie, să-ți îngăduie să te ții de principiu, să faci ceea ce ar trebui să faci, să rezolvi lucrurile conform cu principiul, să rămâi pe poziție, să aperi interesele casei lui Dumnezeu și să împiedici orice vătămare să vină asupra lucrării casei lui Dumnezeu. Dacă ești capabil să-ți părăsești propriile interese, reputația și punctul de vedere de «persoană drăguță» și dacă faci ceea ce ar trebui să faci, dintr-o inimă onestă, neîmpărțită, atunci îl vei fi învins pe Satana și vei fi dobândit acest aspect al adevărului. Dacă trăiești mereu după filosofia Satanei, menținându-ți relațiile cu ceilalți și nepracticând niciodată adevărul, fără să îndrăznești să respecți principiile, atunci vei putea să practici adevărul în alte chestiuni? Nu vei avea deloc credință și putere. Dacă nu ești niciodată capabil să cauți sau să accepți adevărul, atunci, o astfel de credință în Dumnezeu îți va permite să dobândești adevărul? (Nu.) Și dacă nu poți să dobândești adevărul, poți să fii mântuit? Nu poți. Dacă trăiești mereu după filosofia Satanei, complet lipsit de realitatea adevărului, atunci nu poți fi niciodată mântuit. Ar trebui să-ți fie clar că dobândirea adevărului este o condiție necesară pentru mântuire. Prin urmare, cum poți să dobândești adevărul? Dacă vei fi capabil să practici adevărul, dacă vei putea să trăiești după adevăr, iar adevărul va deveni baza vieții tale, atunci vei dobândi adevărul și vei avea viață și, astfel, vei fi unul dintre cei care sunt mântuiți” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că, dacă oamenii trăiesc după filosofii satanice și le fac mereu pe plac celorlalți, ei nu vor obține nicicând adevărul și nu vor atinge niciodată mântuirea. În același timp, am înțeles că dacă vrei să nu le mai faci pe plac oamenilor, trebuie să te rogi mult și să te bazezi pe Dumnezeu, să-I ceri lui Dumnezeu putere, să te poți dezice de trup, să lepezi interesele persoanle și să ții cont de lucrarea bisericii. Dacă practici adesea în felul acesta, poți depăși treptat constrângerile firii tale corupte. Dacă nu poți niciodată să practici adevărul și nu ești devotat datoriei tale, în cele din urmă, vei fi expus și alungat. La gândul acesta, am avut curajul și motivația să practic adevărul. Nu puteam continua să le fac pe plac oamenilor, lipsită de conștiință și umanitate. Așadar, i-am spus conducătoarei despre problemă. După ce i-am zis, m-am simțit foarte ușurată. Ulterior, la o adunare, conducătoarea a avut părtășie despre felul în care a reflectat și despre ce a câștigat după ce a fost confruntată. M-a emoționat să aud experiența și revelația surorii mele și am gustat dulceața practicării adevărului! Această experiență mi-a sporit credința de a practica adevărul. Ulterior, când am întâlnit situații similare, deși adesea gândeam ca o persoană care vrea să le facă pe plac oamenilor, durerea și chinul pe care le experimentam erau mai mici decât înainte. Puteam să mă neg conștient și să practic adevărul. Practicând astfel adevărul, am fost mult mai ușurată și împăcată. Cuvintele lui Dumnezeu au avut acest efect. Slavă lui Dumnezeu!